OAMENII SISTEMULUI
Monica Macovei

Ministru al Justiției (susținută de Băsescu și PDL) între 2004 – 2007. Europerlamentar pe lista PDL în 2009 și 2014. În decembrie 2004, Partidul Democrat al lui Traian Băsescu a susţinut-o pe Monica Macovei pentru funcţia de ministru al Justiţiei în Guvernul Tăriceanu. Fost procuror înainte de 1989, Macovei părăsise Parchetul la sfârşitul anului 1996, în urma unui control al activităţii sale realizat de Parchetul General. Controlul stabilise că „doamna procuror Macovei Monica Luiza întârzie în mod sistematic rezolvarea lucrărilor cu intervale foarte mari de timp, în mod nejustificat; dovedeşte lipsă de organizare în organizarea activităţii de procuror, în ţinerea evidenţelor lucrărilor; insubordonare în relaţiile cu şefii ierarhici; întârzie la program în mod sistematic şi lipseşte nemotivat”. Serviciul Control din cadrul Parchetului General constatase că din cele 198 de lucrări repartizate procurorului Monica Macovei între 1994 şi 1996, aceasta rezolvase 29. Lucrările nesoluţionate aveau o vechime cuprinsă între 60 şi 1.030 de zile. Controlul se finalizase prin deschiderea unui dosar de cercetare disciplinară pe numele procurorului Macovei, dosar care urma să fie înaintat Consiliul de Disciplină din Ministerul Public în vederea sancţionării acesteia. Acest lucru nu s-a mai întâmplat pentru că Monica Macovei şi-a dat demisia. După ieşirea din magistratură, Monica Macovei a început să activeze în societatea civilă, în timpul guvernării Năstase fiind una dintre vocile critice la adresa presiunilor politice asupra justiţiei. În 2005, după numirea sa în funcţia de ministru al Justiţiei, Monica Macovei se metamorfozează peste noapte, devenind, pentru cei doi ani şi jumătate ai ministeriatului său, principalul instrument prin care Traian Băsescu îşi subordonează justiţia.

Monica Macovei legitimează abuzurile din ancheta Armaghedon II

În 12 ianuarie 2007, la 5 ani de la izbucnirea scandalului Armaghedon II, Parchetul de pe lîngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis că în ancheta declanşată în 2002 la comanda lui Adrian Năstase ….

Monica Macovei acoperă o afacere de mare corupție a guvernului Năstase

Ministrul Justiţiei, Monica Macovei, acoperă o afacere de mare corupţie a guvernului Năstase, o afacere în care statul român a pierdut deja peste 18 milioane de euro. Afacerea Palatul de Justiţie este un caz …

Monica Macovei – declarații și acțiuni contradictorii

După ce Monica Macovei a ajuns ministru, principalele reglementări referitoare la reforma în justiţie au fost adoptate în regim de urgenţă. Guvernul şi-a asumat răspunderea în Parlament …

Monica Macovei – Scandaluri

Casa părinţilor. Scandalul Patriciu. Scandalul primelor pentru judecători. Relaţia cu Viorel Hrebenciuc. Numirea lui Daniel Morar. Procurorii din dosarul Flota. Dosarul stenogramelor PSD.

Macovei împotriva magistraților

Au existat relatări de presă potrivit cărora zeci de procurori ar fi semnat în februarie 2005, un protest împotriva Monicăi Macovei, pe care Ilie Botoş l-ar fi dus preşedintelui Traian Băsescu.

Monica Macovei împotriva CSM

În 25 martie 2005, membrii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) au criticat amendamentele legislative propuse de Ministerul Justiţiei, în strategia anticorupţie pentru

Monica Macovei împotriva CCR

În 14 iunie 2005, Guvernul şi-a asumat răspunderea în Parlament pentru legile privind reforma în justiţie şi regimul proprietăţii. Opoziția și CSM au atacat la Curtea Constituțională

Macovei împotriva Parlamentului

Potrivit articolului 109 din Constituţie, Guvernul răspunde politic numai în faţa Parlamentului pentru întreaga sa activitate. Fiecare membru al Guvernului răspunde politic solidar cu ceilalţi …

Macovei – promisiuni neonorate

Ministrul justiţiei, Monica Macovei, a terminat primul an de mandat cu o mare restanţă la capitolul legi. Conform Planului de Acţiune Anticorupţie, pînă în luna iunie 2005, guvernul …

Relația Monicăi Macovei cu presa

În 2004, APADOR-CH, organizaţie al cărei preşedinte era Monica Macovei a criticat dur presa în scandalul Gregorian Bivolaru. Potrivit raportului APADOR-CH pe 2004 „presa a fost implicată în …

Ce cred politicienii despre Macovei

Traian Băsescu, Emil Boc, Călin Popescu Tăriceanu, Adriean Videanu, Miron Cozma, Ollie Rehn, Franco Frattini, Jonathan Scheele, George Soros, Crin Antonescu, Teodor Meleșcanu …

Minciunile lui Macovei despre România

La începutul lunii septembrie 2012 , Monica Macovei a declarat în plenul Parlamentului European că procurorii români cercetează fraudele de la referendum de 1,5 milioane de voturi.

Gafele Monicăi Macovei

În 12 ianuarie 2007, la 5 ani de la izbucnirea scandalului Armaghedon II, Parchetul de pe lîngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis că în ancheta declanşată în 2002 la comanda lui Adrian Năstase ….

Procurorul Monica Macovei

La sfîrşitul anului 1996, conducerea Parchetului General a dispus un amplu control asupra activităţii procurorului Monica Macovei care îşi desfăşura atribuţiile în cadrul Serviciului pentru …

Avocata Monica Macovei

Monica Macovei a devenit avocat în 1997, după ce şi-a dat demisia din funcţia de procuror la Parchetul General. Într-un interviu publicat în 13 ianuarie 2005 în Jurnalul naţional, Monica Macovei declara …

Monica Macovei

Timp de 14 ani, între 1983 şi 1997, Monica Macovei a fost procuror la Parchetul Sectorului 1, la Parchetul de pe lîngă Tribunalul Bucureşti, apoi la Direcţia de drepturi ale omului din Parchetul General.

Consilierii Monicăi Macovei

Katalin–Barbara Kibedi – secretar de stat la ministerul Justiţiei, Flavius Crâznic – consilier al ministrului Monica Macovei pînă în februarie 2006, Nicolae Neagoe – consilier al ministrului Monica Macovei pînă în 1 mai 2006