Traian Băsescu a ştiut de intenţia lui Omar Hayssam de a părăsi ţara. GIP îi cere preşedintelui Traian Băsescu să desecretizeze Nota nr. 001193106/05.05.2006 prin care DGIPI l-a informat că Omar Hayssam intenţionează să plece din România.
Omar Hayssam, singurul terorist condamnat din istoria României, a plecat din ţară în 30 iunie 2006. GIP publică un document care demonstrează că preşedintele României, Traian Băsescu, fusese informat încă din 5 mai 2006 despre „potenţiala intenţie a inculpatului Omar Hayssam de a părăsi ţara”.
GIP publică „Matricea responsabilităţilor în ancheta şi situaţia lui Omar Hayssam”, un raport al Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă (DGIPI) din cadrul Ministerul Administraţiei şi Internelor. Raportul a fost realizat în iulie 2006, după plecarea lui Omar Hayssam.
Potrivit concluziilor acestui Raport, „la 05.05.2006 şi 05.06.2006, dintr-o activitate specifică, printr-o conexiune şi interpretară extensivă a informaţiilor obţinute am sesizat potenţiala intenţie a inculpatului Omar Hayssam de a părăsi ţara. Informaţiile au fost transmise la D.I.I.C.O.T, I.G.P.R, I.G.P.F, secretar de stat din M.A.I, ministru, domnul consilier prezidenţial SERGIU MEDAR” (pag. 17).
DGIPI a făcut această informare deşi, potrivit Raportului, „începînd cu 27 noiembrie 2005, Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă a fost exclusă de la orice activitate procedurală sau operativă” (pag. 17).
Raportul prezintă un „Rezumat al activităţilor D.G.I.P.I în cazul Omar Hayssam”. (pag. 18). Rezumatul conţine un tabel cu cele 107 note informative referitoare la Omar Hayssam transmise de DGIPI instituţiilor statului în perioada 15 ianuarie 2001 – 26 iulie 2006. Tabelul cuprinde următoarele informaţii: „Numărul notei”, „Beneficiarul” şi „Esenţa mesajului”.
La poziţia 101 din acest tabel este prezentată Nota nr. 001193106/05.05.2006. Beneficiarii acestei note au fost: Preşedinţia, consilierul prezidenţial Sergiu Medar, conducerea MAI, Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR), Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (IGPF), Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ). „Esenţa mesajului” acestei note este următoarea: „Potenţial risc de părăsire a teritoriului naţional”. (pag. 27).
În data de 12 noiembrie 2009, preşedintele Traian Băsescu a declarat public că „s-ar putea, dacă va fi nevoie, să mergem la desecretizarea documentaţiei referitoare la Omar Hayssam pentru că nu o să mai rabd mult intoxicările pe care le fac televiziunile lui Vântu şi Voiculescu. După ce trece campania cred că este necesar să fac publică această bază de date pentru a stopa mîrşăvia pe care televiziunile lui Vântu şi Voiculescu o fac”.
GIP îi solicită preşedintelui Băsescu să înceapă desecretizarea documentaţiei referitoare la Omar Hayssam cu Nota nr. 001193106/05.05.2006 prin care DGIPI l-a informat despre intenţia lui Omar Hayssam de a părăsi România. Desecretizarea acestei Note ar trebui făcută acum, înaintea alegerilor prezidenţiale.
GIP îi solicită preşedintelui Traian Băsescu să răspundă la o singură întrebare: De ce l-a lăsat pe teroristul Omar Hayssam să părăsească ţara deşi fusese informat cu o lună jumătate înainte despre intenţia acestuia?
Paginile 1, 17, 18 şi 27 din Raportul DGIPI pot fi găsite aici.
Concluziile Raportului, cu toate notele referitoare la Omar Hayssam transmise de DGIPI, pot fi găsite aici.