În 2009, Dan Voiculescu și Grivco au fost principalele teme de campanie electorală ale candidatului Traian Băsescu

Dan Voiculescu nu a candidat la alegerile prezidențiale din 2009, iar compania sa Grivco nu are legătură cu politica. Cu toate acestea, în 13 din cele 14 mitingurile la care a participat în campania electorală pentru alegerile prezidențiale din 2009, Traian Băsescu a vorbit despre Dan Voiculescu și Grivco.

În discursurile ținute la mitingurile din campania electorală din 2009, Traian Băsescu a pronunțat numele lui Dan Voiculescu de 47 de ori, aproape tot la fel de des ca numele principalului său contracandidat la Preşedinţie, Mircea Geoană. De 10 ori, Băsescu a vorbit în discursurile sale despre Grivco.

Într-un singur discurs, cel ținut la mitingul de la Tecuci, din 11 noiembrie 2009, Traian Băsescu a pronunţat numele lui Dan Voiculescu de nu mai puțin de 8 ori, în timp ce numele contracandidatului său direct, Mircea Geoană, a fost pronunţat doar de 3 ori.

Mesajele electorale ale lui Traian Băsescu au fost tipic populiste. În 2009, el a aruncat pe proprietarii de presă vina pentru toate relele din societatea românească (alături de Dan Voiculescu, mai erau pomeniți, nu la fel de des, Dinu Patriciu și Sorin Ovidiu Vântu) și s-a prezentat ca reprezentantul poporului care, în numele poporului, luptă cu aceștia.

Ca un populist autentic, Băsescu i-a adus lui Dan Voiculescu toate acuzele care i-au trecut prin minte: că e mogul, oligarh, rechin și mare magnat; că vrea să privatizeze minele de sare și toate minele României; că are trust de presă și televiziuni;  că se întâlnește cu oameni politici, că e în spatele lui Geoană și al lui Iohannis; că conduce majoritatea parlamentară; că vrea linişte și compromis; că are interese murdare; că ţine lucrurile pe loc; că face presiuni; că e nereformist; că l-a suspendat în 2007; că a dărâmat Guvernul Boc.

Câteva exemple:

–  „Nu mi-am plecat coloana în faţa niciunui oligarh, în faţa niciunui mogul. Ce ar fi trebuit să fac să îmi fie bine, să fiu lăudat la televiziuni? /…/ Ar fi trebuit să-l fac fericit pe domnul Voiculescu dându-i minele de sare?” (31 octombrie 2009, Constanța)

– „Vă chem ca împreună să dăm lovitura finală acestui sistem ticăloşit care vrea să vadă o Românie la dispoziţia lui şi nu o Românie a românilor. Pe mine, întâlnirea de la Grivco, în care Ion Iliescu, Hrebenciuc, Adrian Năstase şi alţii au stabilit cine să fie prim-ministru al României, mi s-a părut că este o întoarcere în timp. Dragii mei, nici Voiculescu, nici Iliescu, nu au cum să decidă pentru 22 de milioane de români. Ei trebuie să înţeleagă că vremea lor a trecut, să meargă acolo unde le este locul. În afara politicii!” (31 octombrie 2009, Constanța)

– „România are nevoie de un guvern care să nu servească oligarhii şi mogulii şi care să lucreze cum a lucrat guvernul lui Boc, pentru toţi românii. Vă asigur că nu vor avea un guvern pe care /…/ Voiculescu să-l poată manevra în interesul privatizărilor”. (4 noiembrie 2009, Alexandria, Teleorman)

– „Chiar astăzi mi se cerea un compromis, un compromis exact de la cei cu care sunt în dispută de cinci ani, adică la Grivco s-au întâlnit domnul Voiculescu, domnul Iliescu, domnul Hrebenciuc, şi au vrut să-l pună pe domnul Johannis prim-ministru. Aşa ceva nu se poate! ” (6 noiembrie 2009, Buzău)

– „Vreau să ştiţi că puteam să am o viaţă uşoară ca Preşedinte, iar astăzi  televiziunile lui Voiculescu să mă arate ca fiind Preşedintele bun pentru ţară. Dar ştiţi care ar fi fost condiţiile? /…/ Ca să-mi fie bine cu Antenele, ar fi trebuit ca domnul Voiculescu să devină proprietar peste minele de sare ale României. Vroiaţi să se dea această rezervă domnului Voiculescu?” (6 noiembrie 2009, Buzău)

– „Am sentimentul, pe care cred că şi mulţi dintre dumneavoastră îl au, că nu mă confrunt cu Mircea Geoană. Mircea Geoană este un paravan, în spatele căruia se află /…/ Voiculescu. (7 noiembrie 2009,  Timişoara)

– „Am desemnat (premier) un independent care să nu fie în cârdăşie cu Voiculescu” (8 noiembrie 2009, Craiova)

–  „Visul lui Voiculescu este să dobândească minele de sare. Are şi el un vis – vrea să dea sare la combinatele petrochimice şi, mai ales, vrea să dea sare la deszăpezire pentru iarnă. Dacă eu le-aş fi dat acestor oameni ce şi-au dorit – unuia Poşta, altuia să intervin pentru dosar, altuia minele de sare, altuia Romgazul, altuia Transgazul, altuia TransElectrica – vă asigur că astăzi toate televiziunile mogulilor m-ar fi lăudat, dragii mei, iar pentru a deveni Preşedinte nu mai trebuia să fac un miting la Piteşti.” (8 noiembrie 2009, Piteşti)

– „Timp de cinci ani, eu am ţinut România pentru români şi o voi ţine şi în următorii cinci ani, dar cei care o iau mogulilor, pot fi numai românii, prin votul lor. Dacă îl vor vota pe Geoană, trebuie să ştie că în spatele lui este şi Voiculescu. /…/ Dacă eu voi câştiga alegerile, vă garantez că România va rămâne a românilor. /…/ Cu votul vostru în 2004, le-am smuls România din mână şi perlele coroanei: Poşta, Romgaz, Transgaz, minele de sare au continuat să rămână sub controlul statului. ”

– „Domnul Voiculescu vrea să cumpere toate minele României. /…/ Faptul că în CSAT am stopat privatizările în favoarea lui Vântu, Voiculescu şi alţii, i-a pus pe picior de război în relaţia cu Preşedintele. Toată propaganda pe care o vedeţi la televiziunile lui Voiculescu aici îşi are miezul.” (11 noiembrie 2009, Tecuci)

– „Românii nu mai pot fi păcăliţi /…/ nici cu televiziunea lui Voiculescu, iar foamea lor de a controla activitatea Guvernului nu vine din dorinţa de a face bine ţării. Dorinţa lor este să se reia marile privatizări: /…/ domnul Voiculescu vrea să devină proprietar peste minele de sare ale României” (11 noiembrie 2009, Brăila)

– „Este un sistem care ar vrea să ţină lucrurile pe loc. Are nume, este o structură urâtă, formată din influenţă în mass-media, formată din oameni politici, formată din oameni de afaceri, şi pentru că nu vreau să vorbesc în general, vreau să spun nume. Şi iată-le: Voiculescu, Sorin Ovidiu Vântu, Ion Iliescu, Viorel Hrebenciuc, Dinu Patriciu.” (14 noiembrie 2009, Cluj)

– „Sigur că aş fi fost oricând dispus să discut persoana domnului Johannis, primarul de la Sibiu, dar ştiam ce este în spatele lui. În spatele lui fusese întâlnirea, despre care aţi citit în ziare, de la compania domnului Voiculescu, de la Grivco, unde se întâlnise Voiculescu, Iliescu, Hrebenciuc, Vanghelie, Geoană, şi alţii. Ei au stabilit că, după de a fost dărâmat guvernul Boc, au nevoie de un politician credibil, dar naiv, în spatele căruia să înceapă să-şi obţină ceea ce nu au putut obţine în tot mandatul meu.” (14 noiembrie 2009, Cluj)

– „Pe scurt, pe 22 românii au de ales între două soluţii care li se oferă. Ei pot opta pentru Mircea Geoană, care-l are în spate pe /…/ Voiculescu, sau pot opta pentru Traian Băsecu, care are în spate poporul român.” (14 noiembrie 2009, Cluj)

– „Iată de ce vreau să înţelegeţi că în spatele candidaturii lui Mircea Geoană se află cele mai murdare interese ale unor grupuri. Este vorba de oameni ca Voiculescu” (15 noiembrie 2009, Sibiu)

– „Politicianul care vrea să devină preşedinte nu poate să gândească la consens, când se adună zece politicieni la compania lui Voiculescu” (4 decembrie 2009, București)

Data, locul și numărul de referiri la Dan Voiculescu și Grivco

– 31 octombrie 2009, la Constanţa, Voiculescu de 5 ori; Grivco o dată

– 1 noiembrie 2009, Iaşi, Voiculescu de 2 ori; Grivco o dată

– 4 noiembrie 2009, Alexandria, Voiculescu de 2 ori

– 6 noiembrie 2009, Buzău, Voiculescu de 4 ori, Grivco o dată

– 7 noiembrie 2009, Timişoara, Voiculescu de 2 ori

– 8 noiembrie 2009, Craiova, de Voiculescu 3 ori

– 8 noiembrie 2009, Piteşti, Voiculescu de 5 ori; Grivco de 3 ori

– 11 noiembrie 2009, Tecuci, Voiculescu de 8 ori; Grivco o dată

– 11 noiembrie 2009, Brăila, Voiculescu de 5 ori

– 14 noiembrie 2009, Cluj, Voiculescu de 5 ori; Grivco o dată

– 15 noiembrie 2009, Sibiu, Voiculescu de 2 ori; Grivco de 2 ori

– 29 noiembrie 2009, Petroşani, Voiculescu de 2 ori

– 4 decembrie 2009, Bucureşti, Voiculescu de 2 ori