În timpul procesului ICA, judecătoarea Bogdan a primit bani de la partea vătămată, Ministerul Agriculturii

În timp ce judeca Dosarul ICA, judecătoarea Camelia Bogdan a primit 10.000 lei de la Ministerul Agriculturii, parte vătămată în Dosarul ICA și a petrecut un sejur de două săptămâni la Poiana Brașov în cadrul unui program finanțat de același minister. La câteva zile după revenirea din sejur, judecătoarea Bogdan a dat o sentință definitivă în favoarea Ministerului Agriculturii.

Pe 26 iunie 2014, conducerea Curții de Apel i-a desemnat pe judecătorii Camelia Bogdan și Alexandru Mihalcea să judece Dosarul ICA. Cei doi nu mai judecaseră nici un dosar la Curtea de Apel Bucureşti, fiind proaspăt avansaţi la această instanţă.

Primul termen judecat de Camelia Bogdan şi Alexandru Mihalcea în Dosarul ICA a fost în 1 iulie 2014. În 7 iulie, la cel de-al doilea termen, judecătorii au anunțat că intră în concediu până pe 4 august, când a fost fixat un nou termen în dosar.

GIP publică documente care demonstrează că judecătoarea Camelia Bogdan și-a petrecut jumătate din acest concediu la Poiana Brașov într-un program finanțat de una dintre părțile din Dosarul ICA. Mai mult, judecătoarea Bogdan a și primit 10.000 lei de la respectiva parte.

Potrivit CV-ului judecătoarei Camelia Bogdan, în perioada dintre termenele din 7 iulie și din 4 august din Dosarul ICA, aceasta s-a aflat timp de două săptămâni la Poiana Brașov. Din 21 iulie până în 2 august 2014, judecătoarea Bogdan a fost „lector în cadrul programului «Aplicarea Viitoarei Politici Agricole Comune. Prevenirea fraudei şi a corupţiei în vederea protejării intereselor financiare ale Uniunii Europene»” desfășurat în stațiunea montană. Potrivit CV-ului Cameliei Bogdan, Programul făcea parte din proiectul UMP CESAR „Furnizarea serviciilor de consultanţă pentru organizarea cursurilor de instruire a personalului APIA”. APIA este Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură din subordinea Ministerului Agriculturii.

Ce nu spune judecătoarea Bogdan în CV este că „CESAR” înseamnă Proiectul Completarea Sprijinului Financiar acordat de UE pentru Restructurarea Agriculturii în România și că UMP (Unitatea de Management a Proiectului) era Ministerul Agriculturii. Prin urmare, programul în cadrul căruia Camelia Bogdan și-a petrecut cele două săptămâni la Poiana Brașov era un program al Ministerului Agriculturii.

Potrivit declarației de avere a judecătoarei Camelia Bogdan, aceasta a primit pentru activitatea de „lector” de la Poiana Brașov 10.000 lei. Banii, spune judecătoarea Bogdan, provin de la SC FDI TOP CONSULT SRL. Ce nu spune judecătoarea Bogdan este că FDI TOP CONSULT nu era decât un intermediar, adică firma de consultanță angajată de Ministerul Agriculturii pentru organizarea cursurilor de instruire din proiectul CESAR. Prin urmare, cei 10.000 lei primiți de Camelia Bogdan proveneau tot de la Ministerul Agriculturii.

Judecătoarea Bogdan are un motiv foarte serios să ascundă identitatea instituției care a finanțat programul de două săptămâni de la Poiana Brașov și i-a plătit onorariul de 10.000 lei. Iar acest motiv este că în perioada în care primea aceste foloase, instituția respectivă, Ministerul Agriculturii, era parte vătămată într-un dosar judecat de Camelia Bogdan. Este vorba de Dosarul ICA, supranumit „Telepatia”.

În 14 octombrie 2008, la cererea DNA, Ministerul Agriculturii, condus la acea vreme de Dacian Cioloş, s-a constituit ca parte civilă în Dosarul ICA. Fără a face nici cea mai mică evaluare proprie, Ministerul Agriculturii și-a însușit prejudiciul calculat de DNA, respectiv 60.482.615 euro. Dacă Ministerul Agriculturii nu s-ar fi constituit ca parte vătămată, nu ar fi existat prejudiciu și, ca urmare, nici Dosarul ICA nu ar fi existat. Ministerul Agriculturii a susținut însă că a fost prejudiciat de inculpații din Dosarul ICA, în frunte cu Dan Voiculescu și a cerut instanței, respectiv judecătoarei Camelia Bogdan recuperarea acestui prejudiciu.

Judecătoarea Bogdan a început să judece la București Dosarul ICA în care Ministerul Agriculturii era parte vătămată, după care s-a dus două săptămâni la Poiana Brașov la programul finanțat de partea vătămată, a luat 10.000 lei de la partea vătămată, s-a întors la București și într-un timp record a dat o sentință definitivă în favoarea părții vătămate.

În 4 august 2014, la două zile după terminarea sejurului judecătoarei Bogdan a avut loc un nou termen în Dosarul ICA. Şedinţa de judecată a durat 12 ore și a fost fixat un nou termen pentru a doua zi. În 5 august, audierile au durat din nou 12 ore. Judecătoarea Carmen Bogdan și colegul ei au dau termen avocaţilor ca până pe 7 august să depună concluziile scrise şi au anunţat că rămân în pronunţare. Pe 8 august, Dan Voiculescu şi ceilalţi inculpaţi din Dosarul ICA au fost condamnați definitiv de judecătorii Bogdan și Mihalcea.

Sentința nu este însă doar una defavorabilă inculpaților, ci și una favorabilă părții vătămate, Ministerul Agriculturii. După ce beneficiase de sejurul și de banii Ministerului Agriculturii, judecătoarea Bogdan hotărăște că Ministerul Agriculturii a avut dreptate și îi condamnă pe inculpați la plata prejudiciului solicitat de Ministerul Agriculturii, respectiv 60.482.615 euro. Este celebrul „prejudiciu” pentru recuperarea căruia, la un an și jumătate de la sentință, judecătoarea Bogdan, împreună cu DNA și ANAF se străduiesc să dea afară Antena 3 din sediul în care își desfășoară activitatea.

În final, un scurt exercițiu pentru propaganda băsistă. Să ne imaginăm că judecătoarea Bogdan ar fi decis achitarea lui Dan Voiculescu, după ce, în timpul judecării dosarului ICA, ar fi petrecut 2 săptămâni la Poiana Brașov, ca „lector” într-un proiect al Fundației Dan Voiculescu. Mai mult, judecătoarea Bogdan ar mai fi primit și un onorariu de 10.000 lei din banii Fundației Dan Voiculescu. Unde s-ar fi aflat acum Camelia Bogdan?