Promisiunile neonorate ale Monicăi Macovei

În ianuarie 2005, Monica Macovei a dispus sigilarea arhivei SIPA şi a desemnat o echipă de consilieri personali să cerceteze toate dosarele. În ianuarie 2005, la prima ei conferinţă de presă în calitate de ministru, despre acest serviciu: “Am început în cursul săptămînii trecute analiza privind competenţa şi activitatea acestui serviciu, evaluarea nu a fost finalizată, în funcţie de ce voi constata, voi propune o decizie cu privire la existenţa acestuia. În momentul în care ajung la o concluzie vă invit să o discutăm”. SIPA a fost desfiinţat abia în 26 ianuarie 2006, dar rezultatele anchetei Ministerului de Justiţie nu au fost prezentate niciodată.

În 30 martie 2005, Ministrul justiţiei, Monica Macovei, a anunţat că pentru stîrpirea corupţiei funcţionării din ministerele cu risc înalt de corupţie vor fi supuşi unor “teste de integritate”. Practic, cei din Ministerul Administraţiei şi Internelor, din Ministerul Finanţelor şi din sistemul sanitar vor fi supravegheaţi cu camere ascunse pentru a putea fi prinşi în flagrant încălcînd legea. “Acum, pe scară redusă sistemul se foloseşte la Interne, noi dorim o generalizare a lui”, a mai precizat Macovei. În plus, aleatoriu sau în funcţie de informaţiile apărute, funcţionării ar putea fi supuşi chiar şi testului “şpăgii”, organizîndu-li-se flagrante. Macovei a explicat că cei ce vor pica testul, vor fi excluşi din sistem, inclusiv supunîndu-i la toate consecinţele legale ce decurg.

În 29 august 2005, preşedintele PD, Emil Boc, a declarat că Ministrul Justiţiei, Monica Macovei, doreşte introducerea unui sistem antişpagă pentru funcţionarii publici şi demnitari. Boc, a declarat că ministrul Justiţiei, care a participat la şedinţa Biroului Permanent Naţional al PD, are sprijinul partidului pentru modificarea Legii 78 / 2000 privind faptele de corupţie în sensul introducerii în legislaţie a unor teste de integritate. Potrivit preşedintelui PD, acest test este practicat în domeniul drogurilor şi cel prins primeşte o sancţiune penală.

În 10 mai 2005, a apărut în Evenimentul zilei o declaraţie a Monicăi Macovei referitoare la Afacerea Palatul de Justiuţie: “Am luat legătura cu reprezentanţii Curţii de Conturi care au precizat că, în aceasta săptămînă, vor prezenta şi raportul final privind contractul pentru renovarea Palatului de Justiţie şi vor lua o decizie cu privire la sesizarea penală. În situaţia în care Curtea de Conturi nu va face sesizarea, avem în calcul ca aceasta să fie făcută de Ministerul Justiţiei, avînd în vedere faptul că, cel puţin în raportul preliminar, sînt sesizate aspecte cu caracter penal”. În 26 iulie 2005, a apărut o nouă o declaraţie a Monicăi Macovei, referitoare la Afacerea Palatul de Justiţie. Potrivit ministrului Justiţiei, “Ceea ce am făcut eu în legătură cu aceasta achiziţie publică este că, la începutul anului, am cerut Curţii de Conturi o verificare a legalităţii contractelor, a actelor adiţionale. Există în acest moment un raport interimar al Curţii de conturi, care listează diverse încălcări ale legii la momentul încheierii contractelor. În timpul controlului nu am oprit lucrările, dar continuăm să facem cercetări. Preşedintele Curţii de Conturi, d-nul Şaguna a afirmat public la întîlnirea Comitetului Anticorupţie că va întocmi o sesizare penală. Pînă acum, n-a făcut-o însă. Nu-i nimic, o s-o facă Ministerul Justiţiei, o s-o fac eu”. Monica Macovei a adăugat referitor la acest contract că a ordonat ca el sa fie analizat în detaliu şi că în urma verificărilor s-a constatat că el a fost încheiat pentru o sumă de 13.000.000-14.000.000 de euro, iar prin ridicarea ulterioară a valorii lui, implicit a creditului extern, s-a ajuns la 35 milioane euro. Acesta nu ar fi însă singurul aspect dubios semnalat. Ca urmare a criticilor formulate de participanţii la licitaţie, ministrul Macovei a observat că a descoperit lucrări esenţiale, care nu au fost incluse în contract, cu toate ca “acestea trebuie făcute”. Cum ar fi faţada, de exemplu. “Normal că trebuie să fie inclusă în contract! Am negociat în sensul de nu mai plăti nimic în plus, ci de a rezolva problemele în cadrul financiar actual” a mai precizat Monica Macovei. De altfel, ea şi-a exprimat încrederea că, în paralel cu ancheta penală, lucrările de refacere a Palatului de Justiţie vor fi finalizate în martie 2006. “Lucrările au întîrziat, însă cred că nu vor fi probleme în recepţionarea lor în prima parte a anului viitor”, a conchis ministrul Macovei. În 1 august 2006, ministrul Monica Macovei a anunţat că Palatul de Justiţie va fi dat în folosinţă parţial doar în luna septembrie 2006. Macovei nu a mai pomenit nimic despre anchetele pe care le promisese în mai multe rînduri.

Ministrul justiţiei, Monica Macovei, a terminat primul an de mandat cu o mare restanţă la capitolul legi. Conform Planului de Acţiune Anticorupţie, pînă în luna iunie 2005, guvernul trebuia să adopte un proiect de lege prin care să se înfiinţeze o instituţie – numită provizoriu Agenţia Naţională de Integritate – însărcinată cu controlul averilor demnitarilor şi funcţionarilor publici şi cu verificarea conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor în care s-ar putea găsi aceştia. Mai multe date limită anunţate de Monica Macovei pentru adoptarea proiectului au fost depăşite, înainte ca acesta să fie în fine adoptat de Guvern în 5 iulie 2006.