În anul 1992, Monica Macovei, la acea vreme procuror la Parchetul de pe lîngă Tribunalul Bucureşti, a verificat dosarele în care s-au dat mandate de arestare în timpul Mineriadei din iunie 1990. Au fost 72 de dosare, iar Monica Macovei a stabilit că în 59 dintre ele au fost emise mandate de arestare ilegale. În 1992, lucrarea Monicăi Macovei a fost închisă. Procurorii acuzaţi în raportul lui Macovei erau, în 2005: Petre Buneci – profesor la Universitatea “Spiru Haret”, Horia Ghibanescu – pensionar, Valentin Leanca – avocat, Ovidius Paun – consilier al procurorului general, Cornel Popescu – magistrat militar la Parchetul General, Adrian Vartires – procuror la Parchetul Naţional Anticorupţie, Alexandru Ţuculeanu – membru CSM.
Potrivit raportului lui Macovei, procurorii ar fi încălcat drepturile omului întrucît “nu au existat probe şi indicii de vinovăţie care să justifice privarea de libertate şi prelungirea duratei arestării preventive a 59 de persoane reţinute în iunie 1990”.
La sfîrşitul anului 1996, conducerea Parchetului General a dispus un amplu control asupra activităţii procurorului Monica Macovei care îşi desfăşura atribuţiile în cadrul Serviciului pentru Drepturile Omului şi Criminologie. Însărcinat cu aceasta evaluare a fost procurorul Mihail Cârstea din cadrul Secţiei de control, organizare şi studii – Serviciul Control.
Iată una dintre concluzii: “Doamna procuror Macovei Monica Luiza întîrzie în mod sistematic rezolvarea lucrărilor cu intervale foarte mari de timp, în mod nejustificat; dovedeşte lipsa de organizare în desfăşurarea activităţii de procuror, în ţinerea evidentelor lucrărilor; insubordonare în relaţiile cu şefii ierarhici; întîrzie la program în mod sistematic şi lipseşte nemotivat. Pentru deficienţele constatate se face vinovată şi fosta conducere a Secţiei de urmărire penală şi criminalistică care nu a urmărit activitatea doamnei procuror şi nu a executat nici un control operativ curent, mai ales asupra lucrărilor cu termen”.
Procuroarea Macovei avea nesoluţionate 5 lucrări din 1993, 54 din 1994, 46 din 1995 şi 93 din anul 1996.
43 de dosare au fost considerate de procurorul inspector ca fiind analizate “sporadic” de procurorul Macovei. În lucrarea 2032/1994, repartizată la data de 28.02.1994 şi care conţinea o sesizare din presă, i-au fost necesare 1.000 de zile pentru a remite o adresă către Parchetul Sectorului 5 în vederea continuării lucrării. În lucrarea 33sp/p/1995 care îl viza pe Vadim Tudor, Monica Macovei nu a lucrat timp de 60 de zile fără a avea nici o explicaţie plauzibilă. În lucrarea 614 care viza o notă apăruta în presă şi în care Parchetul General a cerut actul final şi lucrarea, Monicai Macovei i-au trebuit 1.030 de zile pentru a trimite o adresă la Parchetul Bihor.
În ceea ce priveşte 21 de dosare, procurorul inspector a observat că procurorul Macovei le abandonase “în totală nelucrare”. Dintre acestea, un caz de calomnie în care era cercetat Corneliu Vadim Tudor, mai precis dosarul nr. 19sp/p/1995, pe care, timp de 240 de zile, Monica Macovei l-a lasat în nelucrare. Existau dosare care au zăcut în fişetul procurorului Macovei chiar şi 955 de zile fără a fi măcar examinate.
Din datele extrase de la procurorul inspector reiese că munca de procuror a Monicăi Macovei a fost superficială, Macovei fiind arogantă şi zeflemitoare faţă de colegi şi şefi: “Doamna procuror obişnuieşte să închidă lucrări ocolind controlul şefilor şi nedînd soluţia, pentru documentare a se vedea xerocopii de pe lucrări de acest gen. De menţionat că sub acest aspect a fost atenţionată şi de către şeful de serviciu. De asemenea, s-a mai remarcat că doamna procuror, în relaţiile cu şeful de serviciu, foloseşte biletele în locul convorbirilor directe (vezi model xerocopie fila 56). Din conţinutul unui astfel de bilet mai deducem şi atitudinea sa superficială în legătură cu modul operativ de soluţionare a plîngerilor venite de la cetăţeni, precum şi modul în care înţelege să se poarte în relaţiile cu colegii de serviciu”. Atitudinea refractară a magistratului Macovei în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu rezultă şi din modul de abordare a doua dosare: lucrarea nr. 8293/93- repartizată la 20.10.1993 pe care doamna procuror o soluţionează după 1140 de zile; lucrarea 9218/95 – repartizată la 27.10.1995 – la care şeful de serviciu fixează termen 17.11.1995, nu se face nimic şi doamna procuror închide lucrarea la 03.12.1996 după 371 de zile. În ambele cazuri era vorba de lucrări simple, ordonate de şefi, care ar fi trebuit să fie soluţionate.
Între 1994 şi 1996, Monicăi Macovei i-au fost repartizate 198 de lucrări. A rezolvat 29 dintre acestea. Fiecare dintre dosarele soluţionate i-a ocupat între 60 şi 1.100 de zile. Iar lucrările nesoluţionate aveau o vechime cuprinsă între 60 şi 1.030 de zile.
Conform raportului, “procurorul Monica Macovei obişnuieşte să întîrzie de la program aproape zilnic”. Monica Macovei a avut şase plecări în străinătate în perioada 1994 – 1996, toate deplasările fiind la simpozioane.
Controlul s-a finalizat prin constituirea unui dosar de cercetare disciplinară pe numele procuroarei Monica Macovei, dosar care urma să fie înaintat Consiliului de Disciplină al Ministerului Public în vederea sancţionării acesteia, cel mai probabil prin excluderea din magistratură. Acest lucru nu s-a mai întâmplat pentru că Monica Macovei şi-a dat demisia.
În septembrie 2005, Monica Macovei a declarat despre acest raport pentru cotidianul Ziua: “Raportul întocmit de procurorul inspector Cârstea s-a înscris în practica abuzivă a cercetării disciplinare a procurorilor care nu erau iubiţi de procurorii generali. Acel raport a fost întocmit pe fondul unui conflict pe care l-am avut cu procurorul general de atunci, Nicolae Cochinescu, care mi-a interzis o deplasare la Parlamentul European, la Bruxelles, unde fusesem invitată pentru o dezbatere, conflict în urma căruia mi-am dat demisia”.
Într-un interviu publicat în 13 ianuarie 2005 în Jurnalul naţional, Monica Macovei a povestit cum a plecat din Parchetul general: “Într-un conflict cu procurorul general de atunci, Cochinescu, mi-am dat demisia, pe principiul “dacă nu-ţi dai tu demisia, o dau eu”. Eu îi reproşasem incompatibilitatea cu orice reformă a justiţiei. Unul dintre instrumentele pe care le-a folosit împotriva mea a fost cercetarea disciplinară pe care de fapt a declanşat-o pentru ca, deşi el mi-a interzis, eu am plecat trei zile la Bruxelles la invitaţia Parlamentului European să susţin o prelegere despre transparenţa instituţiilor în România. Şi procurorul Buduşan, şi alţii au trecut prin asta. Parchetul nu are imaginaţie, se repetă în acţiunile lui. Nu am primit nici o sancţiune pentru că fusesem invitată şi am plecat la o bursă Eisenhower, în SUA. Cînd m-am reîntors, mi-am dat demisia pentru că mă jucasem destul. Voiam să lucrez serios în domeniul drepturilor omului.”
