Primele informații documentare certe cu privire la Traian Băsescu datează din perioada în care acesta era student la Institutul de Marină „Mircea cel Bătrân”. Aceste informații ne ajută să înțelegem vocația sa de mai tîrziu pentru putere şi compromis şi arată că a acceptat o colaborare cu Securitatea.
Citiți mai jos un fragment din cartea istoricului Marius Oprea, Adevărata față a lui Traian Băsescu, apărută la Editura Jurnalul Național în anul 2012.
Cum se știe, există o cale de a face şi compromisuri fără compromitere. Dar Traian Băsescu nu a ales-o pe aceasta, ci a dus pînă la capăt devoțiunea față de un regim în faţa căruia alegea să se închine, pentru a-i putea culege apoi, pe faţă sau pe furiş, roadele. Nici educaţia din familie nu îi lăsa o altă alegere, căci valorile casei gravitau în jurul valorilor oficializate ale timpului, fără ca să existe îndoială asupra raţiunilor şi acţiunilor regimului comunist.
Apoi, mai era vorba şi de fructul dulce al puterii ascunse de a înrîuri destinele celorlalţi, precum şi de avantajele care decurgeau dintr-o colaborare cu cei ce puteau influenţa un salt în carieră. Conform unui document care a fost făcut pubic în circumstanţele unui proces derulat în 2004 şi asupra căruia vom reveni, emis de către Unitatea Militară 01150 (Arhiva) din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Traian Băsescu figurează în evidenţele păstrate ca fost colaborator al Directiei de contrainformaţii militare (Direcţia a IV-a din cadrul Securităţii), pe vremea cînd era student la Institutul de marină “Mircea cel Bătrîn”.
Ce înseamnă, practic, cele de mai sus? “Colaborator” al Securității, spre deosebire de informator, era o persoană care, fără a semna un angajament şi fără a primi în mod obligatoriu un nume conspirativ, furniza de bună voie informaţii unui ofiţer al Securităţii. Fără îndoială, la Institutul de Marină era un asemenea “ceist”, cum era numit, prescurtat, ofiţerul de contrainformaţii al unităţii, care monitoriza atent atît cursanții, cît şi profesorii Institutului, sub aspectul activităţii lor profesionale, dar, mai ales, al celui cu privire la fidelitatea faţă de regim.
În genere, marinarii erau atent urmăriţi, datorită contactelor lor implicite cu străinii, contacte asupra cărora regimul comunist din România devenise de-a dreptul paranoic, pe măsură ce Nicolae Ceauşescu lăsa deoparte orice scrupul în întărirea puterii personale şi instaurarea dictaturii.
