Potrivit judecătorilor, Camelia Bogdan s-a subordonat, contra unei remunerații, unei firme private și a subminat independența justiției, deteriorând încrederea și respectul față de funcția de magistrat. Înalta Curte a hotărât că judecătoarea Bogdan este vinovată de incompatibilitate.
GIP publică motivarea Hotărârii Înaltei Curți din 13 decembrie 2017 prin care judecătoarea Bogdan a fost sancționată cu mutarea disciplinară pe o perioadă de 6 luni la Târgu Mureș. Sancțiunea stabilită de Înalta Curte vine ca urmare a dezvăluirilor GIP referitoare la participarea Cameliei Bogdan la un seminar finanțat de Ministrul Agriculturii în timp ce judeca dosarul ICA.
Înalta Curte a hotărât că:
– „Secția pentru judecători în materie disciplinară a stabilit cu temei existența abaterii disciplinare în sarcina judecătorului Camelia Bogdan”. (pag. 38)
– Participarea Cameliei Bogdan în calitate de lector la cursurile finanțate de Ministerul Agriculturii și organizate de o firmă privată „a fost de natură a atrage starea de incompatibilitate”. (pag. 38)
– „Selectarea judecătorului pentru prestarea respectivei activități nu s-a realizat în mod transparent și potrivit uzanțelor”. (pag. 38)
– Camelia Bogdan „s-a subordonat, contra unei remunerații, unor obligații contractuale asumate față de o societatea comercială cu scop lucrativ”. (pag. 39)
– „Programul nu era unul destinat justiției, ci viza Politica Agricolă Comună, destinatarii și beneficiarii acelor cursuri erau funcționari publici din cadrul APIA. Dintre cei 248 de participanți la cursul de formare profesională, numai 6 erau consilieri juridici, profesioniști ai dreptului.” (pag. 40)
– „Intuind existența unei posibile stări de incompatibilitate”, judecătoarea Bogdan nu s-a adresat CSM, ci „a ales o manieră informală de a se adresa conducerii de la acea vreme a Agenție Naționale de Integritate”. (pag. 43)
– „Consecința imediată și directă a acestei conduite, pe care Camelia Bogdan încearcă să o ignore, constă în deteriorarea încrederii și a respectului față de funcția de magistrat, prin subminarea independenței acesteia, cu consecința afectării imaginii și prestigiului justiției, ca sistem și serviciu public.” (pag. 44)
Înalta Curte a decis totuși ca judecătoarea Bogdan să nu primească cea mai dură sancțiune posibilă, excluderea din magistratură, așa cum stabilise CSM în 8 februarie 2017. Judecătorii Înaltei Curți au decis să o sancționeze pe Camelia Bogdan cu mutarea disciplinară pentru a „atrage atenția asupra gravității faptei comise și a consecințelor acesteia, luând în considerare și aspectele judicios reținute de instanța disciplinară cu privire la conduita neconformă cu statutul judecătorului și la modul în care partea s-a raportat la faptă și la consecințele ei”. (pag. 46)