Săftoiu: „Președintele știa ce vorbesc la telefon Iliescu cu Geoană”

Claudiu Săftoiu, fost consilier prezidențial, fost șef al Serviciului de Informații Externe: „Eu am aflat de intervenţii politice care se bazează pe informaţii şi interceptări ilegale, acum un an, acum doi ani şi am aflat de la preşedintele României că el ştia ce vorbeau Iliescu şi Mircea Geoană”. 20 ianuarie 2009, Realitatea TV

Traian Băsescu: “In 2005, in septembrie daca îmi aduc aminte bine, ii atenționam pe membrii de Guvern sa fie atenți ce vorbesc si cu cine vorbesc la telefon. Pentru ca deja aveam semnale de la serviciile de informații despre discuții care nu erau in regula intre miniștri si chiar unul din cei care este arestat la ora asta. Cum se face ca dumneavoastră  apareri in aceste informări ale SRI ca vorbiți la telefon cu cei urmăriți? Cum Dumnezeu se face ca voi tocmai cu ăștia vorbiți?!” 22 ianuarie 2007 – interviu TVR

Traian Băsescu i-a acuzat pe premierul Tăriceanu, pe liderii PSD Mircea Geoană şi Viorel Hrebenciuc şi pe cel al PC, Dan Voiculescu, că pun la cale o nouă suspendare a sa din funcţie în cazul în care va refuza să numească un premier propus de aceştia după alegeri. „Cei care o pregătesc sunt aceeaşi echipă: Voiculescu, Hrebenciuc, Geoană, Tăriceanu.(..) Ştiu acest lucru de două luni. Dacă după alegeri nu pun un premier stabilit de ei, preşedintele o să fie suspendat pe motive constituţionale. Cert este, vă asigur, că nu se mai poate, pentru că nu voi mai tolera o lovitură de stat”, a declarat Băsescu, care a afirmat că au existat mai multe întâlniri pe această temă, iar el ştie de această intenţie a celor patru lideri, de două luni. 10 noiembrie 2008 – interviu B1TV

Traian Băsescu la ceremonia depunerii jurământului de către ministrul de Interne Dan Nica: “Au apărut secretari de stat controversaţi“. “A fost unul din obiectivele actualei guvernări ca miniştrii să se afle în afara oricărui dubiu că ar fi sub influenţa unor oameni din afara politicului”. “Marea mea rugăminte este să analizaţi temeinic dacă acest Guvern are ca obiectiv menţinerea unor oameni indiferent de nivelul de controversă”, le-a spus Băsescu miniştrilor. El a adăugat că există deja doi secretari de stat care se află în dezbatere privind legăturile pe care le au “în zona petrolieră şi aşa mai departe”. 11 februarie 2009, Mediafax