CORUPȚIE
Familia Băsescu

Traian Băsescu – beneficiarul real al infracțiunilor din dosarul Elenei Udrea și al Ioanei Băsescu

În 2 martie 2021, Curtea de Apel București a condamnat-o, în primă instanță, pe Elena Udrea la 8 ani închisoare pentru spălare de bani și instigare la luare de mită. Ioana Băsescu, fiica lui Traian Băsescu a fost și ea condamnată la 5 ani de închisoare pentru instigare la delapidare și la spălare de bani. GIP publică motivarea sentinței pronunțate de Curtea de Apel. Potrivit acesteia, beneficiarul real al infracțiunilor a fost Traian Băsescu.

Cum s-a asociat firma RDS cu familia Băsescu

În 16 octombrie 2009, Giovanni Francesco, la acea vreme partenerul de viața al Ioanei Băsescu, s-a asociat cu Zoltan Teszari, în firma Music Channel SRL. RCS & RDS SA a devenit asociat cu 50% în Music Channel, restul părților sociale revenindu-i lui Giovanni Francesco.

Familia Băsescu aplică rețeta lui Puiu Popoviciu

În decembrie 2006, firma familiei Băsescu, Global Business & Investments a încheiat un contract de asociere în participațiune cu o instituție de stat, Statiunea de Cercetare – Dezvoltare pentru Pomicultura (SCDP) Constanța. GB&I este deținută și administrată de copiii lui Mircea Băsescu.

Afacerile cu armament ale lui Mircea Băsescu

Revista taiwaneză, citată de Mediafax, susține că Mircea Băsescu ar fi ajutat la redirecționarea armelor către grupări din Africa și Orientul Mijlociu acuzate de terorism. Armele ar fi ajuns la mișcarea Hezbollah din Liban și la Frontul Eliberării Enclavei Cabinda din Angola.

Mircea Băsescu este implicat în afaceri cu arme

Fratele preşedintelui României, Traian Băsescu, şi fiica directorului Romarm sunt asociaţii unor oameni de afaceri care produc şi comercializează echipamente militare în parteneriat cu statul român.

Traian Băsescu și Mircea Băsescu în vizită oficială la obiective militare

În 19 ianuarie 2005, Mircea Băsescu a participat, alături de președintele României, Traian Băsescu, de ministrul Apărării Teodor Atanasiu și de militari de rang înalt, la vizitarea fregatei Regele Ferdinand. 

Kovesi a încercat să-l scape pe Mircea Băsescu în cazul mitei de la Bercea

În 20 februarie 2011, procurorul Eugen Iacobescu de la Parchetul Olt îl arestează pe Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, pentru tentativă de omor. Bercea Mondial este un apropiat al familiei Băsescu.

Ioana Băsescu a ratificat actele prin care Popoviciu a vândut magazinul Ikea

În 14 septembrie 2010, Biroul Notarului Public (BNP) Ioana Băsescu, cu sediul în Bucureşti, Şoseaua Bucureşti-Ploieşti, nr. 42-44, a redactat şi autentificat două acte de ratificare prin care …

Mircea Băsescu: Mi s-a pus mormanul ăla de dolari în brațe. Să știi că mi-a dat

Mircea Băsescu: „Mi s-a pus mormanul ăla de dolari în brațe. (…) Măi, să știi că mi-a dat. (…) Deci la mine atât a ajuns, să știi! La mine atât a ajuns… La mine au ajuns 250.000… ”