În anul 2011, produsul intern brut (PIB) în termeni reali a fost cu 5,8% mai mic faţă de cel înregistrat în anul 2008.
Între 2008 şi 2011, produsul intern brut (PIB) pe locuitor a scăzut în termeni reali cu 5,1%.
Ponderea cheltuielilor cu investiţiile în PIB a scăzut de la 31,3% în 2008 la 28,8% în 2011.
În 2010 volumul investiţiilor nete în economie a fost de 17,2 miliarde euro, reprezentând 63,5% din nivelul înregistrat în 2008 (27 miliarde euro).
Investiţiile directe nete (investiţiile străine) au scăzut de la 9,31 miliarde euro în 2008 la 1,9 miliarde euro în 2011. Astfel, investiţiile străine din 2011 au reprezentat 20% din nivelul investiţiilor străine din 2008.
Între decembrie 2008 şi decembrie 2011, numărul salariaţilor din economie a scăzut cu 567.000 persoane, de la 4,73 milioane în 2008 la 4,17 milioane în 2011.
Rata şomajului a crescut de la 4,4% (403 mii persoane) în decembrie 2008, la 5,1% (461 mii persoane) în decembrie 2011.
Ponderea şomerilor cu pregătire universitară a crescut de la 5,1% în decembrie 2008 la 8,4% în decembrie 2011.
Raportul dintre numărul mediu al pensionarilor şi cel al salariaţilor din economie era de 1,13 pensionari/salariat în 2008 şi a ajuns la 1,27 pensionari/salariat în 2011.
Raportul dintre pensia medie lunară şi salariul mediu nominal net a scăzut, de la 45,3% în 2008 la 37,3% în 2011.
În luna mai 2012 preţurile de consum erau cu 18,6% mai mari comparativ cu decembrie 2008. Preţurile la produsele alimentare au crescut în medie cu 10,1%, cele mai mari creşteri înregistrându-se la zahăr (32,5%), cartofi (22,7%) şi pâine (12,4%). Preţurile produselor nealimentare au crescut în medie cu 25,3%, cele mai mari creşteri înregistrându-se la combustibili (47,6%) şi energie termică (44,6%). Preţurile serviciilor au crescut cu 20,2%, cele mai mari creşteri înregistrându-se la apă – canal – salubritate (62,1%) şi la transportul CFR (36,4%).
În perioada 2008 – mai 2012, câştigul salarial nominal mediu net lunar exprimat în euro a scăzut de la 355 euro/salariat la 346 euro/salariat.
Între 2008 şi 2011, salariul real (puterea de cumpărare) a scăzut cu 4,7%. Cele mai mari scăderi ale puterii de cumpărare s-au înregistrat în administraţia publică (-36%), învăţământ (-29%) şi sănătate şi asistenţă socială (-20%).
Ponderea creditelor restante în lei a crescut de la 2,2% în decembrie 2008 la 12,5% în mai 2012. Ponderea creditelor restante în valută a crescut de la 0,9% în decembrie 2008 (1 miliard lei) la 9,8% în mai 2012.
Datoria externă a României a crescut de la 72,4 miliarde euro (51,8% din PIB) în decembrie 2008 la 98,4 miliarde euro (70,9% din PIB) în mai 2012.
Ponderea datoriei publice în totalul datoriei externe a crescut de la 17,4% în decembrie 2008 la 26,8% în mai 2012. Ponderea datoriei reprezentate de împrumuturile de la FMI a crescut de la 0% în decembrie 2008 la 13,5% (10,5 miliarde euro) în mai 2012.