Gabriela Bîrsan: „Cei 7 ani nu mi-i dă nimeni înapoi. Pentru mine contează că, în aceşti ani, am înţeles că Dumnezeu m-a iubit mult, că eu profesia pe care am făcut-o 36 de ani am făcut-o cu pasiune şi cu credinţă. Din păcate însă, astăzi bucuria mea nu poate să fie la fel de mare aşa cum ar putea fi pentru că soţul meu este în spital, profesorul Bîrsan al cărui nume trebuia să fie măcelărit, mazilit prin mine, are o inimă atât de mare, dar care duce ceea ce poate duce. (…) Am avut un crez la care nu am vrut să renunţ: un act de justiţie trebuie să fie un act de dreptate. O să vină vremea să vorbim şi toată lumea ne va asculta. Îmi doresc să plec din această profesie aşa cum am intrat, un om liber, drept şi cu frică de Dumnezeu. Am îndurat 7 ani de chin şi de suferinţă. Noi avem un băiat care este avocat la Strasbourg şi care nu a venit în ţară de când cu aceste nenorociri, deşi dorinţa lui a fost să vină alături de tatăl său şi de mine şi care a scrâşnit din dinţi în toţi aceşti ani, singurul român care a intrat în Baroul de la Strasbourg şi care a fost bălăcărit şi pomenit în dosarul mamei sale, care era un mit pentru el”.