Dosarul Flota. Rechizitoriul

R E C H I Z I T O R I U

 

Anul 2004 luna august ziua 09

 

 

Procuror şef secţie Vasile Drăghici – Secţia de combatere a corupţiei şi procuror Ioan Oţel, de la Parchetul Naţional Anticorupţie, Bucureşti,

Examinând actele, lucrările precum şi probele administrate în dosarul nr. 20/P/2002, al Parchetului Naţional Anticorupţie Bucureşti, privind pe inculpaţii:

 

RUSEN MITICĂ director tehnic al CNM Petromin şi director-secretar în mai multe companii proprietare de unică navă din Liberia, în perioada 1997-2000

 

KAUNTZ WERNER director economic al CNM Petromin şi

director-trezorier în mai multe companii proprietare de unică navă din Liberia, în perioada 1998-2001

        

împotriva cărora s-a pus în mişcare acţiunea penală pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de:

–  art.248 combinat cu art.2481 C.p. cu aplic art.41 alin.2 C.p.

  • 289 cu aplic art.41 alin.2 C.p.
  • 291 cu aplic art.41 alin.2 C.p.
  • 276 lit.a din Legea 31/1990 (modificată prin Legea nr.195/1997) cu aplic art.13 în referire la art.208 lit.a din Legea 31/1990, nemodificată.
  • 23 lit.a şi b din Legea 21/1999, cu aplic art.13 rap. la art.23 din Legea 656/2002 art.23 lit.a şi b
  • cu aplicarea art.33 lit.a C.p.

 

şi învinuiţii:

BĂRDAŞ MARCEL DUMITRU

 

– director general şi administrator unic al CNM Petromin şi director/preşedinte al holdingului Petromin Overseas Inc. Liberia, în perioada 29.07.1998-21.04.2001
TIMOTIM MARIANA

 

– expert la Direcţia de Restructurare şi Pregătire a Privatizării la FPS Bucureşti (în prezent AVAS), în perioada ianuarie 1998 – până în prezent, când ocupă funcţia de şef Serviciu Direcţia clauze contractuale speciale din cadrul AVAS
ŞERBOTEI SERGIU CONSTANTIN – director al Direcţiei de Restructurare şi Pregătire a Privatizării din cadrul FPS Bucureşti (în prezent AVAS), în perioada ianuarie 1999 – august 2000
STOICA AMALIA OANA – jurist şi apoi Şef Serviciu juridic la FPS Bucureşti (în prezent AVAS), în perioada 1997- până în prezent
PELINEL ŞTEFAN MIHAI

 

– director al Direcţiei Acţionariat din cadrul FPS Bucureşti (în prezent AVAS), în perioada octombrie 1999 – februarie 2001
BĂNICĂ OCTAVIAN

 

– director la Direcţia Acţionariat din cadrul Departamentului de Finanţe, FPS Bucureşti (în prezent AVAS), în perioada decembrie 1998 – octombrie 1999
RĂDULESCU NELU

 

– şef serviciu Gestiune, Acţionariat, Cesiuni la Direcţia de Gestiune, Acţionariat, Cesiuni din cadrul FPS Bucureşti (în prezent AVAS), în perioada 1996-2001
UZUM GHEORGHE – şef Serviciu Direcţia Teritorială Constanţa în perioada iulie 2000 – ianuarie 2001
ZDRU MIHAI – reprezentant al FPS în AGA – CNM Petromin SA, în perioada aprilie 1999 – ianuarie 2001
ROŞIORU ION,

 

care în calitate de consilier juridic al CNM Petromin SA, în anul 2000
GACHE MIHAI

 

– economist la Serviciul Privatizare din cadrul CNM Petromin SA , în perioada 2000 – la zi
CATRINESCU GHEORGHE – director la Navexim SA Galaţi, societate cu capital majoritar de stat, în perioada 1991-2002

 

VERIOTI GHEORGHE – administrator la SC Corona Shipping International SRL în perioada 1999 – la zi
GIURGIU EMIL ALIN

 

– director general executiv şi membru al Comitetului de Direcţie al FPS Bucureşti (în prezent AVAS), în perioada 15.01.1999 – 29.04.2001
– PAŞCA GHEORGHE

 

– director al Departamentului Restructurare din cadrul FPS Bucureşti (în prezent AVAS), în perioada ianuarie 2000 – în prezent, consilier ministru
– SÂRBU OVIDIU RADU – preşedinte al Consiliului de Administraţie al FPS Bucureşti (în prezent AVAS), în perioada 19.10.1998 – 31.12.2000
ERÖS VICTOR – vicepreşedinte al Consiliului de Administraţie al FPS Bucureşti (în prezent AVAS) în perioada octombrie 1998 – decembrie 2000
– POPA IOAN

 

– membru în Consiliul de Administraţie al FPS Bucureşti (în prezent AVAS), în perioada ianuarie 1997 – decembrie 2000
– MARINESCU GHEORGHE ADRIAN

 

– membru în Consiliul de Administraţie al FPS Bucureşti (în prezent AVAS) în perioada ianuarie 1997 – decembrie 2000
ANASTASIU NICOLAE – membru al Consiliului de Administraţie al FPS Bucureşti (în prezent AVAS) în perioada februarie 1997 – decembrie 2000
FODOREANU SORIN

 

– membru al Consiliului de Administraţie al FPS Bucureşti (în prezent AVAS) în perioada septembrie 1999 – mai 2000
TACHICIU LAURENŢIU

 

– membru al Consiliului de Administraţie al FPS Bucureşti (în prezent AVAS) în perioada decembrie 1998 – septembrie 2000
HOMOŞ ION – membru al Consiliului de Administraţie al FPS Bucureşti (în prezent AVAS) în perioada decembrie 1998 – septembrie 2000
– GOZIA DAN CORNELIU

 

– şef Departament buget – finanţe şi ulterior director, membru în Comitetul de Direcţie al FPS Bucureşti (în prezent AVAS) în perioada 1998-1999
– UNGUREANU GHEORGHE

 

– şef Serviciu construcţii de maşini, electrotehnică şi electronică din cadrul Direcţiei restructurare şi pregătire privatizare la FPS Bucureşti (în prezent AVAS), în perioada 2000 – până în prezent
– MÂNDRESCU CORNELIU

 

– director al Departamentului Buget-finanţe în cadrul FPS Bucureşti (în prezent AVAS) în perioada mai 1997- iulie 2001şi membru în Comitetul de Direcţie al FPS Bucureşti (în prezent AVAS), în perioada octombrie 1998 – decembrie 2000
DIMONIE MIHAIL NICOLAE – şef Serviciu al Departamentului management-restructurare, membru al Comitetului de Direcţie al FPS Bucureşti (în prezent AVAS) şi şef Departament Finanţe, în perioada octombrie 1993 – iulie 1999
OPREA GHEORGHE

 

– referent de specialitate FPS, Direcţia judeţeană Constanţa, în perioada aprilie 1995 – iunie 2000
– BARONCEA ION FLORIN – director la Direcţia transporturi, industrie uşoară, industrie locală şi privatizare din cadrul FPS Bucureşti – Direcţia privatizare zona (în prezent AVAS), în perioada mai 1998 – iunie 1999
MORARIU GICĂ – director al Bursei Maritime şi de Mărfuri Constanţa,  în perioada 1998-1999
BĂSESCU TRAIAN

 

– director general al Inspectoratului de Stat al Navigaţiei Civile în perioada 1989-1990; – subsecretar de stat şeful Departamentului transporturi navele din Ministerul Transporturilor în perioada 1990 – aprilie 1991

– ministrul Transporturilor în perioadele mai 1991- noiembrie 1992 şi 1997 – iulie 2000

– director/preşedinte al Comitetului Director Petroklav Inc. Bahamas în perioada iulie 1991 – octombrie 1992

MARINESCU CĂLIN DRAGOMIR – şef serviciu exploatare IEFM Navrom; apoi director general al CNM Petromin SA, secretar de stat în ministrul Transporturilor şi director/preşedinte în mai multe societăţi liberiene, unde CNM Petromin era acţionar, în perioada 1990-1993,
TEODORU PAUL

 

– ministru al Transporturilor, în perioada noiembrie 1992 – martie 1994
NOVAC AUREL

 

–  ministru al Transporturilor, în perioada martie 1994 – decembrie 1996
RĂŞICĂ MIHAI –  secretar unu al Ambasadei României din Atena – Grecia, îndeplinind în fapt funcţiile de consul de la Secţia consulară a Ambasadei României din Atena în perioada 21.07.1994 – 3.08.1998
RUSEN RADU CĂTĂLIN

 

– director general la Histria Ship Management, în anul 1998
CHIFOREANU FLORENTIN – director general al Tanker Ship Management, în perioada 1998-1999
BÂCLEA ADOLF – acţionar la firma Corona Shipping International, din 1999 – la zi
ACHIMESCU GEORGETA – inspector şef adjunct la Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanţa, în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, în anul 2000
ŞTEFĂNESCU MARIANA –  şef serviciu contabilitate la CNM Petromin SA, în perioada octombrie 1999 – la zi
PETRESCU DOINA

 

– economist la Biroul facturări de la CNM Petromin SA Constanţa, în perioada anului 2000.
LEONTE LUDOVICA – şef serviciu contabilitate la CNM Petromin Constanţa, în perioada 1991- la zi
MIREA CONSTANTIN

 

– director  Serviciul personal al CNM PETROMIN S.A. şi director la compania liberiană Bobîlna Inc., în perioada septembrie 1991 – la zi
DAN ION – reprezentant FPS (în prezent AVAS) în AGA CNM Petromin SA,  în perioada martie-septembrie 1998
ZEICU ILIE VALENTIN

 

– director Resurse Umane – Personal  şi membru în CA al CNM Petromin SA, în perioada 1.06.1990-1.02.1994
MUŞAT MARIANA – director financiar la CNM Petromin SA şi director trezorier la POI Liberia, în perioada 1.06.1990 – 31.05.1993
IOSIF LUMINIŢA

 

– economist la CNM Petromin SA, şef Serviciu decontări valutare şi în acelaşi timp director trezorier la mai multe societăţi cu sediul în Liberia, unde CNM Petromin era acţionar, în perioada 1990- la zi
TOMA PETRU

 

– jurist şi membru al CA al CNM Petromin SA, în perioada 1991- decembrie 1995
CULEŢU DĂNUŢ

 

–  membru în CA al CNM Petromin, în perioada 1998-1999
CONGEGULIAN ERVANT ILIE – membru în CA al CNM Petromin, în perioada 1998-2000
CLISERU SPERANŢA – director comercial al CNM Petromin SA, în perioada 1998-1999
ROMANESCU CRISTINA NICOLETA – navlositor la CNM Petromin SA şi director-secretar la mai multe companii cu sediul în Liberia, unde CNM Petromin SA era acţionar, în perioada 1992- la zi
BOBEŞ CONSTANTIN – director grup nave la CNM Petromin SA şi în acelaşi timp, director în mai multe companii cu sediul în Liberia, în perioada 1992-1993
POSEDARU ROMANUEL NICOLAE – director general al CNM Petromin SA şi director în Petroklav Inc. Bahamas, unde CNM Petromin era acţionar,  în perioada iulie 1992 – iulie 1993
IONESCU ANDREI DAN – director grup nave la CNM Petromin SA, în perioada iunie 1990 – decembrie 1992
CONSTANTINESCU MIHAIL – director comercial la CNM Petromin SA şi director în Petroklav Inc. Bahamas, unde CNM Petromin era acţionar, în perioada 1.06.1991-16.09.1991
STĂNĂGUI CLAUDIU – şef serviciu marketing la CNM Petromin SA, în perioada 1997-2000
CARAIANI ANDREI

 

– director general al CNM Petromin SA şi director/preşedinte la Petromin Overseas Inc. şi Petroklav Management Inc., Liberia, unde CNM Petromin era acţionar, în perioada 22.07.1993-30.09.1997
LUCACIU CONSTANTIN

 

– director comercial al CNM Petromin SA şi director la Petromin Overseas Inc. şi Petroklav Management Inc., Liberia, unde CNM Petromin era acţionar, în perioada 1993-1997
STĂNILĂ VIOREL

 

– director economic al CNM Petromin SA, în perioada iulie 1993- septembrie 1997; director în Petromin Overseas Inc., Liberia şi Petroklav Management Inc. în perioada 2.02.1995 – septembrie 1997.
CODARCEA GHEORGHE – şef serviciu nave la CNM Petromin, în perioada 1990-2000
IONESCU AUREL – director general IEFM Navrom Constanţa, în perioada mai 1990 – iunie 1990
OANCEA VIOREL

 

– secretar general al Ministerului de Interne, care în calitate de reprezentant al FPS în CA al CNM Petromin SA, în perioada mai-noiembrie 1999
NEAMŢU LUMINIŢA MARIA

 

– funcţionară la Serviciul licenţe, înmatriculări şi brevetări, din cadrul Inspectoratul Navigaţiei Civile, în perioada mai 1993 – iunie 1996
IONESCU DRAGOŞ

 

– şef Serviciu înmatriculări şi brevetări personal, din cadrul Inspectoratul Navigaţiei Civile, în perioada martie 1993 – februarie 1997
CUCU ALEXANDRU – inspector şef al Inspectoratului Navigaţiei Civile, în perioada 1.11.1992-15.09.1994
TEODORESCU CONSTANTIN

 

– căpitan şef al Căpităniei Portului Constanţa, în perioada august 1991-septembrie 1995
NISTOR ION – inspector principal la Inspectoratul Navigaţiei Civile, cu ştiinţă, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în perioada 1986-1994
ŞUTEU CONSTANTIN – inspector şef al Inspectoratului Navigaţiei Civile, în perioada iunie-august 1991
BEZIRIS ANTON – căpitan şef al Căpităniei Portului Constanţa, în anul 1990
TAUS IOAN – şef Serviciu siguranţa navigaţiei, în cadrul Căpităniei Portului Constanţa, pe perioada anului 1992
CĂRBUNARU ION – preşedinte al Consiliului Împuterniciţilor Statului de la CNM Petromin SA, în perioada 1.02.1991-13.04.1993
DRĂGAN GHEORGHE

 

– membru al Consiliului Împuterniciţilor Statului de la CNM Petromin SA, în perioada 1.02.1991-4.09.1992
PISTOLEA VASILE

 

– membru al Consiliului Împuterniciţilor Statului de la CNM Petromin SA, în perioada 1.02.1991-10.08.1992
SUFRAGIU MARIANA

 

– membru al Consiliului Împuterniciţilor Statului de la CNM Petromin SA, în perioada 1.02.1991-13.04.1993
BUNEA ALEXANDRU

 

– membru al Consiliului Împuterniciţilor Statului de la CNM Petromin SA, în perioada 1.02.1991-10.08.1992
CUCU ZOE – membru al Consiliului Împuterniciţilor Statului de la CNM Petromin SA, în perioada 15.05.1992-10.08.1992
DOBRE SERGIU

 

– membru al Consiliului Împuterniciţilor Statului de la CNM Petromin SA, în perioada 1.02.1991-10.08.1992

 

faţă de care s-a dispus începerea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de

  • 10 lit.a din Legea nr.78/2000
  • 289 cu aplic art.41 alin.2 C.p.
  • 291 cu aplic art.41 alin.2 C.p.
  • 289 C.p.
  • 291 C.p.
  • 276 lit.a din Legea 31/1990 (modificată prin Legea nr.195/1997) cu aplic art.13 în referire la art.208 lit.a din Legea 31/1990, nemodificată.
  • 23 lit.a şi b din Legea 21/1999, cu aplic art.13 rap. la art.23 din Legea 656/2002 art.23 lit.a şi b
  • 26 rap. la art.248 combinat cu art.2481 cu aplic art.13 în referire la art.248 alin.2 C.p., cu aplic. art.41 alin.2.

–  art.26 rap. la art.248 combinat cu art.2481 C.p. cu aplic art.41 alin.2 C.p.

  • 26 rap. la art.276 lit.a din Legea 31/1990 (modificată prin Legea nr.195/1997) cu aplic art.13 în referire la art.208 lit.a din Legea 31/1990, nemodificată.
  • 26 rap. la art.23 lit.a şi b din Legea 21/1999, cu aplic art.13 rap. la art.23 din Legea 656/2002 art.23 lit.a şi b
  • 2151 alin.2 C.p. modificat cu aplic. art.13 în referire la art.223 alin.3 C.p.
  • 26 rap. la art.289 cu aplic art.41 alin.2 C.p.
  • 26 rap. la art.291 cu aplic art.41 alin.2 C.p.
  • 248 combinat cu art.2481 cu aplic art.13 în referire la art.248 alin.2 C.p.,
  • 248 combinat cu art.2481 C.p.
  • cu aplicarea art.33 lit.a C.p.

 

 

EXPUNEM   URMĂTOARELE:

 

         I.- DATE GENERALE:

Prezentul dosar, are ca obiect doar faptele şi împrejurările de fapt din conţinutul infracţiunilor mai sus enumerate a căror săvârşire a condus la  pierderea a 16 nave maritime mineralier în capacitate totală de 1.309.777 tdw.

Acestea au făcut parte din totalul de 89 nave cu capacitatea totală de 4.620.000 tdw, care, urmare desfiinţării Întreprinderii de exploatare a flotei maritime (IEFM) Navrom Constanţa prin HG.494/1990, au fost transferate pentru exploatarea specializată a flotei maritime de petroliere şi mineraliere în  patrimoniul Companiei de Navigaţie  Petromin  Constanţa .

Navele, active ale patrimoniului, constituiau capitalul social iniţial subscris şi vărsat în întregime de statul român, în calitate de acţionar unic (vezi statut vol.8 f.63), al Societăţii Comerciale pe acţiuni, Compania de Navigaţie Maritimă Petromin SA Constanţa.

La înfiinţare, prin divizarea IEFM Navrom Constanţa ca efect al HG494/1990 Petromin Constanţa, a avut iniţial caracterul de întreprindere  specializată pentru exploatarea flotei maritime de petroliere şi mineraliere, iar apoi la constituire ca societate comercială pe acţiuni prin HG19/1991, SC CNM Petromin SA Constanţa, cu acelaşi capital integral de stat a fost înmatriculată la Registrul Comerţului sub numărul J/13/575/1991, cu  obiect de activitate transporturi maritime cod 110 cu un capital social de 562.189.275 mii lei.

Ulterior şi în prezent, acţionariatul este structurat 70,012% APAPS (AVAS), 20,830% SIF Transilvania şi 6,158% persoane fizice, cu menţionarea strict formală a aceluiaşi capital social de 562.189.275 mii lei, deşi CNM Petromin SA nu mai are în exploatare maritimă comercială nici una dintre navele de transport maritim menţionate. (vezi Anunţ de vânzare acţiuni din 30.04.2004, cu reprogramări până la 14.07.2004 şi situaţie la 14.06.2004, vol.161, f.189-191).

Perseverarea în menţinerea aparentă a existenţei aceluiaşi capital social iniţial – diminuat prin pierderea consecutivă a navelor, active ce alcătuiau conţinutul aproape integral al acestuia – învinuiţii şi alte persoane din structurile de conducere ale CNM Petromin SA au încălcat cu ştiinţă dispoziţiile legale ce obligau la diminuarea, tot consecutivă, a capitalului social, în acord cu diminuarea reală a patrimoniului şi la înregistrarea menţiunilor aferente în Registrul Comerţului cu efecte „ erga omenes „  pentru ceilalţi agenţi economici, instituţii şi organe ale statului.

Mai mult, pentru ascunderea iminentului faliment generat de pierderea navelor, cu implicita dispariţie a scopului înfiinţării CNM Petromin SA s-a recurs, tot formal  doar la înscrierea la Registrul Comerţului a altui obiect de activitate,  P7513 Controlul activităţilor economice  fără a îndeplinii însă nici activităţi de administraţie publică sau specifică ce caracterizează acest tip de activitate.

         Declinul continuu până la acest nivel al SC CNM Petromin SA  s-a produs în condiţiile instituirii şi menţinerii, cu ştiinţa nu numai a persoanelor din structura de conducere a persoanelor din CNM Petromin SA ci şi a celor cu răspunderi ministeriale şi din conducerea FPS, a unei adevărate stării de haos în evidenţele patrimoniale şi financiar – contabile,  mai ales cu privire la  angajarea navelor în relaţii comerciale cu parteneri externi, contractarea unui volum foarte mare de credite externe prin ipotecarea navelor, cedarea în totalitate a managementului tehnic şi comercial partenerilor externi şi lipsa oricărei urmăriri a folosirii creditelor externe al căror control a fost cedat în exclusivitate partenerilor străini, care le-au gestionat conform propriilor interese.

Pe acest fond, care exprimă în sine o tulburare foarte gravă a activităţii CNM Petromin SA au fost săvârşite şi faptele penale din prezenta cauză şi în legătură cu cele 16 nave angajate în relaţii de  asociere cu firma norvegiană Torvald Klaveness,“asociere” care în realitate a constat în cedarea  întregii afaceri partenerului norvegian, cu efectele  pierderii totale a navelor şi înregistrarea altor pagube ce totalizează, conform expertizei complexe tehnico-maritime şi financiar contabile, prejudiciul de 324.514.683,80 USD (vol.153 şi vol.154).

 

         II.- Date procesual penale

 

Această cauză s-a format prin sesizarea din oficiu a membrilor  comisiei mixte de control constituită prin Ordinul nr.1 din 27.01.1997 a Şefului Departamentului de Control al Guvernului, având în componenţă şi organe de poliţie specializate, care au solicitat la data de 05.06.1997, efectuarea verificării financiar contabile de către organele Ministerului Finanţelor, cu obiect concret cele 16 nave şi relaţia CNM Petromin SA Constanţa – Torvald Klaveness, Oslo, Norvegia. (vol.86, f.1-10).

Pe baza datelor acestei verificări financiar – contabile, a documentelor ataşate şi actelor premergătoare, faţă de indicii de existenţă,  în materialitatea ei, a infracţiunii de abuz în serviciu, s-a dispus începerea urmăririi penale ”in rem„ la 30.04.1999, prin Ordonanţa nr.167/P/1999 a procurorului de la Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie care exercita supravegherea la nivelul IGP Bucureşti Direcţia Cercetări Penale.

După începerea urmăririi penale s-a dispus şi s-a efectuat expertiza  judiciară tehnică – comercială (vezi Raport şi anexe depus de expertul Oprea Dan Nicolae la 14.09.1999 vol.6, f. 5- 139).

Organele de cercetare penală, au sesizat că şi IPT Constanţa – Poliţia Port  avea pe rol dosarul nr.1683/2000, cu urmărirea penală începută prin procesul verbal din data de 24.01.2001, împotriva administratorului unic al CNM Petromin SA Bărdaş Marcel pentru infracţiunea prev. de art. 2481 C.pen. săvârşită prin rezilierea în anul 2000 a contractului cu Torvald Klaveness, Oslo, cu preluarea ultimelor 4 nave date formal în contracte de bare-boat la SC Corona Shipping International SRL Constanţa care a recurs la un “aranjament” financiar extern prin intermediul căruia a dobândit fără achitarea unui preţ a navelor.

Faţă de această situaţie, IGP – Direcţia Cercetări Penale, prin Ordonanţa nr.317015 din  data de 27. 11.2000, a dispus conexarea dosarului nr. 1683/2000 al IPT Constanţa la dosarul penal nr. 8085/2000 al IPJ Constanţa  (vol. 6 f.1-3), reunindu-se astfel în dosarul nr.167/P/1999 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie care a fost  preluat pentru efectuarea urmării penale de către procuror.

Acesta a individualizat prin rezoluţii începerea urmăririi penale “in personam” faţă de învinuiţi, atât pentru infracţiunea cu privire la care era începută urmărirea penală „in rem”, cât şi pentru celelalte infracţiuni, în raport de indicii temeinici de săvârşire atestaţi de probele în curs de administrare.

După intrarea în vigoare a OUG 43/2002 s-a constatat că unele dintre faptele penale, săvârşite ulterior adoptării  Legii 78/2000,  se află în stare de conexitate cu infracţiunile săvârşite anterior, revenind ca atare în competenţa specială a procurorului din cadrul PNA.

În consecinţă, Parchetul de pe lângă Înalta Curte  de Justiţie şi Casaţie a dispus,  prin Ordonanţa  nr.167/P/1999 din data de 2.09.2002, declinarea cauzei la  Parchetului Naţional Anticorupţie, dosarul penal fiind înregistrat sub numărul 20/P/2002 din data de 17.09.2002.

În privinţa efectelor juridice ce decurg din derularea expusă, relevantă este situaţia învinuitului mai sus nominat, Bărdaş Marcel :

  1. a) – acesta, aflat sub efectul urmăririi penale „in rem”, a început executarea infracţiunii de abuz în serviciu la data de  07.1998, când a fost numit director general interimar şi apoi administrator unic al CNM Petromin SA Constanţa – având, indubitabil, calitatea de funcţionar în sensul legii penale, deci de subiect calificat al infracţiunilor care i se reţin în sarcină;

 

  1. b) – prin începerea urmăririi penale pentru infracţiunea de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave la data de 27.01.2001, de către organele de cercetare penală şi aducerea la cunoştinţă a calităţii de învinuit pentru aceasta cu prilejul audierii  la data de 04.04.2001, s-a întrerupt cursul prescripţiei  răspunderii penale, în privinţa sa dar şi a  celorlalţi învinuiţi de săvârşirea infr. prev de art. 2481pen. în speţă (vol.135, f.192 şi 245 verso).

Aceasta deoarece toate încălcările cu ştiinţă a atribuţiilor de serviciu, indiferent de numărul şi calitatea funcţionarilor implicaţi, însumate cauzal aceluiaşi rezultat  încriminat în art. 248 C.pen. –  pierderea grupului celor 16 nave maritime angajate la încheierea şi în derularea frauduloasă a “asocierii” cu parteneri norvegieni cu prejudiciul la nivelul a 324.514.683,80 USD –   se află în vădită stare de conexitate conform prev. art. 34 lit. d din C.pr.pen.

 

  1. – valorificarea indiciilor de săvârşire a infracţiunilor de competenţa PNA, a impus dispunerea începerii urmăririi penale faţă de învinuitul Bărdaş Marcel de către procurorul investit cu această competenţă specială, prin rezoluţia din data de 21.01.2003 şi pentru infracţiunea prev. de art. 10 lit. a din Legea 78/2000  (vol.135, f.230).

Procurorii PNA au dispus începerea urmăririi penale pentru art.10 lit. a din Lg.78/2000 şi împotriva învinuiţilor: – Verioti Gheorghe, dobânditorul ultimelor 4 nave, în numele SC Corona Shipping International SRL Constanţa, la valori vădit diminuate faţă de cele comerciale; – Catrinescu Gheorghe, evaluator Navexim Galaţi şi membru al Comisiei de negociere CNM Petromin SA – SC Corona; – Uzum Gheorghe,   mandatat FPS în aceiaşi comisie de negociere; – Roşioru Ion şi Gache Mihai membrii CNM Petromin în aceiaşi comisie; – Zdru Mihai, reprezentant FPS în AGA – CNM Petromin care a hotărât vânzarea în acele condiţii; – Stoica Amalia Oana, care a vizat pentru legalitate în cadrul FPS modalitatea de vânzare; – Timotin Mariana, expert FPS care a întocmit documentaţia de „vânzare”; – Şerbotei Sergiu Constantin şi Pelinel Ştefan Mihai, directori în cadrul FPS Bucureşti şi Giurgiu Alin Emil – director general executiv al FPS Bucureşti.

Aceste fapte penale, incriminate special ca infracţiuni de corupţie asimilate sunt în aceiaşi stare de conexitate cu toate celelalte infracţiuni, subsumate aceluiaşi rezultat material (pierderea întregului grup de 16 nave maritime de mare tonaj,  prejudiciul de 324.514.683,80 USD).

Materialitatea stării de conexitate înglobează nu numai învinuiţii subiecţi calificaţi, ci şi alţi participanţi care nu au calitatea de funcţionari, în accepţiunea penală a acestui termen, ori împotriva cărora nu s-a început urmărirea penală în cauză.

Este cazul, de pildă al făptuitorului Barde Tănase, pentru care nu s-au îndeplinit încă cerinţele legale, prealabile, începerii urmăririi penale faţă de indicii  de săvârşire a faptei prev. de art. 257 C.pen.

Conform acestor indicii, instigat fiind de administratorului unic al CNM Petromin SA, învinuitul Bărdaş Marcel,  Barde Tănase, în calitate de chestor la Parlamentului României, a intervenit la preşedintele FPS, învinuitul Sârbu Radu Ovidiu, pentru aprobarea  schemei de refinanţare propusă,  în favoarea SC Corona Shipping Intenational SRL Constanţa, de către învinuitul Verioti Gheorghe pentru dobândirea ultimelor 4 nave la un preţ formal, mult diminuat şi neachitat după cumpărare.

Sunt evidente deci legăturile de conexitate dintre infracţiunile pentru care s-a efectuat urmărirea penală  până la data de 17.09.2002 şi cele de competenţa PNA. Preluarea întregii cauze  pentru definitivarea urmăririi penale de către procurorii PNA s-a impus şi pentru o bună înfăptuire a justiţiei, îndeplinindu-se astfel în totalitate, scopul şi cerinţele legale ale prev. art. 34 lit. d din C.pr.pen.

Caracterul strict personal al răspunderii penale impune, însă şi individualizarea – din starea globală de conexitateacţiunilor şi inacţiunilor ce alcătuiesc conţinutul fiecăreia dintre infracţiunile săvârşite, circumstanţiat,  de fiecare inculpat sau învinuit în parte.

Această cerinţă legală este  îndeplinită  –  cu referiri la probele care o exprimă, individualizează şi circumstanţiază,  –  de următoarea:

 

 

III. – SITUAŢIA DE FAPT

 

Primele acte de săvârşire a faptelor penale datează din primăvara anului 1991, când problemele deosebit de complexe ale gestionării flotei maritime şi mai ales, performarea (exploatarea) navelor în piaţa shipping-ului internaţional,  erau cunoscute de foarte puţini iniţiaţi, redistribuiţi şi aceştia la noile 3 companii de navigaţie maritimă, înfiinţate ca efect al dizolvării prin divizare a  unicei întreprinderi de Exploatare a Flotei Maritime (IEFM) Navrom Constanţa (vezi Protocol distribuţie nave din 6.08.1990 către cele 3 companii de navigaţie maritimă nou înfiinţate conform HG 494/1990, vol. 18, f.82-86 ).

Între persoanele care aveau asemenea cunoştinţe specializate se aflau şi unii dintre învinuiţii din prezenta cauză, dintre care exemplificăm:

–  Marinescu Călin Dragomir, numit director general al CNM Petromin SA de la înfiinţarea acesteia şi apoi secretar de stat şef al Departamentului Navigaţiei Civile din Ministerul Transporturilor;

–   Verioti Gheorghe,  şef serviciu navlosire din fosta IEFM Navrom , privatizat la scurt timp înfiinţarea CNM Romline  şi repartizarea lui la aceasta;

Serescu Mihail, şef serviciu litigii nave  şi Constantinescu  Mihail, care a lucrat la acest serviciu al IEFM Navrom;

–  Kauntz  Werner, şef serviciu financiar la IEFM Navrom şi evident,

Băsescu Traian, care alăturat experienţei dobândite din anul 1976 de ofiţer şi apoi de Căpitan de Cursă Lungă şi comandant de  navă inclusiv pe nava amiral a flotei comerciale române  “BIRUINŢA „ , a îndeplinit funcţia de şef al Agenţiei Navrom din Anvers în perioada 1987-1989, cunoscând şi aplicând astfel  direct mecanismele specifice  pieţii shipping-ului internaţional.

Pe această bază, învinuitul Băsescu Traian  a fost numit în anul 1989 director general al Inspectoratului de Stat al Navigaţiei Civile (ISNC), avansând ierarhic în  funcţii de decizie în structurile de stat specifice –  subsecretar de stat şeful Departamentului Transporturi Navale din M.T. în perioada 1990-1991 şi Ministrul Transporturilor în perioadele 1991-1992 şi 1996 – iulie 2000.

Evident că asemenea cunoştinţe, inclusiv în privinţa obţinerii de credite de la bănci din străinătate şi gestionarea acestora, pot fi folosite nu numai în sens pozitiv ci şi la reuşita unei sau unor fraude de proporţii în domeniul specializat al shipping-ului, teză, din păcate, aplicată în speţă.

La acestea, înv. Băsescu Traian şi Marinescu Călin Dragomir au adăugat de la bun început uzul şi abuzul de autoritatea şi limitele funcţiilor – subsecretar de stat, director general de companie de navigaţie, secretar de stat şi ministru.

Aceasta le-a garantat reuşita, mai ales că în prima perioadă de după evenimentele din 1989,  datorită inerţiei  mentalităţilor  generale, autoritatea funcţiei era deosebit de importantă iar criteriile elementare ale funcţionalităţii unei economii de piaţă nu erau  deloc cunoscute şi se putea uşor crea aparenţele adecvării la aceasta.

Trebuie avut în vedere, totodată notorietatea apariţiei şi întreţinerii persuasive în acea perioadă  a sintagmelor gen “industria = morman de fiare vechi”, în raport cu care şi flota românească era prezentată, chiar şi de funcţionarii cu drept de decizie, vădit exagerat ca neoperabilă datorită stării tehnice dezastruoase a navelor.

Acest fond propice încheierii unor „afaceri” avantajoase, a stârnit interesul operatorilor străini din piaţa shipping-ului, mai ales că aceştia cunoşteau adevăratul potenţial al navelor româneşti şi  al calificării personalului navigant.

Prin hotărârea Guvernului României nr.19 din data de 10.01.1991 a luat fiinţă CNM Petromin SA, ca societate comercială pe acţiuni, în domeniul transporturilor navale. În anexa 3 la HG nr.19/1991 s-a stabilit şi statutul acestei societăţi, astfel că în art.3 din hotărârea menţionată mai sus se arată expres că CNM Petromin se va organiza şi funcţiona în conformitate cu dispoziţiile legale şi cu statutul său. Se observă că între societăţile comerciale pe acţiuni şi administraţiile cu statut de regie autonomă înfiinţate prin aceeaşi hotărâre de Guvern, menţionată anterior, există o diferenţă majoră în ceea ce priveşte actul în baza căruia se organizează şi funcţionează, în sensul că în timp ce societăţile comerciale pe acţiuni au la bază Statutul menţionat în Hotărârea de Guvern nr.19/1991, administraţiilor cu statut de regie autonomă le este specific regulamentul de organizare şi funcţionare, pe baza cărora îşi desfăşurau activitatea. În mod evident, CNM Petromin aşa cum de altfel se precizează expres în HG nr.19 era o societate comercială pe acţiuni organizată şi funcţionabilă pe baza unui Statut, aprobat prin acelaşi act normativ. (vezi vol. 8 fil.416-459)

 

A – Semnarea scrisorilor de intenţie

 

Punând în practică actul normativ de constituire a CNM Petromin, ministrul Transporturilor de la acea dată, martorul Doru Pană, a emis ordinul nr.36/DP/16.01.1991 prin care l-a împuternicit pe învinuitul Băsescu Traian, subsecretar de stat pentru transporturi navale în acel moment să stabilească componenţa consiliilor împuterniciţilor statului (CIS) pentru societăţile comerciale din domeniul transporturilor navale; în mod evident, rezultă că învinuitul Băsescu Traian trebuia să numească membrii CIS la CNM Petromin SA Constanţa. (vezi vol.8 fil.1)

În acest context învinuitul Băsescu Traian cu ştiinţă, a emis ordinul nr.1349/31.01.1991 pe care nu l-a înregistrat la Ministerul Transporturilor (de altfel acest ordin nici nu a putut fi identificat în arhiva Ministerului Transporturilor, fiind descoperit în cursul cercetărilor la CNM Petromin SA Constanţa) prin care a numit membri CIS ai CNM Petromin SA Constanţa, în care se regăsesc şi învinuiţi din prezenta cauză. (vezi vol.8 fil.17)

La punctul 2 din acest ordin învinuitul Băsescu Traian a precizat că CIS îşi desfăşoară activitatea potrivit dispoziţiilor legale, adăugând în acelaşi timp „în baza atribuţiilor din Regulament”; în acest mod învinuitul Băsescu Traian cu bună ştiinţă şi-a încălcat atribuţiunile de serviciu acţionând în mod abuziv prin încălcarea ordinului nr.36/DP/16.01.1991 precum şi a HG nr.19/10.01.1991 art.1, întrucât CNM Petromin SA şi implicit organul său de conducere – CIS trebuiau să funcţioneze doar pe baza Statutului şi nu pe baza unui Regulament, care aşa cum am arătat mai sus era prevăzut doar pentru administraţiile cu statut de regie autonomă (vezi vol.8 fil.80-82).

Mai mult, continuând pe aceeaşi linie a creării unei stări de confuzie cu privire la atribuţiile din Statut ale CIS Petromin, este redactat un regulament evident la iniţiativa şi din dispoziţia învinuitului Băsescu Traian, prin care sunt preluate atribuţiile CIS din Statutul adoptat prin HG nr.19/1991, dar cu modificări ale textelor de la lit.i) şi o) prin care se adaugă în mod artificial şi voit atribuţii suplimentare pentru membri CIS dându-le în competenţă înfiinţarea, desfiinţarea de sucursale, filiale şi agenţii situate în ţară şi străinătate, precum şi asocierea cu alte persoane juridice din ţară şi străinătate, deşi în realitate în Statutul de funcţionare CIS – CNM Petromin nu avea astfel de atribuţii. Această situaţie a permis ulterior ca CIS – CNM Petromin să aprobe înfiinţarea de societăţi mixte sau proprii în străinătate, de genul celor pe care le analizăm în speţă – Petroklav Inc. Bahamas şi companiile proprietare de unică navă din Liberia -, fără a urma procedura legală de avizare şi aprobare din partea ministerelor de resort şi a Guvernului.

Această modalitate de lucru „inventată” de învinuitul Băsescu Traian a fost folosită pe parcursul derulării întregii afaceri atât în ceea ce priveşte crearea firmei mixte din Bahamas cât şi a celei din Liberia, creând în permanenţă stări de confuzie şi de nerespectare a dispoziţiilor legale în materie prin utilizarea unor interpretări subiective.

În speţă,  încă din prima parte a  anului 1991 apare cetăţeanul norvegian Knut Hartmann din firma de brokeraj  maritim Hjalmar  Bjorge KS ca persoană care l-a contactat în mod repetat, în România, pe directorul general al CNM Petromin SA învinuitul Marinescu Călin Dragomir, pentru grupul de firme private Torvald Klaveness ,Oslo, interesat în navlosirea navelor maritime mineralier de mare capacitate româneşti (vezi scrisoare Hjalmar  Bjorge KS în atenţia învinuitului Marinescu Călin Dragomir, (original şi traducere vol.7, f.1- 4).

În jurul datei de 22.03.1991,  brokerul şi unii reprezentanţi ai grupului de firme Torvald Klaveness componenţi ca simplii agenţi economici însoţitori ai delegaţiei norvegiene interguvernamentale, care a vizitat protocolar Portul Constanţa au fost întâmpinaţi de înv. Băsescu Traian, care a prezentat datele generale şi funcţionale a acestuia, fără  nici o concretizare sau vreo referire la o eventuală cooperare ( vezi declaraţii martori componenţi ai delegaţiei române şi participanţi la acea vizită protocolară, (vol.146, f.55-57).

Înv.  Băsescu Traian şi Marinescu Călin Dragomir nici nu puteau cu acel prilej „oficial” să abordeze eventualele probleme de cooperare, fiindcă nu au făcut parte din delegaţia română la acea sesiune (a-XV-a) a Comisiei interguvernamentale şi nici la elaborarea şi redactarea documentelor acesteia care, de altfel, nici nu aveau aptitudinea de a institui obligaţii specifice, ori comune celor două guverne (vezi declaraţii martor Herghelegiu Radu din conducerea delegaţiei române şi redactor al documentelor comisiei, vol.146, f.55, verso).

Concomitent, se desfăşurau la Oslo operaţiunile pregătitoare – lansare de invitaţii, confirmări de participare, etc. – unei întruniri în perioada 8-11 aprilie 1991, a membrilor Organizaţiei Maritime Internaţionale (IMO) la o serie de comunicări, cu o arie tematică vastă –  noile cerinţe  privind siguranţa vieţii şi bunurilor pe mare, tendinţe de dezvoltare industrie maritimă, rolul autorităţilor în asigurarea vieţii pe mare, protecţia mediului înconjurător, noi strategii de prevenire accidente şi pierderi maritime, ş.a. – la care a fost invitat  subsecretarul de stat pentru transporturi navale, înv. Băsescu Traian.

Invitaţia telex a fost primită de ministrul interimar Teodor Groza  care, a repartizat-o Direcţiei de relaţii externe a ministerului. De la aceasta a primit spre semnare  ordinul de deplasare ”conform mandatului anexat”. Cum acesta lipsea a cerut relaţii şi i s-a spus că mandatul respectiv se află la guvern. Contactând-ul pe  premier i s-a spus, fără a i se prezenta vreun mandat, că dacă în următoarele câteva zile nu îi va comunica o decizie contrară, să semneze ordinul de deplasare. În aceste condiţii, considerând că întrunirea are caracter strict profesional, iar înv. Băsescu Traian este calificat pentru problematica de specialitate şi poate reprezenta ministerul  chiar şi fără mandat  fiindcă  nu angaja statul român, Teodor Groza a semnat pentru ministrul Doru Pană, ordinul nr. 284/2.04.1991 de deplasare a subsecretarului de stat Băsescu Traian în Norvegia pe o perioadă de 3 zile (9-11.04.1991), exclusiv transportul (vezi decl. martor Groza Teodor, vol. 146, f185-186, Ordin 284 ,vol.8, f.320).

Mandatul existent la guvern şi aprobat de ministrul de stat Anton Vătăşescu (vol.8, f.321), viza numai pe înv. Băsescu Traian pentru participare, la Oslo, în perioada 8-11.04.1991, la Conferinţa IMO (în realitate doar întrunire de comunicări, vezi Opinie separată experţi parte Serescu M., Iancu B. şi Ştefan N., vol.154,f.12) cu tematica generală de noutăţi şi tendinţe specifice, sus menţionate.

Se observă astfel că înv. Băsescu Traian a încălcat HG963/17.08.1990 privind organizarea şi funcţionarea MLPTAT neîndeplinind cu ştiinţă atribuţiile cei reveneau în calitate de subsecretar de stat, întrucât nu a solicitat şi obţinut emiterea unui mandat semnat de ministrul MLPTAT şi aprobat de Guvernul României, pentru a purta negocieri şi a semna Scrisoarea de Intenţie cu Grupul de firme Torvald Klaveness.

La rândul său înv. Băsescu Traian, a solicitat ministrului interimar Groza Teodor, în ziua următoare 3.04.1991 să emită ordin de deplasare pentru al ajuta la  lucrările “conferinţei” maritime  de la Oslo şi pentru înv. Bunea Alexandru director general al Direcţiei Economice a MLPTAT,  promovat din funcţia de vicepreşedinte al structurii CFR (decl. martor Groza T. vol.146, f185-186), cât şi pentru directorul general al CNM Petromin SA, înv. Marinescu Călin Dragomir. Necunoscând conţinutul mandatului guvernamental, Groza Teodor a semnat şi pentru ceilalţi doi ordinele de deplasare nr. 287/DP şi nr. 289 din 3.04.1991.

Pentru aceştia, deşi nu avea nici o abilitare legală în calitatea sa de subsecretar de stat, înv. Băsescu Traian a aprobat mandate personale din al căror conţinut rezultă clar scopul şi adevăratele intenţii ale   deplasării la Oslo:

– “discuţii cu firma Torvald Klanener’s Gramp„  pentru “posibilitatea de exploatare în comun  – crearea unei societăţi mixte – a unor grupuri  de nave aparţinând CNM Petromin SA“ – mandat înv. Bunea Alexandru (vol.8, f.335), respectiv „ în aceiaşi perioadă “ a Conferinţei IMO, 8-10 aprilie 1991 “vor avea loc discuţii cu firma Torvald Klanener’s Gramp privind posibilitatea de cooperare pentru îmbunătăţirea stării tehnice a navelor Petromin şi  exploatarea în comun a unor grupuri de nave aparţinând ambelor Companii„  – mandat înv. Marinescu Călin Dragomir  (vol.8, f.333).

Aceste două “mandate” constituie în mod vădit o manoperă de realizare a  aparenţei de legalitate a învestiturii deplasării în Norvegia a celorlalţi doi înv., cea ce rezultă din aplicarea peste titulatura subsecretar de stat şi semnătura olografă a înv. Băsescu Traian ştampilei  cu  textul „Ministerul Transporturilor – Adjunct al Ministrului”.

O asemenea ştampilă nu putea exista şi fi folosită de MLPTAT în perioada deplasării în Norvegia  fiindcă Ministerul Transporturilor a luat fiinţă ulterior, prin HG. 426 din 21.06.1991, iar subsecretarul de stat al MLPTAT nu putea fi adjunct al ministrului transporturilor, deoarece aceiaşi persoană nominată la „aprobare”, înv. Băsescu Traian devenise însuşi Ministrul Transporturilor.

În consecinţă, această ştampilă atestă faptul că documentele mandat pentru învinuiţii Marinescu Călin şi Bunea Alexandru nu au existat la deplasarea acestora în Norvegia, mandatele fiind „fabricate” ulterior.

Rezultă clar că de la bun început înv. Băsescu Traian şi Marinescu Călin Dragomir au recurs la manopere frauduloase de ascundere a adevăratului scop al deplasării, sub aparenţa creată prin documente false de delegare şi participare la „ Conferinţa IMO” cât şi , în subsidiar “legitimitatea” intrării în negocieri şi relaţii  comerciale directe cu firme private din Norvegia.

Adevăratul scop este atestat de Programul vizitei pentru luni 8 aprilie 1991, în care „delegaţia” celor trei înv. români nu s-au prezentat la, “Conferinţa IMO” ci la Grupului Torvald Klaveness al cărui sediul l-au vizitat, purtând apoi discuţii generale urmate de un prânz şi continuarea discutării proiectelor după amiaza şi încheiat seara cu preluarea delegaţiei de la Grand Hotel şi luarea cinei la Hotel Continental (Vol.9, f.3şi 4, original şi traducere din limba engleză).

Scopul este pe deplin devoluat de conţinutul discuţiilor privind Modelul de societate mixtă; Panamax; Capesize/The Capeklav; Exemplu de contract de Societate Mixtă; Exemplu de contract comercial de management; Forma standard a contractului de management specific navelor; Proiect de Scrisoare de Intenţie; Broşura companiei şi Societăţile mixte existente ale Grupului Torvald Klaveness, pe structura şi funcţionalitatea cărora trebuia să fie creată „ cooperarea” (vezi vol.9, opis f.2, planul de acţiune f.6-10 şi  celelalte documentele  până la f.125).

O primă concretizare a  negocierilor la Oslo, este dată de cele două  Scrisori de Intenţie  din 11.04.1991 (sfârşitul perioadei delegării la “Conferinţa IMO”), semnate pentru partea română de înv. Băsescu Traian şi Marinescu Călin Dragomir, atât la nivelul subsecretarului de stat din MLPTAT, cât şi al CNM Petromin SA, iar pentru partea norvegiană doar de reprezentanţii unui departament al Grupului de firme private Klaveness.

Precizăm că, potrivit practicii comerciale internaţionale atestată la nivel ONU prin structura specializată U.N.C.T.A.D.; Scrisoarea de Intenţie constituie primul document al unei asocieri între doi parteneri de afaceri din ţări diferite – Joint Venture – ce exprimă cadrul proiectului de cooperare şi seriozitatea acestora la îndeplinirea integrală a coordonatelor proiectului (vol.161 fil.21-34).

Întruneşte aceste condiţii de formă, structură şi conţinut doar Scrisoarea de Intenţie semnată pentru partea română de înv. Marinescu Călin Dragomir în calitate de director coordonator al CNM Petromin SA Constanţa în relaţie directă cu una dintre firmele Grupului Klaveness – Klaveness Chartering  (vezi f. 76-78, vol. 9).

Erijarea subsecretarului de stat MLPTAT înv. Băsescu Traian în coordonator al relaţiei Joint Venture (JV) între doi agenţi economici prin Scrisoarea de Intenţie pe care a semnat-o în calitatea de persoană oficială a unei autorităţi a statului român, constituie un vădit act de abuz în serviciu în accepţie penală, şi exprimă intenţia clară de a angaja statul român pe de-o parte, iar pe de altă parte de a-şi apropria foloase necuvenite, injuste, din derularea comercială a asocierii.

Aceluiaşi conţinut al faptei penale de abuz în serviciu se subsumează şi numeroasele acţiuni ulterioare conceperii de la bun început în termeni nefavorabili statului român a afacerii cu partenerii norvegieni, aspecte care întăresc convingerea acţionării cu intenţie, urmărind foloase personale.

În însăşi Scrisoarea de Intenţie proprie – de fapt a Departamentului Marinei Civile Române cu o simplă firmă – înv. Băsescu Traian a înserat motivării nereale pentru crearea aceloraşi aparenţe de temeinicie şi legalitate, prin  rezolvarea problemelor şi din alte sectoare de activitate deficitare .

Astfel, a invocat în acesta că Departamentul Marinei Civile din România şi firma  JV  – Petroklav – doresc să coopereze la retehnologizarea instalaţiei de descărcare la dana de minereu de fier din Portul Constanţa operată de SC COMVEX SA, acoperirea costurilor din navlul – exploatarea comercială a navelor româneşti angajate în JV –  şi realizarea ca atare  a unui viitor acord între Convex SA , CNM Petromin SA şi Klaveness Chartering (vezi Scrisoarea de Intenţie , f.9-10, vol.7).

În realitate conform declaraţiei directorului SC Comvex SA Constanţa, Panait Viorel (f.76-78, vol.146), nu fusese avizat în nici un mod de un asemenea proiect, înainte sau după data de 11.04.1991, nu a fost invitat pentru deplasare la Oslo şi nu a cunoscut că au fost discutate cu norvegienii probleme, care angajau răspunderea întreprinderii sale.

Aceste probleme ale SC Comvex SA erau de altfel, cu rezolvarea în derulare, separat şi  concomitent,  în ultimele faze ale negocierii Acordului de Împrumut cu BIRD semnat la 3.07.1991 pentru 17,4 mil. USD cu destinaţia retehnologizare dană minereu Port Constanţa (f.34-39, vol.7).

Abuzul în serviciu în privinţa Scrisorii de Intenţie este exprimat nu  doar la nivelul unei depăşiri a mandatului , aprobat de guvern pentru „Conferinţa IMO” ci pur şi simplu de inexistenţa unui mandat concret al Guvernului României pentru a fi angajat strict în limitele acestuia de către Departamentul  Transporturilor Navale  Române prin subsecretarul de stat înv. Băsescu Traian.

Evident că un asemenea mandat legal nici nu putea fi acordat de Guvernul României pentru angajarea unei structuri guvernamentale în relaţii cu o simplă firmă privată din străinătate, ci doar la nivelul unor structuri guvernamentale similare din alt stat.

O abilitare legală impunea ca subsecretarul de stat înv. Băsescu Traian să informeze despre negocieri Ambasada României din Norvegia ceea ce nu a făcut şi nici nu putea face în situaţia concretă în care „ coordona” afacerea dintr-o societate comercială din România şi o firmă privată din Norvegia.

Pentru a se putea deplasa în perioada 8-11.04.1991, în Norvegia, în vederea participării la Conferinţa IMO, înv. Băsescu Traian  a solicitat în avans suma totală de 1498USD şi 2070DEM de la MLPTAT, pe care urma să o utilizeze la plata c/val.  transportului, cazării, taxei de participare la conferinţă şi diurnei(vezi vol.8,f.299-316); ulterior la întoarcerea în ţară înv. a decontat suma de 1146,37 DEM cu titlu cheltuieli de cazare.

În realitate înv. Băsescu Traian a achitat contravaloarea taxei de participare la conferinţă în valoare de 1000 USD şi costul transportului, iar restul cheltuielilor ocazionate de participare (cazare şi masă) în valoare totală de  8638,50 KN (1344 USD) au fost plătite  de firma Klaveness Group în numerar către Grand Hotel Oslo (vezi vol.8, f.305). În acest context se observă cu uşurinţă că înv. Băsescu Traian a prezentat MLPTAT o situaţie nereală atât prin prisma neparticipării la conferinţă, cât şi prin solicitarea decontării cheltuielilor de cazare, însuşindu-şi astfel în mod nejustificat contravaloarea cazării. Pe de altă parte împrejurarea că înv. Băsescu Traian a beneficiat de plata cazării şi mesei la Grand Hotel Oslo de către Klaveness Group, în perioada în care acesta negocia în mod abuziv cu un departament al acestei firme semnarea unei Scrisori de Intenţie (pe care a şi semnat-o) nu reprezintă altceva decât primirea unui folos material injust pentru ca acesta să facă un act contrar îndatoririlor sale de serviciu, dovedind încă o dată intenţia sa clară de a acţiona în interes personal.

În concluzie, rezultă că, învinuitul Băsescu Traian, în calitate de subsecretar de stat la MLPTAT, a încălcat cu ştiinţă HG nr.963/17.08.1990 întrucât şi-a depăşit atribuţiunile de serviciu precum şi cele conferite prin mandatul nr.829 din 21.03.1991, aprobat de Ministrul de Stat Anton Vătăşescu în sensul că în loc să participe la sesiunea de comunicări IMO, desfăşurată la Oslo – Norvegia în perioada 8-11 aprilie 1991, a purtat negocieri cu un departament al firmei private Klaveness Chartering Oslo, concretizate în semnare unei scrisori de intenţie cadru, document ce ulterior va fi folosit la demararea unor afaceri cu această firmă norvegiană. Pe de altă parte, chiar în conţinutul acestei scrisori de intenţie au fost invocate motive de cooperare nereale, în sensul că obţinerea unei finanţări prin intermediul firmei norvegiene pentru retehnologizarea instalaţiei de descărcare minereu de fier în beneficiul SC Comvex SA Constanţa, nu mai era de actualitate şi nici nu putea fi rezolvată în această modalitate, întrucât această problemă făcea obiectul unor negocieri avansate cu Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD), concretizate ulterior la data de 3.07.1991 într-un acord de împrumut în valoare de 17,4 mil. USD (vezi vol.7 fil.34-39).

 

B – Constituirea şi funcţionarea societăţii mixte Petroklav Inc. Bahamas

 

Acţionând în aceeaşi manieră abuzivă înv. Băsescu Traian, l-a împuternicit pe înv. Marinescu Călin să negocieze cu firma Torvald Klaveness Grup pentru cooperarea în exploatarea în comun a unor nave aparţinând firmei norvegiene şi CNM Petromin SA Constanţa. În baza acestui mandat şi a scrisorii de intenţie semnată de înv. Băsescu Traian, înv. Marinescu Călin a negociat cu firma norvegiană şi a semnat scrisoarea de intenţie la data de 11.04.1991 cu AS Klaveness Chartering împreună cu un plan de acţiune prin care se stabileau mai multe obiective comune, ce prevedeau în esenţă, semnarea unui contract de asociere între CNM Petromin SA Constanţa şi firma norvegiană, sub rezerva aprobării Guvernului României; de asemenea, se prevedeau şi alte aspecte legate de derularea acestei asocieri, inclusiv schimbarea pavilionului unor nave. (vol.7 fil.60-65).

Ulterior, partea norvegiană – Torvald Klaveness Group a transmis subsecretarului de stat, înv. Băsescu Traian modelul de contract de societate mixtă, ce urma să fie încheiat între CNM Petromin SA Constanţa şi Klaveness, model de contract de management între CNM Petromin SA Constanţa şi viitoarea societate mixtă, arătând-se expres că societatea mixtă va subcontracta managementul comercial al societăţii Klaveness şi că aceste lucruri fuseseră convenite în negocierile făcute la Oslo, menţionate mai sus. Pentru a urmări îndeaproape încheierea documentelor referitoare la societatea mixtă şi a contractelor de management, înv. Băsescu Traian prin ordinul circular nr.1, a dispus ca directorul general al CNM Petromin SA Constanţa, înv. Marinescu Călin să fie informat în mod detaliat, printre altele, despre toate contractele încheiate între CNM Petromin SA Constanţa şi alte firme. (vol.8 fil.88 verso).

De altfel, chiar în Regulamentul de funcţionare al CIS – CNM Petromin SA Constanţa, în mod ilegal dispus de către înv. Băsescu Traian, se menţionează în mod expres că acesta, în calitate de subsecretar de stat la Ministerul Transporturilor, trebuie să fie informat despre toate hotărârile şi deciziile luate de către companie. (vol.8 fil.80-82)

La data de 20.04.1991 în şedinţa Consiliului de Administraţie al CNM Petromin SA Constanţa, învinuitul Marinescu Călin a propus demararea unei colaborări cu firma Klaveness prin înfiinţarea unei companii mixte străine pentru operarea de nave, în care să fie operate 5 nave, respectiv: „Cărbuneşti”, „Barboşi”, „Comăneşti”, „Băneasa” şi „Balota”; Consiliul de Administraţie a aprobat ca această propunere să fie supusă aprobării CIS – CNM Petromin SA Constanţa (vol.83 fil.9-11)

Ulterior, la data de 25.04.1991 s-a pus în discuţie scrisoarea de intenţie încheiată la Oslo în perioada 8-11 aprilie 1991 cu referire la propunerea CA al CNM Petromin SA Constanţa de a se înfiinţa o societate mixtă cu firma Klaveness având ca obiectiv operarea de nave maritime şi alte obiective comerciale; cu acest prilej s-a luat hotărârea de a se autoriza Consiliul de Administraţie să ceară aprobarea Guvernului pentru a fi înfiinţată această societate mixtă (vol.7 fil.66)

Aceste măsuri nu pot acoperi activităţile ilegale, anterior efectuate la Oslo de învinuiţii Băsescu Traian şi Marinescu Călin.

Din analiza probelor aflate la dosar, aşa cum am arătat mai sus, rezultă că persoanele cu atribuţii de conducere în CA al CNM Petromin SA Constanţa respectiv învinuiţii Marinescu Călin, Constantinescu Mihail, Toanchină Virgil precum şi subsecretarul de Stat la Departamentul Transporturi Navale (care răspundea în mod direct de CNM Petromin SA Constanţa şi care ulterior, va avea un rol major în crearea şu funcţionarea societăţii mixte cu firma norvegiană) care s-au ocupat de crearea societăţii mixte, ar fi trebuit să urmeze procedura legală şi să ia toate măsurile din punct de vedere comercial, tehnic şi legal, pentru ca prin crearea acestei societăţi mixte CNM Petromin SA Constanţa să nu fie prejudiciată în nici un fel. Acest lucru nu s-a întâmplat însă, fiind ignorate în totalitate dispoziţiile Decretului nr.52/1975, Regulamentele şi Normele Băncii Naţionale a României, precum şi cele ale Ministerului de Finanţe. Din documentele aflate la dosarul cauzei se constată că opţiunea pentru colaborarea cu partenerul norvegian luată de către învinuiţii, arătaţi mai sus nu s-a bazat pe un studiu de piaţă şi pe o analiză a ofertelor care să conducă la asocierea cu o firmă ce ar fi prezentat garanţii reale şi serioase; nu s-a întocmit un memoriu de fundamentare tehnico-economică din care să rezulte bonitatea potenţialului partener, probitatea comercială a acestuia, clauzele asiguratorii privind rentabilitatea acţiunii, precum şi clauze care să permită penalizarea partenerului în cazul în care acesta nu-şi respecta obligaţiile asumate prin contract. Pe de altă parte, reprezentanţii CNM Petromin SA Constanţa şi subsecretarul de stat Băsescu Traian care au negociat şi ulterior au pus în practică încheierea acestui contract de asociere într-o firmă mixtă cu firma norvegiană Klaveness, ar fi trebuit să solicite efectuarea de investigaţii privitoare la viitorul partener, prin intervenţii la organismele internaţionale de urmărire a fraudelor maritime (BINCO şi IMB), lucru pe care nu l-au făcut şi de altfel nici nu i-a interesat efectuarea acestor investigaţii, având în vedere scopul personal urmărit.

Asocierea în firma mixtă a fost intermediată de firma de brokeri, Bjorge prin înţelegerea încheiată la 5.12.1991 şi semnată de către înv. Marinescu Călin în calitate de director al CNM Petromin SA Constanţa, deşi în acel moment îndeplinea funcţia de secretar de stat la Transporturi Navale, fapt care face ca acest document să nu aibă nici o valoare juridică. În acest context, plata comisionului către acest intermediar de 0,625% din venitul mediu zilnic al fiecărei nave pentru primele 12 luni operate de societatea mixtă, denumită Petroklav Inc. Bahamas apare ca nejustificată şi evident constituie un prejudiciu adus CNM Petromin SA Constanţa, în sumă totală de 50.165 USD. În aceeaşi ordine de idei, ulterior, partea norvegiană profitând de dezinteresul reprezentanţilor CNM Petromin SA Constanţa în BOD-ul societăţii mixte, a angajat în mod nejustificat diverşi brokeri pentru care nu au fost depuse contractele de navlosire a navelor, fiind plătită astfel în mod nejustificat de către CNM Petromin SA Constanţa suma de 267.826 USD. În total CNM Petromin SA Constanţa a plătit în mod nejustificat suma de 411.080 USD cu titlu de cheltuieli de brokeraj (317.091 USD) şi cheltuieli nejustificate, reprezentând taxe de management tehnic, costuri, ţinere contabilitate şi audit financiar (93.989 USD), datorită comportamentului abuziv prin neîndeplinirea cu ştiinţă a atribuţiunilor ce le reveneau reprezentanţilor CNM Petromin SA Constanţa în acţiunea de înfiinţare şi ulterior de funcţionare a societăţii mixte, respectiv învinuiţii Marinescu Călin, Tonchină Virgil, Constantinescu Mihail şi Băsescu Traian.

Fără a avea aprobările necesare, aşa cum am menţionat mai sus, cu ştiinţă, încălcându-şi atribuţiile de serviciu, învinuiţii Marinescu Călin şi Constantinescu Mihail au semnat la 14.05.1991, contractul de asociere între CNM Petromin SA Constanţa şi AS Klaveness Chartering, prin care se înfiinţează o societate mixtă româno-norvegiană denumită Petroklav Inc. cu sediul în Liberia în care fiecare din părţi deţin 50% din acţiunile companiei, cu capital social de 2.000 USD împărţit în 2 acţiuni; compania urma să-şi deschidă un  cont la Citibank London, iar cenzori erau numiţi firma FORUM TOUCHE ROSS – Oslo. De asemenea, s-a stabilit că această companie să fie condusă de un Board of Directors (BOD) format din 4 directori, din care 2 directori să fie numiţi de către CNM Petromin SA Constanţa; de asemenea, s-a stabilit ca preşedintele Comitetului Director să fie nominat de CNM Petromin SA Constanţa. De asemenea, s-a stabilit că un director este prezent la o şedinţă a BOD dacă participă prin telefon sau alte mijloace electronice şi toţi directorii participanţi la şedinţă se pot auzi reciproc şi să-şi recunoască vocile şi în acest scop, participarea va reprezenta dovada „prima facie de recunoaştere”. (vezi contract de asociere şi contract de societate, vol.7, fil.89-95 şi 113-140)

În Statutul companiei mixte s-a stabilit că dintre directorii componenţi ai BOD şi care reprezentă acţionarii, se aleg ofiţerii care au funcţii de execuţie şi care reprezintă Comitetul Director al companiei. Dintre aceşti ofiţeri se va alege un preşedinte al Comitetului Director care va reprezenta CNM Petromin SA Constanţa şi care va purta responsabilitatea prezidării şedinţelor BOD; printre atribuţiile Consiliului Director se aflau şi acelea de a păstra evidenţele conturilor şi a reflecta situaţia financiară a societăţii mixte. În acest contract de asociere, se prevede în mod expres menţiunea „sub rezerva aprobării Guvernului României”.

La data de 27.06.1991 s-a încheiat un act adiţional la acest contract de asociere, prin care Petroklav Inc. Liberia devine Petroklav Inc. Bahamas, cu sediul în Bahamas. Ulterior, a mai fost încheiat un act adiţional, în august 1992, prin care acţiunile companiei Klaveness la societatea mixtă au fost transferate către T. Klaveness Shipping AS, întrucât acţionarul Klaveness devenise şi managerul navelor CNM Petromin SA Constanţa, şi exista astfel un conflict de interese între cele două calităţi ale firmei Klaveness. De altfel, această „inginerie comercială” pe care o s-o întâlnim pe parcursul derulării întregii afaceri cu firma norvegiană, a permis acestei companii să aibă în permanenţă controlul asupra navelor CNM Petromin SA Constanţa şi veniturilor rezultate din exploatarea navelor, în detrimentul companiei româneşti. (vol.7 fil.96-97)

La data de 25.07.1991, contractul de societate al societăţii Petroklav Inc. Bahamas a fost înregistrat în statul Bahamas, luând astfel fiinţă firma mixtă. Înregistrarea firmei a fost efectuată de către două persoane fizice străine, care au predat apoi acţiunile şi documentaţia acţionarului norvegian din firma mixtă, care a luat apoi măsuri de predare a acţiunilor şi către acţionarul român din firmă, respectiv CNM Petromin SA Constanţa. (vol.7 fil.196)

Aprobarea Guvernului României, strict necesară conform Decretului nr. 52/1975 aflat atunci în vigoare, nu a mai fost însă solicitată şi obţinută iar CIS CNM Petromin SA  nu a mai verificat pe caz, dacă au fost sau nu întreprinse demersurile pentru aceasta

În apărarea lor învinuiţii au invocat şi pentru Petroklav Inc. Bahamas,  un document ulterior, rezoluţionat de primul ministru, la data de 4.06.1991, ca semnificând aprobarea guvernului pentru toate asocierile în străinătate.

Acest document era de fapt o solicitare a Ministerului Transporturilor pentru alt Joint Venture (JV) “MINERVA „, Malta în care s-au angajat alte 9 nave în asociere cu firma ERMIS Grecia la care proiectul HG era avizat de unele ministere de specialitate, iar ministrul justiţiei din acea perioadă opiniase că faţă de prevederile art. 20 alin 2 şi art.35 din Lg.15/1990, aprobarea revine doar în competenţa CIS.

Documentul poartă două rezoluţii contrare ale primului ministru, Petre Roman, ambele datate 4.06.1991, „de acord” (pentru emiterea HG) şi “în conformitate cu prevederile Lg.15/1990 nu se emite Hotărâre Guvernului “.

Situaţia privind acest document şi întreaga afacere MINERVA, soldat cu un prejudiciu de 105 mil. USD, a format obiectul dosarului penal nr.9/PMF/1994  al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa – Secţia Maritimă şi Fluvială soluţionat în final prin Decizia penală nr.1604 din 10.06.1998 a Curţii Supreme de Justiţie în care, alăturat condamnării inculpaţilor a fost amplu  motivată necesitatea aprobării prealabile prin HG a asocierilor în străinătate conform Decretului nr.52/1975, aflat în vigoare (vezi document f.435, vol.7 şi vol.161, practică judiciară, f.35-93 ale Deciziei nr.1604 din 10.06.1998 a CSJ).

Că prevederile Decretului nr.52/1975 erau în vigoare şi se aplicau tocmai în acea perioadă este probat prin emiterea HG 725/26.06.1990 privind înfiinţarea  societăţii mixte “ICECOOP- AMERICA” – cu participarea ICECOOP din subordinea Uniunii Centrale a Cooperativelor Meşteşugăreşti şi HG 1276/8.12.1990 privind înfiinţarea societăţii mixte „PROMOX” Gmbh. Buchloe – Germania – cu participarea Prodexport din subordinea Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei; aceste hotărâri au fost publicate în Monitoarele Oficiale nr.280 din 9.11.1992 şi nr.111 din 28.05.1992 (f. 67-71, vol.7)

Dacă, prevederile art. 5 şi 13 din Decretul 52/1975 ar fi fost respectate şi în privinţa JV Petroklav, autorităţile competente, Ministerul Economiei şi Finanţelor, precum şi Ministerul Comerţului şi Turismului ar fi impus instituirea controlului părţii române asupra derulării contractului de societate mixtă, cu mecanismele aferente de asigurare a evitării prejudicierii economiei naţionale prin pierderea celor 16 nave, active ale capitalului de stat (vezi argumentare Raport expertiză   tehnico – maritimă şi  financiar – contabilă, vol.153).

Acreditarea ideii de către unii dintre înv., pe parcursul audierii lor în cauză că societatea mixtă putea fi înfiinţată în temeiul Legii nr.31/1990 este evident incorectă şi făcută doar în beneficiul apărării lor, întrucât Legea nr.31/1990 reglementează asocierea şi constituirea de societăţi comerciale cu sediul în România, în timp ce pentru asocierile unor persoane juridice române la societăţi mixte cu sediul în străinătate, singurul act normativ în vigoare la acea dată era Decretul nr.52/1975. În aceeaşi ordine de idei, pe linia apărării înv., că acest Decret ar fi căzut în desuetudine se observă cu uşurinţă că şi acest lucru nu se poate argumenta întrucât Decretul nr.52/1975 a fost în vigoare până la data de 13.01.1998 când, prin Legea nr.7/1998, publicată în Monitorul Oficial nr.9 din ianuarie 1998, a fost abrogat. De altfel, în sprijinul acestei argumentaţii vine însăşi situaţia de fapt constată în evoluţia negocierilor şi apoi încheierii contractului cu firma norvegiană, întrucât atât în cuprinsul contractului de asociere, cât şi în şedinţele CA şi CIS CNM Petromin SA Constanţa se solicită expres ca acest contract să fie supus aprobării Guvernului. (vol.7 fil.60).

Dacă prevederile art.5 şi 13 din Decretul 52/1975 ar fi fost respectate, atunci Ministerul Economiei şi Finanţelor, Ministerul Comerţului şi Turismului şi în final Guvernul Românei ar fi avut cunoştinţă despre proiectul contractului de societate mixtă şi ulterior, de subcontractarea managementului tehnic şi comercial către Torvald Klaveness Norvegia şi ar fi putut interveni de aşa manieră încât CNM Petromin SA Constanţa să nu suporte prejudicii din încheierea şi derularea acestei afaceri.

Reaua credinţă şi adevărata intenţie a înv. Marinescu Călin Dragomir şi Băsescu Traian cu privire la îndeplinirea condiţiilor prealabile încheierii contractului JV în cauză rezultă şi din acea că nu au mai supus aprobării  CIS condiţiile acelui contract, deşi neemiterea HG a fost motivată tocmai cu competenţa acestui organism de conducere, ceea ce exprimă şi defineşte de asemenea abuzul în serviciu.

Mai mult, în însăşi contractul  de constituire a societăţii mixte (Joint Venture Agrement) PETROKLAV Inc. Bahamas semnat la 14.05.1991 era înserată cerinţa aprobării de către Guvernul României, iar cei doi semnatari parte română, înv. Marinescu Călin Dragomir şi Constantinescu Mihail , încălcându-şi atribuţiunile de serviciu în funcţiile de director general şi respectiv director comercial al CNM Petromin SA , cu ştiinţă nu au mai realizat această cerinţă legală şi contractuală (vol. 7, f.98-103).

Pe parcursul derulării operaţiunilor de înfiinţare a firmei mixte Petroklav Inc. înv. Băsescu Traian  a fost informat în permanenţă despre cursul acestora, împrejurare care conduce la concluzia că înfiinţarea acestei firme s-a făcut cu ştiinţa şi sub coordonarea înv. Băsescu Traian (vezi vol.7, f.72-88 unde se regăseşte corespondenţa purtată de partea norvegiană cu înv. Băsescu Traian).

La data 28.07.1991, CIS CNM Petromin a propus ministrului Transporturilor (la acea dată înv. Băsescu Traian), desemnarea reprezentanţilor  CNM Petromin în societatea mixtă Petroklav Inc. Bahamas nominând înv. Toanchină Virgil şi Băsescu Traian. Încălcându-şi atribuţiile de serviciu înv. Băsescu Traian în calitate de ministru al Transporturilor s-a autoaprobat ca reprezentant al companiei Petromin în societatea mixtă mai sus. În această calitate a participat la şedinţele BOD – Petroklav Inc. Bahamas din datele 27.06.1991; 19.08.1991; 11.12.1991; 21.01.1992; 09-10.06.1992 şi 5.12.1992 unde a luat mai multe  hotărâri ale acţionarilor şi Consiliului Director al Petroklav Inc. Bahamas după cum urmează:

  • Hotărârea BOD Petroklav Inc. din data de 19 august 1991 privind aprobarea contractului de management dintre companie şi CNM Petromin SA Constanţa (f.229, vol.7)
  • Hotărârea BOD Petroklav Inc. din data de 11 decembrie 1991 privind aprobarea contractului de management dintre companie şi CNM Petromin SA Constanţa (f.218-219 vol.7)
  • Hotărârea BOD Petroklav Inc. din data de 11 decembrie 1991 privind aprobarea transferului certificatelor de acţiuni  ale companiei către cesionari, precum  şi înregistrarea  numelor acestora  în Registrul de membri  (f.210-211, vol.7)

Rezultă astfel că înv. Băsescu Traian a încălcat cu ştiinţă HG nr.667/1991 privind unele măsuri pentru asigurarea prestigiului social al funcţionarilor publici, care instituie incompatibilitatea unui ministru să îndeplinească concomitent funcţii de conducere sau execuţie într-o societate comercială.

După constituirea societăţii mixte, directorii companiei Petroklav Inc. din Bahamas  Rolf Nilsen, Trigve Horbby (din partea norvegienilor),  înv. Băsescu Traian şi Constantinescu Mihail (din partea română) în şedinţa directorilor ţinută la 19 august 1991 au hotărât şi aprobat încheierea de contracte de management între CNM Petromin în calitate de armator şi Petroklav Inc.  Bahamas în calitate de manager. Din recomandările date de avocaţii CNM Petromin – Sinclair Roche & Temperley (SRT), aceştia sugerează conducerii ca să nu se subcontracteze managementul lui Torvald Klaveness de către Petroklav Inc. şi totodată să nu se acorde administrarea curentă a societăţii mixte la absoluta discreţie a norvegienilor, recomandând că este mai oportun să se încheie un contract de management decât să se înfiinţeze o societate mixtă. Deşi Petromin precizează în răspunsul către SRT că nu intenţionează să dea managementul lui Klaveness, ulterior, BOD-ul companiei mixte din care făceau parte înv. Băsescu Traian şi Constantinescu Mihail au aprobat contractele de management prin care, partenerul norvegian Klaveness a devenit operatorul celor 5 nave introduse în contactul de asociere. În acest context, în cursul anilor 1991, 1992 au fost predate în management cele 5 nave (vezi vol.7 fil.266-357) astfel că Petromin a pierdut controlul afacerii, situaţie care ulterior a condus la pierderi financiare în dauna companiei.

Mai mult, activitatea contabilă şi de trezorerie prin decizia BOD-lui companiei mixte a fost delegată părţii norvegiene iar Petromin a pierdut orice control asupra evidenţei derulării contractului, nemaifiind implicat în luarea de decizii privind managementul tehnic şi comercial al navelor. Partea norvegiană practic a subcontractat managementul companiei mixte unei firme care făcea parte din grupul Torvald Klaveness preluând astfel controlul integral al navelor.

În cursul derulării activităţii societăţii mixte Petroklav Inc. Bahamas, înv. Constantinescu Mihail este înlocuit în BOD-ul companiei, la data de 11.12.1991 de către înv. Toanchină Virgil, iar ulterior, în luna octombrie 1992, înv. Posedaru Romanuel l-a înlocuit pe înv. Băsescu Traian care a demisionat din companie. Curios este însă că ulterior demisiei, înv. Băsescu Traian apare nominalizat din nou în BOD-ul companiei Petroklav Inc. de data această însă, doar ca director. (vol.7 fil.250)

Modul cum s-au derulat ulterior activităţile demonstrează fără putinţă de tăgadă cel puţin două aspecte:

  • faptul că a fost angajată în mod nelegal răspunderea unei societăţi pe acţiuni cu capital integral de stat (în speţă CNM Petromin SA) şi deci în final a statului român;
  • chiar în condiţiile date, după încheierea contractului cu Klaveness, cu bună ştiinţă învinuiţii nu au respectat clauzele prevăzute şi care a avut drept consecinţă crearea de prejudicii pentru CNM Petromin Constanţa şi în final, pentru statul român.

Analiza documentelor privitoare la această companie mixtă a relevat că nu s-au emis hotărâri privind persoanele autorizate a realiza evidenţele contabile şi a le transmite către CNM Petromin SA Constanţa pentru ca această companie să-şi ţină o evidenţă contabilă proprie privitoare la această afacere şi a decide în consecinţă. Acest lucru a fost posibil datorită faptului că, persoanele responsabile din partea CNM Petromin SA Constanţa în BOD-ul companiei mixte Petroklav, respectiv înv. Băsescu Traian, Toanchină Virgil şi Constantinescu Mihail cu ştiinţă, nu au respectat clauzele 7 şi 14 din contractul de management.

Lipsa controlului CNM Petromin SA Constanţa prin reprezentanţii săi asupra derulării afacerii a permis managerului norvegian să nu deschidă un cont separat la bancă pentru CNM Petromin SA Constanţa, deşi prin contractul de management Petroklav Inc. Bahamas avea această obligaţie, iar armatorul Petromin urma la rândul său să solicite aprobarea BNR, conform art.11 din Regulamentul nr.1/1991 deschiderea acestui cont, situaţie care ar fi condus la repatrierea sumelor în valută obţinute de Petromin din această afacere. Acest lucru nu s-a întâmplat însă, cu atât mai mult cu cât acţiunea Petroklav Inc. emisă pe numele CNM Petromin SA Constanţa în data de 28.08.1991 a fost depusă la Banca Bucureşti – Sucursala Constanţa abia în 1996, conform adresei nr.9606/8.10.1996. Acţiunea a fost incorect înregistrată în contabilitate la contul de „Cheltuieli generale” ale CNM Petromin SA Constanţa în loc de contul „Titluri de participare”.

Au fost încălcate astfel Normele metodologice nr.2519/07.02.1991 ale Ministerului Economiei şi Finanţelor privind reflectarea în contabilitate a capitalului social şi a altor active, iar ulterior, s-a încălcat şi HG 704/14.03.1993 privind Regulamentul de aplicare a legii contabilităţii nr.82/1991. Acest lucru a fost posibil datorită înv. Muşat Mariana, care îndeplinea la acel moment funcţia de director financiar al CNM Petromin SA Constanţa şi care acţionând defectuos în exercitarea acţiunilor de serviciu, nu a dispus efectuarea acestor operaţiuni în conformitate cu dispoziţiile legale în materie. Practic, neevidenţierea legală a acestor participaţii la firma mixtă Petroklav Inc. nu a permis a fi evidenţiate în contabilitate dividendele ce ar fi trebuit obţinute din asocierea cu firma norvegiană Petroklav Inc. Bahamas (vol.8 fil.475-486)

În acest context, se observă că pe perioada de funcţionare reală a societăţii Petroklav Inc. Bahamas 22.08.1991-20.07.1992 dar şi ulterior, certificatul de acţiuni al acţionarului român nu a fost în posesia CNM Petromin SA Constanţa.

Subcontracatarea managementului unei firme norvegiene din grupul Torvald Klaveness a condus la situaţia „hilară” în care firma mixtă Petroklav Inc .- Bahamas, având ca obiect de activitate efectuarea de management tehnic şi comercial devine în fapt, armatorul celor 5 nave aparţinând CNM Petromin SA Constanţa, deoarece subcontractorul norvegian a organizat contabilitatea la nivelul Petroklav Inc. Bahamas şi a colectat toate veniturile, deducând toate cheltuielile ocazionate de exploatarea navelor, deşi în realitate aceste atribuţii erau în sarcina acţionarului român, CNM Petromin SA Constanţa.

Aceste lucruri de altfel au fost constatate şi de către Ministerul Finanţelor – Direcţia Financiară a Controlului Financiar de Stat, conform procesului verbal nr.7377/17.07.1997 (vezi vol.86 fil.11-40)

În acest context, pe perioada funcţionării companiei mixte (22.08.1991-20.07.1992) singurele venituri evidenţiate de CNM Petromin SA Constanţa au fost cele reprezentând taxa de armator pe nave şi care aveau menirea de a acoperi amortizarea înregistrată în Românie pentru cele 5 nave, respectiv suma de 2.007.961 USD. Practic nici această sumă nu a fost încasată efectiv de CNM Petromin SA Constanţa şi repatriată, întrucât ea a fost compensată cu o cheltuială datorată de companie către alţi creditori. Această sumă însă nu a reprezentat în totalitate cheltuielile făcute de către CNM Petromin SA Constanţa cu amortizarea navelor, care în realitate au fost de 2.714.982 USD. Rezultă astfel, un prejudiciu de 707.021 USD. Răspunzători de această situaţie se fac înv. Băsescu Traian, Marinescu Călin şi Toanchină Virgil, care nu au stabilit o obligaţie a Petroklav Inc. Bahamas de plată a chiriei la nivelul cel puţin al amortizării navelor. De asemenea, cu bună ştiinţă directorii români din Petroklav Inc. Bahamas au cedat suma de 40.000 USD, reprezentând dividendele CNM Petromin SA Constanţa rezultate din managementul comercial realizat de Petroklav Inc. Bahamas către partea norvegiană şi această sumă fiind constituită în prejudiciu pentru CNM Petromin SA Constanţa.

În concluzie, prejudiciul total creat CNM Petromin SA Constanţa urmare a înfiinţării şi funcţionării Petroklav Inc. Bahamas este de 1.158.101 USD.

Învinuiţii care prin încălcarea cu ştiinţă a atribuţiilor de serviciu au determinat şi produs acest prejudiciu sunt cei care au avut atribuţii cu privire la înfiinţarea şi funcţionarea societăţii mixte Petroklav Inc. Bahamas, respectiv înv. Băsescu Traian, Marinescu Călin Dragomir, Constantinescu Mihai şi Toanchină Virgil; de asemenea, deşi nu au răspundere penală pentru aceste acte materiale de abuz în serviciu ale înv. menţionaţi mai sus, întrucât au solicitat a fi îndeplinite formele legale pentru funcţionarea societăţii mixte, membri CIS care trebuiau să urmărească îndeplinirea acestor formalităţi, respectiv înv. Cărbunaru Ion, Ivaşcu Constantin, Sufragiu Mariana, Drăgan Gheorghe, Dobre Sergiu răspund civilmente pentru acest prejudiciu, în solidar cu înv. arătaţi mai sus. De asemenea, şi înv. Muşat Mariana, care ar fi trebuit să urmărească situaţia financiară a societăţii mixte în anumite momente ale funcţionării ei, este civilmente responsabilă pentru acest prejudiciu în solidar cu ceilalţi învinuiţi.

 

C – Constituirea şi funcţionarea societăţilor din structura Liberia

 

  1. a) Iniţiere şi constituire

La data de 29.01.1992 la Ambasada Norvegiei din Bucureşti – România, s-a întrunit Comitetul director al societăţii mixte Petroklav Inc. Bahamas, cu participarea (pentru partea română) învinuiţilor Băsescu Traian şi Toanchină Virgil, iar CNM Petromin SA era reprezentată de directorul său, învinuitul Marinescu Călin. La şedinţă au participat şi reprezentanţii Departamentului Klaveness Chartering din cadrul firmei Klaveness Oslo.

La această întrunire, înv. Băsescu Traian a propus ca flota CNM Petromin SA să fie dată în management societăţii mixte Petroklav iar mai departe managementul să fie subcontractat lui Klaveness, contractul urmând a fi semnat până în luna mai, când aveau loc alegeri electorale în România. (vol.8 fil.90-94).

Cu acelaşi prilej, s-a discutat introducerea în management şi a navei „22 decembrie”, aflată încă în Şantierul Naval Constanţa în stadiu avansat de construcţie. Totodată, în cadrul şedinţei BOD s-au discutat şi despre  găsirea modalităţilor de finanţare a retehnologizare precum şi a exploatării navelor, prin obţinerea unor credite de la bănci externe, sens în care s-a pus şi problema înregistrării duble în off-shore-uri a unor nave aparţinând CNM Petromin SA prin schimbare de pavilion pentru facilitarea ipotecării acestora de către banca finanţatoare.

La data de 10.03.1992 a avut loc şedinţa Consiliului Împuterniciţilor Statului a CNM Petromin SA Constanţa la care au participat învinuiţii: Cărbunaru Ion, Ivaşcu Constantin, Marinescu Călin, Dobre Sergiu, Drăgan Gheorghe, Zamfir N., Sufragiu Mariana şi Lupu Marin, care au luat în discuţie propunerile de colaborare între Petromin şi Klaveness, aşa cum fuseseră ele discutate la data de 29.01.1992 la Ambasada Norvegiei din Bucureşti. Astfel,    s-au discutat următoarele.

– formarea grupului 1 de nave: Cărbuneşti, Barboşi, Băneasa, Comăneşti şi 22 decembrie (după investirea a 2,7 mil. USD pentru finalizarea construcţiei în şantierul naval) şi

– a grupului 2 de nave: Breaza, Bicaz, Bîrlad şi Callatis, cu schimbarea pavilionului românesc şi acordarea pavilionului liberian, pentru a putea fi ipotecate în vederea obţinerii unui împrumut bancar;

– formarea grupului 3 din navele: Baia de Criş, Baia de Aramă, Bujoreni, Bobîlna şi Borzeşti, cu introducerea în managementul societăţii mixte a tuturor celor 15 nave menţionate.

Aceste propuneri au fost aprobate în principiu, urmând a se prezenta ulterior membrilor CIS documentaţia pentru aprobare.

Din cele arătate mai sus, rezultă preocuparea conducerii executive şi CNM Petromin SA Constanţa de a pune în practică obiectivele stabilite la  întâlnirea acţionarilor Petroklav Inc. Bahamas din  data de 29.01.1992.

Ulterior, la data de 23.05.1992 înv. Toanchină Virgil a prezentat Consiliului de Administraţie a CNM Petromin SA Constanţa aceste propuneri, care au fost trimise spre aprobare CIS de la CNM Petromin SA Constanţa.

În acest sens, la data de 24.05.1992 s-a întrunit în şedinţă CIS CNM Petromin SA Constanţa având în componenţă învinuiţii: Cărbunaru Ion, Marinescu Călin, Bunea Alexandru, Zamfir N, Dobre Sergiu, Cucu Zoe, Sufragiu Mariana, Pistolea Vasile.

La această şedinţă a CIS,  înv. Toanchină Virgil, a prezentat din nou propunerile de colaborare între firma Petroklav şi Petromin SA şi invocând necesitatea colaborării în continuare cu firma Petroklav prin:

– propunerea de înfiinţare a unei companii holding, ea fiind liberiană cu 15 nave aparţinând la 15 companii de unică navă;

– acordarea  pavilionului liberian  pentru 5 nave care vor fi înregistrate în Liberia şi ipotecarea lor în vederea obţinerii unui credit de 45 mil. USD necesar executării refinanţării reparaţiilor  la navele : Breaza, Callatis, Bicaz  , Bîrlad şi finanţării  reparaţiilor şi retehnologizărilor la navele : Comăneşti, Cărbuneşti, Barboşi,  Breaza, Balota, Bobâlna, Baia de Aramă, Baia de Criş, Bujoreni, Borzeşti.

Înv. Toanchină Virgil a prezentat totodată şi avantajele care ar rezulta din această colaborare şi anume :

– menţinerea echipajelor româneşti pe navele care intră în operare

– specializarea a 10-12 persoane din management la firma Petroklav

– ridicarea standardului tehnic la nivelul regulilor internaţionale de clasă Lloyd.

– acceptarea de CNM Petromin a ratei de amortisment ce corespunde intereselor proprii de dezvoltare.

Cu aceste argumente înv. Toanchină Virgil a solicitat adoptarea unei hotărâri CIS care să prevadă:

– constituirea companiei holding  în Liberia cu 15 companii proprietare de unică navă din care: – Comăneşti, Cărbuneşti, Barboşi, Băneasa, Balota – vor purta pavilion liberian, iar Breaza, Bicaz, Callatis, Bârlad, Baia de Criş, Baia de Aramă, Bujoreni, Bobâlna, Borzeşti, 22 Decembrie – vor purta pavilion românesc.

– vânzarea celor 15 nave  către  fiecare dintre  cele 15 companii  proprietare de unică navă din componenţa holdingului liberian

– punerea de ipotecă pe 5 nave, din cele 15 menţionate mai sus (care să poarte pavilion liberian), în vederea garantării unui împrumut de 45 mil. USD necesar pentru:

  • refinanţarea reparaţiilor şi retehnologizărilor navelor Breaza, Bîrlad, Bicaz, Callatis  prin scoaterea lor din managementul firmei Wigham W.O., cea ce ar aduce un câştig pentru CNM Petromin de 1 mil. USD;
  • plata reparaţiilor şi retehnologizărilor la celelalte nave în vederea aducerii lor la un standard internaţional în clasă Lloyd;
  • finanţarea terminării navei „22 Decembrie 1989” şi
  • transferarea contractelor de management în derulare între Petromin şi Petroklav astfel încât acestea să fie între companiile deţinătoare de nave şi Petroklav.

CIS a aprobat propunerile prezentate de înv. Toanchină Virgil investind  consiliul de administraţie să solicite şi să obţină de la  Ministerul Transporturilor ca navele „Comăneşti”, „Cărbuneşti”, „Barboşi”, „Băneasa”, „Balota” să poarte pavilion liberian pe perioada cât vor constitui garanţie pentru împrumutul de 45 mil. USD, adoptând totodată Hotărârea nr. 17/24.05.1992 cu următorul conţinut:

  • Formarea unei companii holding cu sediul în Monrovia/ Liberia
  • 15 companii proprietare de unică navă urmând ca navele:
    • Comăneşti, Cărbuneşti, Barboşi, Băneasa, Balota – vor purta pavilion liberian , iar navele
    • Breaza, Bicaz, Callatis, Bârlad, Baia de Criş, Baia de Aramă, Bujoreni, Bobâlna, Borzeşti, 22 Decembrie – vor purta pavilion românesc.
  • Vânzarea celor 15 nave celor 15 companii de unică navă
  • Punerea de ipotecă pe 5 nave (Comăneşti, Cărbuneşti, Barboşi, Băneasa, Balota) în vederea garantării unui împrumut de 45 mil. USD de la Christiania Bank Oslo conform scrisorii băncii
  • CA Petromin va duce la îndeplinire prezenta hotărâre (vezi vol.8, f.100).

 

         Punerea în aplicare a acestei hotărâri CIS a fost iniţiată prin întocmirea  în numele directorului general  al CNM Petromin SA înv. Lupu Marin, semnată însă pentru acesta de înv. Toanchină Virgil, a NOTEI, nedatată , dar purtând vizele de propunere a se aproba şi de aprobare ale secretarului de stat înv. Marinescu Călin Dragomir şi ministrului transporturilor înv. Băsescu Traian (vol.8,f.111).

Din conţinutul acestei note rezultă necesitatea  unui împrumut de 45 mil. USD de la Christiania Bank Oslo, garantat la nivelul 200% prin ipotecarea 4-5 nave, care conform solicitării băncii vor trebui să poarte pavilion liberian, solicitându-se în consecinţă aprobarea ca navele Cărbuneşti, Comăneşti, Băneasa, Barboşi şi Balota, în perioada cât se vor afla sub contractul de management “să poarte pavilion Liberia” .

 

  1. b) Dispoziţii privitoare la naţionalitatea şi regimul pavilionului navelor. Încălcări atribuţii şi norme legale. Efecte

 

Dreptul de arborare a pavilionului unui stat este acordat de autoritatea navală a acestuia, exprimând naţionalitatea navei şi regimul specific statului respectiv de protecţie şi răspundere pentru evenimentele de navigaţie.

Reglementările interne şi internaţionale interzic dublul pavilion, arborarea  concomitentă de către o navă a două sau mai multe pavilionare (act specific pirateriei), sub sancţiunea ieşirii navei de sub protecţia juridică a oricărui stat .

De la regula acordării dreptului de arborare a pavilionului român, pe baza atestării proprietăţii asupra navei şi înmatriculării în registrul naval al statului român cu emiterea certificatului de naţionalitate, există o singură excepţie prevăzută de lege şi practica internaţională.

Excepţia de acordare pavilionului român unei nave străine reglementează doar închirierea navei respective prin contract bare-boat de către o societate comercială sau subsidiara acesteia cu sediul în România, dacă armatorul străin acceptă şi cere în mod expres aceasta.

Cadrul normativ era conferit de Convenţia asupra mării libere, Geneva 1958 , la care România a aderat prin Decretul nr. 253/1961, cât şi de Decretul nr.443/1972 privind navigaţia civilă ale cărei prevederi au fost  instituite în strictă concordanţă cu cele ale Convenţiei.

Convenţia asupra mării libere prevedea în:

ART. 4

    Navele oricărui Stat, riveran sau neriveran, au dreptul să navigheze în marea liberă sub pavilionul acestuia.

    ART. 5

  1. Fiecare Stat fixează condiţiile potrivit cărora el acordă navelor naţionalitatea sa, precum şi condiţiile de înmatriculare şi dreptul de a purta pavilionul său. Navele au naţionalitatea Statului care le-a autorizat să poarte pavilionul său. Trebuie să existe o legătură substanţială între Stat şi navă; Statul trebuie mai ales să-şi exercite în mod efectiv jurisdicţia şi controlul în domeniile tehnic, administrativ şi social, asupra navelor care poartă pavilionul său.
  2. Fiecare Stat eliberează navelor cărora le-a acordat dreptul de a purta pavilionul său documente în acest scop.

    ART. 6

  1. Navele navighează sub pavilionul unui singur Stat şi sunt supuse jurisdicţiei exclusive a acestuia în marea liberă, în afara cazurilor excepţionale prevăzute în mod expres de tratatele internaţionale sau prin prezentele articole. Nici o schimbare de pavilion nu poate să intervină în cursul unei călătorii sau unei escale, în afară de cazul de transfer real al proprietăţii sau de schimbare a înmatriculării.,

 

Iar Decretul nr.443/1972 privind navigaţia civilă reglementa:

Secţiunea a IV-a

    Naţionalitatea navelor şi dreptul de a purta pavilionul român

    ART. 23

    Navele constituind mijloace de transport de stat, cele proprietatea organizaţiilor cooperatiste şi a altor organizaţii obşteşti române, precum şi cele proprietate personală a cetăţenilor români, au naţionalitatea română.

    Naţionalitatea navei trebuie sa rezulte din actele ei de bord.

    ART. 24

    Naţionalitatea română a navelor se pierde prin transmiterea proprietăţii acestora unei persoane fizice ori juridice străine.

    ART. 25

    Navele care au naţionalitatea română arborează pavilionul român; ele nu pot naviga şi sub pavilionul altui stat.

    ART. 26

    Navele române, nou construite sau dobândite de la persoane fizice sau juridice străine, pot naviga sub pavilion în perioada de la lansarea la apă sau de la încheierea actului de dobândire până la eliberarea certificatului de naţionalitate în urma înscrierii lor în evidenţele de înmatriculare, cu permis provizoriu eliberat de căpitănia portului de plecare, în cazul în care nava se află într-un port român, ori de oficiul consular sau de secţia consulară a misiunii diplomatice a Republicii Socialistă România în cazul când locul de plecare a navei este în străinătate.

 

HG nr.798/17.12.1992 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor, prevedea că:

ART. 2

    Ministerul Transporturilor are următoarele atribuţii:

  1. a) în domeniul autorităţii de stat:

…………………………………………. 

  1. acordă navelor comerciale dreptul de abordare şi schimbare a pavilionului românesc, în strict consens cu reglementările de forţă juridică superioară de mai sus.

 

Invocăm şi situaţia aparte şi temporară a HG426/21.06.1991, intrată însă în vigoare cu un an mai târziu la data publicării în M. Of. nr.132 din 16.06.1992 şi numai până la 29.12.1992 când a fost publicată  HG 798.

          HG 426 cuprindea în art.4 atribuţiile  M.T. având înserată şi cea specifică de  autoritate unică în transporturile navale:

acordă navelor comerciale dreptul de arborare a pavilionului român, precum şi dreptul de a arbora alt pavilion;

Se observă cu uşurinţă că „dreptul de a arbora alt pavilion” era nul de drept fiindcă contravenea Decretului 443/1972 , act normativ cu forţă juridică superioară unei hotărâri de guvern ale cărei reglementări puteau, deci, produce consecinţe numai în limitele şi în aplicarea unui decret sau lege în materie.

Coroborând împrejurările de fapt arătate mai sus, privind implicarea înv. Băsescu Traian în structurile de conducere ale firmei mixte Petroklav Inc. Bahamas cu partea norvegiană şi conceperea holdingului Petromin Overseas Inc. Liberia cu cele 15 subsidiare proprietare de unică navă, şi ipotecarea navelor drept garanţie credit extern fără să aibă naţionalitate şi pavilion românesc, cu cele ale conceperii HG 426 privind atribuţiile MT în perioada în care avea şi funcţia de ministru al acestuia se poate concluziona că şi adăugirea  dreptului de arborare a unui alt pavilion constituie iniţiativa acestuia pentru reuşita afacerii cu partea norvegiană şi eventual alţi operatori străini din piaţa shipping-ului internaţional.

Iniţiativa a reuşit căpătând forţa unei prevederi HG, în condiţiile în care ceilalţi membrii ai Guvernului au considerat-o firesc de stricta şi înalta specialitate a ministrului transporturilor, neobservând trăsăturile care atrăgeau nulitatea de drept.

Ba chiar „introducerea” adăugirii unui “drept” inexistent şi în actele normative ale  altor ţări, dovedeşte acelaşi „modus operandi”. (vezi supra Cap. III pct.a, privind încălcarea HG19/1991- Regulament de regie autonomă la o societate pe acţiuni prin emiterea  fără îndrituire ca subsecretar de stat a Ordinului nr. 1349 din 31.01.1991, cu adăugiri nelegale la ordinul ministrului care l-a investit cu constituirea CIS – CNM Petromin SA, într-un singur exemplar, neînregistrat la MT ci doar la societatea comercială pentru asumarea   prerogativei nelegale  de asociere mixtă externe fără nici un control).

Sensul unidirecţional al tuturor acestor ilegalităţi este în mod vădit asigurarea reuşitei asocierii cu firma Klaveness, în condiţiile convenite cu aceasta şi strict în avantajul partenerului extern.

Urmărirea perseverentă, cu ştiinţă, de către înv. Băsescu Traian  este atestat prin emiterea consecutivă a celor 3 ordine ale ministrului transporturilor în privinţa regimului dreptului de arborare a pavilionului, cu efectele:

–  scoaterii celor 16 nave „transferate” în Liberia, de sub controlul statului român;

–  aplicarea ordinelor nelegale de către celelalte  structuri din ministerul transporturilor de exercitare a atribuţiilor de  autoritate  navală (Căpitănie Port Constanţa şi Inspectoratul de Stat al Navigaţiei Civile) prin adăugirea altor încălcări ale normelor legale şi a atribuţiilor de serviciu, cum se va demonstra în continuare ;

– acordarea posibilităţii vinderii discreţionare la nivelul fiecărei societăţi de unică navă şi a holdingului acestora din Liberia a acestor active ale capitalului de stat.

Astfel, „valorificând“ NOTA  cu realizarea măsurilor CIS aprobată personal în prealabil, la data de 25.05.1992, ministrul transporturilor, înv. Băsescu Traian, a emis, în baza HG426/1991 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor,  Ordinul cu nr.319 cu următorul conţinut:

“ 1. Se acordă dreptul de a arbora pavilionul liberian  navelor Cărbuneşti, Comăneşti, Băneasa, Barboşi şi Balota proprietatea Petromin SA Constanţa pe toată durata contractului de Management încheiat cu firma Petroklav din Bahamas.

  1. Departamentul Transporturilor Navale, Inspectoratul de Stat al Navigaţiei Civile şi Petromin Sa Constanţa vor duce la îndeplinire prezentul Ordin.” (Ordinul 319/25.05.1992, vol.8, f.110)

Se observă, în primul rând faptul că înv. Băsescu Traian a invocat ca temei HG nr.426/1991 art.4 pct.11, deşi această hotărâre de Guvern nu era în vigoare la data de 25.05.1992 fiindcă a fost publicată în Monitorul Oficial nr.132 doar la data de 16.06.1992 (vezi vol.8 f.361).

În al doilea rând, se constată că înv. Băsescu Traian, cu ştiinţă,  a acordat dreptul de arborare a pavilionului liberian, invocând situaţia acestora comercială şi anume faptul că navele pe perioada arborării pavilionului se află sub contract de management. Or, nici HG nr.426/1991 şi nici de Decretul 443/1972 nu reglementau şi nu puteau să reglementeze  dreptul de arborare de către  navele româneşti a un pavilionului altui stat.

Actele normative interne reglementau, firesc, doar situaţiile în care autoritatea de stat românească acorda dreptul de arborare a pavilionului românesc, sau de ridicare a acestuia strict în cazurile de: pierdere a naţionalităţii române, dezmembrare, pierderea navei în urma unui naufragiu, incendiu şi eşuare. Nu puteau reglementa  nici  măcar ca excepţie angajarea navei într-un contract de management, deoarece managementul constituie doar un contract de mandat, fără vreo influenţă asupra regimului naţionalităţii şi pavilionului navei.     Rezultă, din cele expuse mai sus, că înv. Băsescu Traian a nesocotit cu ştiinţă dispoziţiile legale, cărora trebuia să se conformeze în calitate de ministru al transporturilor, dar pe care le-a încălcat abuziv şi în modalitatea încriminată de art.248 din Codul penal. Aceasta, cu atât mai mult, cu cât asemenea încălcări ale legislaţiei în vigoare au fost comise de învinuitul Băsescu Traian şi la  emiterea următoarelor două ordine de ministru vizând modificări ale regimului pavilionului şi naţionalităţii navelor în cauză .

La data de 10.06.1992 Comitetul director al companiei Petroklav Inc. Bahamas, având în componenţă pe înv. Toanchină Virgil şi reprezentanţii norvegieni, în şedinţa ţinută la Oslo – Norvegia, au stabilit măsurile cu privire la funcţionarea societăţilor ce urmau să se constituie în Liberia  şi derularea activităţii de management, prin cele înserate la pct. 3 şi pct. 4 din procesul verbal de şedinţă, după cum urmează:

3. Structura companiei

“Scopul înfiinţării companiei Petroklav Management Inc. este acela de a crea o structură adecvată. Folosirea numelui Petroklav în cazul înfiinţării unei companii mixte se va supune aprobării Klaveness. Un acord separat care să prevadă acest lucru va trebui încheiat între Petromin şi Klaveness”.

  1. Contracte de management

Vechile contracte se vor rezilia şi vor trebui semnate unele noi. Nu există schimbări majore în noile contracte. Fiecare din cele 15 companii deţinătoare de unică navă vor încheia contracte de management cu Petromin Overseas. Petromin Overseas va încheia un singur contract de management care să cuprindă cele 15 nave cu Petroklav Management şi Petroklav Management va încheia un contract de management în termeni back to back cu Torvald Klaveness & Co. A/S. Managementul va clarifica clauza 23.1 în legătură cu ceea ce se întâmplă dacă Klaveness va rezilia Contractul de management” (vol.8, f.154)

          Ulterior, documentele privind cele arătate mai sus au fost trimise înv. Băsescu Traian, Marinescu Călin şi Lupu Marin prin fax, pentru ca aceştia să-şi dea acordul asupra celor discutate, conform Statutului, lucru pe care învinuiţii   l-au şi realizat. (vol.8, f.145 şi 152).

În acest context la data de 11.06.1992, înv. Toanchină Virgil a predat documentaţia necesară înfiinţării firmelor din Liberia unui agent de înregistrare firme, liberian, denumit The International Trust Company of Liberia, aflat la Ambasada Republicii Liberia din Washington – DC.

Agentul liberian a înregistrat firmele, persoane juridice cu sediul în Liberia, denumite Petroklav Management Incorporated (PMI); Petromin Overseas Incorporated (POI); „Comăneşti Incorporated”; „Cărbuneşti Incorporated”; „Băneasa Incorporated”; „Barboşi Incorporated”; „Bobâlna Incorporated”, „Borzeşti Incorporated”; „Balota Incorporated”; „Bicaz Incorporated”; „Bârlad Incorporated”; „Baia de Aramă Incorporated”; „Baia de Criş Incorporated”; „Bujoreni Incorporated”; „22 decembrie Incorporated”; „Callatis Incorporated”; „Breaza Incorporated”. În continuare, a nominat primii directori liberieni – cetăţeni liberieni, care au aprobat statutul acestor firme liberiene, după care la aceeaşi dată de 11.06.1992 au demisionat din aceste companii  şi au cesionat integral acţiunile directorilor cetăţeni români care au fost numiţi în Board of Directors (BOD) al acestor firme (fiind în acelaşi timp şi funcţionari ai CNM Petromin SA Constanţa), după cum urmează:

– Petroklav Management Inc.: înv. Toanchină Virgil (preşedinte), Romanescu Cristina (secretar), Iosif Luminiţa (trezorier), Bobeş Constantin

– Petromin Overseas Inc.: învinuiţii Lupu Marin (preşedinte), Romanescu Cristina (secretar), Muşat Mariana (trezorier), Bobeş Constantin.

Pentru ilustrarea efectelor acţiunii la purtător menţionăm aici situaţia cetăţeanului norvegian Hans Thomas Holbye, care prezentând o asemenea acţiune la întrunirea din 16.07.1992 s-a autoimpus ca director în componenţa ambelor  structuri de conducere  rămânând apoi singurul director, neschimbat, în BOD al  Petromin Overseas Inc. şi BOD –  Petroklav Management Inc.

Acesta, cu acordul băncii creditoare din Norvegia a fost singura persoană împuternicită să opereze conturile ambelor societăţi prin care s-a derulat practic întregul flux financiar al afacerii  CNM Petromin – Torvald Klaveness.

La toate celelalte 15 companii de unică navă, arătate mai sus, directorii companiilor au fost aceiaşi cu cei numiţi în Petroklav Management Inc., cu excepţia cetăţeanului norvegian (vezi pv CA, vol.83 f.104 verso  şi CIS vol. 11 f.59 verso).

Aceste companii au fost înfiinţate cu acţiuni la purtător, CNM Petromin deţinând integral acţiunile la Petromin Overseas Inc., iar aceasta din urmă având în întregime acţiunile la celelalte companii liberiene, care intrau în componenţa ei (holding).

Astfel, CNM Petromin deţinea 100 de acţiuni la POI, fără valoare (la purtător), şi 100 de acţiuni la PMI, iar POI deţinea câte 100 de acţiuni fără valoare (la purtător) la fiecare dintre cele 15 companii de unică navă. Aceste acţiuni conform comunicării Torvald Klaveness către „cei interesaţi” din data de 4.06.1997, au fost distruse. (vol.66 fil.15-16)

Ulterior, la data de 30.07.1992, s-au modificat contractele de societate pentru toate companiile liberiene (cu excepţia PMI), acţiunile fără valoare, la purtător fiind transformate în acţiuni nominative cu valoare nominală de 10 USD/acţiune. (vezi vol.78)

Pe toată durata existenţei firmelor liberiene până în anul 2000, agentul liberian a rămas agent înregistrat al firmelor din Liberia, prin intermediul căruia trebuia să se deruleze toată corespondenţa acestor companii.

Deci, înfiinţarea companiilor de unică navă s-a realizat în baza Liberian Business Corporation Act, având la bază dreptul american şi englez. Aceasta era  o companie comercială cu capital privat, distinctă de acţionari, răspunzătoare pentru propriile debite, şi care să desfăşoare o activitate legală. Faptul că această companie este distinctă de acţionari face posibilă răspunderea limitată a acestora. Compania este singura proprietară a patrimoniului său, acţionarii neavând nici un drept asupra acesteia şi nici acţiunile deţinute nu conferă acest drept. Compania este perpetuă, personalitatea  este distinctă, ceea ce înseamnă că existenţa companiei nu depinde de existenţa acţionarilor. Acţionarii se pot schimba – compania continuându-si existenţa până la dizolvare. O astfel de  companie poate împrumuta bani şi da garanţii pentru un credit.

Din documente rezultă directorii numiţi de CNM Petromin SA din funcţionarii proprii, la prima întrunire în BOD nu şi-au îndeplinit, cu ştiinţă, obligaţiile prevăzute de statutul companiei, de deschiderea a unui cont bancar al societăţii şi de numire a persoanelor împuternicite să opereze în acesta.

Precizăm că, în conformitate cu prevederile Statutului, Secţiunea 3, art.5 deschiderea de la bun început a contului societăţii era necesară pentru depozitarea în bancă de către trezorierul companiei a titlurilor de valoare şi a altor efecte, precum şi pentru gestionarea ulterioară a fondurilor companiei prin acesta.

Doar unele dintre obligaţiile statutare au fost îndeplinite, cele legate exclusiv de interesul părţii norvegiene în bunul mers al afacerii, respectiv cele privind cumpărarea navelor de la CNM Petromin SA, instituirea de ipoteci pe nave pentru garantarea creditelor, aprobarea contractelor de management şi aprobarea contractului de credit şi ulterior, vânzarea navelor.

Nu au fost însă îndeplinite obligaţiile statutare care vizau direct interesele acţionarului român, CNM Petromin SA, îndeosebi în privinţa rezultatelor financiare ce exprimau an de an înregistrarea şi majorarea continuă a pierderilor, cu declanşarea în caz de bună credinţă a mecanismelor de stopare a acestora.

Conjunctura în care au fost înfiinţate companiile din Liberia (la data de 11.06.1992), a fost una nefavorabilă, întrucât Liberia se afla în plin război civil, iar Ambasada României la Monrovia şi-a încetat activitatea în 1990, din cauza luptelor violente din această ţară care era sub embargo militar, aspect confirmat prin HG nr. 804/1992.

Datorită embargoului, mulţi armatori utilizau registrul de înmatriculări  din Insulele Marshall, pentru înregistrarea navelor, registrul aparţinând International Registers Inc. (IRI), astfel se evitau eventualele divergenţe comerciale. De altfel IRI deţinea şi International Trust Co. Liberia care era singurul  agent de înmatriculare   în Liberia autorizat de guvern şi la care s-a  apelat pentru crearea  holdingului şi companiilor subsidiare aparţinând  CNM Petromin SA la iniţiativa lui Torvald Klaveness. În prezent, International Trust Co. Liberia a fost scos de pe piaţa liberiană fiind înlocuit cu Liberian International Ship & Corporate Registry.

Prin adresa nr.266272/24.08.2001 a Ministerului Finanţelor Publice – Direcţia Generală de Politică şi Legislaţie Fiscală (fil.261 vol.8) se precizează că, între România, Republica Liberia, şi Bahamas nu sunt încheiate convenţii de evitare a dublei impuneri, sau acorduri privind promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor.

Lipsa Ambasadei Române în Monrovia a eludat  controlul statului prin supralegalizarea documentelor notariale necesare transferului proprietăţii navelor în subsidiare, determinat  de faptul că, România nu era semnatară la Convenţia cu privire la suprimarea cerinţei supralegalizării actelor oficiale străine, adoptată la Haga la 5.11.1961, şi nu a fost posibilă aplicarea prevederilor art.22 din Decretul 52/1975 unde se precizează că” personalul român din conducerea  societăţii mixte va informa oficiul diplomatic al României din ţara de reşedinţă asupra activităţii şi rezultatelor obţinute de societate, iar oficiile diplomatice vor acorda la rândul lor tot sprijinul necesar în vederea desfăşurării în cele mai bune condiţii,  a activităţii societăţii”.

Rezultă, din situaţia prezentată, că societatea mixtă Petroklav Inc. Bahamas a fost „laboratorul” în care au fost concepute crearea structurilor din offshore Liberia şi ingineria comercialo – financiară a funcţionalităţii acestora, avându-i ca participanţi, cu ştiinţă, pe înv. Băsescu Traian, fost ministru al Transporturilor, Toanchină Virgil, pe directorii CNM Petromin SA, înv. Marinescu Călin Dragomir, Lupu Marin cu funcţii şi de preşedinte şi respectiv vicepreşedinte a Consiliului de administraţie CNM Petromin SA din care au mai făcut parte şi înv. Muşat Mariana, Iosif Luminiţa şi Toma Petru, precum şi pe cei din componenţa CIS care a adoptat hotărârea nr.17 din 24.05.1992, înv. Cărbunaru Ion, Ivaşcu Constantin, Bunea Alexandru, Cucu Zoe, Dobre Sergiu, Zamfir Nicolae, Dragan Gheorghe, Sufragiu Mariana şi Pistolea Vasile.

Prin contribuţia acestor învinuiţi partea norvegiană a dobândit, într-o formă mai rafinată, şi la o scară mai mare decât cea din Petroklav Inc. Bahamas,  păstrarea veniturilor obţinute din managementul tehnic şi comercial al navelor Petromin, fără nici o investiţie materială în afacere.

Acesta a fost scopul urmărit de partenerii norvegieni, la care au achiesat şi au acţionat cu ştiinţă învinuiţii, care făceau parte din organele de conducere ale societăţilor înregistrate în Liberia şi în organismele de conducere ale CNM Petromin SA.

Motivaţia reală a înfiinţării în Liberia a tuturor societăţilor proprietare de unică navă, a holdingului Petromin Overseas Inc.(POI) şi Petroklav Management Inc. (PMI), este atestată de următoarele împrejurări :

  • societatea Petroklav Management Inc. Liberia a fost înregistrată la data de 11.06.1992 ca o societate 100% Petromin (Corporate Register, vol.67), cu acţiuni la purtător care au permis să se manifeste ca o societate mixtă. Prin înregistrarea ca unic acţionar a CNM Petromin SA s-a ascuns neîndeplinirea cerinţei legale în Decretul 52/1975 de  obţinere a aprobării guvernului pentru constituirea societăţii mixte externe;
  • Torvald Klaveness a reuşit să dobândească controlul total al afacerii prin efectul “back to back” al lanţului contractelor de  management arătat mai sus. S-a ajuns ca societatea mixtă Petroklav Management Inc. (PMI) să devină „formal” armator al celor 16 nave, fiindcă managementul era integral cedat la Torvald Klaveness. Conform clauzelor nr.7 şi 14 din acest contract, managerii au obligaţia să stabilească un sistem contabil care să satisfacă cerinţele armatorului şi să evidenţieze toate costurile făcute în virtutea acestui fapt. Toate veniturile colectate de manageri şi orice dobândă aferentă se vor ţine într-un cont bancar separat în favoarea armatorului. Toate cheltuielile făcute de manager în numele armatorului pot fi debitate armatorilor în contul separat al acestuia. Prin aceasta, managerul norvegian a realizat accesul total asupra tuturor veniturilor obţinute din exploatarea comercială a navelor, dirijând utilizarea acestora conform propriilor interese. Practic, pe întreaga perioadă de derulare a acestui contract,activitatea comercială s-a soldat cu pierderi pentru acţionarul român, care au condus în final la neputinţa achitării creditelor, determinând vânzarea (pierderea) pe rând a navelor doar pentru rambursarea împrumuturilor contractate.
  • potrivit mesajului telex transmis de Torvald Klaveness la Petromin (fil.405-406 vol.7), firma norvegiană a precizat că Petroklav Inc. Bahamas va constitui baza de pornire a viitoarelor relaţii cu CNM Petromin SA Constanţa, precum şi temeiul pe care s-a construit infrastructura şi logistica viitoarei colaborări din structura Liberia.
  • pentru realizarea acestei structuri Petromin, a suportat costul consilierii de către partea norvegiană căreia i-a plătit prin POI şi din creditul obţinut suma de 215.879 USD. Aceasta, fiind o plată nedatorată pentru un serviciu neefectuat în realitate, constituie o parte din prejudiciul total al cauzei înregistrat de CNM Petromin în cauză.

Această din urmă situaţie demonstrează achiesarea cu ştiinţă a învinuiţilor menţionaţi mai sus la orice pretenţie, chiar şi  la cele fără temei, a partenerului norvegian în defavoarea şi paguba  părţii române, CNM Petromin SA.

 

  1. c) Încălcări ale dispoziţiilor legale şi ale competenţelor funcţionale, referitoare la constituirea societăţilor comerciale în Liberia

 

Înregistrarea holdingului Petromin Overseas Inc. Liberia şi a celor 16 societăţi proprietare de unică navă din componenţa acestuia, cât şi a Petroklav Management Inc., cu participare 100% română, impunea îndeplinirea prealabilă  a condiţiilor prevăzute de  Regulamentul BNR nr. V/3616/2  din  4 mai 1992. Aceste condiţii nu au fost niciodată îndeplinite.

Au fost astfel încălcate prevederile  art. 9 lit. a)  şi art. 10 ale acestui Regulament  “investiţiile de capital în străinătate ale persoanelor juridice şi ale persoanelor fizice române sub formă de investiţie directă sau, sub formă de participaţii la capitalul social al unor firme din străinătate” şi art. 10 „Operaţiunile de transferuri de capital prevăzute la pct.9 sunt supuse autorizării BNR şi se efectuează conform normelor din anexa nr. 2 din prezentul regulament”

De asemenea au fost încălcate şi prevederile din Anexa nr. 2 a aceluiaşi regulament „În cazul persoanelor juridice cu capital integral sau majoritar de stat solicitanţii vor trebui să prezinte pentru autorizarea transferurilor prevăzute la pct. 9 lit.a şi b din regulament avizul Ministerului Economiei şi Finanţelor”

Aceste nerespectări ale dispoziţiilor legale invocate constituie totodată încălcări cu ştiinţă a  atribuţiilor de serviciu aferente funcţiilor de preşedinte şi membrii ai Consiliului de Administraţie, de către înv. Marinescu Călin Dragomir, Lupu Marin, Muşat Mariana, Iosif Luminiţa şi Toma Petru, cât şi de către înv. Băsescu Traian şi Toanchină Virgil care prin funcţiile de ministru al MT şi ambii componenţi ai BOD Petroklav Inc. Bahamas, cu intervenţii directe în structurile de conducere a CNM Petromin SA nu au impus îndeplinirea cerinţelor legale, prealabile constituirii în Liberia a societăţilor.

Acţiunile şi inacţiunile învinuiţilor constituie acte de săvârşire a infracţiunii de abuz în serviciu iar ca rezultat material  se înscriu în prejudiciul total al CNM Petromin SA, deoarece se află în legătură cauzală cu acesta.

Lipsa cerinţei legale prealabile de prezentare la Banca Naţională şi a avizului Ministerului Economiei şi Finanţelor a fost disimulată  prin crearea aparenţei de îndeplinire, – modus operandi„ folosit cu predilecţie şi uzual de înv. Marinescu Călin Dragomir şi Băsescu Traian aşa cum s-a arătat şi mai sus, cu atragerea în unele situaţii a participării şi a altor învinuiţi.

În acest sens, la data de 11.08.1992, deci ulterior creării companiilor din Liberia, învinuiţii Marinescu Călin şi Bunea Alexandru au solicitat Ministerului Economiei şi Finanţelor să avizeze documentaţia privind cooperarea dintre SC Petromin SA şi firma Torvald Klaveness Group din Oslo având în vedere finanţarea prin creditare a reparării şi retehnologizării unui număr de 15 nave mineraliere de mare capacitate. (vezi vol.8 fil.262-265).

Toate societăţile  proprietare de unică navă , holding şi societatea mixtă de management erau deja înregistrate în Liberia încă din data de 11.06.1992, iar contractul de împrumut bancar al POI era deja în derulare din data de 7.08.1992 şi tragerile de sume din acesta erau în curs.

Pentru documentarea solicitării de aviz la adresa din 11.08.1998 a fost ataşată NOTA, nedatată – semnată de înv. Bunea Alexandru ca ministru al transporturilor deşi era nominat cu această funcţie înv. Băsescu Traian având însă aplicată ştampila ministrului  –  întocmită cu reluarea  conţinutului Notei de Fundamentare a CNM Petromin SA, de asemenea nedatată şi semnată de înv. Posedaru Romanuel Nicolae în calitate de director general.

Această „documentaţie” a fost fabricată pro cauza de învinuiţii  menţionaţi, falsurile fiind evidente prin: nedatare a notelor,  neînregistrarea lor ca acte oficiale şi toate celelalte elemente privind aplicarea ştampilei corespunzătoare funcţiei peste semnătura unei persoane neautorizate. Precizăm că Nota de fundamentare a CNM Petromin SA – document anterior înregistrării firmelor la 11.06. 1992 în Liberia, necesar tocmai în vederea constituirii acestora – nu putea fi întocmită  şi semnată de înv. Posedaru Romanuel Nicolae fiindcă acesta a fost investit cu funcţia de director CNM Petromin SA cu o lună mai  târziu, la data de 13.07.1992. (p.v. CIS, vol.11, f.44).

Evident că răspunsul nr. 72988/11.08.1992 din 14.10.1992 al Ministerului Finanţelor – Direcţia Participaţiilor Statului chiar dacă ar fi interpretat ca  aviz favorabil în accepţiunea  prevederilor Anexei 2 a Regulamentului BNR, nu mai produce nici un efect tocmai datorită tardivităţii arătate şi motivate mai sus.

În realitate avizul reflecta doar acordul MF pentru realizarea asocierii externe cu obţinerea de către CNM Petromin SA a ” avantajelor ” menţionate în Notele de fundamentare întocmite în fals  fiindcă a fost condiţionat cu luarea şi realizarea în prealabil a măsurilor  necesare  acoperirii  următoarele observaţii şi propuneri:

  • Eliminarea neconcordanţei dintre Hotărârea CIS de vânzare a celor 15 nave către 15 companii de unică navă şi precizarea din Nota de fundamentare a M.T. cu privire la rămânerea în proprietatea Petromin a tuturor navelor, fapt pentru care în documentele ce se vor încheia cu partenerul norvegian să se prevadă în mod expres ca cele 15 nave să rămână proprietate integrală Petromin SA.
  • Reducerea valorii garanţiei pentru creditul solicitat, procentul de 200%   fiind apreciat ca exagerat.
  • Negocierea prevederilor contractuale, care să permită părţii române un control riguros asupra operaţiunilor financiare privind retehnologizarea şi operarea navelor.

         Şi prin aceste încălcări ale legii, menţionate în acest subcapitol au fost realizate ca efecte urmărite cu intenţie:

  • eliminarea controlului Petromin atât din activitatea de operare cât şi administrare a creditului angajat numai pe contul şi cu garanţiile exclusive ale CNM Petromin SA Constanţa.
  • asigurarea întregului control al afacerii de către Torvald Klaveness şi exonerarea sa de orice răspundere materială în cazul neachitării creditului şi falimentului afacerii.

Se constată astfel că Torvald Klaveness a avut tot interesul să promoveze această inovaţie, întrucât aceasta a încasat, neîngrădit şi netulburat, toate onorariile de management, fără a mai putea fi obligat  să le împartă cu CNM Petromin SA Constanţa, aşa cum era firesc pentru asocierea în firme mixte.

 

  1. d) Transferul ilegal al celor 16 nave, ale CNM Petromin, în societăţile de unică navă, constituite în Liberia, cu efectul transmiterii proprietăţii asupra navelor

 

De la început şi în concretizarea menţiunii generale cu privire la starea flotei şi interesul operatorilor străini în shipping-ul internaţional (vezi, supra Cap.I), precizăm că cele 16 nave maritime mineralier de mare tonaj, angajate în relaţia cu parteneri norvegieni erau dintre cele mai bune tehnic şi funcţional, apte de operare în piaţa navlului de minereu şi alte mărfuri vrac similare.

Nu pot fi primite în speţă apărările generale ale înv. Băsescu Traian, Bunea Alexandru şi Marinescu Călin Dragomir constând în reluarea afirmaţiilor gen  stare tehnică dezastruoasă, nefuncţională a flotei maritime cu trimitere la conţinutul Raportului Dăscălescu, din perioada imediat anterioară evenimentelor din decembrie 1989 (vezi Raport f.18-38, vol.147).

Din examinarea acestui Raport se constată că se referă în cea mai mare parte la navele maritime  petrolier (care nu interesează cauza), iar  cu privire  la navele mineralier releva doar necesitatea unor mici reparaţii constând în înlocuirea unor piese de schimb cu valoare de înlocuire specificată în valută USD, modică, încât modernizarea întregului segmentul al flotei româneşti compus din acest tip specializat de navă necesita suma de 1.415.280 USD ceea ce  nu reprezenta un efort financiar semnificativ.

Concret în privinţa grupului celor 16 nave mineralier ce formează obiectul cauzei, doar 5 dintre acestea vizau piese de schimb „import vest” în valoare  totală de 299.300USD: Balota – 50.000USD, Băceşti – 39.000USD, Băneasa – 64.000 USD, Bobâlna -74.900 USD şi  Bujoreni -71.500 USD.

Această stare tehnică reală nu justifica în nici un mod creditul extern de 45. mil. USD, angajat  pentru reparare şi retehnologizare.

Nemotivată rămâne, astfel şi apărarea legată de necesitatea creditului, în sensul că numai prin  constituirea în Liberia cu cele 16 nave a tot atâtea societăţi proprietare de unică navă, se putea realiza cerinţa impusă de banca externă creditoare de constituire a garanţiilor reale prin ipotecare.

Sigur că interesul partenerilor norvegieni – specialişti recunoscuţi pe plan internaţionali ca operatori în navlul pe segmentul de piaţă transporturi maritime şi mărfuri vrac – era deosebit faţă de starea şi calitatea reală a navelor mineralier româneşti.

Interesul lor  a sporit substanţial şi datorită experienţei din perioada august 1991 – iulie 1992 în care au efectuat managementul în  asocierea Petroklav Inc. Bahamas soldat cu venituri substanţiale pentru ei şi o pagubă de 1.158.101 USD pentru „asociatul” lor,  CNM Petromin SA Constanţa (vezi supra, Cap. B )

Derularea operaţiunilor din România pentru constituirea societăţilor de unică navă din Liberia  a demarat cu adoptarea de către CIS  – CNM Petromin SA a Hotărârii nr.17 din data de 24.05.1992  – în împrejurările precizate pe larg mai sus (supra, pct. a) .

Prin această hotărâre se stabilea că, în navele Comăneşti, Cărbuneşti, Barboşi, Băneasa şi Balota, să arboreze pavilion liberian în vederea ipotecării acestora  pentru garantarea unui împrumut de 45. mil. USD.

CNM Petromin SA  a emis în acest sens o Notă –  nedatată dar semnată de director, înv. Lupu Marin, purtând viza de propunere pentru a se aproba  semnată de secretarul de stat  înv. Marinescu Calin Dragomir  – prin care se solicita conform hotărârii CIS, “ca navele Comăneşti, Cărbuneşti, Barboşi, Băneasa şi Balota să poarte pavilion Liberia pe perioada cât se află sub contractul de management(f.141, vol.8).

O altă Notă –  nedatată, fără vreun antet sau precizarea funcţiei şi numelui care a semnat-o indescifrabil,  purtând însă viza “rog aprobaţi” şi semnătura secretarului de stat înv. Marinescu Călin Dragomir –  conţine menţiunea expresă a numărului de 6 nave şi  „ trecerea sub pavilion Liberian a navelor Comăneşti, Cărbuneşti , Băneasa , Barboşi, Bobîlna şi Borzeşti” .(f.142,vol.8)

La data de 20.07.1992 ministrul transporturilor înv. Băsescu Traian a emis  Ordinul nr. 418 cu următorul conţinut:

1. Se aprobă dreptul de a arbora pavilion liberian navelor Comăneşti, Cărbuneşti , Băneasa , Barboşi, Bobîlna şi Borzeşti , proprietatea Petromin SA Constanţa pe perioada necesară rambursării creditului acordat SC Petromin SA de către banca KRISTIANIA KREDIT STRASSE.

  1. Departamentul Transporturi navale, Compania de Navigaţie Maritimă Petromin SA Constanţa şi Inspectoratul de Stat al Navigaţiei Civile, vor aduce la îndeplinire prezentul ordin.” (f.140,vol.8).

Din cele arătate şi examinarea prevederilor Decretului 443/1972 privind navigaţia civilă se constată că:

  • Ordinul 418 din data de 20.07.1992 al ministrului transporturilor, a fost emis de înv. Băsescu Traian cu încălcarea prevederilor Decretului nr.443/1972 fiindcă acest act normativ nu reglementează şi nici nu ar fi putut reglementa regimul juridic al arborării pavilionului din alte state, în speţă Liberia, precum nici posibilitatea arborării de către o navă românească a dublului pavilion. Nici posibilitatea eventualei suspendări dreptului de arborare a pavilionului român pe o perioadă limitată de timp („pe perioada necesară rambursării creditului”) nu este nici în prezent prevăzută de vreo reglementare legală. Doar mult mai târziu (OG nr. 42/1997) pentru o singură situaţie cea de închiriere a navei unei persoane fizice sau juridice străine  şi numai la cererea armatorului;
  • Ordinul 418 al ministrului transporturilor, emis de înv. Băsescu Traian viza pentru ipotecare cu rol de garanţie reală a 6 nave, depăşeşte limitele Hotărârii nr. 17 a CIS – CNM Petromin SA, cu o navă mineralier de mare tonaj Borzeşti în valoare de 10.070.000 USD (vezi expertiză f.64, vol. 153);
  • Ordinul 418 al ministrului transporturilor, emis de înv. Băsescu Traian a fost emis pe baza notei care nu provine de la armatorul navelor  CNM Petromin SA , notă fără indicii de identificare a emitentului , dar vizată de secretarul de stat pentru transporturi navale înv. Marinescu Călin Dragomir;

Este evident că, încălcarea cu ştiinţă a atribuţiilor conferite exercitării funcţiilor de ministrul transporturilor şi respectiv, secretar de stat, şef al Departamentului Transporturilor Navale, de către înv. Băsescu Traian şi Marinescu Călin Dragomir, cu consecinţele afectării  unui bun în  valoare  de 10.070.000 USD cu obligaţii reale asupra căruia nu aveau drept de dispoziţie în lipsa  expresă a proprietarului armator CNM Petromin SA cât şi de implicita tulburare a activităţii acestei societăţi comerciale pe acţiuni constituie acte de săvârşire a infracţiunii de abuz în serviciu înglobate în caracterul continuat al acesteia.

Înv. Băsescu Traian, mergând pe aceeaşi linie, a încălcării cu ştiinţă a atribuţiunilor de serviciu, în condiţiile în care cunoştea reglementările în domeniul transporturilor navale, atât interne cât şi internaţionale, a emis la data de 11.08.1992 a Ordinul nr. 457 în calitate de ministru al Transporturilor. (vezi vol 8,  fil.143 ).

Prin acest ordin, a acordat dreptul de arborare a pavilionului românesc  navelor Cărbuneşti, Bobâlna, Borzeşti, Balota, Bicaz, Bârlad, Callatis, Breaza, Baia de Aramă, Baia de Criş, Bujoreni şi 22 Decembrie, care erau atunci proprietatea companiilor subsidiare liberiene ale Petromin Overseas Inc., cu sediul în Monrovia, Liberia. Navele Cărbuneşti, Bobâlna şi Borzeşti arborau pavilion Liberia, aflându-se deci în situaţia dublului pavilion interzisă şi de reglementările internaţionale (vezi supra pct.b).

Acest ordin a fost dispoziţia expresă prin care s-a permis transferarea acestor nave din proprietatea CNM Petromin SA în proprietatea companiilor liberiene, scopul emiterii fiind acela ca navele respective să constituie o garanţie suplimentară la creditul în valoare de 45 mil. USD, ce urma să fie luat de la Christiania Bank, Oslo – Norvegia.

Pe de altă parte, se observă că acest ordin a fost emis şi pentru a duce la îndeplinire decizia luată de CIS Petromin (decizia nr.17 din 10.08.1992), în care se prevedea ca cele 9 nave, menţionate mai sus să constituie garanţii corporale colaterale pentru rambursarea creditului acordat, despre care vom face vorbire după prezentarea operaţiunilor de transfer a navelor.

Prin acest ordin înv. Băsescu Traian a încălcat în mod flagrant Decretul nr.443/1972 art.24 şi 25, care reglementau la acea dată regulile după care navele române ce pierdeau pavilionul românesc sau aveau dreptul să arboreze acest pavilion. În acest sens, art.24 prevedea: „naţionalitatea română a navelor se pierde prin transmiterea proprietăţii acestora unor persoane fizice ori juridice străine”, iar art.25 prevedea: „ navele care au naţionalitatea română arborează pavilionul român, ele nu pot naviga şi sub pavilionul altui stat”. (vezi vol.184 fil.246-273).

Din examinarea acestor dispoziţii legale, rezultă în mod evident, că înv. Băsescu Traian şi-a încălcat cu ştiinţă atribuţiile de serviciu, dispunând ca nave care se aflau în proprietatea unor persoane juridice străine, în speţă liberiene, să aibă dreptul să arboreze pavilion român deşi textele legale invocate mai sus nu permiteau sub nici o formă acest lucru; de altfel, nu era posibil nici potrivit HG nr.426/1992, care nu reglementa o astfel de situaţie.

Singura explicaţie, care ar putea fi găsită, în această situaţie care de altfel nu acoperă în nici un mod încălcarea flagrantă a normelor legale în materie, este „spiritul de anticipaţie” a înv. Băsescu Traian, care ar fi putu să prevadă că acest lucru a devenit posibil abia în anul 1997, odată cu adoptarea OG 42/1997, care a reglementat o astfel de situaţie (art.26), în ipoteza în care un navlositor român închiria o navă aflată în proprietatea unei persoane juridice sau fizice străine.

Deci se observă că în nici un caz, chiar şi într-o asemenea situaţie dreptul de arbora alt pavilion decât cel român, se acorda potrivit actului normativ menţionat mai sus, în situaţia contractelor de bare-boat şi nu atunci când navele puteau constitui garanţii pentru creditele luate de armatori (ipoteza din speţă pe care a avut-o în vedere înv. Băsescu Traian – vezi vol.184 fil.279-296).

Examinând comparativ conţinutul celor două odine, emise de înv. Băsescu Traian, respectiv 418 şi 457, observăm că navelor Cărbuneşti, Bobâlna şi Borzeşti le-a fost acordat dreptul de a arbora atât pavilionul român cât şi pavilionul liberian, situaţie în care se încalcă în mod flagrant prevederile legislaţiei române cât şi reglementările maritime internaţionale (vezi Convenţia asupra mării libere, Geneva 1958, publicată în M. Of. nr.25/14.10.1961 art.4, 5 şi 6 – vezi vol.161 fil.177-181).

De asemenea, înv. Băsescu Traian nu s-a preocupat nici de respectarea Regulamentului de aplicare a Decretului 443/1972 atunci când a emis Ordinul 457, în sensul un asemenea ordin putea fi emis numai la cererea armatorului, în speţă CNM Petromin SA, cerere care nu a fost formulată la data de 11.08.1992. Ulterior, s-a formulat o  cerere, la data de 8.10.1992, care a fost înaintată de către CNM Petromin SA Inspectoratului Navigaţiei Civile Constanţa, prin care se solicita însă a se aproba schimbarea armatorului navelor din CNM Petromin SA în companiile liberiene care aparţineau holding-ului POI, invocându-se de altfel ca temei ordinul 457/1992 (vezi vol.8 fil.143).

La emiterea celor două ordine, înv. Băsescu Traian, în calitate de ministru al Transporturilor, a „făcut abstracţie” pur şi simplu că anterior emiterii lor mai dispusese emiterea unui ordin cu nr.319 la data de 25.05.1992, prin care navelor Cărbuneşti, Comăneşti, Băneasa, Barboşi şi Balota le acorda dreptul de arbora pavilion liberian (pe care de altfel l-am prezentat mai sus), situaţie pe care, în mod legal, ar fi trebuie s-o reglementeze prin anularea ordinului anterior. Pe linia încălcărilor flagrante ale dispoziţiile legale în materie, acest lucru evident, nu s-a realizat.

În perioada de timp dintre emiterea ordinului nr.418 şi cel cu nr.457, în luna iulie 1992, învinuiţii:

Lupu Marin, având funcţia director CNM Petromin, a semnat Bill of Sale pentru navele: „Balota” (vezi vol.39 fil.224), „Cărbuneşti” (vezi vol.17 fil.48), „Bobâlna” (vezi vol.20 fil.91), „Bârlad” (vezi vol.48 fil.386), „Bicaz” (vezi vol.45 fil.100) „Bujoreni” (vezi vol.36 fil.269) „Borzeşti” (vezi vol.33 fil.57) „Breaza” (vezi vol.59 fil.309) „Baia de Criş” (vezi vol.56 fil.127) „Callatis” (vezi vol.52 fil.133) „Baia de Aramă” (vezi vol.30 fil.181), toate datate în iulie 1992, fără a fi precizată ziua tranzacţiei;

Caraiani Andrei având funcţia de director general la CNM Petromin SA a semnat Bill of Sale pentru nava: „22 Decembrie” datată septembrie 1993, fără a fi menţionată ziua tranzacţiei. (vezi vol.19 fil.59-60).

Astfel, prin încălcarea cu ştiinţă a atribuţiunilor de serviciu, învinuiţi au semnat mai multe documente de vânzare, intitulate „Bill of Sale”, prin care navele arătate mai sus, au fost vândute cu preţul de un dolar SUA, de la CNM Petromin SA Constanţa la companiile de unică navă din Liberia, care au devenit astfel companii proprietare de unică navă.

Se constată că învinuiţii, cu ştiinţă, au dispus în mod nelegal vânzarea acestor nave de la compania română Petromin SA Constanţa la companiile din Liberia. Acest lucru rezultă din faptul că, pe de-o parte, învinuiţii cunoşteau în funcţiile pe care le aveau, cum se efectuează în mod legal o asemenea vânzare, iar pe de altă parte aveau cunoştinţe aprofundate despre practica maritimă internaţională privind vânzarea navelor. În acest sens, vânzarea unei nave se face pe baza unui contract de vânzare-cumpărare numit Memorandum of Agreement (MOA) formă standard, întocmit de Norvegian Shipbrokers’ Association şi aprobat de The Baltic and International Maritime Council (BIMCO) nume de cod SALEFORM 1987 şi ulterior SALEFORM 1993 unde la punctul 8 numit documente este menţionat şi Bill of Sale.

Deci acest document este inclus în contractul de vânzare cumpărare (Memorandum of Agreement), astfel că singular  nu-şi produce efectele. Clauza 8 din contractul respectiv intitulată documente prevede pentru vânzarea unei nave următoarele înscrisuri conform dreptului englez:

  • Bill of Sale autentificat la notariat, iar pentru statele care nu au aderat la Convenţia de la Haga 1961, cum era România, trebuiau supralegalizate.
  • Protocolul de livrare
  • Certificatul de sarcini
  • Radierea navei
  • Alte documente suplimentare ca: Rezoluţia directorilor şi acţionarilor cu privire la acceptul vânzării navei în schimbul preţului convenit prin contract., numirea ofiţerului sau împuternicitului legal al vânzătorului care este însărcinat de vânzător în legătură cu contractul.
  • Invoice – factură comercială în original
  • Certificat original emis de societăţile de clasificare care să ateste că nava în timpul livrării are clasă.
  • Consimţământul original, licenţele sau aprobările autorităţilor guvernamentale şi agenţiilor necesare  de a da drept vânzătorului în mod legal, în executarea obligaţiilor  prevăzute în contractul de vânzare.

Revenind la legislaţia română, la vânzarea navelor se cerea Declaraţia Vamală  şi Declaraţia de încasare valutară.

În acest context, CNM Petromin SA a solicitat Căpităniei Portului Constanţa, iar această instituţie la rândul său Inspectoratului de Stat al Navigaţiei Civile Constanţa, să aprobe transferul de proprietate, prin radierea  navelor arătate mai sus din registrul matricol al Căpităniei, din partida armatorului român, şi în acelaşi timp să se permită înscrierea acestora în registrul matricol liberian în partida companiei Petromin Overseas Inc. Liberia, care devenea astfel armator.

În acest sens, CNM Petromin SA  a înaintat Căpităniei Portului Constanţa mai multe documente în susţinerea cererii sale după cum urmează:

– ordinele ministrului Transporturilor nr.148 şi 457;

– copia actului de vânzare (Bill of Sale) a navelor către companiile liberiene;

– contracte de management pentru navele „Barboşi”, „Băneasa” şi „Comăneşti”.

Preluând documentele Căpitănia Portului Constanţa le-a analizat, după care a solicitat INC să aprobe cererile CNM Petromin pentru fiecare navă în parte. În acest sens, s-a procedat la aprobarea transferului şi radierii fiecărei nave din registrul matricol concomitent cu permisiunea de înscriere a lor în registrul matricol liberian, invocându-se uneori documente nereale sau alteori nefiind ataşate documentele justificative pentru transferul de  proprietate şi radierea navelor. În acest sens vom prezenta detaliat situaţia fiecărei nave după cum urmează:

  1. Transferul navei Cărbuneşti în Cărbuneşti Inc. (vol.17)

La data de 21.07.1992, învinuitul Lupu Marin îndeplinea funcţia de director exploatare nave al CNM Petromin SA, având ca atribuţii de serviciu, printre altele şi aceea de a se preocupa de exploatarea tehnică a navelor CNM Petromin SA în beneficiul acestei companii cu respectarea prevederilor legale în materie (vezi vol.17 fil.53). Încălcându-şi cu ştiinţă atribuţiunile de serviciu, învinuitul a semnat cererea, fără număr, în locul directorului general al CNM Petromin SA Constanţa (la data arătată mai sus funcţia de director general era îndeplinită de înv. Posedaru Romanuel), care a fost înregistrată la Căpitănia Port Constanţa sub nr.M/11859/21.07.1992, adresată Inspectoratului de Stat Navigaţiei Civile (ISNC) privind eliberarea unui certificat de radiere a navei „Cărbuneşti” şi radierea navei din registrul matricol. Pentru radierea, navei în solicitare s-a menţionat, în mod nejustificat şi ilegal, contractul de management încheiat între Cărbuneşti Inc. şi POI, deşi potrivit Decretului 443/1972 radierea navei se putea face doar în temeiul unui contract de vânzare-cumpărare sau în alte situaţii, în care nu se regăseşte contractul de management, cu aprobarea prealabilă a Guvernului României.

Fără a verifica documentaţie primită, justificarea şi realitatea acesteia, prin încălcarea atribuţiunilor de serviciu, cu ştiinţă, înv. Taus Ioan, în calitate de şef Serviciu siguranţa navigaţiei în cadrul Căpităniei Portului Constanţa, împreună cu înv. Mitu Constantin, în calitate de şef serviciu înmatriculări nave, la aceeaşi autoritate, au întocmit raportul cu nr. M/11877, la data de 21.07.1992, solicitând apoi ISNC Constanţa, prin acest raport, să procedeze la retragerea dreptului de arborare a pavilionului român, pentru nava Cărbuneşti în conformitate cu art.19 din Decretul 442/1972. Ca documente justificative, învinuiţii au anexat Ordinul ministrului Transporturilor nr.418 din 20.07.1992, emis în temeiul HG 426/1991, prin care a fost aprobat dreptul de arborare a pavilionului liberian navei Cărbuneşti, pe perioada rambursării creditului de la Christiania Bank – Oslo, precum şi un presupus contract de bare-boat, contract care nu a existat la dosarul cazier al navei, aşa cum rezultă din adresa nr.7850/2001 a Căpităniei Zonală Constanţa. (vezi vol.17 fil.51)

Decretul nr.443/1972, invocat de Căpitănia Port Constanţa, nu conţinea prevederi referitoare la posibilitatea suspendării pavilionului român, sau navigarea sub pavilion dublu, motiv pentru care Căpitănia Port Constanţa a făcut înregistrări în registrul matricol al navei în baza ordinul ministrului transporturilor 418/1992.

La data de 02.11.1992, INC a aprobat retroactiv, radierea navei Cărbuneşti, începând cu data de 12.10.1992.

De asemenea, învinuiţii Teodorescu Constantin şi Mitu Constantin, în calitate de căpitan şef al Căpităniei Port Constanţa şi şef serviciu înmatriculări, la aceiaşi unitate, au solicitat, prin încălcarea atribuţiunilor de serviciu, nerespectând Decretul 443/1972, INC, prin adresa nr. 13391/14.08.1992, să avizeze documentele transmise pentru transferul proprietăţii navei Cărbuneşti de la Petromin SA către Petromin Overseas Inc. Liberia, subunitatea Cărbuneşti Inc.

Învinuitul Cucu Şerban, în calitate de inspector şef, al Inspectoratului de Stat pentru Navigaţie Civilă (ISNC) îndeplinindu-şi în mod defectuos sarcinile de serviciu, fără a dispune efectuarea verificărilor necesare, a aprobat radierea navei, la data de 02.11.1992, prin adresa cu nr.68.0/3896, invocând art.19 din Decretul nr.443/1972; efectele acestei adrese s-au produs începând cu data de 12.10.1992.

De asemenea, înv. Cucu Şerban, a aprobat transferul de proprietate a navei, retroactiv, la data de 02.11.1992, prin adresa cu nr.68.0/3895, adresă care şi-a produs efectele începând cu data de 12.08.1992. Transferul de proprietate a fost aprobat în baza Raportului înaintat de Căpitănia Portului Constanţa nr. M/13391 din 14.08.1992, semnat de înv. Mitu Constantin şi Teodorescu Constantin.

Prin activităţile ilegale desfăşurate cu încălcarea flagrantă a atribuţiunilor de serviciu, cei trei învinuiţi, au permis în mod ilegal transferul proprietăţii acestei nave, de la CNM Petromin SA la societatea liberiană de unică navă, în patrimoniul căreia va intra definitiv, de unde va fi vândută ulterior, moment în care se va pierde atât activul cât şi sumele de bani reprezentând valoarea lui şi se va produce astfel prejudiciul la CNM Petromin SA, aspecte care vor fi înfăţişate într-un alt capitol.

La data de 12.10.1992 nava Cărbuneşti a fost înregistrată în Liberia pentru armatorul Cărbuneşti Inc.

În registrul matricol al navei Cărbuneşti apar menţiuni privind „transferul de proprietate” de la Petromin SA către Cărbuneşti Inc. Liberia şi pierderea naţionalităţii române .

La data de 12.10.1992, înv. Posedaru Romanuel a încheiat împreună cu înv. Lupu Marin primul reprezentând CNM Petromin SA, iar al doilea POI Liberia, protocolul de predare-primire, şi actul de vânzare Bill of Sale, în valoare  de 1 USD, al navei Cărbuneşti, din acest moment nava ieşind din proprietatea CNM Petromin SA şi intrând în patrimoniul societăţii liberiene Cărbuneşti Inc. se observă astfel, că cei doi învinuiţi, şi-au încălcat atribuţiunile de serviciu, concurând la pierderea proprietăţii de către CNM Petromin asupra navei, aspect aflat în legătură de cauzalitate directă cu pierderea navei prin vânzarea ei ilegală din Liberia (aspect care va fi expus ulterior).

 

  1. Transferul navei Barboşi în Barboşi Inc. (vol.42)

La data de 21.07.1992, învinuitul Lupu Marin în calitate de director general al CNM Petromin, încălcându-şi cu ştiinţă atribuţiunile de serviciu, a semnat cererea fără număr, înregistrată la Căpitănia Port Constanţa sub nr.M/11860/21.07.1992, adresată Inspectoratului de Stat Navigaţiei Civile (ISNC) privind eliberarea unui certificat de radiere a navei „Barboşi” şi radierea navei din registrul matricol. Pentru radierea, navei în solicitare s-a menţionat ca document justificativ ataşat, contractul de management încheiat între Barboşi Inc. şi POI.

Procedând în acelaşi mod, şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, învinuiţii Taus Ioan, şef serviciu siguranţa navigaţiei din cadrul Căpităniei Portului Constanţa şi înv. Mitu Constantin, acţionând în mod defectuos în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, cu ştiinţă,  au întocmit Raportul nr.M/11875 din data 21.07.1992, prin care au solicitat ISNC, retragerea dreptului de arborare a pavilionului român pentru nava Barboşi, în conformitate cu art.19 din Decretul nr.443/1972. Ca documente justificative învinuiţii au anexat ordinul ministrului transporturilor nr.418 din 20.07.1992, emis în temeiul HG 426/1991, prin care a fost aprobat dreptul de arborare a pavilionului liberian navei Barboşi, pe perioada rambursării creditului de la Christiania Bank – Oslo, precum şi un presupus contract de bare-boat, contract care nu a existat la dosarul cazier al navei, aşa cum rezultă din adresa nr.7850/2001 a Căpităniei Zonală Constanţa.

Decretul nr.443/1972, invocat de Căpitănia Port Constanţa, nu conţinea prevederi referitoare la posibilitatea suspendării pavilionului român, sau navigarea sub pavilion dublu, motiv pentru care Căpitănia Port Constanţa a făcut înregistrări în registrul matricol al navei în baza ordinul ministrului transporturilor 418/1992.

Astfel, învinuitul Nistor Ion şi numitul Oprea Florin în calitate şef serviciu şi inspector şef adjunct ai ISNC, prin încălcarea atribuţiunilor de serviciu, cu ştiinţă, nu au efectuat verificările necesare asupra documentaţiei prezentate, atât în ceea ce priveşte realitatea, cât şi justificarea ei, precum şi a condiţiilor ce trebuiau îndeplinite, în raport de cerinţele legale, şi la data de 23.07.1992, au aprobat radierea navei Barboşi prin adresa nr.68.0/2639. această adresă şi-a produs efectele începând cu data de 23.07.1992, când nava a fost radiată efectiv din Registrul matricol român.

Predarea navei s-a făcut la data de 23.07.1992, pe baza Protocolului de predare-primire, semnat în numele CNM Petromin de înv. Posedaru Romanuel iar pentru POI, de către înv. Lupu Marin, care la rândul lor au acţionat cu ştiinţă, în mod defectuos în realizarea sarcinilor de serviciu şi prin activitatea lor au permis transferul definitiv al navei la companiei liberiană Barboşi Inc., de unde nava va fi apoi vândută ilegal.

 

  1. Transferul navei Bobîlna în Bobîlna Inc. (vol.20)

La data de 21.07.1992, învinuitul Lupu Marin în calitate de director general al CNM Petromin, încălcându-şi cu ştiinţă atribuţiunile de serviciu, a semnat cererea fără număr, înregistrată la Căpitănia Port Constanţa sub nr.M/11861/21.07.1992, adresată Inspectoratului de Stat Navigaţiei Civile (ISNC) privind eliberarea unui certificat de radiere a navei „Bobîlna” şi radierea navei din registrul matricol. Pentru radierea, navei în solicitare s-a menţionat ca document justificativ ataşat, contractul de management încheiat între Bobîlna Inc. şi POI, document care în nici un caz, în conformitate cu Decretul 443/1972, nu putea să justifice radierea navei din registrul matricol.

Căpitănia Portului Constanţa întocmeşte Raportul nr.M/11869 din data 21.07.1992, prin care înv. Taus Ioan, şef serviciu siguranţa navigaţiei la Căpitănia Portului Constanţa, precum şi înv. Mitu Constantin înaintează ISNC, documentele privind retragerea dreptului de arborare a pavilionului român pentru nava Bobîlna, în conformitate cu art.19 din Decretul nr.443/1972. Ca documente justificative anexează ordinul ministrului Transporturilor nr.418 din 20.07.1992, emis în temeiul HG 426/1991, prin care a fost aprobat dreptul de arborare a pavilionului liberian navei Bobîlna, pe perioada rambursării creditului de la Christiania Bank – Oslo, precum şi un presupus contract de bare-boat, contract care nu a existat la dosarul cazier al navei, aşa cum rezultă din adresa nr.7850/2001 a Căpităniei Zonală Constanţa. (vezi vol.17 fil.51)

Decretul nr.443/1972, invocat de Căpitănia Port Constanţa, nu conţinea prevederi referitoare la posibilitatea suspendării pavilionului român, sau navigarea sub pavilion dublu, motiv pentru care Căpitănia Port Constanţa a făcut înregistrări în registrul matricol al navei în baza ordinul ministrului transporturilor 418/1992.

La data de 02.11.1992, INC a aprobat retroactiv, radierea navei Bobîlna, începând cu data de 12.10.1992.

De asemenea, Căpitănia Port Constanţa a solicitat INC prin adresa nr. 13390/14.08.1992, semnată de înv. Mitu Constantin şi Teodorescu Constantin să avizeze documentele transmise pentru transferul proprietăţii navei Bobîlna de la Petromin SA către Petromin Overseas Inc. Liberia, subunitatea Bobîlna Inc.

ISNC a aprobat radierea navei la data de 02.11.1992, prin adresa nr.68.0/3894 semnată de inspectorul de stat şef, înv. Cucu Şerban, care a invocat pentru aprobarea radierii art.19 din Decretul nr.443/1972, radierea navei începând cu data de 12.10.1992.

ISNC a aprobat transferul de proprietate a navei, retroactiv, la data de 02.11.1992, prin adresa nr.68.0/3893 semnată de inspectorul de stat şef, înv. Cucu Şerban, începând cu data de 12.08.1992. Transferul de proprietate a fost aprobat în baza Raportului înaintat de Căpitănia Portului Constanţa nr. M/13390 din 14.08.1992, semnat de înv. Mitu Constantin şi Teodorescu Constantin.

În registrul matricol al navei Bobîlna apar menţiuni privind „transferul de proprietate” de la Petromin SA către Bobîlna Inc. Liberia şi pierderea naţionalităţii române .

Astfel, învinuiţii Teodorescu Constantin, Mitu Constantin şi Cucu Şerban, în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, cu ştiinţă, au acţionat în mod defectuos aprobând radierea acestei nave din Registrul matricol, în baza unui document inexistent, în speţă contractul de bare-boat, precum şi a unui temei care nu se încadra în prevederile art.443/1972, respectiv contractul de management în care se afla nava. Dacă ar fi acţionat în mod legal, şi cu respectarea atribuţiunilor de serviciu, învinuiţii nu ar fi aprobat această operaţiune, care se înscrie în lanţul cauzal de pierdere a navei prin vânzare ilegală.

Predarea navei s-a făcut la data de 12.10.1992, pe baza Protocolului de predare-primire, semnat în numele CNM Petromin de înv. Posedaru Romanuel, iar pentru POI, de către înv. Lupu Marin şi a Actului de vânzare  Bill of Sale, în valoare  de 1 USD, care prin încălcarea atribuţiunilor de serviciu cu ştiinţă, au contribuit la transferul navei în Liberia.

La data de 12.10.1992 nava Bobîlna a fost înregistrată în Liberia pentru armatorul Bobîlna Inc conform certificatului nr.375-92.

 

  1. Transferul navei Bujoreni în Bujoreni Inc. (vol.36)

La data de 14.07.1992, învinuiţii Teodorescu Constantin şi Mitu Constantin, încălcându-şi în mod flagrant, cu ştiinţă atribuţiunile de serviciu,  fără a avea cererea armatorului de radiere a navei din registrul matricol, au întocmit Raportul nr.M/13394, prin care au solicitat ISNC, transferul de proprietate al navei Bujoreni de la CNM Petromin SA, în patrimoniul Bujoreni Inc. Liberia, în conformitate cu Ordinul ministrului Transporturilor nr.457 din 11.08.1992, emis în temeiul HG 426/1991, prin care a fost aprobat dreptul de arborare a pavilionului român navei Bujoreni, proprietate companiei Bujoreni Inc. Liberia şi Bill of Sale din iulie 1992.

În baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, înv. Cucu Şerban, acţionând defectuos, cu ştiinţă, în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, ca inspector şef, a aprobat transferul de proprietate a navei, retroactiv, la data de 02.11.1992, prin adresa nr.68.0/3886; această adresă şi-a produs efectele, începând cu data de 12.08.1992.

Predarea navei s-a făcut la data de 12.08.1992, pe baza Protocolului de predare-primire, semnat în numele CNM Petromin de înv. Posedaru Romanuel, iar pentru POI, de către înv. Lupu Marin şi a Actului de vânzare  Bill of Sale, în valoare de 1 USD, prin activitatea defectuoasă, cu ştiinţă în exercitarea atribuţiunilor de serviciu a celor doi învinuiţi.

Se observă, că prin acţiunile şi inacţiunile lor, învinuiţii arătaţi mai sus, acţionând defectuos, cu ştiinţă în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, au determinat transferul navei la societatea liberiană, de unde se va pierde apoi nava prin vânzarea ei ilegală.

 

  1. Transferul navei Comăneşti în Comăneşti Inc. (vol.18)

La data de 21.07.1992, învinuitul Lupu Marin în calitate de director general al CNM Petromin, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, încălcându-şi cu ştiinţă atribuţiunile de serviciu, a semnat cererea fără număr, înregistrată la Căpitănia Port Constanţa sub nr.M/11862/21.07.1992, adresată Inspectoratului de Stat Navigaţiei Civile (ISNC) privind eliberarea unui certificat de radiere a navei „Comăneşti” şi radierea navei din registrul matricol. Pentru radierea, navei în solicitare s-a menţionat ca document justificativ ataşat, contractul de management încheiat între Comăneşti Inc. şi POI, care nu putea să constituie temei legal pentru radierea navei.

Procedând de acum în maniera infracţională cunoscută, înv. Taus Ioan, în calitate şef serviciu siguranţa navigaţiei, precum şi înv. Mitu Constantin, au întocmit Raportul nr.M/11873 din data 21.07.1992, prin care, au solicitat ISNC retragerea dreptului de arborare a pavilionului român pentru nava Comăneşti, în conformitate cu art.19 din Decretul nr.443/1972. Ca documente justificative au anexat ordinul ministrului Transporturilor nr.418 din 20.07.1992, emis în temeiul HG 426/1991, prin care a fost aprobat dreptul de arborare a pavilionului liberian navei Comăneşti, pe perioada rambursării creditului de la Christiania Bank – Oslo, precum şi un presupus contract de bare-boat, contract care nu a existat la dosarul cazier al navei, aşa cum rezultă din adresa nr.7850/2001 a Căpităniei Zonală Constanţa.

Decretul nr.443/1972, invocat de Căpitănia Port Constanţa, nu conţinea prevederi referitoare la posibilitatea suspendării pavilionului român, sau navigarea sub pavilion dublu, motiv pentru care Căpitănia Port Constanţa a făcut înregistrări în registrul matricol al navei în baza ordinul ministrului Transporturilor 418/1992.

În baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, prin încălcarea cu ştiinţă a atribuţiunilor de serviciu numitul Oprea Florin şi învinuitul Nistor Ion, prin adresa nr.68.0/2640, au aprobat radierea navei, la data de 23.07.1992, invocând în mod nelegal şi nejustificat art.19 din Decretul nr.443/1972, deoarece aşa cum s-a mai explicat, radierea navei nu se putea face în temeiul unui contract de bare-boat, care de altfel nici nu se afla printre documentele pe care învinuiţii au susţinut că le-au examinat. Efectele radierii s-au produs începând cu data de 27.07.1992, când nava a fost „ştearsă” din evidenţele Căpităniei Portului Constanţa.

Nava a fost înregistrată în Liberia prin transfer de proprietate în baza certificatului de înregistrare provizorie nr.311-92 din 31.07.1992.

Predarea navei s-a făcut la data de 12.08.1992, pe baza Protocolului de predare-primire, semnat în numele CNM Petromin de înv. Posedaru Romanuel, iar pentru POI, de către înv. Lupu Marin, prin aceleaşi activităţi infracţionale pe care le-am înfăţişat mai sus, cu privire la aceşti învinuiţi.

Evident, că şi în cazul acestei nave, învinuiţii prin încălcarea cu ştiinţă a atribuţiunilor de serviciu, au acţionat în mod defectuos, concurând la pierderea navei.

 

  1. Transferul navei Baia de Aramă în Baia de Aramă Inc. (vol.30)

La data de 14.08.1992, fără a avea cererea armatorului, de radiere a navei din registrul matricol, înv. Teodorescu Constantin, căpitan Port Constanţa, şi şef serviciu înmatriculări, înv. Mitu Constantin, au întocmit Raportul nr.M/13396 şi încălcându-şi cu ştiinţă atribuţiunile de serviciu, au solicitat ISNC, transferul de proprietate al navei Baia de Aramă în patrimoniul Baia de Aramă Inc. Liberia, în conformitate cu ordinul ministrului Transporturilor nr.457 din 11.08.1992, emis în temeiul HG 426/1991, prin care a fost aprobat dreptul de arborare a pavilionului român navei Baia de Aramă, proprietate companiei Baia de Aramă Inc. Liberia şi Bill of Sale din iulie 1992.

Astfel, înv. Cucu Şerban, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, şi acţionând în aceeaşi modalitate defectuoasă, de exercitare a atribuţiunilor de serviciu, cu ştiinţă, a aprobat transferul de proprietate a navei, retroactiv, la data de 02.11.1992, prin adresa nr.68.0/3889, radierea navei din Registrul matricol al Căpităniei Portului Constanţa făcându-se efectiv, cu data de 12.08.1992.

Predarea navei s-a făcut la data de 12.08.1992, pe baza Protocolului de predare-primire, semnat în numele CNM Petromin de înv. Posedaru Romanuel, iar pentru POI, de către înv. Lupu Marin şi a Actului de vânzare  Bill of Sale, în valoare  de 1 USD.

Cele expuse mai sus, demonstrează faptul că învinuiţii în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, cu ştiinţă, încălcând prevederile Decretului 443/1972, au concurat la transferul nelegal al navei în societatea liberiană, de unde se va pierde apoi nava prin vânzarea ei ilegală.

Nava a circulat sub pavilion românesc până la data de 25.06.1999, când a fost retras prin ordinul ministrului Transporturilor nr.334/26.06.1999.

 

  1. Transferul navei Băneasa în Băneasa Inc. (vol.81)

La data de 20.07.1992, învinuitul Lupu Marin în calitate de director general al CNM Petromin, încălcându-şi cu ştiinţă atribuţiunile de serviciu, a semnat cererea fără număr, înregistrată la Căpitănia Port Constanţa sub nr.M/11781/20.07.1992, adresată Inspectoratului de Stat Navigaţiei Civile (ISNC) privind eliberarea unui certificat de radiere a navei „Băneasa” şi radierea navei din registrul matricol. Pentru radierea, navei în solicitare s-a menţionat ca document justificativ ataşat, contractul de management încheiat între Băneasa Inc. şi POI, despre care, aşa cum am mai arătat, nu putea să constituie temei legal pentru radiere.

La data de 20.07.1992, înv. Mitu Constantin, şef serviciu înmatriculări în cadrul Căpităniei Portului Constanţa, care a semnat pentru căpitanul Portului Constanţa, înv. Teodorescu Constantin, împreună cu numitul Ursache Marin, funcţionar la aceiaşi autoritate, acţionând în mod defectuos în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, au întocmit Raportul nr.M/11785, prin care au înaintat ISNC, documentele privind retragerea dreptului de arborare a pavilionului român pentru nava Băneasa, în conformitate cu art.19 din Decretul nr.443/1972, deşi documentul justificativ, contractul de management, nu constituia temei legal pentru radiere. În plus ca documente justificative au mai anexat ordinul ministrului Transporturilor nr.418 din 20.07.1992, emis în temeiul HG 426/1991, prin care a fost aprobat dreptul de arborare a pavilionului liberian navei Băneasa, pe perioada rambursării creditului de la Christiania Bank – Oslo, precum şi un presupus contract de bare-boat, contract care nu a existat la dosarul cazier al navei, aşa cum rezultă din adresa nr.7850/2001 a Căpităniei Zonală Constanţa.

Decretul nr.443/1972, invocat de Căpitănia Port Constanţa, nu conţinea prevederi referitoare la posibilitatea suspendării pavilionului român, sau navigarea sub pavilion dublu, motiv pentru care Căpitănia Port Constanţa a făcut înregistrări în registrul matricol al navei în baza ordinul ministrului transporturilor 418/1992.

La data de 20.07.1992, numitul Oprea Florin şi învinuitul Nistor Ion, în calitate de funcţionari la ISNC (funcţiile acestora au fost arătate mai sus) au aprobat prin încălcarea cu ştiinţă a atribuţiunilor de serviciu, radierea navei întocmind şi semnând adresa cu nr.68.0/2620. Pentru aprobarea radierii, învinuiţii au invocat, în mod nejustificat şi prin încălcare art.19 din Decretul nr.443/1972, care nu prevedea în nici un caz radierea navei în situaţia angajării acesteia într-un contract de bare-boat sau management. Operaţiunea de radiere  s-a realizat efectiv, prin efectuarea menţiunilor necesare în registrul matricol român la data de 27.07.1992.

Predarea navei s-a făcut la data de 12.08.1992, pe baza Protocolului de predare-primire, semnat în numele CNM Petromin de înv. Posedaru Romanuel, iar pentru POI, de către înv. Lupu Marin, care şi de această dată au acţionat defectuos, cu ştiinţă, în exercitarea atribuţiunilor de serviciu.

Cele arătate mai sus, conduc la concluzia că învinuiţii atât în calităţile lor de funcţionari ai autorităţii navale, cât şi de reprezentanţi ai CNM Petromin, acţionând defectuos, cu ştiinţă, în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, au concurat la transferul nelegal al navei în societatea liberiană Băneasa Inc. de unde apoi. nava s-a pierdut prin vânzarea ilegală.

 

  1. Transferul navei Baia de Criş în Baia de Criş Inc. (vol.56)

La data de 14.08.1992, fără a avea cererea armatorului de radiere a navei din registrul matricol, înv. Teodorescu Constantin, căpitan Port Constanţa şi înv. Mitu Constantin şef serviciu înmatriculări la aceeaşi autoritate, exercitându-şi atribuţiunile de serviciu în mod defectuos, cu ştiinţă, au întocmit Raportul nr.M/13397, prin care au solicitat ISNC, transferul de proprietate al navei Baia de Criş în patrimoniul Baia de Criş Inc. Liberia, în conformitate cu ordinul ministrului Transporturilor nr.457 din 11.08.1992, emis în temeiul HG 426/1991, prin care a fost aprobat dreptul de arborare a pavilionului român navei Baia de Criş, proprietate companiei Baia de Criş Inc. Liberia şi Bill of Sale din iulie 1992.

La data de 02.11.1992, în calitate de inspectorul de stat şef al ISNC, înv. Cucu Şerban, prin încălcarea atribuţiunilor de serviciu, nerespectând art.19 din Decretul 443/1972, a aprobat transferul de proprietate a navei, retroactiv, prin adresa nr.68.0/3890, efectele juridice producându-se începând cu data de 12.08.1992, când operaţiunea de radiere s-a realizat la Registrul matricol român.

Predarea navei s-a făcut la data de 12.08.1992, pe baza Protocolului de predare-primire, semnat în numele CNM Petromin de înv. Posedaru Romanuel, iar pentru POI, de către înv. Lupu Marin şi a Actului de vânzare  Bill of Sale, în valoare  de 1 USD, prin încălcarea cu ştiinţă a atribuţiunilor de serviciu, de către învinuiţi, în calitatea acestora de reprezentanţi ai CNM Petromin SA, calitate în care ar fi trebuit să apere interesele companiei, în conformitate cu normele legale în vigoare şi cu statutul CNM Petromin SA şi nu să acţioneze în maniera infracţională, care a condus la transferul nelegal al navei în Liberia.

Activităţile infracţionale ale acestor învinuiţi, efectuate cu ştiinţă, sunt în legătură de cauzalitate directă cu pierderea navei prin vânzarea ei ilegală din societatea Baia de Criş Inc., Liberia, aspect ce se va relata ulterior.

 

  1. Transferul navei Balota în Balota Inc. (vol.39)

La data de 14.08.1992, fără a avea cererea armatorului de radiere a navei din registrul matricol, înv. Teodorescu Constantin, căpitan Port Constanţa, şi înv. Mitu Constantin, şef serviciu înmatriculări, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, au întocmit Raportul nr.M/13393, încălcându-şi cu ştiinţă atribuţiunile de serviciu şi au solicitat ISNC, transferul de proprietate al navei Balota în patrimoniul Balota Inc. Liberia, încălcând art.19 din Decretul 443/1972. În sprijinul activităţilor lor, învinuiţii au invocat ordinul ministrului Transporturilor nr.457 din 11.08.1992, emis în temeiul HG 426/1991, prin care a fost aprobat dreptul de arborare a pavilionului român navei Balota, proprietate companiei Balota Inc. Liberia şi Bill of Sale din iulie 1992, ordin emis ilegal şi despre care am furnizat, anterior, explicaţiile necesare.

Înv. Cucu Şerban, în calitate de funcţionar la ISNC, încălcându-şi cu ştiinţă atribuţiunile de serviciu, prin nerespectarea Decretul nr.443/1972, luând în considerare în vederea radierii, în mod nejustificat, documente ce nu puteau constitui temeiul pentru radiere, a aprobat, ilegal transferul de proprietate al navei, retroactiv, la data de 02.11.1992, prin adresa nr.68.0/3891; operaţiunea de radiere s-a realizat la data de 12.08.1992, prin efectuarea menţiunilor necesare de înlăturare a navei din evidenţele Registrului matricol român.

Predarea navei s-a făcut la data de 12.08.1992, pe baza Protocolului de predare-primire, semnat în numele CNM Petromin de înv. Posedaru Romanuel, iar pentru POI, de către înv. Lupu Marin şi a Actului de vânzare  Bill of Sale, în valoare  de 1 USD, „graţie” activităţii defectuoase realizate de către cei doi învinuiţii, cu ştiinţă, în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, activităţi care în paralel cu cele ale învinuiţilor arătaţi mai sus, au concurat la transferul navei în Liberia, de unde apoi, nava a fost vândută ilegal, pierzându-se cu această ocazie atât nava, cât şi preţul reprezentând contravaloarea ei.

 

  1. Transferul navei Bicaz în Bicaz Inc. (vol.45)

La data de 25.08.1992, fără a avea cererea armatorului de radiere a navei din registrul matricol, înv. Teodorescu Constantin, căpitan Port Constanţa, şi înv. Mitu Constantin şef serviciu înmatriculări la aceeaşi autoritate, exercitându-şi atribuţiunile de serviciu în mod defectuos, cu ştiinţă, au întocmit Raportul nr.M/13997, prin care au solicitat ISNC, transferul de proprietate al navei Bicaz în patrimoniul Bicaz Inc. Liberia. Învinuiţii au invocat şi ordinul ministrului Transporturilor nr.457 din 11.08.1992, emis în temeiul HG 426/1991, prin care a fost aprobat dreptul de arborare a pavilionului român navei Bicaz, proprietate companiei Bicaz Inc. Liberia şi Bill of Sale din iulie 1992, despre a cărui emitere ilegală, am explicat anterior.

La data de 02.11.1992,  înv. Cucu Şerban, în calitate de inspector de stat şef la ISNC, încălcându-şi cu ştiinţă atribuţiunile de serviciu, prin nerespectarea Decretul nr.443/1972, luând în considerare în vederea radierii, în mod nejustificat, documente ce nu puteau constitui temeiul pentru radiere, a aprobat transferul de proprietate a navei, retroactiv, prin adresa nr.68.0/3887; operaţiunea de radiere s-a realizat la data de 25.08.1992, când s-au efectuat menţiunile necesare în Registrul matricol român.

Predarea navei s-a făcut la data de 25.08.1992, pe baza Protocolului de predare-primire, semnat în numele CNM Petromin de înv. Posedaru Romanuel, iar pentru POI, de către înv. Lupu Marin şi a Actului de vânzare  Bill of Sale, în valoare  de 1 USD, prin încălcarea cu ştiinţă a atribuţiunilor de serviciu, în calitatea lor de reprezentanţi ai CNM Petromin, de către cei doi învinuiţi, care au urmat o procedură nelegală de transfer al navei, pe baza unor documente incomplete (am arătat anterior ce presupune vânzarea legală şi completă a unor nave maritime), activităţi infracţionale, care au condus împreună cu cele ale învinuiţilor arătaţi mai sus la transferul ilegal al navei în Liberia, cu consecinţa ulterioară a pierderii navei prin vânzarea ei ilegală.

 

  1. Transferul navei Bîrlad în Bîrlad Inc. (vol.48)

La data de 14.08.1992, fără a avea cererea armatorului de radiere a navei din registrul matricol, înv. Teodorescu Constantin, căpitan Port Constanţa, şi şef serviciu înmatriculări, înv. Mitu Constantin, exercitându-şi atribuţiunile de serviciu în mod defectuos, cu ştiinţă, au întocmit Raportul nr.M/13399, solicitând ISNC, transferul de proprietate al navei Bîrlad în patrimoniul Bîrlad Inc. Liberia, în conformitate cu ordinul ministrului Transporturilor nr.457 din 11.08.1992, emis în temeiul HG 426/1991, prin care a fost aprobat dreptul de arborare a pavilionului român navei Bîrlad, proprietate companiei Bîrlad Inc. Liberia şi Bill of Sale din iulie 1992.

Învinuitul Cucu Şerban, în calitate de inspector şef la INC, a aprobat transferul de proprietate al navei, retroactiv, la data de 02.11.1992, prin adresa nr.68.0/3885, încălcându-şi cu ştiinţă atribuţiunile de serviciu, prin nerespectarea prevederilor art.19, din Decretul nr.443/1972; radierea realizându-se efectiv începând cu data de 11.08.1992.

Predarea navei s-a făcut la data de 12.08.1992, pe baza Protocolului de predare-primire, semnat în numele CNM Petromin de înv. Posedaru Romanuel, iar pentru POI, de către înv. Lupu Marin şi a Actului de vânzare  Bill of Sale, în valoare  de 1 USD, învinuiţi în calitatea lor de funcţionari ai CNM Petromin, acţionând cu ştiinţă în mod defectuos în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, în aceeaşi modalitate pe care am mai înfăţişat-o, şi cu efectele deja cunoscute ce au implicat pierderea navei.

 

  1. Transferul navei Callatis în Callatis Inc. (vol.52)

La data de 25.08.1992, fără a avea cererea armatorului de radiere a navei din registrul matricol, înv. Teodorescu Constantin, căpitan Port Constanţa şi înv. Mitu Constantin şef serviciu înmatriculări, încălcându-şi cu ştiinţă atribuţiunile de serviciu, au întocmit Raportul nr.M/13998 şi încălcând art.19 din Decretul 443/1972, au solicitat ISNC, transferul de proprietate al navei Callatis în patrimoniul Callatis Inc. Liberia, invocând totodată în mod nejustificat, ordinul ilegal şi abuziv al ministrului Transporturilor nr.457 din 11.08.1992, emis în temeiul HG 426/1991, prin care a fost aprobat dreptul de arborare a pavilionului român navei Callatis, proprietate companiei Callatis Inc. Liberia şi Bill of Sale din iulie 1992.

La data de 02.11.1992,  înv. Cucu Şerban, în calitate de inspector de stat şef la ISNC, încălcându-şi cu ştiinţă atribuţiunile de serviciu, prin nerespectarea Decretul nr.443/1972, luând în considerare în vederea radierii, în mod nejustificat, documente ce nu puteau constitui temei pentru radiere, a aprobat transferul de proprietate a navei, retroactiv, prin adresa nr.68.0/3892; operaţiunea de radiere s-a realizat la data de 25.08.1992, când s-au efectuat menţiunile necesare în Registrul matricol român.

Predarea navei s-a făcut la data de 25.08.1992, pe baza Protocolului de predare-primire, semnat în numele CNM Petromin de înv. Posedaru Romanuel, iar pentru POI, de către înv. Lupu Marin şi a Actului de vânzare  Bill of Sale, în valoare  de 1 USD.

Cele expuse mai sus, demonstrează faptul că învinuiţii în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, cu ştiinţă, încălcând prevederile Decretului 443/1972, în detrimentul CNM Petromin SA şi a statului român, au concurat fiecare, în mod independent, la transferul nelegal al navei în societatea liberiană, de unde se va pierde apoi nava prin vânzarea ei ilegală.

Ulterior, la data de 20.09.1994, Căpitănia Port Constanţa prin adresa nr. M/12042 a solicitat INC, aprobarea pentru schimbarea numelui navei în Histria Star, cu păstrarea numelui armatorului Callatis Inc., pavilionului şi Port de înregistrare. Solicitarea a fost aprobată de INC prin adresa nr. 973/22.09.1994. Modificările au fost înscrise în Registrul matricol al navei.

 

  1. Transferul navei Borzeşti în Borzeşti Inc. (vol.33)

La data de 21.07.1992, învinuitul Lupu Marin în calitate de director general al CNM Petromin, încălcându-şi cu ştiinţă atribuţiunile de serviciu, a semnat cererea fără număr, înregistrată la Căpitănia Port Constanţa sub nr.M/11858/21.07.1992, adresată Inspectoratului de Stat Navigaţiei Civile (ISNC) privind eliberarea unui certificat de radiere a navei „Borzeşti” şi radierea navei din registrul matricol. Pentru radierea, navei în solicitare s-a menţionat ca document justificativ ataşat, contractul de management încheiat între Borzeşti Inc. şi POI, despre care, aşa cum am mai arătat, nu putea să constituie temei legal pentru radiere.

La data de 21.07.1992, înv. Taus Ioan în calitate de şef serviciu siguranţă navigaţie din cadrul Căpităniei Portului Constanţa, împreună cu înv. Mitu Constantin, inspector şef la aceeaşi autoritate, încălcându-şi cu ştiinţă atribuţiunile de serviciu, au întocmit Raportul nr.M/11871, prin care au înaintat ISNC, documentele privind retragerea dreptului de arborare a pavilionului român pentru nava Borzeşti, în conformitate cu art.19 din Decretul nr.443/1972 în sprijinul acestora au anexat ca documente justificative ordinul ministrului Transporturilor nr.418 din 20.07.1992, emis în temeiul HG 426/1991, prin care a fost aprobat dreptul de arborare a pavilionului liberian navei Borzeşti, pe perioada rambursării creditului de la Christiania Bank – Oslo, precum şi un presupus contract de bare-boat, contract care nu a existat la dosarul cazier al navei, aşa cum rezultă din adresa nr.7850/2001 a Căpităniei Zonală Constanţa.

Decretul nr.443/1972, invocat de Căpitănia Port Constanţa, nu conţinea prevederi referitoare la posibilitatea suspendării pavilionului român, sau navigarea sub pavilion dublu, motiv pentru care Căpitănia Port Constanţa a făcut înregistrări în registrul matricol al navei în baza ordinul ministrului Transporturilor 418/1992.

De asemenea, la data de 14.08.1992, sub semnătura înv. Teodorescu Constantin şi Mitu Constantin, îndeplinindu-şi defectuos atribuţiunile de serviciu, cu ştiinţă, au înaintat raportul nr. M/13392, prin care s-a solicitat ISNC să dispună transferul de proprietate asupra navei Borzeşti din patrimoniul CNM Petromin SA în patrimoniul companiei POI, Liberia.

Înv. Cucu Şerban, inspector şef de stat la ISNC, la data de 14.08.1992, prin încălcarea cu ştiinţă a atribuţiunilor de serviciu, în baza raportului sus-menţionat, a aprobat transferul de proprietate a navei Borzeşti din patrimoniul CNM Petromin SA în patrimoniul companiei POI Liberia.

Ulterior, la data de 16.12.1992, înv. Cucu Şerban, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, şi acţionând în aceeaşi modalitate defectuoasă, de exercitare a atribuţiunilor de serviciu, cu ştiinţă, prin adresa nr.68.0/3942, invocând prevederile art.19 din Decretul 443/1972 pentru aprobarea radierii navei; menţiunile din Registrul matricol al Căpităniei Portului Constanţa au fost realizate la data de 16.12.1992.

Nava a fost înregistrată în Liberia prin transfer de proprietate în baza certificatului de înregistrare provizorie nr.486-92 din 16.12.1992.

 

  1. Transferul navei Breaza în Breaza Inc. (vol.59)

La data de 25.08.1992, fără a avea cererea armatorului de radiere a navei din registrul matricol, înv. Teodorescu Constantin, căpitan Port Constanţa şi înv. Mitu Constantin, şef serviciu înmatriculări, la aceiaşi autoritate, îndeplinindu-şi defectuos atribuţiunile de serviciu, au întocmit Raportul nr.M/13999, şi încălcând prevederile art.19 din Decretul 443/1972, au solicitat ISNC, transferul de proprietate al navei Breaza în patrimoniul Breaza Inc. Liberia, în conformitate cu ordinul ministrului Transporturilor nr.457 din 11.08.1992, emis în temeiul HG 426/1991, prin care a fost aprobat dreptul de arborare a pavilionului român navei Breaza, proprietate companiei Breaza Inc. Liberia şi Bill of Sale din iulie 1992.

La data de 02.11.1992,  înv. Cucu Şerban, în calitate de inspector de stat şef la ISNC, încălcându-şi cu ştiinţă atribuţiunile de serviciu, prin nerespectarea Decretul nr.443/1972, luând în considerare în vederea radierii, în mod nejustificat, documente ce nu puteau constitui temei pentru radiere, a aprobat transferul de proprietate a navei, retroactiv, prin adresa nr.68.0/3884; operaţiunea de radiere s-a realizat la data de 25.08.1992, când s-au efectuat menţiunile necesare în Registrul matricol român.

Predarea navei s-a făcut la data de 25.08.1992, pe baza Protocolului de predare-primire, semnat în numele CNM Petromin de înv. Posedaru Romanuel, iar pentru POI, de către înv. Lupu Marin şi a Actului de vânzare  Bill of Sale, în valoare  de 1 USD, învinuiţii în calitatea lor de funcţionari ai CNM Petromin, acţionând cu ştiinţă în mod defectuos în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, în aceeaşi modalitate pe care am mai înfăţişat-o, şi cu efectele prezentate, ce au implicat pierderea navei.

În anul 1994, Petromin solicită în numele companiei liberiene Breaza Inc., schimbarea numelui navei în Histria Sun, fără schimbarea armatorului, solicitare înaintată de Căpitănie Port Constanţa prin adresa nr. M/6683 din 18.05.1994 către INC şi aprobată de acesta sub numărul 456/19.05.1994, operaţiune efectuată de Căpitănia Port Constanţa în Registrul  matricol al navei.

 

  1. Transferul navei 22 Decembrie în 22 Decembrie Inc. (vol.19)

La data de 14.12.1993, învinuitul Caraiani Andrei în calitate de director general al CNM Petromin, încălcându-şi cu ştiinţă atribuţiunile de serviciu, a semnat cererea fără număr, înregistrată la Căpitănia Port Constanţa sub nr.4203, prin care a solicitat schimbarea numelui navei în „Fortune”, precum şi schimbarea armatorului din CNM Petromin SA în „22 Decembrie” Inc. Liberia, nava urmând a arbora pavilion românesc.

În justificarea cererii depuse, înv. Caraiani Andrei, a depus un set de documente care să ateste vânzarea navei către noul armator, respectiv Bill of Sale şi hotărârea CA – CNM Petromin SA din 16.07.1992, redactată neuzual pentru instituţiile din România, în limba engleză, prin care s-a hotărât ca nava „22 Decembrie” să fie vândută către compania liberiană „22 Decembrie Inc.” Liberia.

Învinuiţii Tedorescu Constantin, căpitanul Portului Constanţa şi Mitu Constantin, şef serviciu înmatriculări, la data de 14.12.1993, au întocmit Raportul nr.M/18724, încălcându-şi atribuţiunile de serviciu, cu ştiinţă, în sensul că preţul din actul de vânzare al navei (Bill of Sale) cu numai un dolar era neserios,  iar contractul de management invocat ca temei al transferării în Liberia, nu era prevăzut în art.19 din Decretul 443/1972. Astfel, învinuiţii au solicitat ISNC analizarea documentaţiei armatorului şi să dispună transferul de proprietate, cu păstrarea dreptului de arborare a pavilionului românesc.

La rândul lor, învinuiţii înv. Cucu Şerban, inspector şef de stat şi înv. Dragoş Ionescu, sef serviciu înmatriculări, din cadrul ISNC, cunoscând că documentaţia nu se încadra în situaţiile prev. de art.19 Decretul 443/1972, şi-au încălcat cu ştiinţă atribuţiile de serviciu, aprobând schimbarea numelui navei în „Fortune” şi transferul de proprietate a navei „Fortune” (ex. „22 Decembrie”) din patrimoniul CNM Petromin SA, în patrimoniul companiei „22 Decembrie Inc.” Liberia.

Anterior, la data de 11.02.1993 învinuitul Marinescu Călin Dragomir, în calitate de director general al CNM Petromin SA, a înaintat o notă ministrului Transporturilor, învinuitul Paul Teodoru, în legătură cu necesitatea schimbării pavilionului la nava „22 Decembrie 1989” pentru a fi transferată ca activ corporal în societatea 22 Decembrie Inc., Liberia. Din această informare se poate observa care era situaţia juridică a navei la acel moment şi cum a fost introdusă ea în asocierea PETROMIN – KLAVENES precum şi modul cum funcţiona Societatea Offshore  din Liberia, în care urma să fie introdusă nava.

Astfel, luând în considerare această notă prin care se solicita practic schimbarea pavilionului navei arătate mai sus în sensul de retragere a pavilionului român şi de radiere a navei din registrul matricol român, la data de 23.02.1994 învinuitul TEODORU PAUL, în calitate de ministru al  Transporturilor, încălcându-şi cu ştiinţă atribuţiunile de serviciu prin nerespectarea H.G. nr. 789/1992, a emis Ordinul  cu nr. 64 prin care a aprobat radierea navei „22 Decembrie” şi retragerea dreptului de arborare al Pavilionului Român pentru aceeaşi navă, devenită între timp „Fortune”. Acest ordin este emis cu încălcarea vădită a H.G. arătat mai sus, fără a fi efectuate verificările necesare cu privire la solicitarea armatorului navei. Obligaţia de a dispune aceste verificări îi revene direct învinuitului Teodoru Paul, care în procedura de aprobare a radierii navei trebuia să aibă certitudinea că procedura respectă strict  cerinţele legale. De altfel învinuitul cunoştea exact situaţia reală a navei, din cuprinsul notei arătate mai sus, context în care ar fi trebuit să adâncească aceste verificări şi nu să accepte, prin încălcarea  atribuţiilor sale de serviciu cu ştiinţă, documentaţia prezentată.  În documentaţia prezentată învinuitului Teodoru Paul se afla inclusiv actul de transfer al navei (Bill Of Sale) la preţul de un dolar, în societatea liberiană 22 Decembrie INC, precum şi o hotărâre a CA PETROMIN S.A., în limba engleză (neuzitată în raporturile dintre instituţiile româneşti), aspecte care ar fi trebuit să-l determine pe înv. Teodoru Paul să dispună verificarea amănunţită a situaţiei, situaţie care ar fi condus evident, la emiterea acestui ordin nelegal.

Utilizând acest ordin, înv. Neamţu Luminiţa, funcţionar la ISNC şi  Cucu Şerban, inspector şef la aceiaşi autoritate, acţionând cu ştiinţă în mod defectuos, în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, au emis şi semnat ordinul  cu nr.148, la data de 23.02.1994, prin care au dispus radierea navei, instrucţionând în acest fel Căpitănia Portului Constanţa pentru a face înregistrările necesare în foaia matricolă a navei.

Predarea navei s-a făcut la data de 25.08.1992, pe baza actului de vânzare  Bill of Sale, în valoare  de 1 USD.

 

Cu prilejul efectuării cercetărilor, s-a descoperit un document care poartă două date de 11.08.1992 şi 8.10.1992, emis de învinuitul Posedaru Romanuel în dublă calitate de director general al CNM Petromin şi reprezentant al POI, Liberia, prin care se solicita ISNC Constanţa schimbarea companiei armatoare pentru navele: Cărbuneşti, Bobîlna, Baia de Criş, Baia de Aramă, Bujoreni, Breaza, Callatis, Bîrlad, Balota, Bicaz şi Borzeşti, din CNM Petromin SA Constanţa în companiile liberiene care purtau numele acestor nave (fiecare preluând în patrimoniu câte o navă) şi care aparţineau holdingului POI. Acest document nu a fost înregistrat la Căpitănia Portului Constanţa, fiind depus ulterior încheierii formalităţilor de transfer şi radiere a navelor, pentru a se acoperi lipsa cererii armatorului de efectuare a acestor operaţiuni. Acest lucru rezultă din corespondenţa purtată între CNM Petromin şi autorităţile navale (Căpitănia Portului Constanţa şi ISNC), în care nu apare enumerat şi documentul arătat mai sus. Această „manoperă” a avut rolul de a crea o aparenţă de legalitatea prin întrunirea condiţiilor formale, prevăzute de Decretul nr.443/1972.

Este evident că activităţile învinuiţilor care au concurat la transferul navelor în Liberia, au fost efectuate cu ştiinţă, pe fondul încălcării flagrante a atribuţiunilor lor de serviciu, şi al nerespectării Decretului 443/1972, precum şi al încălcării intereselor CNM Petromin SA, având ca urmare finală intrarea ilegală a navelor în patrimoniul societăţilor liberiene, urmare ce se află în legătură de cauzalitate directă cu pierderea navelor prin vânzarea lor nelegală de la aceste societăţi.

 

  1. e) Contractarea creditelor externe şi modul de utilizare a acestora

     1.Contractarea creditelor

 

Din probele administrate rezultă că structurile de conducere ale CNM Petromin SA Constanţa (CA şi CIS)  împreună cu conducerea Ministerului Transporturilor au hotărât în mod abuziv – fără îndeplinirea condiţiilor obligatorii, prealabile (avizul Ministerului Finanţelor şi aprobarea Băncii Naţionale a României) – contractarea unui împrumut de 45 mil. USD, motivat ca necesar pentru retehnologizarea a 15 nave angajate în relaţia de asociere cu grupul de firme norvegiene, Torvald Klaveness.

Demersurile au fost iniţiate de propunerea în acest sens a  înv. Toanchină Virgil în cadrul şedinţei CIS din 24.05.1992 la care au participat şi învinuiţii Cărbunaru Ion, Marinescu Călin Dragomir, Bunea Alexandru, Zamfir Nicolae, Dobre Sergiu, Cucu Zoe, Sufragiu Mariana şi  Pistolea Vasile care şi-au manifestat acordul.

Concretizarea propunerilor a căpătat expresie prin Hotărârea nr.17 din aceeaşi dată, 24.05.1992, prin care s-au stabilit instrumentele de obţinere a creditului de la Sindicatul bancar reprezentat de Christiania Bank – Oslo prin înfiinţarea societăţilor proprietare de unică navă  şi a holding-ului acestora în Liberia, vânzarea navelor CNM Petromin SA acelor societăţi, arborarea pavilionului liberian de către cinci nave pentru ipotecare în vederea garantării 200% a împrumutului bancar de 45 mil. USD .

Documentaţia necesară băncii în vederea acordării creditului  a fost stabilită în şedinţa ţinută la Oslo în zilele de 9 şi 10.06.1992 a Comitetului Director al companiei Petroklav Inc. Bahamas (vezi pct.2. din p.v., vol.8, f.161), cu aportul înv. Băsescu Traian – preşedinte şi Toanchină Virgil –  director, în sensul de a reflecta îndeplinirea condiţiilor legale din România pentru obţinerea unui credit de la o bancă din străinătate.

Procedura aprobării contractării împrumutului a cuprins prezentarea  la data de 19.06.1992 de către secretarul de stat, şef al Departamentului Transporturi Navale, înv. Marinescu Călin Dragomir a comentariilor sindicatului bancar pentru eliberarea împrumutului de 45 mil. USD, precizând ipotecarea a şase nave (cu toate că doar cinci dintre acestea acopereau o garanţie de peste 200% conform Hotărârii 17/24.05.1992 a CIS) şi utilizarea creditului şi pentru exploatarea comercială a navelor. CA, având în componenţă şi pe învinuiţii Lupu Marin, Muşat Mariana, Toma Petru, Iosif Luminiţa şi Zeicu Valentin au aprobat fără obiecţii cele  prezentate de înv. Marinescu Călin Dragomir şi le-au supus în aceeaşi zi, 19.06.1992, pentru  ordinea de zi a CIS (vol.8, f. 226).

Conform procesului verbal nr.15 a şedinţei CIS rezultă că tot în ziua respectivă, 10.06.1992, învinuiţii Cărbunaru Ion, Drăgan Gheorghe, Dobre Sergiu, Cucu Zoe, Sufragiu Mariana, Zamfir Nicolae, Ivaşcu Constantin, Marinescu Călin Dragomir şi Lupu Marin au aprobat contractarea creditului de 45.mil USD în condiţiile impuse de bancă sub rezerva, invocată de înv. Sufragiu Mariana, a avizării favorabile de către Ministerul Finanţelor.

Precizăm aici că această condiţie obligatorie conform legii, prealabilă contractării împrumutului, nu a mai fost îndeplinită niciodată (motivarea aparenţei îndeplinirii ei prin solicitarea ulterioară a aprobării organele MF, era strict formală, fiindcă condiţiile cominicate de aceste organe, erau imposibil de îndeplinit, după operarea prin societăţile din Liberia, la obţinerea anterioară a creditului în derulare).

CIS – CNM Petromin SA nu a emis Hotărâre de aprobare a contractării creditului şi de împuternicire a înv. Toanchină Virgil de semnare a contractului de credit la Oslo cu banca Christiania Bank prin încălcarea art.89 din Legea 31/1990 a Societăţilor Comerciale care impunea şi înregistrarea ei la Registrul Comerţului cu publicare în Monitorul Oficial pentru opozabilitate „erga omnes”.  (vol.66 fil.82-85)

Pentru neîndeplinirea cerinţei avizării prealabile de către Ministerul Finanţelor a obţinerii creditului de 45 mil. USD inserată în procesul verbal al şedinţei CIS din data de 19.06.1992, nu a putut fi emisă  Hotărârea CIS de aprobare a obţinerii creditului.

Banca creditoare, Christiana Bank Oslo pretindea însă la documentaţia necesară acordării creditului un document oficial care să exprime voinţa şi aprobarea  în acest sens a CNM Petromin SA Constanţa ca acţionar 100% la POI Liberia căruia i se acorda creditul, având calitatea de împrumutat.

În această situaţie, înv. Marinescu Călin Dragomir – preşedinte – , Lupu Marin – secretar –, Muşat Mariana, Zeicu Valentin şi Toma Petru – membri – s-au întrunit în ziua de 16.07.1992 şi au întocmit Minutes of a Meeting of the Board of Directors of Petromin Shipping Company S.A.(„the company”), semnată ca secretar de înv. Lupu Marin pe care au trimis-o la Christiana Bank Oslo ca dovadă a voinţei şi aprobării necondiţionate a unicului acţionar al societăţii beneficiare a creditului.

Documentul redactat în limba engleză la data de 16.07.1992, ca emanând de la conducerea CNM Petromin SA reia în conţinut drept cerinţe ale băncii creditoare, condiţiile: 

– constituire în Liberia a societăţilor proprietare de unică navă cu arborarea pavilionului liberian de către cele 6 nave de ipotecat;

– contractarea creditului de către Petromin Overseas Inc. dar cu transferarea managementului tehnic şi comercial, via POI – Petroklav Management Inc. la Torvald Klaveness & Co AS;

–  clasificarea navelor de o societate acceptată de bancă;

asigurarea navelor de aşa manieră încât despăgubirile în caz de evenimente să fie încasate direct de banca creditoare;

veniturile din navlu să fie cesionate direct băncii creditoare;

– executarea următoarelor documente:

Bill of Sale (Act de vânzare) sau document echivalent pentru fiecare navă în parte prin care se efectuează transferul titlului de proprietate către o companie liberiană deţinătoare de unică navă  care va purta denumirea navei respective, şi toate celelalte documente necesare sau oportune pentru efectuarea transferului navelor din companie către companiile liberiene.

  • Toate documentele necesare sau oportune pentru înregistrarea navelor ipotecate sub pavilion liberian
  • Înscris de gaj acţiuni în favoarea băncilor în legătură cu acţiunile POI

Oricare director al companiei precum şi Toanchină Virgil să fie, prin prezenta, este autorizat să facă, să negocieze, să aprobe, să semneze, să ştampileze şi să execute, să predea şi să primească în numele companiei toate documentele şi să ia măsurile la care se face referire în rezoluţiile 1 şi 2 de mai sus şi toate actele, problemele, lucrurile, documentele pe care aceştia le pot considera  necesare şi oportune în legătură cu acestea (proces verbal, în limba engleză şi traducere în limba română, vol. 2, filele 302-303).

Acest document a fost întocmit „pro cauza”, fiindcă nu a format obiectul unei şedinţe CIS CNM Petromin SA, necăpătând forţa unei hotărâri a acestuia. Întrunirea a avut loc „ad hoc”, la data de 16.07.1992 iar învinuiţii Marinescu Călin Dragomir, Lupu Marin, Muşat Mariana, Zeicu Valentin şi Toma Petru care au redactat documentul în limba engleză, erau componenţi ai organismului executiv al CNM Petromin SA, Consiliul de Administraţie, putând deci lua asemenea hotărâri numai în urma învestirii lor  de către acţionarii la CNM Petromin SA, constituiţi în CIS.

Rezultă astfel că aceşti învinuiţi şi în privinţa acestui „document” au acţionat cu ştiinţă, depăşindu-şi atribuţiile de serviciu şi competenţele legale, în condiţiile incriminate prin art. 2481 C.p..

Aceasta, cu atât mai mult cu cât condiţiile efective de contractare şi derulare a creditului puteau fi negociate şi stabilite doar de beneficiarul Petromin Overseas Inc. Liberia şi banca creditoare Christiania Bank Oslo.

Or, AGA – POI Liberia, în şedinţa ţinută la Constanţa, în aceeaşi zi, 16.07.1992, compusă din învinuiţii Lupu Marin, Romanescu Cristina, Muşat Mariana, Ionescu Dan şi Bobeş Constantin, în privinţa condiţiilor împrumutului nu a hotărât ipotecarea navelor, prevăzând drept garanţie corporală doar gajul asupra acţiunilor şi a conturilor POI, şi nici subcontractarea managementului de la Petroklav Management Inc. Liberia la Torvald Klaveness – partea norvegiană în asociere cu CNM Petromin SA.

Ipotecarea celor 6 nave cu pavilion liberian drept garanţii corporale şi cedarea în totalitate a managementului partenerului de asociere norvegian nu au fost aprobate şi hotărâte nici în şedinţele CA şi a CIS Petromin SA ţinute tot în aceeaşi zi, data de 16.07.1992 şi tot la Constanţa, ceea ce subliniază şi circumstanţiază caracterul abuziv al acţiunilor autorilor documentului redactat în limba engleză, calificat juridic mai sus.

Precizăm că în şedinţa din data de 16.07.1992, AGAPetromin Overseas Inc. Liberia, „a aprobat” şi lărgirea Comitetului Director şi cu cetăţeanul norvegian Hans Thomas Holbye din Oslo, care în fapt s-a autoimpus  prin efectul acţiunii la purtător (vezi supra, pct.4 pag.35 motivarea efectului back to back şi acţiune la purtător).

Apariţia intempestivă a cetăţeanului norvegian în componenţa Comitetului Director alături de directorii cetăţeni români, învinuiţii Lupu Marin, Romanescu Cristina, Muşat Mariana, Ionescu Dan şi Bobeş Constantin, este nejustificată fiindcă în realitate Petromin Overseas Inc. Liberia era constituită de acţionarul unic CNM Petromin SA, deci cu capital exclusiv românesc constituit din navele, active ale capitalului de stat.

Acest regim juridic real a fost deturnat prin unica acţiune, anonimă, la purtător – cea ajunsă în posesia cetăţeanului norvegian şi pusă pe masă  de acesta, fapt demonstrat de: ……”acţionarii care reprezentau toate acţiunile companiei, fiind prezent şi declarând anterior că renunţă la convocarea şedinţei şi Certificatele de acţiuni care reprezintă toate acţiunile la purtător emise în companie fiind prezentate în şedinţă, şedinţa a fost deschisă. Certificatele de acţiuni au fost depuse pe masă” (vezi pv AGA – POI care a avut loc la Constanţa în data de 16 iulie 1992 întocmit şi semnat de secretar Romanescu Cristina, f. 295, vol. 2).

Acţiunea la purtător a fost transformată în acţiuni nominative la data de 20 august 1992, când s-au modificat în acest sens cele 16 statute ale societăţilor proprietare de unică navă şi a holdingului POI în câte 100 acţiuni în valoare de 10 dolari (1600 acţiuni cu valoarea totală de 16.000 USD), certificatele fiind semnate de secretar, înv. Romanescu  Cristina şi atestate de prezident, înv. Toanchină Virgil (vol. 78).

Modificarea regimului acţiunilor s-a făcut la solicitarea băncii creditoare pentru gajarea acţiunilor în valoare totală de 16.000 USD în favoarea sa  drept garanţie corporală a creditului de 45 mil. USD.

Această solicitare, împreună şi cu cerinţa băncii creditoare de cesionare a conturilor în favoarea sa, au fost aprobate de AGA – POI în şedinţa din 16 iulie 1992 (p.v., vol. 2,  f. 291-297).

Cum creditul aparţinea POI, şi condiţiile de garantare a acestuia, trebuiau, în mod firesc, s-a înscris în hotărârea AGA – POI, gajarea acţiunilor  sale şi ale subsidiarelor din componenţa holding ca garanţii corporale şi cesionarea contului POI în favoarea băncii creditoare şi pentru derularea prin acesta a creditului.

Apar nejustificate, din acest punct de vedere suplimentarea garanţiilor corporale prin ipotecarea directă a celor 6 nave cu pavilion Liberia şi colaterală a încă 9 nave – Balota, Bîrlad, Bicaz, Breaza, Callatis, Baia de Criş, Baia de Aramă, Bujoreni şi 22 Decembrie.

De asemenea, AGA – POI a stabilit cedarea managementului numai la societatea Petroklav Management Inc. Liberia, constituită tot 100 % acţiuni CNM Petromin SA, dar cu regimul de acţiuni la purtător aşa cum a rămas şi în continuare şi nu aşa cum s-a petrecut în realitate, cedarea în continuare şi în totalitate a managementului partenerului norvegian, Torvald Klaveness & Co AS.

Această suplimentare până la cedarea completă şi din toate punctele de vedere a afacerii partenerului norvegian exprimă realizarea scopului urmărit încă de la iniţiere de ministrul Transporturilor, înv. Băsescu Traian şi a secretarului de stat, şef al Departamentului Transporturilor Navale, înv. Marinescu Călin  Dragomir prin acţiunile, cu ştiinţă, precizate mai sus ca acte constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu, cu consecinţe grave.

Urmărirea realizării scopului a implicat atragerea de către cei doi învinuiţi, înalţi funcţionari şi a celorlalţi învinuiţi funcţionari cu putere de decizie în CNM Petromin SA investiţi concomitent cu putere de decizie şi în structurile societăţilor din Liberia, care, la rândul lor, au săvârşit, cu ştiinţă, acţiunile şi inacţiunile descrise mai sus, specifice conţinutului aceleiaşi incriminări, art. 2481 din C.p..

Mai mult, fie pentru desăvârşirea rezultatelor incriminate penal, urmărite, fie pentru ascunderea infracţiunilor anterioare sub aparenţa de legalitate, aceştia au atras şi participarea prin acte săvârşite cu ştiinţă a învinuiţilor din alte structuri de stat (FPS, MAE cât şi a Bursei Maritime de Mărfuri Constanţa), aşa cum se va demonstra mai jos.

Semnificaţia penală a obţinerii şi derulării creditului exclusiv în defavoarea părţii române, este dată şi de autoîmputernicirea înv. Toanchină Virgil pentru semnarea contractului de credit cu Christiania Bank Oslo şi efectuarea tragerilor din acesta pe baza specimenului de semnătură depus la aceeaşi bancă.

Împuternicirea, datată 16.07.1992, pentru „Toanchină Virgil din Harbitzallen 2A, 0275 Oslo Norvegia”,  deşi enumără şi alte persoane funcţionari ai CNM Petromin SA, este semnată numai de către înv. Toanchină Virgil, deşi ea trebuia să emane de la beneficiarul creditului Petromin Overseas Inc. Liberia sub semnătura preşedintelui Comitetului Director al acesteia ori cel puţin a unuia dintre ceilalţi directori ai POI. Or, la 16.07.1992 Toanchină Virgil nu făcea parte din nici una dintre structurile de conducere ale Petromin Overseas Inc. Liberia.

Nici acţionarul unic al POI, Consiliul Împuterniciţilor Statului la CNM Petromin SA nu a emis o hotărâre în acest sens, care să producă prin intermediul Petromin Overseas Inc. Liberia efectul împuternicirii înv. Toanchină Virgil în raporturile cu Christiania Bank Oslo.

Cu toate acestea, înv. Toanchină Virgil a semnat, la data de 7.08.1992, contractul de acordare a împrumutului în valoare de 45 mil. USD de către Christiania Bank Oslo holdingului POI Liberia în numele împrumutatului pe care l-a obligat astfel, la rambursare.

Ulterior, tot înv. Toanchină Virgil şi în numele POI a semnat 5 din cele 10 Note de tragere din acest împrumut a sumei totale de 30,9 mil. USD,  astfel:

  • T. din 12.08.1992 –a sumei de 18.900.000 USD;
  • T. din 24.09.1992 – a sumei de 4 mil. USD;
  • T. din 30.03.1993 – a sumei de 3 mil. USD;
  • T. din 14.05.1993 – a sumei de 2.500.000 USD;
  • T. din 2.09.1993 – a sumei de 2.500.000 USD.

Celelalte 5 Note de tragere au fost semnate de cetăţenii norvegieni Hans Thomas Holbye pentru suma totală de 18.100.000 USD:

  • T. din 8.10.1992 – a sumei de 4.300.000 USD;
  • T. din 3.12.1992 – a sumei de 2.500.000 USD;
  • T. din 4.01.1993 – a sumei de 5.500.000 USD;
  • T. din 2.06.1994 – a sumei de 800.000 (neacceptată de bancă )şi

Arild T. Vang pentru N.T. din 2.02.1993 a sumei de 5 mil. USD.

Aceşti doi cetăţeni norvegieni nu aveau, la rândul lor, vreo împuternicire a celui îndrituit, POI Liberia, iar Arild T. Vang nu era nici în vreo relaţie cu banca creditoare, Christiania Bank Oslo, nefigurând în lista cu specimene de semnătură a celor acceptaţi de bancă să opereze în contul deschis pentru acel împrumut (vol. 10a, f. 163-288 şi vol. 66, f. 6-8).

Solicitarea ulterioară a aprobării Ministerului Economiei şi Finanţelor  prezentată în detaliu mai sus, precum  şi răspunsul acestuia demonstrează că atât semnarea contractului de împrumut cât şi efectuarea tragerii unor sume de bani din credit s-a efectuat înaintea avizului MF din data de 14.10.1992 şi fără a  se ţine seama de îndeplinirea condiţionărilor MF ale aprobării.

Împuternicirea în limba română a fost legalizată la data de 21.07.1992 la Notariatul de Stat Constanţa sub numărul 51918 vol.66 pag.84-85), iar traducerea în limba engleză a fost legalizată tot la Notariatul de Stat Constanţa sub numărul 51919 din 27.07.1992. (vol. 66 pag.82-83).

Subliniem că autoîmputernicirea pentru contractare credit şi ridicarea sumelor din bancă, este nejustificată şi prin aceea că înv. Toanchină Virgil figura (alături de înv. Băsescu Traian) ca director în BOD – Petroklav Inc. Bahamas care nu avea nici o legătură cu contractarea creditului POI .

Mai mult, conform însăşi comunicării (vol. 7, f. 230-231) acelaşi înv., Toanchină Virgil, Petroklav Inc. Bahamas şi-a încetat activitatea la 20.07.1992.

Cu toate acestea, a doua zi, 21.07.1992, s-a autoîmputernicit (document autentificat  la Constanţa şi apoi la 23.07.1992 în Oslo, vol. 66 , f. 84-85 şi 82-83) pentru contractarea împrumutului Petromin Overseas Inc. Liberia fără a face parte din structura acestei societăţi.

La data de 7.08.1992 a fost semnat de către Petromin Overseas Inc. contractul de credit pentru facilitatea de împrumut de 45 mil. USD cu sindicatul bancar reprezentat de Christiania Bank Oslo.

(Auto) împuternicirea a fost folosită de înv. Toanchină Virgil. la semnarea în data de 7.08.1992 a contractului de credit POI Liberia – Christiania Bank Oslo, cât şi la efectuarea tragerilor din credit constând în dispunerea virării de către bancă din plafonul de credit în contul PIO a sumelor specificate la enumerarea notelor de tragere arătate mai sus.

Tot înv. Toanchină Virgil dar împuternicit conform aprobării dată în şedinţa CIS CNM Petromin din data de 20.10.1992 a semnat în data de 30.10.1992 actul adiţional la contractul de credit, de suplimentare a creditului de 45 mil. USD cu încă 4 mil. USD în condiţii de dobândă libor +1,75% pe an (vol. 10a).

Beneficiar şi al creditului de 45 mil. USD era Petromin Overseas Inc şi companiile subsidiare, iar garantarea creditului s-a făcut de 7 companii proprietare  de unică navă prin ipotecarea, în favoarea băncii, a 7 nave, din proprietatea acestora – Comăneşti, Cărbuneşti, Băneasa, Barboşi, Borzeşti, Bobîlna şi ulterior Băceşti, cât şi cu alte 9 nave drept garanţii colaterale ce urmau să fie executate de bancă în cazul intervenirii unui eveniment de neîndeplinire  a rambursării creditului.

Constituirea garanţiilor colaterale asupra celorlalte 9 nave impunea dovada că acestea sunt în proprietatea împrumutatului, rente a companiilor subsidiare proprietare de unică navă componente ale holdingului Petromin Overseas Inc. Liberia, beneficiarul creditului.

Dovada trebuia constituită de urgenţă fiindcă la 7.08.1992 a fost semnat şi parafat contractul creditului de  45 mil. USD, iar în acest contract erau deja incluse garanţii colaterale pe restul navelor care nu erau ipotecate direct (vezi Contractul de împrumut vol.10a).

Cum  şi cele 9 nave enumerate mai sus erau  în societăţile de unică navă constituite cu denumirea navei respective în Liberia, dovada menţionată impunea şi schimbarea certificatelor de naţionalitate  care  menţionau ca armator/proprietar CNM Petromin SA , cu noi certificate de naţionalitate, care să ateste că proprietarul/armatorul este liberian, însăşi societăţile înregistrate în acel stat.

Pentru constituirea acestei dovezi, în loc de radierea din Registrul matricol român a navelor respective asupra cărora s-a pierdut dreptul de proprietate prin efectul actului de vânzare Bill of Sale, învinuiţii Băsescu Traian şi Marinescu Călin Dragomir au recurs la emiterea câte unui nou certificat de naţionalitate română.

Conform documentelor aflate la dosar, procedura în acest sens s-a desfăşurat astfel:

În procesul verbal al şedinţei CIS CNM Petromin SA, din data de 19.06.1992, la pct. 1 al ordinei de zi s-a consemnat – „Dl. Marinescu C. prezintă comentariile sindicatului Băncilor implicate în eliberarea împrumutului de aprox. 45 mil. $ pt. repararea, retehnologizarea şi exploatarea navelor PETROMIN OVERSEAS INC.. Se arată că Banca a solicitat garantarea împrumutului cu ipotecarea a 6 nave PETROMIN (şi nu 4+1 cum se agrease anterior), numirea în BOD PETROMIN OVERSEAS a unui reprezentant al firmei KLAVENESS şi numirea  dl. TOANCHINĂ V. în BOD la  PETROMIN OVERSEAS INC. La întrebarea d-nei Sufragiu dacă au fost deschise conturi în străinătate, conform hotărârii CIS, se arată că, neavând aprobarea Băncii Naţionale, se intenţionează deschiderea unui cont la o Bancă americană cu sediul în România, respectându-se astfel prevederile legale în domeniu. De asemenea, dl. Marinescu C. arată că acest contract de împrumut se va negocia apelând la serviciile unor avocaţi recunoscuţi pe plan internaţional, ceea ce conferă seriozitate şi credibilitate contractului. La întrebarea dl. Sergiu D. dacă cele 15 nave vor fi date în contract unor parteneri români, dl. Marinescu răspunde negativ, arătând că Banca a pus condiţii pentru acordarea împrumutului ca navele să fie sub management KLAVENESS. Dna Sufragiu recomandă pentru PETROMIN HOLDING folosirea metodei conturilor consolidate, metodă ce permite prezentarea situaţiei financiare a unui singur grup de întreprinderi ca şi cum ar fi  vorba de o singură întreprindere.

CIS aprobă contractarea împrumutului şi condiţiile impuse de Bancă sub rezerva avizării favorabile de către Ministerul de Finanţe” (vol. 11, f. 42).

Nu există un document Hotărâre CIS cu conţinutul citat, ci un alt document în care, alăturat trimiterii la şedinţa din 19.06.1992 se fac menţiuni nereale incluzând şi problema constituirii garanţiilor colaterale cu cele 9 nave, problemă care de altfel, nu a format niciodată obiectul dezbaterii CIS CNM Petromin SA.

Documentul în cauză – datat 10.08.1992, şi intitulat  Decizia CIS pentru compania de navigaţie maritimă „Petromin” SA – consemnează, nereal, că membri CIS au fost convocaţi în „sesiune” prin notificare personală, în data de 10.08.1992,  au fost de acord cu ordinea de zi pe care au dezbătut-o în şedinţa Consiliului de Administraţie al Petromin SA, şedinţă ţinută în data de 10.08.1992 şi au aprobat: „Nominarea celor 15 nave Petromin SA pentru retehnologizarea cărora se solicită creditul astfel:

Un grup format din 6 nave asupra cărora banca va institui ipoteca şi anume: Comăneşti, Băneasa, Barboşi, Cărbuneşti, Bobîlna, Borzeşti.

Un grup format din 9 nave care vor constitui garanţiile colaterale pentru împrumutul acordat şi anume: Balota, Bîrlad, Bicaz, Breaza, Callatis, Baia de Criş, Baia de Aramă, 22 Decembrie.

Împuternicirea d-lui Romanuel Nicolae Posedaru – director general al Petromin SA de a semna în numele şi pentru compania de Navigaţie  Petromin SA contractul de gaj, gajarea  şi predarea acţiunilor pe care Petromin SA le deţine  la Compania Petromin Overseas Inc. Liberia către Christiania Bank og KREDITKASSE ca garanţie a îndeplinirii obligaţiilor asumate potrivit contractului de împrumut încheiat între Petromin Overseas Inc şi sindicatul bancar condus  de Christiania Bank og KREDITKASSE”(vol. 8, f. 292-293).

Acest document (Decizia) apare cu semnăturile învinuiţii Cărbunaru Ion – preşedintele CIS CNM Petromin SA şi membri acestuia, Cucu Zoe, Dobre Sergiu, Drăgan Gheorghe, Bunea Alexandru, Zamfir Nicolae, Marinescu Călin Dragomir şi Pistolea Vasile, cu rubricarea şi a  membrilor Constantin Ivaşcu, Mariana Sufragiu, Posedaru Romanuel dar fără semnăturile olografe ale acestora din urmă.

Despre împrejurările alcătuirii şi semnării/nesemnării acestei „Decizii” fostul preşedinte al CIS, înv. Cărbunaru Ion a declarat că „nu-şi aminteşte de acest document”, învinuiţii Cucu Zoe, Dobre Sergiu, Drăgan Gheorghe, Bunea Alexandru, Zamfir Nicolae şi Pistolea Vasile îşi recunosc semnăturile dar nu-şi însuşesc conţinutul documentului fiindu-le prezentat de către preşedintele CIS, Cărbunaru Ion, ca şi multe alte documente, în grabă, la locurile lor de muncă din Bucureşti şi alte localităţi decât Constanţa, unde se află sediul CNM Petromin SA, mulţumindu-se cu explicaţia verbală şi sumară că redă cele discutate şi cunoscute de ei din şedinţa CIS din data de 19.06.1992, la care au recunoscut că au participat. Toţi aceştia, au negat categoric ar fi fost convocaţi prin notificare şi că au participat la sesiunea, şedinţa CIS din 10.08.1992, neavând cunoştinţă nici că s-ar fi pus în discuţie vreodată problema constituirii garanţiilor colaterale cu încă 9 nave. Aceleaşi împrejurări sunt confirmate şi prin declaraţia înv. Sufragiu Mariana, a cărei semnătură lipseşte de pe Decizie, care a argumentat suplimentar şi faptul că preşedintele CIS, Cărbunaru Ion nici nu ar fi îndrăznit să i-l prezinte spre semnare fiindcă   nu i se îndeplinise cerinţa de obţinere prealabilă a avizării de către Ministerul Finanţelor solicitată de ea şi consemnată ca atare, la pct. 1 al pv şedinţă CIS 19.06.1992 cu care face doar aparent legătura documentul din 10.08.1992. Învinuitul Marinescu Călin Dragomir nu-şi aminteşte doar când a semnat, însuşindu-şi însă conţinutul Deciziei, pe care, arătând că poartă totuşi semnăturile unora dintre membri CIS, a invocat-o chiar în apărare ca „document” al unui organism îndrituit să propună şi extinderea garanţiilor cu afectarea colaterală a încă 9 nave pe lângă cele 6 ipotecate în favoarea băncii.

Că documentul Decizie CIS sesiunea/şedinţa din 10.08.1992 este întocmit „pro cauza” cu inserarea unor împrejurări nereale menite să creeze doar aparenţa unei abilitări legale la afectarea drept garanţii colaterale a încă 9 nave, rezultă şi din faptul că nu a avut loc nici şedinţa Consiliului de Administraţie CNM Petromin SA din data de 10.08.1992, care ar fi propus aceasta CIS, iar acest organism, convocat prin  notificări scrise, personale ar fi ţinut şedinţa în aceeaşi zi, data de 10.08.1992, când separat a redactat şi emis Decizia datată tot 10.08.1992.

A doua zi, la data de 11.08.1992 ministrul transporturilor, înv. Băsescu Traian, fără a avea vreo solicitare scrisă a CNM Petromin SA vizată şi în cadrul structurii constituită ca autoritate specializată în cadrul ministerului, Departamentul Transporturilor Navale a emis Ordinul 457/11.08.1992 cu următorul conţinut:

„În temeiul prevederilor art. 4, pct. 11 din Hotărârea Guvernului nr. 426/1991 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor,

Ministrul Transporturilor emite următorul:

 

ORDIN

 

  1. Se acordă dreptul de a arbora pavilion românesc navelor Cărbuneşti, Bobîlna, Borzeşti, Balota, Bicaz, Bîrlad, Callatis, Breaza, Baia de Aramă, Baia de Criş, Bujoreni şi 22 Decembrie proprietate a subunităţilor companiei PETROMIN OVERSEAS INC. – cu sediul la Monrovia – Liberia (filială cu personalitate juridică a PETROMIN pentru perioada rambursării creditului acordat de către banca KRISTIANIA KREDIT STRASSE.
  2. Departamentul Transporturilor Navale, Compania de Navigaţie Maritimă PETROMIN S.A. şi Inspectoratul de stat al Navigaţiei Civile vor aduce la îndeplinire prezentul o r d i n”(vol.8 143 ).

 

Precizăm că cele 9 nave arborau pavilionul român încât acordarea, prin punctul 1 al Ordinului de mai sus,  a dreptului de arborare a aceluiaşi pavilion este , aparent un nonsens. Adevăratul rost, scopul urmărit cu intenţie de înv. Băsescu Traian, este relevat de înserarea în cuprinsul punctului 1 al aceluiaşi Ordin că cele 9 nave enumerate sunt proprietatea holdingului POI cu sediul în Monrovia, Liberia şi precizarea „perioadei rambursării creditului” .

Astfel, s-a constituit dovada cerută de banca creditoare că şi cele 9 nave sunt proprietate liberiană în holding-ul Petromin Overseas Inc. Monrovia, beneficiar al creditului, deci pretenţia Christiania Bank Oslo,  putând fi grevate de acesta ca garanţii corporale colaterale, suplimentar ipotecilor directe pe celelalte 7 nave.

Totodată s-a relevat controlul cert al băncii creditoare şi asupra acestor 9 nave sub aspectul menţinerii sub dispoziţia sa prin efectul contractului de credit şi până la rambursarea completă a acestuia inclusiv din veniturile obţinute din navlosirea celor 9 nave garanţii corporale  colaterale.

Este devoluat astfel complet scopul urmărit de la început – vinderea din exterior a celor 9 nave fără vreun venit pentru CNM Petromin SA sub scuza impunerii băncii şi a „protejării” celorlalte  6 nave ipotecate direct, în sensul  îndeplinirii condiţiei viitoare de a le readuce în patrimoniul CNM Petromin SA libere de sarcini.

Sigur că şi această „inginerie” în scop de fraudare a fost concepută tot în „laboratorul” societăţii mixte româno-norvegiană Petroklav Inc. Bahamas al cărui Board of Directors era condus („ charmain”) de înv. Băsescu Traian .

Faţă de supragarantarea  (200%)  de la bun început a creditului de 45 mil. USD prin ipotecarea directă a numai 5 nave, extinderea garanţiilor – cu ipotecare directă a altor 2 nave ( Borzeşti în valoare de 10.070.000 USD şi  ulterior, Băceşti în valoare de 12.500.000USD), cât şi  cu încă 9 nave  garanţie colaterală  –   prin acţiunile cu ştiinţă, descrise mai sus la prezentarea derulării faptelor şi a dovezilor, ale învinuiţilor Băsescu Traian, Marinescu Călin Dragomir,  Toanchină Virgil, Cărbunaru Ion , Bunea Alexandru, Pistolea Vasile, Drăgan Gheorghe, Dobre Sergiu, Cucu Zoe şi Zamfir Nicolae întrunesc fiecare în parte trăsăturile esenţiale şi elementele constitutive şi se înglobează în  infracţiunea  de abuz cu consecinţe grave prev. de art. 2481 C.pen.

Contractarea acestui credit suplimentar de 4 mil. USD apare ca nejustificată întrucât scopul reparării, retehnologizării şi operării comerciale a celor 16 nave sub managementul partenerului norvegian Torvald Klaveness, se diminuase prin nepreluarea în operare comercială sub managementul total  al Torvald Klaveness a navelor Breaza şi Callatis, pentru care erau prevăzute cheltuieli de 3,7 mil. USD.

Deci, în loc de diminuarea creditului iniţial de 45 mil. USD cu această din urmă sumă, s-a recurs dimpotrivă, nejustificat, cu intenţie, la majorarea lui.

Aceasta rezultă din faptul că înv. Posedaru Romanuel, Matei Vasile şi Toanchină Virgil ca reprezentanţi ai Petroklav Management Inc. Liberia  şi înv. Muşat Mariana, Bobeş Constantin. reprezentanţi  ai POI Liberia, precum  şi înv. Marinescu Călin Dragomir reprezentant concomitent al ambelor societăţi, împreună cetăţeanul Hans Thomas Holbye de asemenea reprezentat concomitent la cele două societăţilor,  dar şi evident, al Grupului Torvald Klaveness Oslo, în data de 1- 2.03.1993,  au participat  împreună la Şedinţa  Societăţii Mixte hotărând expres, conform minutei încheiate şi semnate de toţi cei de mai sus, să nu diminueze valoarea acordului de împrumut încheiat cu sindicatul bancar reprezentat de Christiania Bank Oslo cu suma de 3,7 mil. USD datorită neincluderii navelor Breaza şi Callatis în managementul Petroklav.

Se constată astfel, că înv. menţionaţi de mai sus şi-au încălcat cu ştiinţă atribuţiile de serviciu, în sensul că, în calitatea lor de salariaţi al CNM Petromin SA şi reprezentanţi ai acesteia în structura de conducere a firmei Petroklav, aveau datoria de a proteja interesele societăţii româneşti, şi nu au solicitat autorităţilor române diminuarea creditului acordat cu 3,7 mil. USD (vezi vol.139 fil.301).

Rambursarea creditului devenit prin majorare, de 49 mil. USD a fost stabilită prin scadenţarul convenit cu prilejul încheierii contractului în 8 rate semestriale a câte 6.125.000 USD, scadente fiecare la 30.06 şi 31.12 ale fiecărui an, până la termenul final, 30.06.1998.

Precizăm că, încă de la prima scadenţă din data de 31.12.1994 de rambursare din totalul creditului de 49 mil. USD, a sumei de 6.125.000 USD, s-au ivit incidente în sensul că partea norvegiană care exercita în mod exclusiv managementul afacerii, a invocat nerealizarea veniturilor, nici măcar pentru prima rată de rambursare.

Aceasta a obligat CNM Petromin SA să ramburseze din surse  proprii, altele decât cele din asocierea cu partenerul norvegian, suma de 6.591.543 mil. USD către Christiania Bank Oslo, incluzând rata + dobânda 566.543 USD.

Situaţia creată a repus în discuţie întreaga finanţare bancară, fiindcă perspectivele acelui moment nu relevau condiţii de rambursare din venituri POI nici a următoarei scadente iar managerul norvegian trebuia să fie obligat  şi pus în situaţia să asigure singur rambursările prin obţinerea veniturilor.

În acest sens, echipa managerială compusă din înv. Caraiani Andrei, Lucaciu Constantin şi Stănilă Viorel au propus iar AGA CNM Petromin SA în şedinţa din 29.10.1994 a hotărât să se procedeze la reeşalonarea împrumutului iniţial de 49mil. USD (din care se trăseseră deja 48,2 mil. USD). La momentul refinanţării balanţa creditului releva nerambursarea a 42,8 mi. USD, astfel că s-a recurs la refinanţarea creditului prin unul nou de 44 mil. USD. Totodată s-a stabilit constituirea unui fond de 15 mil. USD, ca facilităţi de garantare pentru rezolvarea problemelor în litigiu, cât şi majorarea cu 5 mil. USD plafon de lucru curent în favoarea POI.

Toate acestea au fost structurate în  Acordul de facilitate în scopuri multiple de USD 64.000.000 semnat din partea POI Liberia de către înv.  Lupu Marin iar de banca creditoare Christiania Bank Oslo prin reprezentantul său cât şi ai structurilor sindicatului bancar din care făcea parte (hotărâre AGA F235 şi contractul Acord de facilitate în engleză, f.1.116 şi traducere f. 117-234, vol. 10b).

Conform confirmării de către Christiania Bank către POI Liberia şi Petroklav costul acestei reeşalonări încasat de bancă a fost de 1,839 mil. USD.

În data de 11.08.1997 P.O.I. Liberia contractează un credit pe termen scurt suplimentar de 2 mil. USD ce a fost transferat CNM Petromin în contul acesteia deschis la Alpha Bank Sucursala Constanţa.

Deci suma totală a creditelor contractate şi folosite de P.O.I. a fost de  57,025 mil. USD, din care:

  • 50,025 mil. USD credite pe termen lung
  • 7 mil. USD credite pe termen scurt din care:
    • 5 mil. USD plafon de lucru P.O.I.
    • 2 mil. USD transferat la CNM Petromin

 

2.Utilizarea creditelor. Legalitatea plăţilor efectuate

 

Sumele trase au fost destinate pentru repararea şi retehnologizarea  navelor, după cum urmează:

 

Nava Suma alocată din credit pentru reparare şi retehnologizare (USD)
Comăneşti 2.220.000
Cărbuneşti 4.000.000
Băneasa 2.141.000
Barboşi 3.540.000
Bobîlna 660.000
Borzeşti 200.000
Balota 1.800.000
Bicaz 420.000
Bîrlad 120.000
Baia de Aramă 2.750.000
Baia de Criş 1.340.000
Bujoreni 3.450.000
22 Decembrie 7.100.000
Băceşti 1.200.000
Total 30.941.000

 

Din datele de mai sus rezultă că cea mai mare sumă a fost alocată navei 22 Decembrie şi s-a utilizat pentru finalizarea construcţiei navei, suma de 5.783.000USD, iar pentru lucrări de retehnologizări a fost alocată suma de 1.317.000 USD.

Diferenţa de 17.259.000 USD până la concurenţa sumei de 48,2 mil. USD a fost destinată pentru:

  • plăţi în favoarea CNM Petromin – 14.181.400 USD;
  • comisioane, avocaţi, consultanţă,

management PMI/AS Torvald Klaveness şi

alte cheltuieli                                                    –   3.077.600 USD.

Cele 14.181.400 USD plăţi ce apar a fi făcute din creditul Christiania Bank Oslo în favoarea CNM Petromin SA, au fost identificate ca fiind obligaţii de plată înregistrate în contabilitatea CNM Petromin SA înainte de încheierea contractului de asociere cu partenerii norvegieni, drept cost al reparaţiilor efectuate în anii 1990-1991 la navele Bîrlad, Breaza, Callatis, Bicaz şi Băceşti.

Pentru suma de 14.181.400 USD plătită de Petromin Overseas Inc în contul unor obligaţii anterioare ale CNM Petromin Constanţa nu s-au întocmit nici un fel de documente între cele două persoane juridice distincte.

Toate informaţiile privind tragerile efectuate şi plăţile dispuse provin din rapoartele financiare întocmite de POI, rapoarte auditate de firma norvegiană de audit Forum Touche Ross, care nu a ataşat însă şi documentele  justificative primare. Pe cale de consecinţă nu se poate verifica necesitatea, oportunitatea şi realitatea plăţilor efectuate în favoarea CNM Petromin din aceste credite.

La sediul CNM Petromin SA  nu au fost identificate spre a fi ataşate la dosar documente primare justificative, aferente retehnologizărilor şi reparaţiilor efectuate la nave, neputându-se astfel  verifica modul de utilizare a creditelor contractate de P.O.I. Liberia, şi nici stabili  nivelul dobânzilor şi comisioanelor plătite ori modul de respectare a clauzelor contractului de credit.  Întreaga arhivă POI Liberia cu documentele derulării acestuia s-a constituit şi a rămas la  sediul partenerului norvegian, Torvald Klaveness (vezi mesaj fax primit de la T. Klaveness Norvegia,  vol. 118,  f. 204-205).

La data de 12.08.1997 a mai fost contractat şi un  credit pe termen scurt de 2 milioane USD, acordat POI care l-a fost transferat în contul curent al CNM Petromin SA, deschis la Alpha Bank Constanţa, unde s-a depersonalizat fiind folosit la plăţi diverse pentru carburanţi, taxe portuare, reparaţii şi licitaţii de schimb valutar.

 

  1. Rambursarea creditelor Petromin Overseas Inc. Liberia

 

Precizăm în primul rând faptul că aşa cum am arătat mai sus, deşi  nu înregistrase nici un venit din asociere şi nu se afla în relaţii comerciale cu POI Liberia, CNM Petromin SA a rambursat din surse proprii prima rată scadentă de 6.025.000 USD şi 566.543 USD dobândă aferentă (vezi raport Curtea de Conturi, vol.117, f.41).

Creditul de 2 mil. USD în regim revolving,  transferat de POI Liberia la CNM Petromin SA în august 1997 apare ca fiind rambursat din vânzarea navelor Băceşti şi Balota, fără ca sumele preţ/vânzare să fi ajuns în România la CNM  Petromin SA, rambursarea fiind operată scriptic direct de partenerii norvegieni, câte 1 mil. USD din fiecare dintre cele două preţuri de vânzare.

Nu s-a făcut deci, o delimitare clară şi strict necesară cel puţin pentru operaţiunea de creditare/rambursare între gestiunile celor două persoane juridice Petromin Overseas Inc. Liberia şi CNM Petromin SA, relaţia legală a ultimei fiind doar aceea de acţionar 100% în POI.

De altfel, doar preţurile cunoscute de vânzare a navelor direct din Liberia pot fi identificate şi concretizate ca temeiuri de rambursare.

Cealaltă principală resursă, nu numai de rambursare, ci şi mai ales de venituri în scopul obţinerii cărora s-a constituit asocierea externă, exploatarea comercială a navelor (navlosire), a fost complet ascunsă de partenerii norvegieni.

Aceasta a fost posibilă datorită cedării integrale a managementului de către partenerii români, practic a întregii afaceri, inclusiv gestionarea actelor primare şi a documentelor privind derularea creditelor POI exclusiv în contabilitatea ţinută doar de Torvald Klaveness Group Oslo, rămasă deci la discreţia partenerilor norvegieni.

În asemenea condiţii de incertitudine privind realizarea unor venituri din exploatarea navelor la un nivel care să asigure nu numai cheltuielile de operare ci şi sursele financiare de rambursare a creditelor,  este pregnant relevată incapacitatea managerială a celor care au dispus totuşi, cu ştiinţă, contractarea creditelor, angajându-şi astfel, implicit şi responsabilitatea penală.

Aceasta  este demonstrată de dispunerea folosirii unor sume importante pentru plăţi de altă natură decât cea a destinaţiei creditelor, pentru reparaţii,  retehnologizări şi finalizări construire ale navelor din patrimoniu. În aceste condiţii, a rămas până în prezent nejustificată cu documente utilizarea unor sume importante din aceste împrumuturi.            

Din analiza datelor prezentate mai sus  se evidenţiază clar următoarele aspecte:

  • a fost angajat un volum ridicat de împrumuturi externe în neconcordanţă cu posibilităţile de rambursare a acestora din veniturile realizate din exploatarea navelor
  • nu au fost  respectate în totalitate destinaţiile pentru care au fost angajate aceste împrumuturi
  • prin punerea la dispoziţia partenerilor străini, în calitate de manageri, a împrumuturilor obţinute de subsidiare, a fost pierdut controlul utilizării acestora de către acţionarul român
  • tragerile din împrumutul total de 49 mil. USD, au fost efectuate de persoane care nu aveau împuternicire dată de acţionarii POI, singurul mandatat conform statutului companiei  3 era trezorierul legal numit, care răspundea de supravegherea generală a fondurilor, de modul în care se cheltuise acestea, conform instrucţiunilor Comitetului Director şi de supravegherea  conturilor de încasări şi plăţi, precum şi cheltuielile companiei. Lucru pe care trezorierii numiţi nu l-au efectuat şi de care se fac responsabili.
  • rambursarea la termen a împrumuturilor externe s-a realizat din drepturile cuvenite armatorului sau din alte surse de finanţare ale acestuia, partenerul străin neasigurând achitarea obligaţiilor către băncile din străinătate din veniturilor realizate prin exploatarea comercială a navelor.
  • costul total al creditelor contractate de companiile din structura Liberia a fost de 77.545.000 USD din care 57.025.000 USD credit şi 520.000USD dobânzi şi taxe bancare aferente.

 

Subliniem „aportul” la înregistrarea efectelor negative, păgubitoare a funcţionarilor CNM Petromin SA, înv. Muşat Mariana – director financiar şi Iosif Luminiţa – şef Serviciu decontări valutare,  persoane cele mai calificate  şi investite cu atribuţii de serviciu specifice urmăririi realizării de către CNM Petromin SA a celor 23 mil. USD beneficiu din asocierea externă (vezi Nota de fundamentare înaintată MF , vol.8 f.264).

Tocmai aceste considerente au condus la investirea învinuitelor Muşat Mariana şi Iosif Luminiţa cu funcţiile de trezorier  în holdingu-ul POI, şi respectiv, la Petroklav Management Inc. şi la cele 16 societăţi proprietare de unică navă, constituite în Liberia. Îndeplinirea atribuţiilor de trezorier ca şi a celorlalte atribuţii ale funcţiilor de conducere în societăţile din Liberia era anume retribuită cu un spor de 20% din salariul încasat ca funcţionari la CNM Petromin SA ( pv. şedinţa CIS din 18.12.1992, vol.11,f.62).

Precizăm că, fiecare dintre societăţile din Liberia a fost constituită printr-un statut standard conform legii societăţilor comerciale din Liberia. Statutul în Secţiunea 3 precizează că, trezorierul numit răspunde de supravegherea generală a fondurilor şi a modului în care acestea sunt cheltuite conform instrucţiunilor Comitetului Director. De asemenea este răspunzător de conturile de încasări şi plăţi ale companiei.

Toate creditele externe susmenţionate s-au localizat la POI Liberia astfel că,  trezorierul acesteia, înv. Muşat Mariana, trebuia să efectueze tragerile din împrumut, să urmărească utilizarea acestora, cu respectarea scopului şi destinaţiei pentru care a fost contractat împrumutul. Prin Hotărârile BOD – Petromin Overseas Inc. din datele de 15 octombrie 1992 şi 2 martie 1993, s-a  precizat obligaţia trezorierului de a verifica derularea creditului şi de auditare  a conturilor companiei (vol. 139, f. 289-305).

Înv. Muşat Mariana trebuia să-şi îndeplinească atribuţiile de trezorier până la data de 02.02.1995 când a fost înlocuită prin numirea cu totul nejustificată a trezorier a cetăţeanului norvegian Hans Thomas Holbye – de către directorul general al CNM Petromin SA înv. Caraiani Andrei.

Dacă înv. Muşat Mariana şi-ar fi îndeplinit obligaţia să verifice în calitate de trezorier toate conturile POI prin auditare, chiar şi în situaţia operării conturilor doar în contabilitatea partenerilor norvegieni putea să intervină personal, cât şi prin intermediul CNM Petromin SA la reechilibrarea asocierii şi protejarea intereselor părţii române la aceasta.

Înlocuirea ei din funcţia de trezorier de către directorul general înv. Caraiani Andrei prin numirea cu totul nejustificată ca trezorier a lui Hans Thomas Holbye a paralizat orice posibilă  măsură  de verificare a respectării şi realizării intereselor părţii române fiindcă nu exista nici o garanţie de realizare a acestora de către noul trezorier, cetăţean norvegian.

Dimpotrivă, “concursul”  acestuia a fost la convenirea condiţiilor de luare a creditului pe termen scurt la plafonul de 5 mil. USD, capital de lucru curent pentru Petromin Overseas Inc.. Acest plafon de 5 mil. USD era completat instantaneu chiar dacă plăţile au avut altă destinaţie, cheltuielile  de operare comercială a navelor şi nu repararea şi retehnologizarea acestora conform destinaţiei univoce a creditelor contractate la Christiania Bank Oslo.

Nici înv. Iosif Luminiţa nu şi-a îndeplinit cu ştiinţă atribuţiile şi obligaţiile în calitate de trezorier al Petroklav Management Inc. Liberia cât şi al societăţilor de unică navă, unde se localizau  ipotecile şi defalcările creditului pe nave, în aceeaşi perioadă de până la 2.02.1995 când tot directorul general al CNM Petromin SA, înv. Caraiani Andrei,  a înlocuit-o cu „trezorierul” norvegian  Hans Thomas Holbye.

Înv. Iosif Luminiţa putea şi trebuia să verifice în calitate de trezorier, realizarea intereselor părţii române, atât în derularea creditului, cât şi la înregistrarea veniturilor reale din navlu, eliminând sau cel puţin limitând posibilitatea disimulării nerealizării ori cheltuirea acestora  de către partenerii norvegieni prin contabilitatea proprie.

Mai mult, rămânând şi după excluderea din funcţia de trezorier cu calitatea de director în BOD înv. Iosif Luminiţa, putea să ceară noului trezorier, fie el şi Hans Thomas Holbye, analiza curentă şi anuală a modului în care s-au cheltuit fondurile creditului destinat reparării şi retehnologizării navelor.  

Montajul financiar al creditului a înglobat până la valoarea de 64 mil. USD şi scrisorile de garanţie a băncii, în valoare de 15 mil. USD, pentru eventualele situaţii de litigii care  nu s-au produs şi nu au ocazionat deci trageri şi rambursări.

În luna aprilie 2000, când s-a recurs la realizarea încetării contractului de management şi a întregii afaceri cu grupul Torvald Klaveness Oslo, se  mai aflau în operarea acestuia 4 nave grevate de rambursarea a 11.570.535 USD la Christiania Bank Oslo.

Împrejurările de fapt cu semnificaţie penală privind modul în care s-a realizat această ultimă rambursare la Christiania Bank Oslo vor fi precizate mai jos  în legătură cu vânzarea a celor ultime 4 nave: – Comăneşti, Cărbuneşti, Bobîlna şi 22 Decembrie.

 

  1. f) Pierderile înregistrate de companiile liberiene, pe perioada asocierii dintre CNM Petromin şi Klaveness

 

În afară de prejudiciul de 156.977.064,80 USD provenit din neîncasarea sumelor din vânzarea navelor din companiile subsidiare proprietare de  unică navă s-a mai produs şi un prejudiciu de 161.861.917,24 USD urmare a pierderilor înregistrate de hodingul Petromin Overseas Inc Liberia.

În ceea ce priveşte primul aspect acesta a fost tratat pe larg la punctul privind vânzările de nave. Cel de-al doilea aspect privind pierderile înregistrate de holdingul Petromin Overseas Inc Liberia se datorează factorilor de conducere care au fost numiţi şi au “administrat”  aceste companii pe perioada 1992 – 2000.

Astfel la  Petromin Overseas Inc unde CNM Petromin deţinea 100% din acţiuni   conducerea acestei societăţi a fost numită de CIS şi ulterior AGA şi  era formată din:  învinuitul Lupu Marin – director şi preşedinte al BOD; învinuita Romanescu Cristina – director şi secretar; învinuita Muşat Mariana – director şi trezorier; învinuitul Ionescu Dan – director; învinuitul Bobeş Constantin – director; începând cu data de 30.06.1992  – 2 februarie 1995 când au fost schimbaţi cu următorii învinuiţi:

Caraiani Andrei  – director; Lucaciu Constantin – director; Iosif Luminiţa – director; Stănilă Viorel – preşedinte BOD;  Romanescu Cristina – secretar.

 

Pentru companiile Barboşi Inc Liberia, Băneasa Inc, Comăneşti Inc, Cărbuneşti Inc, Balota Inc,  Bicaz Inc, Breaza Inc, Callatis Inc,  Bârlad Inc, baia de Criş Inc, Baia de Aramă Inc, Bujoreni Inc, Bobâlna Inc, Borzeşti Inc, 22 Decembrie Inc, şi Petroklav Management Inc unde Petromin Overseas Inc Liberia deţinea 100% din acţiuni la conducerile acestor societăţi pe perioada 30.06.1992 – 2 februarie 1995 au fost numiţi:

Învinuitul Toanchină Virgil – director şi preşedinte; Romanescu Cristina – director şi secretară; Iosif Luminiţa – director şi trezorier; Matei Vasile – director; Bobeş Constantin – director;  iar după aceea aceştia au fost schimbaţi fiind înlocuiţi cu: Lupu Marin – preşedinte; Romanescu Cristina – secretar.

Începând din anul 1997 – 2000 în aceste societăţi offshore directorii nu au mai fost numiţi şi evidenţiaţi în registrele societăţilor liberiene ci numai cu ocazia întocmirii documentaţiilor şi luării hotărârilor necesare vânzării navelor.

Astfel:

– Băneasa Inc învinuitul Helmut Bogdan – preşedinte; inculpatul Kauntz Werner – director trezorier;  inculpatul Rusen Mitică – director secretar;  Breaza Inc – Mihai  Andrei – director secretar; învinuitul Bărdaş Marcel – director, preşedinte; inculpatul Kauntz Werner –  director trezorier.

– Baia de Criş Inc – învinuitul Helmut Bogdan – director trezorier; inculpatul Kauntz Werner – director trezorier;  inculpatul Rusen Mitică – director secretar.

– Callatis Inc şi Breaza Inc – învinuitul Bărdaş Marcel director  preşedinte; inculpatul Kauntz Werner – director trezorier;  – apărător Mihai  Andrei – director secretar.

– Bârlad Inc învinuitul Bărdaş Marcel director  preşedinte; inculpatul Kauntz Werner – director trezorier;  – apărător Mihai  Andrei – director secretar;

– Bujoreni Inc învinuitul Helmut Bogdan director preşedinte; inculpatul Kauntz Werner – director trezorier; învinuitul Răgălie Ion director secretar.

– Borzeşti Inc învinuitul Lupu Marin director şi preşedinte; Vasile Matei; Romanescu  Cristina director secretar.

– Baia de Aramă Inc inculpatul Kauntz Werner – director preşedinte; învinuitul Răgălie Ion director secretar; învinuitul Helmut Bogdan  director.

– Cărbuneşti Inc, Comăneşti Inc, Bobâlna Inc, 22 Decembrie Inc – învinuitul Helmut Bogdan director preşedinte; inculpatul Kauntz Werner director trezorier; inculpatul Ruse Mitică director secretar.

Persoanele numite în cadrul acestor companii proprietare de unică navă îndeplineau şi diverse funcţii de conducere  în cadrul  CNM Petromin S.A  (ca directori generali, administrator unic, manageri, directori economici, directori comerciali, directori tehnici, directori grup nave,  şefi servicii, etc.).

Conform statutelor celor 18 societăţi liberiene la art. 3 Directorii – Secţiunea a II-a referitor la alegerea acestora se menţionează: cu excepţia cazului când se prevede altfel de lege sau Secţiunea a IV-a directorii companiei (exceptând primul comitet director dacă este numit în contractul de societate sau desemnat de către fondatori) se vor alege la adunările generale anuale ale acţionarilor. Fiecare director va fi ales până la următoarea adunare generală anuală a acţionarilor şi până când succesorul său va fi ales şi împuternicit în bună regulă exceptând cazul decesului, demisiei demiterii sau terminării premature a perioadei pentru care a fost numit în funcţie. (vezi vol. 13 pag. 28 – 29).

Învinuiţii desemnaţi din personalul  propriu de către CNM Petromin S.A. în calitate de acţionar să exercite funcţii de conducere, verificări şi control de ansamblu sau pe domenii specifice la societăţile constituite în străinătate, inclusiv în asocierea mixtă cu Torvald Klaveness Oslo au calitate de funcţionari. Aceştia deşi au atribuţii funcţionale conform Statutului,  acordat  la legea statului unde au sediul social funcţional, prin efectul asumării la constituire sau asociere de către acţionarul CNM Petromin S.A., trebuie să-l exercite întocmai şi în interesul părţii române.

Învinuiţii menţionaţi ca făcând parte din Petromin Overseas Inc Liberia care deţineau acţiunile 100% în companiile subsidiare cu ştiinţă şi-au încălcat îndatoririle de serviciu prin aceea că anual la sfârşitul anului trebuia să respecte procedura de numire a directorilor. Aceeaşi situaţie s-a constatat şi cu numirea directorilor din Petroklav Management Inc şi Petromin Overseas Inc unde Petromin deţinea 100% acţiuni.

Datorită acestui fapt nu a avut nici cine să avizeze şi analizeze rezultatele relevate de  bilanţurile şi documentele contabile de sinteză.

Pe parcursul anului fiscal (exerciţiu financiar) aşa cum este el definit de statutul societăţii avizarea oportunităţii efectuării operaţiunilor financiare în baza documentelor contabile justificative ce trebuiau puse la dispoziţie de manager revenea ofiţerului trezorier.

Conform statutului acesta trebuia să urmărească modul de cheltuire a fondurilor şi de alocare a resurselor financiare ale companiilor astfel încât la finele anului companiile să prezinte rezultate economice pozitive care pe de o parte să asigure rambursarea volumului mare de credite angajate iar pe de altă parte obţinerea profitului neimpozabil de altfel într-un paradis fiscal şi care repatriat constituia dividendele acţionarului majoritar CNM Petromin S.A.

Pentru ascunderea faptului că aceste firme au fost înfiinţate cu scopul de a retehnologiza şi menţine în exploatare la standarde internaţionale cele 16 nave mineralier de mare capacitate ale CNM Petromin S.A. acţionarul român prin directorii săi financiari care de altfel au deţinut şi funcţiile de trezorier în aceste companii  nu a înregistrat în contabilitatea proprie acţiunile deţinute la aceste companii. O astfel de măsură a avut scopul de a  ascunde în faţa organelor de control ale statului român pierderile acumulate an de an din exploatarea navelor angajate în cooperarea cu Torvald Klaveness.

Aşa cum am arătat mai sus prin aceea că învinuiţii Muşat Mariana, Iosif Luminiţa,  Stănilă Viorel, inculpatul  Kauntz  Werner cu ştiinţă şi-au îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de trezorier conferite de statutul companiilor proprietare de unică navă şi a holdingului Petromin Overseas Inc. Liberia.

Aceste documente la sfârşitul fiecărui an financiar erau întocmite de către managerul norvegian Torvald Klaveness şi auditate sub aspectul respectării normelor tehnice contabile de către firma de audit Forum Touche Ross care nu avea competenţa pronunţării asupra eficientei activităţii desfăşurate în companiile liberiene.

Drept pentru care aceste documente erau expediate pe adresa acţionarilor companiilor liberiene. Aceste rapoarte de audit au rămas simple hârtii îndosariate fără a se analiza cu răspundere pierderile mari înregistrate anual şi a dispune măsuri pentru remedierea acestora în scopul eficientizării acestor societăţi.  Există bilanţuri contabile pe fiecare an dar acestea nu sunt semnate de către directori şi nici aprobate prin hotărâri anuale de către acţionari.  Hotărârile anuale ale BOD şi acţionarilor nu există în registrul companiilor unde acestea conform legii trebuiau ţinute.

Conform art. 9  din statutul celor 18 societăţi liberiene  la Secţiunea I –a  se prevede că „anul fiscal al companiei va fi acea perioadă de 12 luni consecutive stabilită de către comitetul director prin hotărâre”.

În conformitate Bussines Corporation Act – legea privind societăţile comerciale din Liberia, trebuia ca la sfârşitul anului să aibă loc atât adunarea anuală a BOD, materializată printr-o hotărâre, cât şi adunarea anuală a acţionarilor şi aceasta materializată printr-o hotărâre BOD, în mod reprezentativ, se întâlneşte cel puţin de două ori pe an înainte şi după întâlnirea anuală a acţionarilor. La prima întâlnire directorii studiază rapoartele care trebuie înaintate la acţionari şi avizează bilanţul contabil pe care îl va prezenta acţionarilor. La această întâlnire o hotărâre este adoptată, autorizând directorii să semneze bilanţul în numele BOD. Directorii, apoi stabilesc întâlnirea anuală a acţionarilor. Următoarea întâlnire, de obicei are loc după închiderea adunării acţionarilor, directorii noi aleşi sau reconfirmaţi se întâlnesc pentru a alege ofiţerii pentru anul viitor şi dacă acţionarii nu aleg un auditor, un contabil va fi numit de BOD. Deşi aceste întâlniri, în mod tehnic sunt ţinute la două date diferite, hotărârea poate fi semnată la aceeaşi dată. În timpul adunării anuale a acţionarilor, acţionarii au următoarele obligaţii:

– Primesc, studiază şi aprobă bilanţul şi documentele finale de sinteză, prezentate de BOD, precum şi raportul auditorilor; aprobă hotărârile adoptate de directori în timpul anului, aleg directorii pentru anul care vine, decide numirea auditorilor şi ratifică toate actele făcute de directori şi ofiţeri în timpul anului care a trecut.

În vol.131 fila 214 este prezentat un model de hotărâre a adunării generale a acţionarilor, pe scurt având următoarele puncte:

– Numele companiei

– Locul de ţinere a şedinţei şi data

– Raportul preşedintelui

– Raportul auditorilor

– Declararea dividendelor

– Alegerea noilor directori sau reconfirmarea celor existenţi

– Numirea auditorilor

– Remunerarea auditorilor

Referitor situaţiile financiare întocmite de managerul norvegian şi rapoartele de audit  întocmite de Forum Touche Ross, se fac următoarele precizări:

  • Singurul an în care au fost întocmite rapoarte de audit pentru cele 16 companii proprietare de unică navă din Liberia este anul 1992. Pentru restul perioadei 1993-2000 nu sunt întocmite rapoarte de audit în acest sens, singurele referiri care se fac sunt cele cuprinse în raportul de audit Petromin Overseas Inc. Liberia.
  • Referitor la Petroklav Management Inc. se constată inexistenţa unor rapoarte de audit în acest sens. Singurele documente sunt nişte situaţii privind execuţia contului de profit şi pierderi, nesemnate , pentru anii 1992-1995, 1997-1998, iar pentru anii1996, 1999 şi 2000 nu există documente .
  • Rapoartele firmei de audit şi situaţiile financiare de sinteză trebuiau analizate şi aprobate de comitetul director al fiecărei societăţi  în parte, din cadrul structurii Liberia, subsidiare/ POI şi PMI, ulterior acestea trebuiau analizate şi aprobate de către CIS/ CIMS/ AGA  CNM Petromin SA în calitatea sa de acţionar majoritar.
  • Pentru anul 1992 se constată existenţa următoarelor rapoarte ale directorilor :
    • Pentru Petromin Overseas Inc. raportul directorilor este semnat de Hans Thomas Holbye şi înv. Lupu Marin
    • Pentru societăţile subsidiare raportul directorilor este semnat de către Hans Thomas Holbye şi înv. Toanchină Virgil
      • Pentru perioada 1993-2000 se constată:
    • Pentru societăţile subsidiare nu există raport al directorilor.
    • Pentru Petromin Overseas Inc. există raport al directorilor pentru fiecare an semnat în exclusivitate de directorul norvegian : 1993 şi 1994 – Hans Thomas Holbye,  1996, 1999 şi 2000 –  Nils Khroy Petersen,  1995 – Trygve Nordby şi 1997-1998 Rolf Nielsen.
  • Pentru Petroklav Management Inc. nu există nici un raport al directorilor pentru perioada 1992-2000.
  • În mod normal aceste rapoarte împreună cu situaţiile financiare şi auditările Forum Touch Ross trebuiau analizate în cadrul comitetelor directoare şi supuse aprobării adunării acţionarilor din companiile liberiene , hotărârile luate şi măsurile de redresare a afacerii trebuiau consemnate şi achiesate la Registrele Companiilor. Din analiza registrelor aflate la dosarul cauzei  reiese că acestea au fost ţinute la zi  doar până la data obţinerii creditului de la Christiania Bank Oslo.
  • Conform statutului companiilor analiza rapoartelor ar fi dus în primul rând la schimbarea directorilor şi ar fi trebuit să prevadă măsuri de rentabilizare a afacerii, în condiţiile în care structura holding din Liberia a înregistrat an de an pierderi.

În fapt, se constată, că prin subcontractarea abuzivă a managementului ca şi în cazul firmei mixte Petroklav Inc. Bahamas, singura firmă care a ţinut contabilitatea a fost ceea norvegiană. În consecinţă practic armatorul a pierdut controlul afacerii deoarece nu mai avea relaţie contractuală directă cu Torvald  Klaveness Co. A/S, deşi companiile liberiene erau proprietate 100%  CNM Petromin SA.

Referitor la modul cum evidenţa contabilă  a reflectat intrarea navelor în companiile subsidiare  pe baza vânzării cu Bill of Sale, se constată că acestea au fost înregistrate ca aport nemonetar în contabilitatea Petromin Overseas Inc. astfel:

-USD-

Nume navă Valoare de conform

 Bill of Sale

Valoare de intrare reevaluată

De auditorul FTR

Comăneşti 1 32.830.000
Cărbuneşti 1 35.170.000
Băneasa 1 12.170.000
Barboşi 1 17.500.000
Bobîlna 1 10.070.000
Borzeşti 1 10.070.000
Balota 1 10.500.000
Bicaz 1 5.170.000
Bîrlad 1 4.670.000
Callatis 1 6.000.000
Breza 1 5.670.000
Baia de Aramă 1 11.000.000
Baia de Criş 1 11.920.000
Bujoreni 1 9.730.000
22 Decembrie 1 33.000.000
Băceşti 1 12.500.000
Total 16 nave 16 227.970.000

 

Conform adresei auditorului norvegian Forum Touch Ross adresată CNM Petromin în atenţia învinuitei Iosif Luminiţa  datată 28.07.1994,  rezultă: „ ….. Evaluarea navelor din companiile deţinătoare de unică navă (şi apoi în Petromin Overseas) a fost făcută la data înfiinţării, după cum ştiţi, pe baza valorilor în piaţă, stabilite ca fiind media a trei estimări făcute de firme de brokeri independente. Estimările s-au făcut pe presupunerea că navele au fost retehnologizate şi că există condiţii comerciale favorabile. Navele au fost puse la dispoziţia companiilor deţinătoare de navă unică de către Petromin. Companiile deţinătoare de navă unică nu au plătit nimic pentru aceste nave. Navele au fost considerate ca aport nemonetar şi au fost înregistrate în contabilitatea POI . Întreţinerea şi retehnologizarea navelor este înregistrată pe costuri în contabilitate pe baza a 2 considerente …….. În primul rând, evaluarea navelor în contabilitate se bazează, aşa cum s-a menţionat mai sus, pe presupunerea, că navele au fost retehnologizate. În al doilea rând, retehnologizarea este văzută pur şi simplu ca o recuperare în urma întreţinerii neglijente în decursul anilor, prin care navele sunt aduse la un standard pe care îl aveau atunci când erau noi.  Orice alte posibile retehnologizări care vor ridica standardul navelor conform GAP ar trebui capitalizate”. (vol.141 fil.48-49)

 

Rezultă deci că, valoarea de înregistrare de 227.970.000 USD, reprezintă valoarea navelor inclusiv retehnologizările în valoare de 44 mil. USD efectuate pe parcursul operării navelor până la data vânzării acestora. Plecând de la acest considerent şi luându-se în calcul valoarea de intrare a navelor în structura Liberia, conform evidenţelor CNM Petromin, realizate urmare reevaluărilor HG.945/1990 şi OG 26/1992, precum şi modernizărilor efectuate pe structura Bahamas, constatându-se următoarele:

 

 

Nume nava

 

Val rămasa la de 31.03.1992

 lei

Val rămasa la de 31.03.92  exprim in USD Număr de luni aferente per de func ramase Amorti

zare  lunara

Data predării navei Amortizare coresp. De la 31.03.1992 si data predării Valoarea rămasa la data transferului conf PV de livrare după evid. Petromin Retehnologizare nave realizata in cadrul Petroklav Inc. Bahamas Modificare valoare rămasa datorita investiţiilor realizate de PIB Val de intrare conf. evidenta contabila POI USD
COMANESTI 4840326000 26890700 204 131817 31.07.1992 527269 26363431 122228 26485660 32830000
CARBUNESTI 5048921000 28049561 216 129859 12.10.1992 844084 27205477 494637 27700114 35170000
22 DECEMBRIE 10730288000 38598158 38598158 33000000
BALOTA 2236321000 12424006 159 78138 12.08.1992 351623 12072383 57473 12129855 10500000
BARBOSI 3468417000 19268983 232 83056 23.07.1992 332224 18936759 156550 19093310 17500000
BANEASA 2173153000 12073072 142 85022 20.07.1992 340087 11732986 497842 12230827 12170000
BOBILNA 1999938000 11110767 122 91072 12.10.1992 591967 10518800 10518800 10070000
BORZESTI 2051936000 11399644 123 92680 12.08.1992 417060 10982584 10982584 10070000
BAIA DE ARAMA 2203137000 12239650 135 90664 12.08.1992 407988 11831662 11831662 11000000
BAIA DE CRIS 2292530000 12736278 143 89065 12.08.1992 400792 12335486 12335486 11920000
BACESTI 2449118000 13606211 153 88929 01.10.1992 533577 13072634 13072634 12500000
BUJORENI 1944950000 10805278 116 93149 12.08.1992 419170 10386108 10386108 9730000
BICAZ

873696000

4853867 51 95174 25.08.1992 475869 4377997 4377997 5170000
BIRLAD 965314000 5362856 55 97506 12.08.1992 438779 4924076 4924076 4670000
BREAZA

1199480000

6663778 85 78397 25.08.1992 391987 6271791 6271791 5670000
CALLATIS

1070769000

5948717 74 80388 25.08.1992 401940 5546776 5546776 6000000
Total

45548294000

193433367 6874416 225157109 1328730 226485839 227970000

 

Comparând valoarea  rămasă  (neamortizată) a navelor la data transferării lor în companiile proprietare de unică navă din Liberia, conform legislaţiei române şi valoarea de intrare a acestora în POI, se constată la cele 16 nave o diferenţă de 1,5 mil. USD (în minus conform reevaluărilor după legislaţia română, faţă de evaluarea făcută de firmele de brokeraj cu ocazia înregistrării lor ca proprietate a subsidiarelor Petromin Overseas Inc.).

Faţă de cifrele sus menţionate, este greu de acceptat ideea că navele în urma modernizărilor de 44 mil. USD, valorează chiar şi la valoarea lor de piaţă, tot atât cât ar valora nemodernizate, conform  reevaluărilor după legile române. Diferenţa între 1 USD şi preţul de înregistrare conform evaluării făcute de brokeri navelor, a fost înregistrată în contabilitatea Petromin Overseas Inc. ca  un fond  (sursă de acoperire)  în pasivul bilanţului.

Corect ar fi fost ca diferenţa sus menţionată să se înregistreze ca un venit care să acopere cheltuiala de modernizare, fără să influenţeze  profitul din operarea  comercială a navelor.

În fapt, Petromin Overseas a înregistrat în cheltuielile sale amortizare corespunzătoare valorii navelor modernizate, precum şi cei 44 mil. USD modernizări (upgrading). Înregistrarea pe cheltuieli atât a amortizării  corespunzătoare valorii de 227.970.000 USD a navelor, precum şi a cheltuielilor de modernizare de 44 mil. USD, confirmă implicit faptul că suma de 227.970.000 USD nu cuprinde investiţiile de ridicare standard nave. 

Cu privire la  modul de înregistrare în contabilitate a activităţii de management tehnic şi comercial al Petroklav Management Inc Liberia, se constată aceleaşi deficienţe ca şi în cazul Petroklav Inc. Bahamas.

Urmare analizei documentele menţionate anterior  se constată că pe parcursul anilor 1992 – 2000 toate societăţile din holdingul Petromin Overseas Inc. Liberia au înregistrat an de an pierderi însemnate, iar Petroklav Management Inc. înregistrează în mod constant profit zero, datorită subcontractării  activităţii sale către Torvald Klaveness. La nivelul grupului de firme din Liberia situaţia pierderilor se prezintă  astfel:

 

-USD-
ANII Total pierdere  din activitate proprie Petromin Overseas Inc. Liberia Total pierdere  din activitate proprie Societăţi subsidiare de unică navă  Profit – pierdere din activitate proprie Petroklav Management Inc. Liberia Pierdere totală a societăţilor constituite de CNM Petromin SA în Liberia
1992 2852444,89 21200188,57 0,00 24052633,46
1993 5423788,62 14032595,10 0,00 19456383,72
1994 6751652,81 22480614,72 0,00 29232267,53
1995 6943940,47 660826,35 0,00 7604766,82
1996 5762681,83 552801,16 0,00 6315482,99
1997 5182038,53 42313847,08 0,00 47495885,61
1998 3795593,24 5009253,74 0,00 8804846,98
1999 2219611,69 14521746,14 0,00 16741357,83
2000 1581342,47 576950,41 0,00 2158292,88
Total perioadă 40513094,55 121348823,27 0,00 161861917,82

 

Rezultă că pe perioada analizată totalul pierderii este de 161,8 mil. USD din care 40,5 mil. USD aparţine POI din activitatea proprie şi 121,3 mil. USD aparţin subsidiarelor sale. În documentaţia prezentată de CNM Petromin şi aflată în vol. 121, valoarea pierderii de mai sus este evaluată la 153.572.137 USD cu o diferenţă de 8.289.780 USD. Această diferenţă a fost localizată la anii 1993 ,1994, 1998 şi 2000, fără a putea fi stabilită cu exactitate din ce categorii de cheltuieli provine.

Suma stabilită drept prejudiciu în valoare de 161.861.917,82 USD a fost stabilită pe baza a situaţiilor financiare de sinteză întocmite de managerii norvegieni Torvald Klaveness şi auditate de Forum Touch Ross.

În aceste împrejurări se observă că învinuiţii care reprezentau CNM Petromin în companiile din Liberia şi care trebuiau să apere interesele acestei companii şi implicit a statului român, cu ştiinţă, şi-au încălcat în mod flagrant atribuţiile de serviciu, acţionând în mod total defectuos în funcţiile pe care le-au îndeplinit în companiile liberiene, iar uneori neîndeplinindu-şi atribuţiunile de serviciu, deşi tocmai în acest scop fuseseră numiţi în structurile de conducere din Liberia.

Activităţile învinuiţilor enumeraţi în legătură cu pierderile suferite de CNM Petromin din societăţile liberiene au fost uneori ca şi inexistente, în sensul că aceştia fie nu s-au întrunit în şedinţele obişnuite de lucru ale structurilor de conducere liberiene, fie, deşi cunoşteau situaţia comercială şi financiară reală a firmelor liberiene, nu au luat nici un fel de măsuri pentru a pune capăt dezastrului care era în curs de derulare. Practic, învinuiţii au acţionat la o manieră ce poate fi caracterizată absolut formală, în raport de atribuţiile pe care le aveau „uitând” în permanenţă că rolul lor era acela de a apăra interesele CNM Petromin SA. Această situaţie generată în mod direct de către aceşti învinuiţi, a condus la acumularea unor pierderi uriaşe în intervalul 1992-2000, pe fondul încălcărilor repetate ale dispoziţiilor legale române şi de către alţi învinuiţi, aşa cum am explicat anterior, şi cum se va vedea şi din alte descrie pe care le vom relata mai jos.

 

  1. g) Vânzarea navelor din cele 15 companii liberiene, proprietare de unică navă, către diverse societăţi

 

Aşa cum s-a precizat mai sus adevăratul scop al lărgirii garanţiilor îndestulătoare (200%  prin ipotecare directă a 6 nave) cu încă 9 nave  garanţii corporale colaterale a fost acela de a se recurge la vânzarea în primul rând a acestora direct din exterior şi fără vreun venit de înlocuire la CNM Petromin SA,  sub justificarea aparentă a aflării navelor în dispoziţia juridică a băncii creditoare pentru a asigura rambursarea creditului din veniturile de navlosire şi protejarea celorlalte 6 nave prin scoaterea lor de sub ipotecă şi readucerea lor în patrimoniul CNM Petromin SA libere de sarcini.

Acest mecanism a permis neobservarea vinderii directe şi consecutive în primul rând a celor 9 nave afectate de garanţii colaterale aşa cum se va arăta mai jos.

Preţurile de vânzare direct din societăţile proprietare de unică navă din Liberia nu puteau fi încasate decât de Petromin Overseas Inc., iar contul acestei societăţi era sub control şi operare directă la partenerul norvegian şi banca creditoare. Totuşi, aşa cum au fost ele evidenţiate fără documente justificative şi controlul CNM Petromin SA, au fost luate în considerare de către expertiză  şi neincluse în cuantumul  prejudiciului stabilit prin aceasta.

Cealaltă manoperă de ascundere a constat în crearea unei aparenţe de legalitate prin  aşa zisa avizare de către  Ministerului de Finanţe.

În acest scop, învinuiţii din conducerea CNM Petromin SA şi a Ministerului Transporturilor au cerut tardiv avizul Ministerului de Finanţe, (după constituirea şi înregistrarea societăţilor din Liberia), creând aparenţa preexistenţei acestui aviz obligatoriu şi prealabil.

Condiţiile prealabile constituirii societăţilor în Liberia, inclusiv în privinţa contractării şi derulării creditului, comunicate prin adresa din 14.10.1992, a Ministerul de Finanţe nu mai puteau fi îndeplinite deoarece societăţile erau constituite din 11.06.1992, cele 15 nave erau în proprietatea societăţilor din Liberia, iar creditul contractat la 7.08.1992 era deja în derulare prin efectuarea tragerii unor sume din acesta de Christiania Bank Oslo.

Astfel, eliminarea neconcordanţei dintre hotărârea CIS Petromin şi nota justificativă a Ministerului Transporturilor în sensul precizării în mod expres că navele transferate în Liberia rămân în proprietatea exclusivă a CNM Petromin SA solicitată drept condiţie prealabilă în răspunsul Ministrului Finanţelor din 14.10.1992, nu mai putea fi evident realizată.

De asemenea celelalte condiţionări prealabile  impuse de MF:

  • stabilirea unor raporturi exacte între CNM Petromin şi partenerul norvegian care să cuprindă drepturi şi obligaţii exacte de fiecare parte şi
  • inserarea unor prevederi contractuale care să ofere posibilitatea CNM Petromin a exercita un control riguros asupra întregii colaborări cu partenerul norvegian, din toate punctele de vedere,

nu mai puteau fi, evident nici ele, îndeplinite.

 

Din probatoriul administrat rezultă că vânzarea celor 15 nave (6 cu pavilion liberian şi 9 cu pavilion românesc şi armator liberian) proprietate a companiilor de unică navă liberiene s-a făcut :

  1. Prin mandat special acordat de Fondul Proprietăţii de Stat (Callatis- Histria Star, Breaza,- Histria Sun, Comăneşti – Corona Luck, Cărbuneşti – Corona Fury, Bobâlna – Corona Light, 22 Decembrie- Corona Fortune, Baia de Criş, Băneasa, Barboşi) fără întocmirea contractului de vânzare cumpărare prevăzut de Ordinul 62 din 16.03.1998 pentru aplicarea Normelor metodologice privind privatizarea societăţilor comerciale şi vânzarea de active (Anexa 4 a – instrucţiuni privind modul de întocmire a contractului de vânzare – cumpărare de active).

Acest lucru nu a fost posibil deoarece navele au fost vândute din Liberia şi aceste documente întocmite au avut rolul de a crea o aparenţă de legalitate, adică Petromin este „vânzătorul” navelor.

  1. Fie prin Bursa Maritimă şi de Mărfuri Constanţa (Bujoreni, Baia de Aramă, Băneasa şi Barboşi).

Conform Legii 24/6.03.1991 pentru aderarea României al Convenţia Naţiunilor Unite asupra contractelor de vânzare internaţionale de mărfuri, în art.2 se prevede că prezenta Convenţie nu reglementează vânzările de nave, vapoare, aeroglisante şi aeronave.

Acest articol exclude, conform Convenţiei toate vânzările de nave şi aeronave. În unele sisteme legale de drept, vânzarea navelor şi aeronavelor sunt considerate „mărfuri”, în timp ce în alte sisteme legale de drept, vânzările de nave şi aeronave sunt asimilate vânzărilor de imobile. Mai mult, în majoritatea sistemelor de drept, navele şi aeronavele fac obiectul cerinţelor unor înregistrări, normele specifice în care acestea sunt înregistrate diferă de la un sistem la altul, pentru a nu ridica probleme în interpretare, navele şi aeronavele care fac obiectul acestei Convenţii, în special având în vedere faptul că locul de înregistrare şi legea care guvernează înregistrarea nu este cunoscut în timpul vânzării, vânzarea navelor şi aeronavelor a fost exclusă de la aplicarea acestei Convenţii. (vezi vol.69 fil.3-12).

  1. Altele prin readucerea scriptică în ţară din Liberia şi vânzarea către parteneri străini cu întocmirea declaraţiei vamale şi a declaraţiei de încasare valutară( Bârlad).
  2. Altele prin readucerea scriptică în ţară din Liberia fără întocmirea celor 2 documente de export, declaraţie vamală şi declaraţie de încasare valutară (Bicaz, Breaza, Callatis).

Este necesar a se preciza modul de constituire a unei societăţi în Liberia şi documentele ce se întocmesc pentru vânzarea unei nave din off-shore-ul liberian, având în vedere că dreptul maritim este de inspiraţie engleză.

Înfiinţarea unei societăţi în această ţară, este reglementată de Business Corporation Act 1976 (Legea afacerilor societăţilor). Pentru aceasta, se cere înfiinţarea unui corporaţii (societate) de un cetăţean liberian sau un agent înregistrat autorizat, numit în Liberia. Conform Business Corporation Act 1976, „o corporaţie „ (societate) este o entitate legală, creată în baza legii jurisdicţiei în care este înmatriculată. Legea consideră societatea ca o persoană legală, separată de proprietari (acţionari) şi prin aceasta este distinctă şi separată de persoanele care deţin acţiunile. Legea protejează acţionarii societăţii prin acordarea răspunderii limitate, rezultă că răspunderea lor este limitată la capitalul social al companiei. Conform legii liberiene, nu există obligativitatea ca numele ofiţerilor societăţii, directorilor sau acţionarilor să fie înregistrate într-un registru public, asemenea informaţii rămânând strict confidenţiale. Certificatul acţiunilor la purtător nu indică numele proprietarului. Certificatul este andosat în alb (gir), aşa că persoana care are posesia fizică a documentului este proprietar. Acţiunile la purtător asigură confidenţialitatea şi transferul activelor, deoarece transferul certificatului îndeplineşte transferul proprietăţii. Articles of incorporation (contractul de societate) este instrumentul de bază completat care se depune la registru în vederea înmatriculării societăţii. În principiu, acesta include: numele societăţii, perioada de existenţă, scopul şi obiectul de activitate, capitalul autorizat, clasa de operaţiuni şi alte condiţii de operare.

By-laws (Statutul), defineşte drepturile şi obligaţiile diverşilor acţionari, directori, ofiţeri, consilii din structura societăţii şi prevede normele de conducere a societăţii ca întâlnirile şi alegerea directorilor şi ofiţerilor.

În practica maritimă internaţională (a se vedea SHIP SALE AND PURCHASE editată de LLOYD’S OF LONDON 1993), aşa cum am explicat anterior, vânzarea unei nave se face pe baza unui contract de vânzare cumpărare numit Memorandum of Agreement (MOA) formă standard, întocmit de Norvegian Shipbrokers’ Association şi aprobat de The Baltic and International Maritime Council (BIMCO) nume de cod SALEFORM 1987 şi ulterior SALEFORM 1993 unde la punctul 8, numit documente este menţionat şi Bill of Sale (act de vânzare).

Deci acest document este inclus în contractul de vânzare cumpărare (Memorandum of Agreement), astfel că singular  nu-şi produce efectele. Clauza 8 din contractul respectiv intitulată documente prevede pentru vânzarea unei nave următoarele înscrisuri conform dreptului englez:

  • Bill of Sale ( act de vânzare) autentificat la notariat, iar pentru statele care nu au aderat la Convenţia de la Haga 1961, cum era România, trebuiau supralegalizate.
  • Protocolul de livrare
  • Certificatul de sarcini
  • Radierea navei
  • Alte documente suplimentare ca: Rezoluţia directorilor şi acţionarilor cu privire la acceptul vânzării navei în schimbul preţului convenit prin contract, numirea ofiţerului sau împuternicitului legal al vânzătorului care este însărcinat de vânzător în legătură cu contractul.
  • Invoice – factură comercială în original
  • Certificat original emis de societăţile de clasificare care să ateste că nava în timpul livrării are clasă.
  • Consimţământul original, licenţele sau aprobările autorităţilor guvernamentale şi agenţiilor necesare de a da drept vânzătorului în mod legal, în executarea obligaţiilor  prevăzute în contractul de vânzare.

Revenind la legislaţia română, la vânzarea navelor se cerea Declaraţia Vamală şi Declaraţia de încasare valutară.

Din documentele existente la dosar, rezultă că navele au fost vândute din Liberia către alt partener străin, la vânzător fiind menţionate companiile liberiene, care erau proprietare de unică navă şi nu CNM Petromin. În aceste împrejurări, nu s-a putut încasa contravaloarea acestora, iar scoaterea din contabilitatea Petromin s-a făcut prin întocmirea unor facturi, în care la vânzător, s-a atestat în mod nereal CNM Petromin. În facturi, s-au trecut preţurile de vânzare în dolari ale navelor, fără ca acestea să fie încasate şi fără a se întocmi declaraţie vamală şi declaraţie de încasare valutară.

În mandatele speciale acordate de FPS s-au invocat prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale, Hotărârea de Guvern nr.55/1998 pentru aprobarea normelor privind privatizarea societăţilor comerciale şi vânzarea de active, precum şi Regulamentul de organizare a FPS, Legea nr.99/1999 privind dunele măsuri pentru accelerarea reformei economice, Hotărârea Guvernului nr.450/1999 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei Guvernului nr.88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale. Aceste acte normative, care în principal vizează privatizarea societăţilor comerciale româneşti, în speţă CNM Petromin prin vânzarea de active, nu au putut fi aplicate, întrucât navele nu mai erau în proprietatea companiei româneşti, fiind radiate, şi aparţineau societăţilor comerciale liberiene, proprietare de unică navă, unele având şi pavilion liberian. Astfel, actele normative, respective, puteau fi aplicate numai activelor aparţinând societăţilor româneşti, de altfel, deşi s-au dat mandate societăţii CNM Petromin pentru vinderea acestor active, contractele de vânzare nu au putut fi încheiate pentru motivele arătate mai sus, deci, în concluzie, rezultă că legislaţia românească nu putea fi aplicată, deoarece activele nu mai aparţineau CNM Petromin, cu toate că aceasta deţinea 100% acţiunile, şi în prezent au rămas cu ele.

Pentru a putea vorbi de vânzarea navelor trebuie să avem în vedere condiţiile navelor, anul de construcţie, şantierul care le-a construit, capacitatea, clasa, pe care le vom prezenta în următorul tabel.

 

Nr. crt. Nava Armatorul Capacitate Anul constru-cţiei Şantierul Pavilionul Clasa Valoarea stabilită de armator
1 Fortune 22 – ex 22 Decembrie 22 Decembrie Inc. Liberia 171.000 dwt 1993 Şantierul naval Constanţa – România Liberia Lloyd’s 33.000.000 USD
2 Cărbuneşti Cărbuneşti Inc. Liberia 171.000 dwt 1990 Şantierul naval Constanţa – România Liberia Lloyd’s 35.170.000 USD
3 Comăneşti Comăneşti Inc. Liberia 171.000 dwt 1989 Şantierul naval Constanţa – România Liberia Lloyd’s 32.830.000 USD
4 Balota Balota Inc. Liberia 54.154 dwt 1985 Şantierul naval Galaţi – România România RNR România Germanischer Lloyd’s 10.500.000 USD
5 Baia de Aramă Baia de Aramă Inc. Liberia 64.691 dwt 1983 Şantierul naval Constanţa – România România RNR România Germanischer Lloyd’s 11.000.000 USD
6 Baia de Criş Baia de Criş Inc. Liberia 64.691 dwt 1984 Şantierul naval Constanţa – România România RNR România Germanischer Lloyd’s 11.920.000 USD
7 Bobîlna Bobîlna Inc. Liberia 65.854 dwt 1982 Şantierul naval Constanţa – România Liberia Lloyd’s 10.070.000 USD
8 Borzeşti Borzeşti Inc. Liberia 64.854 dwt 1982 Şantierul naval Constanţa Liberia Lloyd’s 10.070.000
9 Băneasa Băneasa Inc. Liberia 64.861 dwt 1984 Şantierul naval Constanţa – România Liberia Lloyd’s 12.170.000 USD
10 Barboşi Barboşi Inc. Liberia 67.200 dwt 1991 Şantierul naval Mangalia Liberia Lloyd’s 17.500.000 USD
11 Bujoreni Bujoreni Inc. Liberia 64.854 dwt 1991 Şantierul naval Constanţa România RNR România Germanischer Lloyd’s 9.730.000 USD
12 Băceşti Băceşti Inc. Liberia 65.418 dwt 1985 Şantierul naval Constanţa Liberia Lloyd’s 12.500.000 USD
13 Callatis Callatis Inc. Liberia 55.000 dwt 1978 Şantierul navala Mangalia România RNR România Germanischer Lloyd’s 6.000.000 USD
14 Breaza Breaza Inc. Liberia 55.000 dwt 1978 Şantierul naval Constanţa România RNR România Germanischer Lloyd’s 5.670.000 USD
15 Bârlad Bârlad Inc. Liberia 55.000 dwt 1976 Şantierul naval Constanţa România RNR România Germanischer Lloyd’s 4.670.000 USD
16 Bicaz Bicaz Inc. Liberia 65.000 dwt 1976 Şantierul naval Constanţa România RNR România Bureau Veritas 5.170.000 USD
TOTAL 1.319.577 dwt 227.970.000 USD

 

 

 Totodată vom prezenta ce semnificaţie au certificatele de clasă emise navelor de Lloyd’s Register, Germanischer Lloyd’ şi Registrul Naval Român.

Cazuri de nave maritime care nu posedă acte de clasă, eliberate de o societate de clasificare recunoscută mai există încă, dar ele sunt foarte rare şi se referă la un număr restrâns de nave vechi care navigă în bazine închise.

Ele sunt de regulă în stare tehnică atât de precară, încât nici o societate de clasificare nu le-ar elibera certificate de clasă, fără să-şi compromită numele.

Aceste nave navigă fără asigurări de corp, maşini şi răspundere civilă şi se află la un  pas de piraterie.

Certificatele de clasă se eliberează de societăţile de clasificare, în urma unor inspecţii deosebit de exigente. În ce priveşte navale noi, societăţile de clasificare alese şi mandatate de armatori supraveghează şi verifică calitatea tuturor elementelor constructive ale navei, inclusiv maşini şi aparatura de navigaţie, din momentul punerii chilei (prima foaie de tablă de la fundul navei) şi până la ultimul test de bună funcţionare a ultimului agregat.

Importanţa actelor eliberate de societăţile de clasificare, este deosebită, fără acte de clasă, asiguratorii CASCO şi P&I refuză să asigure nave fără a mai vorbi de faptul că majoritatea covârşitoare a navlositorilor refuză să angajeze nave neclasificate şi neasigurate pentru transportul mărfurilor. Foarte mulţi navlositori impun chiar limite de vârstă ale navelor, în cea mai mare parte, 15 ani, pornind de la realitatea că navele mai vechi au de regulă probleme tehnice, care se agravează odată cu înaintarea în vârstă (ca şi omul).

Cu ocazia fiecărei inspecţii, inspectorii societăţilor de clasificare, impun efectuarea tuturor reparaţiilor considerate de ei necesare, ca o condiţie categorică, înainte de eliberarea sau prelungirea valabilităţii certificatelor de clasă. Întrucât Registrul Naval Român nu era o societate recunoscută de marile companii de asigurare, ca o societate de clasificare de prim rang, cum este Lloyd’s Register, banca a acceptat ca şi celelalte 4 nave să aibă şi clasa Germanischer Lloyd’s.

Cum Registrul Naval Român avea contract de cooperare şi suplinire reciprocă, certificatele eliberate de RNR au fost recunoscute fără probleme, de Germanischer Lloyd’, care au eliberat pe baza lor noile certificate cu antetul societate Germanischer Lloyd’s.

În ceea ce priveşte Lloyd’s Register of Shipping aceasta este o societate britanică, fiind înfiinţată iniţial ca o asociaţie a asiguratorilor englezi din Londra, profilată în principal pe asigurări maritime, activând deja din secolul al XVII-lea. Lloyd’s este o asociaţie foarte puternică şi astăzi.

Pe lângă asiguratorii Lloyd’s s-au format şi societăţi legale de transportul maritim şi în speţă, Lloyd’s Register of Shipping, cea mai veche societate de clasificare a navelor. În afară de efectuarea de inspecţii şi eliberarea de certificate de clasă, Lloyd’s Register of Shipping are o imensă bancă de date ce conţine ample informaţii despre flota mondială. Datorită unui sistem informaţional vast, Lloyd’s urmăreşte fiecare navă, din momentul începerii construcţiei, pe întreaga perioadă de exploatare şi până când nava este dezarmată (vândută ca fier vechi) sau încetează să existe din alte motive.

Lloyd’s Register of Shipping publică o mare parte din informaţiile ce le deţine în banca sa de date, în diferite publicaţii care se adresează unor grupuri de cititori cu interese diferite, cea mai utilizată fiind Registrul de nave (Register Books).

Astfel se observă că navele care au făcut obiectul asocierii dintre CNM Petromin şi Klaveness, au fost clasificate de cele două societăţi recunoscute pe plan mondial, ceea ce demonstrează că situaţia acestora tehnică şi din punct de vedere al exploatării, era una foarte bună la data clasificării, practic când a fost demarată asocierea şi pe parcursul derulării asocierii, inclusiv la momentul vânzării navelor.

De asemenea, se poate constata din documentele aflate la dosar că cele 16 nave erau în perioada normală de exploatare, unele dintre ele fiind construite după 1989, făceau parte din grupa navelor de mare capacitate, cu o valoare comercială extrem de mare.

Folosirea creditului care a stat la baza acestei asocieri, ar fi trebuit să sporească performanţele acestor nave, cu consecinţa directă a ridicării valorii acestora sau cel puţin menţinerea la valoarea iniţială (evident cu fluctuaţiile fireşti ale pieţei) şi nu să conducă la micşorarea drastică a standardelor fiecărei nave, valorilor şi în final, vânzării la un preţ cu mult diminuat faţă de valoarea iniţială (atunci când s-a început asocierea). Mai mult decât atât, aceste sume de bani reprezentând preţul de vânzare al navelor, nu au fost nici măcar încasate de CNM Petromin pentru a se mai putea recupera o parte din valoarea acestor nave.

„Este de neînţeles” cum persoanele care de-a lungul derulării asocierii, precum şi la momentul vânzării navelor care au reprezentat direct CNM Petromin sau autorităţile care se ocupau de această companie, prin faptele lor, au „reuşit performanţa” să scoată în mod fraudulos, din patrimoniul CNM Petromin SA cele 16 nave, iar în final să piardă proprietatea asupra acestora, fără a încasa aproape nimic din contravaloarea lor.

 

 

 

1.Vânzarea navei Baia de Aramă şi stabilirea prejudiciului

La data de 13.01.1999, în baza procesului verbal al şedinţei speciale a Comitetului Director (vol.31, pg.4-8) al companiei Baia de Aramă Inc. Liberia, care a avut loc la sediul CNM Petromin, la care au participat inc. Kauntz Werner, preşedinte, înv. Răgălie Ion, secretar şi înv. Helmut Bogdan (care a participat prin telefon), au aprobat vânzarea navei Baia de Aramă către Hebey Ocean Shipping Co. din China sau nominaţii acestora şi acordarea unei împuterniciri cerută pentru efectuarea vânzării. Nu rezultă numirea acestora în funcţia de directori la începutul anului, când a avut loc adunarea extraordinară a acţionarilor. De asemenea, s-a mai hotărât să aprobe ca nava să fie vândută cumpărătorilor la preţul de 2.650.000 USD, în conformitate cu termenii contractului de vânzare-cumpărare, datat 6.01.1999 (vol.31, pg.4-8). Din conţinutul procesului verbal nu rezultă motivul pentru care această navă este vândută şi cine încasează sumele în valută din valorificarea acesteia.

Din probatoriul existent la dosar, rezultă că aceştia nu au avut aprobarea acţionarilor, adică a lui Petromin Overseas Inc.

Conform celor hotărâte în şedinţă, înv. Helmut Bogdan a semnat în numele „Baia de Aramă Inc”, la 12.01.1998 o împuternicire prin s-a care s-a autonumit, împreună cu Bjorn Jensen, Svein H. Jenssen şi Tore Bergsjo, toţi din Oslo, Norvegia şi David John Beaves, Ken Cheung precum şi Rita Lau ca împuterniciţi legali şi loiali ai companiei aceştia urmând să acţioneze individual pentru efectuarea vânzării navei „Baia de Aramă” către Hebey Ocean Shipping Co. din China, să ia măsuri de radiere a navei din registrul român, să semneze un protocol de livrare şi acceptare, să predea nava fizic către cumpărători, şi să deschidă un cont comun la Christiania Bank (vol.31, pg.1-3).

Împuternicirea era autentificată la 2.06.1999, la notariatul din Oslo (vol.31, pg.3), iar procesul verbal al şedinţei Comitetului Director era autentificat la 20.01.1999 tot în aceiaşi localitate (vol.31, pg.7-8). La data de 6.01.1998 s-a încheiat contactul de vânzare-cumpărare, forma standard SALEFORM 1993, prin care Baia de Aramă Inc. a vândut lui Hebey Ocean Shipping Company nava Baia de Aramă, la preţul de 2.650.000 USD în numerar (cash). Contractul a fost semnat în numele vânzătorului de înv. Helmut Bogdan, iar în numele garantorului de înv. Bărdaş Marcel, directorul CNM Petromin SA Constanţa (vol.31, pg.14-39).

Din studiul documentelor, a rezultat că şedinţa specială a Comitetului Director, cât şi împuternicirea au fost emise şi semnate după perfectarea contactului de vânzare-cumpărare iar acţionarii, singurii în drept să decidă, nu au emis vreo hotărâre în acest sens.

Rezultă că inc. Kauntz Werner, înv. Răgălie Ion şi înv. Helmut Bogdan  şi-au încălcat cu ştiinţă atribuţiile de serviciu prin neefectuarea actelor de administrare la societatea Baia de Aramă Inc., la care erau obligai prin statut şi atribuţii de serviciu, aceste ce au avut ca urmare vânzarea nelegală a navei „Baia de Aramă”.

Adendum-ul nr.1 la contractul de vânzare-cumpărare, datat la 6.01.1999 a fost semnat de înv. Helmut Bogdan în numele vânzătorilor iar pentru cumpărători de reprezentantul autorizat al lui Hebei Ocean Shipping Company. În acest contract privind vânzarea navei „Baia de Aramă” se face referire la clauza nr.8, numită documentaţie, în care părţile la prezentul contract au căzut de acord ca următoarele înscrisuri să fie schimbate contra plăţii/livrării navei, în conformitate cu clauza menţionată mai sus (vol.31, filele 36-38):

– o copie după procesul verbal al şedinţei speciale a Comitetului Director, autentificată la notariat, prin care:

  1. a) să autorizeze/aprobe contractul de vânzare-cumpărare, care poate fi amendat şi toate condiţiile vânzării navei, precum şi autorizarea unui director al vânzătorului să execute actul de vânzare (Bill of Sale) pentru navă;
  2. b) să autorizeze un director, prin semnarea unei împuterniciri şi toate celelalte documente cerute pentru vânzarea şi livrarea navei, iar procesul verbal să fie semnat de unul sau doi directori ai şedinţei.

– o împuternicire autentificată la notariat pentru persoana care semnează documentele în numele vânzătorului şi efectuează livrarea navei către cumpărător;

– o copie după certificatul de naţionalitate a navei, emis de autorităţile competente române;

– semnarea facturii originale, în trei exemplare în care să se menţioneze caracteristicile navei şi preţul;

– o scrisoare prin care vânzătorii se obligă, că nava nu este pe lista neagră a ligii boicotului arab;

– o scrisoare prin care vânzătorii garantează că vor trimite prin curier toate desenele şi planurile navei;

– o scrisoare prin care se obligă garantorii.

Aceste documente au fost predate cumpărătorilor în numele companiei vânzătoare Baia de Aramă Inc. din Liberia companie care a fost proprietara de drept a acestei nave şi nu CNM Petromin.

Actele întocmite de CNM Petromin şi hotărârile luate de FPS în privinţa vânzării acestei nave, nu s-au folosit pentru a fi predate cumpărătorilor navei aceste documente întocmite dând doar o aparenţă de legalitate cum că CNM Petromin ar fi vânzătorul acestei nave. Pentru a atesta cele precizate mai sus la scoaterea din evidenţă a acestei nave inv. Leonte Ludovica a  întocmit în fals o factură fiscală iar inc. Kauntz Werner a semnat-o prin care menţiona că CNM Petromin a vândut nava Baia de Aramă lui Hebei Ocean Shipping Company din China la preţul de 2.650.000 USD (vezi vol.31 fil.23).

Conform împuternicirii semnată de înv. Helmut Bogdan la 12.01.1998, protocolul de livrare şi acceptare a navei a fost semnat în numele vânzătorilor de David John Beaves din Oslo-Norvegia, iar Bill of Sale (actul de vânzare a navei) a fost semnat de înv. Helmut Bogdan şi autentificat la notariatul din Oslo la 2.06.1999 (vol.31, filele 45-49).

Anterior vânzării acestei nave, CNM Petromin şi FPS au întreprins o serie de activităţi pentru a crea o stare aparentă de legalitate, respectiv, că CNM Petromin este proprietarul navei şi că a luat decizia de a vinde această navă. Astfel, la 31.03.1998, în prezenţa înv. Băcilă Nicolae, director general, înv. Pandele Florentin, reprezentantul FPS, martorul Babău Ion, reprezentatul SIF Transilvania şi înv. Dan Ion, reprezentantul FPS, aceştia au hotărât să aprobe propunerea de vânzare a trei nave, printre care şi Baia de Aramă pentru a evita cheltuielile suplimentare, în condiţiile în care navele vor fi scoase din exploatare prin expirarea clasei. (vol.31, pg.53-57).

La data de 31.03.1998 Adunarea Generală a Acţionarilor din CNM Petromin, a emis hotărârea nr. 4 semnată de înv. Pandele Florentin şi Dan Ion, prin care au aprobat ca nava „Baia de Aramă”, împreună cu alte două nave să fie vândute conform procedurilor legale (vol.31, fila 58). În şedinţa din 23.05.1998, Consiliul de Administraţie, compus din: înv. Băcilă Nicolae, preşedinte, Creţu Mircea, membru, înv. Concegulian Ervant, membru, au aprobat preţul de pornire a licitaţiei pentru nava „Baia de Aramă” la suma de 4.490.000 USD. La rândul său AGA-CNM Petromin la data de 07.06.1998, sub semnătura înv. Băcilă Nicolae director, Dan Ion şi Pandele Florentin reprezentanţi ai FPS şi martorul Sabău Ion reprezentant SIF Transilvania, au aprobat preţul de pornire a licitaţiei de 4.490.000 USD. (vezi vol.31 fila 63-64).

Datorită faptului că la primele licitaţii, organizate de FPS – Direcţia teritorială Constanţa, comisia formată din înv. Catrinescu Gheorghe, Oancea Mirela, Dan Gheorghe, Rachieru Manuela şi înv. Stănăgui Claudiu, nu a putut să vândă nava din lipsă de ofertanţi (vol.31, filele 74-85), la data de 07.08.1998 Consiliul de Administraţie al CNM Petromin, compus din înv. Bărdaş Marcel, preşedintele, înv. Culeţu Dan, membru, Creţu Mircea, membru, Concegulian Ervant Ilie, membru, Ghiţă Adrian, membru (care votează împotrivă), au aprobat reducerea preţului de pornire a licitaţie, stabilindu-l la valoare de 3.500.000 USD (vol.31, fila 71-72). La 21.10.1998, Nava Baia de Aramă, a fost scoasă la vânzare contrar normelor legale, prin Bursa Maritimă şi de Mărfuri Constanţa, preţul de începere a licitaţiei de a fost de 3.500.000 USD. CNM Petromin, la data de 23.09.1998 a semnat la Constanţa contractul de prestări servicii cu Bursa Maritimă şi de Mărfuri Constanţa, acesta fiind semnat de Armeanu Cezar Manole, în calitate de prestator şi CNM Petromin, reprezentată prin înv. Bărdaş Marcel, în calitate de beneficiar. Obiectul contractului îl constituia licitaţiile deschise cu strigare pentru vânzarea activelor, aparţinând beneficiarului, având la bază Regulamentul pentru organizarea licitaţiilor pentru vânzări nave prin Bursa Maritimă şi de Mărfuri Constanţa. Totodată acest contract a avut anexa 1 în care se menţiona reţeaua de promovare utilizată de bursă în organizarea vânzării de nave aparţinând CNM Petromin SA Constanţa. Iar în anexa 2 la contractul respectiv, părţile au convenit ca vânzarea navei Baia de Aramă să se facă prin licitaţie deschisă cu strigare. Atât contractul, cât şi anexele sunt semnate de înv. Morariu Gică şi Bărdaş Marcel, prin încălcarea cu ştiinţă a atribuţiilor de serviciu, fiind vândută astfel nelegal nava Baia de Aramă (vezi vol.69 fil.13-17)

În înţelegerea privitoare la plata comisionului cuvenit Bursei Maritime şi de Mărfuri Constanţa, conform anexei la contractul de vânzare cumpărare (semnat de înv. Helmut Bogdan în numele societăţii Baia de Aramă Inc., iar la Bursa Maritimă şi de Mărfuri nu a semnat nimeni) datat 6.01.1998, cu privire la vânzarea navei Baia de Aramă, părţile au convenit ca vânzătorii Baia de Aramă Inc. din Liberia, să plătească comisionul de 0,35%  (vol.31, fila 50). Plata comisionului s-a făcut prin transfer din banca vânzătorului Christiania Bank – Oslo la Banca Comercială Română – Sucursala Constanţa unde bursa avea deschis contul (vezi vol.31 fila 39). În realitate, Christiania Bank, la ordinul societăţii Petromin Overseas Inc, prin Torvald Klanveness a remis către BCR – Sucursala Constanţa la data de 4.02.1999, suma de 9.275 USD ce reprezintă 0,35% din comisionul pentru vânzarea navei (vezi vol.31 fil.111). Faţă de cele expuse mai sus a rezultat faptul că pentru serviciul prestat Bursa Maritimă şi de Mărfuri trebuia să prezinte invoice (factură) în care la prestator trebuia să apară aceasta, iar la beneficiar Baia de Aramă Inc. pentru a justifica încasarea plăţii. În realitate Bursa Maritimă şi de Mărfuri a prezentat o factură fiscală datată 10.02.1999, în care apare la prestator, iar la beneficiar apare CNM Petromin, care în loc de valută a plătit suma de 112.941.675 lei (vol.31, fila 109). Plecând de la aceste precizări de respectare a legislaţiei, se constată că pentru a fi în măsură ca o societate cu capital majoritar de stat să vândă un activ, aceasta trebuie să-l aibă în proprietate (conform prevederilor art.1 pct.2 din Anexa 1 la HG 55/2.02.1998).

După ce nava a fost vândută de către Baia de Aramă Inc. din Liberia acesteia trebuia să i se retragă pavilionul român şi, totodată, să fie radiată din registrul căpităniei. Inc. Kauntz Werner deşi avea calitatea de director financiar la CNM Petromin semnează o împuternicire fără dată în numele companiei Baia de Aramă Inc. din Liberia prin care împuterniceşte ca agent pe CNM Petromin să o reprezinte în relaţiile cu autorităţile române pentru radierea navei Baia de Aramă (vol.30, fila 63). La data de 13.05.1999, în calitate de director la Baia de Aramă Inc. din Liberia, prin adresa 3945 către Căpitenia Zonală Constanţa trimite în completare mai multe documente pentru radierea navei Baia de Aramă (vol.30, fila 62). La data de 02.06.1999 înv. Cliseru Speranţa, în calitate de director comercial a CNM Petromin, împreună cu înv. Stănăgui Claudiu – Biroul Marketing, a solicitat Căpităniei Zonale Constanţa să elibereze un certificat de radiere pentru nava Baia de Aramă. Arătăm faptul că, învinuiţii cu ştiinţă, şi-au încălcat atribuţiile de serviciu prin solicitarea radierii navei „Baia de Aramă”.

În baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale luate în perioada 1990-1992, înv. Băsescu Traian, la data 25.06.1999, a emis ordinul cu nr. 334, în calitate de ministru al transporturilor, încălcându-şi cu bună ştiinţă atribuţiile de serviciu, prin nerespectarea OG 42/1997 şi a ordinului ministrului transporturilor  327/1994, în referire la HG nr. 263/1999. Astfel, învinuitul a consemnat în mod nereal, în ordinul arătat mai sus, că radierea navei „Baia de Aramă” s-a făcut la cererea armatorului CNM Petromin SA deşi cunoştea, la acea dată, că armatorul era societatea liberiană „Baia de Aramă Inc.” Acest lucru l-a consemnat în mod expres învinuitul în ordinul cu nr. 457 pe care l-a emis la 11.08.1992 şi din care rezultă expres că nava „Baia de Aramă” aparţine unei companii subsidiare cu acelaşi nume din Liberia, care este şi armatorul navei. În consecinţă, pe de o parte se observă persistenţa înv. Băsescu Traian în hotărârea sa infracţională, şi anume aceea de a crea o stare de confuzie asupra proprietarului de drept al navei, iar pe de altă parte insistenţa cu care acesta a continuat să încalce reglementările româneşti în materia navigaţiei civile, la data emiterii ordinului cu nr. 334, învinuitul cunoscând prevederile art. 24 şi 26 din OG 42/1997 prin care  se arată în mod expres că retragerea dreptului de arborare a pavilionului român precum şi radierea unei nave se face numai la cererea armatorului acesteia. În speţă, se observă cu uşurinţă că cererea de retragere a dreptului de arborare a pavilionului şi radiere a navei „Baia de Aramă” trebuia să fie primită de învinuit de la compania liberiană „Baia de Aramă Inc.”, armatorul de drept al navei. Deşi cunoştea situaţia acestei nave încă din 1992, aşa cum am arătat mai sus, înv. Băsescu Traian, în mod intenţionat, nu a solicitat verificarea documentaţiei necesare emiterii ordinului 334, neîndeplinindu-se astfel, o obligaţie elementară de verificare, acţiune care a permis, în final, punerea în practică a contractului de vânzare-cumpărare a navei şi înmatricularea acesteia de către cumpărătorul ei care astfel, a preluat, pe deplin, proprietatea navei. Ulterior, evident că preţul de vânzare al navei nu a mai ajuns în conturile CNM Petromin SA, şi implicit în patrimoniul statului român, această sumă aşa  cum vom vedea constituindu-se în prejudiciu. De altfel, preocuparea înv. Băsescu Traian de a permite derularea acestei vânzări, cu încălcarea normelor legale româneşti, rezultă şi din rapiditatea cu care acesta a emis ordinul nr. 334, practic, în aceeaşi zi în care înv. Cliseru Speranţa a solicitat radierea navei de către Căpitănia zonală Constanţa. În mod evident, era necesar un minimum de timp, ca de la momentul primirii cererii şi până la momentul emiterii ordinului să fie efectuate măcar verificările elementare, cu privire la armatorul navei. Acest lucru nu s-a întâmplat însă , înv. Băsescu Traian dorind practic „să acopere” ilegalităţile săvârşite în perioada 1991-1992, referitor la încheierea şi derularea asocierii dintre CNM Petromin  şi Klaveness (vezi vol.30 fil.11,13).

În acelaşi mod a continuat şi inc. Kauntz Werner, care pentru scoaterea din evidenţa contabilă, a emis şi semnat factura fiscală nr.1308357, din data de 20.04.1999 în care a consemnat, în mod nereal, şi încălcându-şi cu ştiinţă atribuţiunile de serviciu, că nava „Baia de Aramă” a fost vândută de către CNM Petromin SA cu suma de 2.650.000 USD, din care, de altfel, nu s-a încasat nimic. Această factură a fost întocmită şi verificată financiar, contrara dispoziţiilor legale de către înv. Leonte Ludovica care avea funcţia de şef serviciu contabilitate la CNM Petromin Constanţa şi care a certificat astfel o situaţie neadevărată în legătură cu vânzarea acestei nave. (vol.31 fil.123) Prejudiciul înregistrat de CNM Petromin, conform Raportului de expertiză tehnico-maritimă şi financiar-contabilă nr.1386 din 22.03.2004, este în sumă de 7.220.928 USD. (vol.153 fil.126)

 

2.Vânzarea navei Băneasa şi stabilirea prejudiciului

La data de 24.09.1999, în baza procesului verbal al şedinţei speciale a Comitetului Director al companiei Băneasa Inc. – Liberia, care a avut loc la sediul CNM Petromin, au participat prin procura datată la data de 22.09.1999,  înv. Helmut Bogdan, director/preşedinte înc. Kauntz Werner; director trezorier şi Rusen Mitică, director secretar (vol.82 filele 8-14). Aceştia au hotărât vânzarea navei Băneasa către Great Zhejiang Shipping Corp din Panama sau nominaţii acestora printr-un act sau acte de vânzare, care vor fi executate şi expediate de către companie, şi totodată să radieze nava din registrul liberian. De asemenea, s-a mai hotărât ca inc. Kauntz Werner şi/sau Rusen Mitică şi/sau înv. Cliseru Speranţa şi/sau înv. Helmut Bogdan şi/sau Flora Lemonis şi/sau Maria Kaliva şi/sau John Enright din SUA, şi Angleliki Kentrou şi Giannopoulus, fiecare acţionând împreună şi separat să fie numiţi ca împuterniciţi ai companiei pentru a vinde nava Băneasa către Great Zhejiang Shipping Corp. S-a mai hotărât ca aceste rezoluţii adoptate de Comitetul Director să fie prezentate spre ratificare, adoptate şi aprobate ca hotărâri ale acţionarului companiei. Tot în aceeaşi şedinţă, acţionarul companiei, Petromin Overseas Inc. inc. Kauntz Werner, aprobă şi ratifică hotărârile adoptate de Comitetul Director al companiei Băneasa Inc. (vol.82, fila 15-16).

La data de 13.09.1999, înv. Bărdaş Marcel, încălcându-şi cu ştiinţă atribuţiile de serviciu, care îi reveneau în calitatea de director general al CNM Petromin SA l-a împuternicit pe inc. Rusen Mitică să semneze contractul de vânzare-cumpărare datat 13.09.1999 dintre Băneasa Inc. Liberia şi Great Zhejiang Shipping Corp din Panama (vol.82, fila 2-3).

Contractul de vânzare-cumpărare (MOA) datat 13.09.1999 a navei Băneasa a fost semnat în numele vânzătorilor Băneasa Inc. de către Rusen Mitică, iar în numele cumpărătorilor de reprezentantul companiei Great Zhejiang Shipping Corp din Panama. Cu totul nejustificat semnează în calitate de martor înv. Morariu Gică de la Bursa Maritimă şi de Mărfuri Constanţa. Preţul de vânzare al navei menţionat în contractul respectiv a fost de 3.500.000 USD (vol.82, filele 29-52). Din analiza documentelor iniţiate de Comitetul Director al companiei Băneasa Inc. şi al acţionarilor POI, se observă că nava a fost vândută înainte ca directorii din compania Băneasa Inc. şi acţionarii acestei companii să hotărască acest lucru. În mod concret, vânzarea navei s-a realizat doar prin voinţa înv. Bărdaş Marcel, inc. Rusen Mitică şi înv. Morariu Gică.

În acest context, se observă că înv. Morariu Gică cunoscând că nava Băneasa este în proprietatea companiei liberiene Băneasa Inc. a emis şi semnat mai multe documente prin care a ascuns activul reprezentat de nava Băneasa cu scopul diminuării valorii acesteia, activitate care întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de bancrută frauduloasă. Pe de altă parte, acelaşi învinuit prin activitatea sa a permis transferul în mod nelegal a acestei nave prin BMMC Constanţa, în scopul disimulării originii acesteia, şi a favorizării persoanelor care efectuau vânzarea, activitate care se circumscrie infracţiunii de spălare de bani.

Din documentele companiei nu a rezultat numirea acestora în funcţia de directori, care conform statutului trebuia convocată adunarea extraordinară a acţionarilor, pentru numirea acestora la sfârşitul fiecărui an fiscal. De asemenea, nu a rezultat nici motivul pentru care nava a fost vândută şi cine a încasat sumele în valută din valorificarea acesteia. Astfel că, inc. Kauntz Werner, Rusen Mitică şi înv. Helmut Bogdan şi-au încălcat cu ştiinţă atribuţiunile de serviciu, unde în calitatea lor de reprezentaţi ai CNM Petromin, aveau obligaţia de a apăra interesele acestei companii şi implicit ale statului român şi nu de pierdere a proprietăţii navei şi neîncasarea preţului de vânzare.

În Adendum-ul nr.1 la contractul de vânzare-cumpărare, datat 13.09.1999 şi semnat de inc. Rusen Mitică în numele vânzătorilor, iar la cumpărător de reprezentanţii firmei străine şi martorul Morariu Gică din partea Bursei Maritime şi de Mărfuri Constanţa, privitor la vânzarea navei Băneasa se agreează între vânzători şi cumpărători ca următoarele documente să fie traduse în limba engleză şi să fie prezentate reprezentanţilor cumpărătorilor, astfel (vol.82, fila 51-52):

– factura comercială în trei exemplare semnată de către vânzători, care să cuprindă preţul de achiziţie 3.200.000 USD şi principalele caracteristici ale navei;

– act de vânzare legal în forma cerută de legislaţia din Panama, în duplicat notarizat de către un notar public, şi legalizat de către consulul panamez care să evidenţieze transferul tuturor acţiunilor reprezentând proprietatea asupra navei;

– Scrisoare de la vânzători adresate cumpărătorilor, care să confirme că se angajează să predea nava fizic către reprezentanţii autorizaţi ai cumpărătorilor, imediat după ce preţul de achiziţie este achitata şi să certifice că nava este liberă de sarcini, înregistrată la data livrării;

– certificat emis de autorităţile liberiene că nava este deţinută de către vânzători şi este liberă de sarcini înregistrate, ipoteci şi drepturi de retenţie maritimă, acest certificat va trebui să fie datat cu nu mai mult de 3 zile lucrătoare înainte de data livrării;

– scrisoare de la vânzători adresată cumpărătorilor, prin care se angajează să trimită cumpărătorilor Par-Avion, în 30 de zile de la livrare un certificat de radiere original, emis de registrul liberian, care să precizeze că nava a fost radiată in registrul liberian şi că la data livrării nava este liberă de sarcini înregistrate, drepturi de retenţie maritimă şi ipoteci;

– certificat de radiere original, care să fie autentificat de către consulul Panama;

– fotocopie după certificatul de înmatriculare a navei;

– fotocopie după certificatul de tonaj internaţional 1969;

– certificat al hotărârii AGA vânzătorilor care autorizează reprezentanţii acestora să execute actul de livrare legal şi alte documente de livrare, incluzând protocolul de livrare şi acceptare şi să livreze nava cumpărătorilor. Acest certificat al hotărârii va trebui să fie notarizat de către un notar public şi legalizat de consulul panamez.

– împuternicire notarizată de către un notar public şi legalizată de către consulul panamez pentru persoana care va semna actul de vânzare legal şi alte documente de livrare, incluzând protocolul de livrare şi care va preda nava cumpărătorilor.

– un certificat de menţinere a clasei emis de către societatea de clasificare Lloyd’s care să arate că nava îşi păstrează clasa. Acest certificat va fi datat cu nu mai mult de 3 zile înainte de livrare.

– scrisoarea de la vânzători adresată cumpărătorilor care să confirme conform cunoştinţelor pe care le au că nava nu se află pe lista neagră/boicotată de nici o naţiune şi/sau organizaţie.

Aceste documente au fost predate cumpărătorilor în numele companiei Băneasa Inc., din care rezultă că aceasta este proprietarul de drept al navei respective şi nu CNM Petromin.

Actele întocmite de CNM Petromin şi hotărârile luate de FPS în privinţa vânzării acestei nave, nu  s-au folosit pentru a fi predate cumpărătorilor navei aceste documente întocmite dând doar o aparenţă de legalitate cum că CNM Petromin ar fi vânzătorul acestei nave.

Pentru a atesta cele precizate mai sus la scoaterea din evidenţă a acestei nave înv. Leonte Ludovica a întocmit în fals o factură fiscală, iar înv. Ştefănescu Mariana a dat viza de control preventiv şi inc. Rusen Mitică a semnat-o prin care menţiona că CNM Petromin a vândut nava Băneasa lui Great Zhejiang Shipping din Panama la preţul de 3.200.000 dolari (vezi vol.82 fila 156).

Anterior vânzării acestei nave, CNM Petromin şi FPS au întreprins o serie de activităţi pentru a crea o stare aparentă de legalitate cum că CNM Petromin ar fi proprietarul navei luând în mod „legal” decizia de vânzare. Astfel, la 01.06.1999 Consiliul de Administraţie, compus din înv. Bărdaş Marcel, preşedinte, Oancea Viorel, membru, Concegulian Ervant, membru, Rusen Nicolae, membru, Pandele Florentin, membru, au aprobat vânzarea navei cu preţul de pornire a licitaţiei de 3,5 mil. USD (vol.82, filele 126-130).

La data de 11.06.1999, Adunarea Generală a Acţionarilor a CNM Petromin, compusă din înv. Zdru Mihai, reprezentant FPS; martora Ramona Popa reprezentant SIF Transilvania au aprobat vânzarea navei Băneasa cu preţul de pornire a licitaţiei de 3,5 mil. USD, sub rezerva obţinerii mandatului special de la FPS. Reprezentantul SIF Transilvania votează împotrivă (vol.82, filele 131-134) .

Prin hotărârea nr.1 din 11.06.1999 semnată de preşedintele CA, înv. Bărdaş Marcel, AGA a hotărât că aprobă vânzarea navei Băneasa la preţul de pornire a licitaţiei de 3,5 mil. USD sub rezerva aprobării ulterioare a FPS (vol.82, fila 135).

La data de 15.06.1999, înv. Bărdaş Marcel, în calitate de director general a CNM Petromin, trimite documentaţia pentru aprobarea de către FPS Bucureşti a vânzării navei Băneasa. Nota de fundamentare a fost semnată de de înv. Bărdaş Marcel şi Cliseru Speranţa în care se menţionează situaţia financiară critică a Petromin Overseas Inc. subsidiară CNM  Petromin, unde reprezentanţii băncii Christiania Bank au cerut ca Petromin să depună un milion USD în contul companiei, deschis la această bancă, depozitul fiind considerat ca un împrumut de la CNM Petromin către POI. Acest împrumut va fi rambursat de către POI în momentul în care navele Barboşi, Baia de Criş şi Băneasa vor fi vândute (vol.82, fila 139-145). Pe baza acestor documente, FPS – Direcţia Gestiune, Acţionariat, Cesiuni, la data de 04.05.1999, compusă din înv. Bănică Octavian, director, Rădulescu Nelu, şef serviciu au întocmit o notă privind solicitarea CNM Petromin SA Constanţa pentru emiterea unui mandat special reprezentanţilor FPS în AGA în vederea vânzării prin licitaţie cu plata integrală a două nave. Din conţinutul acestei note, cei doi învinuiţi puteau să-şi dea seama că nava respectivă nu aparţinea CNM Petromin ci societăţii POI, companie subsidiară 100% a Petromin, care avea de restituit un credit luat de la Christiania Bank, Norvegia (vol.82, fila 149-151).

Cei doi directori şi-au încălcat cu ştiinţă atribuţiunile de serviciu propunând către Comitetul de Direcţie a FPS, să decidă asupra emiterii mandatului special, reprezentanţilor FPS în AGA a CNM Petromin, în legătură cu vânzarea prin licitaţie la Bursa Maritimă şi de Mărfuri Constanţa (legea interzicea acest lucru) a navei Băneasa, deşi cunoşteau că nava de drept aparţinea armatorului liberian Băneasa Inc..

De asemenea, înv. Baroncea Ion, director la Direcţia vânzări directe, comerţ, turism, transporturi, materiale de construcţie, industrie uşoară şi industrie locală, avizează favorabil vânzarea navei Băneasa „aparţinând” CNM Petromin, la valoarea recomandată de 4,5 mil. USD (vol.82, fila 146).

Pe baza acestor note şi avize, Comitetul de Direcţie, compus din înv. Giurgiu Emil Alin, director general executiv, înv. Gozia Dan, şef departament şi înv. Mândrescu Corneliu, şef departament, au aprobat emiterea unui mandat special reprezentanţilor FPS în AGA, în vederea vânzării prin licitaţie cu plata integrală a navei Băneasa (vol.82, fila 147-148). Din conţinutul notelor prezentate, atât de Petromin cât şi de FPS, cei menţionaţi mai sus şi-au dat seama că această navă nu aparţine CNM Petromin, ci companiei liberiene Băneasa Inc. (componentă a holding-ului POI Liberia), care beneficiase de creditul de la Christiania Bank – Norvegia. De altfel, după emiterea mandatului special, aceştia puteau să observe că, contractul de vânzare-cumpărare nu a mai fost încheiat de către Petromin, conform ordinului nr.62/1998 (vol.82, fila 155). Rezultă astfel că învinuiţii, arătaţi mai sus, ca reprezentanţi ai statului român în CNM Petromin SA şi-au îndeplinit în mod defectuos atribuţiunile de serviciu, actele lor conducând în final la pierderea proprietăţii asupra navei şi la neîncasarea preţului obţinut din vânzarea ei.

La data de 9.07.1999 FPS, Direcţia Gestiune, Acţionariat, Cesiuni, prin înv. Bănică Octavian a emis un mandat special către CNM Petromin, prin care în conformitate cu o serie de legi care prevedeau privatizarea s-a acordat mandat  reprezentantului FPS în AGA Petromin să aprobe vânzarea cu plata integrală prin licitaţie a 4 nave, printre care şi Băneasa la preţul de 4,5 mil. USD (vol.82, fila 155). Acest mandat nu a putut fi dus la îndeplinire, deoarece nava aparţinea companiei Băneasa Inc. din Liberia, iar documentele de vânzare au fost întocmite în numele acestei companii şi nicidecum de către CNM Petromin.

Vânzarea navei Băneasa s-a efectuat prin intermediul BMM Constanţa, care nu avea nici o abilitate legală de a tranzacţiona active. Procesul verbal de licitaţie datat 20.09.1999 declară drept câştigător al licitaţiei navei Băneasa, firma Zhejiang Shipping Corp din Panama. Contractul de vânzare-cumpărare este datat 13.09.1999, deci ulterior semnării acestui documente. Acest proces verbal este semnat de înv. Morariu Gică, precum şi de numitele Iuliana Oglindă şi Mădălina Preda (vol.82, fila 124).

Din cele prezentate mai sus, rezultă că învinuiţii, cu ştiinţă şi-au încălcat atribuţiile de serviciu la operaţiunea de vânzare a navei Băneasa.

La scoaterea din evidenţă a acestei nave înv. Leonte Ludovica a întocmit în fals o factură fiscală, iar înv. Ştefănescu Mariana a dat viza de control preventiv şi inc. Rusen Mitică a semnat-o prin care menţiona că CNM Petromin a vândut nava Băneasa lui Great Zhejiang Shipping din Panama la preţul de 3.200.000 dolari (vezi vol.82 fila 156).

Prejudiciul înregistrat de CNM Petromin, conform Raportului de expertiză tehnico-maritimă şi financiar-contabilă nr.1386 din 22.03.2004, este în sumă de 7.838.499,90 USD. (vezi expertiză vol.153 fil.128).

 

 

3.Vânzarea navei Barboşi şi stabilirea prejudiciului

În luna iunie 1999, fără a se preciza ziua, a avut loc şedinţa Comitetului Director a lui Barboşi Inc., prin care s-a aprobat vânzarea navei Barboşi în condiţiile menţionate în MOA (contractul de vânzare-cumpărare). Pentru ducerea la îndeplinire a acestuia a fost numit înv. Helmut Bogdan ca în numele companiei să adopte, confirme şi să ratifice toate aspectele. Toate documentele şi aspectele necesare în legătură cu vânzarea navei către cumpărători, conform MOA, include fără limitare actul de vânzare, protocolul de livrare şi acceptare, o scrisoarea de eliberare a depozitului, o scrisoare că nava nu este pe lista neagră. Această hotărâre a fost semnată de înv. Helmut Bogdan în calitate de preşedinte/director, înv. Răgălie Ion, secretar/director şi inc. Kauntz Werner trezorier/director (vol.43, fila 3-4).

De asemenea, există o împuternicire semnată de înv. Helmut Bogdan, prin care face cunoscut tuturor că Barboşi Inc. îi numeşte pe Sandu Petre, comandant al navei Barboşi sub pavilion liberian, Bernd Makowski şi Arnt Vesperman din Germania, Johnathan Paul Ward, Kit Yi She şi Ernest Peng Ern Tan ca reprezentanţi pentru a întocmi documentele şi instrumentele necesare în legătură cu vânzarea navei către Stafford Shipping Corporation din Monrovia, precum şi pe Helmut Bogdan din Oslo, Norvegia (vol.43, fila 2).

Nu există aprobarea acţionarilor holding-ului liberian POI pentru aprobarea hotărârii luate de Comitetului de Direcţie a lui Barboşi Inc.

La data de 18.05.1999 s-a încheiat contractul de vânzare între compania Barboşi Inc. Liberia şi Stafford Shipping Corporation Liberia, prin care nava Barboşi a fost vândută la preţul de 5 mil. USD, contractul fiind semnat de către înv. Helmut Bogdan în numele lui Barboşi Inc., de cumpărător şi de înv.  Morariu Gică, pentru BMM Constanţa (vol.43, fila 8-15). Trebuie menţionat faptul că vânzarea acestei nave s-a făcut fără aprobarea acţionarilor POI, iar contractul a fost semnat înainte de ţinerea şedinţei Comitetului Director a companiei Barboşi Inc.

În clauza 8 numită documentaţie din contractul de vânzare-cumpărare, se prevedea că în schimbul plăţii preţului, vânzătorii Barboşi Inc. vor preda cumpărătorilor următoarele documente de livrare:

– actul legal de vânzare a navei într-o formă înregistrabilă în (ţara în care cumpărătorul urmează să înregistreze nava) prin care se garantează că nava este degrevată de orice sarcini, ipoteci şi retenţii maritime sau de orice altfel de datorii sau creanţe care să fie autentificată prin notariat în bună regulă, şi legalizată de consulul acelei ţări sau altă autoritate competentă.

– certificat de proprietate actual eliberat de autoritatea competentă a statului căruia aparţine pavilionul navei;

– confirmarea clasei eliberată în 72 de ore înainte de livrare;

– certificat actual emis de o autoritate competentă prin care se certifică că nava este liberă de sarcini înregistrate;

– certificat de radiere a navei;

– alte documente suplimentare cerute de autorităţile competente în scopul înregistrării navei.

Actul de vânzare, Bill of Sale, este datat 7.06.1999 în valoare de 5 mil. USD, fiind semnat de înv. Helmut Bogdan, iar protocolul de livrare şi acceptare este emis la 11.06.1999 de către vânzător şi cumpărător.

Aceste documente au fost predate cumpărătorilor în numele companiei Barboşi Inc., din care rezultă că acesta este proprietarul de drept al navei respective şi nu CNM Petromin.

CNM Petromin şi hotărârile luate de FPS în privinţa acestei nave, nu s-au folosit pentru a fi predate cumpărătorilor navei, aceste documente întocmite dând doar aparenţă de legalitate, cum  că CNM Petromin ar fi vânzătorul acestei nave, întocmindu-se în acest sens şi o factură fiscală internă falsă.

La scoaterea din evidenţă a acestei nave persoane neidentificate au întocmit în fals o factură fiscală şi inc. Kauntz Werner a semnat-o prin care menţiona că CNM Petromin a vândut nava Barboşi lui Stafford Shipping Monrovia la preţul de 5.000.000 dolari (vezi vol.43 fila 167).

În şedinţa AGA – CNM Petromin din data de 31.03.1999 înv. Băcilă Nicolae, director general, înv. Pandele Florentin, înv. Dan Ion, reprezentanţi FPS şi numitul Babău Ioan, reprezentant SIF Transilvania, au aprobat propunerea de vânzare a navei Barboşi (vol.43, fila 23-26). S-a întocmit hotărârea nr.4 din aceiaşi dată a AGA semnată de înv. Pandele Florentin şi Dan Ion care atestau aprobarea vânzării navei Barboşi (vol.43, fila 27). În şedinţa Consiliului de Administraţie din data de 23.05.1998, înv. Băcilă Nicolae în calitate de preşedinte, numitul Creţu Mircea şi înv. Concegulian Ervan, în calitate de membri au aprobat preţul de pornire al licitaţiei de la suma de 10 mil. dolari (vol.43, fila 28-29).

La 7.06.1998 are loc şedinţa AGA, la care participă înv. Băcilă Nicolae, director general, Dan Ion, reprezentant FPS, Pandele Florentin reprezentant FPS şi martorul Babău Ion, reprezentantul SIF Transilvania, unde conform procesului verbal încheiat, se aprobă preţurile de pornire a licitaţiei pentru nava Barboşi de la preţul de 10 mil. USD (vol.43, fila 30-32).

Consiliul de Administraţie la data de 7.08.1998, compus din înv. Bărdaş Marcel, preşedintele CA, Culeţu Dan, Creţu Mircea, Concegulian E. şi Ghiţă Adrian membri, au aprobat noul preţ de pornire a licitaţiei a navei Barboşi la 8,5 mil. USD (Ghiţă Adrian s-a abţinut) (vol.43, fila 33-36).

La data de 13.05.1999 învinuiţii Giurgiu Emil Alin, director executiv general FPS, Gozia Dan Corneliu, şef departament FPS, Dimonie Mihail, şef departament şi Mândrescu Corneliu, şef departament FPS, acţionând în mod defectuos în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, cu ştiinţă, au aprobat emiterea unui mandat de vânzare pentru nava Barboşi, deşi cunoşteau că aceasta se afla în patrimoniul companiei liberiene Barboşi Inc.; de asemenea, în mod ilegal au permis vânzarea acestei nave prin bursă, deşi aşa cum am mai arătat, o navă maritimă nu poate face obiectul unor tranzacţii bursiere (vol.43, filele 133-134).

Ulterior, înv. Bănică Octavian, acţionând în aceiaşi manieră defectuoasă, cu ştiinţă, deşi la rândul lui cunoştea situaţia juridică a navei, a întocmit şi semnat mandatul de vânzare a acesteia (vol.43, fila 144).

Acţiunile defectuoase ale acestor învinuiţi, au dus la vânzarea ilegală a navei la un preţ mult mai mic decât cel real, fiind prejudiciată astfel CNM Petromin SA. (vol.43 fil.133-144).

CNM Petromin a iniţiat licitaţia navei însă, nefiind ofertanţi a renunţat la acest procedeu. Comisia de licitaţie a fost compusă din înv. Catrinescu Gheorghe, Oancea Mirela, reprezentant FPS, Târşoagă Ionuţ, membru FPS Constanţa, Rachieru Manuela, reprezentant FPS, Stănăgui Claudiu, secretar Petromin (vol.43, filele 48-58).  Plecând de la aceste precizări, de respectare a legislaţiei se constată că pentru a fi în măsură ca o societate cu capital majoritar de stat să vândă un activ, aceasta trebuie să-l aibă în proprietate conform prevederilor art.1 pct.2 din anexa nr.1 la HG 55/2.02.1998.

Vânzarea navei Barboşi s-a efectuat prin intermediul BMM Constanţa care nu avea nici o abilitate legală de a tranzacţiona nave. La data de 19.05.1999, Comisia de licitaţie a BMMC compusă din înv. Morariu Gică, Iulian Oglindă şi Mădălina Preda recomandă conducerii CNM Petromin Constanţa începerea negocierilor cu Egon Oledendorf Lubeck, care oferea preţul de 5 mil. USD, cu garantarea comisionului datorat BMMC, respectiv 0,35%, adică 17.500 USD. Totuşi, nava a fost vândută altei firme Stasfford Shipping Corporation din Monrovia la valoarea de 5 mil. dolari. Această sumă nu a fost încasată de CNM Petromin Constanţa unde a fost însă întocmită factura fiscală internă nr.1308497 din 16.07.1997 numai pentru „justificarea” scoaterii navei Barboşi din evidenţele patrimoniale.

În acest context înv. Petrescu Doina care avea calitatea de economist la biroul facturare la CNM Petromin SA, având ca atribuţii emiterea de facturi interne şi externe, a întocmit factura fiscală arătată mai sus, consemnând în mod nereal că nava a fost vândută de către CNM Petromin SA, deşi cunoştea că firma din Liberia, Barboşi Inc. era proprietara reală a navei. Această factură a fost verificată şi avizată din punct de vedere al controlului financiar preventiv de către înv. Leonte Ludovica ce avea calitatea de şef serviciu contabilitate, şi care astfel a certificat o situaţie nereală, la rândul ei având cunoştinţă despre situaţia juridică adevărată a navei. În final, inc. Kauntz Werner, în calitate de director financiar la CNM Petromin SA a confirmat aceste facturi, deşi era cel mai îndreptăţit să cunoască situaţia reală, întrucât era şi trezorier al firmei din Liberia. (vezi vol.43 fil.176).

Astfel, înv. şi inculpaţii care au concurat la vânzarea acestei nave şi-au încălcat, cu ştiinţă, atribuţiunile de serviciu, actele lor conducând la pierderea, prin vânzare a navei şi neîncasarea preţului de vânzare.

Prejudiciul înregistrat de CNM Petromin, conform Raportului de expertiză tehnico-maritimă şi financiar-contabilă nr.1386 din 22.03.2004, este în sumă de 11.277.980 USD. (vezi expertiza vol.153 fil.131)

 

4.Vânzarea navei Baia de Criş şi stabilirea prejudiciului

La data de 2.08.1999, în baza procesului verbal al şedinţei speciale a Comitetului Director al companiei Baia de Criş Inc., care a avut loc la Constanţa, sediul CNM Petromin şi la care au participat inc. Kauntz Werner prin procură dată de Helmut Bogdan şi inc. Rusen Mitică, au hotărât ca compania să vândă nava Baia de Criş către Yuanxin Shipping Company Limited din Saint Vincente şi Grenadiere printr-un act de vânzare, care să fie executat şi predat de către companie şi să radieze nava din registrul matricol român (vol.57, fila 7-10). Totodată, s-a mai hotărât  ca inc. Kauntz Werner şi/sau inc. Mitică Ruse şi/sau înv. Cliseru Speranţa, şi/sau înv. Helmut Bogdan din Norvegia, şi/sau Flora Lemonis şi/sau Maria Kaliva, ca să acţioneze fie sperat sau împreună ca împuterniciţi ai companiei pentru a transfera nava Baia de Criş către Yuanxin Shipping Company Limited din Saint Vincente şi Grenadiere şi să întocmească documentele necesare acestei activităţi (vezi vol.57 fil.7-8).

Nici pentru această navă nu a  existat hotărârea acţionarilor companiei POI pentru a aproba cele propuse de Comitetul de Director al companiei Baia de Criş Inc. din Liberia, astfel că învinuiţii arătaţi mai sus au procedat la iniţierea operaţiunilor de vânzare a navei, încălcându-şi atribuţiunile de serviciu în calitate de reprezentanţi ai CNM Petromin SA, şi anume acelea de a apăra interesele companiei în conformitate cu normele legale în vigoare, inclusiv cu statutul acesteia.

La data de 28.07.1999 se încheie contractul de vânzare-cumpărare între Baia de Criş Inc. Liberia în calitate de vânzător şi Quinhuangdao Shipping din China în calitate de cumpărător, prin care primul vinde nava Baia de Criş cu suma de 3.450.000 USD, contractul fiind semnat în numele vânzătorului de inc. Kauntz Werner, iar pentru cumpărător un reprezentant al firmei chineze. De asemenea, în acelaşi contract mai apare, ca garantor compania de navigaţie Petromin pentru care semnează înv. Cliseru Speranţa şi ca martor în numele BMM Constanţa înv. Morariu Gică (vol.57, fila 13-38). Se poate observa că apare la cumpărător alt nume decât cel aprobat de Comitetul Director al companiei Baia de Criş Inc, iar contractul a fost încheiat înaintea şedinţei BOD a companiei liberiene.

În Adendum-ul nr.1 la contractul de vânzare-cumpărare, datat 28.07.1999, privitor la vânzarea navei Baia de Criş cu referire la clauza nr.8, documentaţie, părţile au căzut de acord cu privire la documentele care vor fi schimbate contra plăţii livrării navei, astfel:

– o copie a procesului verbal al şedinţei Comitetului Director al vânzătorilor să fie legalizată de un notar public şi să fie atestată de consulul Republicii Populare China

– autorizarea/aprobarea contractului de vânzare-cumpărare ce poate fi amendat cu toate clauzele de vânzare a navei şi autorizată de doi directori ai vânzătorului care să execute actul de vânzare al navei

– autorizarea unui director căruia să i se confere împuternicire şi alte documente cerute pentru vânzarea navei;

– minutele menţionate să fie semnate de doi directori de şedinţă;

– o scrisoare prin care vânzătorii se obligă, că nava nu este pe lista neagră a ligii boicotului arab;

– semnarea unei facturi comerciale în 3 exemplare precum şi alte documente

Acest Adendum a fost semnat de către inc. Kauntz Werner, acesta semnând totodată şi actul de vânzare (Bill of Sale) în care la cumpărător apare Yuanxin Shipping Company Limited din Saint Vincente şi Grenadiere, în loc de Qinhuangdao Shipping CO, China care figura drept cumpărător în contractul de vânzare cumpărare (vol.57, fila 13-38).

Aceste documente au fost predate cumpărătorilor în numele companiei Baia de Criş Inc., din care rezultă că aceasta este proprietarul de drept al navei respective şi nu CNM Petromin.

Persoanele menţionate mai sus, ce au făcut parte din Comitetul Director şi cele care au semnat contractul de vânzare-cumpărare şi adendumu-urile la acestea şi-au încălcat cu ştiinţă atribuţiile de serviciu la vânzarea navei Baia de Criş.

Anterior vânzării acestei nave CNM Petromin şi FPS au întreprins o serie de activităţi pentru a crea o stare aparentă de legalitate, respectiv, că CNM Petromin este proprietarul navei şi că a luat decizia de a vinde această navă. CNM Petromin şi hotărârile luate de FPS în privinţa acestei nave, nu s-au folosit pentru a fi predate cumpărătorilor navei aceste documente întocmite dând doar aparenţă de legalitate cum că CNM Petromin ar fi vânzătorul acestei nave.

Pentru a atesta cele precizate mai sus la scoaterea din evidenţă a acestei nave înv. Leonte Ludovica a întocmit în fals o factură fiscală, iar înv. Ştefănescu Mariana a acordat viza de control preventiv, inc. Kauntz Werner a semnat-o prin care atesta în mod nereal că CNM Petromin a vândut nava Baia de Criş firmei Qinhuangdao Shipping Company la preţul de 3.450.000 dolari (vol.57, fila 85).

Astfel, la data de 1.06.1999 Consiliul de Administraţie al CNM Petromin, compus din înv. Bărdaş Marcel, preşedinte, înv. Oancea Viorel membru, Concegulian E. membru, Ruse Nicolae membru, înv. Pandele Florentin membru, au aprobat vânzarea navei la preţul de pornire a licitaţiei de 3,5 mil. USD (vol.57, fila 60-62). La data de 11.06.1999 reprezentanţii AGA din Petromin, respectiv înv. Zdru Mihai, şi martora Popa Ramona reprezentantul SIF Transilvania aprobă vânzarea a navei Baia de Criş cu preţul de pornire a licitaţiei la 3,5 mil. USD (vol.57, fila 63-66).

Preşedintele Consiliului de Administraţie înv. Bărdaş Marcel a emis şi semnat hotărârea nr.1/11.06.1999 a AGA prin care aprobă vânzarea navei Baia de Criş cu preţul de pornire a licitaţiei de 3,5 mil. USD, sub rezerva obţinerii mandatului FPS (vol.57, fila 67).

La data de 8.07.1999 s-a ţinut o nouă şedinţă AGA în care reprezentantul FPS, înv. Zdru Mihai a aprobat vânzarea navei Baia de Criş, licitaţia pornind de la preţul de 4,5 mil. USD. La aceiaşi dată a fost emisă şi hotărârea nr.1 AGA, semnată de înv. Bărdaş Marcel, preşedinte al Consiliului de Administraţie de aprobare a vânzării navei Baia de Criş prin licitaţie, cu  preţul de pornire de 4,5 mil. USD (vol.57, f. 71-73).

După întreprinderea acestor activităţi, CNM Petromin prin înv. Bărdaş Marcel, director general şi înv. Cliseru Speranţa, în calitate de director comercial au înaintat la FPS în data de  1.07.1999  Nota de fundamentare pentru vânzarea navelor Baia de Criş, Băneasa şi Tomis Future (vol.57, filele 74-76) .

În această notă cei doi înv. au motivat că datorită situaţiei financiare critice a POI subsidiară CNM  Petromin, reprezentanţii băncii Christiania Bank au cerut ca Petromin să depună un milion USD în contul POI, deschis la Christiania Bank, depozitul fiind considerat ca un împrumut de la CNM Petromin către POI. Acest împrumut va fi rambursat de către POI în momentul în care navele Barboşi, Baia de Criş şi Băneasa vor fi vândute.

Pe baza acestor documente, FPS – Direcţia Gestiune, Acţionariat, Cesiuni, compusă din învinuiţii Bănică Octavian, director şi Rădulescu Nelu, şef serviciu, la data de 04.05.1999, au întocmit o notă către Comitetul de Direcţie al FPS Bucureşti cu propunerea de aprobare a solicitărilor Petromin şi emiterea unui mandat special reprezentanţilor FPS în AGA în vederea vânzării prin licitaţie cu plata integrală a două nave. Din conţinutul acestei note, cei doi învinuiţi puteau şi-au dat seama că nava Baia de Criş nu aparţinea CNM Petromin ci societăţii POI Liberia la care CNM Petromin SA era doar acţionar 100% . POI Liberia era menţionată clar ca fiind beneficiara creditului contractat cu Christiania Bank Oslo Norvegia.

Cei doi directori şi-au încălcat cu ştiinţă atribuţiile de serviciu ca reprezentanţi ai FPS şi implicit ai statului român în compania CNM Petromin SA   emiţând propunerea către Comitetul de Direcţie a FPS, care a decis asupra aprobării emiterii mandatului special, reprezentanţilor FPS în AGA a CNM Petromin, în legătură cu vânzarea prin licitaţie a navei Băneasa.

De asemenea, înv. Baroncea Ion, director la Direcţia vânzări directe, comerţ, turism, transporturi, materiale de construcţie, industrie uşoară şi industrie locală, a avizat favorabil la data de 09.07.1999 vânzarea navei Baia de Criş „aparţinând” CNM Petromin, la valoarea recomandată de 4,5 mil. USD (vol.57, fila 77).

Pe baza acestor note şi avize, Comitetul de Direcţie al FPS Bucureşti, compus din înv. Emil Alin Giurgiu, director general executiv, înv. Gozia Dan, şef departament şi înv. Mândrescu Corneliu, şef departament, au aprobat la data de 08.07.1999 emiterea unui mandat special reprezentanţilor FPS în AGA – CNM Petromin SA, în vederea vânzării prin licitaţie cu plata integrală a navei Baia de Criş (vol.57, fila 78-79). Din documentele menţionate învinuiţii arătaţi mai sus şi-au dat seama că această navă nu aparţine CNM Petromin, ci companiei POI Liberia, care a luat creditul de la Christiania Bank – Norvegia. Şi după emiterea mandatului special de către înv. Bănică Octavian, director al  Direcţiei Gestiune, Acţionariat, Cesiuni la data de 09.07.1999, aceştia puteau să observe că contractul de vânzare-cumpărare nu a mai fost încheiat de către Petromin, conform ordinului nr.62/1998.

Mandatul FPS Bucureşti invoca ca bază legală o serie de acte normative interne privind privatizarea, ce nu puteau îndritui FPS Bucureşti să decidă asupra activului, nava mineralier Baia de Criş aflată în proprietatea societăţii Baia de Criş Inc. Liberia.

Totuşi în baza acestui mandat CNM Petromin SA a recurs la „vânzarea” navei Baia de Criş prin intermediul Bursei Maritime şi de Mărfuri Constanţa care, nici ea avea vreo abilitate legală de a tranzacţiona nave.

Astfel, Bursa Maritimă şi de Mărfuri Constanţa  prin  procesul-verbal de licitaţie  din data de 16.07.1999, semnat de înv. Morariu Gică, a recomandat CNM Petromin SA să vândă nava Baia de Criş la valoarea de 3.270.000 USD firmei Qinhuangdao Shipping Company, China (vol.57, f. 59).

La data de 16.11.1999, Baia de Criş Inc. din Liberia prin inc. Kauntz Werner împuterniceşte CNM Petromin să o reprezinte şi să facă toate formalităţile necesare radierii Baia de Criş din evidenţa Căpităniei Zonale Constanţa (vol.56, fila 18-19). Pe baza acestei împuterniciri directorul financiar, inc. Kauntz Werner a semnat o adresă către Căpitănia Zonală Constanţa din 9.11.1999, prin care solicită radierea navei Baia de Criş aparţinând companiei Baia de Criş Inc. Liberia din evidenţele Căpităniei Zonale Constanţa (vol.56, fila 17).

În baza acestei adrese, Căpitănia Portului Constanţa solicită la INC întocmirea ordinului ministrului Transporturilor pentru retragerea dreptului de arborare a pavilionului român.

Procedând în aceeaşi manieră, aşa cum am arătat în mai multe rânduri în acest rechizitoriu, înv. Băsescu Traian, în calitate de ministru al transporturilor,  fără a verifica calitatea companiei armatoare CNM Petromin SA, la data de 3.01.2000, încălcându-şi cu ştiinţă atribuţiunile de serviciu a emis în mod nelegal ordinul nr.3 prin care a retras dreptul de arborare a pavilionului român  pentru nava Baia de Criş şi a dispus scoaterea din evidenţă a acesteia din registrul matricol român, consemnând, din nou, ca şi la precedentul ordin nr. 334/1999 în mod nereal, că aceste operaţiuni s-au efectuat la cererea unei companii îndreptăţite, în speţă, CNM Petromin SA a solicitat retragerea pavilionului şi radierea navei, deşi în realitate această calitate aparţinea companiei liberiene Baia de Criş Inc.  Cu alte cuvinte, înv. Băsescu Traian ar fi trebuit să respingă solicitarea CNM Petromin SA dacă ar fi dorit să respecte OG 42/1997 şi să solicite întocmirea unei documentaţii corespunzătoare care să ateste situaţia juridică reală a navei, lucru care nu s-a întâmplat, învinuitul perseverând în hotărârea infracţională luată în perioada 1991-1992 în ceea ce priveşte radierea sau înmatricularea navelor ce au făcut parte din afacerea CNM Petromin SA – Torvald Klaveness (vezi vol.56 fil.9).

În vederea scoaterii din evidenţa patrimonială a CNM Petromin SA a navei Baia de Criş, înv. Leonte Ludovica în calitate de şef serviciu financiar, a întocmit în fals la data de 04.11.1999 factura fiscală internă nr.6482826, iar înv. Ştefănescu Mariana, şef serviciu contabilitate, a acordat viza de control preventiv după care, inc. Kauntz Werner, director financiar, a semnat-o, prin care atesta în mod nereal că CNM Petromin a vândut nava Baia de Criş firmei Qinhuangdao Shipping Company la preţul de 3.450.000 dolari (vol.57, fila 85).

În acest context, inculpaţii şi învinuiţii arătaţi mai sus, prin acţiunile şi inacţiunile lor au contribuit la pierderea proprietăţii navei Baia de Criş, prin vânzare şi neîncasarea preţului de către CNM Petromin SA. Astfel că, prejudiciul înregistrat de CNM Petromin, conform Raportului de expertiză tehnico-maritimă şi financiar-contabilă nr.1386 din 22.03.2004, este în sumă de 7.359.895,83 USD. (vezi expertiza vol.153 fil.133).

 

5.Vânzarea navei Bujoreni şi stabilirea prejudiciului

La data de 8.12.1997, în baza procesului verbal al şedinţei speciale a Comitetului Director al companiei Bujoreni Inc., care a avut loc la Oslo-Norvegia, şi la care au participat înv. Helmut Bogdan şi Răgălie Ion, au hotărât ca compania să vândă nava Bujoreni la preţul de 1.900.000 USD către Hebey Ocean Shipping Company din Republica Populară Chineză sau nominaţilor acesteia şi de a acorda împuternicea cerută pentru efectuarea vânzării (vol.37, fila 4-7). La această şedinţă s-a hotărât:

  1. ca nava să fie vândută cumpărătorilor la preţul de 1,9 mil. USD în conformitate cu termenii contractului de vânzare datat 2.12.1998, inclusiv adendum-urile la acesta.
  2. ca oricare din directorii companiei să fie împuternicit să acţioneze singur pentru a aproba, semna şi preda actul de vânzare legal pentru vânzarea navei către cumpărători (vezi vol.37 fil.4-7).

La 8.12.1998, înv. Helmut Bogdan a împuternicit pe Bjorn Jensen, Svein H Jenssen şi Tore Bergsjo din Oslo Norvegia, precum şi pe David John Beaves, Ken Cheung şi She Kit Yi să acţioneze cu drepturi depline de înlocuire, în numele şi în locul acestuia pentru efectuarea vânzării navei Bujoreni, luarea măsurilor de radiere din registrul român, semnarea protocolului de livrare şi acceptare, predarea navei fizice către cumpărători, deschiderea unui cont comun la Christiania Bank, semnarea şi predarea unei scrisori de eliberare a depozitului de 10% făcut la Christiania Bank şi semnarea, predarea oricărui alt document în legătură cu vânzarea navei (vol.37, fila 1-2).

Nu există hotărârea acţionarilor companiei POI pentru a aproba cele propuse de Comitetul de Director al companiei Bujoreni Inc. din Liberia.

La data de 2.12.1998 s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare între Bujoreni Inc. Liberia în calitate de vânzător şi Hebey Ocean Shipping din China în calitate de cumpărător al navei Bujoreni cu preţul de 1.900.000 USD în numerar, Contractul a fost semnat în numele vânzătorului de înv. Helmut Ovidiu Bogdan, iar pentru cumpărător un reprezentant al firmei chineze. De asemenea, în acelaşi contract mai apare, ca garantor compania de navigaţie Petromin pentru care semnează înv. Bărdaş Marcel şi ca martor în numele BMM Constanţa înv. Morariu Gică (vol.37, filele 14-30).

În Adendum-ul nr.1 la contractul de vânzare-cumpărare, datat 28.07.1999, privitor la vânzarea navei Baia de Criş cu referire la clauza nr.8, documentaţie, părţile au căzut de acord cu privire la documentele care vor fi schimbate contra plăţii livrării navei (vol.37, fila 31-32), astfel:

– o copie a procesului verbal al şedinţei Comitetului Director al vânzătorilor să fie legalizată de un notar public şi să fie atestată de consulul Republicii Populare China

– să autorizeze un director, prin semnarea unei împuterniciri şi toate celelalte documente cerute pentru vânzarea şi livrarea navei.

Procesul verbal de mai sus să fie semnat de unul sau doi directori ai şedinţei.

– o împuternicire autentificată la notariat pentru persoana care semnează documentele în numele vânzătorului şi efectuează livrarea navei către cumpărător;

– o copie după certificatul de naţionalitate a navei, emis de autorităţile competente române;

– semnarea facturii originale, în trei exemplare în care să se menţioneze caracteristicile navei şi preţul;

– o scrisoare prin care vânzătorii se obligă, că nava nu este pe lista neagră a ligii boicotului arab;

– o scrisoare prin care vânzătorii garantează că vor trimite prin curier toate desenele şi planurile navei;

– o scrisoare prin care se obligă garantorii.

Adendum-ul datat 7.12.1998 a fost semnat de către înv. Helmut Ovidiu Bogdan, acesta semnând totodată şi actul de vânzare (Bill of Sale) în care la cumpărător apare Hebey Ocean Shipping Company (vol.37, fila13).

Aceste documente au fost predate cumpărătorilor în numele companiei Bujoreni Inc., din care rezultă că aceasta este proprietarul de drept al navei respective şi nu CNM Petromin.

Persoanele menţionate mai sus, ce au făcut parte din Comitetul Director şi cele care au semnat contractul de vânzare-cumpărare şi adendumu-urile la acestea şi-au încălcat cu ştiinţă atribuţiile prin asumarea nelegală a competenţelor privind vânzarea navei Bujoreni.

Hotărârile luate de FPS în privinţa acestei nave nu s-au folosit pentru a fi predate cumpărătorilor navei, aceste documente întocmite dând o aparenţă de legalitate, cum  că CNM Petromin ar fi vânzătorul acestei nave.

Pentru a atesta cele precizate mai sus la scoaterea din evidenţă a acestei nave, înv.  Leonte Ludovica a întocmit în fals factura fiscală nr.1308345 din 13.04.1999, iar inc. Kauntz Werner a semnat-o prin care menţiona că CNM Petromin a vândut nava Bujoreni firmei Hebey Ocean Shipping Company la preţul de 1.900.000 USD (vol.37, fila 198).

La data de 31.03.1998 are loc AGA – CNM Petromin compusă din înv. Băcilă Nicolae, director general; reprezentanţii FPS, înv. Pandele Florentin şi Dan Ion, martor Babău Ion reprezentant SIF Transilvania, care au aprobat vânzarea navei prin emiterea hotărârii nr.4 care poartă aceiaşi dată şi este semnată de reprezentanţii FPS menţionaţi mai sus (vol..37, fila 49-54).

La data de 23.05.1998 are loc şedinţa Consiliului de Administraţie a CNM Petromin la care au participat înv. Băcilă Nicolae, preşedinte; înv. Creţu Mircea, Concegulian E., care au aprobat vânzarea navei,  preţul de pornire al licitaţiei fiind de  3.440.000 USD (vol.37, fila 55-58).

În şedinţa AGA din 7.06.1998, înv. Băcilă Nicolae, director general; reprezentanţii FPS, înv. Pandele Florentin şi Dan Ion, şi martorul Babău Ion reprezentant SIF Transilvania, au aprobat preţul minim de pornire a licitaţiei pentru nava Bujoreni la suma de 3.440.000 USD (vol.37, filele 59-61).

Datorită faptului că la primele licitaţii ţinute între 21.08.1998-20.10.1998, comisia constituită din înv. Catrinescu Gheorghe, Oancea Mirela, Boalat Maria, Rachieru Manuela şi înv. Stănăgui Claudiu nu au avut ofertanţi, nava nu a putut fi vândută. În şedinţa Consiliului de Administraţie CNM Petromin din 7.08.1998, înv. Bărdaş Marcel în calitate de preşedinte şi membrii înv. Culeţu Dan, Creţu Mircea, Concegulian Ervant, au stabilit preţul de pornire al licitaţiei navei Bujoreni la 2,5 mil. USD (vol.37, fila 62-65).

Nava Bujoreni a fost scoasă la vânzare contrar normelor legale, prin Bursa Maritimă şi de Mărfuri Constanţa la 04.12.1998, şi adjudecată conform procesului verbal de ţinere a licitaţiei pentru suma de 1,9 mil. USD în favoarea Hebey Ocean Shipping Company (vol.37, fila 89-90). Se observă că procesul verbal semnat de înv. Morariu Gică este ulterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare prin care nava era vândută aceleiaşi firme chineze .

Trebuie menţionat faptul că, la data de 23.09.1998, la Constanţa a fost semnat contractul de prestări servicii între BMMC, unde director general apare Armeanu Cezar Manole, în calitate de prestator şi CNM Petromin, reprezentată prin înv. Bărdaş Marcel, în calitate de beneficiar obiectul contractului fiind licitaţii deschise cu strigare pentru vânzarea activelor, aparţinând beneficiarului, având la bază Regulamentul pentru organizarea licitaţiilor pentru vânzări nave prin BMM Constanţa.

Acest regulament avea  anexa 1 privitoare la reţeaua de promovare utilizată de BMM Constanţa în organizarea vânzării de nave aparţinând CNM Petromin SA Constanţa. De asemenea, mai există şi o anexă 2 la contractul CNM Petromin SA – BMM Constanţa, în care părţile convin ca vânzarea navei Bujoreni să se facă prin licitaţie deschisă cu strigare. Atât contractul, cât şi anexele sunt semnate de înv. Morariu Gică şi Bărdaş Marcel, care şi-au încălcat cu ştiinţă atribuţiile de serviciu care le impuneau să respecte prevederile legale în materie, la vânzarea navei Bujoreni (vezi vol.69 fil.13-17)

În adendum-ul la contractul de vânzare cumpărare semnat de înv.Morariu Gică pentru Bursa Maritimă şi de Mărfuri şi înv. Helmut Bogdan în numele companiei Bujoreni Inc. precum şi reprezentanţii lui Klaveness Chartering şi Goodwin Shipping Limited privitor la plata comisionului ce i se cuvenea bursei cu privire la vânzarea navei Bujoreni, părţile au convenit ca vânzătorii Bujoreni Inc. din Liberia, să plătească comisionul de 0,35%, reprezentând 6.650 USD, plata comisionului s-a făcut prin  transfer din banca vânzătorului Christiania Bank – Oslo în contul comisionarului deschis la Banca Comercială Română – Sucursala Constanţa. (vol.37 fil.113).

În loc ca BMMC pentru serviciul prestat să prezinte invoice (factură) în care la prestator să apară BMMC, iar la beneficiar Bujoreni Inc., acesta a prezentat o factură fiscală datată 10.02.1999. În această factură nr.1050347 la prestator apare BMMC, iar la beneficiar apare CNM Petromin. Acesta din urmă a plătit suma de 80.977.050 lei, în locul sumei de dolari menţionată mai sus (vol.37, fila 114). CNM Petromin SA, în calitatea sa acţionar la POI nu avea nici un drept de a iniţia licitaţia navei.

La data de 2.06.1999 directorul Bujoreni Inc., inc. Kauntz Werner prin procură notarială română, numeşte ca agent pe CNM Petromin SA pentru ca  acesta  să-l reprezinte în relaţiile cu autorităţile române pentru radierea navei Bujoreni. Acest document nu a respectat procedura de supralegalizare conform legii notarilor publici (vol.36, fila 35).

La data de 10.06.1999 înv. Stănăgui Claudiu şi înv. Bărdaş Marcel, au solicitat Căpităniei Zonale Constanţa  pe proprie răspundere, retragerea dreptului de arborare a pavilionului român şi scoaterea din evidenţă a navei Bujoreni (vol.36, fila 29). Arătăm faptul că, învinuiţii cu ştiinţă, şi-au încălcat atribuţiile de serviciu prin nerespectarea competenţelor ce le reveneau ca reprezentanţi ai CNM Petromin SA precum şi a dispoziţiilor legale în materie  atunci când au solicitat radierea navei Bujoreni, întrucât în mod legal, acest lucru, trebuia solicitat de către reprezentanţii societăţii Bujoreni Inc. din Liberia, proprietara de drept a navei.

Pentru a se da eficienţă contractului de vânzare-cumpărare, înv. Cliseru Speranţa, prin încălcarea cu ştiinţă a atribuţiilor de serviciu, în numele CNM Petromin SA a solicitat, la data de 25.06.1999, radierea navei din Registrul matricol român arătând că actele doveditoare le va înainta ulterior, deşi în mod legal această solicitare trebuia făcută de către reprezentanţii Bujoreni Inc. cu respectarea condiţiilor de formă privind documentaţia necesară (vol.36, fila 10).

La aceeaşi dată, de 25.06.1999, înv. Băsescu Traian emite ordinul cu nr. 333 prin care retrage dreptul de arborare a pavilionului român navei Bujoreni şi dispune radierea ei din Registrul matricol român, încălcându-şi din nou atribuţiunile de serviciu, la maniera deja cunoscută şi pe care am descris-o şi cu privire la emiterea ordinelor 3/2000 şi 334/1999; în acelaşi timp, menţionează din nou, în mod nereal, cu prilejul întocmirii ordinului solicitarea unei companii care nu avea calitatea legală să ceară aceste lucruri, întrucât în mod real şi legal, acest drept aparţinea companiei Bujoreni Inc. Liberia. Nici de această dată înv. Băsescu Traian nu a fost „preocupat” de verificarea documentaţiei şi a realităţii solicitării, neavând astfel, practic, nici un suport la emiterea acestui ordin (vezi vol.36 fil.15).

Ulterior, acest ordin a fost pus în practică la aceeaşi dată de către INC şi Căpitănia Zonală a Portului Constanţa prin numiţii Stancu Adrian şi Berescu Şerban.

Pentru scoaterea din evidenţa contabilă, înv. Leonte Ludovica, în calitatea de şef serviciu contabilitate la CNM Petromin SA, a consemnat în mod nereal, în factura fiscală cu nr.1308345 din 13.04.1999, că nava Bujoreni a fost vândută de CNM Petromin SA, deşi în realitate vânzarea fusese efectuată de către firma Bujoreni Inc., Liberia. (vol.37 fil.198). Această situaţie neadevărată a fost confirmată de înv. Kauntz Werner, director financiar la CNM Petromin SA, care cunoştea la rândul lui exact care este situaţia reală, având şi calitatea de trezorier al firmei liberiene, care vânduse nava. Suma de 1.900.000 USD, reprezentând contravaloarea navei Bujoreni, nu a fost încasată de CNM Petromin niciodată.

Prejudiciul înregistrat de CNM Petromin, conform Raportului de expertiză tehnico-maritimă şi financiar-contabilă nr.1386 din 22.03.2004, este în sumă de 6.847.697,92 USD, fiind imputabil învinuiţilor şi inculpaţilor arătaţi mai sus, care prin acţiunile şi inacţiunile lor efectuate cu ştiinţă au determinat în mod direct pierderea proprietăţii prin vânzarea navei şi neîncasarea preţului. (vezi expertiza vol.153 fil.124).

 

6.Vânzarea navei Bicaz şi stabilirea prejudiciului

La data de 11.05.1995, cetăţeanul norvegian, Hans Thomas Holbye în calitate de director la POI, reprezentând firma Klaveness, a semnat raportul anual al directorilor, din conţinutul căruia rezultă că nava Bicaz a fost relivrată de la compania liberiană POI la CNM Petromin conform Bill of Sale (act de vânzare) din 15.11.1994 şi vândută de CNM Petromin la noii armatori la sfârşitul anului (vol.46 fil.3-6). În nota privind tranzacţiile financiare la sfârşitul anului 1994 la pct.12 apare menţionat că nava Bicaz a fost relivrată, fără întocmirea facturii, valoarea acesteia fiind de 4.034.693 USD. (vol. 46, f. 11)

La data de 15.11.1994, înv. Lupu Marin, în calitate de director la Bicaz Inc. Liberia, a semnat actul de vânzare (bill of sale) prin care nava Bicaz a fost vândută cu un dolar companiei CNM Petromin SA Constanţa, actul fiind legalizat la 15.12.1994 la Oslo. (vol. 46, f. 54) Acesta, cu ştiinţă, şi-a încălcat atribuţiile de serviciu prin aceea că avea obligaţia ca acest act de vânzare să fie transcris în registrele Căpităniei pentru ca CNM Petromin să devină proprietara navei, şi astfel să poată dispună de aceasta.

Consecinţele acestei neînregistrări se evidenţiază mai bine cu ocazia vânzării navei Bicaz, unde deşi CNM Petromin era vânzătorul, această navă nu trecuse în proprietatea sa. Vânzarea navei s-a efectuat la data de 18.11.1994 unei firme din Liberia, când nava Bicaz nu era menţionată în registrul matricol al Căpităniei Portului Constanţa. Înv. Novac Aurel, ministrul Transporturilor a emis ordinul 429/29.11.1994, prin care retrage dreptul de arborare a pavilionului român navei Bicaz, proprietatea companiei de navigaţie Petromin, vândută în baza memorandumului de convenţie încheiat în data de 18.11.1994 companiei Tiger Shipping Monrovia, Liberia. (vol. 46, f. 55)

Din procesul verbal al întâlnirii Petromin-Klaveness, din 20-21.10.1994, rezultă că acţionarii Petromin au acceptat vânzarea navei Bicaz, „dar ministrul a spus că este imposibilă, dar pare însă posibilă”. Înv. Novac Aurel, ministrul Transporturilor şi-a încălcat cu ştiinţă atribuţiile de serviciu prin faptul că a dispus prin ordin retragerea dreptului de arborare a pavilionului român, deşi ştia că nava Bicaz aparţine unei persoane juridice liberiene. (vol. 139, f. 318)

Deşi nava era proprietatea companiei Bicaz Inc. din Liberia, înv. Caraiani Andrei, director la CNM Petromin, la data de 27.05.1994, a solicitat FPS-ului să aprobe vânzarea activului Bicaz. (vol. 46, f. 309) În acelaşi timp a solicitat şi la FPP 3 Transilvania să aprobe vânzarea navei Bicaz. (vol. 46, f. 312)

FPS-ul cât şi FPP 3 Transilvania au aprobat vânzarea navei, iar preţul minim de pornire a licitaţiei a fost de 2,5 mil. USD. (vol. 46, f. 315)

Înv. Caraiani Andrei şi-a încălcat, cu ştiinţă, atribuţiile de serviciu prin faptul că a dezinformat aceste instituţii că nava este proprietatea CNM Petromin, iar documentaţia prezentată a fost incompletă, diminuând nejustificat valoarea navei de la 4.034.693,27 USD cât era înregistrat ca activ la Bicaz Inc. Liberia. Totodată,  s-au ţinut nejustificat licitaţiile de către Comisia compusă din înv. Catrinescu Gheorghe, inc. Rusen Mitică, înv. Codarcea Dumitru şi numiţii Bălan Corneliu, Ungureanu Emil, Căpăţână Viorica, din datele de 7.09.1994, 27.09.1994. Pe data de 16.11.1994, la sediul Navexim Galaţi, nava a fost adjudecată de către firma Tiger Shipping la preţul de 3.400.000 USD. (vezi vol.46 fil.270, 285 şi 263).

Contractul de vânzare-cumpărare a navei a fost încheiat la data de 18.11.1994 între CNM Petromin, ca vânzător şi Tiger Shipping din Liberia  cumpărător, din partea vânzătorului semnând înv. Stănilă Viorel şi inc. Rusen Mitică, iar ca martor înv. Catrinescu Ghe. (vol. 46, f. 69-76)

De la SC Navexim Galaţi atât înv. Stănilă Viorel cât şi Rusen Mitică, în calitatea pe care o aveau de director economic şi respectiv, director tehnic, cu ştiinţă, şi-au încălcat atribuţiile de serviciu prin aceea că nu au dispus întocmirea declaraţiei de încasare valutară şi vamală, conform dispoziţiilor legale în vigoare la acea dată şi totodată, au folosit nereal calitatea de proprietar al CNM Petromin, deşi acesta nu avea nava înregistrată în registrul matricol al Căpităniei Portului Constanţa ca proprietar. (vol. 46, f. 83-84)

La data de 17.12.1994, directorul tehnic al CNM Petromin, inc. Rusen Mitică a solicitat, Consulatului Republicii România de la Atena, înscrierea pe certificatul de naţionalitate a navei, înstrăinarea navei Bicaz. (vol. 46, f. 129-130)

În acest sens, acesta s-a deplasat împreună cu înv. Codarcea Gheorghe la Ambasada României din  Atena, prezentând copii după următoarele documente:

– extras din Codul comercial;

– ordinul ministrului Transporturilor nr.327 din 8.09.1994 prin care se aprobă metodologia privind evidenţa, înmatricularea şi scoaterea din evidenţă a navelor sub pavilion românesc;

– ordinul ministrului Transporturilor nr.429 din 29.11.1944 privind retragerea dreptului de arborare a pavilionului românesc navei Bicaz, cu adnotarea pe verso, ca certificatul de radiere al navei din registrul matricol a Căpităniei Portului Constanţa, să se elibereze după prezentarea de către vânzător a ordinului irevocabil de plată a preţului navei.

– copie după certificatul de naţionalitate 5453 eliberat la Constanţa la 26.11.1990, pe originalul acestui document se va face înscrierea menţionată în Codul comercial român (vezi vol.46 fil.119-120).

Inculpatul Rusen Mitică şi înv. Codarcea Gheorghe, cu ştiinţă, şi-au încălcat atribuţiile de serviciu, prin aceea că, au prezentat, în mod nereal, Ambasadei României la Atena certificatul de naţionalitate, anulat al navei Bicaz (unde ca proprietar apare Compania de Navigaţie Maritimă Petromin Constanţa, eliberat la 26.06.1990). Certificatul real, în uz la acea dată, era emis la 25.08.1992 de către Inspectoratul Navigaţiei Civile, unde proprietar apare Bicaz Inc. din Liberia, şi care se afla la bordul navei Bicaz. (vol. 45, f. 19-21)

Înv. Răşică Mihai la data de 23.12.1994, în calitate de secretar I la Ambasada României din Atena, îndeplinind în fapt funcţii de consul la Secţia Consulară a Ambasadei (întrucât consulul titular era plecat în concediu), şi-a încălcat atribuţiile de serviciu şi a certificat, fără a verifica realitatea datelor înscrise în Certificatul de Naţionalitate, nr. 5453 al navei Bicaz (vol. 45, f. 14-16), vânzarea acestei nave de la CNM Petromin SA la firma Tiger Shipping din Liberia, aflată în portul Pireu. În acelaşi timp, înv. Răşică Mihai a atestat în mod nereal vânzarea acestei nave, fără a verifica contractul de vânzare-cumpărare (MOA), pe care nu l-a solicitat şi nici nu i-a fost prezentat. Învinuitul cunoştea că acest act va fi folosit apoi la Căpitănia portului Constanţa pentru radierea navei, lucru care s-a şi realizat, de altfel.

Totodată, cu ştiinţă şi-a încălcat atribuţiile de serviciu prin aceea că nu a respectat prevederile Îndrumarului Consular editat de MAE, Direcţia Relaţii Consulare (vol. 46, f. 139-147), care nu prevede posibilitatea consulului de a înregistra vânzarea unei nave şi în acelaşi timp nici să autentifice înscrisuri ale cetăţenilor români care conţin acte de dispoziţie pentru bunuri (vânzare-cumpărarea, donaţie), situaţie în care îndrumă pe cei interesaţi să se adreseze autorităţilor din ţară (vezi vol.46 fil.139-147).

Pentru vânzarea navei, la data de 18.11.1994, înv. Stănilă Viorel a emis factura (invoice), fără număr şi dată, în sumă de 3.400.000 USD. (vol. 46, f. 80)

În baza acestei facturi, nava a fost scoasă din evidenţa CNM Petromin. Contravaloarea sumei a fost încasată în contul CNM Petromin deschis la BRCE – Sucursala Constanţa, conform extraselor de cont din data de 30.11.1994 şi 23.12.1994.

Prejudiciul înregistrat de CNM Petromin ca urmare a vânzării navei este de 1.435.208 USD (vezi expertiza vol.153 fil.115).

 

7.Vânzarea navei Bîrlad şi stabilirea prejudiciului

La data de 11.05.1995, cetăţeanul norvegian Hans Thomas Holbye, în calitate de director la POI, reprezentând firma Klaveness, a semnat raportul anual al directorilor, din conţinutul căruia rezultă că nava Bîrlad a fost relivrată de la compania liberiană POI la CNM Petromin, la data de 27.02.1995, fără a se întocmi act de vânzare. (vol. 49, f. 3-6)

În nota privind tranzacţiile financiare la sfârşitul anului 1995, la pct.13 apare menţionat că nava Bîrlad a fost relivrată, fără întocmirea facturii, valoarea acesteia fiind de 2.929.769 USD (vezi vol.49 fil.4 şi 33).

La data de 30.10.1998, a avut loc şedinţa Comitetului Director al companiei Petromin Overseas Inc. – subunitatea Bîrlad Inc., la care au participat înv Bărdaş Marcel, director/preşedinte, inc. Kauntz Werner, director şi Andrei Mihai, director. (vol. 49, f. 58).

Aceştia au hotărât să vândă nava Bîrlad (nr. oficial 384, pavilion românesc) către CNM Petromin SA, printr-un act de vânzare (Bill of Sale) care va fi executat şi predat de către companie. În baza hotărârii s-a emis împuternicirea prin care POI-Bîrlad Inc. mandatează pe înv Bărdaş Marcel, director/preşedinte, inc. Kauntz Werner, director şi Andrei Mihai, director, să negocieze şi să agreeze, după cum singuri vor considera necesar, condiţiile de vânzare şi transfer a navei Bîrlad, aflată în proprietatea Bîrlad Inc. către CNM Petromin SA Constanţa.

La data de 1.11.1998 se întocmeşte contractul de vânzare-cumpărare (MOA) prin care în schimbul preţului de achiziţie de un dolar, POI – subunitatea Bîrlad Inc. vinde vrachierul de 55.000 TDW Bîrlad societăţii CNM Petromin SA Constanţa. (vol. 49, f. 45- 47)

În baza clauzei 7 din contractul de vânzare-cumpărare şi a împuternicirii inc. Kauntz Werner s-a întocmit Bill of Sale (act de vânzare) la 01.11.1998, prin care, în schimbul sumei de un dolar, Bîrlad Inc. vinde nava către CNM Petromin SA. (vol. 49, f. 54)

Factura (invoice) de vânzare a navei cu un dolar a fost semnată de inc. Kauntz Werner  în numele companiei Bîrlad Inc. Liberia, iar protocolul de livrare şi acceptare a navei, a fost semnat, în numele vânzătorilor, de inc. Kauntz Werner, iar în numele cumpărătorilor înv. Bărdaş Marcel, director general. (vol. 49, f. 55)

La data de 28.01.1998 CNM Petromin, prin adresa nr. 658 din 28.01.1999, a solicitat Căpităniei Zonale Constanţa a se face menţiunea corespunzătoarea, în Registrul Matricol, revânzării navei Bîrlad de la Petromin Overseas Inc. Liberia, subunitatea Bîrlad Inc. la CNM Petromin. (vol. 48, f. 98)

Căpitănia Zonală Constanţa, în baza documentaţiei depuse, înaintează materialul juridic Inspectoratul Navigaţiei Civile, care analizându-l în conformitate cu prevederile OG 42/1997, emite ordinul 29/157 din 19.02.1999, în baza căruia se aprobă transferul de proprietate al navei de la Bîrlad Inc. la CNM Petromin SA. (vol. 48, f. 85-87)

Analizând cele descrise mai sus, se observă că transferul navei Bîrlad în patrimoniul CNM Petromin SA s-a făcut cu respectarea procedurilor prevăzute atât de statutul societăţii Bîrlad Inc. Liberia, cât şi de cele care reglementează navigaţia civilă în România.

Începând cu data de 3.04.1995 şi până la vânzarea navei, aceasta a fost închiriată, de către armatorul Bîrlad Inc., firmei Tanker Ship Management SRL Constanţa, pentru care acesta din urmă a achitat cu titlu de chirie suma de 1.529.948 USD.

La data de 31.03.1998, conform procesului verbal de şedinţă (vol.12 fil.120-124) directorul general, înv. Băcilă Nicolae propune vânzarea a trei nave: Bujoreni, Barboşi şi Baia de Aramă, iar înv. Pandele Florentin şi Dan Ioan – reprezentanţi FPS au aprobat aceasta.

Motivul  invocat de aceştia a fost presiunea exercitată de către Sindicatul bancar, reprezentat de Christiania Bank, Oslo pentru achitarea ratelor scadente ale creditului contractat.

În urma şedinţei AGA – CNM Petromin SA, s-a emis hotărârea nr.3, sub semnătura înv. Pandele Florentin şi Dan Ion, prin care au hotărât preţurile de vânzare prin licitaţie, a navelor Bîrlad, Pionierul, Muscel, Agnita, Uricani, şi Vulcan.

Pentru nava Bîrlad, s-a stabilit, conform Anexei 2 la hotărârea menţionată mai sus, ca preţul de pornire a licitaţiei să fie de 2.110.000 USD. (vol. 49, f. 75-76)

Anterior, a fost încheiat, la data de 27.01.1994,  procesul-verbal nr. 2 al şedinţei AGA, la care au participat Honcescu Ion, Pop Teofil, Ranca Dragoş, Caraiani Andrei şi Mihăilescu Petre – ministru secretar de stat în Ministerul Transporturilor, şi în care s-a hotărât vânzarea a 36 de nave, care aveau o vârstă mai mare de 14 ani, printre care şi nava Bîrlad. Această hotărâre nu a fost pusă în aplicare, neproducând efecte juridice, deoarece vânzarea acestei nave s-a hotărât ulterior, la 31.03.1998, de către înv. Pandele Florentin şi Dan Ion – reprezentanţi ai FPS –ului în AGA – CNM Petromin. (vol. 49, f. 69-74)

Trebuie precizat că la data la care reprezentanţii FPS luau această hotărâre, nava Bîrlad nu se afla în patrimoniul CNM Petromin SA şi prin aceasta, cu ştiinţă, cei doi învinuiţi şi-au încălcat atribuţiile de serviciu deoarece nu au solicitat societăţii CNM Petromin SA documentele prin care să ateste că această navă se află în proprietatea sa.

Ulterior acestei hotărâri, CNM Petromin SA, sub îndrumarea Direcţiei Teritoriale Constanţa a FPS, a organizat mai multe şedinţe de licitaţie, la 26.05.1998, 2.06.1998, 25.06.1998, 2.07.1998, 27.07.1998, 31.07.1998, 4.09.1998, 11.09.1998, 20.10.1998, 17.11.1998 şi 24.11.1998 pentru vânzarea navei, comisia fiind constituită din înv. Catrinescu Gheorghe, Stănăgui Claudiu, inc. Rusen Mitică  Tîrşoagă Ionuţ şi Rachieru Manuela. (vol. 49, f. 77-115)

Datorită faptului că la aceste şedinţe de licitaţie nu s-au prezentat cumpărători care să achite preţul, valoarea navei a fost diminuată la suma de 663.200 USD.

La data de 24.11.1998, conform procesului verbal de licitaţie, nava a fost adjudecată de firma Daglia Maritime cu sediul în Pireu – Grecia. (vol. 49, f. 114)

La data de 25.11.1998, se întocmeşte contractul de vânzare-cumpărare între CNM Petromin SA şi firma Daglia Maritime pentru vânzarea navei Bîrlad, la preţul de 663.200 USD. Contractul a fost semnat pentru vânzători, de directorul comercial Mihai Andrei, iar pentru cumpărător, de Rallis Georgios, înv. Gheorghe Catrinescu, director tehnic la Navexim SA Galaţi, semnând ca martor. (vol. 49, f. 155-160)

În conformitate cu clauza 8 din contract, s-au întocmit documentele cerute conform practicii internaţionale de vânzare a navelor şi anume:

– act de vânzare (Bill of Sale)

– factură externă (invoice) nr.30 din 11.01.1999

– protocolul de predare-primire a navei către noul cumpărător datat 28.01.1999

– declaraţie de încasare valutară nr.0009448 şi declaraţie vamală de export nr.1888004 din 1.02.1999. (vol. 49, f. 183-187)

Se observă că, pentru vânzarea navei s-au întocmit toate documentele legale, prevăzute de legislaţia română şi internaţională.

Pentru radierea navei din registrul matricol, directorul CNM Petromin – Mihai Andrei şi înv. Stănăgui Claudiu de la Biroul marketing au solicitat, cu adresa 1348/19.02.1999, Căpităniei Zonale Constanţa, retragerea dreptului de arborare a pavilionului român şi radierea navei din registrul matricol. (vol. 48, f. 51)

Căpitănia Zonală Constanţa a întocmit documentaţia juridică în vederea radierii navei, şi a înaintat-o Inspectoratului Navigaţiei Civile, pentru ca acesta să dispună aprobarea radierii navei.

Inspectoratului Navigaţiei Civile a solicitat ministrului Transporturilor emiterea ordinului privind retragerea dreptului de arborare a pavilionului român. La data de 17.03.1999, înv. Băsescu Traian emite ordinul 153 prin care, se retrage dreptul de arborare a pavilionului navei Bîrlad şi se dispune radierea navei din registrul matricol, în conformitate cu prevederile art.26 alin.3 din OG 42/1997.

În baza acestui ordin, Inspectoratului Navigaţiei Civile dispune prin adresa 29/194 din 18.03.1999 retragerea pavilionului român şi scoaterea din evidenţă a navei. (vol. 48, f. 34-35)

Pentru scoaterea din evidenţa contabilă a navei Bîrlad, CNM Petromin a emis factura fiscală nr.1308014 din 31.12.1998 în valoare de 663.200 USD, semnată de inc. Kauntz Werner. (vol. 48, f. 74)

La rândul lor înv. Pandele Florentin şi Dan Ion, încălcându-şi, cu ştiinţă, atribuţiile de reprezentare a FPS în AGA – CNM Petromin SA, la data de 31.03.1998 au emis şi semnat hotărârea nr.3 a AGA – CNM Petromin de vânzare prin licitaţie a navei Bîrlad. Abuzul în sens penal al acestui act comis de cei doi învinuiţi este atestat şi prin aceea că nu au avut la baza deciziei nici o documentaţie, lipsind nu numai motivaţia comercială a vinderii activului, ci şi  solicitarea, obligatorie pentru un asemenea act a armatorului. Precizăm că la nivelul CNM Petromin SA în care funcţiona AGA nu se putea lua o asemenea decizie sau solicitare deoarece armatorul real al navei Bîrlad în acel moment era Bîrlad Inc. Liberia şi holdingul POI.

Încălcările atribuţiunilor de serviciu de către învinuiţii care au fost implicaţi în vânzarea acestei nave s-au soldat cu un prejudiciu de 2.071.476,95 USD, determinat prin deducerea din valoarea certă de 4.670.000 USD dată şi de evaluarea băncii creditoare, care nu avea nici un interes să accepte o valoare supraevaluată, a taxelor de armator de 405.375USD, valoare chirie bare – boat plătită de TSM Srl Constanţa de 1.529.948,05 USD şi valoare încasată din vânzarea navei de 663.200USD. (vezi expertiza vol.153 fil.117).

 

8.Vânzarea navei Balota şi stabilirea prejudiciului

La data de 20.01.1998 a avut loc şedinţa extraordinară a acţionarilor  Balota Inc. la care au participat înv. Lupu Marin în calitate de preşedinte şi înv. Helmut Ovidiu Bogdan, iar Petromin Overseas Inc. a fost reprezentat de către înv. Lupu Marin.(vol. 40, f. 7-11)

Scopul acestei şedinţe a fost aprobarea Deciziei luată de Comitetul Director al companiei de a vinde nava Balota către Clerance Trading Inc. Nassau Republica Bahamas.

În urma dezbaterilor s-a hotărât aprobarea vânzării navei către cumpărători la preţul de 5.124.000 USD şi a măsurilor pe care Comitetul Director le consideră necesare pentru efectuarea vânzării.

La data de 29.01.1998, înv. Nicolae Băcilă în numele lui Petromin Overseas Inc. acordă procură înv. Lupu Marin, Helmut Ovidiu Bogdan şi Vasile Matei de a lua toate măsurile necesare pentru executarea tuturor documentelor în legătură cu acordul de convenţie (contractul de vânzare – cumpărare – MOA) referitor la nava Balota care urmează a fi semnat între companie şi cealaltă parte. (vol. 40, f. 6)

Cei trei înv., cu ştiinţă, şi-au încălcat atribuţiile de serviciu întrucât au semnat la data de 24.11.1997, contractul de vânzare – cumpărare anterior şedinţei Comitetului Director şi acţionarilor, şi nu au arătat motivele care au stat la baza vânzării acestei nave, neprotejând interesele acţionarului CNM Petromin SA Constanţa. (vol. 40, f. 12-28)

Fără a fi datat contractul, Balota Inc din Liberia încheie contractul de vânzare în calitate de vânzător cu firma Reconten  Limited din Dublin, Irlanda prin care nava Balota este vândută la preţul de 5.124.000 USD, în numele vânzătorului semnând înv. Băcilă Nicolae iar la cumpărător Bosânceanu Gheorghe, martor fiind înv. Catrinescu Gheorghe.

Înv. Băcilă Nicolae şi-a încălcat cu ştiinţă atribuţiile de serviciu prin aceea că acesta nu făcea parte din Comitetul Director al companiei Balota Inc. şi nici nu era administrator unic interimar la CNM Petromin SA Constanţa.

Judecătorul delegat, la data de 10.10.1997, a respins hotărârea privind numirea înv. Băcilă Nicolae ca administrator unic interimar al CNM Petromin SA având în vedere opoziţia înregistrată la Registrul Comerţului Constanţa, menţiunea respectivă fiind înregistrată abia la 19.11.1997. (vol. 64, f. 1-10)

Pentru acest fapt contractul de vânzare-cumpărare a navei Balota nu avea dată, ci numărul 10079 de ieşire a corespondenţei  din CNM Petromin SA , datat 24.11.1997.  (vol. 40, f. 19-27)

La MOA există un Adendum nr.1, nedatat,  în care cumpărătorul Reconten  Limited din Dublin este substituit  cu acordul lui Balota Inc. cu Clerance Trading Inc. Nassau Republica Bahamas, acesta  fiind semnat  de înv. Băcilă Ion pentru Balota Inc., iar Bosânceanu Gheorghe atât pentru Reconten Limited cât şi Clerance Trading Inc. (vol. 40, f. 28)

La data de 2.03.1998, firma Nolarma Dry Cargo SRL din Genoa trimite către Histria Ship Management SRL din Constanţa, în atenţia lui Bosânceanu Gheorghe, un Adendum nr.1 la acelaşi contract de vânzare-cumpărare a navei Balota cu acelaşi conţinut unde la cele trei firme apar semnături diferite faţă de cele menţionate mai sus. (vol. 39, f. 91-94)

Acest fapt dovedeşte că înv. Băcilă Nicolae nu avea dreptul să semneze contractul şi Adendumul la contract.

În clauza nr. 8 din contract numită Documentaţie se stipulează că vânzătorul în schimbul preţului trebuia să predea cumpărătorului următoarele documente:

–  Actul legal de vânzare a navei, într-o formă înregistrabilă în ţara în care cumpărătorul urmează să înregistreze nava, prin care se garantează că nava e degrevată de orice sarcini, ipoteci şi retenţii maritime sau de orice alt fel de datorii sau creanţe, care să fie autentificată prin notariat în bună regulă şi legalizată de consulul acelei ţări sau altă autoritate competentă.

–  Certificat de Proprietate actual, eliberat de autoritatea competentă a statului căruia aparţine pavilionul navei.

– Certificat actual emis de o autoritate competentă prin care se certifică că nava este liberă de sarcini înregistrate

– Certificat de radiere a navei sau altă dovadă oficială privind radierea navei corespunzătoare Registrului navei  la data livrării sau în cazul în care registrul nu emite astfel de certificate imediat pe motive procedurale, un angajament scris din partea Vânzătorului ce va efectua radierea din Registrul navelor imediat şi că va furniza un certificat sau altă dovadă oficială de radiere către Cumpărători cu promptitudine şi în cel mult 8 săptămâni de la data plăţii preţului de achiziţie şi de la data livrării.

– Alte documente suplimentare cerute de către autorităţile competente în scopul înregistrării navei, cu condiţia ca Cumpărătorii să notifice Vânzătorii cu privire la aceste documente cât mai repede posibil după data semnării acestui acord.

– La livrare, Cumpărătorii şi Vânzătorii vor semna şi preda unul către celălalt un protocol de livrare şi acceptare care să confirme data şi momentul livrării navei de la Vânzători la Cumpărători (vol.40,f.12-18).

Aceste documente au fost predate cumpărătorilor, în numele companiei Balota Inc., din care rezultă că aceasta este proprietarul de drept al navei respective şi nu CNM Petromin.

Anterior vânzării acestei nave, CNM Petromin şi FPS au întreprins o serie de activităţi pentru a crea o stare aparentă de legalitate, respectiv că CNM Petromin este proprietarul navei şi că a luat decizia de a vinde această navă.

Pentru a atesta cele precizate mai sus, la scoaterea din evidenţă a acestei nave, înv. Iosif Luminiţa a întocmit în fals factura fiscală nr. 1301333 din 28.10.1998, iar înv. Băcilă Nicolae a semnat-o, prin care menţiona că CNM Petromin a vândut nava Balota lui Recoten Ltd. din Irlanda, la preţul de  5.124.000 USD.

În acest sens invocăm şi adresa Ministerului Finanţelor nr. 327 din 30.06.1998 către CNM Petromin SA în care se precizează că : “Bill of Sale face dovada vânzării şi nu a transferului de patrimoniu , operaţiune necunoscută comerţului cu nave. Operaţiunea de vânzare trebuia însoţită de o formă vamală de export la o firmă din Monrovia care ar fi avut libertatea să reînscrie nava în România, dacă dorea acest lucru. În acţiunea dvs. de a obţine documentele vamale de export acum considerăm că nu vedem posibilă operaţiunea deoarece nava ar trebui mai întâi să fie reindigenizată în România” (vol.40,f.128).

La 20.07.1998, înv. Stănăgui Claudiu de la Biroul Marketing s-a adresat Serviciului Cooperare în atenţia înv. Cliseru Speranţa, motivând că banii obţinuţi din vânzarea navei conform declaraţiei înv. Lupu Marin nu pot intra în contul Petromin, motivul invocat fiind că nu poate prezenta Vămii Constanţa dovada încasării într-o bancă românească a contravalorii mărfii vândute.

Pentru acest fapt, a solicitat întocmirea în regim de urgenţă a unui extras de cont prin care să poată demonstra că sumele respective s-au virat în conturile POI, PMI de la Christiania Bank.

La data de 10.02.1997 în şedinţa AGA – CNM Petromin, Ştefan Ionel şi Ivănescu Panait, din cadrul FPS au aprobat vânzarea navelor Balota, Băceşti şi Borzeşti pentru stingerea datoriilor către bancă, valorificarea urmând a fi realizată de CNM Petromin şi/sau brokerul acesteia. (vol. 40, f. 90)

Raportul de evaluare (nedatat), întocmit de Navexim SA Galaţi, pentru vrachierul de 55.000 tdw Balota, semnat de înv. Catrinescu Gheorghe, a recomandat beneficiarului valoarea de 5,9 mil. USD pentru începerea licitaţiei. (vol. 40, f. 66-74)

Înv. Catrinescu Gheorghe, cu ştiinţă, şi-a încălcat atribuţiile de serviciu prin aceea că în raportul de evaluare a menţionat ca proprietar al navei CNM Petromin Constanţa în loc de Balota Inc., iar în auditul întocmit la cererea Christiania Bank, Oslo, valoarea navei era de 10.500.000 USD, preţ de la care trebuiau să pornească operaţiunile de reevaluare.

La data de 5.11.1997, în urma şedinţei de licitaţie la care au participat:

– înv. Catrinescu Gheorghe (preşedinte),

– Mircea Creţu (membru) reprezentant al FPS;

– Cornel Popescu, membru, reprezentant al Min. Finanţelor;

– inc. Rusen Mitică, membru şi

– înv. Stănăgui Claudiu, membru

nava Balota a fost adjudecată pentru suma de 5.124.000 USD (faţă de preţul de pornire a licitaţiei de 6 mil. USD) de către firma Deiulemar Compagnia di Navigationi, Napoli – Italia, reprezentată prin împuternicire de Bosânceanu Gheorghe. (vol. 40, f. 115-118)

Pentru participarea la licitaţie, Bosânceanu Ghe. a depus o împuternicire dată de compania italiană, nelegalizată, iar pentru semnarea contractului de vânzare-cumpărare a navei prezintă o altă procură notarială, italiană datată 6.11.1997, prin care compania îl autorizează în acest sens. (vol. 40, f . 114, 119-121)

Împuternicirea autentificată la autorităţile italiene din Tore del Greco, prin care firma Deiulemar Compagnia di Navigationi, Napoli – Italia, reprezentată de căpitanul Iuliano Michele, l-a autorizat pe cetăţeanul român, Bosânceanu Ghe. să semneze contractul de vânzare-cumpărare a navei.

Trebuie precizat că, România, la acea dată, nu era parte la Convenţia cu privire la suprimarea cerinţei supralegalizării actelor oficiale străine, adoptată la Haga la 5.11.1961, astfel că nu putea produce efecte în România, legalizarea acesteia la notariatul Constanţa s-a făcut tardiv la data de 10.03.1998.

La data de 10.03.1998, CNM Petromin a solicitat prin adresă Căpităniei Zonale Constanţa să efectueze scoaterea navei Balota din evidenţe. Căpitănia Portului Constanţa, prin adresa nr.8424/14.10.1998 (vol. 39, f. 47), solicită completarea documentaţiei depuse la Căpitănie cu factură fiscală, declaraţie de încasare valutară, declaraţie vamală, toate în original. Înv. Bărdaş Marcel a revenit la adresă şi şi-a asumat răspunderea pentru retragerea dreptului de arborare a pavilionului român în baza documentelor deja depuse, fără a completa documentaţia de export, cerută de Căpitănie

Înv. Bărdaş Marcel, cu ştiinţă şi-a încălcat atribuţiile de serviciu prin aceea că şi-a asumat răspunderea de retragere a dreptului de arborare a pavilionului român unei nave proprietatea unei companii liberiene, Balota Inc. încă din iulie 1992.

La data de 27.10.1998 prin ordinul nr.637 înv. Băsescu  Traian, în calitate de ministru al transporturilor îşi încalcă din nou atribuţiunile de serviciu (aşa cum am explicat la precedentele ordine arătate mai sus) şi retrage dreptul de arborarea a pavilionului român navei Balota prin încălcarea prevederilor art.26 alin.3 din OG 42/1997, în sensul că solicitarea nu a provenit de la armatorul real, Balota Inc. Liberia, ci de la CNM Petromin SA, deşi cunoştea încă de la data de 11.08.1992, când a emis ordinul nr.457 pentru a acorda dreptul de arborare a pavilionului românesc navei Balota, că aceasta era proprietatea subunităţilor companiei POI, cu sediul în Monrovia Liberia (vol.39, f. 35).

Pentru scoaterea din evidenţa contabilă a navei şi implicit din patrimoniu s-a întocmit factura fiscală nr.1301333 din 28.10.1998, întocmită de înv. Iosif Luminiţa. factura nr.14 din 05.03.1998 semnată de Băcilă Nicolae, în care CNM Petromin apare ca vânzător deşi nu era parte semnatară la contractul de vânzare-cumpărare. Prin întocmirea acestei facturi, înv. Băcilă Nicolae a atestat fapte necorespunzătoare adevărului, prin aceea că vânzarea navei nu s-a efectuat de către CNM Petromin şi nici suma de bani menţionată nu s-a încasat.

Se constată astfel că învinuiţii şi inculpaţii arătaţi mai sus prin actele lor au produs un prejudiciu, înregistrat de CNM Petromin ca urmare a vânzării navei în cuantum  de 4.421.186, 82 USD (vezi expertiza vol.153 fil.122).

 

9.Vânzarea navei Borzeşti şi stabilirea prejudiciului

La data de 19.03.1997, a avut loc şedinţa Comitetului Director al companiei Borzeşti Inc., la care a participat  înv. Lupu Marin în calitate de preşedinte, înv. Helmut Ovidiu Bogdan prin procura acordată de înv. Romanescu Cristina, ca secretar şi Vasile Matei, trezorier. (vol. 34, f. 89)

Scopul şedinţei a fost aprobarea vânzării navei Borzeşti sub pavilion liberian companiei Telmar Shipping SA din Panama printr-un act de vânzare (Bill of Sale), care va fi executat prin predare către companie, radierea navei de la Biroul Afacerilor Maritime Monrovia Liberia şi numirea unei persoane care să reprezinte compania pentru această vânzare.

Totodată, s-a mai decis şi acordarea unei împuterniciri dată de companie persoanei care să se ocupe de vânzarea navei. În cadrul acestei şedinţe nu s-au precizat motivele vânzării navei şi cine va încasa suma din vânzarea acestei nave.

După discuţiile care au avut loc în cadrul şedinţei s-a hotărât ca, compania Borzeşti Inc. să vândă nava Borzeşti înregistrată sub pavilion liberian lui Telmar Shipping SA din Republica Panama printr-un act de vânzare, care să fie întocmit şi predat companiei. În acelaşi timp, s-a mai hotărât ca firma să radieze nava Borzeşti din registrul liberian, iar înv. Lupu Marin şi/sau Vasile Matei şi/sau înv. Helmut Bogdan şi/sau înv. Caraiani Andrei şi/sau înv. Stănilă Viorel şi/sau Flora Lemonis şi/sau Alexandra Apostolakis, ca fiecare să acţioneze în comun sau individual fiind numiţi de companie pentru a vinde nava Borzeşti lui Telmar Shipping din Panama. Totodată, aceştia urma să aprobe şi să accepte contractul de vânzare-cumpărare încheiat la 17.03.1997 şi să radieze nava din registrul liberian, să întocmească şi să livreze actul de vânzare (Bill of Sale), să accepte procedura de vânzare şi să întocmească şi să execute protocol de livrare şi acceptare, conform vânzării navei, precum şi alte documente cerute pentru transferul navei.

În aceeaşi zi are loc AGA a navei Borzeşti, compusă din înv. Lupu Marin, preşedinte şi Matei Vasile, trezorier numit prin procură de POI, ca deţinător a tuturor acţiunilor companiei. În urma discuţiilor purtate aceştia au aprobat hotărârile adoptate de directorii companiei luate în data de 19.03.1997. (vezi vol.34 fil.83-84).

Înv. Helmut Bogdan a emis o procură fără ca aceasta să fie datată şi certificată de consulul general al Liberiei din Norvegia prin care în numele companiei Borzeşti Inc. s-a împuternicit, împreună cu Matei Vasile, şi/sau înv. Helmut Bogdan, şi/sau Andrei Caraiani, şi/sau înv. Viorel Stănilă şi/sau Godeanu Viorel pentru a negocia condiţiile de vânzare ale navei Borzeşti către Telmar Shipping din Panama să aprobe şi să accepte contractul de vânzare-cumpărare datat 17.03.1997 să procedeze la radierea navei din registrul liberian să execute şi să livreze actul de vânzare (Bill of Sale), să accepte procedurile de vânzare, să semneze protocolul de livrare şi acceptare în legătură cu vânzarea navei către cumpărători precum şi alte documente. (vol. 34, f. 91-93)

La data de 17.03.1997 se încheie contractul de vânzare-cumpărare între Borzeşti Inc. Liberia în calitate de vânzător, unde CNM Petromin este numit garantor pentru executarea vânzării de Borzeşti Inc. Liberia şi Telmar Shipping Panama în calitate de cumpărător, prin care Nicholas Moundreas Shipping garantează executarea societăţii Telmar Shipping privind vânzarea navei Borzeşti la preţul de 5.100.000 USD. Contractul a fost semnat din partea vânzătorilor de înv. Lucaciu Constantin şi Stănilă Viorel, iar la cumpărător semnătura este indescifrabilă. (vol. 34, f. 12-20)

Înv. Lupu Marin, Helmut Bogdan, Lucaciu Constantin şi Stănilă Viorel, cu ştiinţă, şi-au încălcat atribuţiile de serviciu prin aceea că, au hotărât vânzarea navei anterior semnării contractului de vânzare-cumpărare, nu au precizat în cadrul şedinţei preţul de vânzare, nu au datat procura acordată persoanelor pentru vânzarea navei şi nu au precizat motivul vânzării acestei nave.

În clauza 8 la contractul de vânzare-cumpărare intitulată documentaţie, se prevede că în schimbul plăţii preţului de achiziţie vânzătorii vor furniza cumpărătorilor actul legal de vânzare a navei, liberă de orice ipoteci şi drepturi de retenţie maritimă sau orice alte datorii, indiferent de ce natură ar fi, legalizat notarial şi avizat de autorităţile consulare apropiate împreună cu un certificat din care să rezulte că nava este lipsită de orice fel de ipoteci înregistrate şi orice alte datorii de orice natură.

La livrarea navei vânzătorii trebuie să îndeplinească formalităţile necesare radierii navei din Registrul navelor şi să elibereze cumpărătorilor un Certificat de radiere. Balanţa de plăţi privind preţul de achiziţie va fi achitată după cum s-a convenit de comun acord împreună cu părţile. În momentul livrării vânzătorii trebuie să predea cumpărătorilor toate certificatele de clasificare sub forma în care acestea se află precum şi toate planurile care se află la bordul navei. Alte documentaţii tehnice care sunt eventual în posesia vânzătorilor trebuie expediate cu promptitudine cumpărătorilor, la cererea acestora din urmă. Vânzătorii pot păstra jurnalele de bord dar cumpărătorii trebuie să aibă dreptul să efectueze copii după acestea.

De asemenea, în anexa la contractul de vânzare datat 17.03.1997 se prevede că nava va fi livrată liberă de contract de navlosire la o dană sigură, cu clasa pe care o are în prezent. Vânzătorii vor preda cumpărătorilor toate planurile, hărţile, documentele. În Adendumul nr.1 la contract se mai prevăd următoarele documente care vor fi predate la data livrării navei:

– act de vânzare-cumpărare, două originale în care se transferă proprietatea întregii nave liberă de orice obligaţii, retenţii maritime, ipoteci, reclamanţii sau debite, legalizate la notariat;

– certificatul de radiere în original emis de registrul liberian din care să rezulte că nava în timpul radierii este liberă de obligaţii, retenţii maritime şi ipoteci sau o scrisoare prin care declară că societatea Borzeşti Inc., vânzătorul navei Borzeşti se obligă a preda un certificat de radiere original emis de registrul liberian lui Telmar Shipping SA Panama cumpărătorii navei Borzeşti în 30 de zile de la data livrării;

– procesul verbal al Comitetului Director al companiei vânzătoare, prin care hotărăşte vânzarea navei şi autorizează semnătura actului de vânzare având ca efect transferul proprietăţii navei la cumpărător;

– procesul verbal al întâlnirii acţionarilor companiei vânzătoare prin care aprobă şi ratifică decizia directorilor menţionată mai sus;

– procură în favoarea persoanei care va semna actul de vânzare şi va efectua transferul proprietăţii navei la cumpărători

Toate aceste trei documente vor fi legalizate şi certificate de notarul public sau apostilă.

– copie după contractul de societate al companiei vânzătoare atestat pe certificat de Consulatul liberian;

– copie după statutul companiei vânzătoare, atestat de Consulatul liberian;

– un certificat de legalitate al companiei vânzătorului emis de autorităţile liberiene cu 5 zile lucrătoare înainte de încheierea afacerii;

– un certificat de obligaţii;

– un certificat original privind proprietatea şi că nu există obligaţii emis de autorităţile liberiene confirmând data livrării şi că nava este înregistrată ca proprietate a vânzătorilor şi liberă de vreo obligaţie;

– permisiunea transferului navei din Liberia emisă de autorităţile liberiene;

– protocolul de livrare şi acceptare declarând exact timpul şi data livrării care va fi semnat de reprezentanţii vânzătorului şi cumpărătorului, procură pentru semnătură;

– certificatul de menţinere a clasei emis de o societate prin care se declară clasa recomandările emise cu 5 zile lucrătoare înainte de încheierea afacerii;

– scrisoarea vânzătorilor, semnată de comandantul navei, confirmând că toate salariile echipajului şi indemnizaţiile au fost plătite în care se include data repatrierii echipajului;

– scrisoarea de la compania de management semnată de preşedinte, confirmând că acceptă şi îşi dă consimţământul la vânzarea navei către compania cumpărătoare, societatea Telmar Shipping din Panama, certificată prin apostilă;

– copie după certificatul internaţional de tonaj;

– copie după certificatul de înmatriculare.

Acest Adendum este semnat din partea vânzătorilor de către înv. Stănilă Viorel, iar din partea cumpărătorilor semnătura este indescifrabilă.

Aceste documente au fost predate cumpărătorilor în numele companiei Borzeşti Inc. din care rezultă că acesta este proprietarul de drept al navei respective şi nu CNM Petromin.

Hotărârile luate de FPS în privinţa acestei nave nu s-au folosit pentru a fi predate cumpărătorilor navei, aceste documente întocmite dând o aparenţă de legalitate, cum că CNM Petromin ar fi vânzătorul acestei nave.

La data de 10.02.1997, Ivănescu Panait şi Ştefan Ionel – reprezentanţii FPS în AGA CNM Petromin  au hotărât vânzarea navei Borzeşti pentru stingerea datoriei acestei nave către bancă, valorificarea fiind realizată de către Petromin şi/sau brokerul acesteia. (vol. 34, f. 105)

Ulterior, la data de 24.01.2002 APAPS-ul a constat faptul că pentru nava Borzeşti CNM Petromin SA nu a solicitat Direcţiei – Gestiune, Acţionariat, Cesiuni (în prezent Direcţia Portofoliu, Acţionariat) acordarea mandatului special (vol.34 fil.106).

Pentru scoaterea din evidenţa contabilă, directorul comercial înv. Lucaciu Constantin a semnat factura nr.3838086 din 30.04.1997 prin care Petromin a vândut nava Borzeşti lui Telmar Shipping SA Panama la preţul de 5.100.000 USD, sumă ce nu a fost încasată de această societate. (vezi vol.123 fil.220)

Înv. Lucaciu Constantin şi-a încălcat sarcinile de serviciu cu ştiinţă prin aceea că deşi cunoştea că la data de 17.03.1997 semnase contractul de vânzare-cumpărare, unde nava a fost vândută din Liberia acesta a atestat un fapt necorespunzător adevărului menţionând în factură pe CNM Petromin ca proprietar al navei. Mai mult, din corespondenţa internă purtată între compartimentele CNM Petromin rezultă că suma obţinută din vânzarea navei Borzeşti nu a fost încasată de CNM Petromin şi de POI Liberia în contul deschis la Christiania Bank, Oslo, din care au rezultat pentru acţionari dividende în valoare de 2.040.000 USD.

Învinuiţii arătaţi mai sus au acţionat cu ştiinţă încălcându-şi în mod grosolan atribuţiunile de serviciu şi în loc să apere interesele acţionarului CNM Petromin SA şi implicit ale statului român au produs prejudiciu înregistrat de CNM Petromin, ca urmare a vânzării navei, în sumă de 4.194.489,22USD (vezi expertiza vol.153 fil.119).

La acest prejudiciu şi-a adus contribuţia şi înv. Băsescu Traian, care prin ordinul 418/1992 (al cărui caracter abuziv şi nereal l-am explicat deja) permisese transferul navei în Liberia şi radierea din Registrul matricol român, context în care nu  a mai fost necesară efectuarea vreunei alte formalităţi care să conducă la reintegrarea navei în patrimoniul CNM Petromin SA.

 

10.Vânzarea navei Breaza şi stabilirea prejudiciului

La data de 1.03.1993, la Oslo se întocmeşte raportul anual al directorilor companiei POI, semnat de Hand Thomas Holbye şi înv. Lupu Marin, din care rezultă, că nava Breaza aparţinând companiei Breaza Inc., nu a fost livrată în cooperarea CNM Petromin cu Torvald Klaveness. (vol. 60, f. 1-3)

Deşi această navă a fost scoasă din cooperare, din creditul de 45 mil. USD cât s-a luat, 3.700.000 USD au fost alocaţi pentru repararea şi retehnologizarea navei Breaza şi nava Callatis.

La data de 1-2.03.1993, la Constanţa are loc şedinţa Board of Directors (BOD) al companiilor Petroklav Management Inc. şi Petromin Overseas Inc., unde s-a întocmit un proces verbal prin care s-a hotărât ca banca să nu reducă împrumutul cu 3,7 mil. USD ca o consecinţă a neincluderii celor 2 nave în operare POI (vezi vol.139 fil.301).

Procesul verbal a fost semnat în numele PMI de către înv. Toanchină Virgil, Bobeş Constantin, Marinescu Călin şi Matei Vasile, Thomas Holbye, iar în numele lui POI de către înv. Muşat Mariana, Bobeş Constantin, Marinescu Călin şi Hans Thomas Holbye.

Învinuiţii menţionaţi mai sus şi-au încălcat atribuţiile de serviciu, cu ştiinţă, prin aceea că nu au solicitat autorităţilor române transferarea proprietăţii navei de la compania liberiană la CNM Petromin şi diminuarea creditului acordat, cu 3,7 mil. USD.

În luna decembrie 1993 se încheie contractul de bare-boat între compania Breaza Inc. din Monrovia, Liberia şi Tanker Ship Management, Constanţa pe o perioadă de 4 ani plus 6 luni în opţiunea navlositorului, cu posibilitatea de prelungire, cu acordul ambelor părţi. Acest contract a fost semnat în numele armatorului de înv. Caraiani Andrei, Lucaciu Constantin, Stănilă Viorel şi Toma Petru, iar ştampila aplicată este a CNM Petromin SA; iar pentru navlositor semnează Bosânceanu Gheorghe. Trebuie precizat, că era necesar a se aplica sigiliul companiei Breaza Inc. Monrovia, Liberia şi nu ştampila CNM Petromin. (vol. 60, f. 45-60)

La data de 4.01.1999, la Constanţa are loc şedinţa Comitetului Director al companiei Breaza Inc. la care au participat înv. Bărdaş Marcel, preşedinte, inc. Kauntz Werner, trezorier şi Andrei Mihai, secretar, care au hotărât în cadrul societăţii să vândă nava Breaza către CNM Petromin Constanţa printr-un act de vânzare (Bill of Sale) care va fi executat şi predat către companie (vezi vol.59 fil.143).

Înv. Bărdaş Marcel, la data de 8.01.1999, în numele companiei Breaza Inc. a acordat împuternicire lui Kauntz Werner, Andrei Mihai cât şi lui pentru a stabili condiţiile de vânzare şi transfer a navei Breaza, aflată în proprietatea absolută a companiei către CNM Petromin SA Constanţa, şi să semneze un protocol de livrare şi acceptare, referitor la vânzarea navei.

În baza celor hotărâte s-a întocmit contractul de vânzare-cumpărare, datat 5.01.1999, între Breaza Inc. Liberia în calitate de vânzător şi CNM Petromin, cumpărător, prin care nava se vinde la preţul de un dolar. Contractul a fost semnat în numele companiei Breaza Inc. de Mirea Constantin, iar pentru CNM Petromin de înv. Bărdaş Marcel. De asemenea, s-a mai întocmit factură, datată 5.01.1999, semnată de înv. Mirea Constantin, protocolul de predare şi acceptare a navei Breaza, semnată în numele vânzătorului Breaza Inc., Liberia de inc. Kauntz Werner, iar din partea CNM Petromin de înv. Bărdaş Marcel, precum şi actul de vânzare (Bill of Sale) vânzarea efectuându-se cu un dolar, document semnat de inc. Kauntz Werner (vezi vol.54 fil.68-72).

În numele Petromin Overseas Inc., înv. Bărdaş Marcel a declarat pe propria răspundere că la vânzarea navei Breaza către CNM Petromin Constanţa, aceasta s-a predat cumpărătorilor liberă de orice fel de creanţe.

În foaia matricolă nr.512 a navei Histria Sun, ex Breaza, s-a transcris sub numărul 1228 la data de 10.02.1999 transferul de proprietate de la POI, Liberia (subunitatea Breaza Inc., Liberia) la CNM Petromin Constanţa şi de la CNM Petromin la TSM SRL Constanţa (vezi vol.59 fil.53).

La data de 17.12.1998, învinuiţii Gozia Dan, Dimonie Mihail, Mândrescu Corneliu şi numitul Ionescu Gheorghe, în calitate de funcţionari ai FPS acţionând în mod defectuos, cu ştiinţă, au aprobat o notă prin care, deşi cunoşteau că nava Breaza se află în proprietatea firmei liberiene Breaza Inc., au permis eliberarea unui mandat special de vânzare a navei, în mod ilegal, stabilind un preţ absolut derizoriu de prin 250.953 USD deducerea nejustificată a investiţiei cumpărătorului, fără a efectua verificări asupra realităţii acesteia. (vol.76 fil.6-14).

Înv. Bănică Octavian care a semnat acest mandat şi-a încălcat cu ştiinţă atribuţiile de serviciu, prin aceea că nava nu era proprietatea CNM Petromin la acea dată, ci aparţinea Breaza Inc., Liberia; iar suma propusă este derizorie.

La data de 9.01.1999 s-a semnat contractul de vânzare între CNM Petromin în calitate de vânzător şi TSM în calitate de cumpărător prin vânzarea navei Histria Sun (ex Breaza) la preţul de 214.000 USD, contractul fiind semnat la vânzător de Mihai Andrei şi la cumpărător de Chiforeanu Florentin, întocmindu-se şi factura fiscală nr.1308090 din 11.01.1999, semnată de inc. Kauntz Werner.

În plus, se consideră ca nejustificată şi deducerea din preţul de vânzare a navelor Breaza şi Callatis, a investiţiilor efectuate de TSM în sumă de 3.523.050,78 USD pe baza declaraţiei utilizatorului şi acceptate de CNM Petromin în loc ca acestea să fie probate şi acceptate în procesul de negociere directă cu proprietarii fiecărei nave respectiv, Callatis Inc. şi Breaza Inc. Liberia, singurii care puteau avea controlul investiţiilor efectuate în străinătate de TSM.

AGA – CNM Petromin nu a luat în considerare poziţia de simplu acţionar în cadrul POI Liberia şi a hotărât printr-o licitaţie publică organizată la 22.12.1998, unde, cu concursul înv. Catrinescu Ghe. de la Navexim Galaţi, şi înv. Oprea Gheorghe (reprezentant FPS), în oferta de cumpărare s-a menţionat, în mod nereal, calitatea de proprietar al CNM Petromin, de fapt fiind Breaza Inc. Liberia invocându-se totodată şi prevederile HG 55/1988 şi HG 361/1998 privind privatizarea societăţilor comerciale şi normele metodologice aferente, care în realitate, erau inaplicabile unei vânzări-cumpărări din Liberia.(vol. 60, f. 73)

Totodată, Navexim Galaţi a inclus în rapoartele de evaluare şi a certificat valoarea investiţiilor făcute de operator doar pe baza cererii CNM Petromin. În consecinţă, diminuarea nejustificată a valorii de vânzare a navelor reprezintă prejudiciu pentru CNM Petromin.

Prejudiciul înregistrat de CNM Petromin ca urmare a vânzării navei, ce cade în sarcina învinuiţilor, arătaţi mai sus, care prin acţiunile lor, comise prin încălcarea cu ştiinţă a atribuţiilor de serviciu ce le reveneau , l-au produs în mod direct, este  în sumă de 3.418.696,94 USD (vezi expertiza vol.153 fil.113).

 

11.Vânzarea navei Callatis şi stabilirea prejudiciului

La data de 1.03.1993, la Oslo se întocmeşte raportul anual al directorilor companiei POI, semnat de Hand Thomas Holbye şi înv. Lupu Marin, din care rezultă, că nava Callatis aparţinând companiei Callatis Inc., nu a fost livrată în cooperarea CNM Petromin cu Torvald Klaveness. (vezi vol.54 fil.1)

Deşi această navă a fost scoasă din cooperare, din creditul de 45 mil. USD cât s-a luat, 3.700.000 USD au fost alocaţi pentru repararea şi retehnologizarea navei Breaza şi nava Callatis.

La data de 1-2.03.1993, la Constanţa are loc şedinţa Board of Directors (BOD) al companiilor Petroklav Management Inc. şi Petromin Overseas Inc., unde s-a întocmit un proces verbal prin care s-a hotărât ca banca să nu reducă împrumutul cu 3,7 mil. USD ca o consecinţă a neincluderii celor 2 nave în operare POI (vezi vol.139 fil.301).

Procesul verbal a fost semnat în numele Petroklav Management Inc. de către înv. Toanchină Virgil, Bobeş Constantin, Marinescu Călin şi Matei Vasile, Thomas Holbye, iar în numele lui POI de către înv. Muşat Mariana, Bobeş Constantin, Marinescu Călin şi Hans Thomas Holbye.

Învinuiţii menţionaţi mai sus şi-au încălcat atribuţiile de serviciu cu ştiinţă, prin aceea că nu au solicitat autorităţilor române transferarea proprietăţii navei de la compania liberiană la CNM Petromin şi diminuarea creditului acordat cu 3,7 mil. USD.

În luna decembrie 1993 se încheie contractul de bare-boat între compania Callatis Inc. din Monrovia, Liberia şi Tanker Ship Management, Constanţa pe o perioadă de 4 ani plus 6 luni în opţiunea navlositorului, cu posibilitatea de prelungire, cu acordul ambelor părţi. Acest contract a fost semnat în numele armatorului de înv. Caraiani Andrei, Lucaciu Constantin, Stănilă Viorel şi Toma Petru, iar ştampila aplicată este a CNM Petromin SA; iar pentru navlositor semnează Bosânceanu Gheorghe. Trebuie precizat, că era necesar a se aplica sigiliul companiei Callatis Inc. Monrovia, Liberia şi nu ştampila CNM Petromin. (vol. 54, f. 28-41)

În şedinţa din 11.12.1997 Comisia de arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ, Industrie şi Navigaţie Constanţa a emis hotărârea nr.7 având pe rol soluţionarea cauzei, obiectul acesteia fiind acţiunea în pretenţii formulată de reclamanta SC Tanker Ship Management împotriva pârâtelor Callatis Inc. din Liberia şi CNM Petromin, privind plata sumei de 835.347,65 USD. (vol.54 fil.50-52)

În hotărârea respectivă se precizează că numele companiei Callatis Inc. se regăseşte în partea introductivă a contractului de bare-boat, careul 3, cu titulatura armatori, contractul de bare-boat fiind semnat şi pus în executare de către CNM Petromin. Datorită faptului că a fost pusă ştampila necorespunzător, în finalul hotărârii se hotărăşte ca atât Callatis Inc. cât şi CNM Petromin să plătească către reclamantă suma de 651.419,09 USD.

În protocolul încheiat la dat de 25.04.1998 pentru stingerea datoriilor este trecut numai CNM Petromin, iar Callatis Inc. nu era menţionată, deoarece nu avea ce încasa de la această societate având numai 1000 USD. Protocolul a fost semnat de înv. Nicolae Băcilă, Kauntz Werner, Rusen Radu, Chiforeanu Florentin şi Răzvan Defta.

Învinuiţii Băcilă Nicolae, Defta Răzvan, şi inc. Kauntz Werner, în calitate de reprezentanţi ai CNM Petromin SA, ajutaţi de înv. Chiforeanu Florentin şi Rusen Radu, care îndeplineau funcţia de directori ai TSM, cu ştiinţă, au acţionat în mod defectuos în îndeplinirea sarcinilor de serviciu şi nerespectând hotărârea Comisiei de arbitraj, au încheiat un protocol prin care, au obligat în mod nelegal CNM Petromin SA să plătească o sumă de 633.984, 87 USD, nedatorată, către SC Histria ShipManagement SRL. În mod normal şi legal, această sumă trebuia achitată către firma privată de către Callatis Inc. Liberia, cu care se desfăşuraseră raporturi contractuale de bare-boat (vezi vol.54 fil.65-66).

La data de 4.01.1999, la Constanţa are loc şedinţa Comitetului Director al companiei Callatis Inc. la care au participat înv. Bărdaş Marcel, preşedinte, inc. Kauntz Werner, trezorier şi Andrei Mihai, secretar; care au hotărât la societatea să vândă nava Callatis către CNM Petromin Constanţa printr-un act de vânzare (Bill of Sale) care va fi executat şi predat către companie (vezi vol.54 fil.88-89).

Înv. Bărdaş Marcel la data de 6.01.1999, în numele companiei Callatis Inc. a acordat împuternicire lui Kauntz Werner, Andrei Mihai cât şi lui pentru a stabili condiţiile de vânzare şi transfer a navei Callatis, aflată în proprietatea absolută a companiei către CNM Petromin SA Constanţa, şi să semneze un protocol de livrare şi acceptare, referitor la vânzarea navei.

În baza celor hotărâte s-a întocmit contractul de vânzare-cumpărare datat 5.01.1999 între Callatis Inc. Liberia în calitate de vânzător şi CNM Petromin prin care nava se vinde la preţul de un dolar. Contractul a fost semnat în numele companiei Callatis Inc. de Mirea Constantin, iar pentru CNM Petromin de înv. Bărdaş Marcel. De asemenea, s-a mai întocmit factură, datată 5.01.1999, semnată de înv. Mirea Constantin, protocolul de predare şi acceptare a navei Breaza, semnată în numele vânzătorului Callatis Inc., Liberia de inc. Kauntz Werner, iar din partea CNM Petromin de înv. Bărdaş Marcel, precum şi actul de vânzare (Bill of Sale) vânzarea efectuându-se cu un dolar, document semnat de inc. Kauntz Werner (vezi vol.54 fil.).

În numele Petromin Overseas Inc., înv. Bărdaş Marcel a declarat pe propria răspundere că la vânzarea navei Callatis către CNM Petromin Constanţa, aceasta  s-a predat cumpărătorilor liberă de orice fel de creanţe.

La data de 5.02.1999 Unciuleanu Jorj, director la Căpitănia Portului Constanţa înaintează un raport către INC prin care a solicitat ca aceştia să fie de acord cu transcrierea transferului gradual de proprietate al navei Histria Star (ex. Callatis) de la Petromin Overseas Inc. Liberia, subunitatea Callatis la CNM Petromin şi de la CNM Petromin la TSM SRL Constanţa, cu eliberarea certificatului de naţionalitate al navei. (vol.51 fil.146-151).

La data de 5.04.1999 Căpitănia Portului Constanţa certifică că nava Histria Star (ex Callatis) în foaia matricolă a fost transcrisă ca proprietar TSM SRL Constanţa. (vol.51 fil.80)

Ministrul Transporturilor, înv. Băsescu Traian a emis ordinul 240/11.05.1999 prin care retragere dreptul de arborare a pavilionului român navei Histria Star (ex Callatis) şi de radiere a acestei nave la cererea TSM în conformitate cu prevederile art.26 alin.3 din OG 42/1997.

La data de 17.12.1998, învinuiţii Gozia Dan, Dimonie Mihail, Mândrescu Corneliu şi numitul Ionescu Gheorghe, în calitate de funcţionari ai FPS acţionând în mod defectuos, cu ştiinţă, au aprobat o notă prin care, deşi cunoşteau că nava Callatis se află în proprietatea firmei liberiene Callatis Inc., au permis eliberarea unui mandat special de vânzare a navei, în mod ilegal, stabilind un preţ absolut derizoriu de 149.641 USD prin deducerea nejustificată a investiţiei cumpărătorului, fără a efectua verificări asupra realităţii acesteia. (vol.76 fil.13-20).

Înv. Bănică Octavian care a semnat acest mandat şi-a încălcat cu ştiinţă atribuţiile de serviciu, prin aceea că nava nu era proprietatea CNM Petromin la acea dată, ci aparţinea Callatis Inc., Liberia; iar suma propusă este derizorie.

La data de 9.01.1999 s-a semnat contractul de vânzare între CNM Petromin în calitate de vânzător şi TSM în calitate de cumpărător prin vânzarea navei Histria Star (ex Callatis) la preţul de 150.000 USD, contractul fiind semnat la vânzător de Mihai Andrei şi la cumpărător de Chiforeanu Florentin, întocmindu-se şi factura fiscală nr.1308089 din 11.01.1999, semnată de inc. Kauntz Werner.

În plus, se consideră ca nejustificată şi deducerea din preţul de vânzare a navelor Breaza şi Callatis, a investiţiilor efectuate de TSM în sumă de 3.523.050,78 USD pe baza declaraţiei utilizatorului şi acceptate de CNM Petromin în loc ca acestea să fie probate şi acceptate în procesul de negociere directă cu proprietarii fiecărei nave respectiv, Callatis Inc. şi Callatis Inc. Liberia, singurii care puteau avea controlul investiţiilor efectuate în străinătate de TSM.

AGA – CNM Petromin nu a luat în considerare poziţia de simplu acţionar în cadrul POI, Liberia şi a hotărât printr-o licitaţie publică organizată la 23.12.1998, unde cu concursul înv. Catrinescu Ghe. de la Navexim Galaţi, înv. Oprea Gheorghe (reprezentant FPS), în oferta de cumpărare s-a menţionat în mod nereal calitate de proprietar al CNM Petromin, de fapt fiind Callatis Inc., Liberia invocându-se totodată şi prevederile HG 361/1998 şi HG 55/1998 privind privatizarea societăţilor comerciale şi normele metodologice aferente, care în realitate, erau inaplicabile unei vânzări-cumpărări din Liberia. (vol. 60, f. 73)

Totodată, Navexim Galaţi a inclus în rapoartele de evaluare şi a certificat valoarea investiţiilor făcute de operator doar pe baza cererii CNM; Petromin. În consecinţă, diminuarea nejustificată a valorii de vânzare a navelor reprezintă prejudiciu pentru CNM Petromin.

Învinuiţii arătaţi mai sus au acţionat cu ştiinţă încălcându-şi în mod grosolan atribuţiunile de serviciu şi în loc să apere interesele acţionarului CNM Petromin SA şi implicit ale statului român au produs prejudiciu înregistrat de CNM Petromin, ca urmare a vânzării navei, în sumă de 3.919.454,66 USD (vezi expertiza vol.153 fil.113)

 

  1. Vânzarea navei Băceşti şi stabilirea prejudiciului

Din analiza documentelor aflate la dosarul cauzei, se constată că la data de 30.10.1992  creditul iniţial de 45 mil.USD este suplimentat cu 4 mil. USD, prin semnarea unui act adiţional la contractul de credit din 7.08.1992 cu Christiania Bank de către înv. Toanchină Virgil pentru şi în numele lui Petromin Overseas Inc. ca împrumutat, iar ca împrumutători David Diggroiy pentru şi în numele lui Christiania Bank,  Louiwe Mclisack pentru şi în numele lui Bank Meeks &Hope NV, Norks Skibs Hypothekbank, De Nationale Investeringsbank şi DNI Inter Asset Bank NV. (vol.63 fil.507-530). Pentru a putea prezenta cauzele care au condus la majorarea creditului se impune prezentarea în detaliu a situaţiei navei Băceşti.

La data 10.05.1990 între Navrom Constanţa şi Borom Shipping Ltd. Londra s-a încheiat contractul de bare-boat nume de cod „BARECOM A”, prin care nava Băceşti era navlosită pe o perioadă de 3 ani. Conform clauzei 51 punctul b „Navlositorii aveau opţiunea să ceară armatorilor să prelungească acest contract pentru o perioadă de 1 an şi apoi pentru încă un an (pe lângă perioada de contract de 3 ani).

Data  iniţială  de 10, înscrisă în contractul  sus menţionat, a fost corectată prin barare şi trecută cu scris de mână, deasupra, în 23 deoarece la acea dată societatea  BOROM nu exista. Din raportul directorilor rezultă că, la data de 23.03.1990 a fost înmatriculată compania DEVONMORE Ltd., iar pe 18.05.1990 aceasta şi-a schimbat numele în BOROM Shipping LTD. (vol.63 fil.56-72)

Contractul a fost semnat în numele Navrom de către înv. Marinescu Călin,  care la acea dată deţinea funcţia de primar al oraşului Constanţa, aşa cum rezultă din adresa nr. 48649/08.04.2002 a Primăriei şi înv. Ionescu Aurel director al Navrom Constanţa, iar din partea lui BOROM Shipping de două persoane, cetăţeni străini, care nu au fost identificate. (vezi vol.63 fil.4-11)

Acest contract de bare-boat nu a fost găsit nici la Căpitănia Port Constanţa, deşi în unele documente de schimbare a pavilionului navei Băceşti, se menţionează despre acesta şi nici la sediul companiei Petromin SA unde pe baza acestuia s-au făcut plăţi în numele navei.

Contractul în cauză a fost solicitat de către  conducerea Petromin avocaţilor Sinclaire Roche aceştia, expediind în copie un exemplar la data de 18.03.2002, iar în adendumurile încheiate între Petromin, BOROM şi BOLTON Management, în data de 23.05.1990 şi procesul verbal datat 07.06.1990 aceştia (avocaţii englezi), nu le-au mai expediat motivând, că arhiva a fost distrusă. (vezi vol.63 fil.2-3; 52-53)

În clauza nr.8 din contractul de bare-boat se stipulează următoarele: ”Navlositorul  va lua măsuri imediate pentru efectuarea reparaţiilor necesare într-o perioadă rezonabilă de timp, în caz contrar armatorul, având drept să retragă nava din serviciul navlositorului, fără să depună un protest şi fără prejudicierea pretenţiilor pe care armatorul le-ar putea avea asupra navlositorului în baza acestui contract. Dacă nu se agreează altfel, în eventualitatea în care pentru continuarea operării navei este nevoie de îmbunătăţiri, modificări structurale, ori echipamente noi şi scumpe fie din motive de clasificare a navei, fie datorită unei legislaţii obligatorii.” (vezi vol.64 fil.32)

În raportul directorilor din 31.12.1990 (vezi vol.63 fil.57-64) se menţionează că, la navă s-au efectuat lucrări de reparaţii şi retehnologizări majore, cu fonduri de la grup şi surse externe şi este exploatată (trading) din februarie 1991. Managementul este făcut de către Bolton Maritime Ltd.

În continuare s-a stabilit că firma are un capital de 2 lire sterline, nedesfăşurând nici un fel activitate, iar în activul bilanţului  la mijloace fixe are înregistrată suma de 2.169.472 lire sterline echivalent a 5.040.000 USD, reprezentând pretinsa investiţie la nava Băceşti, ce urma a fi recuperată din exploatarea comercială a navei. Pentru anul 1991 nu apar la dosar situaţii financiare pentru perioada când a desfăşurat activitate comercială, probabil, că firma a intrat în faliment începând cu anul 1992, conform documentului intitulat PROXY (Împuternicire) nr.00196 din 18.05.1993, pentru înregistrarea CNM Petromin la masa credală (vezi fil.73-75 vol. 63).

Conform documentului (vezi vol.63 fil.117-125), intitulat Invoice nr.9694 emis de Şantierul Naval “The Docks Malta”, adresat navlositorului, se solicită plata reparaţiilor în valoare de 622.503 lire malteze echivalentul a 2.023.134,75 USD. Conform clauzei nr. 8 din contractul de bare-boat, această sumă trebuia suportată de navlositor, firma BOROM. Motivarea faptului că această reparaţie ar reprezenta defecte latente ale navei care ar trebui suportate de armator, nu se susţine, deoarece factura reprezintă reparaţii, pe care navlositorul se obligase să le efectueze şi să le plătească conform clauzei nr.8 din contractul bare-boat. În acest context, înv. Ionescu Dan, în calitate de şef serviciu la CNM Petromin SA, prin încălcarea cu ştiinţă a atribuţiunilor de serviciu, deoarece nu a verificat realitatea acestor date şi temeinicia lor, în lumina clauzelor contractuale din care rezulta că aceste sume cădeau în sarcina navlositorului BOROM Shipping, împreună cu numita Stoian Mihaela, au certificat cu titlul de control preventiv suma de 866.992 USD, care apoi a fost plătită în mod nelegal prin compensaţie datorită încălcărilor de atribuţii arătate mai sus. (vezi vol.146 fil.330; vol.140 fil.126)

Faţă de factura primită de la şantier în care valoarea reparaţiilor a fost de 2.023.134,75 USD în situaţia financiară menţionată mai sus, valoarea investiţiei în navă, trecută în evidenţele firmei BOROM a fost dublată, nejustificat, la suma de 5.040.000 USD. Putem concluziona că firma BOROM intrând în faliment din anul 1992 (vezi vol.63 fil.74-75), şantierul s-a adresat armatorului să plătească în locul navlositorului, iar CNM Petromin în mod nejustificat, a plătit suma de 866.992 USD, motivând vicii ascunse, fără a avea documente în acest sens.

În contractul de navlosire la clauza 42 ”Pavilion şi Registru” se prevede că : “Armatorii la solicitarea navlositorilor (navlositorii urmând să avizeze pavilionul ales), vor lua măsuri pentru înmatricularea navei sub acel pavilion, după cum navlositorii (BOROM), vor cere în mod rezonabil pentru ca navlositorii să poată angaja echipaj şi ofiţeri din altă ţară. Armatorii (CNM Petromin), confirmă că au obţinut consimţămintele şi aprobările necesare în legătură cu prevederile de mai sus ale acestei clauze 42. Costul reînmatriculării se va achita de către navlositori.”

Pe scurt această clauză se referea la paralell registration sau dual registration ceea ce însemnă că, se solicita de către BOROM, să aranjeze o înregistrare într-un offshore a navei. Aceasta presupune conform practicii internaţionale, existenţa unui contract de b/b încheiat între proprietarul navei (CNM Petromin) şi un navlositor (BOROM) denumit în continuare operator în scopul folosirii navei pe o perioadă determinată de timp. În baza contractului de navlosire (bare-boat) operatorul primeşte dreptul de posesie şi de folosinţă completă în exploatarea maritimă comercială a navei, inclusiv dreptul de a angaja comandantul şi echipajul pe durata contractului. La cererea armatorului se suspendă dreptul de arborare a pavilionului român navelor închiriate persoanelor juridice sau fizice străine. Aceeaşi definiţie este menţionată şi în OG 116/27.08.1998 art.4.

Conform adresei nr.12614 din 21.06.1990 (vezi vol.62 fil.35) cu antet Navrom, înv. Marinescu Călin a semnat în calitate de director, o adresă prin care solicită înregistrarea în portul Nassau – Bahamas a navei Băceşti, închiriată de către firma BOROM Shipping Company din Londra. Totodată, pentru înregistrare sub pavilion Bahamas se cerea eliberarea de la căpitănie a următoarelor documente:

  • certificat de înregistrare – din care să rezulte că nava este înregistrată în Portul Constanţa, proprietar IEFM Navrom Constanţa
  • certificat din care să rezulte că nava este liberă de orice datorii
  • certificat de radiere care va intra în vigoare în momentul înregistrării navei/navelor sub pavilion Bahamas.

Anexat la adresa nr. 12614 se  înaintează  următoarele documente:

  • aprobarea ministrului transporturilor – copie
  • contractul de bare-boat din 23.05.1990

Din studiul dosarului de cazier al navei Băceşti (vol.62) rezultă că nu există nici un document care să ateste aprobarea dată de ministrul transporturilor cu privire la schimbarea pavilionului şi nici contractul de bare-boat datat 23.05.1990.

La data de 3.07.1900 înv. Beziris Anton, căpitanul Portului Constanţa,  a semnat şi eliberat un certificat care atestă că nava Băceşti se află în proprietatea exclusivă a IEFM Navrom Constanţa, mai puţin certificatul de radiere, pe care CNM Petromin le-a prezentat în Bahamas (vezi vol.62 fil.33-34).

Totodată, înv. Marinescu Călin a mai prezentat autorităţilor din Bahamas cererea prin care solicita ca nava Băceşti să fie înscrisă în registrul din Bahamas sub proprietatea CNM Petromin, autorizând totodată firma Bolton Shipping Management să acţioneze ca ofiţeri autorizaţi în legătură cu procedurile de înregistrare, declaraţia de proprietar în numele unei persoane juridice şi semnarea unui ofiţer autorizat (vezi vol.62 fil.15-23).

La data de 20.02.1991 pe baza acestor documente, s-a eliberat certificatul de înregistrare provizorie a navei Băceşti. În perioada de valabilitate a acestui certificat, care expira la 31.08.1991, se prevedea că armatorul va prezenta toate documentele necesare pentru înmatricularea definitivă a navei, când se va elibera certificatul de naţionalitate a navei, urmând să constituie o companie proprietară a navei sub jurisdicţia statului Bahamas. Dacă aceste condiţii nu erau îndeplinite în perioada de valabilitate, certificatul provizoriu expira şi se retrăgea  pavilionul. (vezi vol.62 fil.14-15)

La data de 20.08.1991 CNM Petromin, prin adresa nr.2696/20.08.1991, semnată de înv. Constantinescu Mihail a solicitat Căpităniei radierea navei Băceşti din evidenţele căpităniei, şi eliberarea certificatului de radiere (vezi vol.62 fil.12). Totodată se anexează şi aprobarea secretarului de stat pentru transporturi navale, înv. Băsescu Traian şi certificatul de înregistrare provizorie în Bahamas.

Studiind aprobarea subsecretarului de stat pentru transporturi navale se constată că aceasta este o notă nedatată, prin care în calitate de director înv. Marinescu Călin, solicită aprobarea schimbării pavilionului, întrucât intrarea în portul Hampton Road este interzisă navei Băceşti pentru că are pavilion românesc iar România este membră a Tratatului de la Varşovia (vezi vol.62 fil.13).

Verificând calităţile celor doi, unul care a propus şi cel care a aprobat schimbarea pavilionului s-a constatat că înv. Băsescu Traian, la data la care a emis nota de aprobare, avea calitatea de ministru al Transporturilor, iar înv. Marinescu Călin era secretar de stat la transporturi navale. Motivarea celor doi învinuiţi că nava aparţine unui stat membru al Tratatului de la Varşovia şi nu i se permite să încarce marfă din portul Hampton Road USA era nereală, fiindcă nava se afla într-un voiaj din Africa de Sud spre un port polonez (vol.63 f.196).

La data de 21.08.1991 înv. Beziris Anton, căpitanul Portului Constanţa  împreună cu înv. Mitu Constantin, şef serviciu înmatriculări nave, procedând în mod defectuos, cu ştiinţă, în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, luând în considerare documente care nu se încadrau în condiţiile de formă prevăzute de Decretul 443/1972 la radierea navei şi care în plus atestau şi situaţii nereale şi neverificate de învinuiţi, au emis şi semnat adresa nr.M/15647 către Inspectoratul de Stat al Navigaţiei Civile  prin care au solicitat radierea navei Băceşti. Totodată au înaintat o documentaţie juridică, solicitând retragerea dreptului de arborare a pavilionului român. (vezi vol.62 fil.10)

În acelaşi timp, au înaintat şi nota semnată de înv. Marinescu Călin, şi aprobată de subsecretarul de stat pentru transporturi navale, înv. Băsescu Traian, privind nava Băceşti care se afla în contract de bare-boat cu firma Borom Shipping Anglia; certificat de naţionalitate provizoriu al statului Bahamas; procură pentru semnarea actelor de proprietate şi scrisoarea CNM Petromin, în legătură cu radierea navei, semnată de înv. Constantinescu Mihail, prin care a informat că la data de 5.07.1990, a predat înv. Şuteu Constantin aprobarea ministrului şi copia contractului de bare-boat.

Pe baza acestui raport, înv. Şuteu Constantin, în calitate de director al Inspectoratului de Stat al Navigaţiei Civile şi înv. Nistor Ion, în calitate de inspector principal de la evidenţa înmatriculări nave, prin încălcarea atribuţiunilor de serviciu, cu ştiinţă, respectiv prin încălcarea prevederilor Decretului 443/1972, în mod ilegal, au aprobat radierea navei Băceşti din registrul navelor de categoria a-I a, prin pierderea naţionalităţii române. Menţionăm faptul că pentru radierea şi pierderea naţionalităţii navei trebuia hotărâre de guvern în conformitate cu Decretul 443/1972 şi nu o simplă notă. (vezi vol.62 fil.7)

La data de 26.09.1992 a avut loc şedinţa Consiliului de Administraţie a CNM Petromin la care au participat înv. Posedaru Romanuel, Serescu Mihail, Marinescu Călin, Lupu Marin, Muşat Mariana, Zeicu Valentin, Toma Petru, Cordoneanu Dan şi Petrescu T.  Bodnăraş Ghe., procesul verbal nr.33 care a avut pe ordinea de zi şi refinanţarea reparaţiei navei Băceşti, efectuată în Malta în perioada 12.08.1990 – 18.02.1991, reparaţie efectuată şi suportată de firma United Duch Shipping Anglia. În urma negocierilor cu firma amintită s-a ajuns la o diferenţă de plată care trebuia suportată de Petromin în cazul anulării contractului de bare-boat, încheiat la data de 31.05.1990, în valoare de 3.250.000 USD. (vezi vol.62 fil.284-297).

Pentru a duce la îndeplinire această “obligaţie” în Hotărârea 10 s-au dispus următoarele:

  1. Linia de credit de 45 mil. USD, deja existentă cu consorţiul bancar condus de Christiania Bank Og Kreditkass, va fi extinsă cu suma de 4 mil. USD
  2. Va fi încorporată în Liberia o companie unică deţinătoare de unică navă, „Băceşti Inc.” Subsidiară a Petromin Overseas Inc. şi proprietatea integrală a Petromin SA Constanţa.
  3. Pavilionul navei va fi schimbat din pavilion Bahamas în pavilion Liberia
  4. Se aprobă ca nava Băceşti să se constituie garanţie pentru extinderea liniei de credit.
  5. Se autorizează domnul Toanchină Virgil reprezentant Petromin SA să semneze documentaţia necesară pentru paragrafele 1,2,3 şi 4 de mai sus.

Această hotărâre a fost adoptată în unanimitate de către membrii consiliului de administraţie care şi-au pus semnătura olografă în dreptul numelor după cum urmează: învinuiţii Posedaru Romanuel, Serescu Mihail, Lupu Marin, Muşat Mariana, Iosif Luminiţa, Petre Toma, Marinescu Călin, Zeicu Valentin Dan Corduneanu, şi numiţii Bodnăraş Gheorghe, Leonard Maria şi Petrescu Traian. (vezi vol.914 fil.418, 420).

Din studiul acestei hotărâri se observă că repararea navei Băceşti a fost efectuată în Malta în perioada 1.08.1990-18.02.1992, în valoare aproape exactă cu Invoice întocmit de şantierul din Malta şi ajunsă în posesia serviciului de contabilitate a Petromin, fără a se ştii pe ce cale. Se menţionează totuşi că această reparaţie trebuia efectuată şi suportată de către BOROM Shipping Londra, aşa cum prevede clauza 8 din contractul bare-boat de mai sus, iar în hotărârea CA Petromin apare nejustificat menţionată firma United Duch Shipping Londra (vezi vol.63 fil.32).

Din Invoice-ul existent la CNM Petromin rezultă că suma totală privind reparaţia era de 622.503 lire malteze echivalentul la acea dată a 2.023.134,75 USD, din care totuşi Petromin a plătit nejustificat  suma de  866.992 USD.

Aprobarea dată de Consiliul de Administraţie în şedinţa din 13.07.1992 la care au participat înv. Marinescu Călin, Lupu Marin, Muşat Mariana, Zeicu Valentin, Cordoneanu Dan, Toma Petre, Bodnăraş Gheorghe şi Petrescu Traian privind plata reparaţiei şi renunţarea la contractul de bare-boat pentru suma de 3.250.000 USD apare ca nejustificată din punct de vedere economic şi comercial şi dată prin încălcarea cu ştiinţă a atribuţiunilor de serviciu de către aceşti învinuiţi. Contractul de bare-boat a fost semnat la data de 10.05.1990 când firma BOROM Shipping nu era înfiinţată, ceea ce reflectă că partenerul de afaceri nu era serios ţinând cont şi de capitalul extrem de mic compus din 2 lire sterline. (vezi vol.83 fil.81-82 şi vol.63 fil.255-256)

Motivul real la renunţarea contractului de bare-boat a fost falimentul firmei Borom Shipping. Acesta este confirmat prin procura acordată, la data de 18.05.1993, lui înv. Ionescu Dan, să înscrie Petromin SA, la masa credală la 18.05.1993 (vezi vol.63 fil.74-75).

Acest lucru se poate observa din înţelegerea datată 18.07.1992 semnată, între Petromin SA, unde în calitate de director a semnat înv. Posedaru Romanuel şi United Duch Shipping Borom NV, Willemstadt, în care BOROM Shipping Company din Antilele Olandeze era cumpărată de societatea românească la preţul net de 3.250.000 USD (vezi vol.63 fil.259-262).

La data de 28.09.1992, CNM Petromin, reprezentată de  înv. Toanchină Virgil şi United Duch Shipping Borom NV, Willemstadt, au anulat înţelegerea din 18.07.1992 de cumpărare a firmei Borom Shipping (vezi vol.63 fil.295-312). Concluzia este că începuse declanşarea falimentului BOROM şi aceasta nu mai putea fi cumpărată. Mai mult, în acordul din 18.07.1992, se precizează că Petromin şi United Duch Shipping Borom NV, Willemstadt, au încheiat un acord de asociere datat 01.11.1991 pentru a înfiinţa o societate mixtă numită BarBulk, lucru ce nu este adevărat.

Într-adevăr, intenţia a fost să se creeze această societate mixtă, dar până la urmă au renunţat şi nu se explică menţionarea acesteia în înţelegerea datată 18.07.1992. Plata sumei de 3.250.000 USD apare ca diferenţă între invoice (factura  emisă de şantierul naval din Malta în sumă de 2.023.134,75 USD) şi cifra din auditul financiar efectuat la societatea  BOROM  Shipping din Londra, unde la capitolul mijloace fixe avea înscrisă suma de 2.169.472 lire sterline echivalent 5.040.000 USD .

Suma este exagerată, reparaţia în final fiind de 2.023.134 USD, care trebuia plătită de BOROM conform clauzei nr. 8 din contractul de bare-boat şi probată cu factura trimisă eronat de şantierul naval la Petromin. Mai mult BOROM Shipping Ltd, la data de 01.05.1991 a înregistrat la Registrul Comerţului din Anglia un act de cesiune contract charter-party datat 01.05.1991, şi executat de companie în favoarea lui Oceanic Finance Corporation Ltd., pentru un împrumut de 2.500.000 USD, probabil pentru a suporta cheltuielile de reparaţii ale navei şi nu 5 mil. USD cât a aprobat CA – CNM Petromin şi a fost înregistrat în auditul financiar al anului 1991 de către BOROM. (vezi vol.63 fil.163-173).

La data de 29.09.1992 înv. Toanchină Virgil, a emis şi semnat o notă de tragere, din împrumutul de 45 mil. USD, pentru suma de 4 mil. USD plătind apoi, în mod nelegal, suma de 3.150.608 USD care nu i se cuvenea navlositorului BOROM Shipping motivele fiind invocate pe larg mai sus. (vezi vol.63 fil.394-399).

La data de 26.09.1992 înv. Posedaru Romanuel, Serescu Mihail, Marinescu Călin, Lupu Marin, Muşat Mariana, Zeicu Valentin, Toma, Petru, Cordoneanu Dan şi Bodnăraş Gheorghe, Petrescu Traian care făceau partea din Consiliul de Administraţie, au aprobat punctul 12 alin.4 (vol.83 fil.96 şi 97) pentru înfiinţarea în Liberia a unei companii deţinătoare de unică navă care deja a fost înfiinţată la 14.09.1992, anterior aprobării CA.

Cu privire la această navă, cursul ilegalităţilor a continuat, deşi hotărârea CA Petromin a creat premisa aparenţei de legalitate a acestor activităţi.

În luna octombrie 1992, fără a se preciza ziua, înv. Posedaru Romanuel, directorul Petromin a semnat un Bill of Sale de 1 USD, legalizat la notariatul din Constanţa, la data de 5.11.1992, prin care „vinde nava” de la CNM Petromin către societatea Băceşti Inc din Liberia (vezi vol.63 fil.83). Acest act de vânzare (Bill of sale) nu este transcris în registrul matricol al Căpităniei Port Constanţa, această operaţiune neputându-se efectua, deoarece în conformitate cu ordinul Inspectorului de Stat al Navigaţiei Civile nr. 68.O/2485 din 22.08.1991, vrachierul Băceşti a fost radiat din registrul matricol al navelor de categoria a-Ia, potrivit Decretului 443/1972, secţiunea a III a art. 19. şi art.24, prin pierderea naţionalităţii române. După cum am mai precizat transmiterea în proprietate a unei nave, se făcea la acea dată, în temeiul unei hotărâri de guvern, această navă nefiind cuprinsă nici  măcar în cele 2 ordine ale înv. Băsescu Traian  ministrul transporturilor.

În auditul financiar întocmit pentru firma Borom Shipping Ltd la 31.12.1990, se face precizarea că ultima companie holding este United Dutch Holding NV (vezi vol.63 fil.72), companie înmatriculată în Antilele Olandeze. Având suspiciuni cu privire la această firmă, Petroklav Management Inc. prin Klaveness Chartering, a cerut investigaţii de la firma MRC, înainte de includerea navei Băceşti în managementul Torvald Klaveness. Scopul investigaţiei a fost verificarea United Dutch Shipping şi companiile asociate. (vol.63, fil.376).

Din cercetări rezultă că „Grupul United Dutch” a reuşit destul de bine să-şi ascundă adevărata structură, activităţile şi activele în ultimii câţiva ani ridicând îndoieli cu privire la corectitudinea personalităţilor importante implicate. United Dutch Group NV are interese în proprietăţi şi păduri fără nici o legătură cu activitatea maritimă. Printre acţionari se numără United Dutch holding NV, care mult timp a fost considerată compania holding pentru întregul grup, deşi se pare că a pierdut acest rol. United Dutch Holding NV a fost înregistrată în Antilele olandeze ca o companie privată cu răspundere limitată în data de 30.01.1990. Un anunţ de angajare pentru United Dutch Shipping de la începutul anilor 1990, solicita ca cererile de angajare să fie trimise la United Dutch UK Ltd. Londra, dar nu se indica nici o denumire de companie pentru United Dutch Shipping, nu se făcea nici un comentariu dacă acesta reprezintă o filială, nume comercial sau companie.

Bolton Maritime Management Ltd. este o companie de management maritim. Nu are decât o companie subsidiară BOROM Shipping Ltd. În afară de aceasta, activele companiei cuprind tehnica de birou, maşini etc. A acumulat pierderi substanţiale în ultimii ani şi în ianuarie 1992 a fost recapitalizată cu conversia unui împrumut de la compania mamă.

Prin acest procedeu s-a reuşit a se împrumuta suma de 1.680.100 lire sterline, ultimul bilanţ disponibil fiind datat 31.12.1990, care arată capitalul emis şi pierderi reţinute, ducând la un deficit de 1.223.000 lire sterline, care necesita acest credit de 1,68 mil. lire sterline. Pare puţin probabil pe această bază, ca Bolton să aibă fonduri semnificative disponibile din moment ce managementul tehnic, activitatea de bază este făcut pe baza de taxe şi necesită foarte puţine active.

În aprilie 1992 United Dutch UK Ltd. şi-a schimbat numele în Glendover Investiments Ltd. Principalele interese ale Glendover Investiments Ltd (fostă United Dutch UK Ltd) sunt în societăţi imobiliare din Londra. (vezi vol.63 fil.376-393).

Pentru suma de 4 mil. USD s-a emis notă de tragere, la data de 29.09.1992, de înv. Toanchină Virgil în avans, din creditul de 45 mil. USD, contractul de credit a fost încheiat la 30.10.1992 între Petromin Overseas Inc şi sindicatul bancar în care Christiania Bank funcţiona ca agent (vezi vol.63 fil.396-399 şi 507-530).

De această sumă a dispus înv. Ionescu Dan, care conform declaraţiei date la 10.06.2002 (vol.140 fil.125-127), precizează că în cadrul atribuţiilor sale de serviciu nu intra distribuirea creditului de 4 milioane USD. Deşi creditul a fost luat în numele lui Petromin Overseas Inc., curios este că un director de grup nave din Petromin Constanţa (înv. Ionescu Dan), care nu avea în cadrul atribuţiilor sale de serviciu asemenea activitate, a ordonat la data de 25.09.1992 (vezi vol.63 fil.405-407) lui Klaveness Chartering Oslo, Norvegia, să remită suma astfel:

  • 250.000 USD lui United Dutch Shipping a se citi UK
  • 000 USD avocaţilor Petromin din Londra către National Westminster Bank Plc
  • 000 USD UK P&I

În baza acestui fax,  Torvald Klaveness Group transmite către Christiania Bank la data de 28.09.1992 (vezi vol.63 fil.459-450) un fax prin care instrucţionează să se facă trei plăti din contul Petromin Overseas Inc, de la Londra către (referitor Băceşti toate plăţile) :

 

250.000 USD Către: National Westminster Bank Plc

Bishops Gate Business Center

15 Bishopsgate Londra EC 2PAP

Nume cont: Oficial account

Număr cont: 15529312

În favoarea Sinclair Roche /Temperaley

 

500.000 USD Către: Citibank New York în cont

Citibank London pentru credit către Petroklav Inc

Cont. 3057631

3.150.608,26 USD Către: Chemical Bank, The Adelphi

1-11 John Adam Street, Londra Wc2n6ht

nume cont Oceanic Finance Corporation Ltd

cont. Nr. 01-093105-01

via: Chemical Bank, New York

telex nr.(23)177828 CHEMUT

swift: CHEMGB 2L

aviz: direct tested telex advice to Chemical

Bank London; telex nr. 898371 CHEMBK G

FOA: T.G. Goodwin/ C. Philips

 

La data de 10.01.1992 (vezi vol.63 fil.470-473), Klaveness Chartering a comunicat CNM Petromin Constanţa în atenţia înv. Posedaru Romanuel şi Ionescu Dan, că a făcut o tragere de 4 mil.USD, din care a remis către United Dutch  3.159.408,30 USD, lui Sinclaire Roche 250.000 USD şi către P&I 500.000 USD.  Se poate observa că suma de 3.159.408,30 USD nu a fost virată către Oceanic Finance Corporation Ltd cum Torvald Klaveness instrucţionase banca, ci către United Dutch UK, întrucât acesta era menţionat în nota de tragere semnată de înv. Toanchină Virgil  în numele Petromin Overseas Inc (vezi vol.63 fil.394-399).

La data de 25.09.1992 (vezi vol.63 fil.405-407) Petromin, prin înv. Ionescu Dan a dat dispoziţie Klaveness Chartering să plătească suma de 500.000 USD pentru UK P&I din creditul de 4 mil. USD luat de Petromin Overseas Inc Liberia . Practic rezultă că ordinul de plată trebuia executat din contul blocat al lui Petromin Overseas Inc. nr. 52180102 de la Christiania Bank Londra. Nu se poate explica de ce suma de 500.000 USD s-a virat în contul nou deschis al societăţii Petroklav Inc Bahamas care nu mai era armator al navei şi nici nu putea să efectueze o astfel de plată, întrucât nu avea documente justificative pentru aceasta. Mai mult, înv. Toanchină Virgil, director în Petroklav Inc. Bahamas împreună cu înv. Băsescu Traian îi face cunoscut acestuia din urmă, că la 20.07.1992 (vezi vol.63 fil.408-409) în societate nu se mai desfăşoară nici o activitate. De asemenea, în statutul societăţii din Bahamas se prevedea că :

  • Contractul de societate pct.83 (vol.7 fil.113-169) „Toate cec-urile, biletele la ordin, cambiile, tratele şi alte instrumente negociabile şi toate chitanţele privind bani plătiţi către companie vor fi semnate, trase, acceptate, andosate, sau altfel executate, după caz, în maniera stabilită la un moment dat prin hotărârea directorilor”.

Nu există nici o hotărâre a BOD Petroklav Inc Bahamas cu privire la această operaţiune, adică de plată a sumei de 500.000 USD.

La data de 25.09.1992, Petromin prin înv. Ionescu Dan (care nu avea atribuţii de serviciu în acest sens) a dat dispoziţie Klaveness Chartering să plătească suma de 500.000 USD pentru UK P&I din creditul de 4 mil. USD, luat de Petromin Overseas Inc Liberia, deşi nota de tragere a creditului de la bancă menţionează data de 29.09.1992.

Deşi înv. Băsescu Traian a prezentat extrasul de cont, acesta nu a depus şi documentele de transfer bancar a sumei de 500.000 USD de la POI (care a beneficiat de creditul de 4 mil. USD) la Petroklav Inc. Bahamas şi apoi în contul UK P&I Londra. Totodată nu a prezentat şi hotărârea Bord of Directors a Petroklav Inc. Bahamas cu privire la aprobarea sumei de 500.000 USD, unde statutul societăţii îl obliga să ia această decizie. Erau necesare aceste documente, deoarece la 20.07.1999, când Petroklav Inc. Bahamas şi-a încheiat activitatea, au rămas în contul acesteia 300.000 USD care şi aceştia la 21.09.1992 au fost transferaţi la UK P&I Londra.

De asemenea, într-un fax datat 1.10.1992(vezi vol.63 fil.174) transmis de Peter Smart Associates, mulţumeşte de primirea sumei de 300.000 USD, adăugând la această sumă 151.553 USD, proveniţi din returnări privind scoaterea din exploatare a unor nave dând un total de 451.553 USD. Menţionăm că pentru nava Băceşti asigurarea P&I plătită de navlositorul ei societatea Borom Shipping Londra conform contractului de bare-boat încheiat la 10.05.1990 (vol.63 fil.34 pct.11 lit.a).

În extrasul de cont din 30.09.1992 (vezi vol.150 fil.496) al Petroklav Inc. Bahamas, prezentat  autorităţilor de înv. Băsescu Traian, se face referire la P&I Băceşti plată 500.000 USD. Arătăm faptul că în contractul de bare-boat încheiat de 10.05.1990, de înv. Marinescu Călin, care în realitate era primarul municipiului Constanţa, semnând ca director al CNM Petromin în art.11 punctul a) se precizează: „pe perioada derulării prezentului contract nava Băceşti va fi asigurată pe cheltuiala navlositorului contra riscurilor marine, război şi P&I într-o formă agreată în scris de armator, care nu va refuza acest lucru fără motiv”. La data când s-a dat dispoziţie de plată, adică 25.09.1992, acest contract era în funcţie, acesta fiind desfiinţat prin adendumul nr.5 la înţelegerea dintre Petromin şi United Dutch Borom NV Willemstadt (vezi vol.63 fil.299).

La înfiinţarea societăţii, Petroklav Inc. din Bahamas avea contul deschis la CitiBank nr.00003036251 (vol.150 fil.497-499), care a fost folosit pe întreaga perioadă până la 20.07.1992, când acesta şi-a încheiat activitatea comercială.  Pentru această tranzacţie însă, apare deschis, la data de 29.09.1992, un nou cont, la aceeaşi bancă, cu alt număr decât cel uzitat al firmei nr.00003057631 (vezi vol.63 fil.469), care este alimentat cu suma de 500.000 USD din creditul de 4 mil. USD şi pentru care nu s-a găsit nici o hotărâre BOD Petroklav Inc. Bahamas.

În calitate de preşedinte al BOD Petroklav Inc. Bahamas, înv. Băsescu Traian deşi avea obligaţia să dispună în mod legal cu privire la sumele care intrau în conturile acestei companii, a acceptat ca această sumă să intre în contul companiei mixte deşi firma îşi încetase activitatea din 20.07.1992. (vezi vol. 150, f. 496). Nu exista nici o motivaţie financiară, comercială sau economică pentru a se redeschide contul companiei în vederea intrării sumei de 500.000 USD de la POI Liberia cu care nu avea nici o relaţie comercială. Astfel, în mod nejustificat, suma s-a transferat într-un cont distinct, la CitiBank Londra, cu titlu de asigurare P&I pentru nava Băceşti, în condiţiile în care această obligaţie nu exista în sarcina companiei mixte, ci a navlositorului Borom Shipping Londra. În realitate, la dosarul cauzei învinuitul a depus un document, prin care această sumă a făcut obiectul unui transfer intern în banca engleză. Se observă astfel că această sumă a fost însuşită în mod nelegal, prin voinţa şi cu concursul  înv. Băsescu Traian, de către acesta pentru şi în interesul navlositorului Borom Shipping Londra, în contextul în care administrarea banilor cădea în sarcina învinuitului. Faptul că învinuitul a concurat prin activitatea sa la o plată nejustificată constituie un act de însuşire pentru altul, în speţă pentru navlositorul arătat mai sus, care în mod legal datora pentru nava Băceşti plata primelor de asigurare P&I. (vol. 63, f. 29-51)

În consecinţă, 3.150.608,26 + 500.000 USD reprezintă prejudiciul CNM Petromin ca sumă cheltuită nejustificat şi fără a avea la bază documente justificative. De asemenea, se constituie prejudiciu şi suma de 866.992 USD, plătită pentru aşa zisele defecte latente ale navei Băceşti, în timpul reparaţiei în şantierului naval din Malta lipsind şi aici documente justificative.

De cauzarea acestui prejudiciu sunt responsabili directorul Petroklav Inc. Bahamas înv. Băsescu Traian, înv. Toanchină Virgil, Serescu Mihail, Lupu Marin, Muşat Mariana, Iosif Luminiţa, Petre Toma, Marinescu Călin, Traian Petrescu, Leonard Maria, Zeicu Valentin, Dan Corduneanu, Gheorghe Bodnăraş şi Ionescu Dan, Ionescu Aurel, Şuteu Constantin,  Constantinescu Mihail, Beziriş Anton.

La data de 19.11.1997 înv. Romanescu Cristina împuterniceşte pe înv. Lupu Marin ca să participe la şedinţa Comitetului Director al companiei Băceşti Inc. ce a avut loc la Oslo la aceeaşi dată în scopul analizării dacă se consideră oportună aprobării vânzării navei Băceşti către Rushey Business Inc. Nassau Bahamas. (vezi vol.64 fil.64-65)

La dosarul cauzei nu există hotărârea Comitetului Director de vindere a acestei nave şi nici a acţionarilor care să aprobe această valorificare.

La data de 25.07.1997 la Oslo se încheie contractul de vânzare-cumpărare între Băceşti Inc. din Liberia în calitate de vânzător şi Business and Transportations Limited Isle of Man drept cumpărător, prin care nava Băceşti se vinde la preţul de 7.800.000 USD. Contractul este semnat în numele vânzătorului de înv. Helmut Bogdan şi Bjon Jersen, iar la cumpărător semnează brokerul Nolarma Dry Cargo, numai ca agent. (vezi vol.64 fil.11-46).

La clauza 8 documentaţie, se prevede că în schimbul plăţii preţului de achiziţie, vânzătorii vor preda cumpărătorilor documentele de livrare cerute de către cumpărători pentru înregistrarea navei în proprietatea per/sub pavilionul lor. Copiile acestor documente vor fi furnizate cumpărătorilor înainte de livrare. Cumpărătorii vor prezenta o listă cu documente de livrare cu promptitudine la semnarea MOA. Acestea se vor anexa la MOA ca adendum nr.2 (vezi vol.64 fil.24).

La adendumul nr.2 se precizează că părţile au fost de acord să amendeze clauza 2 din contractul de vânzare-cumpărare în sensul că nr. contului în care urmează să fie plătit depozitul va fi 59957102, acesta fiind semnat în numele vânzătorului de Bjon Jersen, iar pentru cumpărător Nolarma Dry Cargo (vol.64 fil.42).

În adendumul nr.3 se stipulează că Rushey Business Inc. Nassau Bahamas a fost nominat în calitate de cumpărător. (vol.64 fil.44)

În continuare se mai prevede că cumpărătorii acceptă în continuare să preia nava cu scurgeri de ulei la tubul etambou şi prin prezenta renunţă la drepturile lor de a face alte reclamaţii în legătură cu această scurgere. Ţinând cont de cele de mai sus vânzătorii au fost de acord să reducă preţul prevăzut în clauza 1 din MOA la 6.733.000 USD, adendumul fiind semnat la 17.11.1997 la Oslo, unde pentru vânzător semnează Bjon Jersen, iar pentru cumpărător Nolarma Dry Cargo.

Actul de vânzare cumpărare a navei este semnat de înv. Lupu Marin la 21.11.1997 preţul fiind de 6.733.000 USD.

Din probaţiunea administrată în cauză a rezultat că vânzarea acestei nave s-a făcut fără a exista aprobarea fostului FPS, sau alt gen de autorităţi din partea vreunei autorităţi române. (vol.34 fil.106-110)

Pentru scoaterea din evidenţă CNM Petromin a întocmit factura 6341356 din 4.03.1998 semnată de înv. Băcilă Nicolae către Business and Transportations Limited Isle of Man în valoare de 6.313.000 USD şi factura 1308287 din 17.03.1999 pentru 400.000 USD semnată de inc. Kauntz Werner (vol.123 fil.250-251). Prin emiterea acestor facturi s-au atestat fapte necorespunzătoare adevărului, deoarece nava Băceşti a fost vândută de Băceşti Inc. din Liberia şi nu de CNM Petromin. Inculpatul Kauntz Werner şi înv. Băcilă N. cu ştiinţă şi-au încălcat atribuţiile de serviciu emiţând cele două facturi care atestă fapte nereale şi nu au luat măsuri corespunzătoare în vederea încasării preţului şi vânzării legale a navei respective.

Prejudiciul înregistrat de CNM Petromin ca urmare a vânzării navei este de 4.826.500 USD, determinat prin deducerea din valoarea de intrare a navei în Băceşti Inc de 12.500.000 USD,  a taxei armator  de 960.500 USD şi a preţului de vânzare  de 6.713.000 USD. (vezi expertiza vol.153 fil.119).

 

  1. Vânzarea navelor Comăneşti, Cărbuneşti, Bobîlna şi 22 Decembrie şi stabilirea prejudiciului

La data de 21.01.1998, martorul Mihai Andrei, director comercial CNM Petromin, a informat Consiliul de Administraţie al CNM Petromin despre performanţele nesatisfăcătoare obţinute de managerul Torvald Klaveness, acceptat şi impus de sindicatul bancar Christiania Bank prin contractul de credit încheiat cu Petromin Overseas Inc. din Liberia.

La data de 17.10.1998, Adunarea Generală a Acţionarilor din CNM Petromin, compusă din înv. Pandele Florentin şi Dan Ion  reprezentanţi al FPS, precum şi martorul Solomon Sorin reprezentantul SIF Transilvania, au hotărât ca Petromin să notifice banca cu privire la faptul că actualele condiţii din contractul de credit sunt în neconcordanţă cu conjunctura de pe piaţa navlurilor şi mai ales cu performanţele înregistrate de managerul Klaveness impus de bancă prin contractul de credit.

În acest sens, AGA a împuternicit conducerea companiei să poarte tratative cu orice altă bancă dispusă să preia finanţarea în termeni mai buni decât cei ai balanţei actuale din împrumutul cu Christiania Bank, contractându-se un management de reputaţie internaţională. (vezi vol.27 fil.2-3)

Faţă de cele de mai sus, rezultă clar că: “performanţele obţinute de firma Klaveness (mai puţin Callatis şi Breaza care au fost în contracte de bare-boat cu SC TSM SRL Constanţa) au fost nesatisfăcătoare, fapt pentru care compania POI Liberia a obţinut la finele anului 2000, o pierdere în sumă de 161.861.917,82 USD, în condiţiile în care managerul a încasat în aceeaşi perioadă  suma de 13.221.893 USD, cu titlu de taxă de management, aşa cum este prezentat în situaţia contului de profit şi pierdere consolidat, al companiilor liberiene în contractul de management cu AS Klaveness” (vol.153 fil.102)

La data de 02.11.1998 înv. Cliseru Speranţa şi Isabela Nicodinescu din cadrul serviciului cooperare, au întocmit o informare către CA – Petromin, aprobată de martorul Mihai Andrei, director comercial despre situaţia navelor din managementul Klaveness, propunând renunţarea la această formă de exploatare a navelor şi înlocuirea acestora cu contracte de bare-boat, care ar asigura armatorului un profit sigur, rezultat din încasarea chiriei, spre deosebire de contractul de management care nu asigura şi garanta armatorului un profit. (vol.27 fil.6).

Semnalarea deficienţelor şi analiza situaţiei în organele de conducere ale CNM Petromin SA a fost tardivă, deoarece pagubele erau deja înregistrate.

Evitarea înregistrării acestor pagube impunea analiza anuală a rezultatelor financiare obţinute în companiile liberiene, începând din anul 1992 şi până în anul 1999, perioadă în care puteau fi stopate în orice moment atât managementul neperformant al firmei Torvald Klaveness cât şi majorarea consecutivă, an de an, a pagubelor până la nivelul care a generat pierderea navelor în totalitate.

Tocmai neexercitarea cu ştiinţă a acestor obligaţii de serviciu de către fiecare dintre directorii generali şi managerii, care s-au succedat în decursul perioadei la conducerea CNM Petromin SA, cât şi de către membri CA ai acesteia, care au luat cunoştinţă an de an de rapoartele firmei de auditare Forum Touch Ross, Oslo care atestau majorarea consecutivă a pagubelor, constituie elemente substanţiale de tragere la răspundere pentru infracţiunea de abuz în serviciu.

În încercarea de a redresa situaţia, ţinând seama şi de faptul că ultimele 4 nave aflate în managementul Torvald Klaveness puteau fi retrase de la acesta numai după rambursarea a 11,5 mil. USD la Christiania Bank Oslo, pentru scoaterea navelor de sub regimul de garanţii corporale la creditul bancar, martorul Andrei Mihai, director comercial, CA – CNM Petromin, a receptat propunerea SC Corona Shipping International Constanţa de a asigura prin refinanţare stingerea obligaţiilor financiare către Christiania Bank şi preluarea în contracte b/b a celor 4 nave.

La data de 7.11.1998 directorul comercial Andrei Mihai, a prezentat CA – CNM Petromin propunerea de refinanţare a balanţei creditului de la Christiania Bank, preluarea din managementul Torvald Klaveness, Oslo a ultimelor 4 nave (Comăneşti, Cărbuneşti, Bobîlna şi 22 Decembrie) şi predarea acestora la  SC Corona Shipping International SRL Constanţa în contracte de bare-boat, cu stipularea în fiecare dintre cele 4 contracte a dreptului de cumpărare a navelor de către operator la sfârşitul sau în perioada derulării contractului, la opţiunea acestuia (vol.27 fil.7-8).

AGA în şedinţa din data de 7.11.1998, prin  înv. Pandele Florentin şi Dan Ion, reprezentanţii FPS şi înv. Bărdaş Marcel, director general, au aprobat ca CNM Petromin să poarte negocieri cu firma Corona Shipping privitor la managementul Klaveness. Totodată, reprezentanţii FPS şi-au manifestat acordul de colaborare la încheierea şi derularea contractelor de b/b cu firma Corona Shipping International. (vezi vol.12 fil.161).

În următoarea şedinţă AGA, cu aceeaşi componenţă din data de 02.12.1998 s-a hotărât rezilierea contractului de management cu Klaveness, urmând a se proceda conform avizului dat de firma de avocaţi. (vol.12 fil.166).

La data de 21.01.1999, CA – CNM Petromin a fost informat de către directorul comercial Mihai Andrei, că terminarea contractului de management cu Torvald Klaveness şi a contractului de credit cu Christiania Bank era o necesitate, întrucât în perioada 1992-1999 au dus la pierderi financiare enorme, precum şi la vânzarea a 5 nave tip Panamax, ocazionate de slaba performanţă a contractului de management. Dacă navlositorul îşi exprimă opţiunea de cumpărare în perioada derulării contractului de bare-boat, CNM Petromin va fi îndreptăţit la colectarea valorii reziduale a navelor, mai puţin chiria deja plătită şi costurile cu lucrările de modernizare dacă se vor efectua. (vezi informare vol.27 fil.7)

La data de 25.07.1999 martorul Mihai Andrei, director comercial a întocmit o adresă către FPS în atenţia înv. Sârbu Radu, Baroncea Ion, Octavian Bănică privind analiza contractului de management cu Torvald Klaveness.

Din conţinutul acesteia rezultă că deşi Torvald Klaveness Group s-a angajat să retehnologizeze navele să le menţină la standarde ridicate, să ramburseze împrumuturile şi să aducă profit CNM Petromin a încasat numai „amortisation cost” (mai târziu denumite owner’s fees) în rest înregistrându-se numai pierderi.

De asemenea, rezultă că din luna august managerul a încetat să mai plătească către CNM Petromin şi „amortisation cost” (owner’s fees). În perioada colaborării cu Klaveness din anul 1992 la zi, nici o navă nu a fost reparată în România, toate în Spania sau Singapore, unde kg. de oţel sudat consta 6 dolari faţă de circa 1,8-2 în România. Managerul Torvald Klaveness a cheltuit cu reparaţiile iniţiale şi retehnologizările suma de 48,2 mil. USD într-un singur an (august 1992 – septembrie 1993) şi anual s-au scurs sume imense pentru reparaţii.

Între anii 1991-1993 reparaţiile/upgradind la intrarea navelor era de 48.200.000 USD, iar cheltuieli cu reparaţii/retehnologizări între anii 1991-30.06.1998 erau în sumă de 86.636.251 USD. Deşi s-au făcut cheltuieli imense, trebuie notat că navele sunt tot în stare tehnică precară. Dacă nu se înţelege că din această asociere CNM Petromin a pierdut continuu şi Torvald Klaveness Group numai a câştigat, pierderile totale fiind imense, având drept consecinţă pierderea navelor acesta solicită FPS-lui să întreprindă măsuri pentru a preveni continuarea dezastrului. (vol.27 fil.15-18).

Adresa menţionată mai sus a avut drept scop motivarea notificării de terminare a contractului de management cu grupul Torvald Klaveness.

La data de 6.03.1999 (vol.85 fil.51-52) s-a ţinut şedinţa CA – CNM Petromin compusă din înv. Bărdaş Marcel, Culeţu Dan, Congegulian Ervant şi Creţu Mircea. Aceştia au fost de acord cu noul proiect de contract de bare-boat  în forma stabilită şi propusă de avocaţii INC & Co, pentru trecerea navelor din managementul Klaveness în contractul de bare-boat cu Corona Shipping International. Această hotărâre a CA a fost prezentată în  şedinţa AGA – CNM Petromin SA ţinută la data de 23.03.1999. Reprezentanţii AGA în CNM Petromin – înv. Zdru Mihai şi Pădurariu Cornel reprezentanţi FPS, precum şi reprezentantul SIF Transilvania, martorul Solomon Sorin – au analizat referatul  şi şi-au manifestat acordul de principiu, cu rezerva aprobării de către FPS a întregii scheme privind încetarea contractului de management cu Torvald Klaveness şi preluarea navelor în contractul de bare-boat cu firma Corona Shipping (vol.12 fil.194).

Înv. Baroncea Ion, în calitate de director în cadrul FPS Bucureşti, la data de 16.04.1999, a dat dispoziţie CNM Petromin să analizeze posibilitatea de retragere a CNM Petromin din contractul de management încheiat cu firma norvegiană Klaveness şi alegerea celei mai bune variante. În cazul în care se intenţionează închirierea navelor eliberate din contractele menţionate, aceasta se va face prin concurs de oferte (licitaţii). (vezi vol.27 fil.157-158).

Deşi documentaţia ce a fost prezentată atesta clar că navele sunt în proprietatea societăţilor din Liberia, iar  FPS Bucureşti nu putea lua decizii cu privire la acestea, şi nici obliga armatorul din Liberia la organizarea de licitaţii pentru contracte bare – boat, înv. Baroncea Ion şi-a încălcat, cu ştiinţă, atribuţiile şi competenţele prin dispoziţia dată CNM Petromin SA, menţionată mai sus.

La rândul lor înv. Bărdaş Marcel în calitate de administrator unic al CNM Petromin SA, încălcându-şi cu ştiinţă atribuţiile de serviciu, ceea ce rezultă din faptul că nici nu a mai aşteptat eventuala confirmare a FPS, la data de 29.03.1999, a ţinut „licitaţia”, şi a semnat contractele bare-boat între companiile Cărbuneşti Inc., Comăneşti Inc., Bobîlna Inc. şi 22 Decembrie Inc., toate din Liberia şi Corona Shipping International SRL, reprezentată numai de un acţionar al acesteia, neîndeplinind nici o funcţie executivă în această societate înv. Bâclea Adolf. Semnificativ pentru încălcarea cu ştiinţă a atribuţiilor de serviciu de către administratorul unic al CNM Petromin SA, înv. Bărdaş Marcel este faptul că acesta a semnat în numele subsidiarelor din Liberia, aplicând însă ştampila CNM Petromin SA Constanţa, care nu mai avea în proprietate, şi nici nu era armatorul navelor, şi deci dreptul de a le angaja în contracte de navlosire (vol.27 fil.107-146).

La această „inginerie contractuală” a participat şi înv. Bâclea Adolf, care având interesul să obţină exploatarea celor 4 nave, l-a ajutat în mod intenţionat pe înv. Bărdaş Marcel la efectuarea şi punerea în practică a contractelor de bare-boat (pe care de altfel le-a şi semnat în numele Corona Shipping International), creând astfel premisele pentru ca navele să fie ulterior cumpărate în mod ilegal de către asociatul său înv. Verioti Gheorghe pentru Corona Shipping International. De altfel, intenţia înv. Bâclea Adolf se dovedeşte cu prisosinţă şi prin aceea că deşi nu se ocupa de administrarea şi conducerea curentă a firmei Corona Shipping International (unde era asociat), a semnat totuşi contractele de bare-boat, atribuindu-şi în mod abuziv această prerogativă, evident cu scopul de a obţine chiar şi pe o cale ilegală exploatarea acestor nave în bare-boat.

Ulterior, înv. Baroncea Ion, la data de 07.06.1999, în calitate de reprezentant al FPS Bucureşti, a aprobat organizarea selecţiei de oferte. Comisia constituită la nivelul CNM Petromin a fost compusă din martorii Ionuţ Tîrşoagă şi Mirela Oancea, reprezentanţi ai FPS, martorul Eugen Ghe., şef serviciu comercial Petromin şi înv. Roşioru Ion, jurist în cadrul Petromin şi înv. Stănăgui Claudiu, şef serviciu marketing CNM Petromin (vol.27 fil.212).

La data de 7.06.1999 s-a încheiat procesul verbal de adjudecare, fără a se preciza numele navelor care au fost selectate pentru ofertă, în final precizându-se că oferta cea mai bună era a societăţii Corona Shipping International SRL, care oferea 550 USD/zi pentru nave Capesize şi 350USD/zi pentru nave Panamax.

Pe baza acestei licitaţii, la data de 14.06.1996 s-au încheiat 4 contracte de bare-boat între 22 Decembrie Inc. Monrovia, Comăneşti Inc. Monrovia, Bobâlna Inc Monrovia şi Cărbuneşti Inc Monrovia., cu societatea Corona Shipping International Srl, Constanţa, pe o perioadă de 7 ani (vezi vol. 27 fil.214-263). Precizăm faptul că la acea dată, societatea Corona Shipping Internaţional nu poseda licenţă de transport naval şi nici autorizaţie de transport naval internaţional (vol.27 fil.192, 194).

În conformitate cu art.2 pct.2.2 din HG nr.112/23.02.1996, „autorizaţia este documentul care va permite agentului economic să desfăşoare activităţi de transport naval pe căile de interioare de navigaţie, în apele naţionale şi internaţionale……..” (vol.27 fil.195-211).

La data de 20.06.2000, societatea Corona Shipping International a obţinut  autorizaţia şi licenţa de transport cu valabilitate până la 31.12.2003, care sunt ulterioare desfăşurării activităţilor de transport internaţionale. În nota întocmită de înv. Cucu Alexandru Şerban, director general în Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei, fără număr şi dată, pentru retragerea autorizaţiei de transport maritim internaţional, se precizează: „SC Corona Shipping Internaţional Srl Constanţa nu mai are nave în proprietate şi sau în operare.”(vezi vol.27 fil.180).

 Pe baza aceste note, la data de 25.06.2001, Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei a informat INC că dispune retragerea autorizaţiei de transport naval internaţional seria MM00/71 nr.03 acordată SC Corona Shipping International (vol.27 fil.179).

La data de 26.01.2000, înv. Bărdaş Marcel, administrator la CNM Petromin a transmis faxul nr.2110/6795 către Parlamentul României, în atenţia chestorului Barde Tănase, prin care i se înainta faxul lui Eurofinance către înv. Verioti Gheorghe, din data de 25.01.2000 privind un nou credit în valoare de 20 mil. USD, pe care îl luau de la De Nationale Investeringbank NV, The Hague (DNIB) and Euro Finance Development SA, Panama (EFD). Scopul acestuia era de a replăti creditul restant de la Christiania Bank pentru 3 nave (Cărbuneşti, Comăneşti şi Fortune 22). Totodată, se mai înainta şi adresa Corona Shipping Limited către CNM Petromin, dată în atenţia conducerii referitor la declaraţia de intenţie pentru preluarea în contract de bare-boat a navelor Fortune 22, Cărbuneşti, Comăneşti, Baia de Criş, Băneasa şi Bobîlna, având drept scop aducerea acestora la un standard internaţional (vezi vol.27 fil.379-389).

Prin faxul nr.2110/6793 din 26.01.2000 adresat către înv. Sârbu Radu, au fost expediate aceleaşi documente, ca şi cele menţionate mai sus (vol.28 fil.136-149).

La data de 06.03.2000 Consiliul de Administraţie al FPS, s-a întrunit  în următoarea componenţă: învinuiţii Sârbu Radu, preşedinte, Erös Victor, vicepreşedinte, Macarovski Marcel, Popa Ioan, Anastasiu Nicolae, Marinescu Adrian, Athanasiu Theodor, Fodoreanu Sorin, Tăchiciu Laurenţiu şi Homoş Ioan, a aprobat nota privind măsurile de restructurare în vederea privatizării SC CNM Petromin SA Constanţa (vol.26 fil.11-38). Consiliul de Administraţie al Fondului Proprietăţii de Stat a emis hotărârea P/803/703/2000 semnată de înv. Sârbu Radu, în calitate de preşedinte, în care se precizează că în şedinţa Consiliului de Administraţie al FPS din 26.03.2000 s-au adoptat şi hotărârile din anexă, printre care şi cea de la pct.14 privind măsurile de restructurare în vederea privatizării CNM Petromin SA cu precizarea că executivul va informa periodic Consiliul de Administraţie despre stadiul realizărilor măsurilor de restructurare (vol.26 fil.39-44).

Adoptând această hotărâre, învinuiţii în calitatea lor de reprezentanţi ai FPS şi implicit ai statului român, în loc să apere interesul CNM Petromin la care statul era acţionar majoritar, au acţionat în detrimentul acestei companii, încălcându-şi cu ştiinţă atribuţiunile de serviciu prin modalitatea defectuoasă prin care au analizat şi aprobat vânzarea cu plata în rate a celor 4 nave, încălcând în mod flagrant dispoziţiile Legii 133/1999 (care nu putea fi aplicată la acea dată, întrucât nu se adoptaseră încă normele de aplicare; aceste norme au apărut la 15.02.2001, prin HG 244), HG nr.55/2.02.1998 (care prevedea printre altele atribuţiile CA a fostului FPS). Deşi în nota aprobată de către învinuiţi se specifica în mod clar situaţia juridică a navelor şi amănunte legate de exploatarea acestora, aspecte pe baza cărora învinuiţii ar fi trebuit să dispună a fi analizate documentaţii juridice suplimentare privind proprietatea acestor nave, precum şi situaţia lor concretă. Acest lucru nu s-a întâmplat, astfel că învinuiţii nu şi-au îndeplinit cu ştiinţă o atribuţie esenţială din Regulamentul lor de funcţionare, şi anume aceea de efectuare a unei minime verificări atunci când luau o hotărâre. Această verificare elementară s-ar fi impus întrucât problema flotei Petromin la acea dată, era o problemă extrem de complexă şi cunoscută de către fostul FPS şi implicit de învinuiţi, argument în plus pentru a demonstra atenţia pe care învinuiţii trebuiau să o acorde problemelor legate de navele CNM Petromin, situaţie care din nefericire nu s-a realizat, învinuiţii preferând să-şi exercite atribuţiile din Regulamentul de funcţionare cu o totală lipsă de responsabilitate, deşi cunoşteau bine implicaţiile hotărârii lor. Efectul acestei hotărâri a fost că ulterior, navele au fost vândute în mod ilegal din Liberia unor firme din Malta şi apoi, prin manopere frauduloase au „dispărut juridic” în firme off-shore din diverse paradisuri fiscale, evident CNM Petromin şi implicit statul român înregistrând pierderi imense din această operaţiune (aspecte pe care le vom dezvolta în continuare).

Această notă redactată de înv. Timotim Mariana, aprobată şi avizată de învinuiţii Stoica Oana Amalia, Şerbotei Sergiu, Pelinel Ştefan, Paşca Gheorghe şi Giurgiu Alin, înfăţişa o situaţie din care rezulta în mod clar că cele 4 nave aparţin unor companii din Liberia şi că nu pot face obiectul unei acţiuni de privatizare. În acest context, învinuiţii ar fi trebuit să-şi exercite atribuţiunile de serviciu care le reveneau din legea de organizare a fostului FPS şi fişele posturilor lor, efectuând verificări asupra acestei situaţii şi propunând apoi CA al FPS, măsuri în conformitate cu reglementările legale române în vigoare la acea dată. Acţionând în mod defectuos, cu ştiinţă în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, mai precis nerealizându-şi aceste atribuţii de serviciu, învinuiţii au propus CA al fostului FPS, acordarea mandatului special pentru ca cele 4 nave să fie vândute în mod ilegal cu plata în rate, prin negociere directă firmei Corona Shipping International.

În această notă, semnată de înv. Giurgiu Alin, director general executiv, Paşca Gheorghe, şef departament restructurare, Şerbotei Sergiu, director Direcţia restructurare şi pregătire privatizare, Timotim Mariana expert, Stoica Oana Amalia, jurist, la punctul propuneri pentru grupul de nave G1 se prevedea:

Preluarea navelor şi a restanţei de plată din împrumutul de la banca Christiania Bank Oslo,  de către firma câştigătoare a licitaţiei de închiriere nave din 27.05.1999 (proces verbal din 7.06.1999 – vol.27 fil.212), Corona Internaţional Srl, cu următoarea condiţie: “înaintea încheierii contractului de refinanţare între societăţile de unică navă, armatoare a ale celor 4 nave în cauză, subsidiare ale Petromin SA, în contractul de bare-boat încheiat cu firma CORONA SHIPPING INTERNATIONAL se va include următoarea clauză: „În termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a contractului de b/b navlositorul CORONA SHIPPING INTERNATIONAL va cumpăra navele care fac obiectul contractului de b/b, preţul va fi cel normal pe piaţă pentru nave similare din care se va scădea investiţiile efectuate de navlositor în cursul perioadei de exploatare; în cazul  unei vânzării în rate în contract se va stipula suplimentar clauza „cumpărătorul va ipoteca în favoarea vânzătorului navele achiziţionate până la achitarea preţului total” (vol.26 fil.15-57).

Din studiul notei aprobate de CA al FPS se putea deduce faptul că  activele – navele, Comăneşti, Cărbuneşti, Fortune 22 şi Bobâlna aparţineau unor societăţi comerciale liberiene proprietare de unică navă, fapt pentru care, învinuiţii care îndeplineau funcţii executive la fostul FPS, precum şi învinuiţii care făceau parte din Consiliul de Administraţie al acestui organism, nu erau competenţi să aprobe vânzarea celor 4 nave către Corona Shipping Internaţional. La data când aceştia au aprobat după cum rezultă din notă, cele 4 nave erau proprietatea companiilor liberiene, şi aveau pavilion liberian.

În hotărârea luată mai sus se aprobă două modalităţi de vindere a celor 4 nave :

  1. În termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a contractului de b/b, navlositorul Corona Shipping Internaţional SRL Constanţa, va cumpăra navele care fac obiectul contractului de b/b, preţul va fi cel normal pe piaţă, pentru nave similare, din care se va scădea investiţiile efectuate de navlositor în cursul perioadei de exploatare.

Acest mod de vânzare a fost stabilit în clauza 31 din contractele de bare-boat încheiate la 14.06.1999 (vezi vol.27 fil.252) între subsidiarele din Liberia a celor 4 nave şi Corona Shipping International unde se prevede că „navlositorii au opţiunea de a cumpăra nava în timpul sau la expirarea acestui contract de navlosire dacă armatori decid să vândă nava”. Această clauză avea corespondent art.27 pct.1 din HG nr.450/10.06.1999 privind aprobarea normelor de aplicare a HG nr.88/1997 privind privatizarea societăţile comerciale cu modificările şi completările ulterioare.

Astfel, redăm conţinutul art.27 pct.1 „societăţile comerciale şi regiile autonome care au în derulare contracte de locaţie de gestiune, de închiriere sau de asociere în participaţiune pot vinde sau încheia contracte de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare prin negociere directă cu locatarii sau asociaţii în situaţiile în care aceştia au efectuat investiţii în activele pe care le utilizează reprezentând mai mult de 15% din valoarea acestor active.  În acest caz din preţul de vânzare se scade valoarea investiţiilor pe bază de raport de evaluare acceptat de părţi.”

2.”Vânzarea se desfăşoară cu acordul instituţiei publice implicate

Din Hotărârea nr.7/11.12.1997 a Camerei de Comerţ şi Industrie Constanţa Comisia de Arbitraj (vol.54 fil.56), rezultă că contractul de bare-boat este în esenţa sa juridică, o specie a contractului de locaţiune de lucruri (locatio rei).

 

  1. În cazul unei vânzări în rate, în contract se va stipula suplimentar clauza: „cumpărătorul se obligă să ipotecheze în favoarea vânzătorului navele achiziţionate până la achitarea preţului total.”

Această se regăseşte în art.28 unde se prevede că „Regiile autonome şi societăţile comerciale la care statul sau o autoritate a administraţiei publice locale este acţionar majoritar, cu acordul instituţiei publice implicate, pot vinde active cu plata în rate comercianţilor – persoane fizice , asociaţii familiale autorizate în baza Decretului lege nr.54/1990 cu modificările ulterioare, sau societăţi comerciale constituite în temeiul Legii 31/1990 cu modificările ulterioare, care se încadrează în categoria întreprinderilor mici şi mijlocii în condiţiile legii.”

Din studiul hotărârii HG nr.563/15.07.1999 privind aprobarea strategiei naţionale de privatizare pe anul 1999 rezultă că Corona Shipping Internaţional, nu făcea obiectul aprobării vânzării celor 4 nave. Astfel în această hotărâre la anexa nr.1 cap.3 pct.3.2.4 lit.b se prevede „privatizarea Petromin SA Constanţa şi înfiinţarea Companiei Române de Transport Maritim se vor efectua în paralel cu vânzarea navelor câtre partenerii contractelor de b/b cu preluarea de către aceştia a datoriilor înregistrate către BRCE  BANCOREX SA .”

Din cele două modalităţi prezentate mai sus, Corona Shipping International a ales “aşa zisa” vânzare cu plata în rate, întrucât cealaltă modalitate presupunea plata integrală a celor 4 nave .

Legea 133/20.07.1999 privind stimularea întreprinzătorilor privaţi pentru înfiinţarea şi dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii în art.12 pct. 1 lit a) se prevede: „activele disponibile utilizate de întreprinderile mici şi mijlocii în baza contractului de închiriere, a contractului de locaţiune sau a contractului de participaţiune încheiate cu societăţile comerciale şi companiile naţionale cu capital majoritar de stat precum şi cu regiile autonome la data intrării în vigoare a prezentei legi, vor fi vândute la solicitarea deţinătorului la preţul negociat stabilit pe baza raportului de evaluare după deducerea investiţiilor efectuate în activ de către chiriaşi

(3). Vânzarea de active în condiţiile alin.  de mai sus se poate face şi cu plata în rate eşalonate pe termen de 3-5 ani cu avans de 5-20 %”

Este de precizat, că normele metodologice de aplicare a Legii 133/1999 nu au fost emise (acestea au fost emise prin HG 244/15.02.2001), fapt pentru care această lege nu putea fi aplicată.

Întrucât contractele de bare-boat erau încheiate între  companiile proprietate de unică navă din Liberia şi  Corona Shipping Internaţional SRL, Constanţa, iar cele 4 nave aveau pavilion Liberia prevederile art. 12 pct.1 lit. a şi pct. 3 nu puteau fi aplicate în acest caz.

Deşi s-a hotărât în Consiliul de Administraţie al FPS ca navele să fie vândute cu plata în rate de către CNM Petromin, aducerea lor la îndeplinire s-a făcut în mod ilegal şi abuziv întrucât CNM Petromin nu mai avea în proprietate aceste nave din 1992, când au fost radiate pe baza unor contracte de bare-boat, neexistente la acea dată. De altfel, persoanele implicate în această afacere au vândut navele din Liberia în Malta, şi ulterior nu se mai deţin informaţii căror persoane juridice aparţin, iar societatea Corona Shipping International SRL Constanţa a fost folosită pentru a crea aparenţa că aceasta este cumpărătoarea şi proprietara celor 4 nave.

În continuare vom descrie modul cum s-a realizat „privatizarea” acestor 4 nave.

La data de 18.04.2000 s-a emis un certificat al secretarului, semnat de inc. Rusen Mitică prin care au fost numiţi ca directori şi ofiţeri, înv. Helmut Bogdan- preşedinte, inc. Kauntz Werner – trezorier şi inc. Rusen Mitică – secretar. Aceste numiri, deşi trebuiau făcute la începutul anului, s-au făcut în luna aprilie, deoarece trebuiau întocmite acte pentru vânzarea celor 4 nave către firme din Malta. (vezi vol.22 fil.1-3; vol.21 fil.1-4; vol.24 fil.1-4; vol.23 fil.1-4)

Pentru a vinde aceştia au întocmit următoarele documente:

  • Certificat secretar
  • Renunţarea la adunarea generală a acţionarilor
  • Numire reprezentant autorizat în bună regulă
  • Proces verbal AGA 22 Decembrie Inc, Cărbuneşti Inc., Comăneşti Inc. şi Bobâlna Inc.
  • Împuternicirea acordată lui Jonathan Paul Ward, David James Nicholas Graham, Beatrice Eva Maria Russ şi Nicholas  Polley avocaţii Petromin de la firma Sinclaire Roche & Temperely  pentru a efectua vânzările de nave către companiile malteze.
  • Proces verbal al şedinţei comitetului director a celor 4 companii subsidiare
  • Certificat de legalitate emis de autorităţile liberiene cum că cele 4 companii subsidiare îşi desfăşoară activitatea în legalitate.
  • Bill of Sale (act de vânzare) prin care se transferă proprietatea navelor către companiile malteze
  • Protocoalele de livrare a navelor către companiile malteze
  • Facturile externe de vânzare
  • Obligaţia ca în 30 de zile de la livrarea navei să prezinte certificatele de radiere din registru emis de autorităţile liberiene necesare înmatriculării navelor în Malta
  • Contractul de vânzare cumpărare pentru fiecare navă, în parte, încheiate între companiile liberiene şi cele din Malta datate 20.04.2000. (vezi vol.21; vol.24; vol.22 şi vol.23).

Din studiul actelor existente la dosar, rezultă că înv. Verioti Gheorghe, administratorul Corona Shipping Internaţional, nu a înfiinţat aceste firme malteze, scopul transferului acestor nave fiind în principal obţinerea unui credit de 20 mil. USD de la banca DNIB Haga din care 11,6 mil. USD trebuiau achitaţi băncii Christiania Bank pentru stingerea obligaţiei din creditul iniţial de 49 mil. USD.

Studiind puterea financiară a firmei Corona Shipping Internaţional, am stabilit că la acea dată, aceasta avea un capital social de 6 milioane lei, fiind înfiinţată  la data de 22.01.1999, iar la sfârşitul anului 1999 nu a avut nici un fel de activitate, nedepunând bilanţul contabil, neavând nici autorizaţie de transport  internaţional. (vol.27 fil.201; 432-467).

Practic, nici o bancă din lume nu poate să acorde credit în baza unei asemenea situaţii financiare, mai mult aceasta nici nu era autorizată pentru a efectua transporturi internaţionale de mărfuri.

PNA, prin adresele din 15.11.2002 şi 27.01.2004 (vol.27 fil.195) au solicitat firmei Corona Shipping Internaţional să depună la dosarul cauzei contractul de credit pentru suma de 20 mil. USD, încheiat cu băncile finanţatoare, certificatele de naţionalitate ale navelor şi registrele societăţilor comerciale (corporate register) înregistrate în Malta, însă acesta a motivat că nu le are. S-a trecut la audierea martorei Ţipa Felicia, administrator al societăţii pentru a preda contractul de credit, notele de tragere, registrele companiilor din Malta şi Liberia a celor 4 companii înfiinţare cu numele de Pearl, însă aceasta a motivat că documentele respective ar trebui să fie la CNM Petromin. (vol.146 fil.314-315).

După ce navele au fost vândute în Malta, pe bază de contracte de vânzare pe fiecare navă, contravaloarea sumei de 30,5 mil. USD, nu a fost încasată. În acelaşi timp, s-a mai încheiat şi un contract de vânzare în bloc pentru cele 4 nave, acordând un discount de 8 mil. USD, rămânând total de plată 22,5 mil. USD (vol.24 fil.70-74).

După ce navele au fost vândute din companiile subsidiare în Malta, Corona Shipping International a depus la FPS, mai multe documente, pentru a dovedi că este întreprindere mică.

La data de 4.07.2000, Direcţia juridică din FPS, înaintează adresa 304/1360 semnată de Stoica Maria Oana, unde, la punctul 3 precizează următoarele: “în conformitate cu art.9 alin.2 din Lg.133/1999 încadrarea în categoria întreprinderilor mici şi mijlocii a unei societăţi comerciale se confirmă de către Camera de Comerţ şi Industrie a României prin birourile teritoriale ale Registrului Comerţului. Pentru a beneficia de facilitatea cumpărării de active în rate în temeiul art.28 din OUG 88/1997, firma solicitantă trebuie să prezinte un certificat eliberat de Registrul Comerţului din care să rezulte că aceasta se încadrează în categoria  întreprinderilor mici şi mijlocii” (vol.26 fil.90)

Nerespectând această dispoziţie, administratorul unic al CNM Petromin, înv. Bărdaş Marcel, la 03.04.2000 eliberează o adresă către FPS, prin care confirmă că Corona Shipping International se înscrie în categoria întreprinderilor mici şi mijlocii, deşi nu era abilitat să emită această adresă întrucât nu avea instrumentele legale pentru a verifica situaţia reală a firmei respective şi practic, şi-a încălcat în mod flagrant atribuţiile de serviciu cu intenţia de a-i crea firmei Corona Shipping International o situaţie favorabilă. (vezi vol.26 fil.99)

Totodată, s-a mai stabilit că în anul 1999 SC Corona Shipping Internaţional Srl nu a desfăşurat activităţi economice, care să conducă la realizarea unei cifre de afaceri anuale echivalentă cu până la 8 mil. euro. Mai mult în aceeaşi perioadă nu a avut ca angajat nici un salariat sau colaborator conform adresei nr.6683/05.10.2001 emisă de Inspectoratul de Muncă Teritorial Constanţa, iar  normele de aplicare a Lg.133/1999 privind IMM–urile nu au fost emise. (vol.27 fil.467-471).

În pofida acestei situaţii reale, la data de 5.07.2000, învinuita Achimescu Georgeta, deşi cunoştea situaţia, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în calitate de inspector şef adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă Constanţa, a emis şi semnat un document, prin care a atestat în mod nereal, că la data de 31.12.1999 SC Corona Shipping International SRL, avea un număr de 4 salariaţi angajaţi cu convenţie civilă, document despre care cunoştea că va fi folosit apoi ulterior, la FPS Bucureşti pentru ca firma respectivă să îndeplinească condiţiile de întreprindere mică sau mijlocie. (vezi vol.144 fil.307-339).

La data de 1.06.2000 înv. Bărdaş Marcel, administrator unic în cadrul CNM Petromin a emis hotărârea 1, prin care aprobă sub rezerva acordării unui mandat special de către FPS vânzarea navelor Fortune 22, Comăneşti, Cărbuneşti, Bobîlna către firma Corona Shipping International SRL prin negociere directă şi cu plata în rate (vol.27 fil.428).

La data de 21.07.2000 AGA – CNM Petromin compusă din înv. Zdru Mihai, reprezentant FPS şi martorul Solomon Sorin, reprezentantul SIF Transilvania (care a votat împotrivă) au aprobat vânzarea cu plata în rate prin negociere directă cu actualul utilizator al navelor Corona Shipping International, vânzarea celor 4 nave în baza art.12 alin.3 din Lg. 133/1999. (vol.27 fil.430).

Având la bază aprobarea Consiliului de Administraţie al FPS, cu scrisoarea nr.P/803/0703/2000, Comitetul de Direcţie al FPS, compus din: înv. Giurgiu Alin Emil, director general executiv, Pelinel Ştefan Mihai, director în cadrul Direcţiei Gestiuni, Acţionariat, Cesiuni, Şerbotei Sergiu, director Direcţia restructurare şi pregătire privatizare, Rădulescu Nelu, şef serviciu, au emis hotărârea nr.149/CD din 13.07.2000 privind emiterea unui mandat special reprezentantului FPS în AGA de la SC CNM Petromin SA Constanţa pentru a vinde cu plata în rate, prin negociere directă cu utilizatorul Corona Shipping International SRL Constanţa a 4 nave, în condiţiile prezentei note (vezi vol.26 fil.72-77).

Pe baza acestor acte necorespunzătoare şi cu încălcarea Legii 133/1999 privind întreprinderile mici şi mijlocii, FPS la data de 14.07.2000, a acordat mandat special nr.304/987, semnat de înv. Pelinel Ştefan Mihai, director la Director la Direcţia Gestiune, Acţionariat şi Cesiuni din FPS, societăţii CNM Petromin SA, pentru vânzarea cu plata în rate a navelor Corona Light ex Bobâlna, Corona Fortune ex Fortune 22, Corona Luck ex. Comăneşti, Corona Fury ex Cărbuneşti către Corona Shipping International, aprobând totodată şi preţurile de începere a negocierilor, preţuri care nu conţineau TVA. Preţurile de începere a negocierilor aveau în vedere şi aşa zisa “investiţie” a navlositorului, astfel încât, la data de 25.07.2000 a avut loc negocierea directă pentru vânzarea celor patru nave, încheindu-se cu această ocazie un proces verbal .

 

În mandatul special acordat de vânzare a celor patru nave prin negociere directă cu plata în rate s-au stabilit următoarele valori care trebuie avute în vedere cu utilizatorul Corona Shipping Internaţional:

 

-USD-

Nume Navă Valoare aprobată de FPS pentru începerea negocierii Diminuarea preţului în urma negocierii conform Proces Verbal  nr.5418/ 25.07.2000 Investiţia utilizatorului Preţ final net obţinut de armator.
Bobîlna 3.550.000 679.465 1.470.535 1.400.000
Comăneşti 12.000.000 4.900.000 3.100.000 4.000.000
Cărbuneşti 13.000.000 5.900.000 3.000.000 4.100.000
22.Decembrie 15.500.000 7.000.000 4.000.000 4.500.000
 Total 44.050.000 18.479.465 11.570.535 14.000.000

 

În conformitate cu Ordinul 62/16.03.1998, privind aplicarea normelor metodologice de privatizare a societăţilor comerciale, prin vânzare de active, unde în Anexa 4a, se prevede modelul de contract de vânzare/cumpărare cu plata în rate conform instrucţiunilor, acesta nu s-a putut încheia, întrucât navele nu aparţineau CNM Petromin ci companiilor subsidiare din Malta.

Acest lucru este probat prin adresa CNM Petromin nr.570/08.04.2000 din care rezultă că „Între CNM Petromin Constanţa şi SC Corona Shipping Internaţional SRL nu există contracte de vânzare/cumpărare cu plata în rate pentru navele Bobâlna, Comăneşti, Cărbuneşti şi 22 Decembrie. Totodată în adresă se mai precizează că cele 4 nave nu apar înregistrate ca fiind proprietatea CNM Petromin SA Constanţa, în registrul matricol (vol.23 fil.157).

În  SHIP SALE AND PURCHASE, SECOND EDITION, editată de LLOYDS of LONDON PRESS LIMITED, se precizează: ”în contextul contractelor de vânzare/cumpărare, actul de vânzare (Bill of Sale) este un document folosit la evidenţierea şi efectuarea transferului titlului de proprietate de la vânzător la cumpărător, în marea majoritate a unor asemenea contracte, părţile, intenţionează să livreze Bill of Sale de către vânzător cumpărătorului odată cu livrarea posesiei  navei şi plăţii sumelor datorate de cumpărători, conform contractului de vânzare, va opera un transfer cu titlu curat al navei, de la vânzător la cumpărător”.

În concluzie titlul de proprietate (Bill of Sale) nu se radiază ci se predă cumpărătorului.

Cu ocazia controlului efectuat de Garda Financiară,  societatea Corona Shipping Internaţional a prezentat 4 contracte de vânzare cumpărare, MOA, prin care această  firmă  “vinde” cele 4 nave la cele 4 companii cu numele de PEARL din Liberia  şi Malta. Ca şi în contractul menţionat mai sus, nici de această dată, Corona Shipping International nu mai avea ce vinde, întrucât navele erau proprietatea companiilor PEARL din 20.04.2000. Acest lucru, se evidenţiază prin bararea tuturor documentelor cerute de clauza 8 din MOA (vezi vol.152 fil.95-134), privind transmiterea dreptului de proprietate asupra navelor cumpărătorilor. Prin această “inginerie” se ajunge practic, la vânzarea din 20.04.2000, celelalte cumpărări şi vânzări ulterioare ale navelor de către Corona Shipping Internaţional, s-au făcut fără nave şi fără documentele prevăzute de clauza 8 din MOA.

La data de 25.07.2000, se încheie procesul verbal cu privire la negocierea directă cu Corona Shipping International, pentru vânzarea cu plata în rate a 4 nave aparţinând unor companii subsidiare ale CNM Petromin SA, semnat de înv. Bărdaş Marcel, preşedinte, administrator unic al Petromin, înv. Uzum Gheorghe, reprezentant FPS, membru, Catrinescu Gheorghe, director Navexim SA, membru, Roşioru Ion, consilier juridic, membru, Gache Mihai, economist Serviciu privatizare, secretar, iar din partea Corona Shipping International înv. Verioti Gheorghe, unde s-a scăzut nelegal investiţia utilizatorului în valoare de 11.570.535 USD, fără a exista contract de vânzare-cumpărare între CNM Petromin şi Corona Shipping International (vol.27 fil.479-481).

În Regulamentul de organizare şi funcţionare a FPS din 2.02.1998, aprobat prin hotărârea 55 din 2.02.1989 în art.8 se prevede că FPS exercită în condiţiile legii, în numele statului sau a autorităţii administraţiei publice locale, toate drepturile acţionarului la societăţile comerciale, constituite în conformitate cu prevederile Legii 15/1990.

La data de 25.07.2000, FPS-ul deţinea în numele statului, 70,1% din acţiunile de la CNM Petromin. (vol.27 fil.319).

În mandatul special acordat de FPS la data de 14.07.2000 se invocă OUG nr.88/1997, modificată şi completată de Legea 99/1999 şi HG 450/1999, deci acte specifice acţiunii de privatizare şi totodată vânzarea acestor nave către Corona Shipping International SRL, cu suma de 44.050.000 USD din care investiţia utilizatorului este de 11.570.535 USD, care se încadrează în categoria tranzacţiilor comerciale.

În cadrul negocierilor purtate, s-a încheiat un proces verbal datat 25.07.2000 în numele CNM Petromin SA Constanţa, în care se argumentează factorii care influenţează în mod negativ preţul de vânzare aceştia fiind: influenţa negativă a angajărilor prezente a navelor, ridicându-se la suma de 9 mil. USD; starea tehnică a navelor, unde costurile totale pentru cele 4 nave ce urmează a fi suportate de cumpărător pentru aducerea la nivelul preţului de piaţă se ridică la 7.400.000 USD. Suma de 16.400.000 USD, pe care societatea comercială Corona Shipping International a solicitat să fie diminuată din valoarea comercială reală a navelor, negociere făcută de înv. Verioti Gheorghe, directorul acesteia nu-şi are suport întrucât la Căpitănia Portului Constanţa nu era înregistrată nici o navă în proprietatea acesteia, acestea fiind radiate din anul 1992.

După negocierile purtate s-au întocmit 4 contracte de vânzare-cumpărare la data de 3.08.2000, prin care navele 22 Decembrie, Comăneşti, Cărbuneşti şi Bobîlna se „vând” de la companiile subsidiare din Liberia către Corona Shipping International. (vol.24 fil.103-127).

Trebuie precizat că, companiile liberiene de unică navă nu mai aveau ce să vândă deoarece la 20.04.2000, acestea le vânduseră în bloc şi individual holdingului PEARL din Malta, care la rândul său avea 4 companii subsidiare proprietare de unică navă (vol.23 fil.31-45). Acest lucru, se poate proba prin faptul  că în contractul de vânzare-cumpărare, clauza 8 privind documentaţia este anulată în întregim, atât Bill of Sale, Certificatul de proprietate actual eliberat de autoritatea competentă a statului de care aparţine pavilionul, Certificatul că nava este liberă de sarcini, Certificat de radiere a navei de la registru şi celelalte documente suplimentare (vol.23 fil.94-95).

Deşi valoarea navelor trebuia să fie de 44.050.000 USD, cât stabilise FPS în mandatul special, în contractele încheiate privind vânzarea celor 4 nave către Corona Shipping International s-a scăzut ilegal suma de 18.479.465 USD reprezentând influenţa negativă a angajărilor prezente a navelor şi  starea tehnică a navelor, unde costurile totale pentru cele 4 nave ce urmează a fi suportate de cumpărător pentru aducerea la nivelul preţului de piaţă.

În baza acestor contracte, la data de 8.08.2000, învinuita Petrescu Doina, având funcţia de economist la biroul facturarea CNM Petromin Sa şi având ca atribuţii redactarea facturilor de încasare internă şi externă, a întocmit 4 facturi fiscale, în care a consemnat în mod nereal, că navele Bobîlna, Fortune 22, Comăneşti şi Cărbuneşti, au fost vândute de către CNM Petromin SA către firma SC Corona Shipping International SRL, deşi în realitate, calitatea de vânzător pentru aceste nave o aveau firmele armatoare din Liberia, apoi a trecut preţul din contract (cu diminuarea respectivă, aspect pe care nu-l cunoştea şi pe care l-a făcut din dispoziţia înv. Kauntz Werner), rezultând valoarea totală de 25.570.535 USD în loc de 44.050.000 USD. (vezi vol.125 fil.196, 201, 206 şi 211).

Aceste facturi au fost apoi avizate pentru controlul financiar preventiv de către înv. Leonte Ludovica, care îndeplinea funcţia de şef serviciu contabilitate la CNM Petromin Constanţa, şi care a atestat astfel prin activitatea sa că navale fuseseră vândute de CNM Petromin, în mod nereal, întrucât aşa cum am mai arătat, vânzătorii erau societăţile din Liberia (vol.125 fil.196, 201, 206 şi 211).

Aceste facturi în care situaţia consemnată nu corespundea adevărului, au fost apoi semnate şi de către înv. Kauntz Werner având funcţia de director comercial la CNM Petromin SA, deşi acesta cunoştea care era situaţia reală a navelor, întrucât chiar el participase la operaţiunea de vânzare în calitate de trezorier al firmelor din Liberia.

La data de 15.08.2000 între CNM Petromin (pentru care a semnat înv. Bărdaş Marcel) şi Corona Shipping International (unde a semnat înv. Verioti Gheorghe) s-a încheiat un protocol în care Corona Shipping International invocă în mod nereal mandatele speciale FPS, procesul verbal de negociere şi contactele de vânzare-cumpărare, solicitând o nouă deducere din preţul de vânzare a navelor stabilit conform contractelor MOA a investiţiei utilizatorului în sumă de 11.570.535 USD, fără a prezenta documente justificative în acest sens (vol.125 fil.223-224).

Pentru a doua diminuare din valoarea comercială a navelor, la data de 30.08.2000, inc. Kauntz Werner, care avea funcţia de director financiar la CNM Petromin SA, a emis şi semnat un set de patru facturi fiscale în care a consemnat în mod nereal, că CNM Petromin SA Constanţa a scăzut din preţul de vânzare a celor 4 nave suma de 11.570.535 USD, reprezentând „investiţia” firmei Corona Shipping International SRL. (vol.125 fil.197, 202, 207 şi 212). Este evident că acest lucru a permis să fie diminuată cu mult valoarea navelor, practic în final, preţul navelor ajungând la 14.000.000 USD de la 44.500.000 USD cât fusese stabilit iniţial.

Şi aceste facturi au fost avizate de către învinuita Leonte Ludovica în calitatea ei de şef serviciu contabilitate CNM Petromin SA, care a certificat astfel situaţia neadevărată cuprinsă în ele.

În acest context putem constata că în cadrul tranzacţiei comerciale de vânzare a celor 4 nave de către firmele din Liberia, la care CNM Petromin şi implicit statul român erau unici acţionari, prin manopere frauduloase şi cu intenţie, învinuiţii Verioti Gheorghe, Kauntz Werner, Bărdaş Marcel, Roşioru Ion, Gache Mihai, Uzum Gheorghe, Zdru Mihai, Catrinescu Gheorghe, Pelinel Ştefan Mihai, Şerbotei Sergiu, Timotim Mariana, care aveau atribuţii fie de conducere, fie de administrare, fie de gestionare a patrimoniul acestor societăţi sau acţiunilor la aceste societăţi, au stabilit o valoare cu mult diminuată faţă de valoarea comercială, reală, a celor 4 nave diminuând cu suma de 30.050.000 USD din valoarea reală comercială a navelor de 44.050.000 USD.

Această operaţiune a fost considerată de către funcţionarii FPS şi o acţiune de privatizare a celor 4 nave, situaţie în care cu atât mai mult învinuiţii trebuiau să se preocupe de administrarea şi gestionarea acestor active cu bună credinţă, în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare la acea dată, şi apărând interesele CNM Petromin, implicit şi ale statului român.

Menţionăm la acest punct că navele Comăneşti, Cărbuneşti şi Bobîlna fuseseră scoase ilegal din patrimoniul CNM Petromin, şi li se acordase ilegal dreptul de a arbora pavilion liberian de către înv. Băsescu Traian, prin ordinul cu nr.418 din 20.07.1992, despre care am făcut vorbire în detaliu, anterior.

Prejudiciile înregistrate de CNM Petromin Sa la cele 4 nave au fost stabilite de către  expertiză prin deducerea din valorile de intrare a navelor în companiile proprietate de unică navă a taxei armator, chiriilor plătite de Corona Shipping Interntaţional şi a valorilor încasate din vânzarea fiecărei nave.

Astfel:

  • pentru nava Bobâlna prejudiciul înregistrat de CNM Petromin ca urmare a vânzării navei este de 551.790.22 USD (vezi expertiza vol.153 fil.110)
  • pentru nava Comăneşti prejudiciul înregistrat de CNM Petromin ca urmare a vânzării navei este în sumă de 423.861,25 USD (vezi expertiza vol.153 fil.110);
  • pentru nava Cărbuneşti prejudiciul înregistrat de CNM Petromin ca urmare a vânzării navei este în sumă de 685.869 USD (vezi expertiza vol.153 fil.111);
  • pentru nava 22 Decembrie prejudiciul înregistrat de CNM Petromin ca urmare a vânzării navei este în sumă de 483.530 USD (vezi expertiza vol.153 fil.111).

 

Încă de la început, înv. Verioti Gheorghe şi Bărdaş Marcel pentru a obţine ilegal proprietatea şi veniturile din exploatarea a celor 4 mineraliere de mare capacitate, aparţinând celor 4 companii înfiinţate în Liberia, unde CNM Petromin deţinea acţiunile 100%, „au apelat” la chestorul Barde Tănase şi preşedintele FPS-lui, înv. Sârbu Radu.

Ulterior, pentru realizarea celor menţionate mai sus, înv. Sârbu Radu a dat dispoziţie învinuiţilor Şerbotei Sergiu şi Timotim Mariana, expert FPS (vol.28 fil.136-149) pe baza documentelor prezentate de înv. Bărdaş Marcel, director în cadrul CNM Petromin şi Verioti Gheorghe, administrator la Corona Shipping International să întocmească un material privind privatizarea SC CNM Petromin.

La data de 16.02.2000, înv. Timotim Mariana, în calitate de expert, a întocmit o notă privind măsurile de restructurare necesare în vederea privatizării SC CNM Petromin SA Constanţa, însuşită şi aprobată de învinuiţii Şerbotei Sergiu, Pasca Gheorghe, Stoica Amalia Oana şi Giurgiu Emil Alin. Această notă ulterior, a fost aprobată de către Consiliul de Administraţie al FPS, compus din înv. Sârbu Radu (preşedinte), Erös Victor, Popa Ioan, Anastasiu Nicolae, Marinescu Gheorghe Adrian, Fodoreanu Sorin, Tachiciu Laurenţiu, Homoş Ioan şi numitul Teodor Atanasiu (vol.26 fil.45-57).

Pentru a duce la îndeplinirea hotărârea Consiliului de Administraţie al FPS, Comitetul de Direcţie compus din înv. Şerbotei Sergiu, Pelinel Ştefan Mihai, Rădulescu Nelu şi Giurgiu Emil Alin,a întocmit o notă datată 13.07.2000, privind solicitarea CNM Petromin pentru emiterea unui mandat special  reprezentanţilor FPS AGA – CNM Petromin în vederea vânzării cu plata în rate, prin negociere directă a 4 nave. Acesta a fost singurul obiectiv dus la îndeplinire din nota privind măsurile de restructurare în vederea privatizării CNM Petromin (vol.26 fil.74-78).

Pe baza hotărârilor Consiliului de Administraţie şi a Comitetului de Direcţie s-a emis mandatul special 304/987 din 14.07.2000, prin care reprezentantul FPS în AGA – CNM Petromin, este mandatat să aprobe vânzarea celor 4 nave, cu plata în rate prin negociere directă cu actualul utilizator al navelor, firma Corona Shipping International.

Din conţinutul notelor întocmite, reiese clar, că învinuiţii enunţaţi aveau cunoştinţă de faptul că cele 4 nave (Cărbuneşti, Comăneşti, Fortune 22 şi Bobâlna) aparţineau companiilor proprietare de unică navă, din Liberia (vol.26, fil.48), iar ulterior, s-a indicat şi schimbarea numelor navelor în Corona Fortune (ex Fortune 22), Corona Luck (ex Comăneşti), Corona Light (ex Bobîlna) şi Corona Fury (ex Cărbuneşti). Vânzarea cu plata în rate nu a fost realizată niciodată, deoarece navele nu se mai aflau în proprietatea CNM Petromin, documentele întocmite având scopul disimulării originii ilicite a acestora. Nu s-a întocmit contract de vânzare-cumpărare cu plata în rate, în conformitate cu mandatul acordat şi a ordinului 62/1998 în care se prevăd instrucţiuni privind modul de constituire a acestui contract cadru. Tot în acest ordin se prevede că la contractele de vânzare-cumpărare cu plata în rate, vânzătorul va stipula că dreptul de proprietate se transmite la data la care va fi plătită ultima rată.

Acest lucru fiind mai mult folosit pe „hârtie” în realitate s-a constatat că, cele 4 nave au fost vândute din companiile subsidiare din Liberia către alte 3 companii proprietare de unică navă, înfiinţate în Malta şi una din Liberia, sub numele Pearl, iar pentru a nu mai fi identificate s-au schimbat şi numele navelor după cum urmează Corona Fortune (ex Fortune 22, ex 22 Decembrie), Corona Luck (ex Comăneşti), Corona Light (ex Bobîlna) şi Corona Fury (ex Cărbuneşti).

Din această vânzare efectuată în companiile subsidiare, CNM Petromin nu a încasat nici o sumă de bani, deşi din facturile comerciale (invoice) rezultă suma de 30.500.000 USD (vol.21 fil.64; vol.22 fil.78; vol.23 fil.31; vol.24 fil.65).

Vânzarea acestor nave din Liberia a fost dispusă la data de 18.04.2000, de către Comitetul Director al companiilor Cărbuneşti Inc., Comăneşti Inc., Bobîlna Inc. şi 22 Decembrie Inc. compus din inc. Rusen Mitică, Kauntz Werner şi înv. Helmut Bogdan, către cumpărători din Malta. Persoanele fizice care au reprezentat cumpărătorii, din declaraţia inc. Rusen Mitică şi Kauntz Werner, nu au fost identificate întrucât, chiar cei doi învinuiţi au precizat că nu le cunosc identitatea. (vol. fil.).

Fapta celor doi inculpaţi cade sub incidenţa Legii 21/1999 conform art.3 care prevede că „de îndată ce angajatul unei persoane juridice sau fizice din cele prevăzute la art.8 are suspiciuni că operaţiunea care urmează să aibă loc, are drept scop spălarea banilor, va sesiza persoana sau persoanelor desemnate conform art.16, care pe baza unor indicii temeinice, vor informa la rândul lor Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor”

După ce aceste nave au fost vândute în Malta, pe baza informaţiilor şi a datelor obţinute, s-a constatat că din nou li s-au schimbat numele. În prezent Bobîlna numindu-se Hebey Progres, având pavilion Hong Kong şi aparţine companiei Hebey Progres Shipping; Comăneşti se numeşte Alexandros T, pavilion San Vincent and Grenadines, aparţinând companiei StarLight Shipping; Cărbuneşti se numeşte George T, pavilion San Vincent and Grenadines, aparţinând companiei Imperial Marine; iar 22 Decembrie nu a fost vândută, aparţinând tot companiei Pearl Fortune din Malta.

Înv. Verioti Gheorghe împreună cu inc. Kauntz Werner şi înv. Mirea Constantin pe data de 3.08.2000 au întocmit fictiv contracte de vânzare-cumpărare, prin care cele 4 subsidiare din Liberia, proprietara a navelor menţionate mai sus, unde CNM Petromin deţinea 100% acţiunile Petromin Overseas Inc., „au vândut” aceste nave societăţii Corona Shipping International (vol.21 fil.128-138; vol.22 fil.109-120; vol.23 fil.89-99; vol.24 fil.103-113).

La aceste contracte clauza 8 privind documentaţia au fost tăiate, astfel că transferul de proprietate nu a putut avea loc, neîntocmindu-se Bill of Sale (act de vânzare) nici radierea din vechiul registru şi nici înregistrarea la Căpitănia Zonală Constanţa.

La data de 1.09.2000, Corona Shipping International din nou întocmeşte 4 contracte fictive, prin care cele 4 nave le vinde din nou în Malta celor 4 companii subsidiare, proprietare de unică navă, numite Pearl. La aceste contracte de vânzare-cumpărare, clauza 8 privind documentaţia, au fost tăiate neîntocmindu-se Bill of Sale (act de vânzare) nici radierea din vechiul registrul Căpităniei Constanţa şi nici ordinul de retragere a pavilionului român (vol.152 fil.94-134).

Prin aceste metode folosite, inculpaţii Rusen Mitică, Kauntz Werner şi înv. Verioti Gheorghe au reuşit să ascundă o parte din activul societăţii CNM Petromin SA prin întocmirea fictivă a contractelor de vânzare-cumpărare între Corona Shipping International şi companiile subsidiare din Liberia, şi totodată, între Corona Shipping International şi Pearl din Malta. S-a mai folosit de asemenea, şi mandatul acordat de FPS pentru vânzarea cu plata în rate a celor 4 nave, fapt pentru care nu s-a întocmit contract de vânzare-cumpărare cu plata în rate.

În procesul verbal din data de 16.08.1999, AGA – CNM Petromin (vol.12 fil.174), înv. Bărdaş Marcel a prezentat mandatul special 1/5355 din 27.07.1999 de la FPS Comitetul de Direcţie, prin care reprezentantul FPS în AGA era împuternicit să aprobe închiderea operaţională a CNM Petromin SA. Faţă de această situaţie reprezentantul FPS votează pentru închiderea operaţională, parţială a CNM Petromin. Hotărârea Guvernului nr.58/3.02.1999 prevede în art.4 că închiderea operaţională parţială înseamnă încetarea parţială a activităţii unui agent economic în condiţiile prevăzute de Legea 31/1990. (vol. fil.)

Astfel, activitatea comisă de cei trei inculpaţi întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de bancrută frauduloasă, faptă prevăzută şi pedepsită de art.208 alin.1 lit.a din Legea 31/1990 privind societăţilor comerciale modificată prin Legea 195/1997, întrucât cei trei inculpaţi au intenţionat în mod clar să ascundă faţă de CNM Petromin şi implicit statul român activele reprezentate de cele 4 nave, cu scopul clar, aşa cum am arătat anterior, de a diminua valoarea acestora, scop care s-a şi realizat de altfel, şi care formează obiectul unei alte infracţiuni.

Pe de altă parte, fapta inculpaţilor Kauntz Werner şi Rusen Mitică de a crea un circuit prin care cele 4 nave au fost transferate din Liberia la firme off-shore din Malta şi Liberia, după ce aceştia efectuaseră operaţiuni de ascundere faţă de CNM Petromin (implicit statul român) a navelor (activitate explicată mai sus), în scopul de a favoriza pe înv. Verioti Gheorghe, care participase şi el la operaţiunea de „ascundere” a activelor, pentru ca ulterior aceste persoane să se sustragă consecinţelor juridice generate de aceste operaţiuni, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de spălare de bani prevăzute de art.23 lit.a şi b din Legea 21/1999, cu aplic art.13 rap. la art.23 din Legea 656/2002 art.23 lit.a) şi b).

Ulterior, învinuiţii Gheorghe Paşca, Timotim Mariana, Ungureanu Gheorghe, Stoica Amalia, acţionând în aceeaşi manieră defectuoasă în exercitarea atribuţiunilor de serviciu ca funcţionari ai FPS-lui, au aprobat nota nr.P/3055/22.09.2000, prin care, fără a efectua verificarea contractului dintre CNM Petromin şi Corona Shipping International SRL, au confirmat practic ilegalităţile care se comiseseră cu prilejul încheierii acestui contract, deşi sarcina lor consta tocmai în a verifica existenţa, condiţiile şi derularea acestui contract, pentru a informa în mod corect conducerea FPS. (vezi vol.28 fil.1-19).

 

În finalul situaţiei de fapt, pe care am prezentat-o în mod sintetic, având în vedere volumul mare de documente existente la dosarul cauzei (192 volume însumând 48.769 file), este necesar a formula câteva concluzii pentru a avea o privire de ansamblu asupra activităţii infracţionale desfăşurate de învinuiţii la care ne-am referit.

 

Prin adăugarea unor atribuţii suplimentate CIS CNM Petromin SA Constanţa, s-a lărgit în mod artificial competenţa acestuia, fapt ce a avut drept efect înfiinţarea de societăţi mixte sau proprii în străinătate,  fără a se supune aprobării ministerelor de resort şi ulterior guvernului şi a condus în mod direct la înfiinţarea companiilor Petroklav Inc. Bahamas, a holdingului Petromin Overseas Inc. Liberia şi a Petroklav Management Inc. Liberia.

Acest lucru a fost posibil datorită încălcării de către înv. Băsescu Traian a atribuţiunilor sale de serviciu, stabilite prin ordinul ministrului Transporturilor, învinuit care, a continuat să pună în practică hotărârea sa infracţională, deplasându-se la Oslo în Norvegia, unde a negociat pentru prima dată iniţierea raporturilor de colaborare dintre CNM Petromin SA şi Klaveness, fără a avea vreo împuternicire în acest sens de la autorităţile competente ale statului român.

Opţiunea de colaborare cu partenerul norvegian, la care au achiesat apoi şi ceilalţi învinuiţi nu s-a bazat nici un moment pe un studiu de piaţă şi pe o analiză a ofertelor.

Astfel, înfiinţarea companiei mixte, Petroklav Inc. Bahamas s-a realizat fără obţinerea avizului BNR şi Ministerului Economiei şi Finanţelor şi fără aprobarea Guvernului României care ar fi trebuit concretizată într-o hotărâre. În plus, nici Ministerul de Finanţe nu a avut cunoştinţă de înfiinţarea acesteia, la acea dată.

Societatea avea drept obiect de activitate asigurarea managementului tehnic şi comercial a navelor aparţinând CNM Petromin SA, urmând a realiza profit din această activitate pe care să-l împartă 50% cu 50% cu Torvald Klaveness.

Pentru a putea să realizeze acest obiectiv, ar fi trebuit ca reprezentanţii CNM Petromin SA să ia măsuri pentru a avea controlul asupra afacerii. În acest sens deşi s-au comandat studii de specialitate, avocaţii CNM Petromin SA, persoane cu pregătire de specialitate în domeniu (Sinclaire Roche), în urma analizelor, concluzionând că asocierea CNM Petromin cu firma Klaveness şi subcontractarea managementului către Petroklav Inc. Bahamas nu este în beneficiul părţii române, cu totală rea credinţă, nu s-a ţinut cont de concluziile şi recomandările acestora.

Neţinând cont de sfaturile avocaţilor, membrii BOD, condus de înv. Băsescu Traian au aprobat subcontractarea managementului către Klaveness. Astfel, CNM Petromin SA a pierdut controlul afacerii, întreaga activitate de operare nave, contabilitate şi trezorerie fiind delegată părţii norvegiene.

Procedând în acelaşi mod defectuos, cu ştiinţă, membri CIS, CA şi conducerea executivă a CNM Petromin SA, nu şi-au exercitat atribuţiile de control asupra modului cum directorii care compuneau consiliul director al Petroklav Inc. Bahamas au hotărât şi condus activitatea comercială.

Acest context a permis ca în cadrul Petroklav Inc. Bahamas, veniturile şi cheltuielile să fie înregistrate de către această companie ca şi când ar fi fost armatoare a navelor şi nu de către CNM Petromin, care a înregistrat doar sumele datorate cu titlu de chirie pentru nave. Aceste sume nu a acoperit nici măcar amortizarea aferentă navelor, în perioada în care operarea acestora a fost la totala discreţie a Klaveness.

Prejudiciul calculat în dauna Petromin SA, urmare desfăşurării activităţii din Petroklav Inc. Bahamas, a fost dimensionat la nivelul sumei de 1.158.101 USD.

În evidenţa contabilă Petromin SA, aceste acţiuni au fost înregistrate abia în anul 1998, urmare sesizărilor organelor de control şi nici până în prezent, acţiunile deţinute de CNM Petromin SA în cadrul acestei societăţi, nu au fost achitate până în prezent.

Pe baza experienţei infracţionale acumulate la înfiinţarea şi derularea asocierii în compania mixtă Petroklav Inc. Bahamas, la data de 29.01.1992, învinuiţii Toanchină Virgil şi Băsescu Traian, au stabilit la o întâlnire de la Ambasada Norvegiei la Bucureşti, înfiinţarea societăţilor de unică navă din Liberia, a holdingului Petromin Overseas Inc şi a Petroklav Management Inc.

Perseverenţa acestor învinuiţi în desfăşurarea activităţilor infracţionale, a culminat cu faptul că, deşi aceştia reprezentau o companie mixtă (Petroklav Inc. Bahamas), aflată sub jurisdicţie străină, au acţionat în mod discreţionar în raport de interesele CNM Petromin, pe care trebuiau să le apere, şi au înfiinţat societăţile din Liberia, sustrăgându-se oricărui control din partea autorităţilor competente române. Acest lucru se observă din compararea deciziei BOD a Petroklav Inc. Bahamas, cu hotărârea nr.17 a CIS – CNM Petromin, comparaţie din care rezultă că practic, BOD-ul companiei mixte a hotărât în detaliu „afacerea Liberia”. Practic, din hotărârea CIS lipseşte aprobarea pentru constituirea Petroklav Management Inc., asupra acestei companii neexistând nici un fel de control din partea organelor de conducere legale ale CNM Petromin şi implicit a statului român.

Scopul înfiinţării de firme în Liberia, a fost extinderea activităţii iniţial realizate în Petroklav Inc. Bahamas, în cadrul căreia controlul întregii afaceri l-a avut Torvald Klaveness pe o altă structură, la dimensiuni mărite, implicând un număr mai mare de nave, proprietate a societăţilor subsidiare POI.

„Experimentul” realizat în cadrul Petroklav Inc. Bahamas s-a pus în aplicare în cadrul structurii Liberia, prin menţinerea schemei de funcţionare în cadrul căreia, controlul afacerii este deţinut de Torvald Klaveness, fără ca acesta din urmă să aducă un aport la aceste societăţi, iar răspunderea privind contractarea creditelor şi ipotecarea navelor să rămână responsabilitatea exclusivă a Petromin SA prin POI.

Lipsa Ambasadei Române în Monrovia a eludat  controlul statului prin supralegalizarea documentelor notariale necesare transferului proprietăţii navelor în subsidiare, determinat  de faptul că, România nu era semnatară la Convenţia cu privire la suprimarea cerinţei supralegalizării actelor oficiale străine, adoptată la Haga la 5.11.1961, şi nu a fost posibilă aplicarea prevederilor art.22 din decretul 52/1975 unde se precizează că” personalul român din conducerea societăţii mixte va informa oficiul diplomatic al României din ţara de reşedinţă asupra activităţii şi rezultatelor obţinute de societate, iar oficiile diplomatice vor acorda la rândul lor tot sprijinul necesar în vederea desfăşurării în cele mai bune condiţii,  a activităţii societăţii

Înfiinţarea acestor societăţi a fost făcută fără aprobarea BNR şi a Ministerului Economiei şi Finanţelor. Solicitarea acestor avize s-a făcut tardiv, fiind lipsite de obiect, deoarece la data solicitării, companiile erau deja înfiinţate, navele vândute cu un dolar, contractul de credit era semnat şi tragerile erau în curs.

Pentru vânzarea navelor nu s-a solicitat aprobarea guvernului conform Decret nr.443/1972.

Societatea Petroklav Management Inc. Liberia a fost înfiinţată ca o companie 100% Petromin, cu acţiuni la purtător, fără aprobarea CIS Petromin. Acţiunile Petroklav Management Inc. s-au transferat la Petromin Overseas Inc., iar mai departe nu se cunoaşte cum au circulat aceste acţiuni.

Înfiinţarea Petroklav Management Inc. a avut drept scop eliminarea controlului Petromin SA, atât din activitatea de operare cât şi din administrarea creditului angajat numai pe contul şi cu garanţiile exclusive Petromin Overseas Inc.

Toate încasările din operarea navelor s-au realizat prin conturile Petroklav Management Inc. la discreţia managerului Klaveness, care putea dispune de ele, dat fiind acţiunile la purtător.

Alegerea  directorului norvegian  în bordul  directorilor din  cadrul  Petromin  Overseas Inc, s-a  făcut  in 16.07.92, de către  cei  care au  depus pe masă  certificatele  de  acţiuni, adică de el  însuşi. 

În felul acesta hotărârile au fost luate nu de CIS în calitatea sa de reprezentant al statului, proprietar al acţiunilor Petromin SA, ci de cel care le deţinea (acţiuni la purtător).

Menţionăm  că sumele  reprezentând capital social, la companiile din Liberia nu sunt vărsate, în rapoartele de audit acestea având menţiunea “un paid”.

Societăţile din Liberia sunt companii de sine stătătoare, cu puteri de decizie, având acţionari, organe de conducere, cont în bancă, dreptul de lua credit şi a dispune de el, trezorier, evidenţă contabilă, audit anual, sigiliu, secretar având ca  obligaţii ţinerea evidenţei registrelor societăţii şi nu o simplă “companie de hârtie” cum a lăsat să se înţeleagă conducerea Ministerului Transporturilor şi CNM Petromin SA.

Predarea contractului de management către Klaveness, la fel ca şi în cazul Bahamas, a dus la pierderea controlului afacerii de către CNM Petromin SA şi preluarea acestuia de către Klaveness.

Faptul că, CNM Petromin SA deţinea 100% din acţiuni asupra Petromin Overseas Inc. şi Petroklav Management Inc., nu conferea dreptul asupra proprietăţii acestora, ci cum am mai arătat conform dreptului englez, compania este proprietara patrimoniului său. Acest lucru este confirmat de faptul că după ce au fost vândute toate cele 16 nave, ultimele 4 în anul 2000, CNM Petromin SA deţinea acţiunile în original, dar nu mai avea navele. Toate acţiunile  în original 100% deţinute de  CNM Petromin SA la holding şi 16 subsidiare au fost ridicate de către PNA la data de 18.10.2002, cât şi sigiliile , în prezent acestea  aflându-se la dosarul cauzei. (vol.78)

Radierea şi vânzarea navelor către societăţile subsidiare s-a făcut fără respectarea cadrului legal, în baza unor contracte de bare-boat inexistente şi fără aprobarea prevăzută de Decretul 443/1972 art.13.

Nerespectarea prevederilor legale privind vânzarea unor active din patrimoniu cât şi preţul de numai 1USD/navă, scot în evidenţă caracterul formal şi nelegal al vânzării navelor către companiile liberiene. Caracterul formal al vânzării este scos în evidenţă şi de faptul că, documentele de vânzare nu au fost înregistrate în evidenţa contabilă a CNM Petromin, navele fiind păstrate tot în patrimoniul Petromin.

Pe parcursul perioadei 1992-2000, societăţile liberiene au înregistrat pierderi an de an, însumând 161.861.917,74 USD, sumă care s-a constituit prejudiciu în dauna Petromin.

Semnarea contractului de împrumut şi efectuarea primei trageri s-a efectuat înaintea avizării dată de Ministerul Economiei şi Finanţelor, iar  persoanele împuternicite să semneze contractul de credit nu a avut aprobarea CIS Petromin SA.

          Nu a fost respectată în totalitate destinaţia creditelor acordate.

Pierderile înregistrate pe fiecare an, şi contractarea unor împrumuturi mari, în raport de puterea financiară a Petromin Overseas Inc. Liberia, au făcut ca navele să fie vândute una câte una pentru a se putea restitui aceste împrumuturi.

          Aşa se face că vânzarea celor 16 nave, proprietatea companiilor de unică navă liberiene s-a făcut în următoarele modalităţi:

  1. fie prin mandat special acordat de Fondul Proprietăţii de Stat (Callatis- Histria Star, Breaza,- Histria Sun, Comăneşti – Corona Luck, Cărbuneşti – Corona Fury, Bobâlna – Corona Light, 22 Decembrie- Corona Fortune, Baia de Criş, Băneasa, Barboşi) fără întocmirea contractului de vânzare cumpărare
  2. fie prin Bursa Maritimă şi de Mărfuri Constanţa (Bujoreni, Baia de Aramă, Băneasa şi Barboşi),
  3. altele prin readucerea scriptică în ţară din Liberia şi vânzarea către parteneri străini cu întocmirea declaraţiei vamale şi a declaraţiei de încasare valutară,
  4. altele prin readucerea scriptică în ţară din Liberia  fără întocmirea celor 2 documente de export.

 

În realitate, cu excepţia punctelor 3 şi 4, navele au fost vândute din Liberia către alt partener străin, la vânzător fiind menţionate companiile liberiene proprietare de unică navă şi nu CNM Petromin, fapt pentru care acesta nu a putut să încaseze contravaloarea acestora, iar scoaterea din contabilitatea Petromin s-a făcut prin întocmirea unor facturi, fără a avea la bază suport în care la vânzător s-a menţionat CNM Petromin. În facturi s-a trecut preţul de vânzare în dolari a navelor, fără ca acesta să fie încasat şi fără a se întocmi declaraţie vamală şi declaraţie de încasare valutară. Deşi în mandatele speciale acordate de FPS s-a invocat OG nr.88/1997 HG nr.55/1998, Legea nr. 99/1999 şi HG nr.450/1999, acte normative care în principal  vizează privatizarea  societăţilor comerciale româneşti, în speţă CNM Petromin, prin vânzarea de active, acestea nu au putut fi aplicate, întrucât navele nu mai erau în proprietatea companiei româneşti,  fiind radiate şi aparţineau societăţilor comerciale liberiene proprietate de unică navă, unele având şi pavilion liberian. Aceste acte normative puteau fi aplicate numai activelor aparţinând societăţilor româneşti, de altfel  deşi s-au dat mandate Petromin să vândă aceste active,  contractele de vânzare nu au putut fi încheiate  pentru motivele arătate mai sus.

Numirea în consiliul de administraţie a unor membrii care nu au avut tangenţă cu lumea shippingului şi care prin hotărârile lor au diminuat patrimoniul CNM Petromin prin acceptarea vânzării unor nave în baza unor documente  necorespunzătoare şi neîncasarea preţului acestora (ex. Roşioru Ion  jurist consult, Oancea Viorel secretar general în Ministerul de Interne la acea dată)

Deci în concluzie, rezultă că legislaţia  românească nu putea fi aplicată, deoarece activele nu  mai aparţineau CNM Petromin, cu toate că, aceasta deţinea 100% acţiunile  şi  în prezent a rămas cu ele.

    Astfel la finalizarea urmăririi penale în cauză, toate cele 16 nave fuseseră vândute, înregistrându-se un prejudiciu total în dauna CNM Petromin SA şi a statului român în cuantum de 324.514.683,80 USD, echivalentul cursului de schimb valutar la zi 11.027.008.955.524 lei.

 

 

  1. ÎNCADRAREA JURIDICĂ

 

  1. Explicaţii privind aplicarea unor dispoziţii, referitoare la infracţiunile săvârşite deinculpaţi şi învinuiţi

Forma tip a infracţiunii de abuz în serviciu este definită şi incriminată prin art. 248 C.pen. „Fapta funcţionarului public, care în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituţii de stat ori al unei alte unităţi din cele la care se referă art. 145 sau o pagubă patrimoniului acesteia …”

Subiectul este calificat, „funcţionar”,  noţiune definită la rândul ei  în art. 147 din C.p. „Prin „funcţionar public” se înţelege orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost investită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei unităţi dintre cele la care se referă art. 145. 

          Prin „funcţionar” se înţelege persoana menţionată în alin. 1, precum şi orice salariat care exercită o însărcinare în serviciul unei alte persoane juridice decât cele prevăzute în acel alineat”.

          Este indiscutabil că au calitatea de funcţionari în sensul prev. art. 147 alin. 1 din C.p., învinuiţii purtători ai autorităţii de stat în structurile Ministerului Transporturilor – miniştrii, secretari de stat, personal al Inspectoratului de Stat al Navigaţiei Civile, personalul căpităniei Portului Constanţa, precum şi cei din FPS, CIS/ CIMS cu rol  de reprezentare şi decizie a acţionarului Statul Român, ale căror atribuţii sunt stabilite de lege constituind, deopotrivă, obligaţii de serviciu.

De asemenea sunt funcţionari conform art. 47 alin. 2 C.pen. învinuiţii cu funcţii de decizie în cadrul CNM Petromin S.A. – membrii CA, administrator unic, director de resort, şefi servicii, ş.a., ale căror atribuţii decurg din lege, statutul de societate pe acţiuni şi fişele de post.

Învinuiţii desemnaţi din personalul  propriu de către CNM Petromin S.A. în calitate de acţionar să exercite funcţii de conducere, verificări şi control de ansamblu sau pe domenii specifice la societăţile constituite în străinătate, inclusiv în asocierea mixtă cu Torvald Klaveness Oslo, au calitate de funcţionari. Aceştia deşi au atribuţii funcţionale conform Statutului, în  acord cu legea statului unde au sediul social funcţional, prin efectul asumării la constituire sau asociere de către acţionarul CNM Petromin S.A., trebuie să le exercite întocmai,  în interesul părţii române.

Răspunderea penală în speţă este  angajată şi pentru persoane care nu au calitatea intrinsecă de funcţionari dar sunt participanţi sub forma complicităţii prev. de art. 26 din C.p. la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu de către învinuiţii din conducerea CNM Petromin S.A. Este cazul învinuitului  Bâclea Adolf, acţionar la S.C Corona Shipping Constanţa care a semnat contractele B/B  cu menţiunea cumpărării a 4 nave la preţuri subevaluate ş.a.

Latura subiectivă înglobează intenţia directă iar aceasta este şi ea calificată  prin noţiunea „cu ştiinţă”  din textul incriminator.

Acest element caracterizant fiecărui act sau acţiune cuprinsă în latura obiectivă circumscrie precis în speţă mobilul şi scopul săvârşirii, obiectul  juridic şi cel material al infracţiunii de abuz în serviciu. Deşi textul incriminator de la art. 248 C.p. nu cere realizarea unui scop în speţă s-a observat că acest lucru s-a întâmplat în multe situaţii demonstrând într-un mod categoric intenţia învinuiţilor de a comite această faptă. Urmarea faptei de abuz în serviciu este de asemenea şi ea demonstrată în cauză pe  de o parte prin prejudiciul  adus CNM Petromin SA şi implicit statului român,  iar pe de altă parte chiar prin perturbarea deosebit gravă produsă în activitatea  CNM Petromin SA,  care a fost nevoită să-şi schimbe la un moment dat obiectul de activitate.

Faţă de mai mulţi învinuiţi s-a reţinut că aceştia au comis atât infracţiunea de abuz cât şi alte infracţiuni în formă continuată. Acest lucru a fost demonstrat în prezentarea situaţiei de fapt, arătându-se că modalitatea de comitere a infracţiunilor, repetarea aceluiaşi mod de săvârşire la toate faptele, periodicitatea cu care aceste fapte, care fiecare în parte întrunesc elementele constitutive ale aceleiaşi infracţiuni, au fost comise, perioadele  de timp care s-au scurs între aceste fapte, uneori mai lungi alteori mai scurte determinate de specificul fiecărei activităţi infracţionale, conduc la aplicarea art. 41 lin. 2 C.p..

Ilustrativă sub acest aspect este situaţia învinuitului Băsescu Traian.

Realizarea scopului convenit cu cei din conducerea Torvald Klaveness Group Oslo (scrisorii de intenţie prezident BOD – Petroklav Inc. Bahamas) relevă existenţa aceluiaşi  mobil al  încălcărilor „cu ştiinţă”  a atribuţiilor  iniţial de subsecretar de stat şi apoi, de ministrul al transporturilor, prin emiterea nelegală a Ordinelor, începând din 31.01.1991 (Ord. nr.1349 prin care a amestecat atribuţii statut – regulament CNM Petromin S.A. pentru facilitarea nelegală a asocierii externe) şi continuând cu cele de radiere din Registrul naval român şi de modificare a regimului pavilionului navelor angajate în managementul Torvald până la cel din 3.01.2002 (Ord. nr. 3/2000 de retragere a pavilionului român şi scoaterea din evidenţă a navei vrachier Baia de Criş).

În privinţa întrunirii cerinţelor legale ale disp. art. 41 alin. 2 din C.p.,  este irelevant „în speţăintervalul de timp dintre luna iunie 1992 şi luna  ianuarie 1997, în care nu a exercitat funcţia de ministru al transporturilor devreme ce rezoluţia de săvârşire a infracţiunilor reţinute în sarcina învinuitului arătat mai sus, a fost luată  la început, în cadrul Ministerului Transporturilor atunci când îndeplinea funcţia de subsecretar de stat. Chiar dacă ulterior învinuitul a devenit ministru în două perioade de timp diferite, învinuitul Băsescu Traian nu a făcut altceva decât să pună în practică hotărârea infracţională pe care o luase deja. Deci în perioadele când şi-a exercitat atribuţiunile de serviciu în cele două calităţi diferite învinuitul nu s-a abătut cu nimic de la hotărârea infracţională iniţială, aspecte care rezultă cu prisosinţă  din situaţia de fapt prezentată, astfel faptele de abuz în serviciu săvârşite în perioada 1998 – 2000 de către învinuitul Băsescu Traian precum şi cele de fals intelectual au fost comise în aceeaşi modalitate cu acelaşi conţinut pe baza cunoaşterii situaţiei navelor CNM Petromin  de către învinuit cunoaştere care a început din momentul în care învinuitul a fost numit în funcţia de subsecretar de stat la Ministerul Transporturilor.

Sunt întrunite de asemenea şi elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu, în forma calificată – abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave  prev. de art. 2481 C.p. Dacă faptele prevăzute de art. 246, 247 şi 248 au avut consecinţe deosebit de grave, se pedepseşte cu închisoare de la 5 ani la 15 ani şi interzicerea unor drepturi”

Cerinţa esenţială a acestei infracţiuni – care a justificat de altfel  incriminarea distinctă a formei calificate – consecinţe deosebit de grave aşa cum sunt acestea definite explicit prin art. 146 C.p. „Prin consecinţe „deosebit de grave” se înţelege o pagubă materială mai mare de 2.000.000.000 lei sau o perturbare deosebit de gravă a activităţii, cauzată unei autorităţi publice sau oricăreia dintre unităţile la care se referă art.145, ori altei persoane juridice sau fizice”.

Este mai mult decât evident că pierderea celor 16 nave maritime  de mare tonaj, fiecare în parte valorând peste 10 şi până la  33.000.000 USD, relevând numai acestea un prejudiciu de peste 157 mil. USD constituie un rezultat care relevă cu prisosinţă consecinţe deosebit de grave, mai ales că totalul prejudiciului localizat în patrimoniul CNM Petromin S.A. este de 324.514.683,80 USD.

Tot astfel „perturbarea deosebit de gravă” a  activităţii CNM  Petromin SA este exprimată, la  plafonul superior extrem al acesteia, prin   faptul că nu mai are obiectul de activitate exploatare nave maritime mineraliere şi petroliere  evident din cauza dispariţiei navelor din patrimoniu, fiind ilustrată şi de haosul în evidenţele patrimoniale şi financiar contabile, întreţinut pe întreaga perioadă tocmai pentru a ascunde derularea dezastruoasă a afacerii Petroklav.

În această cauză au fost reţinute şi infracţiuni de bancrută frauduloasă şi spălare de bani în sarcina unor învinuiţi, perioadele de timp în care au fost comise faptele corespunzând unor modificări legislative în aceste materii, situaţie în care este necesar a înfăţişa aceste modificări pentru a se putea face o corectă aplicare a principiului legii penale mai favorabile prev. de art. 13 C.p.

Astfel, infracţiunea de bancrută frauduloasă prev. de Legea 31/1990, a rămas cu acelaşi conţinut, reglementat în art. 208 din această lege, cu conţinutul aceleaşi infracţiuni, ce a fost reglementat prin Legea nr. 195/17.11.1997, modificându-se doar numărul textului care incriminează infracţiunea, care în prezent poartă numărul 276. Se observă astfel că nu s-a schimbat practic decât numărul art. care reglementează această infracţiune şi nu condiţiile conţinutului constitutiv din textul incriminatoriu.

De asemenea în ceea ce priveşte legea ce reglementează prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, observăm că la data comiterii faptelor de către învinuiţi era în vigoare Legea nr. 21/18 ianuarie 1999, iar în timpul efectuării urmăririi penale aceasta a  fost abrogată de Legea nr. 656/7 decembrie 2002, însă textul de la art. 23 care reglementează infracţiunea de spălare de bani a suferit o singură modificare prin noua lege şi anume aceea că a fost lărgită sfera infracţiunilor  „predicat”.

Astfel în timp ce în vechea lege se putea vorbi de existenţa infracţiunii de spălare de bani  doar dacă schimbarea sau transferul de valori se fac cunoscând că acestea provin din săvârşirea unor infracţiuni (care sunt enumerate limitativ în lege), în noua lege sfera celei de-a doua categorii de infracţiuni este extinsă la toate infracţiunile, legiuitorul nemaienumerând o infracţiune sau diferite categorii de infracţiuni.  Urmează ca în concret prin aplicarea art. 13 C.p. să se stabilească care din cele două norme de incriminare le este mai favorabilă învinuiţilor care au comis asemenea fapte.

În raport, de situaţia de fapt prezentată mai sus, a împrejurărilor, condiţiilor, modalităţilor şi scopul urmărit de învinuiţii şi inculpaţii care au făcut obiectul  urmăririi penale în cauza supusă analizei de faţă, reţinem, pentru fiecare, încadrarea juridică a faptelor penale, comise de fiecare:

 

  1. ÎN DREPT:

1.- Fapta inculpatului RUSEN MITICĂ, care în perioada 1997-2000, în calitate de director tehnic al CNM Petromin şi director-secretar în mai multe companii proprietare de unică navă din Liberia, unde CNM Petromin era acţionar unic, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în mod repetat, şi-a încălcat cu ştiinţă atribuţiile de serviciu, acţionând în mod defectuos în exercitarea acestora, iar uneori neexercitându-şi atribuţii care îi reveneau în mod expres, cauzând prin aceasta o perturbare deosebit de gravă, precum şi o pagubă însemnată în dauna CNM Petromin SA, care au condus la consecinţe deosebit de grave pentru această companie, constituie infracţiunea continuată de abuz în serviciu, în formă calificată, prev. de art.248 combinat cu art.2481 C.p. cu aplic art.41 alin.2 C.p.

– fapta aceluiaşi inculpat, care în calităţile arătate mai sus a întocmit mai multe documente în care a atestat fapte şi împrejurări necorespunzătoare adevărului sau a omis cu ştiinţă uneori să insereze date şi împrejurări pe care le cunoştea, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în mod repetat, în perioada 1997-2000 constituie infracţiunea continuată de fals intelectual prev. de art.289 cu aplic art.41 alin.2 C.p.

– fapta aceluiaşi inculpat de a folosi în mod repetat, înscrisurile arătate mai sus, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, cunoscând că acestea sunt false în perioada 1997-2000, constituie infracţiunea continuată de uz de fals prev de art.291 cu aplic art.41 alin.2 C.p.

– fapta aceluiaşi inculpat care în luna aprilie 2000 a efectuat operaţiuni de ascundere a unei părţi din activul CNM Petromin reprezentat de 4 nave, în vederea diminuării aparente a valorii acestora, cunoscând că CNM Petromin se afla în încetare parţială de activitate (aşa cum am explicat în situaţia de fapt) constituie infracţiunea de bancrută frauduloasă prev. de art.276 lit.a din Legea 31/1990 (modificată prin Legea nr.195/1997) cu aplic art.13 în referire la art.208 lit.a din Legea 31/1990, nemodificată.

– fapta aceluiaşi inculpat care în luna aprilie 2000 a creat un circuit prin care cele 4 nave au fost transferate din Liberia la firme off-shore din Malta şi Liberia, după ce acesta efectuase operaţiuni de ascundere faţă de CNM Petromin (implicit statul român) a navelor (activitate explicată în situaţia de fapt), în scopul de a favoriza pe înv. Verioti Gheorghe, care participase şi el la operaţiunea de „ascundere” a activelor, pentru ca ulterior alte persoane, inclusiv inculpatul, să se sustragă consecinţelor juridice generate de aceste operaţiuni, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de spălare de bani prevăzute de art.23 lit.a şi b din Legea 21/1999, cu aplic art.13 rap. la art.23 din Legea 656/2002 art.23 lit.a şi b.

Având în vedere faptul că inculpatul a comis mai multe infracţiuni fără să fie condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele urmează ca faţă de acesta să se facă aplicarea art.33 lit.a C.p.

 

2.- Fapta inculpatului KAUNTZ WERNER, care în perioada 1998-2001, în calitate de director economic al CNM Petromin şi director-trezorier în mai multe companii proprietare de unică navă din Liberia, unde CNM Petromin era acţionar unic, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în mod repetat, şi-a încălcat cu ştiinţă atribuţiile de serviciu, acţionând în mod defectuos în exercitarea acestora, iar uneori neexercitându-şi atribuţii care îi reveneau în mod expres, cauzând prin aceasta o perturbare deosebit de gravă, precum şi o pagubă însemnată în dauna CNM Petromin SA, care au condus la consecinţe deosebit de grave pentru această companie, constituie infracţiunea continuată de abuz în serviciu, în formă calificată, prev. de art.248 combinat cu art.2481 C.p. cu aplic art.41 alin.2 C.p.

– fapta aceluiaşi inculpat, care în calităţile arătate mai sus a întocmit mai multe documente în care a atestat fapte şi împrejurări necorespunzătoare adevărului sau a omis cu ştiinţă uneori să insereze date şi împrejurări pe care le cunoştea, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în mod repetat, în perioada 1998-2001 constituie infracţiunea continuată de fals intelectual prev. de art.289 cu aplic art.41 alin.2 C.p.

– fapta aceluiaşi inculpat de a folosi în mod repetat, înscrisurile arătate mai sus, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, cunoscând că acestea sunt false în perioada 1998-2001, constituie infracţiunea continuată de uz de fals prev de art.291 cu aplic art.41 alin.2 C.p.

– fapta aceluiaşi inculpat care în perioada aprilie-august 2000 a efectuat operaţiuni de ascundere a unei părţi din activul CNM Petromin reprezentat de 4 nave, în vederea diminuării aparente a valorii acestora, cunoscând că CNM Petromin se afla în încetare parţială de activitate (aşa cum am explicat în situaţia de fapt) constituie infracţiunea de bancrută frauduloasă prev. de art.276 lit.a din Legea 31/1990 (modificată prin Legea nr.195/1997) cu aplic art.13 în referire la art.208 lit.a din Legea 31/1990, nemodificată.

– fapta aceluiaşi inculpat care în perioada aprilie-august 2000 a creat un circuit prin care cele 4 nave au fost transferate din Liberia la firme off-shore din Malta şi Liberia, după ce acesta efectuase operaţiuni de ascundere faţă de CNM Petromin (implicit statul român) a navelor (activitate explicată în situaţia de fapt), în scopul de a favoriza pe înv. Verioti Gheorghe, care participase şi el la operaţiunea de „ascundere” a activelor, pentru ca ulterior alte persoane, inclusiv inculpatul, să se sustragă consecinţelor juridice generate de aceste operaţiuni, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de spălare de bani prevăzute de art.23 lit.a şi b din Legea 21/1999, cu aplic art.13 rap. la art.23 din Legea 656/2002 art.23 lit.a şi b.

Având în vedere faptul că inculpatul a comis mai multe infracţiuni fără să fie condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele urmează ca faţă de acesta să se facă aplicarea art.33 lit.a C.p.

 

3.- Fapta învinuitului BĂRDAŞ MARCEL, care în perioada 29.07.1998-21.04.2001, în calitate de director general şi administrator unic al CNM Petromin şi director/preşedinte al unor firme din Liberia, unde CNM Petromin era acţionar unic, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, cu ştiinţă, în mod repetat, a acţionat defectuos în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, iar uneori nu a îndeplinit acte care îi reveneau în această calitate, cauzând astfel tulburări însemnate şi pagube deosebit de mari, care au avut consecinţe deosebit de grave pentru CNM Petromin SA, constituie infracţiunea continuată de abuz în serviciu în formă calificată prev. de art.248 combinat cu art.2481 cu aplic art.41 alin.2 C.p.

– fapta aceluiaşi învinuit care în calităţile arătate mai sus a întocmit mai multe documente în care a atestat fapte şi împrejurări necorespunzătoare adevărului sau a omis cu ştiinţă uneori să insereze date şi împrejurări pe care le cunoştea, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în mod repetat, în perioada 29.07.1998-21.04.2001 constituie infracţiunea continuată de fals intelectual prev. de art.289 cu aplic art.41 alin.2 C.p.

– fapta aceluiaşi învinuit de a folosi în mod repetat, înscrisurile arătate mai sus, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, cunoscând că acestea sunt false în perioada 29.07.1998-21.04.2001, constituie infracţiunea continuată de uz de fals prev de art.291 cu aplic art.41 alin.2 C.p.

– fapta aceluiaşi învinuit care în luna iulie 2000 a stabilit cu intenţie o valoare cu mult diminuată faţă de valoarea comercială reală la navele Comăneşti, Cărbuneşti, Bobîlna şi 22 Decembrie, cu prilejul vânzării acestora, în acel moment învinuitul fiind administrator unic al CNM Petromin SA, unde statul era acţionar majoritar constituie infracţiunea prev. de art.10 lit.a din Legea nr.78/2000.

Având în vedere faptul că învinuitul a comis mai multe infracţiuni fără să fie condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele urmează ca faţă de acesta să se facă aplicarea art.33 lit.a C.p.

 

4.- Fapta învinuitei TIMOTIM MARIANA, care în calitate de expert la Direcţia de Restructurare şi Pregătire a Privatizării la FPS Bucureşti (în prezent AVAS), în perioada martie-septembrie 2000, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, cu ştiinţă, în mod repetat, a acţionat în mod defectuos în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, iar uneori nu a îndeplinit acte pe care trebuia să le îndeplinească în efectuarea sarcinilor de serviciu, şi prin aceasta a cauzat o tulburarea însemnată şi o pagubă care au produs consecinţe deosebit de grave pentru CNM Petromin SA, constituie infracţiunea continuată de abuz în serviciu în formă calificată, prev. de art.248 combinat cu art.2481 cu aplic. art.41 alin.2 C.p.

– fapta aceleiaşi învinuite, care la data de 13.06.2000, în calitate de funcţionar la FPS, acţionar majoritar (şi implicit statul român) la CNM Petromin SA având atribuţii de urmărire a rezultatelor economico-financiare, restructurare, verificare la această societate, a stabilit, cu intenţie, o valoare cu mult diminuată faţă de valoarea comercială reală la navele Comăneşti, Cărbuneşti, Bobîlna şi 22 Decembrie, cu prilejul vânzării acestora, propunând scăderea investiţiilor efectuate de cumpărător la aceste nave, din preţul de vânzare, în mod nefundamentat, întrucât aceste investiţii nu erau reale, constituie infracţiunea prev. de art.10 lit.a din Legea nr.78/2000.

Având în vedere faptul că învinuita a comis mai multe infracţiuni fără să fie condamnată definitiv pentru vreuna dintre ele urmează ca faţă de acesta să se facă aplicarea art.33 lit.a C.p.

 

5.-  Fapta învinuitului ŞERBOTEI SERGIU, care în calitate de director al Direcţiei de Restructurare şi Pregătire a Privatizării din cadrul FPS Bucureşti (în prezent AVAS), în perioada martie-septembrie 2000, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, cu ştiinţă, în mod repetat, a acţionat în mod defectuos în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, iar uneori nu a îndeplinit acte pe care trebuia să le îndeplinească în efectuarea sarcinilor de serviciu, şi prin aceasta a cauzat o tulburarea însemnată şi o pagubă care au produs consecinţe deosebit de grave pentru CNM Petromin SA, constituie infracţiunea continuată de abuz în serviciu în formă calificată, prev. de art.248 combinat cu art.2481 cu aplic. art.41 alin.2 C.p.

– fapta aceluiaşi învinuit, care la data de 13.07.2000, în calitate de funcţionar la FPS, acţionar majoritar (şi implicit statul român) la CNM Petromin SA având atribuţii de organizare, planificare, coordonare a acestei societăţi, a stabilit, cu intenţie, o valoare cu mult diminuată faţă de valoarea comercială reală la navele Comăneşti, Cărbuneşti, Bobîlna şi 22 Decembrie, cu prilejul vânzării acestora, scăzând investiţiile efectuate de cumpărător la aceste nave, din preţul de vânzare, în mod nefundamentat, întrucât aceste investiţii nu erau reale, constituie infracţiunea prev. de art.10 lit.a din Legea nr.78/2000.

Având în vedere faptul că învinuitul a comis mai multe infracţiuni fără să fie condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele urmează ca faţă de acesta să se facă aplicarea art.33 lit.a C.p.

 

6.-  Fapta învinuitei STOICA AMALIA OANA, care în calitate de consilier juridic la FPS Bucureşti (în prezent AVAS), în perioada martie-septembrie 2000, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, cu ştiinţă, în mod repetat, a acţionat în mod defectuos în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, iar uneori nu a îndeplinit acte pe care trebuia să le îndeplinească în efectuarea sarcinilor de serviciu, şi prin aceasta a cauzat o tulburarea însemnată şi o pagubă care au produs consecinţe deosebit de grave pentru CNM Petromin SA, constituie infracţiunea continuată de complicitate la infracţiunea abuz în serviciu în formă calificată, prev. de art.26 rap. la art.248 combinat cu art.2481 cu aplic. art.41 alin.2 C.p.

– fapta aceleiaşi învinuite, care la data de 13.06.2000, în calitate de funcţionar la FPS, acţionar majoritar (şi implicit statul român) la CNM Petromin SA având atribuţii de participare în comisiei de negociere directă, inclusiv la  această societate, a stabilit, cu intenţie, o valoare cu mult diminuată faţă de valoarea comercială reală la navele Comăneşti, Cărbuneşti, Bobîlna şi 22 Decembrie, cu prilejul vânzării acestora, propunând scăderea investiţiilor efectuate de cumpărător la aceste nave, din preţul de vânzare, în mod nefundamentat, întrucât aceste investiţii nu erau reale, constituie infracţiunea prev. de art.10 lit.a din Legea nr.78/2000.

Având în vedere faptul că învinuita a comis mai multe infracţiuni fără să fie condamnată definitiv pentru vreuna dintre ele urmează ca faţă de acesta să se facă aplicarea art.33 lit.a C.p.

 

7.-  Fapta învinuitului PELINEL ŞTEFAN MIHAI, care în calitate de director al Direcţiei Acţionariat din cadrul FPS Bucureşti (în prezent AVAS), în perioada martie-septembrie 2000, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, cu ştiinţă, în mod repetat, a acţionat în mod defectuos în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, iar uneori nu a îndeplinit acte pe care trebuia să le îndeplinească în efectuarea sarcinilor de serviciu, şi prin aceasta a cauzat o tulburarea însemnată şi o pagubă care au produs consecinţe deosebit de grave pentru CNM Petromin SA, constituie infracţiunea continuată de abuz în serviciu în formă calificată, prev. de art.248 combinat cu art.2481 cu aplic. art.41 alin.2 C.p.

– fapta aceluiaşi învinuit, care la data de 14.07.2000, în calitate de funcţionar la FPS, acţionar majoritar (şi implicit statul român) la CNM Petromin SA având atribuţii de coordonare şi gestionare, inclusiv la această societate, a stabilit, cu intenţie, o valoare cu mult diminuată faţă de valoarea comercială reală la navele Comăneşti, Cărbuneşti, Bobîlna şi 22 Decembrie, cu prilejul vânzării acestora, scăzând investiţiile efectuate de cumpărător la aceste nave, din preţul de vânzare, în mod nefundamentat, întrucât aceste investiţii nu erau reale, constituie infracţiunea prev. de art.10 lit.a din Legea nr.78/2000.

Având în vedere faptul că învinuitul a comis mai multe infracţiuni fără să fie condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele urmează ca faţă de acesta să se facă aplicarea art.33 lit.a C.p.

 

8.- Fapta învinuitului BĂNICĂ OCTAVIAN, care în calitate de director la Direcţia Acţionariat din cadrul Departamentului de Finanţe, FPS Bucureşti (în prezent AVAS), în perioada decembrie 1998 – octombrie 1999, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, cu ştiinţă, în mod repetat, a acţionat în mod defectuos în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, iar uneori nu a îndeplinit acte pe care trebuia să le îndeplinească în efectuarea sarcinilor de serviciu (cu prilejul eliberării mandatelor de vânzare pentru 6 nave), şi prin aceasta a cauzat o tulburarea însemnată şi o pagubă care au produs consecinţe deosebit de grave pentru CNM Petromin SA, constituie infracţiunea continuată de abuz în serviciu în formă calificată, prev. de art.248 combinat cu art.2481 cu aplic. art.41 alin.2 C.p.

– în ceea ce priveşte fapta prev. de art.10 lit.a din Legea 78/2000 reţinută în sarcina învinuitului Bănică Octavian, urmează a se dispune scoaterea de sub urmărirea penală a învinuitului pentru această faptă, întrucât la data comiterii ei (decembrie 1998 – octombrie 1999), nu era prevăzută de legea penală, Legea 78/2000 intrând în vigoare în anul 2000.

 

9.- Fapta învinuitului RĂDULESCU NELU, care în calitate de şef serviciu Gestiune, Acţionariat, Cesiuni la Direcţia de Gestiune, Acţionariat, Cesiuni din cadrul FPS Bucureşti (în prezent AVAS), în perioada martie-septembrie 2000, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, cu ştiinţă, în mod repetat, a acţionat în mod defectuos în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, iar uneori nu a îndeplinit acte pe care trebuia să le îndeplinească în efectuarea sarcinilor de serviciu, şi prin aceasta a cauzat o tulburarea însemnată şi o pagubă care au produs consecinţe deosebit de grave pentru CNM Petromin SA, constituie infracţiunea continuată de abuz în serviciu în formă calificată, prev. de art.248 combinat cu art.2481 cu aplic. art.41 alin.2 C.p.

– fapta aceluiaşi învinuit, care la data de 13.07.2000, în calitate de funcţionar la FPS, acţionar majoritar (şi implicit statul român) la CNM Petromin SA având atribuţii de gestionare, inclusiv la această societate, a stabilit, cu intenţie, o valoare cu mult diminuată faţă de valoarea comercială reală la navele Comăneşti, Cărbuneşti, Bobîlna şi 22 Decembrie, cu prilejul vânzării acestora, scăzând investiţiile efectuate de cumpărător la aceste nave, din preţul de vânzare, în mod nefundamentat, întrucât aceste investiţii nu erau reale, constituie infracţiunea prev. de art.10 lit.a din Legea nr.78/2000.

Având în vedere faptul că învinuitul a comis mai multe infracţiuni fără să fie condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele urmează ca faţă de acesta să se facă aplicarea art.33 lit.a C.p.

 

10.- Fapta învinuitului UZUM GHEORGHE, care în calitate de reprezentant al FPS în AGA – CNM Petromin SA, la data de 25.07.2000, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, cu ştiinţă, a acţionat în mod defectuos în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, cu prilejul vânzării a 4 nave, la sediul CNM Petromin SA Constanţa şi prin aceasta a cauzat o pagubă însemnată, care a produs consecinţe deosebit de grave pentru CNM Petromin SA, constituie infracţiunea de abuz în serviciu în formă calificată, prev. de art.248 combinat cu art.2481 C.p.

– fapta aceluiaşi învinuit, care la data de 25.07.2000, în calitate de reprezentant al FPS în comisia de licitaţie şi adjudecare a navelor (Comăneşti, Cărbuneşti, 22 Decembrie şi Bobîlna), având atribuţii de coordonare şi supraveghere, cu intenţie a negociat un preţ cu mult sub valoarea reală a acestor nave, scăzând investiţiile efectuate de cumpărător la nave, din preţul de vânzare, în mod nefundamentat, întrucât aceste investiţii nu erau reale, constituie infracţiunea prev. de art.10 lit.a din Legea nr.78/2000.

Având în vedere faptul că învinuitul a comis mai multe infracţiuni fără să fie condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele urmează ca faţă de acesta să se facă aplicarea art.33 lit.a C.p.

 

11.- Faptele învinuitului ZDRU MIHAI, care în calitate de reprezentant al FPS în AGA – CNM Petromin SA, la datele de 11.06.1999, respectiv 21.07.2000, cu ştiinţă a acţionat în mod defectuos, în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, aprobând vânzarea navelor Băneasa, Baia de Criş, Bobîlna, 22 Decembrie, Comăneşti şi Cărbuneşti, şi prin aceasta cauzând o pagubă însemnată care a produs consecinţe deosebit de grave pentru CNM Petromin SA, întrunesc elementele constitutive a două infracţiuni de abuz în serviciu, în formă calificată, aflate în concurs real prev. de art.248 combinat cu art.2481 cu aplic. art.33 lit.a C.p.

– fapta aceluiaşi învinuit care la data de 21.07.2000, a efectuat operaţiuni de ascundere a unei părţi din activul CNM Petromin reprezentat de 4 nave, în vederea diminuării aparente a valorii acestora, cunoscând că CNM Petromin se afla în încetare parţială de activitate (aşa cum am explicat în situaţia de fapt) constituie infracţiunea de bancrută frauduloasă prev. de art.276 lit.a din Legea 31/1990 (modificată prin Legea nr.195/1997) cu aplic art.13 în referire la art.208 lit.a din Legea 31/1990, nemodificată.

– fapta aceluiaşi învinuit de a stabili cu intenţie o valoare cu mult diminuată faţă de valoarea comercială reală la navele Comăneşti, Cărbuneşti, Bobîlna şi 22 Decembrie, cu prilejul vânzării acestora, în acel moment învinuitul fiind reprezentantul FPS în AGA – CNM Petromin SA, unde statul era acţionar majoritar constituie infracţiunea prev. de art.10 lit.a din Legea nr.78/2000.

Având în vedere faptul că învinuitul a comis mai multe infracţiuni fără să fie condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele urmează ca faţă de acesta să se facă aplicarea art.33 lit.a C.p.

 

12.-  Fapta învinuitului ROŞIORU ION, care în calitate de consilier juridic al CNM Petromin SA, cu ştiinţă a acţionat în mod defectuos în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, participând la vânzarea navelor Comăneşti, Cărbuneşti, Bobîlna şi 22 Decembrie, activitate care a avut ca efect păgubirea CNM Petromin SA, cu consecinţe deosebit de grave pentru această societate, constituie infracţiunea de abuz în serviciu în formă calificată prev. de art.248 combinat cu art.2481 C.p.

– fapta aceluiaşi învinuit, care la data de 25.07.2000, în calitate de reprezentant al CNM Petromin SA în comisia de licitaţie şi adjudecare a navelor (Comăneşti, Cărbuneşti, 22 Decembrie şi Bobîlna), având atribuţia de a apăra interesele CNM Petromin SA, cu intenţie a negociat un preţ cu mult sub valoarea reală a acestor nave, scăzând investiţiile efectuate de cumpărător la nave, din preţul de vânzare, în mod nefundamentat, întrucât aceste investiţii nu erau reale, constituie infracţiunea prev. de art.10 lit.a din Legea nr.78/2000.

Având în vedere faptul că învinuitul a comis mai multe infracţiuni fără să fie condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele urmează ca faţă de acesta să se facă aplicarea art.33 lit.a C.p.

 

13.- Fapta învinuitului GACHE MIHAI, care în calitate de economist la Serviciul Privatizare din cadrul CNM Petromin SA şi membru în Comisia de negociere a vânzării navelor Comăneşti, Cărbuneşti, Bobîlna şi 22 Decembrie, la data de 21.07.2000, având atribuţia de a apăra interesele CNM Petromin, cu intenţie a negociat un preţ cu mult sub valoarea reală a acestor nave, scăzând investiţiile efectuate de cumpărător la nave, din preţul de vânzare, în mod nefundamentat, întrucât aceste investiţii nu erau reale, constituie infracţiunea prev. de art.10 lit.a din Legea nr.78/2000.

 

14.-  Fapta învinuitului CATRINESCU GHEORGHE, care în calitate de director la Navexim SA Galaţi, societate cu capital majoritar de stat, în perioada 1995-2000, cu prilejul întocmirii rapoartelor de evaluare la mai multe nave, ce se aflau în proprietatea unor companii din Liberia, unde CNM Petromin era acţionar, a atestat, în mod repetat, împrejurări necorespunzătoare adevărului, respectiv efectuarea unor investiţii de către utilizatorii navelor, care nu se efectuaseră constituie infracţiunea continuată de fals intelectual prev de art.289 cu aplic. art.41 alin.2 C.p.

– fapta aceluiaşi învinuit care la data de 25.07.2000, în calitate de membru în comisia de licitaţie şi adjudecare a navelor (Comăneşti, Cărbuneşti, 22 Decembrie şi Bobîlna), cu intenţie a negociat un preţ cu mult sub valoarea reală a acestor nave, scăzând investiţiile efectuate de cumpărător la nave, din preţul de vânzare, în mod nefundamentat, întrucât aceste investiţii nu erau reale, constituie infracţiunea prev. de art.10 lit.a din Legea nr.78/2000.

Având în vedere faptul că învinuitul a comis mai multe infracţiuni fără să fie condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele urmează ca faţă de acesta să se facă aplicarea art.33 lit.a C.p.

 

15.- Fapta învinuitului VERIOTI GHEORGHE, care în calitate de administrator la SC Corona Shipping International SRL, cu prilejul cumpărării navelor Comăneşti, Cărbuneşti, 22 Decembrie şi Bobîlna, prin negociere directă cu CNM Petromin SA, cu intenţie, în mod repetat, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a ajutat pe învinuiţii reprezentanţi ai CNM Petromin şi FPS să-şi încalce atribuţiunile de serviciu prin activitatea defectuoasă a acestora, în realizarea sarcinilor lor referitor la acele nave, cauzând astfel o pagubă însemnată, soldată cu consecinţe deosebit de grave pentru CNM Petromin SA, constituie infracţiunea continuată abuz în serviciu în formă calificată prev. de art.26 rap. la art.248 combinat cu art.2481 cu aplic art.41 alin.2 C.p.

– faptele aceluiaşi învinuit de a ajuta reprezentanţii CNM Petromin SA şi FPS, să întocmească documente în care să fie atestate împrejurări necorespunzătoare adevărului şi a fi folosite apoi în operaţiuni legate de vânzarea celor 4 nave, constituie infracţiunile de complicitate la fals intelectual şi uz de fals prev. de art.26 rap. la art.289 şi 291 cu aplic art.41 alin.2 C.p.

– fapta aceluiaşi învinuit care în perioada aprilie-august 2000 l-a ajutat pe inc. Kauntz Werner să efectueze operaţiuni de ascundere a unei părţi din activul CNM Petromin reprezentat de 4 nave, în vederea diminuării aparente a valorii acestora, cunoscând că CNM Petromin se afla în încetare parţială de activitate (aşa cum am explicat în situaţia de fapt) constituie infracţiunea complicitate la infracţiunea de bancrută frauduloasă prev. de art.26 rap. la art.276 lit.a din Legea 31/1990 (modificată prin Legea nr.195/1997) cu aplic art.13 în referire la art.208 lit.a din Legea 31/1990, nemodificată.

– fapta aceluiaşi învinuit care în perioada aprilie-august 2000, l-a ajutat pe inc. Kauntz Werner să creeze un circuit prin care cele 4 nave au fost transferate din Liberia la firme off-shore din Malta şi Liberia, după ce acesta efectuase operaţiuni de ascundere faţă de CNM Petromin (implicit statul român) a navelor (activitate explicată în situaţia de fapt), în scopul de a-şi crea o situaţie favorabilă, întrucât participase şi el la operaţiunea de „ascundere” a activelor, pentru ca ulterior, atât el cât şi inculpatul să se sustragă consecinţelor juridice generate de aceste operaţiuni, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la infracţiunea de spălare de bani prevăzute de art.26 rap. la art.23 lit.a şi b din Legea 21/1999, cu aplic art.13 rap. la art.23 din Legea 656/2002 art.23 lit.a şi b.

Având în vedere faptul că învinuitul a comis mai multe infracţiuni fără să fie condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele urmează ca faţă de acesta să se facă aplicarea art.33 lit.a C.p.

 

16.- Fapta învinuitului GIURGIU EMIL ALIN, care în calitate de director general executiv şi membru al Comitetului de Direcţie al FPS Bucureşti (în prezent AVAS), în perioada martie-iulie 2000, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, cu ştiinţă, în mod repetat, a acţionat în mod defectuos în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, iar uneori nu a îndeplinit acte pe care trebuia să le îndeplinească în efectuarea sarcinilor de serviciu, şi prin aceasta a cauzat o tulburarea însemnată şi o pagubă care au produs consecinţe deosebit de grave pentru CNM Petromin SA, constituie infracţiunea continuată de abuz în serviciu în formă calificată, prev. de art.248 combinat cu art.2481 cu aplic. art.41 alin.2 C.p.

– fapta aceluiaşi învinuit, care la data de 13.07.2000, în calitate de funcţionar la FPS, acţionar majoritar (şi implicit statul român) la CNM Petromin SA având atribuţii de aprobare a strategiilor de privatizare a acestei societăţi, a stabilit, cu intenţie, o valoare cu mult diminuată faţă de valoarea comercială reală la navele Comăneşti, Cărbuneşti, Bobîlna şi 22 Decembrie, cu prilejul vânzării acestora, scăzând investiţiile efectuate de cumpărător la aceste nave, din preţul de vânzare, în mod nefundamentat, întrucât aceste investiţii nu erau reale, constituie infracţiunea prev. de art.10 lit.a din Legea nr.78/2000.

Având în vedere faptul că învinuitul a comis mai multe infracţiuni fără să fie condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele urmează ca faţă de acesta să se facă aplicarea art.33 lit.a C.p.

 

17.- Fapta învinuitului PAŞCA GHEORGHE, care în calitate de director al Departamentului Restructurare din cadrul FPS Bucureşti (în prezent AVAS), în luna martie 2000, cu ştiinţă, a acţionat în mod defectuos în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, propunând vânzarea ilegală a 4 nave şi prin aceasta a cauzat o tulburare însemnată şi o pagubă care au produs consecinţe deosebit de grave pentru CNM Petromin SA, constituie infracţiunea continuată de abuz în serviciu în formă calificată, prev. de art.248 combinat cu art.2481 cu aplic. art.41 alin.2 C.p.

 

18.-  Fapta învinuitului SÂRBU OVIDIU RADU, care în calitate de preşedinte al Consiliului de Administraţie al FPS Bucureşti (în prezent AVAS) cu ştiinţă, în mod defectuos şi-a îndeplinit atribuţiunile de serviciu şi la data de 6.03.2000, a aprobat vânzarea ilegală a 4 nave, aflate în proprietatea unor societăţi liberiene, unde CNM Petromin era acţionar, şi prin aceasta a cauzat o pagubă însemnată, soldată cu consecinţe deosebit de grave în dauna CNM Petromin SA, constituie infracţiunea de abuz în serviciu în formă calificată prev. de art.248 combinat cu art.2481 C.p.

 

19.- Fapta învinuitului ERÖS VICTOR, care în calitate de vicepreşedinte al Consiliului de Administraţie al FPS Bucureşti (în prezent AVAS) cu ştiinţă, în mod defectuos şi-a îndeplinit atribuţiunile de serviciu şi la data de 6.03.2000, a aprobat vânzarea ilegală a 4 nave, aflate în proprietatea unor societăţi liberiene, unde CNM Petromin era acţionar, şi prin aceasta a cauzat o pagubă însemnată, soldată cu consecinţe deosebit de grave în dauna CNM Petromin SA, constituie infracţiunea de abuz în serviciu în formă calificată prev. de art.248 combinat cu art.2481 C.p.

 

20.- Fapta învinuitului POPA IOAN, care în calitate de membru în Consiliul de Administraţie al FPS Bucureşti (în prezent AVAS) cu ştiinţă, în mod defectuos şi-a îndeplinit atribuţiunile de serviciu şi la data de 6.03.2000, a aprobat vânzarea ilegală a 4 nave, aflate în proprietatea unor societăţi liberiene, unde CNM Petromin era acţionar, şi prin aceasta a cauzat o pagubă însemnată, soldată cu consecinţe deosebit de grave în dauna CNM Petromin SA, constituie infracţiunea de abuz în serviciu în formă calificată prev. de art.248 combinat cu art.2481 C.p.

 

21.- Fapta învinuitului MARINESCU GHEORGHE ADRIAN, care în calitate de membru în Consiliul de Administraţie al FPS Bucureşti (în prezent AVAS) cu ştiinţă, în mod defectuos şi-a îndeplinit atribuţiunile de serviciu şi la data de 6.03.2000, a aprobat vânzarea ilegală a 4 nave, aflate în proprietatea unor societăţi liberiene, unde CNM Petromin era acţionar, şi prin aceasta a cauzat o pagubă însemnată, soldată cu consecinţe deosebit de grave în dauna CNM Petromin SA, constituie infracţiunea de abuz în serviciu în formă calificată prev. de art.248 combinat cu art.2481 C.p.

 

22.- Fapta învinuitului ANASTASIU NICOLAE, care în calitate de membru al Consiliului de Administraţie al FPS Bucureşti (în prezent AVAS) cu ştiinţă, în mod defectuos şi-a îndeplinit atribuţiunile de serviciu şi la data de 6.03.2000, a aprobat vânzarea ilegală a 4 nave, aflate în proprietatea unor societăţi liberiene, unde CNM Petromin era acţionar, şi prin aceasta a cauzat o pagubă însemnată, soldată cu consecinţe deosebit de grave în dauna CNM Petromin SA, constituie infracţiunea de abuz în serviciu în formă calificată prev. de art.248 combinat cu art.2481 C.p.

 

23.- Fapta învinuitului FODOREANU SORIN, care în calitate de membru al Consiliului de Administraţie al FPS Bucureşti (în prezent AVAS) cu ştiinţă, în mod defectuos şi-a îndeplinit atribuţiunile de serviciu şi la data de 6.03.2000, a aprobat vânzarea ilegală a 4 nave, aflate în proprietatea unor societăţi liberiene, unde CNM Petromin era acţionar, şi prin aceasta a cauzat o pagubă însemnată, soldată cu consecinţe deosebit de grave în dauna CNM Petromin SA, constituie infracţiunea de abuz în serviciu în formă calificată prev. de art.248 combinat cu art.2481 C.p.

 

24.- Fapta învinuitului TACHICIU LAURENŢIU, care în calitate de membru al Consiliului de Administraţie al FPS Bucureşti (în prezent AVAS) cu ştiinţă, în mod defectuos şi-a îndeplinit atribuţiunile de serviciu şi la data de 6.03.2000, a aprobat vânzarea ilegală a 4 nave, aflate în proprietatea unor societăţi liberiene, unde CNM Petromin era acţionar, şi prin aceasta a cauzat o pagubă însemnată, soldată cu consecinţe deosebit de grave în dauna CNM Petromin SA, constituie infracţiunea de abuz în serviciu în formă calificată prev. de art.248 combinat cu art.2481 C.p.

 

25.- Fapta învinuitului HOMOŞ IOAN, care în calitate de membru al Consiliului de Administraţie al FPS Bucureşti (în prezent AVAS) cu ştiinţă, în mod defectuos şi-a îndeplinit atribuţiunile de serviciu şi la data de 6.03.2000, a aprobat vânzarea ilegală a 4 nave, aflate în proprietatea unor societăţi liberiene, unde CNM Petromin era acţionar, şi prin aceasta a cauzat o pagubă însemnată, soldată cu consecinţe deosebit de grave în dauna CNM Petromin SA, constituie infracţiunea de abuz în serviciu în formă calificată prev. de art.248 combinat cu art.2481 C.p.

 

26.- Fapta învinuitului GOZIA DAN CORNELIU, care în calitate de şef Departament buget – finanţe şi membru în Comitetul de Direcţie al FPS Bucureşti (în prezent AVAS) în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în mod repetat, în perioada 1998-1999, în mod repetat, cu ştiinţă, a acţionat în mod defectuos în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, acordând mandat special pentru vânzarea unor nave aparţinând unor societăţi liberiene, unde CNM Petromin era acţionar, la preţuri cu mult inferioare valorii acestora şi prin aceasta, cauzând o pagubă însemnată soldată cu consecinţe deosebit de grave pentru CNM Petromin SA, constituie infracţiunea continuată de abuz în serviciu în formă calificată prev. de art.248 combinat cu art.2481 C.p. cu aplic art.41 alin.2 C.p.

 

27.- Fapta învinuitului UNGUREANU GHEORGHE, care în calitate de director Direcţia de programe internaţionale şi restructurare din cadrul FPS Bucureşti (în prezent AVAS), la data de 22.09.2000 cu ştiinţă, a acţionat în mod defectuos în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, confirmând plata nelegală a 4 nave, ce fuseseră cumpărate anterior, fără a efectua verificări asupra situaţiei reale a operaţiunii de vânzare a navelor, cauzând o pagubă însemnată soldată cu consecinţe deosebit de grave pentru CNM Petromin SA, constituie infracţiunea continuată de abuz în serviciu în formă calificată prev. de art.248 combinat cu art.2481 C.p.

 

28.- Fapta învinuitului MÂNDRESCU CORNELIU, care în calitate de membru în Comitetul de Direcţie al FPS Bucureşti (în prezent AVAS) şi şef Departament Finanţe, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în perioada 1998-1999, în mod repetat, cu ştiinţă, a acţionat în mod defectuos în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, acordând mandat special pentru vânzarea unor nave aparţinând unor societăţi liberiene, unde CNM Petromin era acţionar, la preţuri cu mult inferioare valorii acestora şi prin aceasta, cauzând o pagubă însemnată soldată cu consecinţe deosebit de grave pentru CNM Petromin SA, constituie infracţiunea continuată de abuz în serviciu în formă calificată prev. de art.248 combinat cu art.2481 C.p. cu aplic art.41 alin.2 C.p.

 

29.- Fapta învinuitului DIMONIE MIHAIL NICOLAE, care în calitate de şef al Departamentului management-restructurare şi membru al Comitetului de Direcţie al FPS Bucureşti (în prezent AVAS) şi şef Departament Finanţe, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în perioada 1998-1999, în mod repetat, cu ştiinţă, a acţionat în mod defectuos în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, acordând mandat special pentru vânzarea unor nave aparţinând unor societăţi liberiene, unde CNM Petromin era acţionar, la preţuri cu mult inferioare valorii acestora şi prin aceasta, cauzând o pagubă însemnată soldată cu consecinţe deosebit de grave pentru CNM Petromin SA, constituie infracţiunea continuată de abuz în serviciu în formă calificată prev. de art.248 combinat cu art.2481 C.p. cu aplic art.41 alin.2 C.p.

 

30.- Fapta învinuitului OPREA GHEORGHE, care în calitate de reprezentant al FPS Constanţa, cu ştiinţă, la data de 22.12.1998, acţionând în mod defectuos în realizarea sarcinilor de serviciu, a hotărât vânzarea unor nave aparţinând unor societăţi liberiene, unde CNM Petromin SA era acţionar, la preţuri cu mult inferioare valorii acestora, fără a verifica realitatea investiţiilor care s-au scăzut din preţul de vânzare, şi prin aceasta cauzând o pagubă însemnată, soldată cu consecinţe deosebit de grave pentru CNM Petromin SA, constituie infracţiunea de abuz în serviciu în formă calificată prev. de art.248 combinat cu art.2481 C.p.

 

31.- Fapta învinuitului BARONCEA ION FLORIN, care în calitate de director la Direcţia transporturi, industrie uşoară, industrie locală şi privatizare din cadrul FPS Bucureşti (în prezent AVAS), în perioada mai 1998 – iunie 1999, cu ştiinţă, în mod repetat, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a acţionat într-o manieră defectuoasă în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, prin aceea că a aprobat mai multe operaţiuni privind mai multe nave, ce aparţineau unor societăţi din Liberia, unde CNM Petromin era acţionar, navele fiind vândute apoi la preţuri cu mult diminuate faţă de valoarea lor reală şi prin aceasta a cauzat o pagubă însemnată, soldată cu consecinţe deosebit de grave pentru CNM Petromin SA, constituie infracţiunea continuată de abuz în serviciu în formă calificată prev. de art.248 combinat cu art.2481 C.p. cu aplic. art.41 alin.2 C.p.

 

32.- Fapta învinuitului MORARIU GICĂ, care în calitate de director al Bursei Maritime şi de Mărfuri Constanţa, care în perioada 1998-1999, a efectuat operaţiuni de ascundere a unei părţi din activul CNM Petromin reprezentat de 5 nave, în vederea diminuării aparente a valorii acestora, cunoscând că CNM Petromin se afla în încetare parţială de activitate (aşa cum am explicat în situaţia de fapt) constituie infracţiunea de bancrută frauduloasă prev. de art.276 lit.a din Legea 31/1990 (modificată prin Legea nr.195/1997) cu aplic art.13 în referire la art.208 lit.a din Legea 31/1990, nemodificată.

– fapta aceluiaşi învinuit care în anul 1999 a creat un circuit prin care cele 5 nave au fost vândute din Liberia la diverse firme străine, off-shore, la preţuri cu mult inferioare faţă de valoarea lor reală, după ce acesta efectuase operaţiuni de ascundere faţă de CNM Petromin (implicit statul român) a navelor (activitate explicată în situaţia de fapt), în scopul de a favoriza aceste firme care au plătit comisioane pentru a se sustrage consecinţelor juridice generate de aceste operaţiuni, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de spălare de bani prevăzute de art.23 lit.a şi b din Legea 21/1999, cu aplic art.13 rap. la art.23 din Legea 656/2002 art.23 lit.a şi b.

Având în vedere faptul că învinuitul a comis mai multe infracţiuni fără să fie condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele urmează ca faţă de acesta să se facă aplicarea art.33 lit.a C.p.

 

33.- Fapta învinuitului BĂSESCU TRAIAN, care în perioada 1991-2000, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în mod repetat, în calitate de subsecretar de stat la Departamentul transporturi navele din MLPTAT şi apoi, de ministru al Ministerului Transporturilor, cu ştiinţă, a acţionat în mod defectuos în realizarea sarcinilor de serviciu, iniţiind şi controlând apoi asocierea dintre CNM Petromin SA şi firma norvegiană Klaveness (aspecte explicate în situaţia de fapt), prin care a cauzat o pagubă însemnată, soldată cu consecinţe deosebit de grave în dauna CNM Petromin SA şi implicit a statului român, precum şi o perturbare gravă, concretizată în pierderea flotei de nave mineralier de către CNM Petromin SA, constituie infracţiunea continuată de abuz în serviciu în formă calificată prev. de art.248 combinat cu art.2481 cu aplic art.13 în referire la art.248 alin.2 C.p., cu aplic. art.41 alin.2.

– fapta aceluiaşi învinuit, care în perioada 1991-2000, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în mod repetat, a emis mai multe acte de decizie în calitate de subsecretar de stat şi de ministru al Transporturilor, atât prin atestarea unor fapte şi împrejurări necorespunzătoare adevărului, cât şi prin omisiunea cu ştiinţă a inserării unor date sau împrejurări referitoare la navele CNM Petromin SA, constituie infracţiunea de fals intelectual în formă continuată prev. de art.289 cu aplic. art.41 alin.2 C.p.

– fapta aceluiaşi învinuit, care în calitate de ministru al Transporturilor şi director/preşedinte al BOD – Petroklav Inc. Bahamas având obligaţia să dispună în mod legal cu privire la sumele care intrau în conturile acestei companii, a acceptat ca suma de 500.000 USD să intre în contul companiei mixte deşi firma îşi încetase activitatea din 20.07.1992 şi ulterior, fără a exista vreo motivaţie financiară, comercială sau economică, iar în mod nejustificat, a fost de acord cu transferul sumei într-un cont distinct, la CitiBank Londra, cu titlu de asigurare P&I pentru nava Băceşti, în condiţiile în care această obligaţie nu exista în sarcina companiei mixte, ci a navlositorului Borom Shipping Londra (în realitate, la dosarul cauzei învinuitul a depus un document, prin care această sumă a făcut obiectul unui transfer intern în banca engleză), şi astfel, această sumă a fost însuşită în mod nelegal, prin voinţa şi cu concursul  înv. Băsescu Traian, de către acesta pentru şi în interesul navlositorului Borom Shipping Londra, în contextul în care administrarea banilor cădea în sarcina învinuitului,  concurând prin activitatea sa la o plată nejustificată şi constituie un act de însuşire pentru altul, în speţă pentru navlositorul arătat mai sus, care în mod legal datora pentru nava Băceşti plata primelor de asigurare P&I şi constituie infracţiunea de delapidare cu consecinţe deosebit de grave prev. de art.2151 alin.2 C.p. modificat cu aplic. art.13 în referire la art.223 alin.3 C.p.

Având în vedere faptul că învinuitul a comis mai multe infracţiuni fără să fie condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele urmează ca faţă de acesta să se facă aplicarea art.33 lit.a C.p.

– fapta aceluiaşi învinuit, care în calitate de subsecretar de stat la Departamentul transporturi navale MLPTAT, în perioada 7-12 aprilie 1991, în timp ce se afla la Oslo – Norvegia şi negocia asocierea CNM Petromin SA cu firma norvegiană Klaveness, prin încălcarea atribuţiunilor de serviciu, fără a avea abilitarea legală în acest sens, de a primi un folos material concretizat în plata cazării, mesei şi convorbirilor telefonice, în cuantum total de 8638 coroane norvegiene (1344 USD) de la firma privată Klaveness Group, în scopul de a favoriza partea norvegiană, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită prev. de art.254 alin.1 C.p. nemodificat

Având în vedere faptul că această faptă a fost descoperită în cursul efectuării urmăririi penale, iar la data comiterii ei, 12.04.1991, textul incriminator în vigoare din Codul penal de la art.254, prevedea o pedeapsă de până la 10 ani închisoare, iar potrivit art.121, 122 lit.c combinat cu art.124 C.p.p. termenul de prescripţie special a răspunderii penale este de 12 ani, de la data săvârşirii faptei, şi acesta s-a împlinit la data de 12.04.2003, nu s-a mai dispus începerea urmăririi penale faţă de învinuitul Băsescu Traian. În acest context, constatând că potrivit disp. art.10 lit.g C.p.p. există impedimentul de începere a urmăririi şi punere în mişcare a acţiunii penale, în temeiul disp. art.11 pct.1 lit.b şi art.228 alin.4 C.p.p. urmează a se dispune neînceperea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii acestei infracţiuni faţă de învinuitul arătat mai sus.

– fapta aceluiaşi învinuit, care în perioada 7-12 aprilie 1991, s-a deplasat la Oslo, în calitate de subsecretar de stat la MLPTAT, în vederea participării la o Conferinţă IMO, iar la întoarcerea în ţară a indus în eroare conducerea MLPTAT, prin prezentarea, la justificarea decontului de cheltuieli externe a unei situaţii nereale, constând în aceea că şi-ar fi plătit cheltuielile de masă, cazare şi convorbiri telefonice, deşi în realitate această plată fusese efectuată de firma norvegiană Klaveness, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune prev. de art.215 alin.1 Cod penal nemodificat. În raport de data săvârşirii faptei, 12.04.1991, se constată că răspunderea penală faţă de  învinuitul Băsescu Traian pentru săvârşirea acestei infracţiuni, s-a prescris, potrivit disp art.121, 122 lit.d, 124 C.p.p întrucât termenul special de prescripţie s-a împlinit la data de 12.04.1996. în consecinţă, potrivit disp. art.10 lit.g C.p.p. există impedimentul de începere a urmăririi şi punere în mişcare a acţiunii penale, în temeiul disp. art.11 pct.1 lit.b şi art.228 alin.4 C.p.p. urmează a se dispune neînceperea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii acestei infracţiuni faţă de învinuitul arătat mai sus.

 

34.- Fapta învinuitului MARINESCU CĂLIN DRAGOMIR, care în calitate de şef serviciu exploatare IEFM Navrom, apoi director general al CNM Petromin SA, secretar de stat în ministrul Transporturilor şi director/preşedinte în mai multe societăţi liberiene, unde CNM Petromin era acţionar, în perioada 1990-1993, cu ştiinţă, în mod repetat, şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiunile de serviciu şi prin aceasta a provocat o pagubă însemnată şi o perturbare gravă, soldată cu consecinţe deosebit de grave în dauna CNM Petromin SA, întruneşte elementele constitutive a infracţiunii continuate de abuz în serviciu în formă calificată prev. de art.248 combinat cu art.2481 C.p. modificat, cu aplic art.13 în referire la art.248 alin.2 C.p. cu aplic art.41 alin.2 C.p.

 

35.- Fapta învinuitului TEODORU PAUL, care în calitate de ministru al Transporturilor, la data de 23.04.1994, îndeplinindu-şi în mod defectuos, cu ştiinţă, atribuţiunile de serviciu, a emis ordinul cu nr.64, dispunând în mod ilegal radierea navei 22 Decembrie din Registrul matricol român, pe baza unor documente care nu justificau radierea, şi prin aceasta a permis transferul ilegal al navei la societatea liberiană 22 Decembrie Inc., de unde ulterior, nava a fost pierdută prin vânzarea ei nelegală, provocând astfel o pagubă însemnată CNM Petromin SA, cu efectele unor consecinţe deosebit de grave, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu în formă calificată prev. de art.248 combinat cu art.2481 C.p. modificat, cu aplic. art.13 în referire la art.248 alin.2 C.p.

 

36.- Fapta învinuitului NOVAC AUREL, care în calitate de ministru al Transporturilor, la data de 29.11.1994, exercitându-şi în mod defectuos, cu ştiinţă, atribuţiile de serviciu, a emis ordinul cu nr. 429 de retragere a dreptului de arborare a pavilionului român pentru nava Bicaz, fără a avea documente justificative legale care să ateste proprietatea armatorului, şi prin aceasta provocând o pagubă însemnată CNM Petromin  SA, cu efectele unor consecinţe deosebit de grave, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu în formă calificată prev. de art.248 combinat cu art.2481 C.p. modificat cu aplic art.13 în referire la art.248 alin.2 C.p.

– fapta aceluiaşi învinuit, care în calitate de ministru al Transporturilor la data de 29.11.1994, a atestat în mod nereal, cu prilejul emiterii ordinului cu nr.429 că armatorul navei Bicaz este CNM Petromin SA, deşi în realitate era Bicaz Inc. Liberia, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual prev. de art.289 C.p.

Având în vedere însă că pedeapsa pentru această infracţiune este de până la 5 ani, iar potrivit disp. art.121, 122 lit.d, 124 C.p.p., termenul prescripţiei speciale pentru răspundere penală s-a împlinit la data de 29.04.2002, urmează ca potrivit disp. art.10 lit.g în referire la disp. art.11 C.p.p. să se dispună încetarea urmăririi penale a învinuitului Novac Aurel pentru săvârşirea acestei infracţiuni.

 

37.- Faptele învinuitului RĂŞICĂ MIHAI, care în calitate de secretar unu al Ambasadei României din Atena – Grecia, la data de 23.12.1994, îndeplinind în fapt funcţiile de consul de la Secţia consulară a Ambasadei României din Atena, exercitându-şi în mod defectuos atribuţiunile de serviciu, cu ştiinţă, a certificat, prin atestarea unor împrejurări necorespunzătoare adevărului, pe certificatul de naţionalitate al navei Bicaz, vânzarea acestei nave de la CNM Petromin SA la firma Tiger Shipping SA Monrovia, în realitate nava nefiind la acea dată înmatriculată în Registrul matricol român pe numele armatorului CNM Petromin SA (pentru că astfel CNM Petromin să aibă calitate de armator şi implicit de vânzător), cunoscând că actul său nereal va fi folosit ulterior la înregistrarea navei în jurisdicţie liberiană şi producând astfel o pagubă însemnată acestei companii, cu consecinţe deosebit de grave, fapte ce întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de abuz în serviciu în formă calificată prev. de art.248 combinat cu art.2481 cu aplic. art.13 rap. la art.248 alin.2 C.p.; art.289 şi art.291. Se constată că pentru infracţiunile prev de art.289 şi 291 C.p. s-a împlinit termenul de prescripţie specială a răspunderii penale la data de 23.05.2002, astfel că în temeiul disp art.11 pct.1 lit.b rap la art.10 lit.g C.p.p. urmează a se dispune faţă de înv. Răşică Mihai încetarea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii acestor infracţiuni.

 

38.- Fapta învinuitului RUSEN RADU CĂTĂLIN, care în calitate de director general la Histria Ship Management, la data de 25.04.1998, cu intenţie i-a ajutat pe înv. Nicolae Băcilă şi inc. Kauntz Werner director general şi director economic la CNM Petromin SA să-şi încalce atribuţiile de serviciu prin nerespectarea unei hotărâri a Comisiei de arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ, Industrie şi Navigaţie Constanţa, determinând astfel plata unei sume de 633.984,47 USD, prin compensare, în mod nejustificat şi nelegal de către CNM Petromin în favoarea Histria Ship Management şi prin aceasta provocând o pagubă însemnată CNM Petromin, cu consecinţe deosebit de grave, constituie infracţiunea de complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu în formă calificată prev. de art.26 combinat cu art.248 rap. la art.2481 C.p.

 

39.- Fapta învinuitului CHIFOREANU FLORENTIN, care în calitate de director general al Tanker Ship Management, i-a ajutat în două rânduri (la datele de 25.04.1998 şi 09.01.1999), cu intenţie, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, reprezentanţii CNM Petromin SA, pe înv. Băcilă Nicolae, Bărdaş Marcel şi inc. Kauntz Werner să-şi încalce atribuţiile de serviciu prin nerespectarea unei hotărâri de arbitraj şi diminuarea preţului navelor Callatis şi Breaza cu mult sub valoarea lor reală, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu în formă calificată prev. de art.26 rap. la art.248 combinat cu art.2481 C.p. cu aplic. art.41 alin.2 C.p.

 

40.- Fapta învinuitului BÂCLEA ADOLF, care în calitate de acţionar la firma Corona Shipping International, la data de 29.03.1999, cu intenţie, l-a ajutat pe înv. Bărdaş Marcel, director general la CNM Petromin pentru ca acesta să-şi îndeplinească în mod defectuos sarcinile de serviciu, referitor la preluarea în bare-boat a 4 nave, ce ulterior au fost cumpărate de către Corona Shipping International, invocându-se închirierea lor, şi prin aceasta cauzându-se o pagubă însemnată CNM Petromin SA, cu consecinţe deosebit de grave constituie infracţiunea de complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu în formă calificată prev. de art.26 rap. la art.248 combinat cu art.2481 C.p.

 

41.- Faptele învinuitei ACHIMESCU GEORGETA, care în calitate de inspector şef adjunct la Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanţa, în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, la data de 5.07.2000, a întocmit şi eliberat un document în care a atestat în mod nereal că firma Corona Shipping International SRL are angajate cu convenţie civilă 4 persoane, pentru ca acest document să fie ulterior folosit la FPS Bucureşti în vederea folosirii în mod nereal a titulaturii de întreprindere mică şi mijlocie de către alte persoane, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de fals intelectual şi uz de fals prev. de art.289 şi 291 aflate în concurs real, conform art.33 lit.a C.p.

 

42.- Fapta învinuitei ŞTEFĂNESCU MARIANA, care în calitate de şef serviciu contabilitate la CNM Petromin SA, la datele de 18.10.1999 şi 4.11.1999, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în două rânduri, a vizat pentru controlul financiar preventiv două facturi fiscale, în care se atestau împrejurări necorespunzătoare adevărului, respectiv calitatea de vânzător a CNM Petromin pentru navele Băneasa şi Baia de Criş, constituie infracţiunea continuată de complicitate la infracţiunea de fals intelectual prev. de art.26 rap. la art.289 cu aplic art.41 lit.2 C.p.

 

43.- Fapta învinuitei PETRESCU DOINA, care în calitate de economist la Biroul facturări de la CNM Petromin SA Constanţa, la data de 8.08.2000, cu prilejul întocmirii a 4 facturi fiscale, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, prin 4 activităţi de acelaşi gen, a atestat în mod nereal că CNM Petromin SA are calitatea de vânzător pentru navele Cărbuneşti, Comăneşti, Fortune 22 şi Bobîlna, deşi în realitate acestea erau în proprietatea unor firme din Liberia şi fuseseră vândute din luna aprilie 2000, constituie infracţiunea continuată de fals intelectual prev. de art.289 cu aplic. art.41 alin.2 C.p.

 

44.- Fapta învinuitei LEONTE LUDOVICA, care în calitate de şef serviciu contabilitate la CNM Petromin Constanţa, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în mai multe rânduri, în perioada 1998-2000, a avizat pentru controlul financiar preventiv, mai multe facturi fiscale, în care se atestau date nereale în sensul că CNM Petromin are calitatea de vânzător pentru navele Cărbuneşti, Comăneşti, Fortune 22, Bobîlna, Bujoreni, Baia de Aramă şi Barboşi, deşi în realitate acestea erau în proprietatea unor firme din Liberia, constituie infracţiunea continuată de fals intelectual prev. de art.289 cu aplic. art.41 alin.2 C.p.

 

45.- Fapta învinuitului MIREA CONSTANTIN, care în calitate de director personal al CNM PETROMIN S.A. şi director la compania liberiană Bobîlna Inc., în luna august 2000,  în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi-a exercitat în mod defectuos atribuţiile de serviciu, procedând la vânzarea ilegală a navei Bobâlna, prin mai multe acte, către Corona Shipping Internaţional şi prin aceasta aducând o pagubă însemnată CNM Petromin SA cu consecinţe deosebit de grave, constituie infracţiunea continuată de abuz în serviciu în formă calificată prev. de art. 248 comb. cu art. 2481 C.p. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p..

– fapta aceluiaşi învinuit, care în luna august 2000, de a atesta în mod nereal, împrejurări necorespunzătoare adevărului, în calitate de director general al CNM Petromin SA, cu prilejul încheierii contractului de vânzare pentru nava Bobîlna constituie infracţiunea de fals intelectual prev. de art. 289 C.p.

Având în vedere faptul că învinuitul a comis mai multe infracţiuni fără să fie condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele urmează ca faţă de acesta să se facă aplicarea art.33 lit.a C.p.

 

  1. Fapta învinuitului DAN ION, care în calitate de reprezentant FPS (în prezent AVAS) în AGA CNM Petromin SA, în perioada martie-septembrie 1998, îndeplinindu-şi defectuos atribuţiile de serviciu, cu ştiinţă, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în mod repetat, a hotărât, în mod nelegal, vânzarea navelor Barboşi, Bujoreni, Baia de Aramă producând o pagubă însemnată, cu consecinţe deosebit de grave pentru CNM Petromin SA constituie infracţiunea continuată de abuz în serviciu în formă calificată, prev. de art. 248 comb. cu art. 2481 C.p. cu aplic. art.41 alin.2 C.p.

 

  1. – Fapta învinuitului ZEICU ILIE VALENTIN, care în calitate de director al Serviciului de Resurse Umane – Personal şi membru în CA al CNM Petromin SA, la data de 26.09.1992, cu ştiinţă şi-a exercitat în mod defectuos atribuţiile de serviciu aprobând în mod nelegal şi nefundamentat din punct de vedere economic şi financiar extinderea creditului de 45 mil. USD cu încă 4 mil. USD, încorporarea în Liberia a companiei Băceşti Inc. şi schimbarea pavilionului pentru nava Băceşti, din pavilion Bahamas în pavilion Liberia şi prin aceasta a cauzat o pagubă însemnată CNM Petromin SA cu consecinţe deosebit de grave, constituie infracţiunea de abuz în serviciu în formă calificată prev. de art. 248 rap. la art. 2481 cu aplic. art. 13 comb. cu art. 248 alin. 2 C.p..

 

  1. – Fapta învinuitei MUŞAT MARIANA, care în calitate de director financiar la CNM Petromin SA şi director trezorier la POI Liberia, în perioada 1992-1993, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în mod repetat, cu ştiinţă, şi-a îndeplinit, în mod defectuos, atribuţiile de serviciu luând decizii contrare acestor atribuţii, iar în alte situaţii nu a îndeplinit acte care  îi reveneau conform atribuţiilor de serviciu şi prin aceasta a cauzat pierderea mai multor nave din patrimoniu CNM Petromin SA, precum şi pierderi financiare în dauna aceleiaşi companii, rezultate ce au condus la păgubirea CNM Petromin SA, consecinţe deosebit de grave, constituie infracţiunea continuată de abuz în serviciu în formă calificată prev. de art. 248 comb. cu art. 2481 cu aplic. art. 13 comb. cu art. 248 alin. 2 C.p. cu aplic. art.41 alin.2 C.p.

 

  1. – Fapta învinuitei IOSIF LUMINIŢA , care în calitate de economist la CNM Petromin SA, şef Serviciu decontări valutare şi în acelaşi timp director trezorier la mai multe societăţi cu sediul în Liberia, unde CNM Petromin era acţionar, în perioada 1992-1998, cu ştiinţă, în mod repetat, şi-a exercitat atribuţiile de serviciu într-o modalitate defectuoasă, fie încălcând aceste atribuţii, fie, alte ori, neefectuând acte la care era obligată, în mod expres, în virtutea atribuţiilor de serviciu şi producând astfel o pagubă însemnată, cu consecinţe deosebit de grave pentru CNM Petromin SA, constituie infracţiunea continuată de abuz în serviciu în formă calificată prev. de art. 248 comb. cu art. 2481 cu aplic. art. 13 comb. cu art. 248 alin. 2 C.p. cu aplic. art.41 alin.2 C.p.

 

  1. – Fapta învinuitului TOMA PETRU, care în calitate de membru al CA al CNM Petromin SA, în perioada 1991-1996, cu ştiinţă, în mai multe rânduri, şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu, luând mai multe hotărâri, cu nerespectarea normelor legale în materie, în privinţa transferării ilegale a unor nave, aparţinând CNM Petromin SA, la mai multe societăţi din Liberia, precum şi la obţinerea unor credite externe, de asemenea, fără respectarea reglementărilor legale în materie, acte ce au condus la producerea unei pagube însemnate, cu consecinţe deosebit de grave pentru CNM Petromin SA, constituie infracţiunea continuată de abuz în serviciu în formă calificată prev. de art. 248 comb. cu art. 2481 cu aplic. art. 13 comb. cu art. 248 alin. 2 C.p. cu aplic. art.41 alin.2 C.p.

 

  1. – Fapta învinuitului CULEŢU DĂNUŢ, care în calitate de membru în CA al CNM Petromin, în perioada 1998-1999, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în mai multe rânduri, exercitându-şi în mod defectuos, cu ştiinţă, atribuţiunile de serviciu, a luat mai multe decizii, cu privire la vânzarea nelegală a navelor Barboşi, Bujoreni şi Baia de Aramă, prin care a adus o pagubă însemnată, cu consecinţe deosebit de grave pentru CNM Petromin SA, constituie infracţiunea continuată de abuz în serviciu în formă calificată prev. de art. 248 comb. cu art. 2481 cu aplic. art.41 alin.2 C.p.

 

52.- Fapta învinuitului CONGEGULIAN ERVANT ILIE, care în calitate de membru în CA al CNM Petromin, în perioada 1998-2000, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în mai multe rânduri, exercitându-şi în mod defectuos, cu ştiinţă, atribuţiunile de serviciu, a luat mai multe decizii, cu privire la vânzarea nelegală a navelor Barboşi, Bujoreni şi Baia de Aramă, prin care a adus o pagubă însemnată, cu consecinţe deosebit de grave pentru CNM Petromin SA, constituie infracţiunea continuată de abuz în serviciu în formă calificată prev. de art. 248 comb. cu art. 2481 cu aplic. art.41 alin.2 C.p.

 

53.- Fapta învinuitei CLISERU SPERANŢA, care în calitate de director comercial al CNM Petromin SA, în perioada 1998-1999, cu ştiinţă, şi-a exercitat atribuţiile de serviciu în mod defectuos, luând mai multe decizii în legătură cu vânzarea nelegală a navelor Băneasa şi Baia de Criş, şi prin aceasta a cauzat o pagubă însemnată, soldată cu consecinţe deosebit de grave pentru CNM Petromin SA, constituie infracţiunea continuată de abuz în serviciu în formă calificată prev. de art. 248 comb. cu art. 2481 cu aplic. art.41 alin.2 C.p.

– în ceea ce priveşte fapta prev. de art.10 lit.a din Legea 78/2000 reţinută în sarcina învinuitei Cliseru Speranţa, urmează a se dispune scoaterea de sub urmărirea penală a învinuitei pentru această faptă, întrucât la data comiterii ei (decembrie 1998 – octombrie 1999), nu era prevăzută de legea penală, Legea 78/2000 intrând în vigoare în anul 2000.

 

54.- Fapta învinuitei ROMANESCU CRISTINA NICOLETA, care în calitate de navlositor la CNM Petromin SA şi director-secretar la mai multe companii cu sediul în Liberia, unde CNM Petromin SA era acţionar, în perioada 1992-1997, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, prin fapte repetate, a acţionat în mod defectuos în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, încălcându-şi în mai multe rânduri aceste atribuţii, iar în alte rânduri neefectuând acte care-i reveneau expres în sarcină, aceste activităţi infracţionale având ca rezultat producerea unei pagube însemnate, cu consecinţe deosebit de grave în dauna CNM Petromin SA, constituie infracţiunea continuată de abuz în serviciu în formă calificată prev. de art. 248 comb. cu art. 2481 cu aplic. art. 13 comb. cu art. 248 alin. 2 C.p. cu aplic. art.41 alin.2 C.p.

 

55.- Fapta învinuitului BOBEŞ CONSTANTIN, care în calitate de director grup nave la CNM Petromin SA şi în acelaşi timp, director în mai multe companii cu sediul în Liberia, unde CNM Petromin SA era acţionar, în perioada 1992-1993, cu ştiinţă, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, prin fapte repetate, şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiunile de serviciu, luând decizii care au condus la pierderea mai multor nave din patrimoniul CNM Petromin SA şi care au produs ulterior, pagube însemnate, cu consecinţe deosebit de grave pentru această companie, constituie infracţiunea continuată de abuz în serviciu în formă calificată prev. de art. 248 comb. cu art. 2481 cu aplic. art. 13 comb. cu art. 248 alin. 2 C.p. cu aplic. art.41 alin.2 C.p.

 

56.- Fapta învinuitului POSEDARU ROMANUEL NICOLAE, care în calitate de director general al CNM Petromin SA şi director în Petroklav Inc. Bahamas, unde CNM Petromin era acţionar,  în perioada iulie 1992 – iulie 1993, cu ştiinţă, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, prin fapte repetate, şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiunile de serviciu, luând decizii care au condus la pierderea navei Băceşti din patrimoniul CNM Petromin SA şi care a produs ulterior, pagube însemnate, cu consecinţe deosebit de grave pentru această companie, constituie infracţiunea continuată de abuz în serviciu în formă calificată prev. de art. 248 comb. cu art. 2481 cu aplic. art. 13 comb. cu art. 248 alin. 2 C.p. cu aplic. art.41 alin.2 C.p.

– faţă de învinuitul Posedaru Romanuel s-a început urmărirea penală şi sub învinuirea de fals intelectual, pentru această infracţiune împlinindu-se termenul de prescripţie specială, în luna ianuarie 2001, situaţie în care faţă de învinuit se va dispune încetarea urmăririi penale în temeiul art.10 lit.g C.p.p.

 

57.- Fapta învinuitului IONESCU ANDREI DAN, care în calitate de director grup nave la CNM Petromin SA, pe parcursul anului 1992, cu ştiinţă, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, prin fapte repetate, şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiunile de serviciu, luând decizii care au condus la pierderea navei Băceşti din patrimoniul CNM Petromin SA, efectuând de asemenea, prin încălcarea atribuţiilor de serviciu distribuirea nelegală şi nejustificată a unor sume de bani din suplimentul de credit de 4 mil. USD, şi care au produs ulterior, pagube însemnate, cu consecinţe deosebit de grave pentru această companie, constituie infracţiunea continuată de abuz în serviciu în formă calificată prev. de art. 248 comb. cu art. 2481 cu aplic. art. 13 comb. cu art. 248 alin. 2 C.p. cu aplic. art.41 alin.2 C.p.

 

58.- Fapta învinuitului CONSTANTINESCU MIHAIL, care în calitate de director comercial la CNM Petromin SA şi director în Petroklav Inc. Bahamas, unde CNM Petromin era acţionar, în perioada 1.06.1991-16.09.1991, cu ştiinţă, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, prin fapte repetate, şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiunile de serviciu, luând decizii care au condus la pierderea navei Băceşti din patrimoniul CNM Petromin SA, semnând de asemenea asocierea dintre CNM Petromin SA şi firma Klaveness pentru constituirea firmei Petroklav Inc. Bahamas, fără a solicita şi obţine aprobările legale necesare, şi care au produs ulterior, pagube însemnate, cu consecinţe deosebit de grave pentru această companie, constituie infracţiunea continuată de abuz în serviciu în formă calificată prev. de art. 248 comb. cu art. 2481 cu aplic. art. 13 comb. cu art. 248 alin. 2 C.p. cu aplic. art.41 alin.2 C.p.

 

59.- Fapta învinuitului STĂNĂGUI CLAUDIU, care în calitate de şef serviciu marketing la CNM Petromin SA, în perioada 1998-1999, cu ştiinţă, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, prin fapte repetate, şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiunile de serviciu, luând decizii nelegale de vânzare pentru navele Băneasa, Barboşi, Bujoreni şi Baia de Aramă, care au produs apoi pagube însemnate cu consecinţe deosebit de grave, în dauna CNM Petromin SA, constituie infracţiunea continuată de abuz în serviciu în formă calificată prev. de art. 248 comb. cu art. 2481 cu aplic. art.41 alin.2 C.p.

 

60.- Fapta învinuitului CARAIANI ANDREI, care în calitate de director general al CNM Petromin SA şi director/preşedinte la Petromin Overseas Inc. şi Petroklav Management Inc., Liberia, unde CNM Petromin era acţionar, în perioada 22.07.1993-30.09.1997, cu ştiinţă, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, prin fapte repetate, şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiunile de serviciu, luând decizii nelegale de vânzare pentru navele Callatis, Breaza, Bicaz şi 22 Decembrie, care au produs apoi pagube însemnate cu consecinţe deosebit de grave, în dauna CNM Petromin SA, constituie infracţiunea continuată de abuz în serviciu în formă calificată prev. de art. 248 comb. cu art. 2481 cu aplic. art. 13 comb. cu art. 248 alin. 2 C.p. cu aplic. art.41 alin.2 C.p.

 

61.- Fapta învinuitului LUCACIU CONSTANTIN, care în calitate de director comercial al CNM Petromin SA şi director la Petromin Overseas Inc. şi Petroklav Management Inc., Liberia, unde CNM Petromin era acţionar, în perioada 1993-1997, cu ştiinţă, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, prin fapte repetate, şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiunile de serviciu, luând decizii nelegale privitor la situaţia juridică şi exploatarea navelor Callatis şi Breaza, vânzarea navelor Borzeşti şi Bicaz, care au produs apoi pagube însemnate cu consecinţe deosebit de grave, în dauna CNM Petromin SA, constituie infracţiunea continuată de abuz în serviciu în formă calificată prev. de art. 248 comb. cu art. 2481 cu aplic. art. 13 comb. cu art. 248 alin. 2 C.p. cu aplic. art.41 alin.2 C.p.

 

62.- Fapta învinuitului STĂNILĂ VIOREL, care în calitate de director economic al CNM Petromin SA, în perioada 1993-1997, cu ştiinţă, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, prin fapte repetate, şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiunile de serviciu, luând decizii nelegale privitor la situaţia juridică şi exploatarea navelor Callatis şi Breaza şi vânzarea navei Bicaz, care au produs apoi pagube însemnate cu consecinţe deosebit de grave, în dauna CNM Petromin SA, constituie infracţiunea continuată de abuz în serviciu în formă calificată prev. de art. 248 comb. cu art. 2481 cu aplic. art. 13 comb. cu art. 248 alin. 2 C.p. cu aplic. art.41 alin.2 C.p.

 

63.- Faptele învinuitului CODARCEA GHEORGHE, care în calitate de şef serviciu nave la CNM Petromin, la data de 23.12.1994, cu ştiinţă, şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiunile de serviciu, cu prilejul vânzării navei Bicaz, prezentând în acelaşi timp, un document care atesta împrejurări necorespunzătoare adevărului cu privire la armatorul navei Bicaz, care au produs apoi pagube însemnate cu consecinţe deosebit de grave, în dauna CNM Petromin SA, constituie infracţiunile de fals intelectual, prev. de art.289 C.p. şi abuz în serviciu în formă calificată prev. de art. 248 comb. cu art. 2481 cu aplic. art. 13 comb. cu art. 248 alin. 2 C.p.

– privitor la infracţiunea de fals intelectual, săvârşită cu acelaşi prilej, se constată că la data de 22 mai 20002 s-a împlinit termenul de prescripţie specială pentru răspunderea penală astfel că în temeiul art.10 lit.g C.p.p., urmează a se dispune încetarea urmăririi penale pentru această infracţiune a învinuitului Codarcea Gheorghe.

 

64.- Fapta învinuitului IONESCU AUREL, care în calitate de director la Navrom Constanţa, la data de 20.05.1990, cu ştiinţă, îndeplinindu-şi în mod defectuos atribuţiunile de serviciu, a încheiat un contract de bare-boat pentru nava Băceşti, neîndeplinind condiţiile prevăzute de lege, în privinţa pavilionului şi naţionalităţii navei, cu consecinţa transferării ilegale a navei într-o altă ţară, de unde ulterior, a fost vândută în mod nelegal, faptă ce a dus la producerea unei pagube însemnate cu consecinţe deosebit de grave pentru CNM Petromin SA Constanţa, constituie infracţiunea de abuz în serviciu în formă calificată prev. de art. 248 comb. cu art. 2481 cu aplic. art. 13 comb. cu art. 248 alin. 2 C.p.

 

65.- Fapta învinuitului OANCEA VIOREL, având funcţia de secretar general al Ministerului de Interne, care în calitate de reprezentant al FPS în CA al CNM Petromin SA, la data de 1.06.1991, cu ştiinţă, îndeplinindu-şi în mod defectuos atribuţiunile de serviciu, a luat decizia de vânzare nelegală a navelor Baia de Criş şi Băneasa, proprietatea a unor companii cu sediul în Liberia, producând o pagubă însemnată, cu consecinţe deosebit de grave, în dauna CNM Petromin SA, constituie infracţiunea de abuz în serviciu în formă calificată prev. de art. 248 comb. cu art. 2481 C.p.

 

66.- Fapta învinuitei NEAMŢU LUMINIŢA MARIA, care în calitate de funcţionară la Serviciul licenţe, înmatriculări şi brevetări, din cadrul Inspectoratul Navigaţiei Civile, exercitându-şi în mod defectuos atribuţiile de serviciu, a semnat comunicarea din data 23.02.1994, către Căpitănia Portului Constanţa, privind radierea navei Fortune din Registrul matricol de evidenţă şi retragerea dreptului de arborare a pavilionului român, fără a fi întrunite condiţiile legale, ajutând prin aceasta reprezentanţii CNM Petromin să transfere ilegal nava la o societate liberiană, de unde ulterior, a fost vândută nelegal, cu consecinţa producerii unei pagube grave în dauna societăţii, constituie infracţiunea complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu în formă calificată prev. de art.26 rap. la art. 248 comb. cu art. 2481 cu aplic. art. 13 comb. cu art. 248 alin. 2 C.p.

– faţă de învinuită s-a început urmărirea penală şi pentru săvârşirea la aceeiaşi data a infracţiunii de fals intelectual, pentru care însă, constatăm, că la data de 23.08.2001 s-a împlinit termenul de prescripţie specială a răspunderii penale, astfel că în temeiul disp. art.10 lit.g urmează a se dispune încetarea urmăririi penale faţă de învinuită pentru această infracţiune.

 

67.- Fapta învinuitului IONESCU DRAGOŞ, care în calitate de şef Serviciu înmatriculări şi brevetări personal, din cadrul Inspectoratul Navigaţiei Civile, exercitându-şi în mod defectuos atribuţiile de serviciu, a semnat comunicarea din data 23.12.1993, către Căpitănia Portului Constanţa, privind transferul de proprietate asupra navei Fortune (ex 22 Decembrie ), la Compania liberiană 22 Decembrie Inc., fără a fi întrunite condiţiile legale, în sensul că nu avea hotărârea BOD 22 Decembrie Inc. şi a invocat, în mod nelegal, un contract de management, ajutând prin aceasta reprezentanţii CNM Petromin să transfere ilegal nava la o societate liberiană, de unde ulterior, a fost vândută nelegal, cu consecinţa producerii unei pagube grave în dauna societăţii, constituie infracţiunea complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu în formă calificată prev. de art.26 rap. la art. 248 comb. cu art. 2481 cu aplic. art. 13 comb. cu art. 248 alin. 2 C.p.

– faţă de învinuit s-a început urmărirea penală şi pentru infracţiunea de fals intelectual, pentru care însă, constatăm, că la data de 23.06.2001 s-a împlinit termenul de prescripţie specială a răspunderii penale, astfel că în temeiul disp. art.10 lit.g urmează a se dispune încetarea urmăririi penale faţă de învinuită pentru această infracţiune.

 

68.– Fapta învinuitului CUCU ALEXANDRU, care în calitate de inspector şef al Inspectoratului Navigaţiei Civile, în perioada 1.11.1992-15.09.1994, cu ştiinţă, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, prin fapte repetate, exercitându-şi în mod defectuos atribuţiile de serviciu, a dispus, fără a fi întrunite condiţiile cerute de normele legale în materie, radierea şi transferul de proprietate, retroactiv, asupra  navelor CNM Petromin, care astfel, în mod nelegal, au ajuns în proprietatea unor societăţi din Liberia, de unde, ulterior, s-a pierdut proprietatea prin vânzarea lor ilegală şi neîncasarea preţului, acte care împreună cu alte activităţi au concurat la producerea unei pagube însemnate, cu consecinţe deosebit de grave pentru CNM Petromin SA, constituie fapta de abuz în serviciu în formă calificată  prev. de art. 248 comb. cu art. 2481 C.p. modificat cu aplic. art. 13 comb. cu art. 248 alin. 2 C.p., cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p..

 

69.– Fapta învinuitului TEODORESCU CONSTANTIN, care în calitate de căpitan şef al Căpităniei Portului Constanţa, în perioada august 1991-septembrie 1995, cu ştiinţă, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, prin fapte repetate, exercitându-şi în mod defectuos atribuţiile de serviciu, a dispus, fără a fi întrunite condiţiile cerute de normele legale în materie, radierea mai multor nave, aparţinând CNM Petromin SA, din Registrul matricol român, care au fost apoi transferate nelegal la companii din Liberia, de unde s-a pierdut proprietatea asupra lor prin vânzarea nelegală şi neîncasarea preţului, acte care împreună cu alte activităţi au concurat la producerea unei pagube însemnate, cu consecinţe deosebit de grave pentru CNM Petromin SA, constituie fapta de abuz în serviciu în formă calificată  prev. de art. 248 comb. cu art. 2481 C.p. modificat, cu aplic. art. 13 comb. cu art. 248 alin. 2 C.p., cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p..

 

70.- Fapta învinuitului NISTOR ION, care în calitate de inspector principal la Inspectoratul Navigaţiei Civile, cu ştiinţă, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, la datele de 22.08.1991 şi 20.07.1992, exercitându-şi în mod defectuos atribuţiile de serviciu, a dispus, fără a fi întrunite condiţiile cerute de normele legale în materie (aşa cum am expus în situaţia de fapt Decretul nr. 443/1972), radierea navelor „Băceşti” şi „Băneasa” aparţinând CNM Petromin SA, din Registrul matricol român, care au fost apoi transferate nelegal la companii din Bahamas şi Liberia, de unde s-a pierdut proprietatea asupra lor prin vânzarea nelegală şi neîncasarea preţului, acte care împreună cu alte activităţi au concurat la producerea unei pagube însemnate, cu consecinţe deosebit de grave pentru CNM Petromin SA, constituie fapta de abuz în serviciu în formă calificată  prev. de art. 248 comb. cu art. 2481 C.p. modificat cu aplic. art. 13 comb. cu art. 248 alin. 2 C.p., cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p..

 

71.– Fapta învinuitului  ŞUTEU CONSTANTIN, care în calitate de inspector şef al Inspectoratului Navigaţiei Civile, cu ştiinţă, la data de 22.08.1991,  exercitându-şi în mod defectuos atribuţiile de serviciu, a dispus, fără a fi întrunite condiţiile cerute de normele legale în materie (aşa cum am expus în situaţia de fapt, Decretul nr. 443/1972), radierea navei „Băceşti”, aparţinând CNM Petromin SA, din Registrul matricol român, care a fost apoi transferată nelegal la o companie din Bahamas, de unde s-a pierdut proprietatea ei prin vânzarea nelegală şi neîncasarea preţului, acte care împreună cu alte activităţi au concurat la producerea unei pagube însemnate, cu consecinţe deosebit de grave pentru CNM Petromin SA, constituie fapta de abuz în serviciu în formă calificată  prev. de art. 248 comb. cu art. 2481 C.p. modificat cu aplic. art. 13 comb. cu art. 248 alin. 2 C.p..

 

72.– Fapta învinuitului BEZIRIS ANTON, care în calitate de căpitan şef al Căpităniei Portului Constanţa, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, la datele de 20.02.1991 şi 21.08.1991, cu ştiinţă, şi-a exercitat în mod defectuos atribuţiile de serviciu, propunând şi apoi efectuând, fără a fi întrunite condiţiile cerute de normele legale în materie (aşa cum am expus în situaţia de fapt Decretul nr. 443/1972), radierea navei „Băceşti”, aparţinând CNM Petromin SA, din Registrul matricol român, care a fost apoi transferată nelegal la o companie din Bahamas, de unde s-a pierdut proprietatea ei prin vânzarea nelegală şi neîncasarea preţului, acte care împreună cu alte activităţi au concurat la producerea unei pagube însemnate, cu consecinţe deosebit de grave pentru CNM Petromin SA, constituie fapta de abuz în serviciu în formă calificată  prev. de art. 248 comb. cu art. 2481 C.p. modificat cu aplic. art. 13 comb. cu art. 248 alin. 2 C.p. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p..

– faţă de învinuit s-a început urmărirea penală şi pentru săvârşirea la 21.08.1999 a infracţiunii de fals intelectual, pentru care însă, constatăm, că la data de 21.02.1999 s-a împlinit termenul de prescripţie specială a răspunderii penale, astfel că în temeiul disp. art.10 lit.g urmează a se dispune încetarea urmăririi penale faţă de învinuită pentru această infracţiune.

 

73.– Fapta învinuitului TAUS IOAN, care în calitate de şef Serviciu siguranţa navigaţiei, în cadrul Căpităniei Portului Constanţa, la data de 21 iulie 1992, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, cu ştiinţă, exercitându-şi în mod defectuos atribuţiile de serviciu, a dispus, fără a fi întrunite condiţiile cerute de normele legale în materie (aşa cum am expus în situaţia de fapt Decretul nr. 443/1972), radierea navelor Cărbuneşti, Barboşi, Bobîlna, Borzeşti şi Comăneşti, aparţinând CNM Petromin SA, din Registrul matricol român, care au fost apoi transferate nelegal la companii din Bahamas şi Liberia, de unde s-a pierdut proprietatea asupra lor prin vânzarea nelegală şi neîncasarea preţului, acte care împreună cu alte activităţi au concurat la producerea unei pagube însemnate, cu consecinţe deosebit de grave pentru CNM Petromin SA, constituie fapta de abuz în serviciu în formă calificată  prev. de art. 248 comb. cu art. 2481 C.p. modificat cu aplic. art. 13 comb. cu art. 248 alin. 2 C.p., cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p..

– faţă de învinuit s-a început urmărirea penală şi pentru săvârşirea la aceiaşi dată a infracţiunii de fals intelectual, pentru care însă, constatăm, că la data de 21.01.2000 s-a împlinit termenul de prescripţie specială a răspunderii penale, astfel că în temeiul disp. art.10 lit.g urmează a se dispune încetarea urmăririi penale faţă de învinuit pentru această infracţiune.

 

74.– Fapta învinuitului CĂRBUNARU ION, care în calitate de preşedinte al Consiliului Împuterniciţilor Statului de la CNM Petromin SA, în perioada 1.02.1991-13.04.1993, cu ştiinţă, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, prin fapte repetate, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, fie a acţionat în mod defectuos încălcându-şi aceste atribuţii, fie nu a efectuat acte care îi reveneau expres în sarcină conform acestor atribuţii, aprobând înfiinţarea unor companii în Bahamas, Liberia de către CNM Petromin SA în asociere cu firma norvegiană Klaveness, luarea unor credite pentru derularea acestei asocieri, transferul navelor care să fie exploatate în această asociere (aşa cum am explicat în situaţia de fapt, în detaliu), fără respectarea dispoziţiilor legale în materie, fără a urmări ulterior, deşi avea obligaţia, cum s-au pus în practică hotărârile luate (inclusiv respectarea dispoziţiilor legale conform Statutului CNM Petromin), precum şi alte activităţi legate de controlul asupra asocierii şi derularea fondurilor folosite în această asociere, şi prin aceasta a produs pierderea proprietăţii asupra navelor CNM Petromin SA, exploatate în asociere, acumularea unor pierderi uriaşe şi neîncasarea preţului la vânzarea navelor, astfel că  CNM Petromin a suferit o perturbare gravă a activităţii sale precum şi o pagubă însemnată, cu consecinţe deosebit de grave întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii continuate de abuz în serviciu în formă calificată prev. de art. 248 comb. cu art. 2481 C.p. modificat cu aplic. art. 13 comb. cu art. 248 alin. 2 C.p., cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p..

 

75.– Fapta învinuitului DRĂGAN GHEORGHE, care în calitate de membru al Consiliului Împuterniciţilor Statului de la CNM Petromin SA, în perioada 1.02.1991-4.09.1992, cu ştiinţă, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, prin fapte repetate, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, fie a acţionat în mod defectuos încălcându-şi aceste atribuţii, fie nu a efectuat acte care îi reveneau expres în sarcină conform acestor atribuţii, aprobând înfiinţarea unor companii în Bahamas, Liberia de către CNM Petromin SA în asociere cu firma norvegiană Klaveness, luarea unor credite pentru derularea acestei asocieri, transferul navelor care să fie exploatate în această asociere (aşa cum am explicat în situaţia de fapt, în detaliu), fără respectarea dispoziţiilor legale în materie, fără a urmări ulterior, deşi avea obligaţia, cum s-au pus în practică hotărârile luate (inclusiv respectarea dispoziţiilor legale conform Statutului CNM Petromin), precum şi alte activităţi legate de controlul asupra asocierii şi derularea fondurilor folosite în această asociere, şi prin aceasta a produs pierderea proprietăţii asupra navelor CNM Petromin SA, exploatate în asociere, acumularea unor pierderi uriaşe şi neîncasarea preţului la vânzarea navelor, astfel că  CNM Petromin a suferit o perturbare gravă a activităţii sale precum şi o pagubă însemnată, cu consecinţe deosebit de grave întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii continuate de abuz în serviciu în formă calificată prev. de art. 248 comb. cu art. 2481 C.p. modificat cu aplic. art. 13 comb. cu art. 248 alin. 2 C.p., cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p..

 

76.- Fapta învinuitului PISTOLEA VASILE, care în calitate de membru al Consiliului Împuterniciţilor Statului de la CNM Petromin SA, în perioada 1.02.1991-10.08.1992, cu ştiinţă, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, prin fapte repetate, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, fie a acţionat în mod defectuos încălcându-şi aceste atribuţii, fie nu a efectuat acte care îi reveneau expres în sarcină conform acestor atribuţii, aprobând înfiinţarea unor companii în Bahamas, Liberia de către CNM Petromin SA în asociere cu firma norvegiană Klaveness, luarea unor credite pentru derularea acestei asocieri, transferul navelor care să fie exploatate în această asociere (aşa cum am explicat în situaţia de fapt, în detaliu), fără respectarea dispoziţiilor legale în materie, fără a urmări ulterior, deşi avea obligaţia, cum s-au pus în practică hotărârile luate (inclusiv respectarea dispoziţiilor legale conform Statutului CNM Petromin), precum şi alte activităţi legate de controlul asupra asocierii şi derularea fondurilor folosite în această asociere, şi prin aceasta a produs pierderea proprietăţii asupra navelor CNM Petromin SA, exploatate în asociere, acumularea unor pierderi uriaşe şi neîncasarea preţului la vânzarea navelor, astfel că  CNM Petromin a suferit o perturbare gravă a activităţii sale precum şi o pagubă însemnată, cu consecinţe deosebit de grave întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii continuate de abuz în serviciu în formă calificată prev. de art. 248 comb. cu art. 2481 C.p. modificat cu aplic. art. 13 comb. cu art. 248 alin. 2 C.p., cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p..

 

  1. Fapta învinuitei SUFRAGIU MARIANA, care în calitate de membru al Consiliului Împuterniciţilor Statului de la CNM Petromin SA, în perioada 1.02.1991-13.04.1993, cu ştiinţă, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, prin fapte repetate, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, fie a acţionat în mod defectuos încălcându-şi aceste atribuţii, fie nu a efectuat acte care îi reveneau expres în sarcină conform acestor atribuţii, aprobând înfiinţarea unor companii în Bahamas, Liberia de către CNM Petromin SA în asociere cu firma norvegiană Klaveness, luarea unor credite pentru derularea acestei asocieri, transferul navelor care să fie exploatate în această asociere (aşa cum am explicat în situaţia de fapt, în detaliu), fără respectarea dispoziţiilor legale în materie, fără a urmări ulterior, deşi avea obligaţia, cum s-au pus în practică hotărârile luate (inclusiv respectarea dispoziţiilor legale conform Statutului CNM Petromin), precum şi alte activităţi legate de controlul asupra asocierii şi derularea fondurilor folosite în această asociere, şi prin aceasta a produs pierderea proprietăţii asupra navelor CNM Petromin SA, exploatate în asociere, acumularea unor pierderi uriaşe şi neîncasarea preţului la vânzarea navelor, astfel că CNM Petromin a suferit o perturbare gravă a activităţii sale precum şi o pagubă însemnată, cu consecinţe deosebit de grave întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii continuate de abuz în serviciu în formă calificată prev. de art. 248 comb. cu art. 2481 C.p. modificat cu aplic. art. 13 comb. cu art. 248 alin. 2 C.p., cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p..

 

78.- Fapta învinuitului BUNEA ALEXANDRU, care în calitate de membru al Consiliului Împuterniciţilor Statului de la CNM Petromin SA, în perioada 1.02.1991-10.08.1992, cu ştiinţă, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, prin fapte repetate, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, fie a acţionat în mod defectuos încălcându-şi aceste atribuţii, fie nu a efectuat acte care îi reveneau expres în sarcină conform acestor atribuţii, aprobând înfiinţarea unor companii în Bahamas, Liberia de către CNM Petromin SA în asociere cu firma norvegiană Klaveness, luarea unor credite pentru derularea acestei asocieri, transferul navelor care să fie exploatate în această asociere (aşa cum am explicat în situaţia de fapt, în detaliu), fără respectarea dispoziţiilor legale în materie, fără a urmări ulterior, deşi avea obligaţia, cum s-au pus în practică hotărârile luate (inclusiv respectarea dispoziţiilor legale conform Statutului CNM Petromin), precum şi alte activităţi legate de controlul asupra asocierii şi derularea fondurilor folosite în această asociere, şi prin aceasta a produs pierderea proprietăţii asupra navelor CNM Petromin SA, exploatate în asociere, acumularea unor pierderi uriaşe şi neîncasarea preţului la vânzarea navelor, astfel că  CNM Petromin a suferit o perturbare gravă a activităţii sale precum şi o pagubă însemnată, cu consecinţe deosebit de grave întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii continuate de abuz în serviciu în formă calificată prev. de art. 248 comb. cu art. 2481 C.p. modificat cu aplic. art. 13 comb. cu art. 248 alin. 2 C.p., cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p..

 

79.– Fapta învinuitei CUCU ZOE, care în calitate de membru al Consiliului Împuterniciţilor Statului de la CNM Petromin SA, în perioada 15.05.1992-.10.08.1992, cu ştiinţă, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, prin fapte repetate, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, fie a acţionat în mod defectuos încălcându-şi aceste atribuţii, fie nu a efectuat acte care îi reveneau expres în sarcină conform acestor atribuţii, aprobând înfiinţarea unor companii în Bahamas, Liberia de către CNM Petromin SA în asociere cu firma norvegiană Klaveness, luarea unor credite pentru derularea acestei asocieri, transferul navelor care să fie exploatate în această asociere (aşa cum am explicat în situaţia de fapt, în detaliu), fără respectarea dispoziţiilor legale în materie, fără a urmări ulterior, deşi avea obligaţia, cum s-au pus în practică hotărârile luate (inclusiv respectarea dispoziţiilor legale conform Statutului CNM Petromin), precum şi alte activităţi legate de controlul asupra asocierii şi derularea fondurilor folosite în această asociere, şi prin aceasta a produs pierderea proprietăţii asupra navelor CNM Petromin SA, exploatate în asociere, acumularea unor pierderi uriaşe şi neîncasarea preţului la vânzarea navelor, astfel că  CNM Petromin a suferit o perturbare gravă a activităţii sale precum şi o pagubă însemnată, cu consecinţe deosebit de grave întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii continuate de abuz în serviciu în formă calificată prev. de art. 248 comb. cu art. 2481 C.p. modificat cu aplic. art. 13 comb. cu art. 248 alin. 2 C.p., cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p..

 

  1. – Fapta învinuitului DOBRE SERGIU, care în calitate de membru al Consiliului Împuterniciţilor Statului de la CNM Petromin SA, în perioada 1.02.1991-10.08.1992, cu ştiinţă, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, prin fapte repetate, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, fie a acţionat în mod defectuos încălcându-şi aceste atribuţii, fie nu a efectuat acte care îi reveneau expres în sarcină conform acestor atribuţii, aprobând înfiinţarea unor companii în Bahamas, Liberia de către CNM Petromin SA în asociere cu firma norvegiană Klaveness, luarea unor credite pentru derularea acestei asocieri, transferul navelor care să fie exploatate în această asociere (aşa cum am explicat în situaţia de fapt, în detaliu), fără respectarea dispoziţiilor legale în materie, fără a urmări ulterior, deşi avea obligaţia, cum s-au pus în practică hotărârile luate (inclusiv respectarea dispoziţiilor legale conform Statutului CNM Petromin), precum şi alte activităţi legate de controlul asupra asocierii şi derularea fondurilor folosite în această asociere, şi prin aceasta a produs pierderea proprietăţii asupra navelor CNM Petromin SA, exploatate în asociere, acumularea unor pierderi uriaşe şi neîncasarea preţului la vânzarea navelor, astfel că CNM Petromin a suferit o perturbare gravă a activităţii sale precum şi o pagubă însemnată, cu consecinţe deosebit de grave întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii continuate de abuz în serviciu în formă calificată prev. de art. 248 comb. cu art. 2481 C.p. modificat cu aplic. art. 13 comb. cu art. 248 alin. 2 C.p., cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.

 

  1. LATURA CIVILĂ

 

  1. Structura prejudiciului şi sursele de prejudiciere

Din administrarea mijloacelor de probă concludente pentru stabilirea pagubelor respectiv, verificările organelor de specialitate ale Ministerului Finanţelor, controalele Curţii de Conturi, rapoartele de audit extern, expertiza financiar-contabilă şi tehnico-maritimă şi alte mijloace de probă, aflate la dosarul cauzei, rezultă că prejudiciul cert cauzat CNM Petromin SA Constanţa, din derularea asocierii externe cu firma norvegiană Klaveness este de 324.514.683,80 USD.

Întreg prejudiciul este rezultatul derulării asocierii mixte cu partea norvegiană prin cedarea cu ştiinţă a controlului total asupra afacerii, de către partea română.

Deşi în totalitatea lor pierderile au sorgintea în derularea dezechilibrată a contractului de asociere externă ele nu pot fi primite ca simple efecte comerciale supuse exclusiv regimului reglementărilor dreptului civil – comercial.

Aceasta pentru că aşa cum a rezultat din expunerea situaţiei de fapt, şi a încadrării juridice, pierderile se constituie în totalitatea lor în pagube, prejudiciu în sens penal rezultat incriminat prin infracţiunile de rezultat, la nivelul căruia, se va angaja răspunderea penală a fiecăruia dintre inculpaţi şi învinuiţi.

Legătura penală de cauzalitate dintre acţiunile ori inacţiunile de săvârşire a infracţiunii şi rezultatul exprimat de prejudiciu, este intrinsecă.

Prejudiciul total adus CNM Petromin SA Constanţa şi implicit statului român, de 324.514.683,80 USD, s-a produs astfel:

 

  1. a) prin înfiinţarea şi funcţionarea Petroklav Inc. Bahamas, sursele creare a prejudiciului, în valoare totală de 1.158.101 USD, fiind determinate de:
  • Neacoperirea cheltuielilor ocazionate de amortizarea navelor prin sumele calculate de  Petroklav Inc. Bahamas cu titlu de chirie  care au condus la un prejudiciu în sumă de 707.021 USD în dauna CNM Petromin. 
  • Majorarea nejustificată a cheltuielilor Petroklav Inc. Bahamas privind cheltuielile de brokeraj şi taxele de management care au creat un prejudiciu de 411.080 USD.
  • Cedarea cu bună ştiinţă a sumei de 40.000 USD reprezentând dividendele CNM Petromin rezultate din managementul comercial realizat de Petroklav Inc. Bahamas.

 

  1. b) exploatarea navei Băceşti într-un contract de bare-boat cu firma Borom Shipping Londra, care a dus la efectuarea unor cheltuieli nefundamentate economic, nejustificate şi nedatorate, (întrucât nu cădeau în sarcina armatorului – CNM Petromin -, ci a navlositorului Borom Shipping Ltd., Londra), astfel că s-a înregistrat o pagubă de 4.517.600,26 USD, ce provine din:
  • plata unei sume nedatorate, în cuantum de 3.150.608 USD, către firma United Dutch Shipping, care se susţinea că ar fi fost un investitor în firma Borom Shipping Ltd., de unde ar fi trebuit să-şi recupereze investiţiile financiare;
  • acoperirea în mod nejustificat a ratelor reprezentând asigurarea P&I, în cuantum de 500.000 USD, pentru nava Băceşti, deşi în realitate această plată, într-un cuantum mult mai mic, cădea în sarcina navlositorului Borom Shipping Londra;
  • plata nedatorată, fără documente justificative (în fapt nu există nici un document cu acest titlu) a unei sume de 866.992 USD, reprezentând reparaţii efectuate la nava Băceşti.

 

  1. c) Înfiinţarea societăţilor din Liberia şi predarea totală a controlului asupra exploatării comerciale a navelor (intrate în patrimoniul societăţilor de unică navă), firmei Klaveness, situaţie care a generat pe fiecare an de exploatare, începând cu anul 1992 până în anul 2000, pierderi uriaşe, însumate ajungând la valoarea de 161.861.917,74 USD, structurate astfel:

 

 

ANII Total pierdere  din activitate proprie Petromin Overseas Inc. Liberia Total pierdere  din activitate proprie Societăţi subsidiare de unică navă  Profit – pierdere din activitate proprie Petroklav Management Inc. Liberia Pierdere totală a societăţilor constituite de CNM Petromin SA în Liberia
1992 2852444,89 21200188,57 0,00 24052633,46
1993 5423788,62 14032595,10 0,00 19456383,72
1994 6751652,81 22480614,72 0,00 29232267,53
1995 6943940,47 660826,35 0,00 7604766,82
1996 5762681,83 552801,16 0,00 6315482,99
1997 5182038,53 42313847,08 0,00 47495885,61
1998 3795593,24 5009253,74 0,00 8804846,98
1999 2219611,69 14521746,14 0,00 16741357,83
2000 1581342,47 576950,41 0,00 2158292,88
Total perioadă 40513094,55 121348823,27 0,00 161861917,82

 

  1. d) Vânzarea nelegală a celor 16 nave, cu lipsa totală de urmărire a încasării preţului, prin încheierea documentelor de vânzare direct din societăţile din Liberia, pe fondul încălcării flagrante a atribuţiunilor de serviciu, cu ştiinţă şi a relei credinţe a învinuiţilor care au concurat la vânzare, prejudiciul având următoarele surse:
  • Transferul ilegal al navelor în perioada 1991-1993, cu consecinţa directă a pierderii proprietăţii şi controlului.
  • Instituirea unor garanţii nejustificate, cu mult peste valoarea creditului, 7 nave formând obiectul garanţiilor directe, iar restul de 9 garanţii colaterale.
  • Cedarea managementului tehnic şi comercial şi implicit al controlului asupra exploatării navelor în totalitate firmei Klaveness.
  • Administrarea creditului în defavoarea CNM Petromin, cu participarea cu ştiinţă a reprezentanţilor acestei companii
  • Nerespectarea intereselor CNM Petromin, a statutului companiei, a statutelor companiilor liberiene şi a legislaţiei române, cu consecinţa eliminării voite a posibilităţii de a urmări şi încasa preţul navelor
  • Vânzarea unor nave prin instrumente neprevăzute de lege, cu efecte păgubitoare asupra modului de stabilire a preţului şi încasării lui (exemplu: cazul navelor vândute prin Bursa Maritimă şi de Mărfuri Constanţa)
  • Neexercitarea cu ştiinţă, a atribuţiilor de serviciu, la stabilirea preţului navelor în raport de valoarea lor reală şi a volumului investiţiilor efectuate de utilizatori (practic cumpărătorii navelor), cu efecte directe în diminuarea cu intenţie a preţului real a navelor
  • Crearea unor „scheme” de către unii dintre învinuiţi, prin care s-a reuşit vânzarea repetată, în mod ilegal, a unor nave (cazul celor 4 nave vândute în anul 2000) la preţuri cu mult sub valoarea lor reală, sumele de bani din aceste operaţiuni nefiind încasate.
  • Alte manopere frauduloase (explicate în situaţia de fapt) prin care „s-a reuşit” neîncasarea preţului obţinut din vânzarea navelor.

 

 În această manieră, prejudiciul total produs prin vânzarea ilegală a celor 16 nave este în sumă totală de 156.977.064,80 USD.

 

  1. Individualizarea prejudiciului:

 

  1. a) La nivelul întregului prejudiciu de 514.683,80 USD, răspunderea penală şi implicit, cea solidară pentru recuperare, revine inculpaţilor şi învinuiţilor care:

– au iniţiat de la început, prin încălcarea competenţelor legale şi de autoritate a statului român afacerea cu partenerii norvegieni;

– au conceput împreună, pus în aplicare şi perfecţionat („laboratorul” Petroklav Inc. Bahamas), structurile suprapuse şi mecanismul funcţionar al societăţilor din Liberia, la maniera cedării managementului şi a întregii afaceri, firmei Torvald Klaveness, Oslo şi băncii acesteia Christiania Bank, Oslo;

– au contractat credite externe supradimensionate şi au afectat nejustificat, drept garanţii bancare corporale, practic toate cele 16 nave;

– derularea absolut fără nici un control al creditelor şi al temeiului înregistrării de către norvegieni a rezultatelor financiare dezastroase pentru CNM Petromin SA Constanţa.

Sunt în această situaţie învinuiţii: Băsescu Traian, Marinescu Călin, Cărbunaru Ion, Sufragiu Mariana, Drăgan Gheorghe, Bunea Alexandru, Pistolea Vasile, Dobre Sergiu, Cucu Zoe, Posedaru Romanuel, Zeicu Ilie Valentin, Toma Petru, Muşat Mariana, Constantinescu Mihail, Iosif Luminiţa, Romanescu Cristina, Bobeş Constantin.

 

  1. b) Solidar cu cei de mai sus, răspund pentru recuperarea prejudiciilor şi ceilalţi învinuiţi, în limita circumscrisă de rezultatul material a infracţiunilor proprii.

În raport de participarea fiecărui învinuit la faptele penale care au generat acest prejudiciu, situaţia se prezintă astfel

  1. Învinuiţii: Timotin Mariana, Şerbotei Sergiu Constantin, Stoica Amalia Oana, Pelinel Ştefan Mihai, Roşioru Ion, Gache Mihai, Paşca Gheorghe, Sârbu Ovidiu Radu, Eros Victor, Popa Ion, Marinescu Gheorghe, Anastasiu Nicolae, Fodoreanu Sorin, Tăchiciu Laurenţiu, Homoş Ion, Bâclea Adolf, Achimescu Georgeta, Verioti Gheorghe, Ungureanu Gheorghe răspund pentru un prejudiciu total în sumă de 92.145.077,47 USD, pentru navele Fortune (ex 22 Decembrie), Bobîlna, Cărbuneşti, Comăneşti.
  2. Învinuiţii:

– Caraiani Andrei răspunde pentru un prejudiciu în valoare totală de 150.556.165,49 USD, reprezentat de pierderile financiare suferite de CNM Petromin pentru perioada 1993-1997 şi vânzarea ilegală a navelor Bicaz, Borzeşti, Callatis, Breaza, Fortune;

– Kauntz Werner răspunde pentru un prejudiciu în valoare totală de 169.804.205,36 USD, compus din pierderile financiare, pe perioada 1998-2001 şi vânzarea ilegală a navelor Baia de Aramă, Băneasa, Barboşi, Baia de Criş, Callatis, Bîrlad, Breaza, Bujoreni, Fortune, Bobîlna, Cărbuneşti, Comăneşti;

– Lucaciu Constantin răspunde pentru un prejudiciu calculat la nivelul sumei de 123.072.635,49 USD, aferent pierderilor financiare, pe perioada 1993-1997 şi vânzării ilegale a navelor Bicaz, Borzeşti, Callatis, Breaza;

– Stănilă Viorel răspunde pentru un prejudiciu în valoare totală de 123.072.635,49 USD, compus din pierderile financiare, pe perioada 1993-1997 şi vânzarea ilegală a navelor Bicaz, Borzeşti, Callatis, Breaza;

– Bărdaş Marcel este răspunzător pentru un  prejudiciu total în valoare de 169.804.205,36 USD, reprezentat de pierderile financiare, pe perioada 1998-2001 şi vânzarea navelor Baia de Aramă, Băneasa, Barboşi, Baia de Criş, Callatis, Bîrlad, Breaza, Bujoreni, Fortune, Bobîlna, Cărbuneşti, Comăneşti;

– Rusen Mitică răspunde pentru un prejudiciu  în cuantum total de 183.111.832,44 USD aferent pierderilor financiare, pe perioada 1997-2000 şi vânzării ilegale a navelor Băneasa, Bicaz, Balota, Fortune, Bobîlna, Cărbuneşti, Comăneşti, Bîrlad.

  1. Învinuiţii:

– Bănică Octavian răspunde pentru un prejudiciu în cuantum total de 125.959.604,80 USD, pentru pierderile suferite din vânzarea ilegală a navelor Băneasa, Barboşi, Baia de Criş, Callatis, Breaza, Fortune, Bobîlna, Cărbuneşti, Comăneşti;

– Rădulescu Nelu răspunde pentru un prejudiciu în cuantum total de 107.343.473,20 USD, pentru pierderile suferite din vânzarea ilegală a navelor Băneasa, Baia de Criş, Fortune, Bobîlna, Cărbuneşti, Comăneşti;

– Zdru Mihai răspunde pentru un prejudiciu în cuantum total 99.504.973,30 USD, pentru pierderile suferite din vânzarea ilegală a navelor Baia de Criş, Fortune, Bobîlna, Cărbuneşti, Comăneşti;

– Catrinescu Gheorghe răspunde pentru un prejudiciu în cuantum total 114.769.628,18 USD, pentru pierderile suferite din vânzarea ilegală a navelor Barboşi, Bicaz, Bîrlad, Breaza, Balota, Fortune, Bobîlna, Cărbuneşti, Comăneşti;

– Girgiu Emil Alin răspunde pentru un prejudiciu în cuantum total 118.621.453,20 USD, pentru pierderile suferite din vânzarea ilegală a navelor Băneasa, Barboşi, Baia de Criş, Fortune, Bobîlna, Cărbuneşti, Comăneşti;

– Gozia Dan Corneliu răspunde pentru un prejudiciu în cuantum total 18.616.131,60 USD, pentru pierderile suferite din vânzarea ilegală a navelor Barboşi, Callatis, Breaza;

– Mândrescu Corneliu răspunde pentru un prejudiciu în cuantum total 33.814.527,33 USD, pentru pierderile suferite din vânzarea ilegală a navelor Băneasa, Barboşi, Baia de Criş, Callatis, Breaza;

– Dimonie Mihail răspunde pentru un prejudiciu în cuantum total 18.616.131,60 USD, pentru pierderile suferite din vânzarea ilegală a navelor Barboşi, Callatis, Breaza;

– Oprea Gheorghe răspunde pentru un prejudiciu în cuantum total 3.418.696,94 USD, pentru pierderile suferite din vânzarea ilegală a navei Breaza;

– Baroncea Ion răspunde pentru un prejudiciu în cuantum total 107.343.473,20 USD, pentru pierderile suferite din vânzarea ilegală a navelor Băneasa, Baia de Criş, Fortune, Bobîlna, Cărbuneşti, Comăneşti;

– Morariu Gică răspunde pentru un prejudiciu în cuantum total 33.324.073,65 USD, pentru pierderile suferite din vânzarea ilegală a navelor Băneasa, Barboşi, Baia de Criş, Bujoreni;

– Teodoru Paul răspunde pentru un prejudiciu în cuantum total 27.483.530 USD, pentru pierderile suferite din vânzarea ilegală a navei Fortune;

– Novac Aurel răspunde pentru un prejudiciu în cuantum total 1.435.208 USD, pentru pierderile suferite din vânzarea ilegală a navei Bicaz;

– Răşică Mihai răspunde pentru un prejudiciu în cuantum total 1.435.208 USD, pentru pierderile suferite din vânzarea ilegală a navei Bicaz;

– Rusen Radu Cătălin răspunde pentru un prejudiciu în cuantum total 3.919.454,66 USD, pentru pierderile suferite din vânzarea ilegală a navei Callatis;

– Chiforeanu Florentin răspunde pentru un prejudiciu în cuantum total 7.338.151,60 USD, pentru pierderile suferite din vânzarea ilegală a navelor Callatis, Breaza;

– Ştefănescu Mariana răspunde pentru un prejudiciu în cuantum total 15.198.395,73 USD, pentru pierderile suferite din vânzarea ilegală a navelor Băneasa, Baia de Criş;

– Petrescu Doina răspunde pentru un prejudiciu în cuantum total 103.423.057,47 USD, pentru pierderile suferite din vânzarea ilegală a navelor Barboşi, Fortune 22, Bobîlna, Cărbuneşti, Comăneşti;

– Leonte Ludovica răspunde pentru un prejudiciu în cuantum total 121.412.099,12 USD, pentru pierderile suferite din vânzarea ilegală a navelor Baia de Aramă, Băneasa, Baia de Criş, Bujoreni, Fortune 22, Bobîlna, Cărbuneşti, Comăneşti;

– Mirea Constantin răspunde pentru un prejudiciu în cuantum total 7.613.186,16 USD, pentru pierderile suferite din vânzarea ilegală a navelor Borzeşti, Breaza;

– Dan Ion răspunde pentru un prejudiciu în cuantum total 119.563.160,34 USD, pentru pierderile suferite din vânzarea ilegală a navelor Baia de Aramă, Barboşi, Bîrlad, Bujoreni, Fortune 22, Bobîlna, Cărbuneşti, Comăneşti;

– Zeicu Valentin Ilie răspunde pentru un prejudiciu în cuantum total 4.826.500 USD, pentru pierderile suferite din vânzarea ilegală a navei Băceşti;

– Culeţu Dănuţ pentru un prejudiciu în cuantum total 110.643.985,47 USD, pentru pierderile suferite din vânzarea ilegală a navelor Baia de Aramă, Barboşi, Fortune 22, Bobîlna, Cărbuneşti, Comăneşti;

– Congegulian Ervant Ilie pentru un prejudiciu în cuantum total 33.697.303,73 USD, pentru pierderile suferite din vânzarea ilegală a navelor Baia de Aramă, Barboşi, Băneasa, Baia de Criş;

– Cliseru Speranţa pentru un prejudiciu în cuantum total 118.985.588,02 USD, pentru pierderile suferite din vânzarea ilegală a navelor Baia de Aramă, Baia de Criş, Băneasa, Balota, Fortune 22, Bobîlna, Cărbuneşti, Comăneşti;

– Ionescu Andrei Dan răspunde pentru un prejudiciu în cuantum total 4.826.500 USD, pentru pierderile suferite din vânzarea ilegală a navei Băceşti;

– Stănăgui Claudiu pentru un prejudiciu în cuantum total 116.763.419,16 USD, pentru pierderile suferite din vânzarea ilegală a navelor Barboşi, Bîrlad, Bujoreni, Balota, Fortune 22, Bobîlna, Cărbuneşti, Comăneşti;

– Codarcea Gheorghe răspunde pentru un prejudiciu în cuantum total 1.435.208 USD, pentru pierderile suferite din vânzarea ilegală a navei Bicaz;

– Ionescu Aurel răspunde pentru un prejudiciu în cuantum total 4.826.500 USD, pentru pierderile suferite din vânzarea ilegală a navei Băceşti;

– Oancea Viorel pentru un prejudiciu în cuantum total 15.198.395,73 USD, pentru pierderile suferite din vânzarea ilegală a navelor Băneasa, Baia de Criş;

– Neamţu Luminiţa răspunde pentru un prejudiciu în cuantum total 27.483.530 USD, pentru pierderile suferite din vânzarea ilegală a navei Fortune 22;

– Ionescu Dragoş răspunde pentru un prejudiciu în cuantum total 27.483.530 USD, pentru pierderile suferite din vânzarea ilegală a navei Fortune 22;

– Cucu Alexandru Şerban pentru un prejudiciu în cuantum total 57.605.411,76 USD, pentru pierderile suferite din vânzarea ilegală a navelor Baia de Aramă, Baia de Criş, Bicaz, Borzeşti, Breaza, Bîrlad, Balota, Fortune 22;

– Teodorescu Constantin pentru un prejudiciu în cuantum total 65.443.911,66 USD, pentru pierderile suferite din vânzarea ilegală a navelor Baia de Aramă, Baia de Criş, Bicaz, Borzeşti, Breaza, Bîrlad, Balota, Fortune 22, Băneasa;

– Nistor Ion Constantin pentru un prejudiciu în cuantum total 23.942.979,90 USD, pentru pierderile suferite din vânzarea ilegală a navelor Băneasa, Barboşi, Băceşti;

– Şuteu Constantin răspunde pentru un prejudiciu în cuantum total 4.826.500 USD, pentru pierderile suferite din vânzarea ilegală a navei Băceşti;

– Beziris Anton răspunde pentru un prejudiciu în cuantum total 4.826.500 USD, pentru pierderile suferite din vânzarea ilegală a navei Băceşti;

– Taus Ion Constantin pentru un prejudiciu în cuantum total 80.134.016,69 USD, pentru pierderile suferite din vânzarea ilegală a navelor Cărbuneşti, Barboşi, Bobîlna, Comăneşti, Borzeşti.

În cauză, CNM Petromin SA s-a constituit parte civilă cu suma de 324.514.683,80 USD, echivalentul a 11.027.008.955.524 lei, la cursul zilei BNR, reprezentând valoarea prejudiciului total calculat în raportul de expertiză tehnico-maritimă şi financiar-contabilă, aflat la dosarul cauzei. Urmează ca CNM Petromin să fie citată în această calitate. (vezi vol.1 fil.153).

 

  1. Recuperarea prejudiciului; Măsuri asiguratorii

În vederea recuperării prejudiciului, în cauză au fost luate măsuri asigurătorii, dispunându-se indisponibilizarea bunurilor mobile, imobile şi blocarea conturilor, pentru inculpaţii şi învinuiţii din prezenta cauză. Aceste măsuri au fost aduse la îndeplinire, după cum urmează:

 

 

  Învinuit/ Inculpat Ordonanţa de luare a măsurilor asiguratorii numărul … din  data … Pus în executare prin Procesul Verbal nr. … din data  ….. sau confirmarea băncii Nr. Vol. fila
Achimescu Georgeta 20/P/2002  din 26.03.2004 20/P/2002 din 23.06.2004 157 1-4
Achimescu Georgeta 20/P/2002  din 20.04.2004 CEC 15.04.2004 158 132-138

 

 

Anastasiu Nicolae 20/P/2002  din 20.04.2004 BCR 231 din 14.05.2004 158 54, 51
Anastasiu Nicolae 20/P/2002  din 20.04.2004 CEC 15.04.2004 158 132-138

 

Bâclea Adolf 20/P/2002  din 26.03.2004 20/P/2002  din 07.07.2004 156 şi 157 7-9,47
Bâclea Adolf 20/P/2002  din 20.04.2004 ALPHA BANK 02573/04.2004 158 114, 115
Bâclea Adolf 20/P/2002  din 20.04.2004 CEC 15.04.2004 158 132-138
Bâclea Adolf 20/P/2002  din 23.04.2004 UNICREDIT ROMANIA – EDEM1838,1839 din 10.05.2004 158 217,213

 

 

 

 

Băcilă Nicolae 20/P/2002  din 20.04.2004 CEC 15.04.2004 158 132-138
Băcilă Nicolae 20/P/2002  din 26.03.2004 20/P/2002  din 13.07.2004 156 23-26

 

 

Bănică Octavian 20/P/2002  din 04.04.2004 NATIONAL BANK OF GREECE SA 1017 din 03.06.2004 158 29,26
Bănică Octavian 20/P/2002  din 20.04.2004 CEC 15.04.2004 158 132-138
Bănică Octavian 20/P/2002  din 07.04.2004 RAIFFEISEN BANK 3106 din 20.04.2004 158 171,158
Bănică Octavian 20/P/2002  din 07.04.2004 ROMANIA INTERNATIONAL  BANK 1723/20.05.2004 158 254,253

 

 

 

 

 

Bărdaş Marcel Dumitru 20/P/2002  din 20.04.2004 CEC 15.04.2004 158 132-138
Bărdaş Marcel Dumitru 20/P/2002  din 26.03.2004 20/P/2002  din 14.07.2004 156 33-36

 

 

 

Beziris Anton 20/P/2002  din 26.03.2004 20/P/2002 din 24.06.2004 157 42-45
Beziris Anton 20/P/2002  din 20.04.2004 CEC 15.04.2004 158 132-138

 

 

Bobeş Constantin 20/P/2002  din 20.04.2004 CEC 15.04.2004 158 132-138
Bobeş Constantin 20/P/2002  din 26.03.2004 20/P/2002  din 06.07.2004 156 18-19

 

 

Bogdan Helmut Ovidiu 20/P/2002  din 26.03.2004 20/P/2002  din 06.07.2004 156 1-2
Bogdan Ovidiu Helmut 20/P/2002  din 20.04.2004 CEC 15.04.2004 158 132-138

 

 

 

 

Bunea Alexandru 20/P/2002  din 26.03.2004 20/P/2002 din 23.06.2004 157 10-14
Bunea Alexandru 20/P/2002  din 30.04.2004 FINANSBANK 3586 din 04.05.2004 158 10,11
Bunea Alexandru 20/P/2002  din 20.04.2004 BCR 231 din 14.05.2004 158 60, 51
Bunea Alexandru 20/P/2002  din 20.04.2004 ALPHA BANK 02573/04.2004 158 111, 115
Bunea Alexandru 20/P/2002  din 07.04.2004 RAIFFEISEN BANK 3106 din 20.04.2004 158 173,158
Bunea Alexandru 20/P/2002  din 20.04.2004 BANC POST SA 51.4/1056 din 7.05.2004 158 197, 185
Bunea Alexandru 20/P/2002  din 07.04.2004 EUROM BANK SA 3271/22.04.2004 158 293,290
Bunea Alexandru 20/P/2002  din 20.04.2004 CEC 15.04.2004 158 132-138

 

 

Caraiani Andrei 20/P/2002  din 20.04.2004 ALPHA BANK 02573/04.2004 158 113, 115
Caraiani Andrei 20/P/2002  din 20.04.2004 CEC 15.04.2004 158 132-138
Caraiani Andrei 20/P/2002  din 26.03.2004 20/P/2002  din 06.07.2004 156 45-48

 

 

Catrinescu Gheorghe 20/P/2002  din 26.03.2004 20/P/2002 din 19.04.2004 157 87,90-91
Catrinescu Gheorghe 20/P/2002  din 13.05.2004 ROBANK 1245din 10.05.2004 158 2,4
Catrinescu Gheorghe 20/P/2002  din 10.05.2004 FINANSBANK 3586 din 04.05.2004 158 18,14
Catrinescu Gheorghe 20/P/2002  din 20.04.2004 MINDBANK 1536 din 07.04.2004 158 38-37
Catrinescu Gheorghe 20/P/2002  din 21.05.2004 BCR 231 din 14.05.2004 158 49, 51
Catrinescu Gheorghe 20/P/2002  din 20.04.2004 CEC 15.04.2004 158 132-138
Catrinescu Gheorghe 20/P/2002  din 07.04.2004 BANCA TRANSILVANIA 1220/22.04.2004 158 236,228
Catrinescu Gheorghe 20/P/2002  din 07.04.2004 CARPATICA SA  3455/21.04.2004 158 247,
Catrinescu Gheorghe 20/P/2002  din 07.04.2004 EUROM BANK SA -3271/22.04.2004 158 292,290
Catrinescu Gheorghe 20/P/2002  din 23.04.2004 BANCA ION TIRIAC 1718 din 20.05.2004 158 311325

 

 

 

Cărbunaru Ion 20/P/2002  din 20.04.2004 CEC 15.04.2004 158 132-138
Cărbunaru Ion 20/P/2002  din 26.03.2004 20/P/2002  din 12.07.2004 156 49-52

 

 

Chiforeanu Florentin 20/P/2002  din 26.03.2004 20/P/2002 din 01.07.2004 157 71-74
Chiforeanu Florentin 20/P/2002  din 20.04.2004 EMPORIKI BANK 12646 din 06.05.2004 158 126,129
Chiforeanu Florentin 20/P/2002  din 20.04.2004 CEC 15.04.2004 158 132-138
Chiforeanu Florentin 20/P/2002  din 07.04.2004 RAIFFEISEN BANK 3106 din 20.04.2004 158 181,158

 

 

 

Cliseru Speranţa 20/P/2002  din 20.04.2004 CEC 15.04.2004 158 132-138

 

 

Codarcea Gheorghe 20/P/2002  din 26.03.2004 20/P/2002 din 23.06.2004 157 82-86
Codarcea Gheorghe 20/P/2002  din 20.04.2004 CEC 15.04.2004 158 132-138

 

 

Concegulian Ervant Ilie 20/P/2002  din 20.04.2004 CEC 15.04.2004 158 132-138
Concegulian Ervant Ilie 20/P/2002  din 26.03.2004 20/P/2002  din 08.07.2004 156 40-43

 

 

 

 

Constantinescu Mihail 20/P/2002  din 20.04.2004 CEC 15.04.2004 158 132-138
Constantinescu Mihail 20/P/2002  din 07.04.2004 HVB BANK 10307 din 20.04.2004 158 280, 260
Constantinescu Mihail 20/P/2002  din 26.03.2004 20/P/2002  din 13.07.2004 156 55-58

 

 

 

 

Cucu Alexandru 20/P/2002  din 26.03.2004 20/P/2002 din 06.05.2004 157 57, 60-62
Cucu Alexandru 20/P/2002  din 20.04.2004 CEC 15.04.2004 158 132-138

 

 

Culeţu Dănuţ 20/P/2002  din 26.03.2004 20/P/2002 din 21.06.2004 157 78-81
Culeţu Dănuţ 20/P/2002  din 20.04.2004 CEC 15.04.2004 158 132-138
Culeţu Dănuţ 20/P/2002  din 30.04.2004 ING BANK NV AMSTERDAM LG1017/7.05.2004 158 343,340

 

 

 

 

 

Dan Ion 20/P/2002  din 26.03.2004 20/P/2002 din 21.06.2004 157 105-108
Dan Ion 20/P/2002  din 10.05.2004 FINANSBANK 3586 din 04.05.2004 158 16,14
Dan Ion 20/P/2002  din 20.04.2004 BCR 231 din 14.05.2004 158 63, 51
Dan Ion 20/P/2002  din 20.04.2004 ALPHA BANK 02573/04.2004 158 110, 115
Dan Ion 20/P/2002  din 20.04.2004 CEC 15.04.2004 158 132-138
Dan Ion 20/P/2002  din 07.04.2004 RAIFFEISEN BANK 3106 din 20.04.2004 158 174,158
Dan Ion 20/P/2002  din 07.04.2004 BANCA TRANSILVANIA 2006/27.04.2004 158 240,232

 

 

 

 

 

Drăgan Gheorghe 20/P/2002  din 26.03.2004 157 118
Drăgan Gheorghe 20/P/2002  din 20.04.2004 CEC 15.04.2004 158 132-138
Drăgan Gheorghe 20/P/2002  din 20.04.2004 BANC POST SA 51.4/1056 din 7.05.2004 158 198, 185

 

 

 

 

Eros Victor 20/P/2002  din 26.03.2004 20/P/2002 din 06.04.2004 157 124,127-131
Eros Victor 20/P/2002  din 20.04.2004 CEC 15.04.2004 158 132-138
Eros Victor 20/P/2002  din 07.04.2004 RAIFFEISEN BANK 3106 din 20.04.2004 158 172,158
Eros Victor 20/P/2002  din 07.04.2004 ROMANIA INTERNATIONAL  BANK 1723/20.05.2004 158 257,253

 

 

 

 

 

Fodoreanu Sorin 20/P/2002  din 26.03.2004 20/P/2002 din 28.06.2004 157 144-147
Fodoreanu Sorin 20/P/2002  din 20.04.2004 EMPORIKI BANK 12646 din 06.05.2004 158 127,129
Fodoreanu Sorin 20/P/2002  din 20.04.2004 CEC 15.04.2004 158 132-138
Fodoreanu Sorin 20/P/2002  din 07.04.2004 HVB BANK 10307 din 20.04.2004 158 279,260

 

 

 

 

Gache Mihai 20/P/2002  din 20.04.2004 CEC 15.04.2004 158 132-138
Gache Mihai 20/P/2002  din 26.03.2004 20/P/2002  din 13.07.2004 156 60-66

 

 

Giurgiu Emil Alin 20/P/2002  din 20.04.2004 CEC 15.04.2004 158 132-138
Giurgiu Emil Alin 20/P/2002  din 07.04.2004 BANCA TRANSILVANIA 1004/20.04.2004 158 242,234

 

 

 

 

 

Gozia Dan Corneliu 20/P/2002  din 20.04.2004 CEC 15.04.2004 158 132-138
Gozia Dan Corneliu 20/P/2002  din 20.04.2004 BANC POST SA 51.4/1056 din 7.05.2004 158 199, 185

 

 

 

 

Homos Ion 20/P/2002  din 20.04.2004 BCR 231 din 14.05.2004 158 55, 51
Homoş Ion 20/P/2002  din 20.04.2004 CEC 15.04.2004 158 132-138

 

 

Ionescu Andrei Dan 20/P/2002  din 20.04.2004 CEC 15.04.2004 158 132-138
Ionescu Andrei Dan 20/P/2002  din 23.04.2004 BANCA ION TIRIAC 1718 din 20.05.2004 158 310,325
Ionescu Andrei Dan 20/P/2002  din 26.03.2004 20/P/2002  din 13.07.2004 156 73-76

 

 

 

Ionescu Aurel 20/P/2002  din 20.04.2004 CEC 15.04.2004 158 132-138
Ionescu Aurel 20/P/2002  din 23.04.2004 UNICREDIT ROMANIA – EDEM1838,1839 din 10.05.2004 158 216,212
Ionescu Aurel 20/P/2002  din 07.04.2004 BANCA TRANSILVANIA 2004/27.04.2004 158 237,229
Ionescu Aurel 20/P/2002  din 26.03.2004 20/P/2002  din 08.07.2004 156 69-72

 

 

 

Ionescu Dragoş 20/P/2002  din 26.03.2004 20/P/2002 din 10.05.2004 157 169,172-174
Ionescu Dragoş 20/P/2002  din 30.04.2004 FINANSBANK 3586 din 04.05.2004 158 9,11
Ionescu Dragoş 20/P/2002  din 10.05.2004 FINANSBANK 3586 din 04.05.2004 158 17,14
Ionescu Dragoş 20/P/2002  din 20.04.2004 BCR 231 din 14.05.2004 158 82, 51
Ionescu Dragoş 20/P/2002  din 20.04.2004 CEC 15.04.2004 158 132-138

 

 

Iosif Luminiţa 20/P/2002  din 26.03.2004 20/P/2002 din 25.06.2004 157 186-189
Iosif luminiţa 20/P/2002  din 20.04.2004 CEC 15.04.2004 158 132-138

 

 

Ivaşcu Constantin 20/P/2002  din 13.05.2004 ROBANK 1245 din 10.05.2004 158 3,4
Ivaşcu Constantin 20/P/2002  din 20.04.2004 CEC 15.04.2004 158 132-138

 

 

Kaunz Werner 20/P/2002  din 26.03.2004 20/P/2002 din 07.04.2004 157 191,195-197
Kaunz Werner 20/P/2002  din 20.04.2004 ALPHA BANK 02573/04.2004 158 107,115
Kaunz Werner 20/P/2002  din 20.04.2004 CEC 15.04.2004 158 132-138

 

 

Leonte Ludovica 20/P/2002  din 20.04.2004 CEC 15.04.2004 158 132-138
Leonte Ludovica 20/P/2002  din 26.03.2004 20/P/2002  din 08.07.2004 156 77-80

 

 

Lucaciu Constantin 20/P/2002  din 26.03.2004 20/P/2002 din 06.05.2004 157 205-207
Lucaciu Constantin 20/P/2002  din 30.04.2004 FINANSBANK 3586 din 04.05.2004 158 8,11
Lucaciu Constantin 20/P/2002  din 20.04.2004 ALPHA BANK 02573/04.2004 158 109, 115
Lucaciu Constantin 20/P/2002  din 20.04.2004 CEC 15.04.2004 158 132-138

 

 

 

Lupu Marin 20/P/2002  din 20.04.2004 CEC 15.04.2004 158 132-138

 

 

Mândrescu Corneliu 20/P/2002  din 20.04.2004 CEC 15.04.2004 158 132-138

 

 

Marinescu Călin Dragomir 20/P/2002  din 20.04.2004 CEC 15.04.2004 158 132-138
Marinescu Călin Dragomir 20/P/2002  din 20.04.2004 BANC POST SA 51.4/1056 din 7.05.2004 158 203, 185
Marinescu Călin Dragomir 20/P/2002  din 07.04.2004 BANCA TRANSILVANIA -2005/27.04.2004 158 239,231
Marinescu Călin Dragomir 20/P/2002  din 26.03.2004 20/P/2002  din 06.07.2004 156 81-84

 

 

 

 

Marinescu Gheorghe 20/P/2002  din 30.04.2004 FINANSBANK 3586 din 04.05.2004 158 7,11
Marinescu Gheorghe Adrian 20/P/2002  din 26.03.2004 20/P/2002 din 18.05.2004 157 211, 214-217
Marinescu Gheorghe Adrian 20/P/2002  din 20.04.2004 CEC 15.04.2004 158 132-138
Marinescu Gheorghe Adrian 20/P/2002  din 07.04.2004 ROMANIA INTERNATIONAL  BANK 1723/20.05.2004 158 256,253

 

 

 

 

 

Mirea Constantin 20/P/2002  din 20.04.2004 CEC 15.04.2004 158 132-138
Mirea Constantin 20/P/2002  din 26.03.2004 20/P/2002  din 08.07.2004 156 85-88

 

 

Morariu Gică 20/P/2002  din 26.03.2004 20/P/2002 din 28.06.2004 157 231-234
Morariu Gică 20/P/2002  din 20.04.2004 BCR 231 din 14.05.2004 158 83, 51
Morariu Gică 20/P/2002  din 20.04.2004 CEC 15.04.2004 158 132-138
Morariu Gică 20/P/2002  din 07.04.2004 BANCA TRANSILVANIA 2003/27.04.2004 158 238,230

 

 

 

 

 

Muşat Mariana 20/P/2002  din 20.04.2004 CEC 15.04.2004 158 132-138
Muşat Mariana 20/P/2002  din 07.04.2004 RAIFFEISEN BANK 3106 din 20.04.2004 158 176,158
Muşat Mariana 20/P/2002  din 26.03.2004 20/P/2002  din 09.07.2004 156 93-96

 

 

 

Neamţu Luminiţa Maria 20/P/2002  din 26.03.2004 20/P/2002 din 10.05.2004 157 238,240-242
Neamţu Luminiţa Maria 20/P/2002  din 20.04.2004 CEC 15.04.2004 158 132-138

 

 

 

 

Nistor Ion 20/P/2002  din 20.04.2004 CEC 15.04.2004 158 132-138
Nistor Ion 20/P/2002  din 26.03.2004 20/P/2002  din 07.07.2004 156 98-101

 

 

Novac Aurel 20/P/2002  din 20.04.2004 CEC 15.04.2004 158 132-138
Novac Aurel 20/P/2002  din 20.04.2004 BANC POST SA 51.4/1056 din 7.05.2004 158 201, 185

 

 

 

 

Oprea Gheorghe 20/P/2002  din 26.03.2004 20/P/2002 din 18.06.2004 157 252-256
Oprea Gheorghe 20/P/2002  din 20.04.2004 CEC 15.04.2004 158 132-138

 

 

 

Pandele Florentin Costel 20/P/2002  din 20.04.2004 BCR 231 din 14.05.2004 158 61, 51
Pandele Florentin Costel 20/P/2002  din 20.04.2004 CEC 15.04.2004 158 132-138

 

 

 

 

Paşca Gheorghe 20/P/2002  din 26.03.2004 20/P/2002 din 07.05.2004 157 267,270-272
Paşca Gheorghe 20/P/2002  din 20.04.2004 BCR 231 din 14.05.2004 158 56, 51
Paşca Gheorghe 20/P/2002  din 20.04.2004 CEC 15.04.2004 158 132-138
Paşca Gheorghe 20/P/2002  din 07.04.2004 RAIFFEISEN BANK 3106 din 20.04.2004 158 167,158
Paşca Gheorghe 20/P/2002  din 20.04.2004 BANC POST SA 51.4/1056 din 7.05.2004 158 204, 185
Paşca Gheorghe 20/P/2002  din 07.04.2004 HVB BANK 10307 din 20.04.2004 158 281, 260

 

 

 

 

Petrescu Doina 20/P/2002  din 20.04.2004 BCR 231 din 14.05.2004 158 62, 51
Petrescu Doina 20/P/2002  din 20.04.2004 LIBRA BANK 1657/04.2004 158 122,123
Petrescu Doina 20/P/2002  din 20.04.2004 CEC 15.04.2004 158 132-138
Petrescu Doina 20/P/2002  din 07.04.2004 VOLKSBANK OE2108/06.04.2004 158 297,298
Petrescu Doina 20/P/2002  din 26.03.2004 20/P/2002  din 16.07.2004 156 108-111

 

 

 

Pistolea Vasile 20/P/2002  din 20.04.2004 BCR 231 din 14.05.2004 158 81, 51
Pistolea Vasile 20/P/2002  din 20.04.2004 CEC 15.04.2004 158 132-138
Pistolea Vasile 20/P/2002  din 07.04.2004 RAIFFEISEN BANK 3106 din 20.04.2004 158 175,158
Pistolea Vasile 20/P/2002  din 07.04.2004 HVB BANK 10307 din 20.04.2004 158 282, 260
Pistolea Vasile 20/P/2002  din 23.04.2004 BANCA ION TIRIAC 1718 din 20.05.2004 158 309,325
Pistolea Vasile 20/P/2002  din 26.03.2004 20/P/2002  din 08.07.2004 156 102-105

 

 

 

Popa Ioan 20/P/2002  din 26.03.2004 20/P/2002 din 07.05.2004 157 281,285-287
Popa Ioan 20/P/2002  din 20.04.2004 ALPHA BANK 02573/04.2004 158 108, 115
Popa Ioan 20/P/2002  din 20.04.2004 CEC 15.04.2004 158 132-138
Popa Ioan 20/P/2002  din 07.04.2004 RAIFFEISEN BANK 3106 din 20.04.2004 158 170,158

 

 

 

 

Posedaru Romanuel Nicolae 20/P/2002  din 20.04.2004 CEC 15.04.2004 158 132-138
Posedaru Romanuel Nicolae 20/P/2002  din 26.03.2004 20/P/2002  din 07.07.2004 156 116-119

 

 

 

 

Radulescu Nelu 20/P/2002  din 26.03.2004 20/P/2002 din 10.05.2004 157 325,328-330
Rădulescu Nelu 20/P/2002  din 20.04.2004 BCR 231 din 14.05.2004 158 59, 51
Rădulescu Nelu 20/P/2002  din 20.04.2004 CEC 15.04.2004 158 132-138
Rădulescu Nelu 20/P/2002  din 07.04.2004 RAIFFEISEN BANK 3106 din 20.04.2004 158 169,158
Rădulescu Nelu 20/P/2002  din 20.04.2004 BANC POST SA 51.4/1056 din 7.05.2004 158 200, 185
Rădulescu Nelu 20/P/2002  din 07.04.2004 HVB BANK 10307 din 20.04.2004 158 284, 260
Rădulescu Nelu 20/P/2002  din 23.04.2004 BANCA ION TIRIAC 1718 din 20.05.2004 158 313,325

 

 

 

 

Răgălie Ion 20/P/2002  din 20.04.2004 CEC 15.04.2004 158 132-138
Răgălie Ion 20/P/2002  din 26.03.2004 20/P/2002  din 05.07.2004 156 120-123

 

 

Răşică Mihai 20/P/2002  din 20.04.2004 CEC 15.04.2004 158 132-138

 

 

Romanescu Cristina Nicoleta 20/P/2002  din 20.04.2004 CEC 15.04.2004 158 132-138
Romanescu Cristina Nicoleta 20/P/2002  din 07.04.2004 BANCA TRANSILVANIA 2007/27.04.2004 158 241,233
Romanescu Cristina Nicoleta 20/P/2002  din 26.03.2004 20/P/2002  din 08.07.2004 156 132-135

 

 

 

 

Roşioru Ion 20/P/2002  din 20.04.2004 CEC 15.04.2004 158 132-138
Roşioru Ion 20/P/2002  din 26.03.2004 20/P/2002  din 08.07.2004 156 127-130

 

 

Rusen Mitică 20/P/2002  din 26.03.2004 20/P/2002 din 25.06.2004 157 339-342
Rusen Mitică 20/P/2002  din 20.04.2004 CEC 15.04.2004 158 132-138
Rusen Mitică 20/P/2002  din 20.04.2004 BANC POST SA 51.4/1056 din 7.05.2004 158 196, 185

 

 

 

 

Rusen Radu Cătălin 20/P/2002  din 26.03.2004 20/P/2002 din 29.06.2004 157 313,322-324
Rusen Radu Cătălin 20/P/2002  din 20.04.2004 CEC 15.04.2004 158 132-138
Rusen Radu Cătălin 20/P/2002  din 07.04.2004 RAIFFEISEN BANK 3106 din 20.04.2004 158 180,158

 

 

 

 

Sârbu Ovidiu Radu 20/P/2002  din 26.03.2004 20/P/2002 din 15.04.2004 157 359,362-364
Sârbu Radu Ovidiu 20/P/2002  din 20.04.2004 CEC 15.04.2004 158 132-138

 

 

Stănăgui Caludiu 20/P/2002  din 26.03.2004 20/P/2002  din 20.07.2004 156 143-146
Stănăgui Claudiu 20/P/2002  din 20.04.2004 CEC 15.04.2004 158 132-138
Stănăgui Claudiu 20/P/2002  din 07.04.2004 RAIFFEISEN BANK 3106 din 20.04.2004 158 178,158

 

 

 

 

Stănilă Viorel 20/P/2002  din 26.03.2004 20/P/2002 din 24.06.2004 157 374-377
Stănilă Viorel 20/P/2002  din 20.04.2004 ALPHA BANK 02573/04.2004 158 112, 115
Stănilă Viorel 20/P/2002  din 20.04.2004 CEC 15.04.2004 158 132-138
Stănilă Viorel 20/P/2002  din 20.04.2004 BANC POST SA 51.4/1056 din 7.05.2004 158 195, 185

 

 

 

 

Stoica Amalia Oana 20/P/2002  din 26.03.2004 20/P/2002 din 18.05.2004 157 343,349-351
Stoica Amalia Oana 20/P/2002  din 20.04.2004 BCR 231 din 14.05.2004 158 53, 51
Stoica Amalia Oana 20/P/2002  din 20.04.2004 CEC 15.04.2004 158 132-138

 

 

 

Sufragiu Mariana 20/P/2002  din 20.04.2004 CEC 15.04.2004 158 132-138
Sufragiu Mariana 20/P/2002  din 26.03.2004 20/P/2002  din 09.07.2004 156 137-140

 

 

Şerbotei Segiu Constantin 20/P/2002  din 26.03.2004 20/P/2002 din 13.05.2004 157 379,382-384
Şerbotei Sergiu Constantin 20/P/2002  din 20.04.2004 BCR 231 din 14.05.2004 158 57, 51
Şerbotei Sergiu Constantin 20/P/2002  din 20.04.2004 CEC 15.04.2004 158 132-138

 

 

 

 

Ştefan Pelinel Mihai 20/P/2002  din 20.04.2004 BCR 231 din 14.05.2004 158 58, 51
Ştefan Pelinel Mihai 20/P/2002  din 20.04.2004 CEC 15.04.2004 158 132-138

 

 

Ştefănescu Mariana 20/P/2002  din 20.04.2004 CEC 15.04.2004 158 132-138
Ştefănescu Mariana 20/P/2002  din 07.04.2004 RAIFFEISEN BANK 3106 din 20.04.2004 158 177,158

 

Ştefănescu Mariana 20/P/2002  din 26.03.2004 20/P/2002  din 09.07.2004 156 157-160

 

 

Şuteu Constantin 20/P/2002  din 20.04.2004 CEC 15.04.2004 158 132-138
Şuteu Constantin 20/P/2002  din 26.03.2004 20/P/2002  din 21.07.2004 156 151-154

 

 

Taus Ioan 20/P/2002  din 26.03.2004 20/P/2002 din 24.06.2004 157 392-395
Taus Ioan 20/P/2002  din 20.04.2004 LIBRA BANK 1657/04.2004 158 121,123
Taus Ioan 20/P/2002  din 20.04.2004 CEC 15.04.2004 158 132-138

 

 

Tăchiciu Laurenţiu 20/P/2002  din 26.03.2004 157 412,415-417
Tăchiciu Laurenţiu 20/P/2002  din 20.04.2004 CEC 15.04.2004 158 132-138

 

 

Teodorescu Constantin 20/P/2002  din 26.03.2004 20/P/2002 din 30.06.2004 157 430-433
Teodorescu Constantin 20/P/2002  din 10.05.2004 FINANSBANK 3586 din 04.05.2004 158 19,14
Teodorescu Constantin 20/P/2002  din 20.04.2004 BCR 231 din 14.05.2004 158 84, 51
Teodorescu Constantin 20/P/2002  din 20.04.2004 CEC 15.04.2004 158 132-138
Teodorescu Constantin 20/P/2002  din 07.04.2004 RAIFFEISEN BANK 3106 din 20.04.2004 158 179,158
Teodoru Paul 20/P/2002  din 20.04.2004 CEC 15.04.2004 158 132-138
Teodoru Paul 20/P/2002  din 20.04.2004 158 202, 185
Teodoru Paul 20/P/2002  din 23.04.2004 BANCA ION TIRIAC 1718 din 20.05.2004 158 312,325

 

 

 

 

Timotin Mariana 20/P/2002  din 26.03.2004 20/P/2002 din 18.05.2004 157 399,402-404
Timotin Mariana 20/P/2002  din 20.04.2004 CEC 15.04.2004 158 132-138
Timotin Mariana 20/P/2002  din 07.04.2004 RAIFFEISEN BANK 3106 din 20.04.2004 158 168,158

 

 

 

 

Toanchină Virgil 20/P/2002  din 21.05.2004 BCR 231 din 14.05.2004 158 50, 51
Toanchină Virgil 20/P/2002  din 20.04.2004 CEC 15.04.2004 158 132-138
Toanchină Virgil 20/P/2002  din 20.04.2004 BANC POST SA 51.4/1056 din 7.05.2004 194,185
Toanchină Virgil 20/P/2002  din 26.03.2004 20/P/2002  din 13.07.2004 156 162-166

 

 

Toma Petru 20/P/2002  din 20.04.2004 CEC 15.04.2004 158 132-138
Toma Petru 20/P/2002  din 26.03.2004 20/P/2002  din 05.07.2004 156 171-174

 

 

Ungureanu Gheorghe 20/P/2002  din 20.04.2004 CEC 15.04.2004 158 132-138

 

 

Uzum Gheorghe 20/P/2002  din 26.03.2004 20/P/2002 din 05.05.2004 157 435,440-442
Uzum Gheorghe 20/P/2002  din 20.04.2004 CEC 15.04.2004 158 132-138
Uzum Gheorghe 20/P/2002  din 26.03.2004 20/P/2002  din 09.07.2004 156 177-180

 

 

Verioti Gheorghe 20/P/2002  din 26.03.2004 20/P/2002 din 24.06.2004 157 468-471
Verioti Gheorghe 20/P/2002  din 07.04.2004 CITIBANK ROMANIA SA  1749/14.04.2004 158 40-42
Verioti Gheorghe 20/P/2002  din 21.05.2004 BCR 231 din 14.05.2004 158 48,51
Verioti Gheorghe 20/P/2002  din 20.04.2004 CEC 15.04.2004 158 132-138
Verioti Gheorghe 20/P/2002  din 30.04.2004 BANCA ITALO ROMENA 602/28.04.2004 158 351,352

 

 

 

 

 

Zdru  Mihai 20/P/2002  din 26.03.2004 20/P/2002  din 07.07.2004 156 184-187
Zdru Mihai 20/P/2002  din 26.03.2004 20/P/2002 din 25.06.2004 157 479-483
Zdru Mihai 20/P/2002  din 20.04.2004 CEC 15.04.2004 158 132-138

 

 

Zeicu Ilie Valentin 20/P/2002  din 20.04.2004 CEC 15.04.2004 158 132-138

 

 

  1. MIJLOACE DE PROBĂ
  2. Mijloace de probă

Faptele săvârşite de inculpaţi în învinuiţi, se probează cu documentele şi actele aflate la dosarul cauzei, notele de constatare ale organelor de specialitate din cadrul Ministerului Finanţelor, rapoartele Curţii de Conturi, expertizele de specialitate efectuate în dosar, declaraţiile martorilor, declaraţiile învinuiţilor, procesele verbale de confruntare, şi alte acte de urmărire penală administrate în cauză, toate acestea reunite în dosarul cauzei, după cum urmează:

  1. În volumul 86 cuprinzând mijloacele de probă referitoare la Actul de sesizare – ordinul şefului Departamentului de control al Guvernului pentru desfăşurarea unei acţiuni de control la CNM Petromin; Adresa IGP către Ministerul Finanţelor pentru efectuarea unei verificări financiar-contabile la CNM Petromin;
  2. În acelaşi volum, urmare ordinului şefului Departamentului de Control al Guvernului s-a întocmit procesul verbal de control al Ministerului Finanţelor, nr.7377 din data de 23.07.1997 împreună cu materialele studiate pentru întocmirea acesteia, aflate în volumele 88-116:

Volumul 86                                                                                                                      Filele

– Ordinul nr.1/27.01.1997 privind organizarea şi desfăşurarea unei acţiuni de control la SC Petromin SA Constanţa, SC Romline SA Constanţa, SC Navrom SA Constanţa, Grupul de intervenţii şi salvare navală Constanţa şi Compania română de pescuit oceanic Tulcea 1-2
– Ordinul nr.2/10.03.1997 privind prelungirea termenului acţiunii de control desfăşurată de comisia guvernamentală mixtă la societăţile comerciale Petromin, Romline, Navrom Constanţa, GISN şi Aeroportul Mihail Kogălniceanu 3-4
– adresa IGP din 5.06.1997 către Min. Finanţelor Direcţia generală de control financiar de stat prin care solicită o verificare financiar-contabilă a CNM Petromin SA Constanţa privind crearea holding-ului Petromin Overseas Inc. cele 15 companii subsidiare din Liberia precum şi creditul acordat de Christiania Bank în valoare de 45 mil. USD 5-10
– adresa Min. Finanţelor direcţia generală a controlului financiar de stat din 17.07.1997 către CNM Petromin prin care îi înaintează 3 exemplare din procesul verbal încheiat cu ocazia controlului efectuat la CNM Petromin împreună cu anexe 11-40
– notă de prezentare întocmită de Min. Finanţelor 41-51
– anexe Opis întocmite de Min. Finanţelor 52-54
– Poliţe de asigurare pe anul 1996 întocmite de CNM Petromin pentru Min. Finanţelor 55-56
– Situaţia profitului şi pierderii potrivit auditărilor celor 16 nave din grupul Petromin Overseas Inc. 57-58
– situaţia privind recalcularea impozitului pe profit – mii lei – 1992-1997 pentru navele din grupul Petroklav 59-60
– decizia CSJ nr.253/27.01.2000 61-64
– adresa CNM Petromin din 15.03.1999 către IPJ Constanţa din care rezultă că în cei 7 ani de colaborare cu firma norvegiană Klaveness CNM Petromin a obţinut un rezultat nesatisfăcător oglindit atât din datoria Petroklav către Petromin de 10.290.675 cât şi în creditul nerestituit către bancă de 22.292.800 USD garantat de Petromin 65
– situaţia rezultatelor financiare obţinute de Petromin din contractul cu Petroklav reflectată în conturile de venituri şi cheltuieli ale Petromin 66
– situaţia juridică a navelor întocmită de CNM Petromin 67-70
– adresa Min. Finanţelor către IPJ Constanţa prin care informează că documentele solicitate au fost înaintate IGP 71
– adresa DGFPCFS din 8.04.1998 către IPJ prin care solicită să comunice dacă există dosar penal 72
– dispoziţia Min. Finanţelor nr.7/9.02.1998 privind soluţionarea contestaţiei CNM Petromin înregistrată la DGFPCFS sub numărul 13941/5.01.1998 73-77
– adresa Min Finanţelor către DGFPCFS – dispoziţie de urmărire 78
– adresa Min Finanţelor către DGFPCFS prin care îi trimite un dosar cu 846 file în vederea soluţionării contestaţiei formulate de CNM Petromin la procesul verbal încheiat la societate 79
– referat privind soluţionarea contestaţiei depusă de Petromin 80
– adresa CNM Petromin către Min Finanţelor prin care înaintează contestaţia CNM Petromin împotriva hotărârii Min. Finanţelor 81-99
– adresa Min. Finanţelor către IGP prin care remite procesul verbal încheiat la CNM Petromin 100
– adresa CNM Petromin către Min. Finanţelor 102-103
– proces verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor 104
– adresa Min. Finanţelor din 1.09.1997 către CNM Petromin prin care hotărăşte să se reflecte în evidenţa contabilă a societăţii a titlurilor de participare la constituirea societăţii mixte Petroklav Inc. din Bahamas şi reflectarea în evidenţa contabilă a societăţii a celor 18 companii înregistrate în Liberia 105
– notă la obiecţiunile formulate în procesul verbal nr.73-77 din 17.07.1997 încheiat la CNM Petromin SA Constanţa 106-111
– adresa CNM Petromin către Min. Finanţelor din 28.07.1997 prin care restituie două exemplare din procesul verbal 112
– notă întocmită de CNM Petromin referitor la constatările înscrise în procesul verbal încheiat la 17.07.1997 113-126
– adresa BNR către Min. Finanţelor prin care comunică că societăţile create în străinătate se încadrează în categoria investiţiilor directe 127
– înaintarea de către Min. Finanţelor către Jud. municipiului Constanţa a plângerii formulate de CNM Petromin la procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor 17.07.1997 128-130
– actul de vânzare cumpărare al navei Bicaz 131
– notă de relaţii luată lui Iosif Luminiţa 132-134
– adresa CNM Petromin către IPJ Constanţa prin care transmite documentele solicitate 135-148
– adresa FPS din 8.08.1994 către Petromin în care FPS aprobă vânzarea navei Bicaz 149-150
– note explicative luate lui Stănilă Viorel şi Lucaciu Constantin 151-154
– adresa Torvald Klaveness către CNM Petromin prin care comunică că acţiunile la purtător emise au fost anulate la cele 15 companii proprietare de unică navă şi toate certificate de acţiuni la purtător necompletate au fost distruse pentru prevenirea oricărui abuz 155-157
– notă explicativă dată de Caraiani Andrei 158-159
– situaţia taxei de armator amortizare nave POI în perioada 1992-1997 160-168
– Bill of sale nava Callatis 169
– Bill of sale nava Breaza 170
– Bill of sale nava Bârlad 171
– Bill of sale nava Bicaz 172
– adresa Direcţiei cercetări penale către Direcţia poliţiei economico-financiare prin care înaintează dosarul privind cauza Petroklav Petromin în vederea efectuării verificării financiar-contabile 173

 

Volumul 87 – Anexe la actul de control Min. Finanţelor la Petromin 1997

situaţie privind impozitul pe profit datorat pe perioada 1992-30.04.1997 pentru cele 16 nave din grupul Petroklav vândute 1-3
raport financiar din 31.12.1996 a lui Petromin Overseas Inc. 4-29
raportul financiar 31.12.1995 al lui Petromin Overseas Inc. 30-51
raportul financiar 31.12.1994 a lui Petromin Overseas Inc. 52-74
raport financiar 31.12.1993 a lui Petromin Overseas Inc. 75-102
 raport financiar 31.12.1992 a lui Petromin Overseas Inc. 103-129
adresa INC din 9.03.1995 către Căpitănia Portului Constanţa în vederea arhivării certificatului de naţionalitate a navei Bârlad 130
notă întocmită de inspectorul şef al INC prin care menţionează că eliberarea unui certificat de naţionalitate român pentru nava aparţinând companiei Bârlad Inc. Liberia contravine prevederilor legale 131
certificat de naţionalitate emis pentru nava Bârlad de INC armatorul fiind Bârlad Inc. din Liberia 132
situaţie prezentată de Serviciul decontări valutare în referire la balanţa analitică a contului 411.4.1 la data de 30.05.1997 133-163
situaţia mijloacelor fixe 1992-1997 164
diverse adrese între serviciile CNM Petromin prin care se stabilesc preţurile lunare stabilite pentru acoperirea amortismentelor şi cheltuielilor administrative 165-183
contracte de management încheiate între Petroklav management Inc. cu Torvald Klaveness şi Petromin Overseas Inc. cu Petroklav Management Inc. 184-213
proces verbal nr.14/24.05.1992 a lui CIS prin care se hotărăşte crearea holdingului cu cele 15 companii subsidiare proprietare de unică navă 214-216
acţiunea la purtător în fotocopie la Petroklav Management Inc. 217
contractul de societate a lui Petroklav Management Inc. şi statutul societăţii 218-237
demisia directorilor lui Petroklav Management Inc. 238-342
 hotărârea 426 din 21.06.1991 243-245
hotărârea privind organizarea şi funcţionarea Min. Transporturilor din 17.12.1992 246-247
ordinul 457/11.08.1999 a ministrului Transporturilor Băsescu Traian 248
ordinul 418/20.07.1992 al ministrului Transporturilor Băsescu Traian 249
act de vânzare al navei Bicaz 250
acţiunea în fotocopie a societăţii Bicaz Inc. 251-252
amendament la contractul de societate a lui Bicaz Inc. 253
contractul de societate a lui Bicaz Inc. 254-257
International Trust Company of Liberia numit agent înregistrat pentru Bicaz Inc. 258
transfer de subscriere 259
Bill of sale a Bârlad acţiunea în fotocopie a Bârlad Inc., amendamentul contractului de societate Bârlad, contractul de societate Bârlad Inc., International Trust Of Liberia ca agent înregistrat pentru Bârlad, transfer de subscriere 260-269
aceleaşi documente pentru nava Breaza 270-278
aceleaşi documente pentru nava Callatis 279-288
aceleaşi documente pentru nava Băceşti 289-296
aceleaşi documente pentru nava Bujoreni 297-306
aceleaşi documente pentru nava Barboşi 307-316
aceleaşi documente pentru nava Băneasa 317-325
aceleaşi documente pentru nava Borzeşti 326-346
aceleaşi documente pentru nava Bobâlna 347-356
aceleaşi documente pentru nava Baia de Aramă 357-366
aceleaşi documente pentru nava Baia de Criş 367-376
aceleaşi documente pentru nava Balota 377-386
aceleaşi documente pentru nava Cărbuneşti 387-396
aceleaşi documente pentru nava Comăneşti 397-406
aceleaşi documente pentru nava 22 decembrie 1989 407-416
Acţiunea în copie de la Petromin Overseas Inc. 417-418
Amendamentul la contractul de societate Petromin Overseas Inc. 419
Contractul de societate a lui Petromin Overseas Inc. 420-423
International Trust Company of Liberia ca agent înregistrat pentru Petromin Overseas Inc. 424
transfer de subscriere 425
consimţământul directorilor Petroklav prin care se adoptă statutul 426
demisia directorilor 427-431
statutul societăţii Petromin Overseas Inc. 432-445
hotărârea CIS privind crearea holdingului cu sediul în Liberia şi cele 15 companii proprietare de unică navă 446
notă întocmită de ministrul Transporturilor privind înfiinţarea lui Petromin Overseas Inc. şi a celor 15 companii subsidiare prin care se realizează un beneficiu de 23.5 mil. USD 447-449
notă contabilă Petroklav Inc. 450
plăţile făcute de Petroklav în numele lui Petromin 451
balanţa întocmită la diverse companii subsidiare 452-463
notă de contabilitate nr.28 464-466
bilanţ consolidat a lui Petroklav Inc. La 31.12.1992 467-469
notă contabilă din mai 1992 470-471
nota contabilă 11 şi 11 bis 472-479
factură Petroklav către Petroklav Inc. privitor la management 480-484
nota contabilă nr.1 485-486
factură Petromin către Petroklav management 487-489
nota contabilă 11 din 30.09.1992 490-494
factură Petromin către Petroklav referitor la nava Barboşi, Balota, Cărbuneşti, Băneasa 495-498
adresa organelor de control al Min. Finanţelor către dir.ec. al CNM Petromin prin care-i solicită să-i răspundă la unele întrebări 499
răspunsul la întrebări al dir. Comercial 11.06.1997 500-504
factura Torvald Klaveness către Petromin din 13.11.1991 prin care solicită 1000 USD pentru acţiunile lui Petroklav Inc. 505
adresa Băncii Bucureşti către Petromin prin care îi comunică că are in trust documentele companiei Petroklav Inc. Bahamas şi certificatul nr.3 de o acţiune de 1000 USD 506
acţiunea nr.3 a lui Petroklav Inc. în fotocopie 507
notă făcută de preşedintele CIS prin care Toanchină Virgil şi Băsescu Traian sunt numiţi reprezentanţi în societatea mixtă Petroklav Inc. Bahamas 508
proces verbal nr.3 al CIS din 25.04.1991 prin care aprobă scrisoarea de intenţie autorizând Consiliul de administraţie să ceară aprobarea Guvernului pentru utilizarea societăţii mixte 509
scrisoarea de intenţie din 11.04.1991 între departamentul marinei civile din Min. Lucrărilor Publice, Transportului şi Amenajării Teritoriului Petromin şi Klaveness Chartering 510
scrisoare de intenţie din 11.04.1991 la Oslo între Petromin şi Klaveness Chartering precum şi planul de acţiune 511-516
credit advice 517-518
factură CNM Petromin către Petroklav Oslo Norvegia referitor la navele Bujoreni, Borzeşti, Băneasa, Bobâlna, Barboşi, Balota, Băceşti, Baia de Criş, Baia de Aramă, Cărbuneşti, Comăneşti şi 22 decembrie 519-531
adresa Petromin către Direcţia Finanţelor Publice prin care îi comunică simbolurile conturilor de disponibilităţi 532

 

VOLUMUL 88 –  Anexe şi material studiat pentru întocmirea Proces – Verbal M.F. 1997

„Bârlad”

Dovadă din 13.03.1995 Căpitănia Zonală Constanţa 1
Adresă către Căpitănia Zonală Constanţa de înaintare de către Compania de Navigaţie Petromin nr. 3613 din 07.04.1995, a documentelor aparţinând navei Bârlad , expropriate. 2
Rol de echipaj nava Bârlad 3-26
Rol de echipaj nava Bârlad 27-132
Rol de echipaj nava Bârlad 133-183
Rol de echipaj mineralier Bârlad 184
Rol de echipaj nava Bârlad 185-207
Rol de echipaj nava Bârlad 208-230
Adresa Min. Transporturilor şi Telecomunicaţiilor către Căpitănia Portului Constanţa nr.62/V din 05.01.1997 231-231
Adresă Navrom Constanţa către Căpitănia Portului Constanţa de a se dispune înmatricularea navei Bârlad în registrul matricol şi de înaintare a actelor de înmatriculare. 233
Opis cu actele pt. înmatricularea navei Bârlad însoţit de documentaţia aferentă 234-284
Rol de echipaj 285-316
Rol de echipaj vrachier Comăneşti 317-389
Copertă 390
Rol de echipaj nava Bujoreni 391-455
Rol de echipaj nava Bujoreni 456-468
Rol de echipaj mineralier Bujoreni 469-536
– Adresa 248 din 15.02.1993 a Ins. De Stat al Navigaţiei Civile către Căpitănia Portului Constanţa privind scoaterea din evidenţa a navei Bobâlna 2-3
– Adresa nr.68.0/3894 din 02.111992 a Insp. de Stat al navigaţiei Civile către Căpitănia Portului Constanţa de radiere a navei Bobâlna 4
– Adresa nr.68.0/3893 din 02.11.1992 a Insp. de Stat al navigaţiei Civile către Căpitănia Portului Constanţa de aprobare a transferului a navei Bobâlna 5
– Certificat de naţionalitate nava Bobâlna 6
– Documente L. Engleză 7-16
– Certificat naţionalitate vrachier Bobâlna 17
– Certificat de clasificare 18-19
– Certificat de siguranţă a construcţiei pt. nave de mărfuri 20
– Certificat de tonaj 21-22
– Certificat internaţional de bord 23
– Certificat de siguranţă radio-telegrafică 24
– Certificat de siguranţă pentru nave de marfă 25-26
– Rol echipaj nava Bobâlna 27-47
– Adresa nr.M/16647 din 21.10.1992 către Insp. de Stat al Navigaţiei Civile 48
– Documente în L. Engleză 49-55
– Adresa  Petromin din 09.10.1992 către Insp. Navigaţiei Civile 56-57
– Protocol de predare primire din 12.10.1992 58
– Adresă nr.M/15969 către Petromin de solicitare a documentaţiei pt. fiecare navă în parte. 59
– Documente în L. Engleză 60-64
– Adresă nr. M/15560 din 25.09.1992 către Insp. de Stat al Navigaţiei Civile 65-67
– Adresă M.J. – Cabinet către Ministrul transporturilor 68
– Adresă  nr.M/13390 din 14.08.1992 către Insp. de Stat al Navigaţiei Civile 69
– Ordinul Ministrului transporturilor 457 din 11.08.1992 70
– Documente în L. engleză 71-73
– Adresă M/11869 din 21.07.1992 către Insp. de Stat al Navigaţiei Civile 74
– Document  L. Engleză nr.M/11870 din 21.07.1992 75
– Adresă M 11861 din 02.07.1992 a Companiei Petromin către Insp. de Stat al Navigaţiei  Civile Constanţa 76
– Ordinul Ministrului transporturilor 418 din 20.07.1992 77
– Documente în L. Engleză 78-86
– Adresa nr.68.0/3011 din 07.12.1990 a Insp. Navigaţiei Civile către Căpitănia Portului Constanţa 87
– Protocol de repartizare a navelor fostei  Navrom Constanţa la cele trei companii înfiinţate conf. HG  din 9.05.1990 88-90
– Încheiere de autentificare notariat Constanţa nr.67839 din 08081990 91
– Adresa M 22896 din 27.12.1990 către Navrom,  Romline şi Petromin 92
– Certificat de naţionalitate 93
– Rol echipaj nava Bobâlna 94-118
– Adresă M 14461 din 25.10.1982 către Insp. de Navigaţia Civilă Bucureşti 119
– Adresa nr. 2300 din 02.07.1982 a Navrom către Căpitănia Portului Constanţa 120
– Document L. Engleză 121
– Adresă M 11562 din 01.09.1982 către ICE Navimpex Centrala Navală Galaţi 122
– Adresa nr.3681 din 24.04.1982 a Navimpex Centrala Navală Galaţi către Căpitănia Portului Constanţa 123
– Rol de echipaj provizoriu nr. M 9099 din 07.07.1982 privind nava Bobâlna 124-126
– Adresa nr. 5393 din 13.04.1982 către ICE Navimpex Galaţi 127
– Telex nr.3845 din 19.03.1982 128-129
– Adresa M 36 din 07.01.1982 către ICE Navimpex Galaţi 130-131
– Adresa M16848 din 24.11.1981 către Şantierul naval maritim Constanţa 132-138
– Adresa M 12666 din 15.09.1981 către Şantierul naval Constanţa 139-141
– Adresa M 8311 din 13.06.1981 către Şantierul Naval Constanţa 142
– Adresa M 13263 din 07.10.1981 către SNC 143
– Adresa nr.68.0/1588 din 30 iunie 1980 a Insp. Navigaţiei Civile către  Şantierul Naval Constanţa ş.a. 144
– Adresa 8050 din 27.05.1980 a SNC către Insp. de Navigaţie Civilă 145-146
– Adresa M 9358 din 13.07.1982 a Navrom Constanţa către Căpitănia Portului Constanţa înmatriculări nave. 147
– Raport nr.960 al Registrului Naval Român 148-156
– Certificat de clasificare 175
– Certificat de siguranţă 158
– Certificat de tonaj 159-160
– Certificat internaţional de bord liber 161
– Certificat de siguranţă radio-telegrafică 162
– Certificat de siguranţă a materialului de echipament 163
– Adresa nr. 68.0/2637 din 23.07.1992 a Insp. de stat al navigaţiei Civile către Căpitănia Portului Constanţa 164
– Cerere Insp. Navigaţiei Civile  către ministrul adjunct al transporturilor din 06.07.1982 165
– Certificat de tonaj 166-167
– Adresă nr.12231 din 06.07.1982 a Navrom Constanţa către Insp. Navigaţiei civile Bucureşti 168
– Certificat de naţionalitate 169
– Adresa M 14461 din 25.10.1982 a Căpităniei Portului Constanţa către Insp. de Navigaţie Civilă 170-172
– Adresa 12897 din 16.07.1982 a Navrom Constanţa către Căpitănia Portului Constanţa 173
– Adresa nr.3462 din 17.09.1982 a Navimpex către Căpitănia Portului Constanţa 174
– Document în L. engleză 175-176
– Raport 960.10 al Navrom 177-180
– Raport 10/960 al Reg.Naval Român 181-182
– Raport 10/960 al Registrului Naval Român 183-185
– Certificat de siguranţă a construcţiei pt. navă de mărfuri 186
– Certificat internaţional de bord liber 187
– Certificat de siguranţă radio-telegrafică 188
– Certificat de siguranţă a materialului de echipament 189
– Permis de navigaţie 190-191
– Adresa nr.68.0/1588 Insp. Navigaţiei Civile către SNC 192

 

VOLUMUL 89 b – Material studiat la întocmirea TV MF 1997 „Bobâlna”

– Raportul managerilor de flotă din 31.12.1996 privind navele Cărbuneşti, Comăneşti Fortune 22, Balota, Barboşi, Băneasa, Bobâlna, Borzeşti, Baia de Aramă, Baia de Criş, Bujoreni, Băceşti – documentaţie în limba engleză 1-55
– Raportul managerilor de flotă din 31.12.1995  privind navele Cărbuneşti, Comăneşti Fortune 22, Balota, Barboşi, Băneasa, Bobâlna, Borzeşti, Baia de Aramă, Baia de Criş, Bujoreni, Băceşti – documentaţie în limba engleză 56-115
– Raportul managerilor de flotă din 31.12.1994  privind navele Cărbuneşti, Comăneşti Fortune 22, Balota, Barboşi, Băneasa, Bobâlna, Borzeşti, Baia de Aramă, Baia de Criş, Bujoreni, Băceşti – documentaţie în limba engleză 117-167
– Raportul managerilor de flotă din 31.12.1993  privind navele Cărbuneşti, Comăneşti Fortune 22, Balota, Barboşi, Băneasa, Bobâlna, Borzeşti, Baia de Aramă, Baia de Criş, Bujoreni, Băceşti – documentaţie în limba engleză 168-227
– Raportul managerilor de flotă din 31.12.1992  privind navele Cărbuneşti, Comăneşti Fortune 22, Balota, Barboşi, Băneasa, Bobâlna, Borzeşti, Baia de Aramă, Baia de Criş, Bujoreni, Băceşti, 22 ND Decembrie, Breaza, Callatis – documentaţie în limba engleză 228-286
– Financial Statement 31.12.1995 287-302
– Financial Statement 31.12.1994 303-324
– Financial Statement 31.12.1993 325-354
– Financial Statement 31.12.1992 355-389

 

VOLUMUL 90 a -Material studiat la întocmirea PV –  MF 1997Cărbuneşti, Comăneşti,

22 Decembrie, Băneasa

– Adresa nr.214 a Căpităniei Portului Constanţa din 09.01.1998 către Poliţia Municipiului Constanţa de înaintare a foilor matricole a navelor Fortune, Comăneşti, Cărbuneşti, balota, Baia de Criş, Baia de Aramă, Bobâlna, Borzeşti, Băneasa, Barboşi, Bujoreni, Băceşti, Histria Star, Histria Sun, Bârlad şi Bicaz 1-19
– Adresa nr.253575 din 23.12.1997 a Poliţiei Munic. Constanţa către Căpitănia Portului Constanţa de solicitare a documentaţiei privind navele sus-menţionate 20
– Adresa nr.1121 din 30.01.1998 către Poliţia Munic. Constanţa de înaintare a listelor cu membrii CIS , CIMS şi AGA 21-25
– Adresa nr. 253575/28.01.1998 a Poliţiei Munic. Constanţa către Petromin Constanţa privind solicitare acte 26-37
– Adresa nr.1263 din 04.02.1998 a Petromin  către Poliţia munic. Constanţa  de transmitere solicitări acte 38-114
– contractul de credit încheiat între Petromin Overseas Inc. în calitate de împrumutat şi instituţiile financiare şi bancare ca împrumutător şi Christiania Bank ca agent şi garantor în legătură cu un credit de 49 mil. USD 1-15
– amendamentul nr.1 la contractul de împrumut datat 30.10.1992 împreună cu anexele 16-271
– contract de împrumut din 7.08.1992 între Petromin Overseas Inc. ca împrumutat şi instituţiile financiare şi bancare ca împrumutători şi Christiania Bank ca agent şi garantor în valoare de 45 milioane USD împreună cu anexele 272-395
– raport financiar la 31.12.1996 a lui Petromin Overseas Inc. 396-421

 

Volumul 91

Material studiu pentru întocmirea procesului verbal al Min. Finanţelor 1997 nava Bujoreni

– Ordinul 418 din 20.07.1992 al ministrului Transporturilor Traian Băsescu 1
– adresa Băncii Christiania Bank către cei interesaţi prin care face cunoscut că a împrumutat 49 mil. USD pentru retehnologizarea a 14 nave prin subsidiara Petromin Overseas Inc. din Monrovia 2
– contracte de management încheiate între Petroklav Management Inc. şi Torvald Klaveness între Băceşti Inc. şi Petromin Overseas Inc., Petroklav Management Inc. şi Borom Shipping Limited între Petromin Shipping şi Petroklav Management Inc. între Bicaz Inc. şi Petromin Overseas Inc. între Bârlad Inc. şi Petromin Overseas Inc., Breaza Inc şi Petromin Overseas Inc., Callatis Inc. şi Petromin Overseas Inc., Bujoreni Inc. şi Petromin Overseas, Inc. Barboşi Inc. şi Petromin Overseas Inc., Băneasa Inc cu POI, Borzeşti Inc cu POI, Bobâlna Inc. cu POI, Baia de Criş cu POI, Baia de Aramă Inc cu POI, Balota Inc. cu POI Comăneşti Inc. cu POI, Cărbuneşti Inc. cu POI,  22 Decembrie cu POI, Petroklav Management Inc (PMI). cu Torvald Klaveness, POI cu PMI, 3-188
– Proces Verbal al BOD ţinută la 30.05.1995 pentru numirea de noi membrii 189
– Lista directorilor şi ofiţerilor cu specimenele de semnătură 190-191
– traducere din limba română în limba engleză pt. autentificarea spec. de semnături 192
– Întâlnirea BOD of POI la Constanţa la 15.10.1992 193-197
– Bill of Sale Callatis, Cărbuneşti, Bobîlna, Bujoreni, 22 Decembrie, Comăneşti, Balota, Baia de Aramă, Baia de Criş, Borzeşti, Băneasa, Barboşi, Băceşti, Breaza, Bîrlad, Bicaz, 198-213
– Certificate eliberate de Căpitănie la 25.08.1992 ref. La statutul juridic al navelor care şi-au schimbat armatorul Petromin 214-216
– Adresa CNM Petromin din 11.08.1992 către INC prin care solicită să i se aprobe schimbarea companiei armatoare pt. 11 nave la companii liberiene 217-218
– Fotocopie a acţiunii Bicaz Inc. 219-220
– Amendament la statutul societăţii Bicaz Inc 221-222
– contract societ. Bicaz Inc 223-225
– International Trust Company of Liberia numit ca agent pt. Bicaz Inc. 226
– Transfer de subscriere 227
– Aceiaşi sit la nava Bîrlad 228-236
– Aceiaşi sit la nava Breaza 237-244
– Aceiaşi sit la nava Callatis 245-253
– Aceiaşi sit la nava Băceşti 254-260
– Aceiaşi sit la nava Bujoreni 261-269
– Aceiaşi sit la nava Barboşi 270-2789
– Aceiaşi sit la nava Băneasa 279-287
– Aceiaşi sit la nava Borzeşti 288-296
– Aceiaşi sit la nava Bobîlna 297-305
– Aceiaşi sit la nava Baia de Aramă 306-314
– Aceiaşi sit la nava Baia de Criş 315-323
– Aceiaşi sit la nava Balota 324-332
– Aceiaşi sit la nava Cărbuneşti 333-341
– Aceiaşi sit la nava Comăneşti 342-350
– Aceiaşi sit la nava 22 Decembrie 351-359
– Aceiaşi sit la Petroklav Management Inc 360-380
– Demisia directorilor din PMI 381-385
– Aceiaşi sit. ca la PMI dar la  POI 386-415
– Hotărârea 20 CIS CNM Petromin 416-417

 

Volumul 92 – Material studiat pentru întocmirea procesului verbal al Ministerului Finanţelor 1997

– Poliţe de asigurare pentru nava Bobâlna pentru corp navă, corp şi maşină, navlu 1-157
– Poliţe de asigurare pentru nava Barboşi pentru corp navă, corp şi maşină, navlu 158-365
– Poliţe de asigurare pentru nava Băneasa pentru corp navă, corp şi maşină, navlu 366-580
– Poliţe de asigurare pentru nava Băneasa pentru corp navă, corp şi maşină, navlu 1-11
– Poliţe de asigurare pentru nava Barboşi pentru corp navă, corp şi maşină 12-22
– Poliţe de asigurare pentru nava Baia de Aramă pentru corp navă, corp şi maşină 23-32
– Poliţe de asigurare pentru nava Baia de Criş pentru corp navă, corp şi maşină 33-43
– Poliţe de asigurare pentru nava Bobâlna pentru corp navă, corp şi maşină 44-60
– Poliţe de asigurare pentru nava Balota pentru corp navă, corp şi maşină 61-63
– Poliţe de asigurare pentru nava Băceşti pentru corp navă, corp şi maşină 64-74
– Poliţe de asigurare pentru nava Bujoreni pentru corp navă, corp şi maşină 75-84
– Poliţe de asigurare pentru nava Borzeşti pentru corp navă, corp şi maşină 85-95
– Poliţe de asigurare pentru nava Fortune 22 (ex. 22 decembrie) pentru corp navă, corp şi maşină 96-106
– Poliţe de asigurare pentru nava Cărbuneşti pentru corp navă, corp şi maşină 107-117
– Poliţe de asigurare pentru nava Comăneşti pentru corp navă, corp şi maşină 118-128
– Poliţe de asigurare pentru nava Borzeşti pentru corp navă, corp şi maşină 129-140
– Poliţe de asigurare pentru nava Bujoreni pentru corp navă, corp şi maşină 141-152
– Poliţe de asigurare pentru nava Băceşti pentru corp navă, corp şi maşină 153-164
– Poliţe de asigurare pentru nava Balota pentru corp navă, corp şi maşină 165-176
– Poliţe de asigurare pentru nava Bobâlna pentru corp navă, corp şi maşină 177-188
– Poliţe de asigurare pentru nava Baia de Criş pentru corp navă, corp şi maşină 189-201
– Poliţe de asigurare pentru nava Barboşi pentru corp navă, corp şi maşină 202-213
– Poliţe de asigurare pentru nava Băneasa pentru corp navă, corp şi maşină 214-235
– Poliţe de asigurare pentru nava Fortune 22 (ex. 22 decembrie) pentru corp navă, corp şi maşină 236-246
– Poliţe de asigurare pentru nava Comăneşti pentru corp navă, corp şi maşină 247-259
– Poliţe de asigurare pentru nava Cărbuneşti pentru corp navă, corp şi maşină 260-271
– Poliţe de asigurare pentru nava Barboşi pentru corp navă, corp şi maşină 272-284
– Poliţe de asigurare pentru nava Baia de Criş pentru corp navă, corp şi maşină 285-296
– Poliţe de asigurare pentru nava Bobâlna pentru corp navă, corp şi maşină 297-308
– Poliţe de asigurare pentru nava Balota pentru corp navă, corp şi maşină 309-320
– Poliţe de asigurare pentru nava Băceşti pentru corp navă, corp şi maşină 321-332
– Poliţe de asigurare pentru nava Bujoreni pentru corp navă, corp şi maşină 333-346
– Poliţe de asigurare pentru nava Borzeşti pentru corp navă, corp şi maşină 347-357
– Poliţe de asigurare pentru nava Băneasa pentru corp navă, corp şi maşină 358-369
– Poliţe de asigurare pentru nava Baia de Aramă pentru corp navă, corp şi maşină 370-381

 

VOLUMUL 95 – Materiale studiate pentru întocmirea procesului verbal al Ministerului Finanţelor 1997 Nava Borzeşti

Certificat de clasificare al navei Borzeşti 1-2
Certificat de siguranţă a construcţiei pt. navă de mărfuri Borzeşti + anexă 3-4
Certificat internaţional de bord liber nava Borzeşti 5
Certificat de siguranţă radiotelegrafică nava Borzeşti 6
Anexă la Certificatul de siguranţă a echipamentului pt. nava Borzeşti 7
Rol de  echipaj nava Borzeşti 8-58
Adresă către Inspectoratul de Navigaţie Civilă Bucureşti din 24.03.1983 de înaintare a documentelor tehnico-juridice în completarea dosarului de cazier al navei. 59
Adresă către Inspectoratul de Navigaţie Civilă Bucureşti din 03.01.1982 de înaintare a actului nr.02374/1982 privind avizarea documentaţiei tehnice Proiect L 850 de către American Bureau of Shipping – Genova + act nr.02374/1982 60-67
Adresă către Şantierul Naval Maritim Constanţa nr. M/18.317 din 21.12.1982 a Căpităniei Portului Constanţa ,  prin care se solicită o copie a avizului American Bureau of Shipping 68
Adresă către Şantierul Naval Maritim Constanţa nr.M/16.408 din 17.11.1982 a Căpităniei Portului Constanţa  prin care se solicită avizul  American Bureau of Shipping  pentru autorizarea construcţiei a 5 nave B.K. de 65.000 Tdw 69
Adresă către Căpitănia Portului Constanţa  din 09.09.1982 a Navrom pentru înmatricularea navei Borzeşti 70
Raport inspecţie iniţială nr.10/971.M a Registrului Naval Român pt. nava Borzeşti din 28.07.1982 71-72
Raport inspecţie iniţială nr.10/971.C a Registrului Naval Român pt. nava Borzeşti din 28.07.1982 73-74
Raport inspecţie iniţială nr.10/971.E  a Registrului Naval Român pt. nava Borzeşti din 28.07.1982 75-79
Adresa nr.M/11082 din 20.08.1982 a Navrom Constanţa către Căpitănia Portului Constanţa de înaintare acte registru pt. înmatricularea navei Borzeşti 80
Certificat de clasificare provizoriu până la 27.01.1983 nava Borzeşti 81
Certificat de siguranţa construcţiei 82
Certificat de tonaj 83-84
Certificat internaţional de bord liber 85
Certificat de siguranţă a materialului de echipament 86
Certificat de siguranţă radiotelegrafică 87
Adresa nr.M/11:268 din 26.08.1982 a Inspectoratului navigaţiei civile către Căpitănia Portului Constanţa  de confirmare a certificatului de naţionalitate cu denumirea Blejoi şi adresa de confirmare nr.M/11.271 din 26.08.1982 . 88
Adresa nr.  M/6513 din 25.05.1979 a Inspectoratului Navigaţiei Civile către Căpitănia Portului Constanţa  pentru atribuire denumiri  nave 89
Certificat de naţionalitate 90
Adresa nr. M/4212 din 20.03.1982 a Căpităniei Portului Constanţa către Navimpex  de solicitare documentaţie juridică pt. contractele de construcţie 91-92
Adresa nr. M/42124 din 22.03.1982 a Căpităniei Portului Constanţa către Inspectoratul de Navigaţie Civilă de înaintare a cererii privind autorizaţia de construcţie a 5 mineraliere. 93
Adresa nr. 220/12.01.1982 a Şantierului Naval Constanţa către Inspectoratul navigaţiei Civile pt. extinderea autorizaţiei construcţiei 94
Adresă M/36 din 07.01.1982 a Căpităniei Portului Constanţa către Navimpex  solicitare documentaţie juridică 95-96
Adresă nr. M/37 din 06.01.1982 a Căpităniei Portului Constanţa către Şantierul Naval Constanţa prin care se comunică neconcordanţa cu modalitatea de jurisprudenţă uzitată pt. 5 dintre navele construite pt. export. 97
Adresa nr.M/16.848 din 24.11.1981 a Căpităniei Portului Constanţa către Navimpex  pt. expediere documentaţie pt. cele 9 mineraliere construite pt. export. 98-100
Adresa nr. M/16.849 a Căpităniei Portului Constanţa către Şantierul Naval Constanţa – necesar autorizaţie de construcţie a 5 nave noi. 101-102
Adresa nr.18308 din 23.11.1981 a Şantierului Naval Constanţa către Căpitănia Portului Constanţa cu situaţia navelor în curs de construcţie. 103-104
Adresa nr.2972 din 31.03.1982 a Navimpex către Căpitănia Portului Constanţa de înaintare a contractelor navelor Stavroula şi Evrimendon 105
Notă  din 02.08.1980 privind contractele de export a 16 nave în Grecia 106-107
Contract nr.438 între Atropos Corporation Monrovia – cumpărător şi Navimpex – Centrala Navală – vânzător , pt. construire navă 64,700 MDWT 108-187
Adresa nr. 2025/31.10.1986 a ambasadei  RSR din Bruxelles către Dep. Transporturilor Navale de prelungire a actelor de convenţie ale navei Borzeşti 188
Adresa nr.M/3725 din 24.03.1983 a Căpităniei Portului Constanţa către Inspectoratul de Navigaţie Civilă de înaintare documente tehnico-juridice + documente 189-191
Adresa nr.1703 din 09.09.1982 a Navrom către Căpitănia portului Constanţa – solicitare înmatriculare navă Borzeşti 192
Certificat de clasificare 193
Certificat de siguranţă 194
Certificat internaţional de bord liber 195
Certificat de siguranţă radiotelegrafică 196
Certificat de siguranţă a materialului de echipament 197
Adresa nr. 68.0 din 10.08.1982 a Inspectoratului Navigaţiei Civile către ministrul Transporturilor şi Telecomunicaţiilor privind pavilionul navei 198-199
Telex  nr.10245 al Navrom către Insp. Navigaţiei Civile privind acordarea certificatului de naţionalitate. 200
Adresa nr.68..o/6031 din 11.08.1982 a Dep. Transporturilor Navale către Direcţia Generală a Poştelor şi Telecomunicaţiilor pt. autorizare staţie radio 201
Telex nr.1949 din 11.08.1982  către Navrom Constanţa privind certificatul de naţionalitate 202
Rezoluţie privind schimbarea numelui navei 203
Adresă şi proiect privind atribuirea denumirii Blejoi unei nave maritime 204-210
Certificat de naţionalitate  nava Blejoi 211
Certificat de naţionalitate nava Borzeşti 212
Certificat de tonaj nava Borzeşti 213-214
Adresa din 29.07.1982 dreptul de arborare a pavilionului românesc 215
Telex nr.15674 din 29.07.1982 către Insp. Navigaţiei Civile  privind certificatul de naţionalitate al navei Blejoi 216
Notă privind indicativul atribuit mineralierului Blejoi 217
Adresa nr. 01305 din 20.07.1982 a Şantierului Naval Constanţa către Navrom Constanţa cu informaţii necesare pentru eliberarea certificatului de naţionalitate 218-219
Telex  13054 din 28.07.1982 a Şantierului Naval Constanţa către Navrom Constanţa cu informaţii necesare pentru eliberarea certificatului de naţionalitate 220
Rol de echipaj nava Bicaz 222-227
Adresă  nr.10955 din 29.12.1994 a Petromin SA către Căpitănia Zonală Constanţa de înaintare a certificatului de naţionalitate şi actele navei Bicaz. 228-245
Adresa nr.9914 din 22.11.1994 a Petromin SA către Căpitănia Portului Constanţa privind aprobarea vânzării navei Bicaz 246-247
Certificat de radiere pt. nava Bicaz nr. 6531 din 23.12.1994 248
Certificat de radiere pt. nava Bicaz  (L. engleză) 249
Adresă nr. 10.845 din 23.12.1994 Petromin SA către Căpitănia Zonală Constanţa pt. eliberarea certificat radiere nava Bicaz 250
Aviz de credit nr.508376 din 28.12.1994 al BRCE – Sucursala Constanţa către Petromin SA 251
Extras de cont din 28.12.1994  BRCE SA pt. Petromin SA 252
Adresă din 23.12.1994 a Hambros Bank Limited  (L. Engleză) 253
Copie registru cu nume şi specimene de semnătură ale directorilor şi oficialilor  ai băncii  Hambros Bank Limited 254-256
Adresa nr. 10.846 din 23.12.1994 a Petromin SA către Căpitănia Zonală Constanţa pt. eliberare certificat de navă liberă de sarcini – nava Bicaz 257
Certificat liber de sarcini pt. nava Bicaz nr.6532 din 23.12.1994 258
Certificat liber de sarcini pt. nava Bicaz  (L. Engleză) 259
Certificat liber de sarcini pt. nava Bicaz nr.6313 din 16.12.1994 (L. Engleză) 260
Certificat liber de sarcini pt. nava Bicaz nr.6532 din 23.12.1994 261
Adresa din 15.12.1994 a Petromin SA către Căpitănia Zonală Constanţa pt. eliberare certificat de navă liberă de sarcini – nava Bicaz 262
Extras de cont din 30.11. 1994  BRCE SA pt. Petromin SA + aviz de credit nr.507306 263
Adresa  nr. 10.115 din 30.11..1994 a Petromin SA către Căpitănia Zonală Constanţa pt. eliberare certificat de radiere şi de navă liberă de sarcini pentru  navele Carpaţi, Oltul, Reşiţa, Tomis şi   Bicaz 264
Adresa nr.29 / 1474 din 29.11.1994 a Insp. Navigaţiei civile către Căpitănia Portului Constanţa  privind retragerea dreptului de arborare a pavilionului român navei Bicaz 265
Ordinul nr.429 din 29.11.1994 de retragere  a dreptului de arborare a pavilionului românesc navei Bicaz. 266
Adresa nr.5778/C din 23.11.1994   către Inspectoratul de Navigaţie Civilă prin care se solicită analizarea şi comunicarea modului de aplicare a reglementărilor legislative privind  retragerea pavilionului şi radierea navei Bicaz, în sensul dacă este necesară aprobarea Guvernului sau este suficientă aprobarea CIMS/AGA. 267-268
Adresa 9898 din 21.11.1994 a Petromin SA către Căpitănia Zonală Constanţa cu solicitarea de a interveni pt. obţinerea aprobării de retragere a dreptului de arborare a pavilionului românesc şi a radierii navei Bicaz din Registrul matricol. 269
Declaraţie CNM Petromin SA din care reiese că nava Bicaz este protejată împotriva tuturor sarcinilor şi sechestrelor. 270
Adresa FPS Transilvania SA  nr.9175 din 29.08.1994 către Petromin SA Constanţa de aprobare a vânzării navelor Bicaz, Banat şi Crişana. 271
Adresa FPS nr.120/2611/28.08.1994 către Petromin SA prin care aprobă vânzarea navei Bicaz 272
Adresa  Adunării Generale a Acţionarilor a  CNM Petromin SA Constanţa  către S. Nave în Conservare  privind navele mai vechi de 14 ani 273
Hotărârea AGA Petromin din 29.09.1994 274
Hotărârea AGA Petromin din 07.10.1994 275
Adresa 8091 din 23.11.1994 a Petromin SA către Căpitănia Zonală Constanţa cu aprobarea vânzării navei Bicaz 276
Proces verbal nr.10 din 29.10.1994  AGA Petromin 277-278
Memorandum de convenţie privind vânzarea navei Bicaz (L. Engleză) 279-282
Memorandum de convenţie privind vânzarea navei Bicaz – traducere din L. Engleză 283-287
Proces verbal din 16.11.1994 privind etapa a 3 de licitaţie pt. vânzarea navei Bicaz 288
Proces verbal din 16.11.1994 privind etapa a 3 de licitaţie pt. vânzarea navei Bicaz (L. engleză) 289
Adresa nr.68.0/3887 din 02.11.1992 a Insp. de Stat a Navigaţiei Civile către Căpitănia Portului Constanţa – comunică aprobarea transferului de proprietate asupra navei Bicaz 290
Adresa nr. M/16.779 din 23.10.1992 a Căpităniei Portului Constanţa către Insp. de Stat al Navigaţiei Civile privind transferul de proprietate asupra navei Bicaz. + documentaţie juridică în L. Engleză 291-297
Protocol de predare primire din 25.08.1992 a proprietăţii navei Bicaz 298
Adresa nr.M/15.969 din 05.10.1992 a Căpităniei Portului Constanţa către Petromin SA  solicitare  documentaţie juridică privind transferul de proprietate a 12 nave. 299
Adresa M/15.560 din 25.09.1992 a Căpităniei Portului Constanţa către Insp. de Stat al Navigaţiei Civile 300-302-303
Certificat al Căpităniei Portului Constanţa privind nava Fortune 301
Adresa Ministerului Justiţiei către Traian Băsescu – ministrul Transporturilor privind constituirea unor societăţi comerciale în străinătate. 304
Adresa M/13.997 din 25.08.1992 a Căpităniei Portului Constanţa către Insp. de Stat al Navigaţiei Civile 305
Adresa din 24.08.1992 a Petromin către Căpitănia Portului Constanţa  pt. eliberare certificat 3 nave 306
Certificat nr.M/13996 din 25.08.1992 al Căpităniei Portului Constanţa 307
Ordinul Ministerului Transporturilor nr.457 din 11.08.1992 308
Factură de vânzare a navei Bicaz (L. Engleză) 309
Adresa nr.M/11.959 din 23.07.1992 a Petromin SA către Insp. de Stat al Navigaţiei Civile pt. eliberare certificat liber de sarcini 310
Certificat liberă sarcină nr.M/12024 din 23.07.1992 pt. nava Bicaz 311
Certificate (L. Engleză) pt. nava Bicaz 312-314
Adresa nr.8725 din 25.10.1991 a Petromin SA către Căpitănia Portului Constanţa 315
Certificat de naţionalitate nava Bicaz 316
Certificat nr.M/19.410 din 29.10.1991 al Căpităniei Portului Constanţa privind nava Bicaz 317
Adresa din 07.12.1990 a Insp. Navigaţiei Civile către Căpitănia Portului Constanţa 318
Protocol  din 06.08.1990 privind repartizarea navelor fostei Întrep. Navrom Constanţa 319-322
Adresa nr.M/22.896 din 27.12.1990 a Căpităniei Portului Constanţa către  companiile de navigaţie maritimă 323
Document L. Engleză privind nava Bicaz – Bureau Veritas 324-325
Rol de echipaj nava Bicaz 326-358
Certificat de siguranţă radiotelegrafică nava Bicaz 352
Raport de inspecţie nr.02/15 din 06.09.1989 a navei Bicaz 353
Aviz de expertiză nr.496 din 12.03.1982 a Căpităniei Portului Mangalia  nava Bicaz 354
Act de expertiză nr.-185 din 29.01.1992 Căpitănia Portului Mangalia 355
Rol de echipaj nava Bicaz 356-401
Adresa nr.12071 din 27.08.1976  a Căpităniei Portului Constanţa către Insp. de Navigaţie Civilă 402
Adresa nr.47453 din 20.08.1976 a Navrom către Căpitănia Portului Constanţa privind înmatricularea navei Bicaz 403
Rapoarte  de inspecţie nr.10/898  din 16.08.1976 404-409
Certificat de siguranţa materialului de echipament din 16.08.1976 410
Certificat de siguranţa radiotelegrafică din 16.08.1976 411
Certificat internaţional de bord liber 16.08.1976 (L. Engleză) 412
Certificat internaţional de bord liber 16.08.1976 413
Certificate  de tonaj nr.10/898 414-417
Certificat de siguranţa materialului de echipament din 16.08.1976 418
Certificate de siguranţa construcţiei din 16.08.1976 419-420
Certificat internaţional de bord liber 16.08.1976 (L. Engleză) 421
Certificat internaţional de bord liber 16.08.1976 422
Certificat de siguranţa radiotelegrafică din 16.08.1976 423
Rapoarte  de inspecţie nr.10/898  din 16.08.1976 424-429
Adresa nr. 1207 din 27.08.1976 Căpitănia Portului Constanţa către Insp. Navigaţiei Civile  de înaintare acte necesare arborării pavilionului român şi înmatriculării navei Bicaz 430
Adresa nr.47453 din 20.08.1976 a Comandamentului Flotei Maritime către Căpitănia Portului Constanţa de înaintare documente necesare înmatriculare nava Bicaz 431
Adresa nr.12464 din 02.09.1976 a Căpităniei Portului Constanţa către Insp. Navigaţiei Civile de înaintare copie foaie matricolă a navei Bicaz + copii foaie matricolă 432-435
Adresa din 20.08.1976 a Insp. de Navigaţie Civilă către ministrul Transporturilor pt. semnarea certificatului de naţionalitate. 436
Telex nr.5615 din 19.08.1976 al Navrom către Insp. de Navigaţie Civilă – comunicare date tehnice pt. certificatul de naţionalitate. 437
Certificat de naţionalitate al navei Bicaz 20.08,.1976 438
Adresa nr.94/2082 din 05.12.1975 a Insp. de Navigaţie Civilă către Căpitănia Portului Constanţa privind aprobarea numelor de navă 439
Adresa din 02.12.1975 a Insp. de Navigaţie Civilă către ministrul Transporturilor Traian Dudaş de avizare a denumirilor navelor 440
Adresa nr.68/15117 din 27.11.1975 a Comandamentului Marinei Civile către Insp. de Navigaţie Civilă ptr. Atribuire nume la nave. 441
Adresa din 02.12.1975 a Insp. de Navigaţie Civilă către ministrul Transporturilor Traian Dudaş de avizare a denumirilor navelor 442
Autorizaţie de construcţie nr.94/2081 din 04.12.1975 a navelor Bicaz şi Bârlad 443
Adresa nr. 73703 din 14.11.1975 a Navrom către Comandamentul Marinei Civile pt. aprobare denumiri nave 444
Autorizaţie de construcţie nr.94/2081 din 04.12.1975 a navelor Bicaz şi Bârlad 445

 

VOLUMUL 96-97 – MATERIALE STUDIATE PENTRU ÎNTOCMIREA PROCESULUI VERBAL AL MINISTERULUI FINANŢELOR 1997

– Adresă Inspectoratul de Stat al Navigaţiei Civile nr. 68./3942 din 16.12.1992 1
– Adresă Inspectoratul de Stat al Navigaţiei Civile nr. 68/3888 din 02.11.1992 2
– Certificat de înregistrare navală nr. 486-92, certificat de clasificare, certificat de tonaj, certificat de siguranţă, anexa cu viza pentru inspecţiile anuale,certificatul internaţional de prevenirea poluării cu hidrocarburi, certificat de naţionalitate, tabel nominal cu persoanele ambarcate (din echipaj), rol  de echipaj 3 – 66
– Adresă înaintare  privind transferul de proprietate asupra navei BORZEŞTI de la CNM PETROMIN SA  către PETROMIN OVERSEAS INC. şi documentaţia aferentă 67– 127

 

– RNR  raport nr. 02/01 din 02.11.1996, certificat de clasificare, certificat pentru echipament de navigaţie, certificat pentru mijloace de semnalizare, certificat de prevenire a poluării cu produse petroliere, certificat internaţional de prevenire a poluării prin ape uzate,certificat de confirmare a proprietăţii,  autorizaţie pentru staţie de navă,  certificatul de naţionalitate al navei, certificat  internaţional de tonaj al navelor 128- 168
– Adresă înaintare  şi documentaţia tehnico-juridică  necesară preschimbării certificatului de naţionalitate al navei HISTRIA STAR 169– 185
– Protocol de predare primire nava  BARBOŞI  din 23.07.1992 186- 193
– Adresă Inspectoratul de Stat al Navigaţiei Civile nr. 680/2639/23.07.1992 şi dosar cazier navă 194 – 220
– Adresă CNM PETROMIN SA  nr. 6470 din 26.07.1995 221
– Certificat  cu navele aflate în proprietatea CNM PETROMIN SA 222-227
– Adresă CNM PETROMIN SA nr. 817 din 25.01.1995, documentaţia de constituirea unei societăţi comerciale în străinătate 228 – 245
– Adresa Căpităniei Portului Constanţa nr. 13.396 din 14.08.1992 Fila 246
– Copie după ordinul nr. 457 din 11.08.1992 al Ministrului Transporturilor Fila 247
– Documentaţie nava BAIA DE ARAMĂ Filele

248 – 320

– Documentaţie  nava  FIVOS Filele

321 – 355

– Adresă către CNM Petromin SA privind preschimbarea certificatului de naţionalitate al navei Histria Sun 1
– Adresa nr.21/389 din 18.02.1997 a Insp. Navigaţiei Civile către Căpitănia Portului Constanţa  referitor la preschimbarea certificatului de naţionalitate a navei Histria Sun 2
– Certificat de clasificare al navei Histria Sun 3-4
– Certificat internaţional load line al navei Histria Sun (L. Engleză) 5
– Certificat de siguranţa construcţiei navei Histria Sun (L. Engleză) 6
– Certificat de siguranţa echipamentului navei Histria Sun (L. Engleză) 7
– Certificat de siguranţa echipamentelor – Histria Sun –(L. Engleză) 8
– Certificat de siguranţă radio – Histria Sun (L. Engleză) 9
– Certificat de siguranţă radio – Histria Sun (L. Engleză) 10
– Certificat internaţional de prevenire a poluării  Histria Sun – (L. Engleză) 11-13
– Certificat internaţional de prevenirea poluării prin ape uzate al Histria Sun 14
– Certificate nave Histria Sun (L:Engleză) 15-17
– Certificat internaţional de tonaj al navei Histria Sun 18
– Document de autorizare nava Histria Sun 19
– Adresa nr.,.1947 din 10.02.1992 către Insp. Navigaţiei Civile privind preschimbarea certificatului de naţionalitate a navei Histria Sun 20
– Adresa nr.1253 din 10.02.1997 a Petromin SA către Căpitănia Portului Constanţa privind cererea de schimbare a certificatului de naţionalitate a navei Histria Sun 21
– Adresa nr.1254 din 10.02.1997 a Petromin SA către Insp. de Stat al Navigaţiei Civile privind cererea de schimbare a certificatului de naţionalitate a navei Histria Sun 22
– Certificat de naţionalitate al navei Histria Sun din19.05.1994 23
– Certificat internaţional de tonaj al navei Histria Sun 24
– Calculul tonajului pt. nava Histria Sun 25-33
– Adresa nr.3021 din 21.08.1995 a Tanker Ship Management SRL către Căpitănia Zonală Constanţa 34
– Rol de echipaj nava Histria Sun 35-47
– Adresa nr.2844 din 26.07.1995 a Tanker Ship Management SRL către Căpitănia Zonală Constanţa pt. preschimbarea rolului de echipaj 48
– Certificat de siguranţă al navei Histria Sun nr.2881 din 27.07.1995 49
– Certificat  nr.57/3/C din 21.11.1994 al Căpităniei Portului Constanţa privind situaţie nave 50
– Adresa nr.2715 din 09.11.1995 a Tanker Ship Management SRL către Căpitănia Zonală Constanţa – aviz licenţă de transport naval 51
– Caracteristici principale nava Histria Sun (L:Engleză) 52
– Adresa Insp. Navigaţiei Civile către Căpitănia Portului Constanţa privind eliberare certificat de naţionalitate Histria Sun 53
– Note manuscris 54
– Adresa nr.6984 din 24.05.1994 a Căpităniei Portului Constanţa către Petromin 55
– Notă manuscris 56
– Certificat din 02.06.1994 al Căpităniei Port Constanţa privind sit. juridică a navei Breaza 57
– Adresa nr.4956 din 31.05.1994 a Petromin SA către Căpitănia Portului Constanţa 58
– Telex nr.2733 din 26.05.1994 a Petromin SA către Căpitănia Portului Constanţa 59
– Certificate eliberate de Registrul naval Român pt. nava Histria Sun (L. engleză) 60-68
– Rol de echipaj  mineralierul Breaza 69-79
– Certificat de naţionalitate nava Breaza 80
– Certificat de naţionalitate nava Histria Sun 81
– Adresa nr.456 din 19.05.1994 a Insp. Navigaţiei Civile către Căpitănia Portului Constanţa – – aprobare denumire Histria Sun pt. nava Breaza 82
– Notă privind transferul de proprietate al navelor 83
– Adresa nr.M/6683 din 18.05.1994 a Căpităniei Portului Constanţa către Insp. Navigaţiei Civile privind schimbarea denumirii navei Breaza. Cu documentaţia juridică aferentă 84- 89
– Telex nr.2114 din 18.04.1994 a Petromin SA către Căpitănia Portului Constanţa privind perfectarea stării juridice a 4 nave 90
– Adresa nr. M/2888 din 01.03.1994 a Căpităniei Portului Constanţa către Petromin SA 91
– Contract de bare/boat 92-105
– Certificat de livrare din 26.03.1994 a navei Breaza 106-107
– Adresa nr.1482 din 31.01.1994 a Tanker Ship Management SRL către Căpitănia Portului  Constanţa privind contractele de bare-boat 108-111
– Adresa nr.1065 din 25.01.1994 a Căpităniei Portului Constanţa către Tanker Ship Management SRL 112
– Tanker Ship Management SRL către Căpitănia Zonală Constanţa  nr.196 din 14.01.1994 113
– Hotărârea nr.35 a Consiliului Împuterniciţilor Mandataţi ai Statului din CNM Petromin 114-115
– Certificate de clasificare nava Breaza 116
– Certificat internaţional de bord liber 117
– Certificate navă Breaza (L. Engleză) 118-121
– Certificat nr.M/11.400 din 15.07.1993 al Căpităniei Portului Constanţa privind situaţia juridică a navei Breaza 122
– Adresa nr.8113 din 14.07.1993 a Petromin către Căpitănia Port Constanţa – certificat de sarcini 123
– Rol de echipaj nava Breaza 124-174
– Certificate de naţionalitate nava Breaza 175-177
– Adresa nr.68.0/3884 din 02.11.1992 a Insp. de Stat al Navigaţiei Civile către Căpitănia Portului Constanţa – aprobare transfer proprietate nava Breaza 178
– Adresa nr.M/16.691 din 21.10.1992 a Căpităniei Port Constanţa către Insp. de Stat al Navigaţiei Civile – solicitare transfer proprietate nava Breaza – documente justificative 179-185
– Protocol din 25.08.1992 de predare-primire a navei Breaza 186
– Adresa nr. M/15.969 din 05.10.1992 a Căpitănia Portului Constanţa către Petromin – completare documentaţie la transfer de proprietate 187
– Adresa nr.M/15.560 din 25.09.1992 a Căpităniei Portului Constanţa către Insp. de Stat al Navigaţiei Civile 188-190
– Adresa Ministerului Justiţiei către Traian Băsescu – ministrul Transporturilor  privind constituire societăţi comerciale în străinătate 191
– Adresa nr. 13.999 din 25.08.1992 a Căpităniei Port Constanţa către Insp. de Stat al Navigaţiei Civile – transfer proprietate nava Breaza 192
– Adresa din 24.08.1992 a Petromin SA către Căpitănia Portului Constanţa- eliberare certificat nave 193
– Certificat nr.M/13996 din 25.08.1992 privind navele Bicaz, Callatis, Breaza 194
– Ordinul Ministrului Transporturilor nr.457 din 11.08.1992 195
– Factură de vânzare a navei Breaza (L: Engleză) 196
– Adresa  M/11.963 din 20.07.1992 a Petromin către Insp. de Stat al Navigaţiei Civile 197
– Certificat M/12.023 din 23.07.1992 privind nava Breaza (L. Engleză) 198
– Adresa nr.8725 din 25.10.1991 a Petromin către Căpitănia Port Constanţa – eliberare certificate nave 199
– Certificat nr. M/19.408 din 20.10.1991 privind nava Breaza 200
– Certificat de naţionalitate nava Breaza 201
– Adresa  din 07.12.1990 a Insp. Navigaţiei Civile către Căpitănia Portului Constanţa privind lista navelor aparţinând companiilor de navigaţie 202
– Adresa M/22.896 din 27.12.1990 a Căpităniei Portului Constanţa către companiile de navigaţie maritimă 203
– Protocol privind repartizarea navelor fostei întreprinderi Navrom 204-207
– Listă de echipaj nava Breaza 208-209
– Rol de echipaj  nava Breaza 210-284
– Adresa M/7485 din 13.06.1979 a Căpităniei Port Constanţa către Insp. de Navigaţie Civilă 285
– Adresa Navrom  nr.1493 din 28.05.1979 către Căpitănia Port Constanţa + adresa M/6614/I din 30.05.1979 a Căpităniei Port Constanţa către Şantierul naval Constanţa 286
– Act de inspecţie înainte de lansare nr.10/738 din 25.05.1979 287
– Rapoarte nr.10/738 din 30.05.1979 privind nava Breaza 288-293
– Certificat de siguranţa construcţiei nava Breaza  (L:Engleză) 294
– Certificate de  privind nava Breaza 295-300
– Adresa nr.68.0/1348 din 11.05.1979 a Insp. de Navigaţie Civilă către Căpitănia Portului Constanţa – privind denumiri nave 301
– Adresa nr.M/981 din 29.01.1979 a Căpităniei Portului Constanţa către Şantierul Naval Constanţa 302
– Autorizaţie de construcţie nr.68.0/3814 din 16.12.1978 pentru trei nave 303
– Adresa nr.16288 din 13.09.1978 Şantierul naval Constanţă către Căpitănia Port Constanţa privind date nave  aflate în construcţii 304

 

VOLUMUL 101 -Materiale studiate pentru întocmirea procesului verbal al Ministerului Finanţelor. Proprietatea CNM Petromin asupra navelor exploatate deTorvald Klaveness

– Adresă nr.6470 din 26.07.1995 Petromin către Căpitănia Zonală Constanţa  navele aflate în proprietate 1
– Certificat nr.2873 din 26.07.1995 al Căpităniei Portului Constanţa privind situaţia juridică a navelor aflate în proprietatea Petromin 2-6
– Certificat nr.1449 din 02.03.1995 al Căpităniei Portului Constanţa privind nava Baia de Criş 7
– Adresa nr.1791 din 01.03.1995 Petromin SA către Căpitănia Portului Constanţa – solicitare eliberare certificat de navă liberă de ipotecă . 8
– Telefax mesaj nr.1516 (L. Engleză) 9
– Proces verbal al şedinţei cu Petromin  din 02.02.1995 (L. Engleză) 10-13
– Telefax mesaj nr.1516 – traducere din l. engleză 14
– Proces verbal al şedinţei cu Petromin  din 02.02.1995 – traducere din l. engleză 15-18
– Adresa nr.819 din 27.01.1995 a Petromin SA către Căpitănia Port Constanţa de solicitare a 4 certificate „non encumberance” 19
– Certificat nr.567 din 22.01.1995 eliberat de Căpitănia Portului Constanţa din care rezultă că nava Baia de Criş se află în proprietatea exclusivă a Petromin Overseas 20-21
– Adresa Petromin Shipping Company Ltd. nr.817 din 25.01.1995 către Căpitănia Port Constanţa – se solicită eliberarea „Non Ecumberance Certificate” pt. navele Balota, Baia de Aramă, Baia de Criş, Bujoreni. 22
– Adresa nr.158 din 09.01.1995  a CNM Petromin SA  către Căpitănia Portului Constanţa – se comunică că informaţiile solicitate  referitor nave Pionierul, Tg.Bujor, Baia de Aramă, Baia de Criş, Balota, Bârlad şi Bujoreni  sunt strict confidenţiale 23
– Adresa nr. 9 din 03.01.1995 a Căpităniei Portului Constanţa către Petromin privind contractele ce au ca obiect navele din proprietate 24
– Certificat privind nava Baia de Criş – L. engleză 25
– Adresa nr. 68.0/3890 din 02.11.1992 a Insp. de Stat al navigaţiei Civile către Căpitănia Portului Constanţa – aprobare transfer proprietate nava Baia de Criş 26
– Adresa nr. M/16.690 din 21.1]0.1992 a Căpităniei Port Constanţa către Insp. de Stat al Navigaţiei Civile  privind proprietatea asupra navei baia de Criş cu documentaţie juridică anexată 27-33
– Protocol de predare primire din 12.08.1992 a navei Baia de Criş 34
– Adresa nr.M/15.969 din 05.10.1992 Căpitănia Portului Constanţa către Petromin – completare documentaţie nave 35
– Adresa nr. M/15.560 din 25.09.1992 a Căpităniei Port constanţa către Insp. de Stat al Navigaţiei Civile 36-38
– Adresa Ministerului Justiţiei către Traian Băsescu – ministrul Transporturilor privind constituirea soc. comerciale în străinătate 39
– Adresa nr M/13.397 din 14.08.1992 a Căpităniei Port Constanţa către Ins. De Stat al navigaţiei Civile de înaintare documentaţie juridică nava Baia de Criş + documentaţie 40-42
– Certificat nr.M/13.173 din 12.08.1992  privind statul juridic al navelor Petromin SA 43-44
– Adresa nr. M/11.962 din 20.07.1992 a Petromin către Insp. de Stat al navigaţiei Civile pt. eliberare certificat liber de sarcini Baia de Criş +  certificat 45-46
– Adresa nr. 1413 din 18.04.1992 a Petromin SA către Căpitănia Portului Constanţa privind actul de gaj asupra navei Baia de Criş + certificat 47-48
– Certificat nr.2959 din 12.09.1991 a Căpităniei Port Constanţa privind nava Baia de Criş 49-50
– Adresa nr.M/14.680 din 01.08.1991 a Petromin către Căpitănia Port Constanţa privind actul de gaj al navei Baia de Criş 51
– Act de gaj fără deposedare – anexă la contractul d  cumpărare a 4 seturi motoare 52
– Adresa nr.5232 din 10.12.1990 a Insp. Navigaţiei –Civile către Căpitănia Portului Constanţa cu  lista navelor aparţinând celor trei companii de navigaţie +  protocolul de repartizare a navelor 53-55
– Adresa nr. M/22.896 din 27.12.1990 a Căpităniei Port Constanţa către Companiile de navigaţie  privind navele aflate în proprietatea acestora. 56-57
– Rol de echipaj nava Baia de Criş din 05.09.1986 58-81
– Adresa nr.36349 din 05.12.1986 a Navrom către Căpitănia Port Constanţa – eliberare certificate nominale pt. 3 nave 82
– Certificat nr. M/24.657 din 26.12.1986 a Căpităniei Port Constanţa privind nava Baia de Criş 83
– Rol de echipaj al navei Baia de Criş din 25.02.1984 84-104
– Adresa nr. 07619 din 03.04.1984 Navrom către Căpitănia Port Constanţa  precizări privind certificatele necesare 105
– Adresa nr.M/15.657 din 26.10.1984 Căpitănia Port Constanţa către Navrom 106-108
– Adresa nr.M/5741 din 24.04.1984 Căpitănia Port Constanţa către Insp. de Navigaţie Civilă  privind documentaţie nava Baia de Criş 109
– Adresa a Navrom către Căpitănia Port Constanţa de înaintare documente în vederea înmatriculării navei Baia de Criş. + documentaţie 110-129
– Adresa nr.M/3151 din 24.02.1984 Căpitănia Port Constanţa către Navrom – documente necesare înmatriculării navei baia de Criş 130
– Adresa nr.1 din 24.02.1984 Navrom către Căpitănia Port Constanţa  privind înmatricularea navei Baia de Criş 131
– Adresă M/2908 din 21.02.1984 Căpitănia Port constanţa către Navrom privind înmatriculare nava Baia de Criş 132
– Adresa nr.M/18.249 din 20.12.1983 a Căpităniei Port Constanţa către Şantierul Naval Constanţa 133-134
– Adresă nr.018954 din 14.12.1983 Şantierul naval Constanţa către Căpitănia Portului Constanţa privind atribuire denumire nave 136
– Adresă M/17.126 din 29.11.1983 a Căpităniei Port Constanţa către Şantierul Naval Constanţa privind atribuire denumire nave 137-138
– Adresa nr. M/175 din 03.01.1983 a Căpităniei Port Constanţa către Insp. de Navigaţie Civilă privind avizare documentaţie tehnică + documentaţie avizată 139-147
– Adresă nr. M/16.408 din 17.11.1982  privind înaintare copie aviz American Bureau Shipping 148
– Adresa nr.M/18.317 din 20.21.12.1982 Căpitănia Port Constanţa către Şantierul Naval Constanţa 149
– Notă privind contractarea la export cu Grecia a 16 nave. 150
– Adresă nr.2972 din 31.03.1982 a Navimpex către Căpitănia Port Constanţa de remitere a copiei contractelor  navelor contractate la export. 151-152
– Adresa din 12.01.1982 a Şantierului Naval Constanţa către Insp. Navigaţiei Civile referitor la autorizaţia de construcţie BK 153
– Adresa nr.M/4212 din 20.03.1982  Căpitănie Port Constanţa către Navimpex de solicitare documentaţie juridică contract de construcţie 154-155
– Adresa nr.M/36  din 07.01..1982  Căpitănie Port Constanţa către Navimpex de solicitare documentaţie juridică contract de construcţie 156-157
– Adresa M/16.848 din 24.11.1982 către Navimpex solicitare documentaţie juridică – construire nave pt. parteneri străini 158-160-161
– Adresa nr.M/37 din 06.01.1982 Căpitănia Port Constanţa către Şantierul Naval Constanţa 159
– Adresa nr.M/16.849 din 24.11.1981 Căpitănia Port Constanţa către Şantierul Naval Constanţa 162-163
– Certificat nr.5713/C din 21.11.1994 privind 4 nave din proprietatea Petromin 166
– Adresa nr. 2715 din 09.11.1994 a Tanker Ship Management SRL către Căpitănia Port Constanţa cu lista parcului de nave închiriate de la Petromin 167-168
– Dovadă  din 26.09.1994 de primire a certificatului de naţionalitate a navei Histria Star + adresa nr.M/12323 din 27.09.1994 a Căpităniei Port Constanţa către BRCE  privind schimbarea numelui navei Callatis în Histria Star 169
– Adresa nr.973 din 22.09.1994 a Insp. Navigaţiei Civile către Căpitănia Port Constanţa – trimitere certificat naţionalitate nava Histria Star 170
– Adresa nr.973 din 22.09.1994 a Insp. Navigaţiei Civile către Căpitănia Port Constanţa privind schimbarea denumirii navei Callatis în Histria Star 171
– Certificat de naţionalitate nr.5199 nava Histria Star 172
– Adresa nr. M/12042 din 20.09.1994 Căpitănia Port Constanţa către Insp. Navigaţiei Civile  solicitare schimbare denumire nava Callatis + documente justificative 173,175-179
– Certificat de naţionalitate nr.51999 al navei Callatis 174
– Certificat nr.M/7429 din 02.06.1994 a Căpităniei Port Constanţa privind nava Callatis 180
– Adresa nr.4956 din 31.05.1994 a Petromin către Căpitănia Portului Constanţa privind contractul de bare/boat 181
– Telex CNM Petromin către Căpitănia Port Constanţa – se solicită acte din care să rezulte că există ipotecă asupra navelor Callatis, Caracal, Breaza şi Muntenia 182
– Telex de la Căpitănia Port Constanţa către Petromin – se comunică faptul că se poate proceda la perfectarea stării juridice a celor 4 nave. 183
– Contractul privind Callatis Inc. Monrovia- Liberia  + certificat de livrare 184-199
– Adresa nr.1482 din 21.01.1994 a Tanker Ship Management SRL către Căpitănia Portului Constanţa de înaintare a clauzelor contractelor bare/boat 200-202
– Adresa nr.1065 din 20.01.1994 a Căpităniei Portului Constanţa către Tanker Ship management SRL – se comunică faptul că Petromin Sa a preluat în patrimoniu de la  fosta întreprindere Navrom Constanţa , 5 nave : Dacia, Biruinţa, Crişana, Banat şi Muntenia. 203
– Fax de la Tanker Ship Management către Căpitănia Port Constanţa  referitor convenţie dintre Petromin SA şi TSM SRL Constanţa privind predarea în management a navelor Banat, Crişana şi Dacia şi dacă s-au semnat contracte de bare/boat privind  Breaza, Callatis, Caracal şi Muntenia. 204
– Hotărârea 35 a CNM Petromin – Consiliul Împuterniciţilor Mandataţi ai Statului privind variante de colaborare cu societatea TSM SRL 205-206
– Document L. Engleză privind nava Callatis 207
– Certificat nr.M/13501 din 24.08.1993 al Căpităniei Port Constanţa privind nava Callatis 208
– Adresa nr.4929 din 20.08.1993 a BRCE  către Căpitănia Portului Constanţa pt. transcriere gaj fără deposedare asupra navei Callatis 209
– Contract de gaj fără deposedare  privind nava Callatis 210
– Certificat nr.M/11.399 din 15.07.1993 al Căpităniei Port Constanţa privind nava Callatis 211
– Adresa nr.8113 din 14.07.1993 a Petromin către Căpitănia Portului Constanţa – cerere certificat de sarcini navele Breaza şi Callatis 212
– Adresa nr.68.0/3892 din 02.11.1992 Insp. de Stat al Navigaţiei Civile către Căpitănia Portului Constanţa privind transferul de proprietate asupra navei Callatis 213, 215
– Confirmări fax 214
– Adresa nr.M/16.693 din 21.10.1992 a Căpităniei port Constanţa către Insp. de Stat al Navigaţiei Civile – solicitare transfer proprietate nava Callatis + documentaţie juridică justificativă 216-222
– Protocol de predare primire din 25.08.1992 al navei Callatis 223
– Adresa nr. M/15.969 din 05.10.1992 Căpitănia Port Constanţa către Petromin privind completarea documentaţiei de transfer de proprietate a 12 nave. 224
– Adresa nr.M/15.560 din 25.09.1992 a Căpităniei Port Constanţa către Insp. de Stat al Navigaţiei Civile privind transferul de proprietate a 11 nave. 225-227
– Adresa Ministerului Justiţiei către Traian Băsescu – ministrul Transporturilor privind constituire de societăţi comerciale în străinătate. 228
– Certificat nr.M/13.996 din 25.08.1992  al Căpităniei Port Constanţa privind navele Bicaz, Callatis şi Breaza 229-230
– Adresa nr.7744 din 21.09.1992 a Petromin către Căpitănia Port Constanţa – refacere certificat nava Callatis 231
– Certificat naţionalitate  nava Callatis nr.5199 232
– Adresa nr. M/13998 din 25.08.1992 Căpitănia Port Constanţa către Insp. de Navigaţie Civilă privind transfer de proprietate nava Callatis + documentaţie justificativă 233,236,237
– Adresa din 24.08.1992 a Petromin către Căpitănia Portului Constanţa privind eliberare certificat nave Bicaz, Breaza şi Callatis 234
– Certificat nr.M/13996 din 25.08.1992 al Căpităniei Port Constanţa privind cele trei nave. 235
– Certificat din 23.07.1992 privind nava Callatis 238
– Adresă din 22.07.1992 a Petromin Constanţa către Insp. de Stat al Navigaţiei Civile pentru eliberare certificat nava Callatis 239
– Certificat nr.M/19.409 din 29.10.1991 a Căpităniei Port Constanţa privind nava Callatis 240
– Certificat naţionalitate  nava Callatis nr.5199 241
– Adresa din 07.12.1990 a Insp. Navigaţiei Civile către Căpitănia Port Constanţa privind navele aparţinând companiilor de navigaţie + lista acestora 242-246
– Adresa nr.M/22.896 din 27.12.1990 a Căpităniei Port Constanţa către Compania de navigaţie privind navele aflate în proprietatea acestora 247
– Adresa nr.8725 a Petromin către Căpitănia Port Constanţa pt. eliberare certificate pt. 5 nave. 248
– Rol de echipaj nava Callatis 249-377
– Adresa nr.M/9367/I din 15.09.1978 Căpitănia Port Constanţa către Căpitănia Port Mangalia privind înscrierea navei Callatis 378-379
– Adresa nr. 19319 din 08.08.1978 Navrom către Căpitănia Port Constanţa privind înmatricularea navei Callatis + documente  justificative 380-396
– Rol de echipaj provizoriu  nava Callatis 397-403
– Adresa nr.94/2270 a Insp. de Navigaţie Civilă către  Navrom privind autorizare de construcţie pentru 2 nave 404
– Adresa nr.68.0/536  din 11.03.1977 a Insp. de Navigaţie Civilă către Căpitănia Port Constanţa privind aprobare nume nave Callatis şi Balş 405
– Adresa nr.M/9208 din 02.08.1978 a Căpitănia Port Constanţa către Căpitănia Port Mangalia  privind nava Callatis 406
– Adresa nr.M/9208/I  din 02.08.1978 a Căpitănia Port Constanţa către Navrom   privind nava Callatis 407

 

VOLUMUL 108 – Materiale studiate pentru întocmirea procesului verbal MF 1997

Nava Balota

Certificat de clasificare nr. 10/72 emis de Registrul Naval Român pentru nava Balota 1-8
Certificat de clasificare eliberat de Germanischer Lloyd pentru nava Balota 9, 10
Adresa CNM Petromin 6470/26.07.1995 către Căpitănia Zonală prin care se solicită o listă cu navele aflate n proprietate Petromin şi răspunsul eliberat de  căpitănie 11 – 17
Adresa CNM Petromin nr. 817 din 25.01.1995 către Căpitănia Portului Constanţa prin care solicită eliberarea câte unui NEC pentru mai multe nave 18
Adresa CNM Petromin  nr. 158/9 ianuarie 1995 către Căpitănia Portului Constanţa 19
Adresa Căpităniei Portului Constanţa nr. 9  din 3.01.1995, către Petromin prin care se solicită copii de pe contractele privitoare la mai multe nave 20
Adresa ministerului Transportului – INC  nr. 68.0/3891 din 2.11.1992 către Căpitănia Portului Constanţa cu privire la nava Balota 21
Adresa nr. M/16696 a Căpităniei Portului Constanţa către INC 22
Certificat nr.100/20.08.1992 eliberat de Balota Inc. în favoarea POI 23-25
Reguli privind înmatricularea potrivit legii liberiene asupra societăţilor comerciale şi acordul pentru înregistrarea POI 26-28
Adresele M15969/5.10.1992 şi M/15580/25.09.1992 ale Căpităniei Portului Constanţa către Inc. 29-31
Protocol de predare – primire din 12.08.1992 privitor la nava Balota încheiat între  Petromin şi POI 32
Adresa Ministerului Justiţiei – Cabinet ministru către ministerul Transporturilor Traian Băsescu 33
Adresa M/13393/14.08.1992, a Căpităniei Portului Constanţa către INC 34
Ordinul ministerului transporturilor nr. 457/11.08.1999 35
Actul de vânzare din iulie 1992 pentru nava Balota 36
Certificat nr.M13173 din 12.08.1992, referitor la mai multe nave cu naţionalitate liberiană 37-39
Certificat nr. 12021/23.07.1992 40, 41
Adresa nr. M/22.096/27.12.1990, a Căpităniei Portului Constanţa 42
Adresa INC. 68.0/3011/7.12.1990 către CP Constanţa 44
Încheiere de autentificare nr. 67639/8.08.1990, a Notariatului de Stat Judeţean Constanţa 45
Protocol privind repartizarea navelor aparţinând fostei IEFM Navrom  Constanţa încheiat la 6.08.1990 45-47
Certificat internaţional de bord liber (1966) eliberat la 31.01.1990 pentru nava Balota 48, 49
Certificat de tonaj nr. 03/2/6482 eliberat de Registrul Naval Român la 30.06.1985 pentru nava Balota 50-53
Certificat internaţional de prevenire a poluării cu hidrocarburi eliberat la 31.01.1995 de RNR pentru nava Balota 54, 55
Certificat de siguranţă radio-telegrafică pentru nava de mărfuri eliberat la 31.07.1991 pentru nava Balota 56
Vize pentru inspecţii anuale şi intermediare cu viza 12.12.1990 Constanţa 57
Certificatul de clasificare nr. 17/2713 din 5.04.1990 eliberat de RNR pentru nava Balota 58, 59
Anexa C2 la certificatul de clasificare nr.17/105 din 8.09.1988 60-62
Certificat de siguranţă a construcţiei pentru nave de mărfuri nr. 15/7/31.01.1990 pentru nava Balota 63, 64
Certificat de siguranţă a echipamentului pentru nava de mărfuri nr. 15/26/31.01.1990 65, 66
Certificat de siguranţă redio – telegrafică  pentru nava de mărfuri nr. 10/1978  SR din 11.12.1990 eliberat de RNR pentru nava Balota 67, 68
Act de constatare nr. 1071 din 4.07.1989 emis de Căpitănia Portului Mangalia 69
Adresa M/19403/15.10.1986 a CP Constanţa către INC 70
Adresa RNR nr. 671 din 11.08.1986 către CP Constanţa împreună cu documentele arătate în opisul anexat 71-94
Fişă contract de credit încheiat între Christiania Bank şi POI la 7.08.1992 95,96
Act adiţional nr. 1 la contractul de loan  împreună cu documentele  din octombrie 1992 97-108
Contractul de loan din 7.08.1992 încheiat între POI şi Christiania Bank şi Anexele A-E 109-211
Contractul încheiat între POI şi Christiania Bank în august 1992 (draft) 212- 386

 

Volumul 109 – Material studiat pentru întocmirea procesului verbal al Ministerului Finanţelor 1997 . Hall Interest Raport financiar Petromin Overseas Inc.

– adresa CNM Petromin către IPJ Constanţa prin care înaintează în copie poliţele de asigurare pentru navele proprietatea Petromin Overseas Inc. încheiate în perioada 1992-1997 1
– Poliţe de asigurare pentru nava Bicaz pentru corp navă şi navlu 2-155
– Poliţe de asigurare pentru nava Baia de Criş pentru navă şi navlu 156-255

 

 

Volumul 110 – Material studiat pentru întocmirea procesului verbal al Ministerului Finanţelor 1997 Hall Interest

– Poliţă de asigurare pentru nava Baia de Criş pentru navlu şi corp navă 1-31
– Poliţe de asigurare pentru nava Bobâlna pentru navlu 32-50
– Poliţe de asigurare pentru nava Baia de Criş pentru navlu 51-60
– Poliţe de asigurare pentru nava Baia de Aramă pentru corp navă şi maşină, navlu 61-214
– Poliţe de asigurare pentru nava Băceşti pentru corp navă şi maşină, navlu 215-358

 

Volumul 116 – Material studiat pentru întocmirea procesului verbal al Ministerului

Finanţelor 1997

– Poliţe de asigurare pentru nava Borzeşti pentru corp navă, corp şi maşină, navlu 1-117
– Poliţe de asigurare pentru nava Balota pentru corp şi maşină, corp, navlu 118-318

 

  1. A – Nota de constatare nr. 730 întocmită de Ministerul Finanţelor la data de 17.05.2002, – volumul 1, precum şi anexele nr.1-313, volumele 2-5, care cuprinde:
Notă constatare întocmită de Ministerul Finanţelor la data de 17 mai 2002 1-150
– Adresa C.N.M. PETROMIN către PNA privind constituirea de parte civilă 151-152
– Diverse adrese pentru stabilirea prejudiciului şi comentarii privind Nota de constatare întocmită de Ministerul Finanţelor atât de PETROMIN cât şi diverşi învinuiţi 154-185

 

B – Notă de constatare întocmită de DGFPCFS Constanţa privind legalitatea licitaţiei pentru navele Comăneşti, Cărbuneşti, Bobîlna şi 22 Decembrie, referitoare la contractele de bare-boat – volumul 151

 

VOLUMUL  151

Adresa nr.468.296 din 09.06.2000 a Serviciului de poliţie Port Constanţa către DGFPCFS Constanţa pentru a dispune verificări financiar-contabile. 1-2
Adresa nr.1211 din 20.07.2000 a DGFPCFS  Constanţa către Serv. de poliţie Port Constanţa pentru amânare verificări 3
Adresa nr.2299 din 30.11. .2000 a DGFPCFS  Constanţa către Serv. de poliţie Port Constanţa de înaintare a actului de control încheiat la Petromin SA. 4
Notă de constatare din 23.11.2000 a DGFPCFS Constanţa

privind verificările efectuate la SC Petromin SA + 23 anexe

5-113
Documente privind vânzarea navelor către Corona Shipping  International 114-261

 

C – Notă de constatare întocmită de ANC – volumul 152

 

VOLUMUL  152

Adresa nr.100821 din 01.03.2004 a Comisariatului General al Gărzii Financiare către PNA de înaintare a Notei de constatare întocmită în urma controlului efectuat la SC Corona Shipping International SRL 1
Nota de constatare  din 26.02.2004  întocmită de Garda Financiară în urma controlului efectuat la SC Corona Shipping International SRL Constanţa + 11 anexe 2-164

 

 

  1. Procesul verbal al Curţii de Conturi, Secţia Control Ulterior – Direcţia de control financiar Constanţa nr.12486 din 30.11.1995, volumul 70, care conţine:

 

– Adresa Curţii de Conturi către Petromin prin care înaintează un exemplar din procesul verbal de control 30.11.1995 1
– Proces verbal încheiat de Curtea de Conturi la 30.11.1995 având ca obiectiv situaţia flotei maritime comerciale în perioada 1990-31.10.1995 împreună cu anexele 2-192
– Adresa Curţii de Conturi către CNM Petromin din06.03.1996 prin care înaintează copia rezoluţiei prin care s-a dispus clasarea procesului verbal de constatare al Direcţiei de control financiar Constanţa urmare parţial constatări nevinovăţiei, parţial constatări acoperirii prejudiciului 193-203

 

  1. Raport expertiză tehnică judiciară întocmit la solicitarea Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie – Ordonanţă de începere a urmăririi penale 30 aprilie 1999; Ordonanţă de conexare a dosarului de la IPJ cu cel IPT – Volumul 6, care cuprinde:

 

– Ordonanţa de începere a urmăririi penale „in rem” nr.167/P/1999 din 30 aprilie 1999 a Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie în cauza CNM PETROMIN – TORVALD KLAVENESS fil.

1

– Ordonanţa de conexare a Direcţiei Cercetări Penale din 27 noiembrie 2000 a dosarelor 8085/2000 al IPJ Constanţa cu lucrarea penală nr.1683 /2000 aflate în evidenţa IPT Constanţa  

2-3

– Raport de expertiză tehnică judiciară întocmit de expertul tehnic Oprea Dan Nicolae la solicitarea Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie – Bucureşti  

4-134

– Diverse adrese privind înaintarea raportului de expertiză tehnică, numirea altui expert, plata onorariului 135-139

 

  1. Procesul verbal al Curţii de Conturi, Secţia Control Ulterior – Divizia controlului instituţiilor publice, cu atribuţii în domeniul privatizării, al societăţilor de investiţii financiare şi al gestionării fondurilor publice şi administrării patrimoniului unor instituţii publice nr.47841 din 13.06.1995, volumul 117 şi anexele volumele 118-126, care conţine:

 

Volumul 117 – Raport Curtea de Conturi

Adresa Curţii de Conturi a României  din 18.06.2003 Filele 1 – 5
Proces verbal  de constatare a Curţii de Conturi a României din 12.06.2003 Filele 6 – 81
ANEXA nr. 1 – Scrisoare de intenţie Fila nr. 82
ANEXA nr. 2 – LETTER OF INTENT Filele 83 – 88
ANEXA nr. 3 – Proces verbal nr. 3 Filele 89 – 94
ANEXA nr. 4 – Acordul Companiei Mixte Filele 95 – 101
ANEXA nr. 4 – JOINT VENTURE AGREEMENT Filele 102 – 107
ANEXA nr. 5 – ADDENDUM nr. 1  TO JOINT VENTURE AGREMEENT Filele 108 – 111
ANEXA nr. 6 – AUTORIZATION Fila 112
ANEXA  nr. 7 – Proces verbal nr. 7 Filele 113 – 117
ANEXA nr. 8 – Notă Fila nr. 118
ANEXA  nr. 9 – Register of Directore of  PETROKLAV INC. Fila 119
ANEXA nr. 10 – Certificate of Incorporation Fila nr. 120
ANEXA NR. 11 –  MEMORANDUM OF ASSOCIATION Filele 121 – 144
ANEXA NR. 11 – Register of Members of PETROKLAV INC Fila 145
ANEXA nr. 11 – PETROKLAV INC. Filele 146 – 148
ANEXA nr. 12 – Adresa Băncii Bucureşti S.A. nr. 9606 din 08.11.1996 Fila 149
ANEXA nr. 12 – Certificat de atestare a înregistrării PETROKLAV INC. Fila nr. 150
ANEXA nr. 13 – PETROKLAV INVOINCE  Nr. 5/91 Fila nr. 151
ANEXA nr. 14 – M/N CĂRBUNEŞTI Filele 152 – 173
ANEXA nr. 14  – M/N BARBOŞI Filele 174 – 194
ANEXA  nr. 14 – M/N COMĂNEŞTI Filele 195 – 212
ANEXA nr. 14 – M/N BĂNEASA Filele 213 – 229
ANEXA nr. 14 – M/N  BALOTA Filele 230 – 239

 

Volumul 118 – Anexe – Raport Curtea de Conturi

ANEXA nr. 15 – PETROKLAV MANAGEMENT INC. Filele 1, 2
ANEXA nr. 16 –– Notă de contabilitate nr. 11 din 31.05.1992

 

Filele 3 – 18
ANEXA nr. 17 – NC. 11 mai 1992

 

Filele 19 – 31
ANEXA nr. 18 – Notă de contabilitate nr. 28  din 31.05.1993

 

Filele 32 – 36
ANEXA nr. 19 – PETROKLAV  INC.

 

Filele 37 – 48
ANEXA  nr. 20 – PETROKLAV INC. Notes to accounts 31.12.1992

 

Filele 49 – 146
ANEXA nr. 21 – PETROMIN CONSTANŢA BALANCE PK/POI

 

Filele 147 – 150
ANEXA nr. 22 – Adresa MINISTERULUI FINANŢELOR – DIRECŢIA GENENERALĂ A CONTROLULUI FINANCIAR DE STAT  şi procesul verbal din 16.07.1997 Filele 151 – 180
ANEXA nr. 23 – Adresa C.N.M. PETROMIN S.A. CONSTANŢA  SERVICIUL COMERCIAL nr. 251 din 26.02.2003

 

Filele 181 – 206

 

Volumul 119 – Raport Curtea de Conturi

ANEXA nr. 25 – CERTIFICAT din 20.08.1992 Fila nr. 1
ANEXA nr. 26/1  – CERTIFICAT din 20.08.1992 Fila nr. 2
ANEXA nr. 26/2 – CERTIFICAT  din 20.08.1992 Fila nr. 3
ANEXA nr. 26/3 – CERTIFICAT din 20.08.1992 Fila  nr. 4
ANEXA nr. 26/4 – CERTIFICAT din 20.08.1992 Fila nr. 5
ANEXA nr. 26/5 – CERTIFICAT din 20.08.1992 Fila nr. 6
ANEXA nr. 26/6  CERTIFICAT din 20.08.1992 Fila nr. 7
ANEXA nr. 26/7 – CERTIFICAT  din 20.08.1992 Fila nr. 8
ANEXA nr. 26/8 – CERTIFICAT din 20.08.1992 Fila nr. 9
ANEXA nr. 26/9 – CERTIFICAT din 20.08.-1992 Fila nr. 10
ANEXA nr. 26/10 – CERTIFICAT din 20.08.1992 Fila nr. 11
ANEXA nr. 26/11 – CERTIFICAT din 20.08.1992 Fila nr. 12
ANEXA nr. 26/12 – CERTIFICAT din 20.08.1992 Fila nr. 13
ANEXA nr. 26/13 – CERTIFICAT din 20.08.1992 Fila nr. 14
ANEXA nr. 26/14 – CERTIFICAT din 20.08.1992 Fila nr. 15
ANEXA nr. 26/15 – CERTIFICAT din 20.08.1992 Fila nr. 16
ANEXA nr. 27 – HOTĂRÂREA nr. 17 Fila nr. 17
ANEXA nr. 28 – Proces Verbal nr. 14 din 24.05.1992 Filele nr. 18  – 23
ANEXA nr. 29/1 ARTICLES OF INCORPORATION OF PETROMIN OVERSEAS INC. PURSUANT TO THE LIBERIAN BUSINESS CORPORATION ACT Filele  nr. 24 – 40
ANEXA nr. 29/2 ARTICLES OF INCORPORATION OF COMĂNESTI INC. PURSUANT TO THE LIBERIAN BUSINESS CORPORATION ACT Filele nr. 41 – 44
ANEXA nr. 29/3 ARTICLES OF INCORPORATION OF CARBUNESTI INC.  PURSUANT TO THE LIBERIAN BUSINESS CORPORATION ACT. Filele nr. 45 – 48
ANEXA NR. 29/4  ARTICLES OF INCORPORATION OF BANEASA INC. PURSUANT TO THE LIBERIAN BUSINESS CORPORATION ACT. Filele  nr. 49 – 52
ANEXA nr. 29/5 ARTICLES OF INCORPORATION OF BARBOSI INC. PURSUANT TO THE LIBERIAN BUSINESS CORPORATION ACT. Filele nr. 53 – 56
ANEXA nr. 29/6 ARTICLES OF INCORPORATION OF BOBILNA INC. PURSUANT TO  THE LIBERIAN BUSINESS CORPORATION ACT. Filele 57 – 60
ANEXA nr. 29/7 ARTICLES OF INCORPORATION OF BORZESTI INC. PURSUANT TO THE LIBERIAN BUSINESS CORPORATION ACT. Filele nr. 61 – 71
ANEXA nr. 29/8 ARTICLES OF INCORPORATION OF BALOTA INC. PURSUANT TO THE LIBERIAN BUSINESS CORPORATION ACT. Filele nr. 72 – 83
ANEXA nr. 29/9 ARTICLES OF INCORPORATION OF BICAZ INC. PURSUANT TO THE LIBERIAN BUSINESS CORPORATION ACT. Filele nr. 84 – 87
ANEXA nr. 29/10 ARTICLES OF INCORPORATION OF BIRLAD INC. PURSUANT TO THE LIBERIAN BUSINESS CORPORATION ACT. Filele nr. 88 – 99
ANEXA nr. 29/11 ARTICLES OF INCORPORATION OF CALLATIS INC. PURSUANT TO THE LIBERIAN BUSINESS CORPORATION ACT. Filele nr. 100 – 103
ANEXA nr. 29/12 ARTICLES OF INCORPORATION OF BREAZA INC. PURSUANT TO THE LIBERIAN BUSINESS CORPORATION ACT. Filele nr. 104 – 111
ANEXA nr. 29/13 ARTICLES OF INCORPORATION OF BAIA DE ARAMA INC. PURSUANT TO THE LIBERIAN BUSINESS CORPORATION ACT Filele nr. 112 – 115
ANEXA nr. 29/14 ARTICLES OF INCORPORATION OF BAIA DE CRIS INC. PURSUANT TO THE LIBERIAN BUSINESS CORPORATION ACT Filele nr. 116 –  120
ANEXA nr. 29/15 ARTICLES OF INCORPORATION OF BUJORENI INC. PURSUANT TO THE LIBERIAN BUSINESS CORPORATION ACT. Filele nr. 121 – 124
ANEXA nr. 29/16  ARTICLES OF INCORPORATION OF 22.  DECEMBRIE  INC. PURSUANT TO THE LIBERIAN BUSINESS CORPORATION ACT. Filele 125 – 128
ANEXA nr. 30 BALOTA INC. STATUTUL SOCIETĂŢII adoptat în data de 30.06.1992 Filele nr. 129 – 135
ANEXA nr. 30 BIS Fila nr. 136
ANEXA nr. 31 Contract de Societate PETROKLAV MANAGEMENT INC. IN CONFORMITATE CU LEGEA PRIVIND SOCIETĂŢILE COMERCIALE DIN LIBERIA Filele nr. 137 – 169
ANEXA nr. 32 CERTIFICAT din 30.06.1992 Fila nr. 170
ANEXA nr. 33  – N O T Ă Filele nr. 171 – 173
ANEXA nr. 34 Adresa MINISTERULUI TRANSPORTURILOR – DEPARTAMENTUL TRANSPORTURILOR NAVALE nr. 72988 din 11.08.1992 Fila nr. 174
ANEXA nr. 35 Adresa MINISTERULUI ECONOMIEI ŞI FINANŢELOR  nr. 72988/14.10.1992 Fila nr. 175
ANEXA nr. 36 CERTIFICAT din 14.10.1992 Fila nr. 176
ANEXA nr. 37 Hotărârea nr. 20 a Consiliului Împuterniciţilor Statului Compania de Navigaţie „PETROMIN” S.A. Constanţa Filele nr. 177 – 184
ANEXA nr. 38  ARTICLES OF INCORPORATION OF BACESTI  INC. PURSUANT TO THE LIBERIAN BUSINESS CORPORATION ACT. Filele nr. 185 –  189

 

Volumul 120 –  Anexe Raport Curtea de Conturi

ANEXA nr. 39  Adresa Căpităniei Portului Constanţa nr. R/11877/22.07.1992 Fila nr. 1
ANEXA nr. 39 Adresa Companiei de Navigaţie Maritimă „PETROMIN” S.A. Constanţa 14.M/11.859/21.07.1992 Fila nr. 2
ANEXA nr. 39 Adresa Consulatului General al Republicii Liberia  din 08.07.1992 Fila nr. 3
ANEXA nr. 40 Ordinul Ministerului Transporturilor nr. 418/20.07.1992 Fila nr. 4
ANEXA  nr. 41 Adresa Inspectoratului Navigaţiei Civile Constanţa nr. 7850/01.11.2001 Fila nr. 5
ANEXA nr. 42 Adresa inspectoratului de Stat a Navigaţiei Civile nr. 68/3896/02.11.1992 Fila nr. 6
ANEXA nr. 43 Adresa Căpităniei Portului Constanţa  nr. M/13391/14.08.1992 Fila nr. 7
ANEXA nr. 43 Ordinul Ministrului Transporturilor nr. 457/ 11.08.1992 Fila nr. 8
ANEXA nr. 43  Factură ( BILL OF SALE) iulie 1992 Fila nr. 9
ANEXA nr. 44 Adresa Inspectoratului de Stat al Navigaţiei Civile nr.  3799/C/06.11.1992 Fila nr. 10
ANEXA nr. 45 Certificat din 20.11.1992 Fila nr. 11, 12
ANEXA nr. 46 Certificat şi  Adresa Căpităniei Portului Constanţa Filele nr. 13 – 15
ANEXA nr. 47 Protocolul din 12.10.1992 Fila nr. 16
ANEXA nr. 48 Adresa Căpităniei Portului Constanţa nr. M/11.873 din 21.07.1992  Fila nr. 17
ANEXA nr. 49 Ordinul Ministrului Transporturilor nr. 418 din 20.07.1992 Fila nr. 18
ANEXA  nr. 50 Adresa Inspectoratului de Stat al Navigaţiei Civile  nr. 680/2640 din 23.07.1992 Fila nr. 19
ANEXA nr. 51  Certificat nr. 311/31 iulie 1992 Fila nr. 20
ANEXA nr. 52 Certificat Filele nr. 21, 22
ANEXA nr. 53 Adresa Căpităniei Portului Constanţa  din 31.07.1992 Fila nr. 23
ANEXA nr. 54  Protocolul din 31.07.1992 Fila nr. 24
ANEXA nr. 55  Adresa Căpităniei Portului Constanţa nr. M/11.785 din 20-.07.1992 Fila nr. 25
ANEXA nr. 55 Adresa Companiei de Navigaţie  Maritimă „PETROMIN” S.A. Constanţa  nr. M/11.781 din 20.07.1992 Fila nr. 26
ANEXA nr. 56 Ordinul Ministrului Transporturilor nr. 418 din 20.17.1992 Fila nr. 27
ANEXA nr. 57 Adresa Inspectoratului de Stat a Navigaţiei Civile nr. 680 / 2620 din 20.07.1992 Fila nr. 28
ANEXA nr. 58 Adresa Căpităniei Portului Constanţa nr. M/11783 din 20.07.1992 Fila nr. 29
ANEXA nr. 59 Protocolul din 20.07.1992 Fila nr. 30
ANEXA nr. 60 Certificat Filele nr. 31, 32
ANEXA nr. 61 Certificat din 20.11.1992 Fila nr. 33
ANEXA nr. 61 Certificat din 02.09.1993 Fila nr. 34
ANEXA nr. 62 Adresa Căpităniei Portului Constanţa nr. M/11875 din 21.07.1992 Fila nr. 35
ANEXA nr. 62 Adresa Companiei de Navigaţie Maritimă „PETROMIN” S.A Constanţa nr. M/11860 din 21.07.1992 Fila nr. 36
ANEXA nr. 62 Adresa Consulatului General a Republicii Liberia  din 08.07.1992 Fila nr. 37
ANEXA nr. 63 Ordinul Ministrului Transporturilor nr. 418/20.07.1992 Fila nr. 38
ANEXA nr. 64 Adresa Inspectoratului de Stat al Navigaţiei Civile nr. 680 /2639  din 23.07.1992 Fila nr. 39
ANEXA nr. 65 Certificat Filele nr. 40, 41
ANEXA nr. 66 Adresa Căpităniei Portului Constanţa nr. M/12699 din 05.08.1992 Fila nr. 42
ANEXA nr. 67 Certificat din 20.11.1992 Fila nr. 43
ANEXA  nr. 68 Protocolul din 23.07.1992 Fila nr. 44
ANEXA nr. 69 Adresa Căpităniei Portului Constanţa nr. M/11869 din 21.07.1992 Fila nr. 45
ANEXA nr. 69 Adresa Companiei de Navigaţie Maritimă „PETRIMIN” S.A. CONSTANŢA nr. M/11861 din 21.07.1992 Fila nr. 46
ANEXA nr. 69 Adresa Consulatului General al Republicii Liberia  din 08.07.1992 Fila nr. 47
ANEXA nr. 70 Ordinul Ministrului Transporturilor  nr. 418/20.07.1992 Fila nr. 48
ANEXA nr. 71 Adresa Inspectoratului de Stat al Navigaţiei Civile nr. 3798/C/06.11.1992 Fila nr. 49
ANEXA nr. 72 Adresa Căpităniei Portului Constanţa nr. M/16218/12.10.1992 Fila nr. 50
ANEXA nr. 73 Factură (BILL OF SALE) Fila nr. 51
ANEXA nr. 74 Ordinul Ministrului Transporturilor nr. 457/11.08.1992 Fila nr. 52
ANEXA nr. 75 Adresa Căpităniei Portului Constanţa nr. M/13390 din 14.08.1992 Fila nr. 53
ANEXA nr. 76 Adresa Inspectoratului de Stat al Navigaţiei Civile nr. 680/3893 din 02.11.1992 Fila nr. 54
ANEXA nr. 76 Certificat Filele nr. 55, 56
ANEXA nr. 77 Protocolul 12.10.1992 Fila nr. 57
ANEXA nr. 78 Certificat din 12.10.1992 Fila nr. 58
ANEXA nr. 79 Adresa Căpităniei Portului  Constanţa nr. M/11871 din 21.07.1992 Fila nr. 59
ANEXA nr. 80 Ordinul Ministrului Transporturilor nr. 418 din 20.07.1992 Fila nr. 60
ANEXA nr. 81 Adresa Căpităniei Portului Constanţa nr. M/13392 din 14.08.1992 Fila nr. 61
ANEXA nr. 82 Ordinul Ministrului Transporturilor  nr. 457/11.08.1992 Fila nr. 62
ANEXA nr. 83 Factura  (BILL OF SALE) Fila nr. 63
ANEXA nr. 84  Adresa Căpităniei Portului Constanţa  nr. M/15560/25.09.1992 Filele  nr.  64 – 66
ANEXA nr. 85 Adresa Inspectoratului de Stat al Navigaţiei Civile  nr. 680/388 din 01.11.1992 Fila nr. 67
ANEXA nr. 86 Certificate nr. M/20.023 din 16.12.1992 Fila nr. 68
ANEXA nr. 87 Adresa Inspectoratului de Stat  al Navigaţiei Civile nr. 680/3942/16.12.1992 Fila nr. 69
ANEXA  nr. 88 Certificat Filele nr. 70, 71
ANEXA nr. 89 Adresa Căpităniei Portului Constanţa nr. M/13393 din 14.08.1992 Fila nr. 72
ANEXA nr. 90 Factura  (BILL OF SALE) Fila nr. 73
ANEXA nr. 91 Ordinul Ministrului Transporturilor  nr. 457 din 11.08.1992 Fila nr. 74
ANEXA nr. 92 Adresa Inspectoratului de Stat al Navigaţiei Civile nr. 680/3891 din 02.11.1992 Fila nr. 75
ANEXA nr. 93 Protocolul din 12.08.1992 Fila nr. 76
ANEXA nr. 94  Certificat Filele nr.  77 – 80
ANEXA nr. 95 Adresa Căpităniei Portului Constanţa nr. M/13997 din 25.08.1992 Fila nr. 81
ANEXA nr. 96 Factură (BILL OF SALE) Fila nr. 82
ANEXA nr. 97 Ordinul Ministrului Transporturilor nr. 457 in 11.08.1992 Fila nr. 83
ANEXA nr. 98 Adresa Inspectoratului de Stat al Navigaţiei Civile  nr. 680/3887 din 02.11.1992 Fila nr. 84
ANEXA nr. 99 Protocolul din 25.08.1992 Fila nr. 85
ANEXA nr. 100 Certificat Filele nr. 86 – 89
ANEXA nr. 101 Adresa Căpităniei Portului Constanţa nr. M/13399 din 14.08.1992 Fila nr. 90
ANEXA nr. 102 Factură (BILL OF SALE)) Fila nr. 91
ANEXA nr. 103 Ordinul Ministrului Transporturilor nr. 457 din 11.08.1992 Fila nr. 92
ANEXA nr. 104 Adresa Inspectoratului de Stat al Navigaţiei Civile nr. 680/3885 din 02.11.1992 Fila nr. 93
ANEXA NR. 105 Certificat Filele nr. 94 – 97
ANEXA nr. 106 Adresa Căpităniei Portului Constanţa nr. M/13998 din 25.08.1992 Fila nr. 98
ANEXA nr. 107 Ordinul Ministrului Transporturilor nr. 457 din 11.08.1992 Fila nr. 99
ANEXA nr. 108 Factură (BILL OF SALE)) Fila nr. 100
ANEXA nr. 109 Certificat de Naţionalitate nr. 5199 Fila nr. 101
ANEXA nr. 110 Adresa Inspectoratului de Stat al Navigaţiei Civile nr. 680/3892/02.11.1992 Fila nr. 102
ANEXA nr. 111 Certificat Filele nr. 103 – 108
ANEXA nr. 112 Protocolul din 25.08.1992 Fila nr. 109
ANEXA nr. 113 Adresa Inspectoratului de Stat al Navigaţiei Civile  nr. 680/3884/02.11.1992 Fila nr. 110
ANEXA nr. 114 Protocolul din 25.08.1992 Fila nr. 111
ANEXA nr. 115 Certificat de Naţionalitate nr. 6152 Fila nr. 112
ANEXA  nr. 116  Certificat Filele nr. 113 – 116
ANEXA nr. 117 Adresa Căpităniei Portului Constanţa nr. M/13396 din 14.08.1992 Fila nr. 117
ANEXA nr. 118 Ordinul Ministrului Transporturilor nr. 457 din 11.08.1992 Fila nr. 118
ANEXA  nr. 119 Factură (BILL OF SALE)) Fila nr. 119
ANEXA  nr. 120 Protocolul din 12.08.1992 Fila nr. 120
ANEXA nr. 121 Adresa Inspectoratului de Stat al Navigaţiei Civile nr. 680 /3889 din 02.11.1992 Fila nr. 121
ANEXA nr. 122 Certificat Filele nr. 122 – 124
ANEXA nr. 123 Adresa Căpităniei Portului Constanţa nr. M/13397 din 14.08.1992 Fila nr. 125
ANEXA nr. 124 Factură (BILL OF SALE)) Fila nr. 126

 

ANEXA nr. 125 Ordinul Ministrului Transporturilor nr. 457 din 11.08.1992 Fila nr.  127
ANEXA nr. 126 Adresa Inspectoratului de Stat al Navigaţiei Civile nr. 680/3890 din 02.11.1992  Fila nr. 128
ANEXA nr. 127  Certificat Filele nr. 129 – 131
ANEXA nr. 128 Adresa Căpităniei Portului Constanţa nr. M/13394 din 14.08.1992 Fila nr. 132
ANEXA nr. 129 Ordinul Ministerului Transporturilor   nr. 457 din 11.08.1992 Fila nr. 133
ANEXA nr. 130 Factură  (BILL OF SALE)) Fila nr. 134
ANEXA nr. 131 Protocol din 12.08.1992 Fila nr. 135
ANEXA  nr. 132 Adresa Inspectoratului de Stat al Navigaţiei Civile nr. 680/3886 din 02.11.1992 Fila nr. 136
ANEXA nr. 133 Certificat Filele nr. 137 – 140
ANEXA nr. 134 Factură (BILL OF SALE)) Fila nr. 141
ANEXA nr. 135 Adresa Inspectoratului de Stat al Navigaţiei Civile  nr. 680/2485 din 22.08.1991

 

Fila nr. 142
ANEXA nr. 136 Certificat Filele nr.  143 – 146
ANEXA nr. 137 Ordinul Ministrului Transporturilor nr. 457 din 11.08.1992 Fila nr. 147
ANEXA nr.  138 Adresa Căpităniei Portului Constanţa din 21.05.1993 Fila nr. 148
ANEXA nr. 139 Raportul nr. 10 /1995 – Registrul Naval Român Fila nr. 149
ANEXA  nr. 140 Adresa Căpităniei Portului Constanţa nr. M/9989 din 21.06.1993 Fila nr. 150
ANEXA nr. 141 Proces Verbal de Recepţie Generală din  30.09.1993 Filele nr.  151 – 152
ANEXA nr. 142 Adresa Companiei de Navigaţie Maritimă „PETROMIN” S.A.  nr. 4203 din 14.12.1993 Filele nr. 153 – 165
ANEXA nr. 143 Ordinul Ministrului Transporturilor nr. 64 din 23.02.1992 Fila nr. 166
ANEXA nr. 144 Adresa inspectoratului Navigaţiei Civile nr. 148 din 23.02.1994 Fila nr. 167
ANEXA nr. 145 Certificat Filele 168 – 169

 

Volumul 121 – Raport Curtea de Conturi

Adresa Forum Touche Ross din 25.03.1993 către Comăneşti INC 1
Raport şi situaţii contabile pe anul 1992 al Comăneşti INC 2-4
Adresa Forum Touche Ross din 25.03.1993 către Cărbuneşti Inc. 5
Raport şi situaţii contabile pe anul 1992 al Cărbuneşti INC 6-8
Adresa  Forum Touche Ross din 25.03.1993 pentru Băneasa INC împreună cu raportul şi situaţiile contabile pe anul 1992 9-13
Raportul Forum Touche  Ross din 25.03.1993 împreună cu raportul şi situaţiile contabile pe anul 1992 pentru Barboşi INC 14-17
Raportul Forum Touche  Ross din 25.03.1993 împreună cu raportul şi situaţiile contabile pe anul 1992 pentru  Bobâlna INC 18-21
Raportul Forum Touche  Ross din 25.03.1993 împreună cu raportul şi situaţiile contabile pe anul 1992 pentru  Borzeşti INC 22-25
Raportul Forum Touche  Ross din 25.03.1993 împreună cu raportul şi situaţiile contabile pe anul 1992 pentru Balota INC 26-29
Raportul Forum Touche  Ross din 25.03.1993 împreună cu raportul şi situaţiile contabile pe anul 1992 pentru  Bicaz INC 30-33
Raportul Forum Touche  Ross din 25.03.1993 împreună cu raportul şi situaţiile contabile pe anul 1992 pentru  Bârlad INC 34-37
Raportul Forum Touche  Ross din 25.03.1993 împreună cu raportul şi situaţiile contabile pe anul 1992 pentru Callatis INC 38-44
Raportul Forum Touche  Ross din 25.03.1993 împreună cu raportul şi situaţiile contabile pe anul 1992 pentru  Baia de Aramă INC 45-48
Raportul Forum Touche  Ross din 25.03.1993 împreună cu raportul şi situaţiile contabile pe anul 1992 pentru  Baia de Criş INC 49-52
Raportul Forum Touche  Ross din 25.03.1993 împreună cu raportul şi situaţiile contabile pe anul 1992 pentru  Bujoreni INC 53-56
Raportul Forum Touche  Ross din 25.03.1993 împreună cu raportul şi situaţiile contabile pe anul 1992 pentru 22 Decembrie INC 57-60
Raportul Forum Touche  Ross din 25.03.1993 împreună cu raportul şi situaţiile contabile pe anul 1992 pentru  Băceşti INC 61-64
Valorile de piaţă ale navelor declarate de Torvald Klaveness Group pentru luna august 1992 65, 66
Fax transmis de Einar Straume la 3.08.1992 către Christiania Bank 67
Fax transmis de martin Otnes de la Hjalmar Bjorge Ks la 31.07.1992 către Klaveness 68, 69
Situaţie privind valoarea navelor din data de 31.07.1992  SIMPSON SPENCE & YOUNG 70-72
Situaţia amortizării navelor POI în perioada 1992 – 2000 73, 74
Situaţia contului de profit şi pierdere al companiilor liberiene din contractul de management cu Klaveness în perioada 1992 – 2000 75-78
Situaţia contului de profit şi pierdere al companiilor liberiene din contractul de management cu Klaveness în perioada 1992 – 2000 79-80
Contract de management din 16 iulie 1992 încheiat între POI şi Petroklav pentru 15 nave împreună cu traducerea în limba română 81-105
Contract de management din 16.07.1992 încheiat între Petroklav şi Torvald Klaveness 106-120
Contractul de management nr. 12633 din 17.12.1996 încheiat între Petroklav şi Torvald Klaveness 121 – 128
Contract din 8 decembrie 1995 încheiat între CNM Petromin şi Torvald Klaveness 129-130
Adresa Petromin 6674 din 7.08.1992 privind transferarea navei Comăneşti către Klaveness Management 131
Situaţia contului de profit şi pierdere al companiilor liberiene din contractul de management cu Klaveness în perioada 1992 – 2000 – contul consolidat 132, 133
Situaţia contului de profit şi pierdere al companiilor liberiene din contractul de management cu Klaveness în perioada 1992 – 2000 – toate vasele 134, 135
Situaţia contului de profit şi pierdere al companiilor liberiene din contractul de management cu Klaveness în perioada 1992 – 2000 – POI   INC 136, 137
Situaţia contului de profit şi pierdere al companiilor liberiene din contractul de management cu Klaveness în perioada 1992 – 2000 Comăneşti 138, 139
Situaţia contului de profit şi pierdere al companiilor liberiene din contractul de management cu Klaveness în perioada 1992 – 2000- Cărbuneşti 140, 141
Situaţia contului de profit şi pierdere al companiilor liberiene din contractul de management cu Klaveness în perioada 1992 – 2000 .- Băneasa 142, 143
Situaţia contului de profit şi pierdere al companiilor liberiene din contractul de management cu Klaveness în perioada 1992 – 2000- Barboşi 144, 145
Situaţia contului de profit şi pierdere al companiilor liberiene din contractul de management cu Klaveness în perioada 1992 – 2000 – Bobâlna 146, 147
Situaţia contului de profit şi pierdere al companiilor liberiene din contractul de management cu Klaveness în perioada 1992 – 2000 Borzeşti 148, 149
Situaţia contului de profit şi pierdere al companiilor liberiene din contractul de management cu Klaveness în perioada 1992 – 2000- Balota 150, 151
Situaţia contului de profit şi pierdere al companiilor liberiene din contractul de management cu Klaveness în perioada 1992 – 2000- Bicaz 152, 153
Situaţia contului de profit şi pierdere al companiilor liberiene din contractul de management cu Klaveness în perioada 1992 – 2000- Bârlad 154, 155
Situaţia contului de profit şi pierdere al companiilor liberiene din contractul de management cu Klaveness în perioada 1992 – 2000- Baia de Aramă 156, 157
Situaţia contului de profit şi pierdere al companiilor liberiene din contractul de management cu Klaveness în perioada 1992 – 2000- Baia de Criş 158, 159
Situaţia contului de profit şi pierdere al companiilor liberiene din contractul de management cu Klaveness în perioada 1992 – 2000 Bujoreni 160, 161
Situaţia contului de profit şi pierdere al companiilor liberiene din contractul de management cu Klaveness în perioada 1992 – 2000- Fortune 22 162, 163
Situaţia contului de profit şi pierdere al companiilor liberiene din contractul de management cu Klaveness în perioada 1992 – 2000- Băceşti 164, 165
Situaţie OWNERS FEES facturate Petroklav în perioada 1992 – 2000 166-168
Situaţie OWNERS FEES facturate Petroklav în perioada 1992 – 2000 – nava Comăneşti 169-171
Situaţie OWNERS FEES facturate Petroklav în perioada 1992 – 2000- nava Cărbuneşti 172-175
Situaţie OWNERS FEES facturate Petroklav în perioada 1992 – 2000- nava Băneasa 176,177
Situaţie OWNERS FEES facturate Petroklav în perioada 1992 – 2000- nava Barboşi 178-180
Situaţie OWNERS FEES facturate Petroklav în perioada 1992 – 2000- nava Bobâlna 181-183
Situaţie OWNERS FEES facturate Petroklav în perioada 1992 – 2000- nava Borzeşti 184-186
Situaţie OWNERS FEES facturate Petroklav în perioada 1992 – 2000- nava Balota 187-189
Situaţie OWNERS FEES facturate Petroklav în perioada 1992 – 2000 – nava Bicaz 190-192
Situaţie OWNERS FEES facturate Petroklav în perioada 1992 – 2000- nava Bârlad 193-195
Situaţie OWNERS FEES facturate Petroklav în perioada 1992 – 2000- nava Baia de Aramă 196-198
Situaţie OWNERS FEES facturate Petroklav în perioada 1992 – 2000- nava Baia de Criş 199-201
Situaţie OWNERS FEES facturate Petroklav în perioada 1992 – 2000- nava Bujoreni 202-204
Situaţie OWNERS FEES facturate Petroklav în perioada 1992 – 2000- nava 22 Decembrie 205-207
Situaţie OWNERS FEES facturate Petroklav în perioada 1992 – 2000 – nava Băceşti 208-210
Situaţie veniturilor navelor liberiene din contractele încheiate cu TSM 211-222

 

Volumul  122- ANEXE LA RAPORTUL CURŢII DE CONTURI  2003

Proces verbal nr. 15 din 19.06.1992 privind aprobarea contractării împrumutului pentru repararea, retehnologizarea şi exploatarea navelor SC PETROMIN 1
Proces verbal nr. 2 din 27.02.1991 privind şedinţa CIS 2-13
Contractul de LOAN din 7.08.1992 în valoare de 45 mil. USD 14-105
Proces verbal de recepţie generală nr. 54/30.07.1993a navei „22 Decembrie 1989” 106-107
Situaţia vânzărilor de nave în perioada 1994-2000 108-109
Opis privind documentele cuprinse în anexe pentru navele Bicaz, Bîrlad, Histria Star (Callatis), Histria Sun (Breaza), Borzeşti şi Băceşti 110
Documente referitoare la nava Bicaz (anexele 176-193) 111-151
Adresa Ministerului transporturilor ISNC nr. 68/3887 din 2.11.1992 către Căpitănia Portului Constanţa 111
Protocol de predare-primire din 5.08.1993 112
Bill of sale din iulie 1992 113
Adresa Forum Touche Ross din 25.03.1993 către Bicaz Inc. 114
Situaţia asigurărilor navei pe anul 1992 115
Contul de profit şi pierderi la 31.12.1992 al Bicaz Inc. 116-117
Bill of sale din 15.11.1994 118
Evaluare nava Bicaz  efectuată de Coopers & Lybrand din 20.05.1994 119-120
Adresa FPS 120/2011 din 8.08.1996 prin care se comunică aprobarea vânzării navei Bicaz 121
Adresa FPP Transilvania nr. 9175/21.08.1994 către PETROMIN prin care se comunică aprobarea vânzării navelor Bicaz, Banat şi Crişana 122
Proces verbal din 16.11.1994 încheiat la sediul NAVEXIM S.A. GALAŢI  privind licitaţia pentru vânzarea navei Bicaz 123-124
Memorandum de convenţie din 18.11.1994 încheiat între PETROMIN şi TIGER SHIPPING LIBERIA împreună cu traducerea în limba română 125-132
Bill of sale din 1994 referitor la nava Bicaz 133
INVOICE din 18.11.1994  emisă de PETROMIN pentru nava Bicaz 134
Ordin al ministrului transporturilor nr. 429/29.11.1994 prin care se retrage dreptul de arborare a pavilionului român, navei Bicaz 135
Protocol de predare din 22.12.1994 136
Fişa navei Bicaz 137-138
Fax TORVALD KLAVENESS GROUP din 4.08.1992 139
Situaţii privind valoarea de piaţă a mai multor nave în 1992 140-146
Situaţie facturi pentru nava Bicaz 147-149
Vânzări nave POI 1994-2000 150-151
Documente referitoare la nava Bîrlad (anexele 194-218)
Fişa navei 152-154
Bill of sale iulie 1992 155
Adresă FORUM TOUCHE ROSS din 25.03.1993 către Bîrlad Inc. 156
Situaţia asigurărilor navei Bîrlad pe anul 1992 157
Contul de profit şi pierdere la 31.12.1992 la Bârlad Inc. 158-159
Hotărârea din 24.07.1997 a Consiliului Director al PETROMIN privind vânzarea mai multor -nave 160
Proces verbal nr. 72 din 24.07.1997 161-162
Hotărârea AGA PETROMIN  nr. 3/31.03.1998 privind aprobarea preţurilor de vânzare a mai multor nave 163-164
Adresa FPS Constanţa din 4.05.1998 către PETROMIN prin care se comunică avizul pentru vânzarea mai multor nave 165
Proces verbal al şedinţei Comitetului Director al PETROMIN din 30.10.1998 166-167
Împuternicirea dată de PETROMIN numiţilor BARDAŞ, MIHAI ANDREI şi WERNER KAUNZ 168-169
Memorandum de convenţie 1.11.1998 între PETROMIN  S.A. CONSTANŢA şi POI 170-172
Bill of sale – actul de vânzare  din 1.11.1998 173
INVOICE  din 1.11.1998 privind nava Bîrlad 174
Protocol de livrare  din 1.11.1998 175-176
Proces verbal din 24.11.1998 privind vânzarea prin licitaţie a 8 nave proprietatea CNM PETROMIN 177-178
Adresa FPS Constanţa nr. 224/6035 din 24.11.1998 către PETROMIN 179
Memorandum de convenţie din 25.11.1998 180-183
INVOICE nr. 30/11.01.1999 184
Protocol de livrare a navei Bîrlad încheiat la 28.01.1999 între CNM PETROMIN şi DAGLIA MARITIME S.A. PIREU 185
Actul de vânzare din 28.01.1999 186
Certificat nr. 188 din 8.01.1999 emis de Căpitănia Portului Constanţa pentru nava Bîrlad 187-188
Declaraţie de încasare valutară nr. 0009448 din 1.02.1999 şi declaraţie vamală 189-190
Factura fiscală nr. 1308014/31.12.1998 emisă de PETROMIN către DAGLIA MARITIME +extrase de cont 191-193
Notă de contabilitate nr. 5/1998 şi Nota contabilă nr. 10/dec. 1998 194-198
Adresa Căpităniei Portului Constanţa 1440/16.02.1999 către INC 199-200
Ordinul ministrului transporturilor nr. 153/17.03.1999 privind retragerea dreptului de arborare a pavilionului român navei Bârlad 201
Adresa Min. Transporturilor nr. 29/194 din 18.03.1999 către Căpitănia Portului Constanţa privind scoaterea din evidenţă a unor nave 202
Situaţie facturi pentru nava Bîrlad 203-205
Documente privind nava HISTRIA STAR (CALLATIS) anexele 219-237
Fişa navei 206-212
Bill of sale din 1992 213
Adresa INC nr. 973/22.09.1994 către Căpitănia Portului Constanţa 214
Adresa CNM PETROMIN nr. 3601/18.05.1994 DEPARTAMNETUL TRANSPORTURILOR NAVALE privind schimbarea numelor unor nave 215
Adresa TANKER SHIPP MANAGEMENT către Căpitănia Portului Constanţa din 15.09.1994 privind schimbarea numelui navei Callatis 216-218
Adresa FORUM TOUCHE ROSS din 25.03.1993 către CALLATIS INC. 219-220
Contul de profit şi pierdere la 31.12.1992 la Callatis Inc. 221-222
Memorandum de convenţie din 5.01.1999 între CALLATIS INC. şi CNM PETROMIN 223-225
Bill of sale din 5.01.1999 226-227
INVOICE din 5.01.1999 emis de CALLATIS INC.  către CNM PETROMIN 228
Protocol de livrare din 5.01.1999 între CALLATIS INC. şi  CNM PETROMIN 229
Raport de evaluare întocmit de S.A. NAVEXIM S.A GALAŢI  din 1998 230-238

 

Volumul 123  –  ANEXE LA RAPORTUL CURŢII DE CONTURI  2003

Documente referitoare la nava Histria Star (Callatis) (anexele 228-237) 1-3
Nota FPS Direcţia Acţionariat privind solicitarea CNM PETROMIN pentru emitere unui mandat special în vederea vânzării unui număr de 9 nave 4
Situaţia navelor propuse pentru vânzare cu plata integrală prin negociere directă cu utilizatorii 5
Adresa FPS nr. 300/7504 din 17.12.1998către CNM PETROMIN de acordare a mandatului special 6
Proces verbal încheiat la 22.12.1998 cu privire la vânzarea prin negociere directă a 4 nave proprietate a CNM PETROMIN 7-9
Contract de vânzare-cumpărare din 9.01.1999 între CNM PETROMIN şi  TECHNICAL SHIPREPAIRS 10
Factura fiscală nr. 1308089/11.01.1999 emisă de CNM PETROMIN 11
Factura fiscală nr. 1308106/18.01.1999 12-13
Note de contabilitate din ianuarie-februarie 1999 14-16
Situaţia facturilor navelor liberiene încheiate cu TSM 17-18
OP nr. 1/3.03.1999 emis de TSM
Documente referitoare la nava Histria Sun (Breaza) (anexele 238-256) 19-22
Fişa navei 23
Adresa Breaza Inc. către Căpitănia Port Constanţa 18.05.1994 privind schimbarea denumirii navei 24
Adresa INC  nr. 456/19.05.1994 către CNM PETROMIN  prin care se aprobă noua denumire a navei 25-26
Certificat de naţionalitate 6152/19.05.1994 emis de INC pentru nava HISTRIA SUN, fostă BREAZA 27-29
Memorandum de convenţie din 5.01.1999 între BREAZA INC. şi CNM PETROMIN 30-31
Bill of sale – actul de vânzare 5.01.1999 32
INVOICE 5.01.1999 emisă de BREAZA INC. 33-34
Protocol de livrare din 5.01.1999 35-43
Raport de evaluare întocmit de SC NAVEXIM GALAŢI la 28.09.1998 44-45
Adresa FPS Direcţia Acţionariat nr. 300/7504 din 17.12.1998 privind acordarea unui mandat special pentru vânzarea a 9 nave 46-48
Nota FPS privind solicitarea CNM PETROMIN  de emitere a unui mandat special pentru vânzarea a 9 nave 49
Situaţia navelor propuse pentru vânzare cu plata integrală prin negociere directă cu utilizatorii 50
Proces verbal din 22.12.1998 privind vânzarea prin negociere directă a 4 nave către S.C. TSM S.R.L 51
Notă de fundamentare pentru nava HISTRIA SUN 52-54
Contract de vânzare-cumpărare 9.01.1999 între CNM PETROMIN şi TSM 55-56
Facturile fiscale nr. 1308090/11.01.1999ş şi 1308107/18.01.1999 emise de CNM PETROMIN 57-59
Note de contabilitate ianuarie 1999 60-62
Situaţia veniturilor navelor liberiene din contractele încheiate cu TSM 1993-1999 62 bis
OP nr. 3/12.03.1999 şi OP nr. 12/15.03.1999 emise de TSM
Documente referitoare la nava Borzeşti (anexele 257-265) 63
Adresa Ministerului Transporturilor – INC nr. 68/3888 din 2.11.1992 către Căpitănia Portului Constanţa 64
Adresa FORUM TOUCHE ROSS din 25.03.1993 către Borzeşti Inc. 65-66
Contul de profit şi pierdere la 31.12.1992 la BORZEŞTI INC. 67-74
Memorandum de convenţie 17.03.1997 între BORZEŞTI INC. şi TELMAR SHIPPING 75
Bill of sale 20.03.1997 76
Protocol de predare 24.03.1997 între BORZEŞTI INC. şi TELMAR SHIPPING 77
Fax CHRISTIANIA BANK către PETROKLAV din 8.04.1997 78
Extras de cont din 15.04.1997 79
Fax nr. 42/26.03.1997 al PETROKLAV  către PETROMIN 80-82
Documente emise de CHRISTIANIA BANK OSLO 83-85
Fax-uri TORVALD KLAVENESS SHIPPING către PETROMIN 86-87
Fax PETROKLAV către PETROMIN 9.04.1997 88-90
Adresa CNM PETROMIN 2111/9.02.1998 către Serviciul contabilitate 91
Factura nr. 3838086/30.04.1997 92-93
Note de contabilitate din martie-aprilie 1997 94.97
Situaţia facturilor pentru nava BORZEŞTI
Documente referitoare la nava BĂCEŞTI (anexele 266-280) 98-99
Fişa navei 100
Bill of sale din oct. 1992 101
Adresa FORUM TOUCHE ROSS 25.03.1993 către BĂCEŞTI INC. 102
Situaţia asigurărilor pe anul 1992 103-104
Contul de profit şi pierdere la 31.12.1992 la Băceşti Inc. 105
Adresa INC 68.0/2485/22.08.1991 către Căpitănia Portului Constanţa de radiere a navei din registru 106
Certificat de naţionalitate/1992 107
 Adresa CNM PETROMIN  către AGA privind vânzarea navei BĂCEŞTI 108
Hotărârea AGA CNM PETROMIN 10.02.1997 de aprobare a valorificării mai multor nave 109-115
Memorandum de convenţie 25.07.1997 între BĂCEŞTI INC. şi  BUSINESS AND TRANSPORTATION LTD. 116
Fax CNM PETROMIN nr. 5237 din2.12.1997 către PETROKLAV 117-118
Notă privind livrarea navei BĂCEŞTI din 2.12.1997 119
Bill of sale 1997 120
Protocol de livrare din 25.07.1997 121-122
Factura nr. 6341356 din 4.03.1998 şi nr. 1308287 din 17.03.1998 emise de CNM PETROMIN 123-127
Note de contabilitate din martie 1998 128-130
Situaţia facturilor la nava BĂCEŞTI pentru 1992-2000 131
OPIS privind documentele cuprinse în anexe referitoare la navele BALOTA, BUJORENI, BAIA DE ARAMĂ, BĂNEASA, BARBOŞI, BAIA DE CRIŞ, 22 DECEMBRIE, CĂRBUNEŞTI, COMĂNEŞTI, BOBÎLNA
Documente privind nava BALOTA (anexele 281-298) 132-133
Fişa navei 134
Adresa FORUM TOUCHE ROSS 25.03.1993 către BALOTA INC. 135
Situaţia asigurărilor pe anul 1992 136-137
Contul de profit şi pierdere la 31.12.1992 138
Bill of sale iulie 1992 139
Hotărârea AGA CNM PETROMIN din 10.02.1997 de aprobare a valorificării unor nave 140-141
Proces verbal nr. 26.01.1997 142-150
Raport de evaluare întocmit de NAVEXIM S.A. GALAŢI 151
Hotărârea Consiliului Director a CNM PETROMIN 24.07.1997 152-155
Proces verbal nr. 72/24.07.1997 privind organizarea licitaţiei pentru vânzarea de nave 156-159
Opis privind documentele depuse de DEIULEMAR COMPAGNIA DE NAVIGAZIONE pentru vânzarea navei BALOTA 160-169
Memorandum de convenţie 24.11.1997 între BALOTA INC. şi RECOTEN LTD. 170
Fax PETROKLAV  20.01.1998 către PETROMIN

 

Volumul  124 – ANEXE LA RAPORTUL CURŢII DE CONTURI  2003

Documente referitoare la nava Balota  (anexele 290-298) 1
Protocol de predare 25.11.1997 2-3
Act adiţional nr. 1 la memorandum încheiat între BALOTA INC. şi RECOTEN LTD. 4-5
Bill of sale 26.01.1998 6
INVOICE  11.02.1998 7-8
Certificatele nr. 1413/11.02.1998 nr. 8760/27.10.1998 emise de Căpitănia Port Constanţa pentru nava BALOTA 9-11
Situaţia facturilor emise în perioada 1992-2000
Documente referitoare la nava BUJORENI (anexele 299-318) 12-13
Fişa navei 14
Adresa INC 68.0/3886 din 2.11.1992 către Căpitănia Portului Constanţa 15
Protocol de predare-primire 12.08.1992 între CNM PETROMIN şi POI 16
Bill of sale iulie 1992 17-18
Adresa FORUM TOUCHE ROSS 25.03.1993 către BUJORENI INC. 19-20
Contul de profit şi pierdere la 31.12.1992 21-27
Procese verbale AGA 31.03.1998, 7.06.1998, 7.08.1998 28
Adresa CNM PETROMIN către Consiliul  de Administraţie privind aprobarea preţurilor de pornire a licitaţiei pt. mai multe nave 29
Împuternicire avocat 8.12.1998 30- 33
BID BOOK 34-35
Proces verbal al licitaţiei de vânzare prin ofertă nr. 12908/4.12.1998 36-42
Memorandum de convenţie 2.12.1998 între BUJORENI INC. şi  HEBEI OCEAN SHIPPING CHINA 43
Bill of sale 10.12.1998 44
Protocol de predare din 2.12.1998 45
Factura fiscală 1308345/13.04.1999 46-48
Note contabile aprilie 1999 49-50
Certificate nr. 5335/25.06.1999 ţi nr. 5381/28.06.1999 eliberate de Căpitănia Constanţa 51-53
Situaţie facturi în perioada 1992-2000
Documente referitoare la nava BAIA DE ARAMĂ (anexele 319-337) 54
Adresa INC nr. 68.0/3889 din 2.11.1992 către Căpitănia Constanţa 55-56
Fişa navei 57
Protocol de predare primire 12.08.1992 58
Adresa FTR 25.03.1993 către BAIA DE ARAMĂ INC. 59
Raport pe 1992 al BAIA DE ARAMĂ INC 60
.contul de profit şi pierdere la 31.12.1992 61-62
Hotărârea AGA CNM PETROMIN nr. 4/31.03.1998 privind aprobarea vânzării unor nave 63-70
Procese verbale ale AGA din 31.03.1998, 7.06.1998, 7.08.1998 71
Adresa CNM PETROMIN către Consiliul  de Administraţie privind aprobarea preţurilor de pornire a licitaţiei pt. mai multe nave 72-75
BID BOOK 76-90
Memorandum 6.01.1998 între BAIA DE ARAMĂ INC. şi HEBEI OCEAN SHIPPING 91
Bill of sale 14.01.1999 92
Împuternicire 12.01.1998 93
Factura fiscală nr. 1308357/20.04.1999 94-96
Note contabile aprilie 1999 97-98
Protocol de livrare 6.01.1999 99-100
Fax-uri KREDITCASSEN 2.02.1999 şi 27.03.1999 către POI 101
Fax către CHRISTIANIA BANK 102-104
Situaţie facturi 1992-2000
Documente referitoare la nava BĂNEASA (anexele 338-353) 105-106
Fişa navei 106 bis
Bill of sale iulie 1992 107
Adresa FTR 25.03.1993 către BĂNEASA INC. 108
Raport pe anul 1992 109-110
Contul de profit şi pierdere la 31.12.1992 111
Adresa GALBRAITH 25.05.1999 112
Hotărârea AGA CNM PETROMIN nr. 1/8.07.1999 113
Adresa FPS nr. 304/2406 din 9.07.1999 de acordare a uni mandat special pentru vânzarea de nave şi stabilirea de preţuri minime 114
Proces verbal al licitaţiei de vânzare înregistrat la BMC cu nr. 1986/20.09.1999 115-120
Memorandum din 13.09.1999 121-122
Certificat de proprietate emis de Liberia la 1 oct.1999 123
Factura fiscală 6482767/18.10.1999 124-132
Note contabile din oct. 1999 133-134
Situaţia facturilor în perioada 1992-2000
Documente referitoare la nava BARBOŞI (anexele 354-373) 135-136
Fişa navei 137
Adresa FTR 25.03.1993 către BARBOŞI INC 138
Raport pe anul 1992
Contul de profit şi pierdere la 31.12.1992 139-140
Procese verbale ale AGA din 31.03.1998, 7.06.1998, 7.08.1998 141-148
Adresa CNM PETROMIN către Consiliul  de Administraţie privind aprobarea preţurilor de pornire a licitaţiei pt. mai multe nave 149
Notă de fundamentare a aprobării de vânzare a navei 150-152
Adresă CNM PETROMIN nr. 2908/14.04.1999 153-154
Adresele FPS către CNM PETROMIN  nr. 304/1440 din 20.04.1999 şi nr. 304/1851 din 14.05.1999 155-156
Hotărârea AGA CNM PETROMIN nr. 1/4.06.1999 157
Adresa FPS Constanţa nr. 3146 din 15.06.1998 către PETROMIN SA 158
Proces verbal al licitaţiei de vânzare înregistrat la BMC cu nr. 1039/19.05.1999 159-161
Memorandum din 18.05.1999 162-165
Bill of sale 7.06.1999 166
Protocol de predare 11.06.1999 167
Factura fiscală 1308497/16.06.1999 168
Note contabile din iunie 1999 169-171
Situaţia facturilor în perioada 1992-2000 172-174
Documente referitoare la nava BAIA DE CRIŞ (anexele 374-384)
Fişa navei 175-177
Bill of sale iulie 1992 178
Adresa FTR 25.03.1993 către BAIA DE CRIŞ INC.INC 179
Raport pe anul 1992 180
Contul de profit şi pierdere la 31.12.1992 181-182
Adresele FPS către CNM PETROMIN  nr. 304/2406 din 9.07.1999 şi nr. 304/2411din 9.07.1999 183-184
Proces verbal  AGA din 8.07 .1999 185-186
Hotărârea AGA CNM PETROMIN nr. 1/8.07.1999 187
Adresa GALBRAITH DIN 25.05.1999 către PETROMIN 188-189
Proces verbal al CA PETROMIN 27.07.1999 190-191
Memorandum din 28.07.1999 192-203

 

 

Volumul  125 ANEXE LA RAPORTUL CURŢII DE CONTURI  2003

Documente referitoare la nava Baia de Criş  (anexele 385-389) 1-9
Factura fiscală nr. 64822826/4.11.1999 emisă de CNM Petromin pentru vânzarea navei Baia de Criş 1
Nota contabilă nr. 11/30.09.1999 2
Extras de cont emis de ABN AMRO BANK pentru perioada 29.06.-15.09.1999 3
Notă de contabilitate nr. 5 din noiembrie 1999 4
Nota contabilă nr. 28/30.11.1999 5-6
Situaţia facturilor emise de PETROKLAV 7-9
Documente referitoare la navele 22 Decembrie 1989, Cărbuneşti, Comăneşti, Bobîlna (anexele 390-446) 10-
Comunicare AGA PETROMIN către Serviciul Cooperare din 17.10.1998 referitoare la obţinerea unei scrisori de garanţie şi a unei finanţări pentru repararea navelor 10
Situaţia contului de profit şi pierdere al companiilor liberiene din contractul de management cu A.S. KLAVENESS 11-12
Adresa Serviciului Cooperare către AGA PETROMIN privind oferta firmei Corona Shipping Ltd. 13
Adresa AGA PETROMIN către Serviciul Cooperare din 2.12.1998 14
Adresa CNM PETROMIN din 21.01.1999 către Consiliul de Administraţie referitoare la contractele de Bareboat cu Corona Shipping Internaţional SRL 15
Proces verbal din 7.06.1999 privind selecţia de oferte privitoare la refinanţarea creditului contractat la Christiania Bank Oslo 16
BIMCO – STANDARD BAREBOAT CHARTER – Fortune 22 17-26
BIMCO – STANDARD BAREBOAT CHARTER – Comăneşti 27-36
BIMCO – STANDARD BAREBOAT CHARTER – Bobîlna 37-46
BIMCO – STANDARD BAREBOAT CHARTER – Cărbuneşti 47-56
BIMCO – STANDARD BAREBOAT CHARTER – Fortune 22 57-67
BIMCO – STANDARD BAREBOAT CHARTER – Comăneşti 68-78
BIMCO – STANDARD BAREBOAT CHARTER – Bobîlna 79-89
BIMCO – STANDARD BAREBOAT CHARTER – Cărbuneşti 90-100
Adresa PETROMIN  nr. 570/8.04.2002 către Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie privitoare la situaţia navelor Comăneşti, Cărbuneşti, Bobîlna, 22 Decembrie, Fortune 101
Adresa FPS nr. 304/2150 din 21.06.1999 către PETROMIN privind emiterea unui mandat special 102
Adresa FPS 151/134 din 17.02.2000 către CNM PETROMIN referitoare la vânzarea mai multor nave 103-104
Protocoale de predare din 3.08.2000 referitoare la navele Bobîlna, Comăneşti, Fortune, Cărbuneşti 105-18
Fax Corona Shipping Internaţional din 9 mai 2000 către PETROMIN referitor la preţul de vânzare al unor nave 109
Hotărârea AGA PETROMIN nr. 1/11.05.2000 privind vânzarea navei ALEX C (fostă Bumbeşti) către firma Blue Ocean Ltd. 110
Adresa PETROMIN 30.05.2000 către AGA referitoare la preţul de pornire în cazul vânzării mai multor nave 111
Nota de fundamentare privind vânzarea navelor Corona Fortune, Corona Fury, Corona Luck, Corona Light 112-114
Adresa FPS nr. 304/587 din 12.06.2000 către PETROMIN prin care se solicită documente referitoare la navele Comăneşti, Cărbuneşti, Bobîlna şi Fortune 22 115
Adresa FPS 304/987 din 13.06.2000 către Direcţia Restructurare şi Pregătire Privatiza referitoare la documentaţia primită de la PETROMIN 116
Adresa FPS nr. 151/683 din 23.06.2000 către Gestiune, Acţionariat, Cesiuni prin care se transmite acordul pentru începerea procedurilor de vânzare 117
Adresa FPS nr. 304/1224 din 19.06.2000 către PETROMIN 118
Adresa PETROMIN nr. 4111/20.06.2000 către FPS 119
Fax PETROMIN  către FPS din 22.06.2000 cuprinzând punctul de vedere al PETROMIN cu privire la vânzarea mai multor nave 120-123
Adresa FPS – Direcţia Acţionariat nr. 304/1571 din 2.08.2000 către PETROMIN cuprinzând punctul de vedere referitor la vânzarea de nave cu plata în rate 124
Adresa FPS – Direcţia Acţionariat nr. 304/987 din 14.07.2000 către PETROIMIN  referitor la preţul de vânzare al navelor 125-126
Hotărârea nr. 1/21.07.2000 a AGA PETROMIN prin care se aprobă vânzarea cu plata în rate a 4 nave către CORONA SHIPPING INTERNAŢIONAL 127
Nota FPS – Direcţia Acţionariat privind solicitarea PETROMIN de emitere a unui mandat special în vederea vânzării prin negociere directă a 4 nave 128-132
Hotărârea FPS – Comitetul de Direcţie nr. 149/CD/13.07.2000 prin care s-a aprobat Nota FPS (pag. 128-132) 133-134
Proces verbal încheiat la SC PETROMIN nr. 5418/25.07.2000 privind negocierea directă cu CORONA SHIPPING INTERNAŢIONAL pentru vânzarea cu plata în rate a 4 nave 135-137
Decizia administratorului unic al SC PETROMIN nr. XIX-18 din 21.07.2000 de numire a Comisiei de negociere şi de stabilire a preţurilor de pornire 138
Contractul de vânzare-cumpărare din 3.08.2000 încheiat între firmele 22 Decembrie Inc. şi Corona Shipping Internaţional  împreună cu traducerea în limba română 139-154
Contract de vânzare cumpărare din 3.08.2000, încheiat între firmele Cărbuneşti Inc. şi Corona Shipping Internaţional împreună cu traducerea în limba română 155-169
Contract de vânzare cumpărare din 3.08.2000, încheiat între firmele Comăneşti Inc. şi Corona Shipping Internaţional împreună cu traducerea în limba română 170-180
Contract de vânzare cumpărare din 3.08.2000, încheiat între firmele Bobîlna Inc. şi Corona Shipping Internaţional împreună cu traducerea în limba română 181-195
Factură fiscală nr. 3787274 din 8.08.2000 privind vânzarea navei Comăneşti  şi factura nr. 3787333 din 30.08.2000 de stornare parţială a valorii iniţiale 196-197
Situaţie facturi PETROKLAV  pentru nava Comăneşti 198-200
Factura fiscală 3787273/8.08.2000 privind vânzarea navei Cărbuneşti  şi factura nr. 3787334 din 30.08.2000 de stornare parţială a valorii iniţiale 201-202
Situaţie facturi PETROKLAV pentru nava Cărbuneşti 203-205
Factura fiscală 3787272/8.08.2000 privind vânzarea navei Fortune şi factura nr. 3787335 din 30.08.2000 de stornare parţială a valorii iniţiale 206-207
Situaţie facturi PETROKLAV pentru nava 22 Decembrie 208-210
Factura fiscală 3787275/8.08.2000 privind vânzarea navei Bobâlna şi factura nr. 3787332 din 30.08.2000 de stornare parţială a valorii iniţiale 211-212
Situaţie facturi PETROKLAV pentru nava Bobâlna 213-215
Adresa PETROMIN nr. 302 din 19.02.2002 către IGP privind plângerea penală formulată împotriva numitului Verioti Gheorghe pentru săv. infr. prev. de art. 215C.p. 216-217
Cererea PETROMIN formulată la Tribunalul Constanţa la 11.05.2002 pentru constatarea nulităţii absolute a facturilor privind vânzarea celor 4 nave 218-219
Hotărârea nr. 3/27.03.2001 a Camerei de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa prin care se respinge ca nefondată acţiunea formulată de PETROMIN împotriva SC CORONA SHIPPING INTERNATIONAL 220-222
Protocol din 15.08.2000 încheiat între PETROMIN şi CORONA SHIPPING INTERNATIONAL privind deducerea investiţiilor efectuate de utilizator din preţul de vânzare al navelor împreună cu Protocolul de compensare din 15.08.2000 223-224
Situaţia sumelor încasate din vânzarea celor 16 nave 225

 

Volumul  126 ANEXE LA RAPORTUL CURŢII DE CONTURI  2003

Raport de expertiză tehnică judiciară întocmit de expert Oprea Dan Niculae în dosarul de urmărire penală nr. 167/P/1999 al PCSJ împreună cu anexele Raportului 1-129

 

 

  1. Raportul specialistului PNA, întocmit la data de 22.10.2003, volumul 160
Ordonanţa prin care s-a dispus efectuarea a raportului tehnic – 18.08.2003 1
Raport specialist PNA cu privire la dosarul 20/P/2002 1 bis – 105

 

 

  1. Expertiza tehnico-maritimă şi financiar-contabilă întocmită de expert maritim Filimon Ion şi expert contabil Cornaciu Mina, împreună cu experţii parte Serescu Mihail, Iancu Bratosin Constantin, Ştefan Nicolae, Podolan Florea, Goci Virgil, Opriş Adrian, Mihăilă Corneliu şi Enache Mihai aflată la volumul 153.

Volumul 154:

– opinii separate experţii parte Serescu Mihail, Iancu Bratosin Constantin, Ştefan Nicolae filele 1-397.

opinie extrajudiciară depusa de învinuitul Verioti Gheorghe şi formulată de experţii Victor Babiuc şi Dobre Elena filele 398-446.

 

VOLUMUL  155 Opinii separate experţi parte Goci Virgil,  Opriş Adrian şi Podolan Florea

– Opinie separată  la Raportul de Expertiză Tehnico – Maritimă şi Financiar Contabilă, experţi parte  Goci Virgil şi  Opriş Adrian filele 1-138
– Situaţie centralizatoare  financiar contabilă  filele 139-158
– Copii  acte normative filele 159-268
– Raport de expertiză contabilă judiciară cu opinie separată – expert Podolan Florea, filele 269-294

 

  1. Documente privind înfiinţarea societăţii mixte Petroklav Inc. Bahamas, volumul 7, care conţin:

 

Volumul 7

 Corespondenţă CNM Petromin cu Hjalmar Bjorge Ks – prin care acesta solicită remunerarea în calitate de broker fil.

1- 8

 Scrisoare de intenţie încheiată între Departamentul Marinei Civile de pe lângă Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriale, Petromin şi Klaveness Chartering privind înfiinţarea unei societăţi mixte Petroklav  

 

9-10

 Adresa Ministerului afacerilor Externe către PNA prin care face cunoscut că în arhiva Ambasadei României la Oslo nu existe documente care să ateste faptul că dl. Traian Băsescu s-a deplasat la Oslo pentru a purta negocieri cu firma Klaveness Chartering  

 

11-14

 Adresa Ministerului Finanţelor Publice prin care informează că SC Comvex SA Constanţa a beneficiat de un subîmprumut de 3,9 mil. USD de la BIRD  

18-54

Scrisoare de Intenţie încheiată între Petromin şi Klaveness Chartering din Oslo privind înfiinţarea unei companii mixte cu numele de Petroklav semnată la 11.04.1991 şi Planul de acţiune pentru realizarea acesteia  

 

55-64

 Procesul Verbal nr. 3 al CIS Petromin privind punerea în discuţie  şi aprobarea a Scrisorii de Intenţie, autorizând CA să ceară aprobarea Guvernului pentru înfiinţarea societăţii mixte  

66

 HG nr. 725 din 26 iunie 1990 privind aprobarea participării ICECOOP din subordinea Uniunii Centrale a Cooperativelor meşteşugăreşti la constituirea în SUA a societăţii mixte ICECOOP America Inc.  

 

67

 HG 1276/8.12.1990 privind participarea ICE Prodexport la societatea mixtă Promox Gmbh 68-71
 Documente trimise de Torvald Klaveness subsecretarului de stat Traian Băsescu privind societatea mixtă  Petroklav /Klaveness  

72-88

Contractul de asociere între Klaveness Chartering şi CNM Petromin încheiat la data de 14 mai 1991 89-103
Adendum la contractul de asociere prin care cuvântul Liberia este înlocuit cu Bahamas 104-109
Restructurarea grupului Torvald Klaveness prin care 50% din acţiunile lui Klaveness sunt transferate lui T. Klaveness Shipping AS  

110-111

Adresa Petromin către directorul comercial prin care se precizează că Forum Touche Ross – Oslo au fost numiţi auditori ai societăţii mixte  

112

Contractul de societate al lui Petroklav Inc. din Bahamas 113-169
Acţiunea avocaţilor Muşat şi asociaţii prin care solicită anularea documentelor „Bill of sale” având caracterul de contracte de vânzare în care patru nave s-au vândut cu un dolar  

170-175

Certificatul de înmatriculare al societăţii Petroklav Inc din Bahamas 176-177
Acţiunea lui Torvald Klaveness deţinută în Petroklav Inc şi acţiunea lui Petromin SA deţinută în aceeaşi societate  

178-186

Împuternicire pentru Hans Thomas Holbye să facă demersurile pentru deschiderea unui cont la Citibank Londra în numele companiei mixte Petroklav Limited Bahamas  

187-188

Notă semnată de Ion Cărbunaru preşedintele CIS prin care desemnează ca reprezentanţi în societatea mixtă Petroklav Inc. Bahamas pe Toanchină Virgil şi Băsescu Traian  

189

Procesul verbal nr.7 din 28.07.1991 al Consiliului de administraţie prin care s-a aprobat numirea domnilor Băsescu Traian şi Toanchină Virgil în compania mixtă Petroklav  

190-192

 Procesul verbal al primei adunări generale al Petroklav Inc. Bahamas din 27.07.1991 prin care s-a hotărât la Rolf Nilsen, Trygve Nordby, comandant Băsescu Traian şi Constantinescu Mihail să fie aleşi directori în companie  

 

193-195

Hotărârea BOD privind transferul acţiunilor de la fondatori la Petromin Shipping şi Torvald Klaveness  

196-197

Scrisoarea de la Bowe & Mackay către Petromin prin care solicită o serie de documente pentru înmatricularea societăţii mixte în Bahamas precum şi adresele şi funcţiile domnului Băsescu Traian şi Constantinescu Mihail  

 

198-200

Adresa lui Torvald Klaveness către Petromin Shipping prin care îi trimite un model de contract de management nave, solicitând ca după studiu să fie semnat de către Petromin  

201-209

Hotărârea BOD de cesiune a acţiunilor către Petromin şi Torvald Klaveness 210-211
Registrul directorilor Petroklav Inc. în care sunt menţionaţi Rolf Nilsen, Trygve Nordby, Băsescu Traian şi Constantinescu Mihail  

212-213

Registrul acţionarilor Petroklav Inc. în care apar menţionaţi Petromin Shipping Company şi Torvald Klaveness  

214-215

Hotărârea BOD din 19.08.1991 prin care s-a hotărât ca, contractul de management încheiat între companie şi Petromin SA din 24 iunie 1991 să fie adoptat de către companie  

216-219

Hotărârea BOD din octombrie 1992, fără a preciza ziua prin care s-a hotărât ca Romanuel Posedaru să fie ales preşedinte al companiei înlocuindu-l pe Băsescu Traian care a demisionat  

220

Adresa CIS către Grup 2 nave cooperare prin care se menţionează că în şedinţa CIS din 5.12.1992 s-a aprobat componenţa BOD-urilor companiilor Petromin Overseas, Petroklav Management, şi Petroklav Inc.  

 

221-228

Adresa Petroklav Management Inc. adresată domnului Băsescu Traian ca membru în BOD Petroklav Inc.  

230-231

Hotărârea BOD privind alegerea unor directori şi demisia altora 232-235
Hotărârea acţionarilor Petroklav Inc. din 11 decembrie 1991 prin care au luat notă de demisia domnului Constantinescu Mihail din funcţia de director şi alegerea domnului Virgil Toanchină  

 

236-237

Procesul verbal al şedinţei companiei Petroklav Inc. ţinut la Bucureşti la 11 decembrie 1991 la care au fost prezenţi Traian Băsescu, Toanchină Virgil, Nilsen şi Trygve Nordbye  

238-246

Hotărârea Petroklav Inc. din 30 mai 1995 adoptată la Bucureşti prin care Andrei Caraiani, Constantin Lucaciu, Rolf Nilsen au fost aleşi directori  

248-257

Hotărârea Petroklav Inc. din 16 martie 1998 prin care s-a hotărât ca Nicolae Băcilă, Răzvan Desta, Rolf Nilsen, Nils Chr. Hoy-Petersen să fie aleşi directori  

258-260

Adresa Torvald Klaveness către directorul Andrei Marin prin care se trimite hotărârea acţionarilor prin care Bardaş şi Mihai îi înlocuiesc pe Băcilă şi Desta ca directori a celor trei companii  

 

261-265

Contractele de management încheiate între Petromin Shipping Company şi Petroklav Inc. din Bahamas precum şi contractele de management încheiate între Petroklav Inc. din Bahamas şi Torvald Klaveness pentru navele Balota, Băneasa, Barboşi, Comăneşti, Cărbuneşti  

 

266-352

Rapoartele financiare la 31 decembrie 1992 a lui Petroklav Inc. din Bahamas şi 1991, 1996, 1995, 1994, 1993  

353-399

Adresa datată 8 septembrie 1993 în care se specifică că societatea mixtă nu mai are o activitate reală din 20.07.1992  

400-401

Hotărârea BOD a Petroklav Inc. Bahamas datată 29 ianuarie 1992 la care a participat şi Ministrul Transporturilor, domnul Băsescu Traian prin care s-a hotărât restructurarea flotei Petromin din Constanţa şi managementul acordat lui Petroklav  

 

402-406

Întâlnirea de la Ministerul Industriilor Bucureşti din 30 ianuarie 1992 la care au participat reprezentanţii Klaveness  

407-408

 Adresa Klaveness Chartering către Petromin Constanţa datată 28.08.1992 prin care trimite hotărârea întâlnirii BOD Petroklav Inc. Bahamas ţinut la Oslo la 10 iunie 1992 409-422
Raport al deplasării efectuate la sediul firmei Klaveness Oslo în perioada 14-18.12.1992 de delegaţia Petromin  

423-429

Adresa Ministerului Transporturilor către domnul Paul Gerbas secretar general al Guvernului datată -4.06.1991  

430

 

  1. Documente privind înfiinţarea societăţii holding Petromin Overseas Inc, Liberia, Petroklav Management Inc., a societăţilor de unică navă, transferul navelor cu efectul proprietăţii asupra acestora în aceste societăţi, precum şi vânzarea ulterioară a cestora volumele 8-85, care conţine:

 

Volumul 8

Documente iniţiere afacerea Petroklav

Ordinul ministrului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Amenajării teritoriului nr.36/DP/16.01.1991 fil.

1-3

Proces verbal încheiat la 10 mai 2002 de IGP privind ridicarea unor ordine şi hotărâri de la CNM Petromin  

4-7

Ordinul ministrului Transporturilor nr.5 din 28.05.1991 şi Ordinul MT nr.15 din 17.06.1991, semnate de ministrul Traian Băsescu  

8-9

Ordinul nr.287/DP/3.04.1991 prin care se aprobă deplasarea în Norvegia a lui Marinescu Călin, director la CNM Petromin  

10-11

Ordinul nr.238/DP/22.03.1991 a ministrului Transporturilor, Ordinul nr.211/DP/18.03.1991 şi Ordinul 240/DP/23.03.1991  

12-16

Ordinul 1349 din 31.01.1991 al subsecretarului de stat Băsescu Traian privind activitatea consiliului împuterniciţii statului care se va desfăşura cu respectarea prevederilor legale în baza atribuţiilor din regulament  

 

17

Recomandare privind numirea de împuterniciţi ai statului în SC Petromin 18
Ordinea de zi a Consiliului împuterniciţii statului din 1.02.1991 privind prezentarea HG nr.19.01.1991 privind statutul SC Petromin SA şi Regulamentul de organizare şi funcţionare a CIS  

 

19-28

Adresa Guvernului României către PNA din 20.10.2003 prin care comunică, că HG 936/1990 nu se încadrează în categoria actelor normative cu caracter militar  

29-30

 Hotărârea 963/17.08.1990 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Amenajării teritoriului  

31-38

Ordinul ministrului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Amenajării teritoriului nr.58/DP/18.01.1991 prin care se specifică că subsecretarul de stat pentru transporturi navale reprezintă autoritatea unică de stat în domeniul navigaţiei civile  

 

39

Adresa CNM Petromin către PNA din 19.09.1992 prin care se trimite situaţia nominală şi retribuţia lunară a fiecărui membru CIS în perioada 1.02.1991 – 31.12.1992,  

40-47

HG nr.19/1991privind înfiinţarea unor administraţii cu statut de regie autonomă şi societăţi comerciale pe acţiuni din domeniul transporturilor navale  

48-57

Referat privind activitatea companiei Petroklav întocmit de directorul general Virgil Toanchină  

58-61

Statutul societăţii comerciale pe acţiuni Petromin SA 62-75
Proces verbal din 1.02.1991 a CIS-lui prin care se aprobă Regulamentul de organizare şi funcţionare al CIS  

76-88

Legea 78/20.07.1992 pentru modificarea art.212 din Legea nr.31/1990 privind societăţile comerciale  

89

Hotărârea BOD a Petroklav Inc. Bahamas din 29 ianuarie 1992 90-96
Proces verbal nr.14 din 24.05.1992 al CIS privind aprobarea formării unei companii Holding în Liberia cu 15 companii proprietare de unică navă şi hotărârea nr.17 de aprobare a acesteia  

97-106

Ordinea de zi a CIS din 24.05.1992, unde la pct.1 se ia în calcul propunerile firmei Petroklav de colaborare, formare a unei companii Holding în Liberia cu 15 companii proprietare de unică navă  

 

107

Hotărârea 17/1 din 24.05.1992 108
Componenţa Consiliului împuterniciţii statului la SC Petromin SA Constanţa 109
Ordinul ministrului Transporturilor 319 din 25.05.1992semnat de Traian Băsescu prin care se acordă -dreptul de a arbora pavilion liberian navelor Cărbuneşti, Comăneşti, Băneasa, Barboşi şi Balota, precum şi nota la acest ordin  

 

110-111

Adresa Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei către Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie prin care înaintează în copie Ordinul 319/25.05.1992  

112-113

Opisul împreună cu adresa privind ordinele prin care s-a efectuat radierea navelor din Registrul Matricol  

114-143

Adresa Klaveness Chartering către Petromin SA Constanţa din 28.08.1992 prin care i se trimit hotărârile luate în BOD din 10 iunie 1992 la Oslo  

144-169

Adresa  Torvald Klaveness Grup către Petromin prin care i se trimite documentaţia şi explicaţiile necesare pentru înregistrarea navelor în Liberia şi Malta  

170-190

Hotărârea 804 din 18 decembrie 1992 privind aplicarea rezoluţiei 788/1992 a Consiliului de Securitate al ONU privind embargoul general şi complet ce se instituie asupra tuturor livrărilor de arme şi material militar către Liberia  

191-216

Adresa Inspectoratului Navigaţiei Civile către IGP prin care comunică că contractele de bare-boat nu le poate pune la dispoziţie, întrucât nu există  

217

Proces verbal întocmit de IGP la 30 ianuarie 2002 privind ridicarea procesului verbal al şedinţei CIS din 19.06.1992 şi procesul verbal 17 din 29.07.1992 218-246
Adresa Ministerului Finanţelor Publice către IGP prin care comunică că nu sunt încheiate convenţii de evitare a dublei impuneri sau acorduri privind promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor între România şi Liberia  

 

427

Notă a CNM Petromin prin care se propune înfiinţarea unor companii proprietare de unică navă în Liberia, încheierea unei contract de management între Petromin  şi Grupul Torvald Klaveness, contractarea prin Torvald Klaveness  a unui credit de la un consorţiu de bănci norvegiene  

 

248-261

Adresa Ministerului Transporturilor nr.150/11.08.1992 către Ministerul Economiei şi Finanţelor prin care înaintează spre avizare documentaţia privind cooperarea între CNM Petromin SA Constanţa şi firma Torvald Klaveness Grup din Oslo  

262-266

Răspunsul Ministerului Economiei şi Finanţelor din 14.10.1992 către Ministerul Transporturilor prin care avizează favorabil cooperarea cu firma Torvald Klaveness Grup, unele observaţii şi propuneri  

267-282

Adresa BNR către IGP prin care comunică că CNM Petromin SA nu figurează cu cereri de autorizare  pentru operaţiuni privind transferul de capital 283-286
 Notă a Ministerului Transporturilor în atenţia domnului ministru Paul Teodoru datată 11.02.1993 privind schimbarea pavilionului la nava „22 decembrie 1989” 287-291
Decizia Consiliului împuterniciţii statutului pentru CNM Petromin din 19.06.1992 privind aprobarea constituirii de garanţii colaterale pe un număr de 9 nave 292-294
Adresa Ministerului Transporturilor din 17.09.2003 către PNA prin care se transmit ordine şi hotărâri ale Ministerului Transporturilor în perioada 21.03.1991-18.10.1991 în care sunt incluse factura de cazare la hotelul „Grand Hotel” din Oslo a lui Traian Băsescu şi cheltuielile de deplasare  

 

295-350

 Decretul 52/1975 privind participarea unităţilor economice române la societăţi mixte în străinătate 351-360
Hotărârea 426/1991 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor publicată în M. Of. al României nr.132/16.06.1992 361-364
Legea nr.31/1990 privind societăţile comerciale 365-395
Legea nr.78/1992 pentru modificarea art.212 din Lg. 31/1990 privind societăţile com 396-397
Decizia nr.1/1992 a Curţii Constituţionale privind constituţionalitatea unor prevederi al art.212 alin.5 din Lg.31/1990 398-399
Hotărârea 494/1990 privind înfiinţarea şi reorganizarea unor unităţi din subordinea şi în cadrul Ministerului Transporturilor 400-403
Hotărârea 19/1991 privind înfiinţarea unor administraţii cu statut de regie autonomă şi societăţi comerciale pe acţiuni din domeniul transporturilor navale 404-459
Hotărârea 250/1991 pentru modificarea statutelor unor societăţi comerciale cu capital integral de stat 460

 

LEX îndrumar legislativ cu adnotări şi comentarii 1991 vol.2 feb. 461-464
Decretul 210/1960 privind regimul mijloacelor de plată străine, a metalelor şi pietrelor preţioase 465-474
Regulamentul din 13.05.1991 privind operaţiunile curente şi transferurile de capital cu mijloace de plată străine 475-479
Regulamentul 3616/1992 privind efectuarea operaţiunilor valutare 480-487

 

Volumul 9- Structura companiei Torvald Klaveness, Programul vizitei delegaţiei române, modele contracte

Programul vizitei fil.2-12
Model de societate mixtă

 

fil.13-36

 

Panamax fil.37-39
Capesize/The Capeklav fil.40-56
Exemplu de contract de societate mixtă fil.57-65
Exemplu de contract comercial de management 66-70
Forma standard a contractului de management specific navelor fil.71-75
Proiect de scrisoare de intenţie fil.77-78
Broşura companiei fil.79-80
Societăţile mixte existente al Grupului Torvald Klaveness fil.81-126

 

Volumul 10 a – Împrumut Christiania Bank contract credit 45 milioane USD

Raport de activitate al societăţii Petroklav Inc. întocmit de Virgil Toanchină pentru acordarea creditului fil.1-13
Acordul de împrumut datat 7 august 1992 referitor la împrumutul garantat în valoare de 45 milioane USD între Petromin Overseas Inc. în calitate de împrumutat, băncile şi instituţiile financiare şi Christiania Bank în calitate de agent şi depozitar de garanţie fil.14-153
Un scurt rezumat al contractului de credit fil.156-162
Notele de tragere a sumelor fil.163-288
Amendamentul nr.1 la acordul de împrumut datat 30 octombrie 1992 mărind suma iniţială cu 4 milioane dolari fil.289-312

 

Volumul 10 b – Împrumut Christiania Bank contract credit 64 milioane USD

Contract de credit în valoare de 64 milioane dolari data 2 februarie 1995 între Petromin Overseas Inc. Liberia în calitate de împrumutat şi băncile şi instituţiile financiare şi Christiania Bank în calitate de agent depozitar de garanţi şi bancă emitentă de garanţie fil.1-234
Hotărârea AGA din 29.10.1994 privind aprobarea reeşalonării împrumutului de 49 milioane de dolari fil.235
Adresa CNM Petromin din 164.06.2000 către IGP din care rezultă că 44 milioane dolari s-a folosit pentru refinanţarea împrumutului din august 1992, total împrumut 49 milioane dolari fil.236-238
Adresele CNM Petromin către AGA şi Comitetul director pentru aprobarea semnării contractului de credit şi înaintarea acestuia pentru aprobarea în AGA fil.239-242

 

Volumul 11

Consiliul împuterniciţii statului

Registru cu procese-verbale ale Consiliului împuterniciţilor statului din perioada 1.02.1991 – 16.12.1993 în original filele 1-149

 

Volumul 12

Procese verbale încheiate de CIS (AGA) în perioada 28.12.1993 – 11.05.2000 filele 1-245

 

Volumul 13 – Corporate Register (Registrul Societăţii) Comăneşti Inc.

Lista cu directorii şi ofiţerii precum şi specimenele de semnătură 23 iulie 1992 fil.1
Contract de societate Comăneşti Inc. în conformitate cu Legea privind societăţile comerciale din Liberia fil.2-7
Numirea ca agent înregistrat pentru Comăneşti Inc. a firmei The International Trust Company din Liberia fil.8-9
Înregistrarea la Ministerul Afacerilor Externe a Statutului Comăneşti Inc. fil.11
Cesionarea acţiunilor de către fondatori către Petromin Overseas Inc. ca urmare a subscrierii la capitalul social al companiei Comăneşti Inc. fil.12-13
Amendamente la contractul de societate al companiei Comăneşti Inc. fil.14-15
Proces verbal al primei şedinţe a cesionarului subscripţiei la capitalul social al companiei Comăneşti Inc. data 30 iunie 1992 fil.18-22
Prima şedinţă a Comitetului director a companiei 30 iunie 1992 fil.23-24
Proces verbal al primei şedinţe a Comitetului director a companiei Comăneşti Inc. data 30 iunie 1992 fil.25-26
Statutul societăţii Comăneşti Inc. adoptat la 30 iunie 1992 fil.27-47
Declaraţie de renunţare pentru notificarea acţionarilor data 16 iulie 1992 fil.48-49
Proces verbal al AGA a companiei Comăneşti Inc. care a avut loc la Constanţa la 16 iulie 1992 fil.50-51
Declaraţie de renunţare la convocarea şedinţei Comitetului director al companiei Comăneşti Inc. din 8 iulie 1992 fil.52-56
Proces verbal al şedinţei Comitetului director al companiei Comăneşti Inc. ce a avut loc la Constanţa la 8 iulie 1992 fil.56-64
Împuternicire acordată de Comăneşti Inc. d-lui Virgil Toanchină fil.65-72
Declaraţie de renunţare a acţionarilor companiei Comăneşti Inc. pentru a renunţa la notificare în vederea ţinerii şedinţei pe data de 20 octombrie 1992 fil.73-74
Proces verbal al AGA companiei Comăneşti Inc. ce a avut loc la Constanţa la 20 august 1992 fil.75-79
Declaraţie de renunţare la convocarea şedinţei Comitetului director al companiei Comăneşti Inc. 20 octombrie 1992 fil.80-81
Proces verbal al şedinţei Comitetului director al companiei Comăneşti Inc. ce a avut loc la Constanţa la 20 august 1992 fil.82-87
Adendum încheiat la 20 august 1992 de către Comăneşti Inc. fil.88-95
Declaraţie de renunţare 20 august 1992 fil.96-97
Proces verbal al AGA companiei Comăneşti Inc. ce a avut loc la Constanţa la 20 octombrie 1992 fil.98-99
Declaraţie de renunţare la convocarea şedinţei Comitetului director al companiei Comăneşti Inc. 20 august 1992 fil.100-101
Proces verbal al şedinţei Comitetului director al companiei Comăneşti Inc. ce a avut loc la Constanţa la 20 octombrie 1992 fil.102-105
Împuternicire acordată de Comăneşti Inc. lui Virgil Toanchină la 20 octombrie 1992 fil.106-113
Acţiuni necompletate ale societăţii Comăneşti Inc. fil.156-179
Înregistrarea transferului acţiunilor fil.181-182

 

Volumul 14. – Corporate Register (Registrul Societăţii) Cărbuneşti Inc.

Lista cu directorii şi ofiţerii precum şi specimenele de semnătură 23 iulie 1992 fil.1
Contract de societate Cărbuneşti Inc. în conformitate cu Legea privind societăţile comerciale din Liberia fil.2-7
Numirea ca agent înregistrat pentru Cărbuneşti Inc. a firmei The International Trust Company din Liberia fil.8-9
Înregistrarea la Ministerul Afacerilor Externe a Statutului Cărbuneşti  Inc. fil.11
Cesionarea acţiunilor de către fondatori către Petromin Overseas Inc. ca urmare a subscrierii la capitalul social al companiei Cărbuneşti Inc. fil.12-13
Amendamente la contractul de societate al companiei Cărbuneşti Inc. fil.14-16
Proces verbal al primei şedinţe a cesionarului subscripţiei la capitalul social al companiei Cărbuneşti Inc. data 30 iunie 1992 fil.19-25
Prima şedinţă a Comitetului director a companiei 30 iunie 1992 fil.26-27
Proces verbal al primei şedinţe a Comitetului director a companiei Cărbuneşti Inc. data 30 iunie 1992 fil.28-29
Statutul societăţii Cărbuneşti Inc. adoptat la 30 iunie 1992 fil.30-50
Declaraţie de renunţare pentru notificarea acţionarilor data 16 iulie 1992 fil.51-52
Proces verbal al AGA a companiei Cărbuneşti  Inc. care a avut loc la Constanţa la 16 iulie 1992 fil.53-54
Declaraţie de renunţare la convocarea şedinţei Comitetului director al companiei Cărbuneşti  Inc. din 8 iulie 1992 fil.55-59
Proces verbal al şedinţei Comitetului director al companiei Cărbuneşti Inc. ce a avut loc la Constanţa la 8 iulie 1992 fil.60-67
Împuternicire acordată de Cărbuneşti Inc. d-lui Virgil Toanchină fil.68-75
Declaraţie de renunţare a acţionarilor companiei Cărbuneşti Inc. pentru a renunţa la notificare în vederea ţinerii şedinţei pe data de 20 august 1992 fil.76-77
Proces verbal al AGA companiei Cărbuneşti Inc. ce a avut loc la Constanţa la 20 august 1992 fil.78-82
Declaraţie de renunţare la convocarea şedinţei Comitetului director al companiei Cărbuneşti Inc. 20 august 1992 fil.83-84
Proces verbal al şedinţei Comitetului director al companiei Cărbuneşti Inc. ce a avut loc la Constanţa la 20 august 1992 fil.85-90
Adendum încheiat la 20 august 1992 de către Cărbuneşti Inc. fil.91-98
Declaraţie de renunţare 20 octombrie 1992 fil.99-100
Proces verbal al AGA companiei Cărbuneşti Inc. ce a avut loc la Constanţa la 20 octombrie 1992 fil.101-102
Declaraţie de renunţare la convocarea şedinţei Comitetului director al companiei Cărbuneşti Inc. 20 octombrie 1992 fil.103-104
Proces verbal al şedinţei Comitetului director al companiei Cărbuneşti Inc. ce a avut loc la Constanţa la 20 octombrie 1992 fil.105-108
Împuternicire acordată de Cărbuneşti Inc. lui Virgil Toanchină la 20 octombrie 1992 fil.109-115
Acţiuni necompletate ale societăţii Cărbuneşti  Inc. fil.168-191
Înregistrarea transferului acţiunilor fil.193-194

 

Volumul 15 – Corporate Register (Registrul Societăţii) „22 decembrie” Inc.

Lista cu directorii şi ofiţerii precum şi specimenele de semnătură 23 iulie 1992 fil.1
Contract de societate „22 decembrie”  Inc. în conformitate cu Legea privind societăţile comerciale din Liberia fil.2-7
Numirea ca agent înregistrat pentru „22 decembrie”  Inc. a firmei The International Trust Company din Liberia fil.8-9
Înregistrarea la Ministerul Afacerilor Externe a Statutului „22 decembrie”   Inc. fil.11
Cesionarea acţiunilor de către fondatori către Petromin Overseas Inc. ca urmare a subscrierii la capitalul social al companiei „22 decembrie”  Inc. fil.12-13
Amendamente la contractul de societate al companiei „22 decembrie”  Inc. fil.14-16
Proces verbal al primei şedinţe a cesionarului subscripţiei la capitalul social al companiei „22 decembrie”  Inc. data 30 iunie 1992 fil.19-20
Prima şedinţă a Comitetului director a companiei 30 iunie 1992 fil.21-22
Proces verbal al primei şedinţe a Comitetului director a companiei „22 decembrie” Inc. data 30 iunie 1992 fil.23-24
Statutul societăţii „22 decembrie”  Inc. adoptat la 30 iunie 1992 fil.25-45
Declaraţie de renunţare pentru notificarea acţionarilor data 16 iulie 1992 fil.46-47
Proces verbal al AGA a companiei „22 decembrie”  Inc. care a avut loc la Constanţa la 16 iulie 1992 fil.48-49
Declaraţie de renunţare la convocarea şedinţei Comitetului director al companiei „22 decembrie”   Inc. din 16 iulie 1992 fil.50-51
Proces verbal al şedinţei Comitetului director al companiei „22 decembrie”  Inc. ce a avut loc la Constanţa la 16 iulie 1992 fil.52-55
Împuternicire acordată de „22 decembrie”  Inc. d-lui Virgil Toanchină fil.56-59
Declaraţie de renunţare a acţionarilor companiei „22 decembrie” Inc. pentru a renunţa la notificare în vederea ţinerii şedinţei pe data de 20 octombrie 1992 fil.60-61
Proces verbal al AGA companiei „22 decembrie” Inc. ce a avut loc la Constanţa la 20 octombrie 1992 fil.62-63
Declaraţie de renunţare la convocarea şedinţei Comitetului director al companiei „22 decembrie”  Inc. 20 octombrie 1992 fil.64-65
Proces verbal al şedinţei Comitetului director al companiei „22 decembrie”  Inc. ce a avut loc la Constanţa la 20 octombrie 1992 fil.66-69
Împuternicire Virgil Toanchină la 20 octombrie 1992 fil.70-75
Acţiuni necompletate ale societăţii „22 decembrie”   Inc. fil.126-150
Înregistrarea transferului acţiunilor fil.151-152

 

 

Volumul 16 – Corporate Register (Registrul Societăţii) Bobâlna Inc.

Lista cu directorii şi ofiţerii precum şi specimenele de semnătură 23 iulie 1992 fil.1
Contract de societate Bobâlna Inc. în conformitate cu Legea privind societăţile comerciale din Liberia fil.2-6
Numirea ca agent înregistrat pentru Bobâlna Inc. a firmei The International Trust -Company din Liberia fil.8-9
Înregistrarea la Ministerul Afacerilor Externe a Statutului Bobâlna  Inc. fil.10
Amendamente la contractul de societate al companiei Bobâlna Inc. fil.12-14
Cesionarea acţiunilor de către fondatori către Petromin Overseas Inc. ca urmare a subscrierii la capitalul social al companiei Bobâlna Inc. fil.16-17
Proces verbal al primei şedinţe a cesionarului subscripţiei la capitalul social al companiei Bobâlna Inc. data 30 iunie 1992 fil.19-21
Prima şedinţă a Comitetului director a companiei 30 iunie 1992 fil.22-23
Proces verbal al primei şedinţe a Comitetului director a companiei Bobâlna Inc. data 30 iunie 1992 fil.24-25
Statutul societăţii Bobâlna Inc. adoptat la 30 iunie 1992 fil.26-46
Declaraţie de renunţare pentru notificarea acţionarilor data 16 iulie 1992 fil.47-48
Proces verbal al AGA a companiei Bobâlna Inc. care a avut loc la Constanţa la 16 iulie 1992 fil.49-50
Declaraţie de renunţare la convocarea şedinţei Comitetului director al companiei Bobâlna Inc. din 8 iulie 1992 fil.51-55
Proces verbal al şedinţei Comitetului director al companiei Bobâlna Inc. ce a avut loc la Constanţa la 8 iulie 1992 fil.56-63
Împuternicire acordată de Bobâlna Inc. d-lui Virgil Toanchină fil.64-71
Declaraţie de renunţare a acţionarilor companiei Bobâlna Inc. pentru a renunţa la notificare în vederea ţinerii şedinţei pe data de 20 august 1992 fil.72-73
Proces verbal al AGA companiei Bobâlna Inc. ce a avut loc la Constanţa la 20 august 1992 fil.74-78
Declaraţie de renunţare la convocarea şedinţei Comitetului director al companiei Bobâlna Inc. 20 august 1992 fil.79-80
Proces verbal al şedinţei Comitetului director al companiei Bobâlna Inc. ce a avut loc la Constanţa la 20 august 1992 fil.81-86
Adendum încheiat la 20 august 1992 de către Bobâlna Inc. fil.87-94
Declaraţie de renunţare 20 octombrie 1992 fil.95-96
Proces verbal al AGA companiei Bobâlna Inc. ce a avut loc la Constanţa la 20 octombrie 1992 fil.97-98
Declaraţie de renunţare la convocarea şedinţei Comitetului director al companiei Bobâlna Inc. 20 octombrie 1992 fil.99-100
Proces verbal al şedinţei Comitetului director al companiei Bobâlna Inc. ce a avut loc la Constanţa la 20 octombrie 1992 fil.101-104
Împuternicire acordată de Bobâlna Inc. lui Virgil Toanchină la 20 octombrie 1992 fil.105-111
Acţiuni necompletate ale societăţii Bobâlna Inc. fil.162-186
Înregistrarea transferului acţiunilor fil.187-188

 

Volumul 17 – Dosar cazier Căpitănie nava „Cărbuneşti”

Adresa Inspectoratului navigaţiei civile către IGP prin care face cunoscut că nu poate pune la dispoziţie contractele de bare-boat întrucât nu există Fila 1
Copie după foaia matricolă a navei Cărbuneşti unde apare menţiunea de radiere a navei 2-5
Adresa CNM Petromin către Consiliul de administraţie referitor la Corona Shipping International SRL 6-13
Eliberarea de către Căpitănie a unui certificat de situaţie juridică pentru navele Bobâlna, Comăneşti, Cărbuneşti şi 22 decembrie 14-15
Adresa Căpităniei către Poliţia municipiului Constanţa prin care înaintează foile matricole ale navelor 22 decembrie, Comăneşti etc. 16
Adresa Căpităniei către IJP Constanţa prin care pune la disp. dosarele de cazier a unui număr de 18 nave 17-20
Adresa Căpităniei către IPJ Transporturi Constanţa prin care confirmă scoaterea din evidenţă a navelor 22 decembrie, Comăneşti, Cărbuneşti şi Bobâlna 21-22
Ordinul Inspectoratului de Stat al navigaţiei civile nr.68/3896 din 2.11.1992 către Căpitănia Portului Constanţa de radiere a navei Cărbuneşti din registrul matricol 23
Raportul M/16695 al Căpităniei Portului Constanţa către Inspectoratul de stat al navigaţiei civile prin care înaintează o serie de documente în vederea aprobării transferului de proprietate al navei Cărbuneşti către Petromin Overseas din Liberia  

 

24

Ordinul Inspectoratului de Stat al navigaţiei civile nr.68/3896 din 2.11.1992 către Căpitănia Portului Constanţa prin care aprobă transferul de proprietate asupra navei Cărbuneşti către Petromin Overseas din Liberia  

 

25

Acţiunea societăţii Cărbuneşti Inc. şi Statutul societăţii Petromin Overseas Inc. 26-31
Adresa Căpităniei către CNM Petromin prin care solicită completarea documentaţiei pentru transferul de proprietate efectuate asupra mai multor nave printre care şi Cărbuneşti  

32

Protocolul de predare-primire datat 12.10.1992 prin care Petromin predă nava Cărbuneşti -societăţii Cărbuneşti Inc. din Liberia  

33

Eliberarea unui certificat în limba engleză de către Căpitănia Portului Constanţa în care se menţionează Statutul juridic al navei  

34

Adresa CNM Petromin către Inspectoratul navigaţiei civile fără număr datat 6.10.1992 prin care solicită eliberarea unui certificat de radiere din Registrul matricol al navei Cărbuneşti  

35

Adresa CNM Petromin datat 9.10.1992 fără număr, prin care solicită eliberarea unui certificat de radiere din Registrul matricol al navei Cărbuneşti  

36

Bill of sale datat iulie 1992 prin care nava Cărbuneşti se vinde cu un dolar societăţii Cărbuneşti Inc. din Liberia  

37

Contractul de management datat 16 iulie 1992 38-41
Raportul Căpităniei Portului Constanţa M/15560/1992 prin care solicită emiterea ordinului de transfer de proprietate a unui număr de 10 nave printre care şi Cărbuneşti  

42-44

Adresa Ministerului Justiţiei fără număr către d-ul Traian Băsescu prin care se specifică că participarea la constituirea unei societăţi comerciale în străinătate nu este necesară aprobarea Guvernului  

 

45

Raportul Căpităniei Portului Constanţa M/13391/1992 prin care se înaintează documentaţia juridică pentru a dispune transferul de proprietate a navei Cărbuneşti de la Petromin la Petromin Overseas Inc. din Liberia  

 

46

Ordinul ministrului Transporturilor nr.457/11.08.1992 prin care se acordă dreptul de a arbora pavilionul românesc navelor Cărbuneşti şi alte nave proprietatea companiei Petromin Overseas din Liberia  

 

47

Bill of sale pentru vânzarea navei Cărbuneşti cu un dolar de la Petromin la Cărbuneşti Inc. din Liberia  

48

Eliberarea unui certificat în limba engleză prin care se menţionează statutul juridic al unor nave care şi-au schimbat proprietarii, printre care şi Cărbuneşti  

49-50

Raportul Căpităniei Portului constanţa M/11877/21.04.1992 către Inspectoratul de stat al navigaţiei civile prin care înaintează o documentaţie juridică pentru retragerea dreptului de arborare a pavilionului român acordat navei Cărbuneşti menţionându-se şi contractul de bare-boat Charter care nu există  

 

 

51-

Emiterea unui certificat M/11877/1992 de către Căpitănia Portului Constanţa în limba engleză prin care atestă că nava Cărbuneşti este proprietatea exclusivă a CNM Petromin din 6 august 1990  

 

52

Adresa CNM Petromin Constanţa fără număr din 20.07.1992 către Inspectoratul de stat al navigaţiei civile prin care solicită eliberarea unui certificat de radiere al navei Cărbuneşti din Registrul matricol  

 

53

Ordinul 418 al ministrului Transporturilor din 20.07.1992 prin care se aprobă dreptul de a arbora pavilion liberian navelor Comăneşti, Cărbuneşti, Băneasa, Barboşi, Bobâlna şi Borzeşti  

54

Adresa Consulatului general al Republicii Liberia din Oslo către Torvald Klaveness prin care se menţionează că cele 17 companii liberiene proprietare de unică navă au fost înmatriculate conform legii liberiene, printre care şi Cărbuneşti Inc.  

 

55

Contractul de management datat 15 iulie 1992 56-63
Diverse certificate eliberate de Registrul naval român 64-84

 

Volumul 18- Dosar cazier Căpitănie nava Comăneşti

Adresa Inspectoratului navigaţiei civile către IGP prin care face cunoscut că nu poate pune la dispoziţie contractele de bare-boat întrucât nu există Fila 1
Copie după foaia matricolă a navei Comăneşti unde apare menţiunea de radiere a navei 2-5
Adresa Corona Shipping International către Căpitănia Zonală Constanţa prin care solicită eliberarea certificatelor cu situaţia juridică a navelor Bobâlna, Comăneşti, Cărbuneşti, 22 decembrie 6-13
Adresa Inspectoratului de Poliţie pentru transporturi Constanţa către Căpitănia Zonală prin care solicită să i se comunice situaţia juridică a navelor Fortune 22, Cărbuneşti, Comăneşti şi Bobâlna 14-15
Adresa Căpităniei Portului Constanţa către Poliţia municipiului Constanţa prin care înaintează foile matricole ale navelor 22 decembrie, Comăneşti etc. 16
Acţiunea societăţii Comăneşti Inc. şi Statutul societăţii Petromin Overseas Inc. 17-20
Protocolul de predare-primire datat 31.07.1992 prin care nava Comăneşti este predată companiei Petromin Overseas Inc. 21-22
Faxul dat de Liberian Services Inc. către Torvald Klaveness Grup prin care confirmă că societatea Comăneşti Inc. este armatorul navei Comăneşti şi că nava este înregistrată sub pavilion liberian 23
Certificat de înmatriculare provizorie emis de autorităţile liberiene pentru nava Comăneşti la data de 31 iulie 1992  

24

Eliberarea unor certificate de către Lloyd’s Register, plata tonajului anula pentru nava Comăneşti confirmat de Biroul de afaceri maritime din Liberia, certificate intermediare de clasă  

 

25

Certificatul de naţionalitate al navei Comăneşti, eliberat la 26 noiembrie 1990 26-31
Diverse certificate eliberate de Registrul Naval român 32
Rolul de echipaj al vrachierului Comăneşti 33
Un certificat cu numărul M/12419/1992 eliberat de Căpitănia Portului Constanţa prin care atestă că nava Comăneşti i s-a retras pavilionul românesc  

34

Adresa CNM Petromin din 30.07.1992, fără număr prin care solicită eliberarea unui certificat de radiere al Comăneşti din registrul navelor Portului Constanţa  

35

Ordinul Inspectoratului de stat al navigaţiei civile nr.68.0/2640/23.07.1992 prin care nava Comăneşti este scoasă din evidenţa Registrului matricol  

36

Raport de inspecţie a navei eliberat de Registrul naval român la 24.07.1992 37
Certificat eliberat de Căpitănia Portului Constanţa prin care atestă că nava Comăneşti este proprietatea exclusivă a CNM Petromin din 6 august 1990 38-41
Raportul Căpităniei Portului Constanţa M/11873/21.07.1992 către Inspectoratul de stat al navigaţiei civile prin care înaintează o documentaţie juridică pentru retragerea dreptului de arborare a pavilionului român acordat navei Comăneşti menţionându-se şi contractul de bare-boat Charter care nu există  

42-44

Ordinul 418 al ministrului Transporturilor din 20.07.1992 prin care se aprobă dreptul de a arbora pavilion liberian navelor Comăneşti, Cărbuneşti, Băneasa, Barboşi, Bobâlna şi Borzeşti  

 

45

Adresa CNM Petromin Constanţa fără număr din 20.07.1992 către Inspectoratul de stat al navigaţiei civile prin care solicită eliberarea unui certificat de radiere al navei Comăneşti din Registrul matricol  

 

46

Adresa Consulatului general al Republicii Liberia din Oslo către Torvald Klaveness prin care se menţionează că cele 17 companii liberiene proprietare de unică navă au fost înmatriculate conform legii liberiene, printre care şi Comăneşti  Inc.  

 

47

Contractul de management datat 16 iulie 1992 48
Protocolul de predare a navelor de la fosta întreprindere de exploatare a Flotei maritime Navrom Constanţa către CNM Petromin Constanţa, Romline Constanţa şi Navrom Constanţa  

49-50

Documente privind construcţia navei Comăneşti, inclusiv fotografia acesteia 51-52

 

Volumul 19 – Dosar cazier Căpitănie nava 22 decembrie

Adresa Inspectoratului navigaţiei civile către IGP prin care înaintează copia dosarelor de cazier a unui număr de 16 nave printre care şi Fortune 22 – ex. 22 decembrie Fila

1

Copie după foaia matricolă a navei 22 decembrie  unde apare menţiunea de radiere a navei şi fotografia color a navei  

2

Eliberarea certificatului de situaţie juridică pentru nava 22 decembrie de către Căpitănia Zonală Constanţa  

3-4

Adresa Corona Shipping către Căpitănia Portului Constanţa prin care solicită eliberarea certificatelor cu situaţia juridică a navelor Bobâlna, Comăneşti, Cărbuneşti, 22 decembrie  

5

Diverse adrese ale poliţiei către Căpităniei prin care solicită diverse documente în legătură cu nava respectivă  

6-15

Depunerea certificatului de naţionalitate a navei în vederea radierii de către CNM Petromin Constanţa.  

16

Adresa Registrului naval român către CNM Petromin prin care îi înaintează o serie de certificate în vederea radierii navei  

17-29

Două certificate de naţionalitate în care apare menţionat într-unul ca armator 22 decembrie Inc. din Liberia  

30-36

Adresa Căpităniei Portului Constanţa M/3311/1994 către CNM Petromin prin care aceasta nu onorează dispoziţia de încasare  

37

 Adresa CNM Petromin 985/1994 către Căpitănia Portului Constanţa în care solicită eliberarea unui certificat de radiere pentru nava 22 decembrie având la bază ordinul ministrului Transp. Nr.64/23.02.1994  

 

38

Eliberarea unui certificat de către Căpitănia Portului Constanţa M/2668/1994 prin care atestă că este proprietate exclusivă a soc. 22 decembrie Inc. Liberia din 23.12.1993  

39

Ordinul INSC 148/1994 către Căpitănia Portului Constanţa prin care se aprobă scoaterea din evidenţă a navei Fortune 22  

40

ordinul nr.64/23.02.1994 al ministrului Transporturilor – Paul Teodoru prin care se aprobă radierea din Registrul matricol al ISNC a navei Fortune 22 proprietatea soc. 22 decembrie Inc.  

41

Adresa CNM Petromin către Căpitănia Portului Constanţa prin care solicită eliberarea unui non-encumbrance certificate pentru nava Fortune  

42

Eliberarea unui certificat 4528/C/1993 de către Căpitănia Portului Constanţa prin care atestă că nava Fortune este proprietatea exclusivă a soc. 22 decembrie Inc. din Liberia din 23 decembrie 1993  

43

Ordinul ISNC 1245/23.12.1993 către Căpitănia Portului Constanţa prin care face cunoscut că baza actului de vânzare nava Fortune a trecut din administrarea companiei de navigaţie CNBM Petromin în administrarea companiei 22 decembrie Inc. Liberia  

 

44

Adresa ISNC Bucureşti către Căpitănia Portului Constanţa prin care îi informează că nava îşi păstrează pavilionul român şi rămâne înmatriculată la Căpitănia Portului Constanţa  

45

Adresa ISNC către Căpitănia Portului Constanţa prin care se aprobă schimbarea denumirii navei din 22 decembrie în Fortune  

46

Adresa 1245/1993 a ISNC către Căpitănia Portului Constanţa prin care înaintează certificatul de naţionalitate a navei Fortune  

47

Raportul Căpităniei Portului Constanţa 18794/1993 către Inspectoratul de stat al navigaţiei civile prin care înaintează documentaţia juridică pentru a dispune  

48

Adresa CNM Petromin către Căpitănia Portului Constanţa prin care cere schimbarea numelui şi armatorului , nava urmând a arbora pavilion românesc  

49-50

Contract de management 16 iulie 1992 51-56
Declaraţia de renunţare la convocarea şedinţei Comitetului director al companiei CNM Petromin Constanţa din 16 iulie 1992  

57-58

Bill of sale prin care nava 22 decembrie 1989 se vinde cu un dolar de la CNM Petromin la 22 decembrie Inc. din Liberia  

59-60

Diverse certificate eliberate de RNR 61-67
Adresa CNM Petromin către Căpitănia Portului Constanţa prin care solicită eliberarea unui certificat din care să rezulte că nava 22 decembrie este liberă de orice obligaţii financiare  

68

Eliberarea certificatului M/15342/1993 de către Căpitănia Portului Constanţa prin care atestă că nava este proprietatea exclusivă a companiei Petromin din 21 iulie 1993  

69

Procesul verbal al şedinţei Comitetului director al companiei Petromin Shipping  care a avut loc la Constanţa la 16.07.1992  

70-71

Diverse rapoarte şi certificate eliberate de RNR 72-114
Adresa Căpitănia Portului Constanţa M/3890 către INSC prin care solicită să dispună transferul de proprietate de la IEFM Navrom Constanţa către Petromin  

115-121

Xerocopie de la 22 decembrie Inc. şi Petromin Overseas Inc. precum şi statutul societăţii Petromin Overseas Inc.  

122-126

Ordinul 457/11.08.1992 al ministrului Transporturilor prin care se acordă dreptul de arbora pavilion român navei 22 decembrie care este proprietatea soc. Petromin Overseas Inc. din Liberia  

127

 Act de constatare încheiat de Căpitănia Portului Constanţa prin care nava 22 decembrie este lansată la apă  

128

Act de inspecţie înainte de lansare 129-130
Diverse acte inclusiv fotografia navei 131-144

 

Volumul 20 – Dosar cazier Căpitănie nava Bobâlna

Copie după foaia matricolă a navei Bobâlna unde apare menţiunea de radiere a navei 1-2
Adresa Căpităniei Portului Constanţa prin care solicită eliberarea certificatelor cu situaţia juridică a navelor Bobâlna, Comăneşti, Cărbuneşti, 22 decembrie  

3-4

Adresa Corona Shipping către Căpitănia Portului Constanţa prin care solicită eliberarea certificatelor cu situaţia juridică a navelor Bobâlna, Comăneşti, Cărbuneşti, 22 decembrie  

5

Adresa Căpităniei Portului Constanţa către Poliţia municipiului Constanţa prin care înaintează foile matricole ale navelor 22 decembrie, Bobâlna etc.  

6-9

Adresa Căpităniei Portului Constanţa către Inspectoratul Transporturi Constanţa prin care înaintează foile matricole ale navelor 22 decembrie, Bobâlna etc.  

10-15

Ordinul Inspectoratului de stat al navigaţiei civile nr.246/15.02.1993 către Căpitănia Portului Constanţa prin care se aprobă scoaterea din evidenţă a navei Bobâlna  

16-17

Ordinul Inspectoratului de stat al navigaţiei civile nr.68.0/3894 din 2.11.1992 către Căpitănia Portului Constanţa prin care se aprobă radierea navei Bobâlna din registrul matricol începând cu 10.12.1992  

 

18

Ordinul Inspectoratului de stat al navigaţiei civile nr.68.0/3893 din 2.11.1992 către Căpitănia Portului Constanţa prin care se aprobă transferul de proprietate asupra navei Bobâlna de la CNM Petromin la Petromin Overseas Inc. Liberia  

 

19

Certificatul de naţionalitate al navei Bobâlna, eliberat la 12.08.1992 20-22
Certificat provizoriu emis de autorităţile liberiene la 12.10.1992 pentru nava Bobâlna 23
Eliberarea temporară  a staţiei radio de autorităţile liberiene navei Bobâlna 24
Certificate de clasă eliberate de Lloyd’s Register 25-32
Certificat de naţionalitate emis de Ministerul Transporturilor şi telecomunicaţiilor la 26.11.1990 33-35
Certificate emise de Registrul Naval Român pentru nava Bobâlna 36-47
Rolul de echipaj al navei Bobâlna 48-68
Acţiunile în fotocopie ale Petromin Overseas Inc., Barboşi Inc. precum şi statutul societăţii Petromin Overseas Inc.  

69-74

Certificat în limba engleză emise de Căpitănia Portului Constanţa prin care certifică că nava Bobâlna este proprietatea exclusivă a Bobâlna Inc. Liberia din 12 august 1992  

75

Adresa CNM Petromin către Inspectoratul navigaţiei civile prin care solicită  eliberarea unui certificat de radiere a navei Bobâlna  

76-77

Protocolul de predare-primire data 12.10.1992 prin care nava este predată în proprietatea Petromin Overseas Inc. Liberia  

78

Adresa Căpităniei Portului Constanţa M/15969/1992 către CNM Petromin prin care solicită expedierea pentru fiecare navă printre acre şi nava Bobâlna a documentaţiei juridice  

79

Bill of sale prin care nava Bobâlna se vinde cu un dolar de către Petromin către Bobâlna Inc. Din Liberia  

80

Contractul de management datat 16 iulie 1992 81-84
Adresa Căpităniei M/15560/1992 către Inspectoratul de stat al navigaţiei civile prin care solicită să emită ordinul de transfer de proprietate a mai multor nave printre care şi Bobâlna  

85-87

Adresa Ministerului Justiţiei către Traian Băsescu prin care îi comunică că la constituirea unei societăţi comerciale în străinătate nu este aprobarea Guvernului  

88

Raportul Căpităniei Portului Constanţa M/13390/1992 către Inspectoratul de stat al navigaţiei civile prin care solicită transferul de proprietate asupra navei Bobâlna de la Petromin SA către Petromin Overseas Inc. din Liberia  

 

89

Ordinul ministrului Transporturilor 457/11.08.1992 prin care se acordă dreptul de a arbora pavilion românesc navelor Bobâlna ş.a. proprietate a companiei Petromin Overseas Inc. din Liberia  

90

Bill of sale 91
Certificat emis în lb. engleză prin care se atestă că nava Bobâlna este proprietatea societăţii Bobâlna Inc Liberia  

92-93

Raportul Căpităniei Portului Constanţa M/11869/1992 către ISNC prin care înaintează documentaţia pentru retragerea dreptului de arborare a pavilionului român incluzând ca document contractul de bare-boat charter care nu există  

 

94

Certificat emis de Căpitănia Portului Constanţa M/11870/1992 prin care atestă că nava Bobâlna este proprietatea exclusivă a CNM Petromin din 6 august 1990  

95

adresa CNM Petromin fără număr din 20.07.192 către ISNC prin care solicită eliberarea unui certificat de radiere a navei din registrul navelor Portului Constanţa  

96

Ordinul ministrului Transporturilor Traian Băsescu nr.418/20.07.1992 prin care se aprobă dreptul de a arbora pavilion liberian a unui număr de 6 nave printre care şi Bobâlna  

97

Adresa Consulatului general al Republicii Liberia din Oslo către Torvald Klaveness Grup prin care confirmă că Bobâlna Inc. a fost înmatriculată conform legii liberiene  

98

Contractul de management din 16.07.1992 99-106
Protocolul de repartizare a navelor fostei IEFM Navrom Constanţa la cele trei companii de navigaţie  CNM Petromin, Romline şi Navrom  

107-112

Certificatul de naţionalitate a navei Bobâlna eliberat la 8.07.1992 113-115
Rolul de echipaj 116-140
Diverse acte şi certificate în legătură cu construcţia şi darea în exploatare a navei 141-226

 

Volumul 21 – Vânzarea Navei Cărbuneşti

Certificat secretar eliberat de Rusen Mitică secretar la companiei Cărbuneşti Inc. Liberia necesar vânzării navei la 18 aprilie 2000  

1-4

Renunţarea la convocarea AGA din 17.04.2000 5-6
Numirea reprezentant autorizat în bună regulă 7
Proces verbal al AGA companiei Cărbuneşti Inc. ce a avut loc la Constanţa la 18.04.2000 prin care propun vânzarea vrachierului sub pavilion liberian al companiei Cărbuneşti Inc. către Pearll Fury Shipping Company Limited din Valleta, Malta  

 

8-12

Împuternicire dată de societatea Cărbuneşti Inc. lui Jhonathan Paul Ward ş.a. pentru a întocmi orice document în legătură cu vânzarea navei sub pavilion liberian către firma malteză inclusiv contractul de vânzare Moore  

 

13-19

Procesul verbal al şedinţei comitetului director al companiei Cărbuneşti Inc. ce a avut loc la Constanţa la 18.04.2000 prin care s-a hotărât vânzarea navei către Pearll Fury Shipping Company Limited  

 

20-28

Certificat de legalitate 29-30
Contract de vânzare-cumpărare din 20.04.2000 între Cărbuneşti Inc. şi Pearll Fury Shipping prin care se vinde nava Cărbuneşti la preţul de 7.200.000 dolari  

31-58

Bill of sale (act de vânzare) al navei Cărbuneşti către firma malteză 59-60
Permis de transfer al navelor liberiene emis de autorităţile liberiene 61-63
Factura comercială prin care nava Cărbuneşti este vândută de către compania liberiană celei malteze la preţul de 7.200.000 dolari  

64-65

Protocolul de livrare şi acceptare a navei Cărbuneşti către firma malteză 66-67
Adresa Cărbuneşti Inc. prin care se obligă faţă de societatea malteză ca în 30 de zile să prezinte originalul certificatului de radiere din registrul liberian 68-69
Transcrierea în registrul maltez a navei Cărbuneşti 70-73
Certificat de naţionalitate definitiv eliberat de autorităţile malteze navei Cărbuneşti 74-76
Un înscris datat 20.04.2000 între vânzători, cumpărători, navlositori de bare-bot prin care părţile sunt de acord ca vânzarea să se facă în bloc pentru un preţ de 30.500.000 dolari  

77-102

Certificat secretar emis de Werner Kauntz ca secretar al companiei Cărbuneşti Inc. 103-107
Declaraţia de renunţare la convocarea AGA companiei Cărbuneşti Inc. 108-109
Numirea reprezentanţilor autorizaţi în bună regulă 110-111
Proces verbal al AGA companiei Cărbuneşti Inc. ce a avut loc în România la 22 august 2000 112-115
Legalizarea semnăturii lui David James Nicholas Graham pentru ca numele companiei Cărbuneşti din Liberia să semneze memorandumul de transfer andosat pe contractul de ipotecă cu referire la nava Fortune  

116-120

Împuternicire acordată de Cărbuneşti Inc. lui Jhonathan Paul ş.a. 121-127
Contract de vânzare-cumpărare din 3.08.2000 între Corona Inc. din Liberia şi Corona Shipping International din Constanţa prin care nava Corona Fury ex. Cărbuneşti se vinde la preţul de 7.100.000 dolari  

128-153

 Adresa CNM Petromin către PCSJ prin care confirmă că între CNM Petromin Constanţa şi Corona Shipping International nu există contract de vânzare cu plata în rate pentru navele Bobâlna, Comăneşti, 22 decembrie ş.a.  

154-158

Factură fiscală prin care se menţionează că nava Cărbuneşti a fost vândută de Petromin SA Constanţa către Corona Shipping International la preţul de 7.100.000 dolari şi diverse extrase de cont  

159-162

Adresă de la avocaţi cumpărătorilor VGenoppoulus and Parteners către Petromin în care descrie firmele din Malta şi ce fel de acţiuni deţin 163-171
Sinclair Roche & Temperly informează Petromin că restituie acţiunile pe care le deţineau către avocaţii cumpărătorului celor 4 nave 172-176
Procesul verbal întocmit de IGP privind ridicarea unor documente de vânzare a unor nave 177-178

 

Volumul 22 – Vânzarea Navei Comăneşti

Certificat secretar eliberat de Rusen Mitică secretar la companiei Comăneşti Inc. Liberia necesar vânzării navei la 18 aprilie 2000  

1-3

certificat provizoriu de înmatriculare a navei Corona Fury ex. Comăneşti 4-6
Renunţare la convocarea AGA din 18 aprilie 2000 7-8
Numirea reprezentanţi în bună regulă 9-10
proces verbal al AGA companiei Comăneşti Inc. ce a avut loc la Constanţa la 18.04.2000 11-14
Împuternicire dată de Comăneşti Inc. lui Jhonathan Paul Ward ş.a. ca să semneze documentele de vânzare-cumpărare a navei către Pearll Luck Shipping Company din Malta  

15-20

Proces verbal al şedinţei AGA al companiei Comăneşti Inc. ce a avut loc la Constanţa la 18.04.2000 21-30
Transcriere din registru a navei Corona Luck din Malta 31-35
Contract de vânzare cumpărare din 20.04.2000 datat între Comăneşti Inc. Liberia şi Pearll Luck Shipping Company Limited prin care se vinde nava Comăneşti la preţul de 9 milioane dolari  

36-62

Act de vânzare al navei Comăneşti către firma malteză 63-64
Un înscris datat 20.04.2000 între vânzători, cumpărători, navlositori de bare-bot prin care părţile sunt de acord ca vânzarea să se facă în bloc pentru un preţ de 30.500.000 dolari  

65-75

Permis de transfer al navelor liberiene 76-77
Factura comercială prin care nava Comăneşti este vândută către firma malteză cu 9 milioane dolari 78-79
Protocolul de predare şi acceptare a navei 80
Adresa firmei Comăneşti Inc. prin care se obligă faţă de societatea malteză ca în 30 de zile să prezinte originalul certificatului de radiere din registrul liberian  

81-82

Certificat de naţionalitate definitiv eliberat de autorităţile malteze navei Comăneşti 83-85
Certificat secretar emis de Werner Kauntz ca secretar al companiei Comăneşti  Inc. 86-89
Declaraţia de renunţare la convocarea AGA companiei Comăneşti  Inc.22.08.2000 90-91
Numirea reprezentanţilor autorizaţi în bună regulă 92-93
Proces verbal al AGA companiei Comăneşti Inc. ce a avut loc în România la 22 august 2000 94-97
Împuternicire acordată de Comăneşti Inc. lui Jhonathan Paul ş.a. 98-101
Rezoluţie adoptate în scris de către d-nul Werner Kauntz director unui al companiei Comăneşti Inc. din 22.08.2000  

102-108

Contract de vânzare-cumpărare din 3.08.2000 între Corona Inc. din Liberia şi Corona Shipping International din Constanţa prin care nava Corona Luck ex. Comăneşti se vinde la preţul de 7.100.000 dolari  

 

109-134

Adresa CNM Petromin către PCSJ prin care confirmă că între CNM Petromin Constanţa şi Corona Shipping International nu există contract de vânzare cu plata în rate pentru navele Bobâlna, Comăneşti, 22 decembrie ş.a.  

 

135-136

Factură fiscală şi extrase de cont prin care se menţionează că nava Comăneşti a fost vândută de Petromin SA Constanţa către Corona Shipping International la preţul de 7.100.000 dolari  

137-140

 

Volumul 23- Vânzarea Navei Bobâlna

Certificat secretar eliberat de Rusen Mitică secretar la companiei Bobâlna Inc. Liberia necesar vânzării navei la 18 aprilie 2000  

1-4

Renunţare la convocarea AGA din 17 aprilie 2000 5-6
Numirea reprezentanţi în bună regulă  18 aprilie 2000 7-8
Proces verbal al AGA companiei Bobâlna  Inc. ce a avut loc la Constanţa la 18.04.2000 9-12
Împuternicire dată de Bobâlna Inc. lui Jhonathan Paul Ward ş.a. ca să semneze documentele de vânzare-cumpărare a navei către Pearll Light Shipping Company din Liberia 13-18
Proces verbal al şedinţei Comitetului director al companiei Bobâlna  Inc. 18.04.2000 19-28
Certificat de legalitate emis de autorităţile liberiene în care atestă că societatea este în bună regulă  

29-30

Contract de vânzare cumpărare din 20.04.2000 datat între Bobâlna Inc. Liberia şi Pearll Light Shipping Company Limited prin care se vinde nava Bobâlna la preţul de 2,7 milioane dolari  

 

31-57

Protocolul de livrare şi acceptare a navei Bobâlna 58
Adresa firmei Bobâlna Inc. către Pearll Light Shipping Company  din Liberia prin care aceasta se obligă că în 30 de zile va procura certificatul de radiere  

59

Permise de vânzare a vaporului liberian dat de autorităţile liberiene a navei Bobâlna 60
Act de vânzare al navei Bobâlna către firma liberiană 61
Faxul comandantului navei Bobâlna către Petromin prin care înaintează certificatul de naţionalitate permanentă al navei eliberat de autorităţile liberiene  

62-63

Certificat de proprietate şi obligaţii a navei Bobâlna sub pavilion liberian eliberat de autorităţile liberiene  

64-65

Adresa Camerei de Comerţ din Anglia către Corona Shipping International în care i se comunică că nu are sediul social conform Capitolului 13 din Legea companiilor din 1985  

66

Înregistrarea la Registrul englez al lui Corona Shipping International SRL înmatriculată sub legea liberiană care nu are sediul în Anglia sau Ţara Galilor  

67-76

Un înscris datat 20.04.2000 între vânzători, cumpărători, navlositori de bare-bot prin care părţile sunt de acord ca vânzarea să se facă în bloc pentru un preţ de 30.500.000 dolari  

77-88

Contract de vânzare-cumpărare datat 3.08.2000 prin care compania Bobâlna Inc. din Liberia vinde Corona Shipping International nava Corona Light ex Bobâlna cu 2.870.535 dolari  

 

89-114

certificat secretar emis de Constantin Mirea secretar al companiei Bobâlna Inc. la 22.08.2000 115-117
Declaraţie de renunţare la convocarea AGA a companiei Bobâlna Inc. 118-119
Numirea reprezentanţilor autorizaţi în bună regulă 22.08.2000 120-121
Proces verbal al AGA companiei Bobâlna Inc. din 22 august 2000 122-125
Proces verbal al şedinţei Comitetului director al companiei Bobâlna Inc. din 22.08.2000 126-132
Împuternicire dată de Bobâlna Inc. lui Jhonathan Paul Ward 133-136
Rezoluţiile adoptate în scris de către Werner Kauntz, director unic a companiei Cărbuneşti Inc. din 22.08.2000 137-145
Proces verbal al şedinţei asociaţilor companiei Corona Shipping International SRL în matriculată de Registrul Comerţului Constanţa ce a avut loc la 1.09.2000 în care se hotărăşte încheierea şi executarea unor documente pentru vânzarea navelor 146-156
Adresa Petromin către PCSJ prin care menţionează că între CNM Petromin şi Corona Shipping International nu există contract de vânzare cumpărare în rate pentru cele 4 nave  

157-158

Factura fiscală întocmită de Petromin SA Constanţa către Corona Shipping International prin care solicită plata sumei de 2.870.535 dolari şi diverse extrase de cont 159-162

 

Volumul 24- Vânzarea Navei 22 decembrie către compania Pearl Fortune

Certificat secretar eliberat de Rusen Mitică secretar la companiei Bobâlna Inc. Liberia necesar vânzării navei la 18 aprilie 2000  

1-4

Renunţare la convocarea AGA din 17 aprilie 2000 5-6
Numirea reprezentanţi autorizaţi în bună regulă  18 aprilie 2000 7-8
Proces verbal al AGA companiei 22 decembrie Inc. ce a avut loc la Constanţa la 18.04.2000  

9-14

Împuternicire dată de 22 decembrie Inc. lui Jhonathan Paul Ward ş.a. ca să semneze documentele de vânzare-cumpărare a navei către Pearll Light Shipping Company din Liberia  

 

15-19

Proces verbal al şedinţei Comitetului director al companiei 22 decembrie  Inc. 18.04.2000 20-30
Certificat de legalitate emis de autorităţile liberiene în care atestă că societatea este în bună regulă  

31-32

Contract de vânzare cumpărare din 20.04.2000 datat între 22 decembrie Inc. Liberia şi Pearll Fortune Shipping Company Limited din Malta prin care se vinde nava Fortune 22 la preţul de 11.600.000 milioane dolari  

 

33-60

Bill of sale al navei Fortune din Liberia către Malta 61-62
Protocol de livrare şi acceptare pentru nava Fortune 22 63-64
Factura comercială întocmită de Fortune 22 din Liberia către Pearll Fortune Shipping Company Limited la preţul de 11.600.000 dolari  

65-66

Adresa firmei 22 decembrie Inc. prin care se obligă faţă de societatea malteză ca în 30 de zile să prezinte originalul certificatului de radiere din registrul liberian  

67-69

Un înscris datat 20.04.2000 între vânzători, cumpărători, navlositori de bare-bot prin care părţile sunt de acord ca vânzarea să se facă în bloc pentru un preţ de 30.500.000 dolari  

70-80

Certificat secretar emis de Werner Kauntz la 22.08.2000 81-83
Declaraţie de renunţare la convocarea AGA companiei 22 decembrie Inc. 22.08.2000 84-85
Numirea reprezentanţilor autorizaţi în bună regulă 22.08.2000 86-87
Proces verbal al AGA al companiei 22 decembrie Inc. din 22.08.2000 88-91
Rezoluţiile adoptate în scris de d-nul Werner Kauntz director unic al companiei 22 decembrie Inc. din 22.08.2000  

92-98

19. Împuternicire dată de 22 decembrie Inc. lui Jhonathan Paul Ward 99-102
Contract de vânzare-cumpărare datat 3.08.2000 prin care compania 22 decembrie Inc. din Liberia vinde Corona Shipping International  privind vânzarea navei nava Corona Fortune ex Fortune 22 cu 8.500.000 dolari  

103-127

Factura fiscală întocmită de Petromin SA Constanţa către Corona Shipping International prin care solicită plata sumei de 8.500.000 dolari  

128

Adresa  Petromin către PCSJ prin care menţionează că între CNM Petromin şi Corona Shipping International nu există contract de vânzare cumpărare în rate pentru cele 4 nave  

130-131

Diverse extrase de cont 132-134
Adresa CNM Petromin către Ministerul Public prin care se înaintează o serie de procese verbale ale şedinţei Comitetului director şi a acţionarilor companiilor Comăneşti Inc., Cărbuneşti Inc., Bobâlna Inc. şi 22 decembrie, precum şi diverse certificate de proprietate şi înregistrări de ipoteci 135-153

 

Volumul 25- Negocieri şi aprobări FPS pentru navele Comăneşti, Cărbuneşti, Bobâlna şi 22 decembrie

Situaţia navelor propuse pentru vânzare prin negociere directă cu utilizatorii 1
Adresa FPS către CNM Petromin în care se face referire la vânzarea cu plata în rate a celor 4 nave 2
Adresa CNM Petromin către FPS în care informează că în contractele de vânzare-cumpărare a celor 4 nave va fi trecut ca vânzător firma armatoare subsidiară din străinătate Legea aplicabilă acestor contracte fiind cea română  

 

3

Expedierea de către CNM Petromin FPS a unor documente care să demonstreze încadrarea lui Corona Shipping International în categoria întreprinderilor mici şi mijlocii  

4

Informare privind stadiul îndeplinirii măsurilor de restructurare în vederea privatizării SC CNM Petromin SA Constanţa aprobate în CA al FPS din 6.03.2000  

5-10

Adresa FPS către CNM Petromin prin care aprobă vânzarea navelor Cărbuneşti, Comăneşti, Fortune 22, Bobâlna 11
Adresa CNM Petromin către PNA din 21.03.2003 prin care înaintează mai multe documente 12-23
Adresa Corona Shipping International către PNA prin care precizează că au primit de la minister că microîntreprinderile se încadrează în categoria întreprinderilor mici şi mijlocii 24-25
Adresa Corona Shipping SRL din 07.12.2000 către CNM Petromin referitor la garantarea pentru vânzarea navei Corona Light 26-31
Formularele de ipotecă întocmite pentru navele Corona Luck, Corona Fortune, Corona Fury 32-34
Contractele de bare boat încheiate între Feteşti Shipping Ltd. din Malta şi Corona Shipping SRL precum şi Voineasa Shipping Ltd. şi Corona Shipping SRL 35-56
Adresa Sinclair Roche and Temperley către Petromin  prin care firma de avocaţi a reţinut certificatele de acţiuni emise pentru fiecare companie Pearl şi nu le returnează lui Vgenopoulos and Parteners. 57
Adresa Sinclair Roche and Temperley către Petromin prin care confirmă că a primit certificatele de acţiuni pentru companiile cumpărătoare 58-60
Adresa Vgenopoulos and Parteners. către Petromin prin care confirmă că certificatele cu acţiuni originale ale companiilor din Malta au fost expediate către Sinclair Roche and Temperley 61-63
Adresa lui Christiania Bank din 09.06.2000 către Petromin prin care confirmă că a primit suma de 11.570.535 USD de la NIB Capital pe 25.04.2000 64
Adresa  Sinclair Roche and Temperley către Petromin din 28.12.2001 cu referire la creditul vânzătorilor 65-67
Adresa lui Corona Shipping International SRL către CNM Petromin datată 7.12.2000 cu referire la vânzarea navei Corona Light. 68
Înaintarea către serviciul decontări valutare a agreementului încheiat la 8.12.2000 69-74
Formulare de bilanţ contabil la 31.12.1999 CNM Petromin SA Constanţa 75-102
Raport de evaluare vrachier 64.854 TDW Corona Light ex Bobâlna 103-122
Raport de evaluare vrachier 172.972 TDW Corona Fortune ex. Fortune 22 123-141
Raport de evaluare vrachier  171.875 TDW Corona Luck ex Comăneşti 142-161
Raport de evaluare vrachier 171.875 TDW corona Fury ex. Cărbuneşti 162-181
Adresa Băncii Naţionale a României către PNA prin care confirmă că societatea Corona Shipping International SRL nu figurează în evidenţele Băncii Naţionale BNR cu solicitări de autorizare pentru operaţiuni valutare. 182-187
Adresa Petromin către PNA prin care comunică livrarea celor 4 nave în contractele bare boat şi diverse extrase de conturi legat de plata acestora. 188-210

 

Volumul 26 – Negocieri şi aprobări FPS  vânzări nave către CSI

Adresa APAPS către IGP prin care informează că CNM Petromin se află în portofoliu direcţiei restructurare, pregătire , privatizare. 1-4
Proces Verbal încheiat de CNM Petromin la 25.07.2000 cu privire la negocierea directă cu Corona Shipping International pentru vânzarea cu plata în rate a 4 nave. 5-7
Adresă APAPS către IGP prin care înaintează documente în original 9
Adresă APAPS către Direcţia de control în care trimite în copie procesul-verbal al C.A. al FPS din 06.03.2000 10
Procesul-verbal al CA al FPS din 06.03.2000 11-38
Hotărârea Consiliului de Administraţie  P/803 din 07.03.2000 precum şi anexa 39-44
Notă privind măsurile de restructurare necesare în vederea privatizării CNM Petromin SA Constanţa 45-59
Adresă APAPS către IGP prin care trimite lista membrilor C.A. al FPS din 07.03.2000 60-62
Adresa Direcţiei Generale a Vămilor din 16.12.2001 către IGP prin care comunică că se află în imposibilitatea efectuării controlului ulterior la CNM Petromin 63-64
Adresa FPS către Petromin prin care îl informează că s-a aprobat nota privind măsurile de restructurare necesare în vederea privatizării CNM Petromin 65-69
Adresa FPS din 02.08.2000 către CNM Petromin prin care indică actele normative de vânzarea cu plata în rate a celor 4 nave. 70
Adresa CNM Petromin către FPS prin care îi comunică că în contractele de vânzare-cumpărare va fi trecut ca vânzător firma armatoare subsidiară din străinătate la care este înregistrată fiecare navă, legea aplicabilă .nu va fi cea română. 71
Hotărârea Comitetului de Direcţie al FPS 149/CD/13.07.2000 împreună cu anexa. 72-73
14 Notă privind solicitarea CNM Petromin pentru emiterea unui mandat special reprezentantului FPS în AGA în vederea vânzării prin negociere directă a 4 nave. 74-78
Mandat special din 14.07.2000 a FPS către CNM Petromin Constanţa prin care aprobă vânzarea în rate a 4 nave prin negociere directă cu actualul utilizator. 78-80
Informaţia de presă dată de Camera de Comerţ prin care se afişează lista activelor disponibile cu referire la cele 4 nave sub pavilion liberian 81
Certificat constatator emis de Camera de Comerţ Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa lui Corona Shipping International SRL 82
Licenţă de transport naval emisă pentru agentul economic SC Corona Shipping International SRL 83
Adresa CNM Petromin către FPS referitor la mandat special pentru vânzarea a 4 nave către Corona Shipping International 84
Informaţia de presă dată de Camera de Comerţ prin care se afişează lista activelor disponibile cu referire la cele 4 nave sub pavilion liberian 85
Informaţia de presă dată de Camera de Comerţ prin care se afişează lista activelor disponibile cu referire la cele 4 nave sub pavilion liberian 86
Adresă a lui corona Shipping International către Camera de muncă prin care  atestă că începând cu data de 01.06.2000 4 persoane cu studii superioare au depus convenţiile la Camera de muncă. 87
Declaraţia lui Corona Shipping International că societatea nu a desfăşurat activitate de la înfiinţare până la 31.12.1999. 88
Licenţă de transport naval emisă agentului economic Corona Shipping International SRL 89
Adresa Direcţiei juridice din FPS către Departamentul buget-finanţe prin care confirmă că SC Corona Shipping International trebuie să prezinte un certificat eliberat de Registrul Comerţului din care să rezulte că aceasta se încadrează în categoria întreprinderilor mici şi mijlocii. 90
Adresa Depart. Buget-finanţe către Direcţia Juridică prin care solicită să i se comunice dacă o firmă nu prezintă documente din care să rezulte că se încadrează la IMM poate participa la cumpărarea cu plata în rate a unor active. 91-92
Informare privind stadiul îndeplinirii măsurilor de restructurare în vederea privatizării CNM Petromin  aprobate în CA al FPS din 06.03.2000 93-98
Adresa CNM Petromin către FPS în care confirmă că firma Corona Shipping International SRL se înscrie în categoria întreprinderilor mici şi mijlocii în condiţiile legii. 99
Adresa CNM Petromin către FPS prin care menţionează mai multe acte normative pentru vânzarea de active 100-101
Adresa Corona Shipping International către FPS  prin care solicită cumpărarea celor 4 nave incluzând şi 5 anexe 102-130
Adresa CNM Petromin din 20.06.2000 către FPS prin care s-a solicitat acordarea mandatului special pentru vânzarea navelor prin negociere directă. 131
Adresa FPS către Direcţia gestiune, acţionariat, cesiuni din 19.06.2000 în care se specifică că vânzarea prin negociere directă cu plata în rate nu este reglementată legal. 132
Adresa Departamentului restructurare din 23.06.2000 către Direcţia gestiune, acţionariat, cesiuni prin care se dă acordul pentru începerea procedurii de vânzare a celor 4 nave. 133
Adresa FPS Direcţia gestiune, acţionariat, cesiuni din 13.06.2000 către Direcţia restructurare şi pregătire privatizare prin care aceştia comunică că suma 11.570.535 USD plătită de Corona Shipping International lui Christiania Bank  nu poate fi considerată investiţie 134
Adresa FPS din 12.06.2000 Direcţie gestiune, acţionariat , cesiuni către CNM Petromin referitor la documentaţia privind navele Fortune 22, Cărbuneşti, Comăneşti Bobâlna 135
Adresa CNM Petromin din 01.062000 către FPS prin care îi înaintează o serie de documente 136
Notă de fundamentare pentru navele Corona Fortune, Corona Fury, Corona Luck, Corona Light 137-142
Proces-verbal din 01.06.2000 prin care se aprobă vânzarea celor 4 nave către Corona Shipping International 143-147
Adresa CNM Petromin către FPS referitor la vânzarea celor 4 nave din 23.05.2000 148
Opisul documentaţiei vânzării prin negociere directă cu SC Corona Shipping International al celor 4 nave. 149-207

 

Volumul 27 – Documente privind contractele b/b SC Corona Shipping International

Adresa băncii Christiania Bank din 09.06.2000 prin care confirmă că i-a fost plătită suma de 11.570.535 USD de către NIB Capital la 25.04.2000 1
Proces-verbal încheiat la 17.06.1998 prin care AGA  impune conducerii companiei să poarte tratative cu orice altă bancă dispusă să preia finanţarea în termeni mai buni a balanţei actuale din împrumutul cu Christiania 2-4
Adresa Serviciului de cooperare din Petromin către AGA prin care se propune un contract de bare-boat în locul celui de management cu firma T. Klaveness 5
Adresa  CNM Petromin către C.A. al CNM Petromin referitor la nave ]n Management cu T. Klaveness 6
CNM Petromin către C.A. referitor contracte de b/b cu Corona Shipping International pentru navele aflate în management cu T. Klaveness 7
Adresa CNM Petromin din 28.01.1999 către AGA  prin care solicită notificarea de terminare cu Christiania Bank şi managerul T. Klaveness 8
Adresa CNM Petromin din 30.01.1999 către SIF Transilvania referitor contracte de b/b cu Corona Shipping International pentru navele aflate în management cu T. Klaveness 9-14
Adresa directorului comercial al Petromin către FPS prin care arată situaţia intolerabilă în cooperare cu T. Klaveness care duce la pierderea în totalitate a navelor. 15-18
Adresa directorului comercial al CNM Petromin către FPS referitor la situaţia navelor în contract de management cu T. Klaveness Group 19-22
Adresa preşedintelui CA al CNM Petromin către FPS din 03.02.1999 în care se face o analiză comparativă a contractelor Petromin cu firmele româneşti Corona şi Cosena faţă de contractul cu T. Klaveness Group 23-32
Adresa CNM Petromin către FPS din 2.02.1999 prin care se înaintează cu proiect de contract b/b cu Corona Shipping International pt. navele aflate în management la T. Klaveness 33
Adresa FPS-ului către CNM Petromin prin care îl atenţionează ca atunci când propune privatizarea Petromin-ului care este o acţiune majoră să fie susţinute de analize amănunţite. 34
Adresa FPS-ului către CNM Petromin din 17.02.2000  prin care avizează favorabil încheierea contractului de refinanţare prin DNI . AGA 36
Procese-verbale nr.20 din 7.11.1998 , unul fără nr. cu aceeaşi dată şi, 02.12.1998 , 22.01.1999  în legătură cu T. Klaveness 37-44
Notificarea de terminare în legătură cu managementul acordat de T. Klaveness din 22.01.1999 45
Informarea CNM Petromin către AGA de a lua la cunoştinţă de situaţia contractului de management cu firma Klaveness 46-47
Modele de contracte de b/b aprobate între subsidiarele din Liberia şi Corona Shipping International 48-69
Informarea CNM Petromin către AGA  referitor la mai multe nave în contract de b/b cu Corona Shipping 70-72
Informarea Petromin către AGA referitor la aprobare trecere nave din management Klaveness în contracte de b/b cu firma  Corona Shipping International 73
Proces-verbal din 20.02.1999 a AGA privitor la contractele de b/b cu Corona Shipping International 74-77
Diverse informări făcute de CNM Petromin către AGA şi diverse compartimente prin care propune încetarea contractului de management cu Klaveness şi trecerea în contract de b/b cu Corona Shipping International 78-93
Demisia lui Florentin Pandele şi Mircea Mocanu adresată FPS 94-97
Adresa FPS către Petromin prin care transmite anexat nota privind verificarea aspectelor sesizate de reprezentanţii FPS în AGA la SC Petromin 98-114
Dovadă întocmită de poliţist din IGP prin care ridică de la Petromin o serie de contracte de b/b 115
Adresa Corona Shipping International către CNM Petromin referitor contracte de b/b datate 23.09.1999 pt. navele Fortune 22, Cărbuneşti, Comăneşti, Bobâlna etc. 116-117
Contractele de b/b încheiate la 29.03.1999 între Comăneşti Inc. Liberia , Cărbuneşti Inc. Bobâlna Inc. şi 22 Decembrie Inc. cu Corona Shipping International SRL 118-157
Proces Verbal nr.30 din 03.04.1999 încheiat în AGA prin care Ghiţă A. solicită reanalizarea aprobării contractului de b/b cu firma Corona Shipping International. 158-159
Informarea CNM Petromin către AGA  referitor la aprobarea de luare în contract de b/b de către firma Corona Shipping International a navelor aflate în prezent în contract de management cu Klaveness 160-166
Adresa şefului Serviciului privatizare acţionariat către Serv. Comercial din 16.04.1999 referitor privatizare Petromin şi terminare contracte în derulare. 167
Adresa FPS către CNM Petromin din 16.04.1999 în care se menţionează că în cazul în care se intenţionează închirierea navelor eliberate din contractele menţionate aceasta se va face prin concurs de oferte (licitaţii) 168
Anunţuri publicitare în ziarul Observator 169-170
Adresa CNM Petromin către FPS din 09.06.1999 referitor nota de fundamentare privind încheierea contractului de b/b cu firma Corona Shipping International 171-177
Adresa Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei către PNA prin care înaintează o serie de documente privind obţinerea autorizaţiei de transport maritim de mărfuri de Corona Shipping International SRL. 178-218
Proces-verbal din 07.06.1999 privind selecţia de oferte pentru obţinerea contractelor de b/b 219-220
Contractele de b/b încheiate între cele 4 subsidiare din Liberia şi Corona Shipping International 221-270
Documente prezentate de firmele care au participat la licitaţie de oferte 271-318
Proces-verbal din 11.06.1999 prin care reprezentantul FPS a luat notă de câştigarea licitaţiei pentru operarea navelor aflate în contract de management cu Klaveness de către firma Corona Shipping International 319-320
Adresa FPS către CNM Petromin prin care îl informează că au constatat că deja au încheiat contracte cu firma Corona Shipping International încă din data de 29.03.1999 321
Diverse informări şi hotărâri şi procese verbala ale AGA legat de contractul de b/b încheiat cu firma Corona Shipping International 322-333
Decizia din 24.11.1999 prin care se extinde termenul acordat lui corona Shipping International pt. încheierea proiectului de refinanţare a împrumutului până la 31.12.1999 334
Informare a CNM Petromin către Adunarea Generală a Acţionarilor din 17.01.2000 referitor propunere vânzare nava Comăneşti. 335-339
Proces-verbal din 7.03.2000 în care se prezintă situaţia navei Comăneşti 340-343
Reevaluări făcute navelor Fortune 22, Comăneşti, Cărbuneşti, Bobâlna 344-361
Adresa CNM Petromin din 26.01.2000 către FPS referitor refinanţare nave aflate în management Klaveness 362
Adresa Corona Shipping International către CNM Petromin referitor contracte b/b nava Fortune 22, Comăneşti, Cărbuneşti şi Bobâlna 363-389
Proces-verbal  din 09.02.2000 privitor la navele Fortune 22, Comăneşti, Cărbuneşti şi Bobâlna 390 – 393
Adresa CNM Petromin către Dep. Comercial în care îl informează că s-a aprobat modificarea clauzei 31 în conformitate cu solicitarea firmei Corona Shipping International. 394
Proces-verbal din 18.02.2000 de AGA în care se aproba ca în termen de 90 zile de la intrarea în vigoare a contractului de b/b navlositorul Corona Shipping International să cumpere navele care fac obiectul contractului de b/b 395-396
Diverse adrese şi comunicări între FPS şi Petromin precum şi solicitarea lui Corona Shipping International de a cumpăra celor 4 nave prin negociere directă cu plata în rate. 397- 439
Certificatul de înregistrare fiscală şi actul constitutiv al lui SC Corona Shipping International 440-466
Adresa Direcţiei General a Finanţelor Publice către IPG în care comunică că SC Corona International s-a înfiinţat în luna ianuarie 1999 iar la data de 31.12.1999 nu a depus bilanţ contabil 467-470
Adresa Inspectoratului Teritorial de muncă Constanţa către IGP în care comunică că SC Corona Shipping International nu figurează în evidenţele sale cu contracte individuale de muncă sau convenţii civile de prestări servicii. 471
Adresa Camerei de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa către IGP prin care informează faptul că nu a eliberat societăţii com. Corona Shipping International nici o dovadă că este întreprindere mică sau mijlocie ataşând şi o serie de documente. 472 – 479
mandat special acordat de FPS lui CNM Petromin prin care aprobă vânzarea în rate a 4 nave prin negociere directă cu Corona Shipping International 480-481
Împuternicire acordată de Direcţia Teritorială Constanţa a FPS lui Uzum Gheorghe pentru a participa la negocierea directă de la CNM Petromin din 24.07.2000 482
Proces-verbal încheiat la 25.07.2000 cu privire la negocierea directă cu Corona Shipping International pt. vânzarea cu plata în rate a 4 nave aparţinând unor companii subsidiare ale Petromin SA. 483-485
Adresă a SC Corona Shipping International către CNM Petromin SA Constanţa referitor la tratative cumpărare Cărbuneşti, Comăneşti, Fortune, 22 Decembrie 486-488
Adresă CNM Petromin către FPS din 23.02.1999 referitor situaţie nave un contract de management cu T, Klaveness Group 389-492
Hotărârea nr.3 din 27.03.2003 a Tribunalul Arbitrar 493-495
Adresa Corona Shipping către CNM Petromin referitor facturi fiscale la navele Corona Fortune, Corona Light, Corona Luck şi Corona Fury în care se specifică că societăţile liberiene nu pot emite facturi fiscale româneşti cu TVA 496-497
Acţiunea CNM Petromin depusă la Tribunalul Constanţa  şi IGP împotriva Corona Shipping International  prin care solicită să se constate nulitatea absolută a facturilor care au ca obiect cumpărarea celor 4 nave. 498-503

 

Volumul 28 – Documente depuse de Timotin Mariana referitor la afacerea CNM Petromin

Corona Shipping International

Notă privind realizarea măsurilor din strategia de restructurare în vederea privatizării CNM Petromin aprobat de Consiliul de admin. Al FPS prin hot. P/3055 din 22.09.2000  

1-19

Adresa CNM Petromin către FPS pentru emiterea de mandat special reprezentantului FPS în AGA în vederea terminării relaţiilor contractuale de asociere şi comerciale cu grupul Ermis  

 

20-33

Adresa FPS din 1.09.2000 către CNM Petromin prin care s-a returnat Direcţiei Programe Internaţionale Restructurare nota privind măsurile de restructurare necesare în vederea privatizării CNM Petromin  

 

34-35

Informare privind stadiul îndeplinirii măsurilor de restructurare în vederea privatizării CNM Petromin aprobată în Consiliul de administraţie a FPS din 6.03.2000 fiind aprobată de Consiliul de administraţie din 3.06.2000 conf. Hotărârii CA a FPS P/2010/14.06.2000  

 

36-43

Notă privind măsurile de restructurare necesare în vederea privatizării CNM Petromin 44-63
Notă privind măsurile necesare pentru restructurarea şi privatizarea CNM Petromin 64-71
Informare privind situaţia patrimoniului constituit în nave la CBNM Petromin şi propuneri de privatizare a societăţii comerciale 72-77
Situaţia juridică a navelor din patrimoniul CNM Petromin 78-85
CNM Petromin propuneri de privatizare 86-87
Adresa CNM Petromin din 25.11.1999 către FPS referitor la nota privind strategia Petromin pe termen mediu  

88-108

Notă privind transferarea CNM Petromin Constanţa în portofoliul Direcţiei Restructurare 109-116
Mandat special emis la 14.07.2000 de către FPS către CNM Petromin prin care aprobă vânzarea în rate a 4 nave prin negociere directă cu actualul utilizator 118-119
Adresa FPS – Departament Restructurare către Direcţia Gestiune acţionariat cesiuni cu privire la vânzarea navelor Corona Fortune, Corona Fury, Corona Luck şi Corona Light  

120

Adresa FPS Direcţia Gestiune acţionariat cesiuni către Direcţia Restructurare şi pregătire privatizare prin care îi comunică că suma de 11.570.535 dolari plătită de Corona International către Christiania Bank nu poate fi considerată investiţie  

 

121

Adresa CNM Petromin către FPS din 4.05.2000 referitor program restructurare CNM Petromin aprobat în Consiliul de administraţie al FPS 122-127
Adresa  FPS Departament Restructurare către CNM Petromin  prin care solicită să i se comunice acţiunile întreprinse pentru aducerea la îndeplinire a programului de restructurare  

128

Adresa FPS Direcţia restructurare pregătire privatizare din 20.04.2000 către CNM Petromin prin care-şi dă acordul pentru vânzarea navelor Cărbuneşti, Comăneşti, Fortune 22 şi Bobâlna către companii nominate de Corona Shipping International  

 

129

Adresa FPS departament restructurare către direcţia gestiune acţionariat cesiuni prin care solicită să i se transmită date referitor la vânzarea unor nave către Corona Shipping International  

130-131

Adresa FPS Direcţia gestiune acţionariat către direcţia restructurare şi pregătire privatizare prin care solicită unele puncte de vedere cu privire la vânzarea navei Comăneşti  

132-133

Adresa CNM Petromin către FPS din 31.01.2000 referitor la refinanţare nave aflate în managementul Klaveness 134-137
Traducerea din limba engleză a telexului firmei Eurofinance Services SA către Corona Shipping prin care îi prezintă schema de finanţare legat de cele 4 nave şi creditul restant faţă de banca Christiania  

138-140

Adresa Corona Shipping Internaţional către Petromin referitor la contracte de bare-boat Fortune 22, Comăneşti, Cărbuneşti şi Bobâlna 141-143
Textul în  limba engleză a telexului firmei Eurofinance Services SA către Corona Shipping prin care îi prezintă schema de finanţare legat de cele 4 nave şi creditul restant faţă de banca Christiania  

144-149

Adresa CNM Petromin către FPS din 24.01.2000 prin care precizează că firma Corona Shipping International negociază termenii refinanţării prin intermediul firmei Pearll Carriers Limited  

150-154

Certificat de evaluare a navei Comăneşti 155-157
Adresa CNM Petromin către Preşedintele FPS referitor la stadiul proiect-refinanţare-împrumut Christiania pentru navele Fortune 22, Cărbuneşti, Comăneşti şi Bobâlna aflate în prezent în contract de management cu firma norvegiană Torvald Klaveness 158-160
Fals de la Hamburgische Landensbank către Pearll Carriers Limited referitor la finanţarea navelor Fortune 22, Cărbuneşti, Comăneşti şi Bobâlna 161-166
Istoricul relaţiei contractuale cu firma Klaveness 167-190
Fişa contractului credit 1, 2 , şi 4 191-197
Proces verbal din 7.06.1999 privind selecţia de oferte dintre Corona Shipping, Histria Ship Management şi Corona Shipping International  

198

Adresa FPS către CNM Petromin din 16.04.1999 referitor la privatizarea Petromin 199-200
Hotărârea nr.2/23.03.1999 AGA Petromin prin care s-a propus ca cele 7 nave rămase la Klaveness să fie preluate în contract de bare-boat de Corona Shipping International  

201

Proces Verbal fără număr din 23.03.1999, proces verbal nr.28/6.03.1999 referitor la trecerea navelor din managementul Klaveness la Corona Shipping International  

202-206

Ordine de zi stabilite de Consiliul de admin. la 6.03.1999 în care se discută situaţia contractului de management cu Klaveness  

207-208

Bilanţ încheiat la 31.12.1999 de CNM Petromin 209-216
Fişa postului a lui Sergiu Şerbotei 217-221
Fişa postului d-nei Timotin Mariana 222-224
Adeverinţă din pare se adevereşte că d-na Timotin M. este salariat la APAPS în funcţia de expert  

225

Certificat constatator eliberat de Camera de comerţ industrie navigaţie şi agricultură Constanţa pentru SC Corona Shipping International  

226

Solicitarea unei adeverinţe de la Camera de muncă de către Corona Shipping International  

227

Licenţă de transport naval pentru agentul ec. Corona Shipping International 228
Declaraţia a Corona Shipping International pe propria răspundere că societatea nu a desfăşurat activitate de la înfiinţare până la 31.12.1999  

229

 

Volumul 29 – Corporate Register (Registrul Societăţii) Baia de Aramă Inc.

Lista cu directorii şi ofiţerii precum şi specimenele de semnătură februarie 1995 şi august 1992  

1

Contract de societate Baia de Aramă Inc. în conformitate cu Legea privind societăţile comerciale din Liberia  

2-4

Numirea ca agent înregistrat pentru Baia de Aramă Inc. a firmei The International Trust Company din Liberia  

5

Transfer subscriere din 11.06.1992 6-7
Amendamente la contractul de societate al companiei Baia de Aramă Inc 8
Proces verbal al primei şedinţe a cesionarului subscripţiei la capitalul social al companiei Baia de Aramă data 30.06.1992  

9-10

Declaraţie de renunţare la convocarea şedinţei Comitetului director al companiei Baia de Aramă Inc. din 30.06.1992  

11-12

Proces verbal al primei şedinţe a Comitetului director a companiei Baia de Aramă Inc. data 30 iunie 1992  

13

Statutul societăţii Baia de Aramă Inc. adoptat la 30 iunie 1992 14-27
Declaraţie de renunţare la convocarea şedinţei Comitetului director al companiei Baia de Aramă Inc. din 16.07.1992  

28

Proces verbal al AGA a companiei Baia de Aramă Inc. care a avut loc la Constanţa la 16 iulie 1992  

29

Declaraţie de renunţare pentru notificarea acţionarilor data 16 iulie 1992 30
Proces verbal al şedinţei Comitetului director al companiei Baia de Aramă Inc. ce a avut loc la Constanţa la 16 iulie 1992  

31-32

Împuternicire acordată de Baia de Aramă Inc. d-lui Virgil Toanchină 33-34
Declaraţie de renunţare a acţionarilor companiei Baia de Aramă Inc. pentru a renunţa la notificare în vederea ţinerii şedinţei pe data de 20 octombrie 1992  

35

Proces verbal al AGA companiei Baia de Aramă Inc. ce a avut loc la Constanţa la 20 octombrie1992  

36

Declaraţie de renunţare la convocarea şedinţei Comitetului director al companiei Baia de Aramă Inc. 20 octombrie 1992  

37

Proces verbal al şedinţei Comitetului director al companiei Baia de Aramă Inc. ce a avut loc la Constanţa la 20 octombrie 1992  

38-39

Împuternicire acordată de Baia de Aramă eşti Inc. lui Virgil Toanchină la 20 octombrie 1992  

43

Acţiuni necompletate ale societăţii Baia de Aramă Inc. 95-118
Înregistrarea transferului acţiunilor 120-121

 

Volumul 30 Dosar cazier Căpitănie nava Baia de Aramă

Certificat eliberat de Căpitănia Portului Constanţa la 25.06.1999 prin care certifică că această navă a fost înscrisă în Registrul matricol al navelor de categoria I  

1-2

Certificat de livrare emis la data de 27.01.1999  a Navei Baia de Aramă către firma Hebey Ocean Shipping Company  

3

Act de vânzare – Bill of sale al navei Baia de Aramă 4
Fotocopie după registrul matricol la navei Baia de Aramă în care se menţionează că nava a trecut în proprietatea companiei Petromin Overseas Inc. din Liberia  

5-7

Certificat eliberat de Căpitănia Portului Constanţa la 25.06.1999 în care se menţionează că are pavilion român  

8-10

Adresa CNM Petromin către Căpitănia Zonală Constanţa în care se solicită radierea navei Baia de Aramă  

11

Adresa INC către Căpitănia Portului Constanţa prin care solicită scoaterea din evidenţă a navei Baia de Aramă  

12

Ordinul ministrului Transporturilor nr.334 din 25.06.1999 prin care se retrage dreptul de arborare a pavilionului român navei Baia de Aramă şi totodată de dispune radierea acesteia din registrul naval  

 

13-14

Adresa CNM Petromin către d-ul Aleodor Frâncu ministru secretat de stat 15-18
Adresa Căpitănia Portului Constanţa către INC din 24.06.1999 referitor la Baia de Aramă  

19-21

Adresa CNM Petromin din 17.06.1999 către Căpitănia Zonală Constanţa prin care solicită certificatul de radiere pentru nava Baia de Aramă  

22

Adresa Căpitănia Portului Constanţa către INC din 23.04.1999 referitor la nava Bujoreni  

23-24

Adresa INC către Căpitănia Zonală Constanţa din 26.04.1999 privind nava Bujoreni  

25

Adresa lui Germanischer Lloyd din 17.06.1999 către INC prin care confirmă că nava a fost radiată din registrul societăţii  

26-29

adresa lui Sinclair Roche &Temperley din 17.06.1999 referitor la vânzarea Baia de Aramă  

30

Adresa CNM Petromin către INC referitor la nava Baia de Aramă 31-36
Adresa CNM Petromin din 10.06.1999 către Căpitănia Zonală Constanţa prin care solicită retragerea dreptului de arborare a pavilionului român şi scoaterea din evidenţă a navei  

 

37

Două extrase de cont eliberate de Christiania Bank 38-39
Împuternicire acordată de Baia de Aramă Inc. lui Helmut Bogdan 40-41
Act de vânzare – Bill of sale a navei Baia de Aramă către Hebey Ocean Shipping 42-43
Minuta de convocare specială a BOD Baia de Aramă ţinută la 13.01.1999 44-46
Contract de reprezentare a lui Pandele Florentin 47-51
Contract de împrumut încheiat între Christiania Bank şi Petromin Overseas Inc. 52-68
Adresa Baia de Aramă Inc. Liberia către Căpitănia Zonală Constanţa prin care înaintează documente pentru completarea dosarului de radiere  

69

Împuternicire acordată de Werner Kauntz director la Baia de Aramă Inc. lui CNM Petromin  pentru ca să-o reprezinte în relaţiile cu autorităţile române  

70

Împuternicire acordată Baia de Aramă Inc. lui Helmut Bogdan 71-72
Act de vânzare Bill of sale al navei Baia de Aramă 73-74
Proces verbal al şedinţei speciale a Comitetului director al companiei Baia de Aramă Inc. la 13.01.1999  

75-84

Adresa Baia de Aramă Inc. din Liberia către Căpitănia Zonală Constanţa referitor dosar de radiere nava Baia de Aramă  

85

Proces verbal al licitaţiei de oferte înregistrate pentru vânzarea navei Baia de Aramă aparţinând CNM Petromin  

86-87

Hotărârea nr.4/31.03.1998 al AGA prin care se hotărăşte vânzarea navei Baia de Aramă  

88

Contractul de vânzare-cumpărare a navei datat 6.01.1998 între Baia de Aramă Inc. Liberia şi Hebey Ocean Shipping China la preţul 2.650.000 dolari  

89-106

Act de vânzare al navei Baia de Aramă 107-108
Protocol de livrare şi acceptare 109-110
Declaraţie a lui Baia de Aramă Inc.  semnată de Werner Kauntz prin care confirmă că nava este liberă de orice grevări sau ipoteci  

111

Certificat notarial privind reprezentantul legal al companiei Hebey 112-113
Împuternicire acordată de Baia de Aramă Inc. lui Helmut Bogdan 114-115
Certificat prin care atestă că Baia de Aramă nu are impozite şi taxe neplătite 116
Certificat emis de Căpitănia Portului Constanţa prin care certifică că Baia de Aramă are pavilion român şi este proprietatea lui Baia de Aramă Inc. Morovia-Liberia  

117-118

Adresa CNM Petromin către Căpitănia Zonală Constanţa referitor certificat de proprietar şi navă liberă de sarcini pentru Baia de Aramă  

119-120

Diverse adresa al IPJ Constanţa către Căpitănia Portului Constanţa şi a altor societăţi  

121-126

Rol de echipaj întocmit în 1992 127-152
Diverse adrese către Poliţie prin care înaintează dosarele de cazier şi alte aspecte 153-155
Certificat eliberat de Căpitănia Portului Constanţa privind situaţia juridică a unor nave  

156-160

Certificat eliberat de Căpitănia Portului Constanţa prin care certifică că nava Baia de Aramă este proprietatea exclusivă a companiei Overseas din Liberia  

161

Adresa CNM Petromin către Căpitănia Portului Constanţa prin care solicită eliberarea unui nonencumberance certificate pentru Baia de Aramă  

162

Adresa Căpitănia Portului Constanţa către Petromin prin care i se solicită să depună la Căpitănie contractul de bare-boat management  

163-165

Ordinul INC nr.68.0/3889 din 2.11.1992 prin care aprobă transferul de proprietate al navei Baia de Aramă de la Petromin la Petromin Overseas Inc. din Liberia  

166

Acţiunea în fotocopie de la Baia de Aramă Inc. 167
Adresa Căpitănia Portului Constanţa M/16.691/1992 către INC prin care solicită transferul de proprietate al navei Baia de Aramă de la Petromin la Petromin Overseas Inc. din Liberia  

 

168

Fotocopie după acţiunea Petromin Overseas Inc. 169
Statutul societăţii Petromin Overseas Inc. 170-172
Protocol de predare-primire a navei Baia de ramă între Petromin şi Petromin Overseas Inc.  

173

Adresa Căpitănia Portului Constanţa M/15560 către INC prin care solicită să emită ordinul de transfer de proprietate începând cu data de 12.08.1992  

174-177

Adresa Ministerului Justiţiei către ministrul Transporturilor Traian Băsescu prin care îi comunică că pentru a participa la constituirea unei soc. Com. în străinătate nu este necesară o aprobare a Guvernului (fără număr şi dată)  

 

178

Adresa Căpitănia Portului Constanţa către INC nr. M/13396 prin care dispune transferul dreptului de proprietate asupra navei Baia de aramă de la Petromin la Petromin Overseas Inc.  

 

179

Ordinul 457 din 11.08.1999 prin care se acordă dreptul de arbora pavilion românesc navei Baia de Aramă  

180

Actul de vânzare al navei Baia de Aramă 181-182
Certificat în limba engleză emis de Căpitănia Portului Constanţa privitor la situaţia juridică a unor nave care şi-au schimbat armatorii M/13173  

183

Încheierea de autentificare 282/10.06.1992 184
Adresa Petromin către INC prin care roagă să-i elibereze un certificat că nava Baia de Aramă este proprietatea lui Petromin  

185

Certificate eliberate de Căpitănie privind radierea ipotecării navei privind un credit luat de la BCR  

186-192

Certificat de naţionalitate a navei 193-195
protocolul de predare a navelor de la IEFM Navrom Constanţa celor 3 companii, inclusiv Petromin  

196-202

Rol de echipaj 203-276
Diverse documente şi acte în legătură cu construcţia navei şi darea acesteia în exploatare  

277-359

 

Volumul 31 – Documente privind vânzarea navei Baia de Aramă

Împuternicire acordată de Baia de Aramă lui Helmut Bogdan ş.a. pentru efectuarea vânzării acestei nave  

1-3

Proces verbal al şedinţei speciale a Comitetului director al companiei Baia de ramă 13.01.1999  

4-13

Contract de vânzare-cumpărare din 6.01.1998 între Baia de Aramă Inc. Liberia şi Hebey Ocean Shipping China cu preţul de 2.600.000 dolari  

14-39

Adresa CNM Petromin către SIF Transilvania referitor la vânzarea navei Baia de Aramă  

40-41

Protocolul de livrare şi acceptare 42-46
Act de vânzare – Bill of sale privind nava Baia de Aramă 47-49
Înţelegere privind plata comisionului conform contractului de vânzare-cumpărare din 6.01.1999 referitor la vânzarea navei Baia de Aramă  

50-51

Proces verbal din 31.03.1998 al AGA prin care se propune vânzarea unui număr de 3 nave  

53-57

Hotărârea 4 a AGA din 31.03.1998 privind vânzarea navei Baia de Aramă 58
Proces verbal din 23.05.1998 al AGA în care Consiliul de administraţie aprobă ca Baia de Aramă să fie vândută de 4.490.000 dolari  

59-62

Proces verbal din 7.06.1998 al AGA prin care reprezentanţii FPS în AGA aprobă preţul de pornire a licitaţiei la nava Baia de Aramă de la 4.490.000 dolari  

63-64

Adresa CNM Petromin către FPS Bucureşti prin care înaintează documentele în legătură cu vânzarea navei Baia de Aramă  

65-69

Adresa CNM Petromin către FPS Direcţia teritorială Constanţa din 15.06.1998 prin care avizează documentaţia depusă în vederea vânzării navei Baia de Aramă  

70

Proces verbal nr.13/7.08.1998 prin care Consiliul de administraţie aprobă noile preţuri de pornire a licitaţiei navei Baia de Aramă la 3.500.000 dolari  

71-72

Adresa FPS Direcţia teritorială Constanţa către Petromin în care sunt desemnaţi pentru vânzarea de nave din 14.08.1998 Tîrşoagă Ionuţ şi Oancea Mirela  

73

16. Procese verbale încheiate cu privire la vânzarea prin licitaţie a 3 nave printre care şi Baia de Aramă proprietatea CNM Petromin  

74-87

Ofertele privitoare la vânzarea prin licitaţie a navei Baia de Aramă întocmită de Bursa maritimă şi de mărfuri Constanţa  

89-118

Proces verbal nr.24 din 11.01.1999 prin care Mihai Andrei prezintă situaţia navei Baia de Aramă  

119-122

Factură fiscală întocmită de Petromin către Hebey Ocean Shipping la 20.04.1999 în care se menţionează contravaloarea navei Baia de Aramă la 2.650.000 dolari  

123

Adresa CNM Petromin către PCSJ prin care menţionează că cu excepţia navei Bicaz la care în contractul de vânzare-cumpărare apare Petromin ca vânzător în cazul celorlalte nave apar ca vânzători companiile din Liberia  

 

124-125

Adresa FPS către IGP din 21.11.2001 prin care comunică date în legătură cu vânzarea navelor Bujoreni, Barboşi, Băneasa, Baia de Aramă  

126-129

Adresa APAPS către IGP prin care confirmă că unele documente privitoare la vânzarea unor nave nu se regăsesc  

130

 

Volumul 32 – Corporate Register (Registrul Societăţii) Borzeşti Inc.

Proces verbal întocmit de IGP privind ridicarea a 18 dosare Corporate Register 1-2
Traducere legalizată a unui material privind înmatricularea navelor în Liberia 3-42
Adresa firmei Lemonis and Associates către Petromin prin care trimite în original contractul de societate şi statutul societăţii Borzeşti Inc.  

43

Certificat privind societatea Borzeşti Inc. eliberat de Ministerul Afacerilor Externe din Liberia  

44-45

Amendament la contractul de societate 46-47
Duplicat după originalul documentului privind societăţile comerciale 48-53
Contract de societate a lui Borzeşti Inc. în conformitate cu legea privind societăţile comerciale din Liberia  

54-62

Adresa emisă de International Trust Company din Liberia cum că este numit agent pentru Borzeşti Inc.  

63

Înregistrarea la Ministerul Afacerilor Externe a societăţii Borzeşti Inc. la 11.06.1992 64

 

Volumul 33 – Dosar cazier Căpităniei nava Borzeşti

Adresa INC din 1.11.2001 către IGP referitor la nava Cărbuneşti, Barboşi, Borzeşti, Băneasa, Comăneşti în care comunică că nu poate pune la dispoziţie contractele de bare-boat charter întrucât nu există  

 

1-5

Copie după foaia matricolă a navei Borzeşti în care se menţionează că aceasta se radiază din registrul matricol  

6-7

Adrese ale Poliţiei municipiului Constanţa către Căpităniei pentru a-i pune la dispoziţie diverse documente  

8-11

Ordinul INC nr.68.0/3942 din 16.12.1992 către Căpitănia Portului Constanţa prin care îi face cunoscut că se aprobă radierea navei Borzeşti din registrul matricol începând cu data de 16.12.1992  

 

12

Adresa INC nr.68.0/3888 din 2.11.1992 către Căpitănia Portului Constanţa prin care se aprobă transferul de proprietate a navei Borzeşti de la Petromin la Petromin Overseas Inc. din Liberia  

 

13

Certificat provizoriu de naţionalitate emis de autorităţile liberiene pentru nava Borzeşti  

14

Diverse certificate de clasă eliberate de Lloyd’s Register of Shipping şi RNR 15-25
Certificat M/20023/1992 eliberat de Căpitănia Portului Constanţa prin care certifică că nava Borzeşti este proprietatea exclusivă a lui Petromin Overseas Inc. din Liberia din 12.08.1992  

 

26

Certificat de naţionalitate al navei Borzeşti emis la 12.08.1992 27
Rol de echipaj al navei Borzeşti 28-39
Certificat de naţionalitate al navei Borzeşti emis la 26.11.1990 40
Adresa Căpitănia Portului Constanţa M/16681/1992 către INC prin care solicită transferul de proprietate al navei de la Petromin la Petromin Overseas Inc.  

41

Acţiune în copie a lui Borzeşti Inc. 42
Acţiune în copie a lui Petromin Overseas Inc. 43
Statutul societăţii Petromin Overseas Inc. 44-47
Adresa Căpitănia Portului Constanţa M/15777/1992 către INC prin care solicită emiterea ordinului transferului de proprietate a navei Borzeşti începând cu 12.08.1992  

48

Un material documentar înaintat de Căpitănia Portului Constanţa către INC M/15560 prin care solicită emiterea ordinului de transfer de proprietate 49-51
Adresa Ministerului Justiţiei către ministrul Transporturilor Traian Băsescu în care i se comunică că pentru a participa la constituirea unei soc. Com. în străinătate nu este necesară aprobarea Guvernului  

 

52

Adresa Căpitănia Portului Constanţa M/13392/1992 către INC prin care îi înaintează documentaţia juridică pentru a dispune transferul de proprietate a navei Borzeşti de la Petromin la Petromin Overseas Inc.  

 

53

Certificat în limba engleză emis de Căpitănia Portului Constanţa la 12.08.1992 privitor la situaţia juridică a unor nave care şi-au schimbat armatorii  

54-55

Ordinul 457/11.08.1992 al ministrului Transporturilor prin care se acordă dreptul de arborare pavilion românesc navei Borzeşti proprietatea companiei Petromin Overseas Inc.  

 

56

Actul de vânzare al navei Borzeşti cu un dolar către Borzeşti Inc. din Liberia 57
Certificat în limba engleză eliberat de Căpitănia Portului Constanţa prin care certifică că nava este proprietatea exclusivă a lui Petromin din 6.08.1990  

58

Adresa CNM Petromin către INC prin care solicită eliberarea unui certificat de radiere a navei din registrul matricol  

59

adresa Căpitănia Portului Constanţa M/11871/1992 către INC prin care îi înaintează documentaţia juridică în vederea retragerii dreptului arborare a pavilionului român, menţionând şi contractul de bare-boar charter care nu există  

 

60

Adresa Consulatului general al republicii Liberia din Oslo către Torvald Klaveness prin care confirmă că cele 16 companii înfiinţate sunt înmatriculate în Liberia conform legii acestei ţări  

 

61

Ordinul 418 din 20.07.1992 al ministrului Transporturilor prin care se aprobă dreptul de a arbora pavilion liberian unui număr de 6 nave printre care şi Borzeşti  

62

Contractul de management din 16.07.1992 63-70
Protocolul de predare a navelor aparţinând IEFM Navrom Constanţa către cele 3 companii printre care şi Petromin  

71-76

Certificatul de naţionalitate a navei emis la 9.08.1992 77
Rol de echipaj 78-121
Diverse documente, ordine şi certificate necesare pentru construcţia navei 122-288

 

Volumul 34 – Documente vânzare nava Borzeşti

Proces verbal al întâlnirii acţionarilor lui Borzeşti Inc. din 18.02.1994 prin care aleg directorii şi ofiţerii  

1

Notificarea de renunţare din 18.02.1994 2
certificatul secretarului Borzeşti Inc. din 18.02.1994 3
Notificarea de renunţare 30.05.1995 4
Proces verbal al întâlnirii acţionarilor Borzeşti ţinută la Constanţa la 30.05.1995 5
Proces verbal al întâlnirii acţionarilor Petromin Overseas Inc. din 30.05.1996 6
Proces verbal al întâlnirii acţionarilor Petromin Overseas Inc. din 30.08.1996 ţinut la Constanţa  

7-9

Hotărârea FPS Comitetul de direcţiei din 15.08.1998 prin care aprobă notele din anexă 10
Punctul 96 din notă menţionează solicitarea CNM Petromin pentru emiterea unui mandat special reprezentanţilor FPS în AGA în vederea vânzării cu plata integrală a 9 nave prin negociere directă cu actualii utilizatori 11
contractul de v-c datat 17.03.1997 între Borzeşti Inc. din Liberia şi Telmar Shipping Panama prin care ultimul cumpără nava Borzeşti pavilion liberian cu suma de 5,1 milioane USD în numerar 12-23
actul de vânzare – Bill of sale prin care nava Borzeşti se vinde de Borzeşti Inc. lui Telmar Shipping din Panama la 5,1 milioane USD 24
Protocolul de predare a navei semnat la 24.03.1997 25
13. Adresa lui Borzeşti Inc. din Liberia către Telmar Shipping Panama prin care aceasta se obligă să-i livreze certificatul de radiere din registrul liberian în 30 de zile 26
14. certificat de proprietate şi obligaţii emis de autorităţile liberiene 27-28
15. adresa CNM Petromin  către Klaveness prin care îi informează că a vândut nava Borzeşti cu suma de 5,1 milioane USD 29-30
16. Împuternicire prin care Lupu Marin directorul Borzeşti Inc. din Liberia îl numeşte ca agent să semneze şi să execute contractul de v-c pe Stănilă Viorel 31
17. Corespondenţă diversă purtată între avocaţii Flora Lemonis & Associates privind documentele care trebuie întocmite pentru a putea vinde această navă din Liberia 32-106
18. Hotărârea AGA din 10.02.1997 prin care se aprobă vânzarea navelor Balota, Băceşti şi Borzeşti 108
19. Adresa APAPS către IGP privind comunicarea unor date legate de vânzarea prin diverse metode în perioada 1991-2000 a unui număr de 12 nave 109-113

 

 

Volumul 35 – Corporate Register (Registrul Societăţii) Bujoreni Inc.

Lista cu directorii şi ofiţerii precum şi specimenele de semnătură februarie 1995 şi august 1992  

1-6

Contract de societate Bujoreni Inc. în conformitate cu Legea privind societăţile comerciale din Liberia  

7-14

Numirea ca agent înregistrat pentru Bujoreni Inc. a firmei The International Trust Company din Liberia  

15

Transfer subscriere din 11.06.1992 17-18
Amendamente la contractul de societate al companiei Bujoreni Inc 19-22
Proces verbal al primei şedinţe a cesionarului subscripţiei la capitalul social al companiei Bujoreni data 30.06.1992  

25-26

Declaraţie de renunţare la convocarea şedinţei Comitetului director al companiei Bujoreni Inc. din 30.06.1992  

27-28

Proces verbal al primei şedinţe a Comitetului director a companiei Bujoreni Inc. data 30 iunie 1992  

29-30

Statutul societăţii Bujoreni Inc. adoptat la 30 iunie 1992 31-51
Declaraţie de renunţare la convocarea şedinţei acţionarilor companiei Bujoreni Inc. din 16.07.1992  

52-53

Declaraţie de renunţare la convocarea şedinţei Comitetului director al companiei Bujoreni Inc. din 16.07.1992  

54-55

Proces verbal al AGA a companiei Bujoreni Inc. care a avut loc la Constanţa la 16 iulie 1992  

56-57

Proces verbal al şedinţei Comitetului director al companiei Bujoreni Inc. ce a avut loc la Constanţa la 16 iulie 1992  

58-61

Împuternicire acordată de Bujoreni Inc. d-lui Virgil Toanchină 16.07.1992 62-65
Declaraţie de renunţare a acţionarilor companiei Bujoreni Inc. pentru a renunţa la notificare în vederea ţinerii şedinţei pe data de 20 octombrie 1992  

66-67

Proces verbal al AGA companiei Bujoreni Inc. ce a avut loc la Constanţa la 20 octombrie1992  

68-69

Declaraţie de renunţare la convocarea şedinţei Comitetului director al companiei Baia de Aramă Inc. 20 octombrie 1992  

70-71

Proces verbal al şedinţei Comitetului director al companiei Bujoreni Inc. ce a avut loc la Constanţa la 20 octombrie 1992  

72-75

Împuternicire acordată de Bujoreni eşti Inc. lui Virgil Toanchină la 20 octombrie 1992  

76-80

Acţiuni necompletate ale societăţii Bujoreni Inc. 133-157
Registrul de transfer 158-159

 

Volumul 36 – Dosar cazier căpitănie nava Bujoreni

Copie după registrul matricol al navei Bujoreni în care se menţionează că nava trece din proprietatea Petromin în proprietatea Petromin Overseas Inc. din Liberia din 12.08.1992  

1-2

Certificat de naţionalitate 3
Proces verbal încheiat de Căpitănia Portului Constanţa cu ocazia anulării certificatului de naţionalitate a navei Bujoreni  

4

Certificat de naţionalitate eliberat de INC pentru armatorul Bujoreni Inc. Liberia din 12.08.1992  

5-7

Eliberarea unui certificat în limba engleză de Căpitănia Portului Constanţa la 28.06.1999 prin care certifică că nava este proprietatea lui Petromin Overseas Inc. Liberia din 12.08.1992  

8-9

Proces verbal din 28.06.1999 cu ocazia anulării certificatului de naţionalitate a navei Bujoreni 10
Certificat eliberat în limba română prin care certifică că nava Bujoreni s-a aflat în proprietatea companiei Overseas Inc.  

11

Adresa CNM Petromin către Căpitănia Zonală Constanţa prin care solicită eliberarea certificatului de radiere  

12

Adresa INC către Căpitănia Portului Constanţa privind scoaterea din evidenţă a navei Bujoreni 13
Ordinul 333 din 25.06.1999 al ministrului Transporturilor Traian Băsescu privind retragerea dreptului de arborare a pavilionului român navei Bujoreni 14-16
Adresa Căpitănia Portului Constanţa către Aleodor Frâncu ministru secretar de stat din 24.06.1999  

17-20

Adresa Căpitănia Portului Constanţa către INC din 24.06.1999 referitor la nava Bujoreni 21-23
Adresa CNM Petromin din 17.06.1999 către Căpitănia Zonală Constanţa prin care solicită certificatul de radiere pentru nava Bujoreni  

24

Adresa lui Sinclair Roche &Temperley din 17.06.1999 referitor la vânzarea navei Bujoreni 25
Adresa lui Germanischer Lloyd din 17.06.1999 către INC prin care confirmă că nava a fost radiată din registrul societăţii  

26-27

Adresa CNM Petromin din 10.06.1999 către Căpitănia Zonală Constanţa prin care solicită retragerea dreptului de arborare a pavilionului român şi scoaterea din evidenţă a navei  

28-30

Adresa CNM Petromin către Căpitănia Portului Constanţa retragerea dreptului de arborare a pavilionului român şi scoaterea din evidenţă a navei Bujoreni  

31

Adresa lui Germanischer Lloyd din 17.06.1999 către INC 32
Numirea lui Dan Ion şi Pandele Florentin în Consiliul de administraţie numiţi în Adunarea generală a Petromin  

33

Diverse extrase cont eliberate de Christiania Bank 34-36
Împuternicire acordată de Werner Kauntz director la Bujoreni Inc. lui CNM Petromin  pentru ca să-o reprezinte în relaţiile cu autorităţile române  

37

Act de vânzare – Bill of sale a navei Bujoreni către Hebey Ocean Shipping 38-40
Proces verbal al şedinţei speciale a Comitetului Director al companiei Bujoreni la 8.12.1998 41-45
Împuternicire acordată de Bujoreni Inc. lui Helmut Bogdan 46-47
Adresa CNM Petromin din 2.06.1999 către Căpitănia Zonală Constanţa referitor la radierea din matricol al navei Bujoreni  

48

26. Contract de împrumut datat 26 aprilie 1998 între Petromin Overseas Inc. şi Christiania Bank 49-76
Adresa Bujoreni Inc. Liberia către Căpitănia Portului Constanţa prin care solicită radierea din registrul matricol al navei Bujoreni  

77

Certificat emis de Căpitănia Zonală Constanţa la 25.06.1999 prin care certifică scoaterea din evidenţă a navei  

78-79

Act de vânzare a navei Bujoreni către Hebei Ocean Shipping 80-81
Adresa Căpităniei Portului Constanţa din 18.09.1997 către CNM Petromin privind situaţia juridică a unei nave  

82

 Certificat eliberat de Căpitănia Portului Constanţa M/13173/1992 privind statutul juridic al unor nave care şi-au schimbat armatorul Petromin  

83-86

Proces verbal încheiat de Bursa maritimă şi de mărfuri Constanţa cu privire la licitaţia de vânzare prin oferte privind nava Bujoreni  

87-88

Protocolul de livrare şi acceptare 89
Adresa Căpităniei Portului Constanţa către CNM Petromin din 27.04.1999 solicitând prezentarea în dublu exemplar în formă originală a unor documente  

90

Adresa INC către Căpitănia Zonală Constanţa din 26.04.1999 cu privire la scoaterea din evidenţă a navei Bujoreni  

91

Adresa Căpităniei Portului Constanţa către INC din 23.04.1996 privind scoaterea din evidenţă a navei Bujoreni  

94-95

Adresa CNM Petromin către Căpitănia Zonală Constanţa privind radierea navei Bujoreni 96
Contractul de reprezentare a lui Doru Luţac 97-103
Protocolul de livrare şi acceptare 104
Proces verbal de licitaţie de oferte înregistrate pentru vânzarea navei Baia de Aramă la Bursa maritimă şi de mărfuri  

105-106

Hotărârea nr.4 a AGA din 31.03.1998 privind vânzarea navei Baia de Aramă 107
Contract de reprezentare a lui Pandele Florentin 108-111
Contract de reprezentare a lui Doru Luţac 112-115
Memoriu a CNM Petromin către Ministerul Transporturilor şi INC 116-119
Contract de vânzare-cumpărare din 2.12.1998 între Bujoreni Inc. Liberia şi Hebei Ocean Shipping China privind vânzarea navei Bujoreni la preţul de 1,9 milioane dolari  

120-123

Contract de management încheiat între Petroklav Management Inc. şi Torvald Klaveness 124-127
O situaţie cuprinzând cele 16 nave în care se menţionează şi clasa acestora 128
Hotărârea nr.4 a AGA din 31.03.1998 privind vânzarea navei Bujoreni 129
Certificat eliberat de organele fiscale că nava nu are impozite şi taxe neplătite 130
Proces verbal al licitaţiei de oferte înregistrat pentru vânzarea navei Baia de Aramă 131-133
Contract de credit în limba engleză din 22.04.1998 între Petromin Overseas şi Christiania Bank 134-138
Act de vânzare a navei Bujoreni cu un dolar de la Petromin la Bujoreni Inc. din Liberia 139
Hotărârea 17 a Consiliului împuterniciţii statutului privind formarea unei companii holding cu sediul în Liberia şi 15 companii subsidiare de unică navă  

140

certificat eliberat de Căpitănia Zonală Constanţa la 11.12.1998 prin care certifică că nava este proprietatea lui Petromin Overseas Inc.  

141

Adresa Căpităniei Portului Constanţa din 16.03.1999 către CNM Petromin referitor la radierea navei Bujoreni  

142

Adresa CNM Petromin din 12.03.1999 către Căpitănia Zonală Constanţa prin care înaintează dosarul de radiere a navei Bujoreni  

143

Declaraţie în numele lui Bujoreni Inc. din Liberia prin care atestă că au vândut nava Bujoreni liberă de orice sarcini şi creanţe  

144

Actul de vânzare a navei Bujoreni 145-148
Traducerea din limba engleză a contractului de vânzare-cumpărare 149-156
Contractul în limba engleză de vânzare cumpărare 157-160
Rolul de echipaj 161-177
Adresa Căpităniei Portului Constanţa către CNM Petromin referitor la schimbarea pavilionului navei Bujoreni  

178

Adresa CNM Petromin către Căpitănia Zonală Constanţa din 4.01.1999 referitor la schimbarea pavilionului navei Bujoreni  

179

Hotărârea nr.1 a AGA din 22.12.1998 privind aprobarea trecerii navei Bujoreni din patrimoniul Petromin ca aport în natură la patrimoniul companiei subsidiare Bujoreni Inc. din Liberia  

180

Eliberarea unui certificat în limba engleză de către Căpitănia Zonală Constanţa la 11.08.1998 prin care certifică că nava este proprietatea lui Petromin Overseas Inc. Liberia  

181

Adresa CNM Petromin din 9.12.1998 către Căpitănia Zonală Constanţa referitor la certificatul de proprietar şi navă liberă de sarcini pentru nava Bujoreni  

182

Adrese diverse ale poliţiei şi altor societăţi către Căpitănia Portului Constanţa 183-190
Rolul de echipaj 191-239
Adresa CNM Petromin către Căpitănia Portului Constanţa din 18.04.1996 prin care solicită eliberarea unui nou rol de echipaj  

240

Adresa CNM Petromin către Căpitănia Zonală Constanţa din 26.07.1995 solicitând eliberarea unei liste cu navele aflate în proprietatea CNM Petromin  

241-248

Adresa CNM Petromin către Căpităniei Portului Constanţa din 25.01.1995 prin care solicită eliberarea unui certificat de non encumberance certificate pentru Bujoreni  

249-252

ordinul INC nr.68.0/3886/3.11.1998 către Căpităniei Portului Constanţa prin care aprobă transferul de proprietate asupra navei Bujoreni de la CNM Petromin la Petromin Overseas Inc. Liberia  

253

Adresa Căpităniei Portului Constanţa M/16780/1992 către INC prin care înaintează o serie de documente necesare transferului de proprietate 254
Acţiunea lui Bujoreni Inc. în fotocopie 255
Acţiunea lui Petromin Overseas Inc. în fotocopie 256
Statutul societăţii Petromin Overseas Inc. 257-260
Adresa Căpităniei Portului Constanţa M/15969/1992 către Petromin prin care solicită documentaţia juridică pentru transferul navelor  

261

Protocolul de predare primire din 12.08.1992 între Petromin şi Petromin Overseas Inc. 262
Adresa Căpităniei Portului Constanţa M/15560/1992 către INC prin care solicită emiterea ordinului de transfer de proprietate începând cu 12.08.1992  

263-265

Adresa Ministerului Justiţiei fără număr şi dată către ministrul Transporturilor Traian Băsescu prin care îi comunică că pentru a participa la constituirea unui soc. Com. în străinătate nu este necesară aprobarea Guvernului  

266

Ordinul 457 din 11.08.1998 al ministrului Transporturilor Traian Băsescu prin care acordă dreptul de arborare a pavilionului românesc proprietatea lui Petromin Overseas Inc. 267
Adresa Căpităniei Portului Constanţa M/13394/1992 către INC prin care înaintează documentaţia juridică privind transferul de proprietate al navei Bujoreni 268
actul de vânzare al navei Bujoreni cu un dolar de la Petromin la Bujoreni Inc. Liberia 269
certificat emis de Căpităniei Portului Constanţa M/13173/1992 cu privire la situaţia juridică a unor nave care şi-au schimbat armatorul Petromin  

270-272

Adresa CNM Petromin din 12.07.1992 către INC privind eliberarea unu certificat din care să reiasă că nava este proprietatea Petromin  

273-274

Protocolul de predare-primire a navelor aparţinând IEFM Navrom Constanţa către cele 3 companii inclusiv Petromin 275-280
Certificat de naţionalitate şi diverse certificate de clasă, rolul de echipaj şi diverse autorizaţii pentru construcţia navei şi darea acesteia în exploatare 281-431

 

Volumul 37- Vânzarea navei Bujoreni către Hebei Ocean Company

Împuternicire dată de Bujoreni Inc. din Liberia lui Helmut Bogdan pentru a efectua vânzarea navei  

1-3

Proces verbal al şedinţei speciale a Comitetului director al companiei Bujoreni Inc. din 8.12.1998  

4-7

Scrisoare de la chinezi în care se referă la depozitul de 10% constituit pentru cumpărarea navei  

8

certificat fiscal eliberat navei Bujoreni 9
împuternicire dată de directorul Petromin pentru Helmut Bogdan pentru vânzarea navei Barboşi 10
Act de vânzare a navei Bujoreni între Bujoreni Inc. Liberia şi Hebei Ocean Shipping China 11-13
Contract de vânzare-cumpărare datat 2.12.1998 între Bujoreni In. Liberia şi Hebei Ocean Shipping China pentru vânzarea navei Bujoreni la preţul de 1,9 milioane dolari  

14-35

Adresa CNM Petromin către PNA în care înaintează protocolul de livrare a navei şi factura de combustibil 36-41
Protocolul de livrare şi acceptare 42-43
Înţelegerea privind plata comisioanelor conform contractului de vânzare-cumpărare din 2.12.1998 referitor la vânzarea navei Bujoreni 44
Adendum nr.1 cu privire la vânzarea navei Bujoreni 45-47
proces verbal din 31.03.1998 al AGA referitor la vânzarea navei Bujoreni 49-53
hotărârea nr.4 a AGA din 31.03.1998 prin care se aprobă vânzarea navei 54
proces verbal nr.6 din 23.05.1998 prin care Consiliul de administraţie aprobă pentru nava Bujoreni preţul de pornire a licitaţiei la suma de 3.440.000 dolari 55-58
proces verbal din 7.06.1998 în care reprezentanţii FPS în AGA aprobă preţurile de pornire a licitaţiei la nava Bujoreni la 3.440.000 dolari 59-61
proces verbal nr.13 din 7.08.1998 în care Consiliul de Administraţie aprobă ca preţul de pornire a licitaţiei la nava Bujoreni să înceapă la 2.500.000 dolari 62-65
procese verbale încheiate cu privire la vânzarea prin licitaţie a 3 nave inclusiv Bujoreni 66-79
informare către AGA din 26.10.1998 în care se prezintă situaţia financiară actuală a companiei Petroklav 80-83
adresa CNM Petromin către FPS din 10.09.1998 cu privire la situaţia navelor Bujoreni, Baia de Aramă şi Barboşi 84-86
Memoriu adresat de CNM Petromin către ministrul Traian Băsescu referitor la certificate de radiere ale navelor Bujoreni şi Baia de Aramă 87-90
Ofertele privind vânzarea prin licitaţie a navei Bujoreni prin Bursa maritimă şi de mărfuri 92-121
Înaintarea unor documente de către DGV către IGP prin care s-a solicitat vămuirea navei Bujoreni 122-146
Adresa BNR către IGP prin care remit copii după documentele CNM Petromin cu privire la nava Bujoreni depuse la BNR 147-191
Adresa APAPS către IGP din 21.11.2001 prin care comunică date în legătură cu vânzarea prin licitaţie deschisă cu strigare a navelor Bujoreni, Barboşi, Băneasa şi Baia de Criş  

192-195

Adresa APAPS sucursala regionala Sud-est către IGP prin care comunică că o serie de documente nu se regăsesc în arhivă 196
Adresa CNM Petromin către PCSJ în care comunică că cu excepţia navei Bicaz la care contractul de v-c apare Petromin ca vânzător în cazul celorlalte nave apar ca vânzători companiile din Liberia 197
Factură fiscală prin care CNM Petromin vinde lui Hebei Ocean Shipping nava Bujoreni la preţul de 1,9 milioane dolari 198

 

Volumul 38 – Corporate Register (Registrul Societăţii) Balota Inc.

Lista cu directorii şi ofiţerii precum şi specimenele de semnătură februarie 1995 şi august 1992  

1-5

Contract de societate Balota Inc. în conformitate cu Legea privind societăţile comerciale din Liberia  

7-14

Numirea ca agent înregistrat pentru Balota Inc. a firmei The International Trust Company din Liberia  

15

Transfer subscriere din 11.06.1992 17-18
Amendamente la contractul de societate al companiei Balota Inc 19-21
Proces verbal al primei şedinţe a cesionarului subscripţiei la capitalul social al companiei Balota data 30.06.1992  

24-25

Declaraţie de renunţare la convocarea şedinţei Comitetului director al companiei Balota Inc. din 30.06.1992  

26-27

Proces verbal al primei şedinţe a Comitetului director a companiei Balota Inc. data 30 iunie 1992  

28-29

Statutul societăţii Balota Inc. adoptat la 30 iunie 1992 30-50
Declaraţie de renunţare la convocarea şedinţei acţionarilor companiei Balota Inc. din 16.07.1992  

51-52

Proces verbal al AGA a companiei Balota Inc. care a avut loc la Constanţa la 16 iulie 1992  

53-54

Declaraţie de renunţare la convocarea şedinţei Comitetului director 55-56
Proces verbal al şedinţei Comitetului director al companiei Balota Inc. ce a avut loc la Constanţa la 16 iulie 1992  

57-60

Împuternicire acordată de Balota Inc. d-lui Virgil Toanchină 16.07.1992 61-64
Declaraţie de renunţare a acţionarilor companiei Balota Inc. pentru a renunţa la notificare în vederea ţinerii şedinţei pe data de 20 octombrie 1992  

65-66

Proces verbal al AGA companiei Balota Inc. ce a avut loc la Constanţa la 20 octombrie1992  

67-68

Declaraţie de renunţare la convocarea şedinţei Comitetului director al companiei Balota Inc. 20 octombrie 1992  

69-70

Proces verbal al şedinţei Comitetului director al companiei Balota Inc. ce a avut loc la Constanţa la 20 octombrie 1992  

71-74

Împuternicire acordată de Balota Inc. lui Virgil Toanchină la 20 octombrie 1992 75-81
Acţiuni necompletate ale societăţii Balota Inc. 133-157
Registrul de transfer de acţiuni 158-159

 

Volumul 39 – Dosar cazier Căpităniei nava Balota

Copie după registrul matricol la navei Balota în care se menţionează că aceasta trece din proprietatea Petromin în proprietatea lui Petromin Overseas Inc. din Liberia 1-2
Certificat în limba engleză emis de Căpitănia Portului Constanţa la 27.10.1998 prin care i se retrage pavilionul românesc 3-6
Adresa CNM Petromin către Căpitănia Zonală Constanţa din 27.10.1998 referitor la radierea navei Balota 7
Certificat de naţionalitate al navei emis de INC la 12.08.1992 în care se menţionează că armatorul navei este Balota Inc. din Liberia 8-10
Diverse certificate de clasă eliberate de Germanischer Lloyd şi RNR 11-34
Ordinul ministrului Transporturilor Traian Băsescu nr.637/27.10.1998 prin care se retrage dreptul de arborare a pavilionului român navei Balota 35
Ordinul INC din 27.10.1998 către Căpitănia Portului Constanţa referitor la scoaterea din evidenţă a navei Balota 36-39
Adresa Căpitănia Portului Constanţa către INC prin care solicită scoaterea navei Căpitănia Portului Constanţa din evidenţa Căpităniei având în vedere că nava a fost vândută 40-44
Adresa CNM Petromin către Căpitănia Zonală Constanţa prin care solicită retragerea dreptului de arborare a pavilionului românesc pentru nava Balota 45-46
Adresa Căpitănia Portului Constanţa către CNM Petromin prin care solicită având la bază contractul de v-c factura fiscală declaraţia de încasare valutară şi declaraţia vamală 47-48
certificat fiscal din care rezultă că nava Balota nu are impozite şi taxe neplătite 49
Adresa CNM Petromin către Căpitănia Zonală Constanţa din 8.04.1998 în care solicită completarea documentaţiei referitoare la nava Balota 50-58
Adresa Căpităniei Zonale Constanţa către CNM Petromin prin care solicită depunerea unor acte în urma vânzării navei ca declaraţie vamală, declaraţie de încasare valutară 59-64
Adresa CNM Petromin din 10.03.1998 către Căpitănia Zonală Constanţa referitor dosar scoatere din evidenţă a navei Balota 65
Hotărârea AGA din 10.02.1997 prin care se hotărăşte vânzarea navei Balota 66
Proces verbal încheiat la 5.11.1997 referitor vânzare la licitaţie nava Balota 67-70
Garanţie emisă de Deiulemar 71-73
Contract de v-c datat 24.11.1997 în care Balota Inc. din Liberia vinde lui Recoten Limited Dublin nava Balota la preţul de 5.124.000 USD 74-88
Proces verbal al şedinţei speciale a acţionarilor companiei Balota Inc. ţinută la 20.01.1998 89-93
Adresa lui Nolarma-dry Cargo SRL către Histria Ship Management SRL prin care înaintează Adendum nr.1 la contractul de v-c a navei Balota 94-97
Adresa CNM Petromin către Căpitănia Zonală Constanţa din 30.05.1998 prin care solicită eliberarea unui certificat de navă liberă de sarcini şi de proprietari 98
Diverse adrese între poliţie şi Căpităniei prin care solicită o serie de documente legat de nava Balota 99-104
Protocolul de livrare şi acceptare 105-106
Factura privind vânzarea navei Balota la preţul de 5.120.000 USD 107-109
Act de transfer nava Balota 110-112
Adresa Căpităniei către IJP Constanţa prin care înaintează dosarele de cazier ale celor 18 nave 113-114
Diverse certificate eliberate de RNR şi Germanisher Lloyd’s 115-126
Certificat eliberat de Căpitănia Portului Constanţa referitor la situaţia juridică a unor nave 127-131
Eliberarea unui certificat de către Căpitănia Portului Constanţa din 26.01.1995 în care se certifică că nava Balota se află în proprietatea exclusivă a lui Petromin Overseas Inc. 132
Adresa CNM Petromin către Căpitănia Portului Constanţa din 25.01.1995 prin care solicită eliberarea unui certificat non encumberance certificate 133
Adresa CNM Petromin către Căpitănia Portului Constanţa prin care le comunică că contractele de vânzare sunt confidenţiale 134
Adresa Căpitănia Portului Constanţa către Petromin prin care solicită să depună la Căpitănia Constanţa copia contractului de management bare-boat sau joy inventure 135
Ordinul ISNC nr.68.0/3891 din 2.11.1992 către Căpitănia Portului Constanţa  prin care îi face cunoscut că a aprobat transferul de proprietate a navei Balota de la Petromin la Petromin Overseas INC. 136
Acţiunea în fotocopie a lui Balota INC. 137
Adresa Căpitănia Portului Constanţa M/16696/1992 către ISNC prin care solicită completarea documentaţiei juridice a navei Balota pentru transferul de proprietate 138
Statutul societăţii Petromin Overseas Inc. şi fotocopia acţiunii 139-143
Adresa Căpităniei Portului Constanţa M/15969/1992 către Petromin privind completarea documentaţiei cu referire la transferul de proprietate efectuat asupra navei Balota 144
Adresa Căpitănia Portului Constanţa M/15560 către ISNC 145-146
Protocol de predare primire din 12.08.1992 privind nava Balota între Petromin şi Petromin Overseas Inc. din Liberia 147
Adresa Ministerului Justiţiei către ministrul Transporturilor Traian Băsescu prin care îi comunică că pentru a participa la constituirea unui societăţi comerciale în străinătate nu este necesară o aprobare a Guvernului 148
Adresa Căpitănia Portului Constanţa M/13393/1992 către ISNC prin care înaintează documentaţia juridică pentru a dispune transferul de proprietate a navei Balota 149
Ordinul ministrului Transporturilor Traian Băsescu nr.457/11.08.1992 prin care se acordă dreptul de arborare a pavilionului românesc navei Balota proprietatea Petromin Overseas Inc. din Liberia 150
Act de vânzare – Bill of sale prin care nava Balota se vinde cu un dolar de la CNM Petromin la Balota Inc. din Liberia 151
44. Certificat emis de Căpitănia Portului Constanţa M/13173/12.08.1992 privitor la situaţia juridică a unor nave care şi-au schimbat armatorul Petromin 152-154
Adresa CNM Petromin către ISNC din 22.07.1992 prin care solicită eliberarea unui certificat din care să reiasă că nava Balota este liberă de orice datorii 155
Certificat emis de Căpitănia Portului Constanţa M/12021/1992 prin care certifică că nava este proprietatea exclusivă a lui Petromin din 6.08.1990 156
Protocolul de predare-primire a navelor fostei IEFM Navrom Constanţa către cele trei companii inclusiv Petromin din 6.08.1990 157-162
Certificat de naţionalitate al navei emis la 12.07.1985, certificate de clasă 163-213
Adresa Căpitănia Portului Constanţa M/16696 către ISNC prin care solicită transferul de proprietate a navei Balota de la Petromin la Petromin Overseas Inc. din Liberia 214
 Adresa CNM Petromin din 8.10.1992 către ISNC prin care solicită schimbarea companiei armatoare pentru un număr de 11 nave în companii liberiene unice deţinătoare de navă în conformitate cu Ordinul min. Transporturilor Traian Băsescu nr.457/11.08.1992 215-216
Acţiunile în fotocopie la soc. Balota Inc. şi Petromin Overseas Inc. 217-218
Statutul societăţii Petromin Overseas Inc. 219-223
Act de vânzare nava Balota 224
Adresa Căpitănia Portului Constanţa M/13393/1992 către ISNC prin care înaintează documentaţia juridică pentru a dispune transferul de proprietate asupra navei Balota 225
Ordinul ministrului Transporturilor 457/11.08.1992 prin care se acordă dreptul de a arbora pavilion românesc navei Balota proprietatea companiei Petromin Overseas Inc. 226-227
Diverse documente şi certificate legate de construcţia navei inclusiv fotografia navei 228-253

 

Volumul 40 – Vânzarea navei Balota

Procură dată de Nicolae Băcilă de la Petromin Overseas Inc. lui Marin Lupu pentru  executarea tuturor documentelor în legătură cu contractul de v-c- a navei Balota  

2-6

Proces verbal al şedinţei speciale a acţionarilor companiei Balota Inc. care a avut loc la 20.01.1998 7-11
Contract de v-c între Balota Inc. Liberia şi Recoten Limited Dublin privitor la vânzarea navei cu 5.124.000 USD 12-28
Adresa CNM Petromin către PNA prin care înaintează 2 certificate de la Căpitănia Constanţa 29-32
adresa Petroklav management Inc. către Petromin din 20.01.1998 referitor vânzare Balota 33
scrisoare de garanţie eliberată de Deiulemar la 27.11.1997 34-36
factura privind vânzarea navei Balota cu 5.124.000 USD 37-39
protocolul de livrare şi acceptare 40-41
act de transfer al navei Balota 42-45
adresa Petroklav management Inc. către Petromin SA privind vânzarea navei Balota 46
Adresa firmei Stephenson Howard către Torvald Klaveness Grup prin care solicită o serie de documente de la Balota Inc. pentru a putea vinde 47-48
Adresa Petroklav management Inc. către Petromin SA cu referire la documentele contabile 49
adresa Petroklav management Inc. către Christiania Bank în legătură cu plata creditului în conformitate cu contractul de credit din 8.02.1995 50
diverse extrase cont eliberate de Christiania Bank 51-53
diverse adrese prin care s-a intervenit la ministrul transporturilor pentru a dispune eliberarea certificatului de radiere a navei Balota 54-58
documente privind licitaţia organizată de Navexim pentru vinderea navei Balota 60-111
hotărârea AGA din 10.02.1997 prin care se aprobă vânzarea navei Balota 113
procură dată de Deiulemar prin care îl autorizează pe George Bosânceanu să reprezinte compania la licitaţia pentru Balota din 5.11.1997 114
proces verbal încheiat la 5.11.1997 referitor la vânzarea la licitaţie a navei Balota 115-118
procură dată de soc. Deiulemar lui Bosânceanu Ghe. Pentru a semna contractul de vânzare pentru nava Balota 119-122
adresa CNM Petromin către Biroul Marketing din 28.02.1998 prin care informează că încasarea contravalorii navei a fost făcută de Petromin Overseas Inc. respectiv Petroklav management Inc. şi nu de Petromin şi de aceea nu poate întocmi statement-ul (extras de cont) solicitat neavând toate documentele suport 123
adresa CNM Petromin către Ministerul Finanţelor din 12.05.1998 prin care se informează că nun poate obţine declaraţie de încasare valutară de la o bancă din România şi nu pot fi întocmite formalităţi vamale deoarece banii încasaţi au fost viraţi băncii din Norvegia 124-125
 Adresa Min. Finanţelor către Petromin prin care comunică că autorităţile române nu se pot implica deoarece portul originar al navei este Liberia 126
diverse memorii făcute către Min. Finanţelor în leg. Cu sit. Juridică a navei 126-127
adresa Ministerului Finanţelor către CNM Petromin din 30.06.1998 prin care îi comunică că nu se pot face formalităţile vamale întrucât nava este liberiană 128
diverse adrese către Min. Finanţelor, DGV şi diverse memorii prin care se încearcă obţinerea documentelor de export prin vânzarea acestei nave 129-155
adresa Sinclair Roche Temperley către Petromin prin care a informat că nu poate obţine certificatul de radiere a navei 156
adresa CNM Petromin către Sinclair Roche Temperly în care comunică că a obţinut certificatul de radiere a navei 157-158
Adresa Min. Transporturilor către FPS că în ziua de 27.10.1998 Traian Băsescu a semnat ordinul de radiere a navei urmând ca certificatul să fie emis de Căpitănia Constanţa 159
adresa Christiania Bank către ministrul Transporturilor Traian Băsescu în care îi comunică că Petromin nu a putut să obţină certificatul de radiere a navei din registrul român şi că italienii vor aresta navele 160-161
adresa CNM Petromin către Banca Bucureşti în care îi comunică că neefectuând formalităţile vamale solicită anularea exemplarelor 23 şi 4 ale DIV 162
Adresa Biroului marketing către Serviciul cooperare în care informează că în urma vânzării navei banii reprezentând contravaloarea navei nu pot intra în contul Petromin 163
factura din 5.03.1998 prin care se menţionează că Petromin a vândut nava lui Recoten Limited pentru 5.124.000 USD folosind ca mijloc de plată acreditiv irevocabil 164
proces verbal nr.18/17.08.1998 în care se hotărăşte că nava Balota nu mai există în patrimoniul Petromin fiind vândută pentru a nu se încălca legislaţia fiscală în vigoare, Consiliul de administraţie aprobă sistarea amortizării aşa cum a fost facturată de serviciul contabilitate 165-166
adresa CNM Petromin către PNA prin care înaintează în copie o serie de documente privind vânzarea navei Balota 167-248

 

Volumul 41 – Corporate Register (registrul societăţii) Barboşi Inc.

Lista cu directorii şi ofiţerii precum şi specimenele de semnătură februarie 1995 şi august 1992  

1-5

Contract de societate Barboşi Inc. în conformitate cu Legea privind societăţile comerciale din Liberia  

6-8

Numirea ca agent înregistrat pentru Barboşi Inc. a firmei The International Trust Company din Liberia 9
Transfer subscriere din 11.06.1992 11
Amendamente la contractul de societate al companiei Barboşi Inc 12-13
Proces verbal al primei şedinţe a cesionarului subscripţiei la capitalul social al companiei Barboşi data 30.06.1992 16-17
Declaraţie de renunţare la convocarea şedinţei Comitetului director al companiei Barboşi Inc. din 30.06.1992 18
Proces verbal al primei şedinţe a Comitetului director a companiei Barboşi Inc. data 30 iunie 1992 19
Statutul societăţii Barboşi Inc. adoptat la 30 iunie 1992 20-33
Declaraţie de renunţare la convocarea şedinţei acţionarilor companiei Barboşi Inc. din 16.07.1992 34
Proces verbal al AGA a companiei Barboşi Inc. care a avut loc la Constanţa la 16 iulie 1992 35
Declaraţie de renunţare la convocarea şedinţei Comitetului director Barboşi din 8.07.1992 36-39
Proces verbal al şedinţei Comitetului director al companiei Barboşi Inc. ce a avut loc la Constanţa la 8 iulie 1992 40-45
Împuternicire acordată de Barboşi Inc. d-lui Virgil Toanchină 16.07.1992 46-51
Declaraţie de renunţare a acţionarilor companiei Barboşi Inc. pentru a renunţa la notificare în vederea ţinerii şedinţei pe data de 20 august 1992 52
Proces verbal al AGA companiei Barboşi Inc. ce a avut loc la Constanţa la 20 august 1992 53-58
Declaraţie de renunţare la convocarea şedinţei Comitetului director al companiei Barboşi a Inc. 20 august 1992 57
Proces verbal al şedinţei Comitetului director al companiei Barboşi Inc. ce a avut loc la Constanţa la 20 august 1992 58-63
anexă întocmită în august 1992 de către Barboşi  Inc. 64-66
Notificare de renunţare 20 octombrie 1992 67
Proces verbal a întâlnirii acţionarilor lui Barboşi Inc. ţinută la Constanţa la 20 octombrie 1992 68
Notificare de renunţare la întâlnirea BOD Barboşi Inc. din 20.10.1992 69-70
Proces verbal a întâlnirii acţionarilor lui Barboşi Inc. ţinută la Constanţa la 20 octombrie 1992 71-72
Împuternicire acordată de Barboşi Inc. lui Virgil Toanchină 73-76
Acţiuni necompletate ale societăţii Barboşi Inc. 125-149
 registrul de transfer al acţiunilor 150-151

 

Volumul 42 – Dosar cazier Căpitănie nava Barboşi

adresa INC către IGP din 1.11.2001 prin care comunică că nu poate pune la dispoziţie contractele de bare-boat charter întrucât nu există asemenea contracte în dosarele noastre 1-4
copie după registrul matricol al navei Barboşi unde se menţionează că nava Barboşi a fost radiată din registrul matricol 6-7
diverse adrese ale poliţiei către Căpitănie prin care o serie de date referitoare la această navă 8-11
protocol de predare-primire din 23.07.1992 între CNM Petromin şi Petromin Overseas Inc. Liberia în referire la nava Barboşi 12
acţiunile în fotocopie ale societăţii Petromin Overseas Inc. şi Barboşi Inc. 13-14
statutul societăţii Petromin Overseas Inc. 15-17
protocol de predare-primire a navei Barboşi 18-19
adresa lui Torvald Klaveness către Petromin prin care înaintează o copie a faxului primit de Liberia Services Inc. 20
faxul expediat de Liberia Services Inc. prin care atestă că nava este proprietatea Barboşi Inc. 21
adresa CNM Petromin din 5.08.1992 fără număr către ISNC prin care solicită eliberarea unui certificat de radiere din registrul matricol 22
Ordinul ISNC 68.0/2639/23.07.1992 către Căpitănia Portului Constanţă prin care îi face cunoscut că se aprobă scoaterea din evidenţă a navei Barboşi 23
certificat eliberat de Căpitănia Portului Constanţa M/12699/1992 prin care certifică că nava Barboşi a fost radiată în 23.07.1992 şi i s-a retras pavilionul românesc 24
adresa Căpităniei Portului Constanţa M/11875/1992 prin care înaintează documentaţia juridică pentru a se retrage dreptul de arborare a pavilionului român acordat navei Barboşi, menţinându-se şi contractul de bare-boat charter care nu există 25
adresa CNM Petromin fără număr către ISNC din 20.07.1992 prin care solicită eliberarea unui certificat de radiere a navei şi a unui certificat din care să reiasă că această navă nu este grevată de datorii 26
certificat eliberat de Căpitănia Portului Constanţa M/11875/1992 este proprietatea exclusivă a Petromin din 4.02.1991 27
Ordinul ministrului Transporturilor Băsescu Traian 418/20.07.1992 prin care se aprobă dreptul de a arbora pavilion liberian unui număr de 6 nave printre care şi Barboşi 28
adresa Consulatului general a Republicii Liberia către Torvald Klaveness Grup din 8.07.1992 prin care confirmă că firmele au fost înmatriculate în Liberia 29
contract de management din 16.07.1997 între Barboşi Inc. Petromin Overseas Inc. 30-37
autorizaţia de construcţie, acte de inspecţie înainte de lăsarea la apă şi alte documente legate de construcţia navei 38-47

 

Volumul 43 – Documente vânzare nava Barboşi

Împuternicire dată de Barboşi Inc. lui Helmut Bogdan în legătură cu vânzarea navei Barboşi firmei Stafford Shipping Company din Liberia conform contractului de vânzare din 18.05.1999 2
Hotărârea adoptată de ofiţerii şi directorii lui Barboşi Inc. (Helmut Bogdan în calitate de preşedinte, Ion Răgălie secretar şi Kauntz Werner trezorier) prin care sunt de acord să vândă nava Barboşi la preţul de 5 milioane USD firmei Stafford Shipping Company din Monrovia 3-6
Împuternicire dată de Petromin prin care-l numeşte pe Roland Bongart de la Bongart ShipBrokers SA Atena-Grecia să încheie afacerea privind livrarea navei Barboşi la Hamburg 7
contract de vânzare-cumpărare din 18.05.1999 încheiat între Barboşi Inc. Liberia şi Stafford Shipping Company Monrovia privind vânzarea navei Barboşi la preţul de 5 milioane USD 8-24
act de vânzare – Bill o sale al navei Barboşi 25
protocolul de livrare şi acceptare 26
certificat liber de sarcini şi proprietate a navei Barboşi eliberat de autorităţile liberiene 27-28
certificat de naţionalitate permanent al navei Barboşi eliberat de autorităţile liberiene 29
proces verbal încheiat la 31.03.1998 prin care se aprobă vânzarea navei Barboşi 31-35
Hotărârea nr.4 din 31.03.1998 a AGA prin care se aprobă vânzarea navei Barboşi 36
proces verbal nr.6 din 23.05.1998 prin care Consiliul de administraţie aprobă ca preţ de pornire pentru licitaţia navei Barboşi 10 mil. USD 37-38
proces verbal din 7.06.1998 prin care reprezentanţii FPS în AGA aprobă preţul de pornire a licitaţiei la nava Barboşi de la 10 mil. USD 39-41
proces verbal nr.13 din 7.08.1998 a AGA prin care consiliul de Administraţie aprobă ca preţul de pornire a licitaţiei la 8,5 mil. USD 42-45
adresa CNM Petromin către Christiania Bank în care îi informează că la întâlnirea acţionarilor Petromin ce a avut loc la 16.09.1998 s-a aprobat ca nava să fie vândută prin BMM Constanţa 46
adresa CNM Petromin către FPS prin care înaintează documentele solicitate n legătură cu vânzarea navelor Barboşi, Bujoreni şi Baia de Aramă din 11.06.1998 47-51
adresa FPS Direcţia teritorială Constanţa din 15.06.1998 către Petromin prin care avizează documentaţia în vederea vânzării prin licitaţie publică cu strigarea navelor Barboşi 52
adresa CNM Petromin către firma de avocaţi Muşat şi Asociaţii din 16.09.1998 referitor la vânzarea navei Barboşi 53
adresa CNM Petromin către FPS din 10.09.1998 referitor la Christiania Bank 54-56
proces verbal cu privire la vânzarea prin licitaţie a 3 nave printre care şi Barboşi 57-67
documentaţia pentru vânzarea prin licitaţie prin BMM Constanţa 69-100
adresa FPS către Direcţia Gestiuni acţionariat cesiuni prin care avizează vânzarea navei Barboşi la preţul de 7,5 mil. USD 102
adresa CNM Petromin din 23.04.1999 către FPS referitor aprobare vânzare Barboşi 103
 nota de fundamentare pentru emitere mandat special aprobare vânzare Barboşi solicitată de Petromin 104-114
adresa CNM Petromin către FPS din 30.04.1999 referitor aprobare vânzare Barboşi 115
adresa Directorului tehnic Mitică Rusen către FPS din 11.05.1999 legat de ofertele de vânzare a navei Barboşi 116
evaluarea făcută navei de firma Lorentzen & Stemoco Shipbrokers 117-123
raport de evaluare a vrachierului Barboşi 124-141
hotărârea FPS, Comitetul de direcţie din 13.05.1999 ce au luat hotărârile din anexă 142
Punctul 61 din anexă Notă privind solicitarea CNM Petromin pentru emiterea unui mandat special reprezentanţilor FPS în AGA în vederea vânzării prin licitaţie a unei nave 143
Notă privind solicitarea CNM Petromin pentru emiterea unui mandat special reprezentanţilor FPS în AGA în vederea vânzării prin licitaţie a unei nave 144-147
Adresa CNM Petromin către FPS 13.05.1999 referitor la vânzarea navei Barboşi 148-149
anunţul publicitar privind convocarea AGA 150
adresa CNM Petromin către FPS 14.05.1999 prin care solicită vânzarea navei 151
adresa Petroklav management Inc. către Petromin prin care solicită vânzarea urgentă a navei 152
mandat special acordat de FPS lui CNM Petromin pentru vânzarea prin licitaţie prin BMM Constanţa a navei Barboşi preţ vânzare începere licitaţie 10 mil. USD 153
adresa CNM Petromin către FPS prin care îl informează că banca s-a interesat de poziţia tuturor navelor în vederea executării garanţiilor prevăzute de contractul de împrumut 154
adresa nesemnată a CNM Petromin către FPS referitor la aprobare vânzare nava Barboşi 155-158
adresa Birou marketing către AGA prin care informează ca nava să fie vândută pe o piaţă externă 159
hotărârea nr.1/4.06.1999 a AGA prin care aprobă vânzarea cu plata integrală prin licitaţie a navei Barboşi la preţul de vânzare pt. licitaţie de 10 mil. USD 160
proces verbal din 7.06.1998 prin care reprezentanţii FPS în Aga aprobă preţ pornire licitaţie la nava Barboşi de la 10 mil. USD 161-163
Memoriu CNM Petromin către ministrul Transporturilor Traian Băsescu referitor la certificate de radiere navele Baia de Aramă şi Bujoreni 164-167
adresa CNM Petromin către PCSJ prin care comunică că numai nava Bicaz în contractul de vânzare-cumpărare apare Petromin ca vânzător la celelalte nave apar companiile din Liberia 168-170
adresa APAPS către IGP prin care comunică informaţii în legătură cu vânzarea prin licitaţie deschisă cu strigare a navelor Bujoreni, Barboşi, Băneasa şi Baia de Aramă 171-174
adresa APAPS către IGP prin care comunică că o serie de documente nu se regăsesc în arhiva 175
factura fiscală în care la vânzător apare CNM Petromin iar la cumpărător Stasfford Shipping din care rezultă că nava Barboşi a fost vândută cu 5 mil.USD. 176

 

Volumul 44 – Corporate Register (registrul societăţii) Bicaz Inc.

Lista cu directorii şi ofiţerii precum şi specimenele de semnătură februarie 1995 şi august 1992  

1

Contract de societate Bicaz Inc. în conformitate cu Legea privind societăţile comerciale din Liberia  

2-9

Numirea ca agent înregistrat pentru Bicaz Inc. a firmei The International Trust Company din Liberia 10
Transfer subscriere din 11.06.1992 12-13
Amendamente la contractul de societate al companiei Bicaz Inc 14-16
Proces verbal al primei şedinţe a cesionarului subscripţiei la capitalul social al companiei Bicaz data 30.06.1992 19-20
Declaraţie de renunţare la convocarea şedinţei Comitetului director al companiei Bicaz Inc. din 30.06.1992 21-22
Proces verbal al primei şedinţe a Comitetului director a companiei Bicaz Inc. data 30 iunie 1992 23-24
Statutul societăţii Bicaz Inc. adoptat la 30 iunie 1992 25-45
Declaraţie de renunţare la convocarea şedinţei acţionarilor companiei Bicaz Inc. din 16.07.1992 46-47
Proces verbal al AGA a companiei Bicaz Inc. care a avut loc la Constanţa la 16 iulie 1992 48-49
Declaraţie de renunţare la convocarea şedinţei Comitetului director Bicaz din 8.07.1992 50-51
Proces verbal al şedinţei Comitetului director al companiei Bicaz Inc. ce a avut loc la Constanţa la 16 iulie 1992 52-55
Împuternicire acordată de Bicaz Inc. d-lui Virgil Toanchină 16.07.1992 56-59
Declaraţie de renunţare a acţionarilor companiei Bicaz Inc. pentru a renunţa la notificare în vederea ţinerii şedinţei pe data de 20 octombrie 1992 60-61
Proces verbal al AGA companiei Bicaz Inc. ce a avut loc la Constanţa la 20 octombrie 1992 62-63
Declaraţie de renunţare la convocarea şedinţei Comitetului director al companiei Bicaz a Inc. 20 octombrie 1992 64-65
Proces verbal al şedinţei Comitetului director al companiei Bicaz Inc. ce a avut loc la Constanţa la 20 octombrie 1992 66-69
Împuternicire acordată de Bicaz Inc. lui Virgil Toanchină 70-75
Acţiuni necompletate ale societăţii Barboşi Inc. 128-152
Registrul de transfer al acţiunilor 154-155

 

Volumul 45 – Dosar cazier Căpitănie Nava Bicaz

Copie după foaia matricolă a navei Bicaz în care apare menţiunea la 10.11.1992 că această navă trece din proprietatea CNM Petromin în proprietatea Petromin Overseas Inc. 1-2
adresele Poliţiei municipiului şi a IPJ Constanţa prin care solicită unele documente şi clarificări în legătură cu această navă 3-6
rolul de echipaj 7-12
adresa CNM Petromin către Căpitănia Zonală Constanţa din 29.12.1994 în care înaintează certificatul de naţionalitate al navei Bicaz 13
certificat de naţionalitate eliberat la 26.11.1990 de INC pe care apare menţiunea secretarului unu de la Ambasada României din Atena, Mihai Răşică în care s-a certificat vânzarea navei Bicaz şi armator al navei apare CNM Petromin 14-18
Certificat de naţionalitate al navei Bicaz eliberat la 25.08.1992 de ISNC unde la armator apare Bicaz Inc. din Liberia 19-21
diverse certificate de clasă eliberate de RNR 22-34
adresa CNM Petromin din 22.11.1994 către Căpitănia Portului Constanţa în care i se comunică că AGA în şedinţa din 28.10.1994 a aprobat vânzarea navei Bicaz 35-36
certificat eliberat de Căpitănia Portului Constanţa la 23.12.1994 prin care certifică că navei Bicaz i s-a retras dreptul de arborare a pavilionului român şi a fost radiată din registrul matricol 37-38
adresa CNM Petromin către Căpitănia Zonală Constanţa din 23.12.1994 prin care solicită eliberarea unui certificat de radiere 39
aviz de creditare eliberat de banca BRCE Sucursala Constanţa prin care contul CNM Petromin este creditat cu suma de 3.060.000 USD la data de 28.12.1994 40-41
adresa HambrosBankLimited din Londra către BRCE prin care confirmă că în mod irevocabil şi necondiţionat a emis suma de 3.060.000 USD în favoarea Petromin Shipping Company reprezentând 90% din preţul de cumpărare a navei Bicaz 42-45
adresa CNM Petromin din 23.12.1994 către Căpitănia Zonală Constanţa prin care solicită eliberarea unui certificat de navă liberă de sarcini 46
certificat emis de Căpitănia Portului Constanţa la 23.12.1994 prin care certifică că nava Bicaz este proprietatea CNM Petromin din 6.08.1990 47-50
adresa CNM Petromin către Căpitănia Zonală Constanţa din 16.12.1994 prin care solicită eliberarea unui certificat de navă liberă de datorii, obligaţii şi ipoteci ca urmare a vânzării navei către Tiger Shipping SA 51
extras de cont eliberat de BRCE unde contul Petromin este creditat cu suma de 340.000 USD reprezentând 10% din preţul de vânzare a navei Bicaz 52
adresa CNM Petromin către Căpitănia Zonală Constanţa din 30.11.1994 prin care solicită eliberarea unui certificat de radiere şi de navă liberă de toate obligaţiile şi de orice alte datorii 53
ordinul INC din 29.11.1994 către Căpitănia Portului Constanţa prin care i se înaintează ordinul ministrului Transporturilor nr.429 din 29.11.1994 de retragere a dreptului de arborare a pavilionului român navei Bicaz 54
ordinul ministrului Transporturilor Aurel Novac nr.429/29.11.1994 prin care se retrage dreptul de arborare a pavilionului român navei Bicaz proprietatea CNM Petromin vândută în baza memorandumului de convenţie încheiat la 18.11.1994 cu firma Tiger Shipping SA Liberia 55
Raportul Căpităniei Portului Constanţa către INC prin care solicită a i se comunica modul de aplicare corectă a reglementărilor privind nava Bicaz în sensul dacă este necesară aprobarea Guvernului sau este suficientă aprobarea CIMS/AGA 57
adresa CNM Petromin din 22.11.1994 către Căpitănia Zonală Constanţa prin care solicită obţinerea aprobării de retragere a dreptului de arborare a pavilionului românesc şi a radierii navei Bicaz din registrul matricol ca urmare a vânzării 58
declaraţia CNM Petromin din 22.11.1994 în faţa Căpităniei Portului Constanţa prin care îi face cunoscut că în calitate de vânzător al navei Bicaz declară pe propria răspundere că nava este protejată împotriva tuturor sarcinilor şi sechestrelor maritime 59
adresa CNM Petromin către FPS Transilvania din 29.08.1994 prin care îl informează despre vânzarea la licitaţie a navei Bicaz cu preţ minim de pornire a licitaţiei de 2.500.000 USD 60
adresa FPS către CNM Petromin din 8.08.1994 prin care i se comunică că s-a aprobat vânzarea activului (navei) Bicaz la un preţ minim de pornire a licitaţiei de 2,5 mil. USD 61
adresa secretarului AGA din Petromin către serviciul navei în conservare prin care s-a analizat referatul privitor la nave cu o vechime mai mare de 14 ani 62
hotărârea AGA din 29.09.1994 prin care desemnează câştigător al concursului de manager echipa formată din Caraiani Andrei, Lucaciu Constantin, Stănilă Viorel 63
hotărârea AGA din 7.10.1994 prin care respinge documentele de contestaţie a rezultatelor concursului pentru ocuparea postului de manager la CNM; Petromin Constanţa a d-lui Traian Băsescu 64
adresa CNM Petromin către Căpitănia Zonală Constanţa din 23.11.1994 prin care informează că AGA a aprobat în şedinţa din 28.10.1994 finalizarea acţiunii de vânzare a navei Bicaz 65
proces verbal nr.10/29.10.1994 în care s-a stabilit ca pe ordinea de zi să fie trecută şi prezentarea modificărilor apărute în contractele de management dintre POI, PMI şi respectiv PMI-Klaveness 66-67
contractul de vânzare-cumpărare din 18-11.1994 încheiat între Petromin în calitate de vânzător şi Tiger Shipping din Liberia în calitate de cumpărător privind nava Bicaz la preţul de 3,4 mil. USD contract încheiat în limba engleză 68-72
traducerea din limba engleză în limba română a acestui contract 73-76
factură în limba engleză în care Petromin apare ca vânzător şi cumpărător Tiger Shipping din Liberia prin care nava Bicaz se vinde la preţul de 3,4 mil. USD 77
proces verbal încheiat la 16.11.1994 la sediul Navimpex Galaţi în vederea desfăşurării etapei a 3–a de licitaţie pentru vânzarea navei proprietatea CNM Petromin 78-79
Ordinul ISNC nr.68.0/3887 din 2.11.1992 către Căpitănia Portului Constanţa prin care îi face cunoscut că a aprobat transferul de proprietate a navei Bicaz de la Petromin la Petromin Overseas Inc. 80
raportul Căpităniei Portului Constanţa M/16779 din 23.10.1992 către ISNC prin care solicită transferul de proprietate asupra navei Bicaz de la CNM Petromin la Petromin Overseas Inc. Liberia înaintând în completare o documentaţie juridică 81
acţiunile în fotocopie ale lui Bicaz Inc. şi Petromin Overseas Inc. 82-83
contractul de societate a lui Petromin Overseas Inc. 84-87
protocolul de predare încheiat la 25.08.1992 între CNM Petromin  şi Petromin Overseas Inc. privind nava Bicaz 88
Adresa Căpităniei Portului Constanţa M/15969 din 5.10.1992 către CNM Petromin prin care se solicită completarea documentaţiei cu referire la transferul de proprietate efectuat asupra navei Bicaz 89
raportul Căpităniei Portului Constanţa M/15560 din 25.09.1992 către ISNC prin care solicită emiterea ordinului de transfer de proprietate 90-93
adresa Ministerului Justiţiei către ministrul Transporturilor Băsescu Traian prin care consideră că pentru a participa la constituirea unei societăţi comerciale în străinătate nu este necesară o aprobare a Guvernului 94
raportul Căpităniei Portului Constanţa M/13997 din 25.08.1992 către ISNC prin care înaintează documentaţia juridică în vederea transferului dreptului de proprietate asupra navei Bicaz 95
adresa CNM Petromin din 24.08.1992 către Căpitănia Portului Constanţa prin care solicită eliberarea unui certificat pentru nava Bicaz 96
certificat eliberat în limba engleză de Căpitănia Portului Constanţa din 25.08.1992 privitor la statutul juridic al navelor care şi-au schimbat armatorul Petromin 97
ordinul ministrului Transporturilor Traian Băsescu nr.457/11.08.1992 prin care se acordă dreptul de arbora pavilion românesc navei Bicaz proprietatea companiei Petromin Overseas Inc. din Liberia 98
adresa CNM Petromin fără număr din 2.07.1992 către ISNC prin care solicită eliberarea unui certificat din care să reiasă că nava Bicaz este liberă de orice datorii 99
act de vânzare a navei Bicaz prin care aceasta este vândută cu un dolar de la Petromin la Bicaz Inc. Liberia în iulie 1992 100
certificat nr.M/12024 din 23.07.1992 de Căpitănia Portului Constanţa prin care certifică că nava este în proprietatea exclusivă a Petromin din 6.08.1990 101
diverse certificate de clasă eliberate de RNR 102-105
certificat de naţionalitate al navei Bicaz emis de INC la 20.08.1976 106-108
certificat M/19410 din 28.09.1991 emis de Căpitănia Portului Constanţa prin care certifică că nava este proprietatea exclusivă a Petromin din 6.08.1990 109
protocol de predare-primire a navelor de la IEFM Navrom Constanţa la cele 3 companii de navigaţie inclusiv CNM Petromin 110-115
diverse certificate de clasă, rol de echipaj, autorizaţie de construcţie şi alte documente necesare construcţiei navei, avize şi autorizaţii 116-243

 

Volumul 46 – Documente vânzare nava Bicaz

raportul financiar din 31.12.1994 a lui POI în care se menţionează la pag.4 că nava Bicaz a fost relivrată de la POI la Petromin conform actului de vânzare datat 15.11.1994 şi livrată de Petromin noilor armatori la sfârşitul anului, iar la pag.11 se menţionează că a fost relivrată fără întocmire de factură şi astfel dedusă din contul acţiunilor Premium cu suma de 4.034.693,27 USD iar în tabelul de depreciere a POI din pag.12, nava Bicaz are o valoare contabilă la 13.12.1994 de 4.034.693 USD 1-22
raportul financiar din 31.12.1995 a lui POI în care nava Bicaz nu apare menţionată 23-45
proces verbal al AGA companiei Bicaz Inc. ce a avut loc la Oslo la 18.02.1994 prin care s-au ales directorii şi ofiţerii companiei 46
act de vânzare a navei Bicaz 47
certificatul preşedintelui Bicaz Inc. 48-51
declaraţie de renunţare a acţionarilor companiei Bicaz Inc. la notificare 52-53
act de vânzare a navei Bicaz 54
ordinul ministrului Transporturilor Aurel Novac nr.429/29.11.1994 prin care se retrage dreptul de arborare a navei Bicaz proprietatea CNM Petromin 55
adresa FPS către IGP prin care îi comunică diverse informaţii în legătură cu vânzarea mai multor nave printre care şi Bicaz 56-60
hotărârea FPS Comitetul de Direcţie prin care s-au aprobat notele din anexă la 15.12.1998 61
nota punctul 96 privind solicitarea CNM Petromin Constanţa pentru emiterea unui mandat special reprezentaţilor FPS în AGA în vederea vânzării cu plata integrală a 9 nave prin negocierea directă cu actualii utilizatori 62
contract de vânzare-cumpărare datat 18.11.1994 încheiat între Petromin Shipping Company în calitate de vânzător şi Tiger Shipping Liberia în calitate de cumpărător al navei Bicaz cu suma de 3,4 Mil. USD 63-76
act de vânzare a navei Bicaz 77-78
factură unde în calitate de vânzător apare Petromin iar cumpărător Tiger Shipping din Liberia privind vânzarea navei Bicaz la preţul de 3,4 mil. USD 79-80
protocol de livrare al navei Bicaz la 22.11.1994 81-82
adresa BCR Sucursala judeţeană Constanţa din 26.11.2002 către Serviciul teritorial anticorupţie Constanţa prin care comunică că s-a verificat în arhiva băncii şi nu se găseşte declaraţia de încasare valutară şi factura aferentă vânzării navei Bicaz 83-93
adresa Torvald Klaveness către CNM Petromin prin care trimite originalele certificatului de preşedinte şi hotărârii acţionarilor în legătură cu vânzarea navei 94-97
adresa CNM Petromin către Tiger Shipping SA Liberia din 22.12.1994 prin care se obligă să-i livreze certificatul de radiere al navei 98-99
scrisoarea angajament a lui CNM Petromin prin care informează că nava Bicaz nu a suferit puneri pe uscat 100-101
certificat de livrare emis de CNM Petromin la 22.12.1994 102-103
înţelegere referitor la nava Bicaz 104-107
adresa CNM Petromin către Ministerul Afacerilor externe România – Direcţia Consulară din 22.12.1994 prin care transmite sugestia cu privire la textul care ar trebui inserat pe certificatul de naţionalitate al navei Bicaz 108-109
scrisoare de angajament prin care CNM Petromin comunică că nava Bicaz nu se află pe lista neagră a Arab Boycott League 110-111
adresa CNM Petromin din 22.12.1994 către Tiger Shipping prin care se angajează că va trimite rezoluţia acţionarilor în formă anexată 112-113
adresa Tiger Shipping RNR prin care se obligă că nu va exploata nava cu certificate RNR actuale 114-115
adresa Tiger Shipping SA către CNM Petromin din 21.12.1994 prin care acesta îi reproşează că nu a trimis nici o aprobare acţionarilor privind transferul dreptului de proprietate care să-i corespundă cerinţelor consulului 116-119
adresa CNM Petromin din 20.12.1994 către Sinclair Roche & Temperley prin care acesta îi confirmă că şi-a îndeplinit obligaţiile stipulate în contractul de vânzare-cumpărare 120-121
adresa avocaţilor lui Tiger Shipping SA către Navexim prin care îi roagă să clarifice faptul că certificatul liber de sarcini eliberat de Căpitănie arată că nava de la înregistrarea sa sub pavilion românesc a fost deţinută în exclusivitate de către Petromin până la 29.11.1994. În ciuda acestei certificări şi în această perioadă a fost executat un act de vânzare de la Bicaz Inc. datat 15.11,.1994 prin care se transferă titlul la Petromin SA notarizat pe 16.12.1994. Mai există un Bill of sale prin care se transferă titlul de la Petromin la Bicaz Inc. înainte de cel de mai sus 122-126
CNM Petromin către cei interesaţi prin care confirmă că s-a retras dreptul de arborare a pavilionului românesc navei Bicaz 127-128
adresa CNM Petromin din 17.12.1994 către Consulatul Republicii România la Atena prin care solicită înscrierea pe actul de naţionalitate a vânzării navei 129-130
adresa Torvald Klaveness către agenţia Octopus din Piure datat 16.12.1994 131
dovadă din 18.04.2003 în care PNA prin care cei doi procurori procedează la primirea-predarea a două seturi de documente obţinute în urma deplasării în Republica elenă la sediul general al Consulatului România din Salonic 132-189
scrisoare de angajament a lui Torvald Klaveness din 16.12.1994 prin care confirmă că nava Bicaz nu a suferit avarii majore la opera vie de la ultima andocare 190-192
adresa Torvald Klaveness către Octopus Shipping Pireu prin care anexează două acte de vânzare în legătură cu nava Bicaz 193-194
procură eliberată de CNM Petromin prin care împuterniceşte pe Viorel Stănilă şi Mitică Rusen prin care să execute contractul de vânzare-cumpărare şi alte documente în legătură cu nava Bicaz 195-196
împuternicire acordată de Petromin lui Viorel Stănilă şi Mitică Rusen prin care să reprezinte compania în vânzarea navei Bicaz către compania Tiger Shipping datată 15.11.1994 197-200
adresa CNM Petromin către Petroklav din 14.12.1994 prin care solicită grăbirea formalităţilor pentru vânzarea navei de la Bicaz Inc către Petromin 201-202
adresa avocaţilor lui Tiger Shipping referitor la nava Bicaz prin care solicită documentele ce trebuie cerute pentru încheierea afacerii 203-206
adresa Liberian Corporation Services Inc. din 28.11.1994 prin care confirmă că Bicaz Inc. se află în legalitate şi cu toate plăţile la zi 207-208
certificat eliberat de Ministerul Afacerilor externe Liberian prin acre confirmă că compania este în legalitate 209-210
documentele de licitaţie întocmite de Navexim 212-281
adresa Navexim din 15.08.1994 către CNM Petromin prin care îl informează că în certificatul de clasă armatorul navei este Bicaz Inc. începând cu 17.06.1993 în timp ce în toate documentele de ofertă trimise este menţionat ca armator/vânzător Petromin SA 282-283
faxul CNM Petromin răspunde lui Navexim că armatorul este Bicaz Inc din Liberia 284
proces verbal încheiat la 16.11.1994 la sediul Navexim Galaţi în vederea desfăşurării etapei a 3-a de licitaţie pentru vânzarea navei proprietatea Petromin 285-287
proces verbal din 22.09.1994 cu privire la vânzarea prin licitaţie a unei nave proprietatea Petromin SA 288
proces verbal nr.2 al AGA din 27.01.1994 290-295
proces verbal nr.53 al AGA din 11.10.1993 296-299
proces verbal nr.56 al AGA din 26.01.1994 300-303
proces verbal nr.2 din 27.01.1994 a lui AGA 304
proces verbal nr.61 a AGA din 31.08.1994 305-306
proces verbal nr.10 din 29.10.1994 307-308
adresa CNM Petromin către FPS Bucureşti referitor la avizare spre vânzare prin licitaţie unică a navei Bicaz 309-310
Adresa CNM Petromin către FPS referitor la nava Bicaz vânzare 311-312
adresa FPS către Petromin prin care îi comunică că documentaţia transmisă privind vânzarea navei Bicaz este incompletă 313
legalizare de traducere de către notariatul de stat Constanţa privind aprobarea de FPS a vânzării navei Bicaz 314-317
adresa CNM Petromin către Norland Shipping Co din Grecia prin care solicită să permită reprezentantului A 1 Team Shipping Constanţă să inspecteze nava pentru a o cumpăra 318-319
informarea Serviciului nave Conservare către Consiliul de Direcţie referitor vânzarea navei Bicaz 320
anunţ publicitar în ziar pentru vânzarea navei Bicaz 321
adresa Serviciului nave conservare din 23.08.1994 către Consiliul de administraţie al Petromin privind organizarea licitaţiei navei Bicaz pentru un preţ minim de pornire a licitaţiei de 3,4 mil. USD 322
diversă corespondenţe purtate între serviciile din cadrul Petromin cu avocaţii Petromin, băncile pentru plata preţului navei Bicaz 323-367

 

Volumul 47 – Corporate Register (registrul societăţii) Bârlad Inc.

Lista cu directorii şi ofiţerii precum şi specimenele de semnătură februarie 1995 şi august 1992 1-4
Contract de societate Bârlad Inc. în conformitate cu Legea privind societăţile comerciale din Liberia 6-8
Numirea ca agent înregistrat pentru Bârlad Inc. a firmei The International Trust Company din Liberia 9-14
Transfer subscriere din 11.06.1992 15-16
Amendamente la contractul de societate al companiei Bârlad Inc 17-19
Proces verbal al primei şedinţe a cesionarului subscripţiei la capitalul social al companiei Bârlad data 30.06.1992 20-21
Declaraţie de renunţare la convocarea şedinţei Comitetului director al companiei Bârlad Inc. din 30.06.1992 22-23
Proces verbal al primei şedinţe a Comitetului director a companiei Bârlad Inc. data 30 iunie 1992 24-25
Statutul societăţii Bârlad Inc. adoptat la 30 iunie 1992 26-46
Declaraţie de renunţare la convocarea şedinţei Comitetului director al companiei Bârlad Inc. din 16.07.1992 47-48
Proces verbal al AGA a companiei Bârlad Inc. care a avut loc la Constanţa la 16 iulie 1992 49-50
Proces verbal al şedinţei Comitetului director al companiei Bârlad Inc. ce a avut loc la Constanţa la 16 iulie 1992 51-54
Declaraţie de renunţare pentru notificarea acţionarilor data 16 iulie 1992 55-56
Împuternicire acordată de Bârlad Inc. d-lui Virgil Toanchină 57-62
Declaraţie de renunţare a acţionarilor companiei Bârlad Inc. pentru a renunţa la notificare în vederea ţinerii şedinţei pe data de 20 octombrie 1992 63-64
Proces verbal al AGA companiei Bârlad Inc. ce a avut loc la Constanţa la 20 octombrie1992 65-66
Declaraţie de renunţare la convocarea şedinţei Comitetului director al companiei Bârlad Inc. 20 octombrie 1992 67-68
Proces verbal al şedinţei Comitetului director al companiei Bârlad Inc. ce a avut loc la Constanţa la 20 octombrie 1992 69-72
Împuternicire acordată de Bârlad Inc. lui Virgil Toanchină la 20 octombrie 1992 73-77
Acţiuni necompletate ale societăţii Bârlad Inc. 130-153
Înregistrarea transferului acţiunilor 154-155

 

Volumul 48 –  Dosar cazier Căpitănie nava Bârlad

foaia matricolă a navei Bârlad în care se menţionează că nava a trecut din proprietatea CNM Petromin în proprietatea POI la 11.08.1992 1-3
adresa Căpităniei Portului Constanţă către CNM Petromin din 19.03.1999 referitor la radierea navei Bârlad 4-5
rol de echipaj 6-29
certificat de naţionalitate emis de ISNC în martie 1995 pentru nava Bârlad unde armator apare Bârlad Inc. Liberia 30-32
ordinul INC din 18.03.1998 către Căpitănia Portului Constanţa referitor la scoaterea din evidenţă a navei Bârlad 33-34
ordinul ministrului Transporturilor Traian Băsescu nr.153/17.03.1999 prin care se retrage dreptul de arborare a pavilionului român navei Bârlad precum şi radierea acestuia din registrul matricol 35-36
raportul Căpităniei Portului Constanţa către INC prin care solicită emiterea ordinului ministrului Transporturilor cu privire la retragerea dreptului de arborare a pavilionului român 37-39
adresa CNM Petromin către Căpitănia Zonală prin care înaintează o serie de documente ale navei Bârlad pentru arhivare 40-41
diverse certificate de clasă eliberate de RNR 42-50
adresa CNM Petromin către Căpitănia Zonală Constanţa prin care solicită radierea navei Bârlad din registrul matricol 51
adresa CNM Petromin către Căpitănia Zonală din 23.09.1999 prin care declară că nava este liberă de orice fel de creanţe 52-53
hotărârea din 8.11.1996 a AGA prin care hotărăşte vânzarea navei Bârlad 53
adresa FPS către INC din 24.11.1997 prin care comunică că hotărârea AGA din 11.06.1996 nu mai are valabilitate în prezent 54-56
hotărârea nr.3 din 31.03.1998 a AGA prin care se hotărăşte vânzarea navei Bârlad 57-59
proces verbal de judecare din 24.11.1998 cu privire la vânzarea prin licitaţie a navei Bârlad aparţinând CNM Petromin 60
împuternicire acordată de Daglia Maritime SA pentru Georgios Rallis pentru a participa la licitaţie în vederea cumpărării navei Bârlad traducere din limba engleză în română 61-63
împuternicire acordată de Daglia lui Georgios Rallis în limba engleză 63
contract de vânzare-cumpărare datat 15.11.1998 în limba engleză prin care CNM Petromin vinde lui Daglia Maritime Grecia nava Bârlad cu suma de 663.200 USD 64-67
traducerea din limba engleză în limba română a acestui contract 68-73
factură fiscală de vindere a navei Bârlad 74-76
împuternicire acordată de Daglia Maritime lui Alexandru Cicoşi pentru a semna protocolul de livrare a navei 77
protocol de livrare a navei 78
declaraţie de încasare valutară emisă la 28.01.1999 în care la exportator apare CNM Petromin 79
declaraţie vamală de export privind nava Bârlad 80
certificat fiscal 81-82
ordinul INC din 19.02.1999 către Căpitănia Portului Constanţa prin care îi comunică documentele pe baza căreia s-a făcut transcrierea dreptului de proprietate 83-88
adresa CNM Petromin către Căpitănia Zonală Constanţa prin care solicită radierea din Bârlad Inc. la CNM Petromin înaintând contractul de vânzare-cumpărare, factura, declaraţia de navă liberă de sarcini, certificat de înmatriculare, certificat de înregistrare fiscală, certificat de navă liberă 89-97
adresa CNM Petromin către Căpitănia Zonală Constanţa din 28.01.1999 prin care solicită să se facă menţiune a navei de la Petromin Overseas Inc. la CNM Petromin 98
act de vânzare al navei Bicaz 100
protocol de relivrare şi acceptare a navei Bârlad 99
împuternicire acordată de Bârlad Inc. de Marcel Bardaş pentru a transfera nava la Petromin SA 101-102
proces verbal al şedinţei Comitetului director al companiei Petromin Overseas Inc. 103-104
certificat eliberat de Căpitănia Portului Constanţa prin care certifică că nava Bârlad are pavilion românesc şi este proprietatea lui POI din 8.01.1999 105
adresa CNM Petromin din 8.01.1999 către Căpitănia Zonală Constanţa referitor certificat de proprietar şi de navă liberă de sarcini pentru nava Bârlad 106-107
adresele Poliţiei municipiului Constanţa şi IPJ Constanţa către Căpitănia Portului Constanţa prin care solicită diverse date şi documente referitor la nava Bârlad 108-111
certificat de naţionalitate eliberat de ISNC la 12.08.1992 pentru nava Bârlad unde armator apare Bârlad Inc. Liberia 112
adresa INC către Căpitănia Portului Constanţa prin care-şi trimite certificatul de naţionalitate al navei Bârlad 113-114
certificatul de naţionalitate al navei Bârlad emis de INC în martie 1995 unde armator apare Bârlad Inc. din Liberia 115
notă întocmită de inspectorul-şef INC prin care propune eliberarea unui nou certificat de naţionalitate navei Bârlad ca urmare a recalculării valorilor TRN şi TRV 116
adresa CNM Petromin către Căpitănia Zonală Constanţa prin care înaintează certificatul de naţionalitate şi rolul de echipaj 117-143
raportul Căpitănia Portului Constanţa către INC prin care înaintează documentaţia tehnico-juridică in vederea schimbării certificatului de naţionalitate 144
adresa CNM Petromin către Căpitănia Portului Constanţa din 6.03.1995 prin care solicită eliberarea unui certificat de naţionalitate pentru nava Bârlad 145
fişa cu datele caracteristice ale navei Bârlad 146-147
certificat de naţionalitate eliberat de ISNC pentru nava Bârlad, armator Bârlad Inc. Liberia 148
certificate de clasă eliberate navei Bârlad de RNR 149-150
solicitarea CNM Petromin către Căpitănia Portului Constanţa pentru a livra o bucată rol de echipaj 151
adresa CNM Petromin către Căpitănia Portului Constanţa prin care comunică că contractul navei Bârlad este confidenţial 152
adresa Căpitănia Portului Constanţa către CNM Petromin din 3.01.1995 prin care acestea solicită să depună copia de bare-boat management al navei Bârlad 153
ordinul INC nr.68.0/3885 din 2.11.1992 către Căpitănia Portului Constanţa prin care aprobă transferul de proprietate a navei Bârlad de la CNM la POI 154
acţiunea în fotocopie a societăţii Bârlad Inc. 155
raportul Căpitănia Portului Constanţa M/16694 din 21.10.1992 către ISNC prin care solicită transferul de proprietate al navei Bârlad de pa Petromin la POI înaintând complementar documentaţia juridică 156
acţiunea în fotocopie a societăţii POI 157
contractul de societate a lui POI 158-161
protocolul de predare-primire din 12.08.1992 între CNM Petromin şi POI privind nava Bârlad 162
raportul Căpitănia Portului Constanţa M/15969 din 5.10.1992 către CNM Petromin prin care solicită completarea documentaţiei referitor la transferul de proprietate al navei Bârlad 163
raportul Căpitănia Portului Constanţa M/15560 din 25.09.1992 către ISNC prin care solicită să emită ordinul de transfer de proprietate cu data de 12.08.1992 164-166
adresa Ministerului Justiţiei către Traian Băsescu ministrul Transporturilor prin care îi comunică că pentru a participa la constituirea unei societăţi comerciale în străinătate nu este necesară o aprobare a Guvernului 167
raportul Căpitănia Portului Constanţa M/13399 din 14.08.1992 către ISNC prin care înaintează documentaţia juridică prin care să dispună transferul de proprietate asupra navei Bârlad. 168
ordinul ministrului Transporturilor Traian Băsescu nr.457/11.08.1999 prin care se acordă dreptul de arbora pavilion românesc navei Bicaz 169
act de vânzare prin care nava Bârlad este vândură cu un dolar de CNM Petromin lui Bârlad Inc. Liberia 170
certificat emis de Căpitănia Portului Constanţa M/13173 din 12.08.1992 privitor la statutul juridic al navelor care şi-au schimbat armatorul Petromin 171-172
adresa CNM Petromin fără număr din 22.07.1992 către ISNC prin care solicită eliberarea unui certificat din care să rezulte că nava Bârlad este liberă de orice datorii 173
certificatul Căpitănia Portului Constanţa M/12025 din 23.07.1992 prin care certifică că nava Bârlad este proprietatea exclusivă a lui Petromin din 6.08.1990 174
raportul Căpitănia Portului Constanţa M/8347 din 29.05.1992 către ISNC prin care înaintează documentaţia juridică în vederea preschimbării certificatului de naţionalitate 175
adresa CNM Petromin către Căpitănia Portului Constanţa din 25.05.1992 referitor la nava Bârlad 176
certificat internaţional de tonaj eliberat de RNR 177-178
adresa CNM Petromin către Căpitănia Portului Constanţa prin care solicită eliberarea unui certificat din care să reiasă că CNM Petromin este proprietar 179
certificat eliberat de Căpitănia Portului Constanţa M/19407 din 29.11.1991 prin care certifică că este proprietatea exclusivă a Petromin din 6.08.1990 180
certificat de naţionalitate emis de INC pentru nava Bârlad la 23.12.1976 181-183
adresa CNM Petromin către Căpitănia Portului Constanţa din 18.09.1991 prin care solicită eliberarea pentru nava Bârlad a unu certificat din care să rezulte că CNM Petromin este proprietară 184-185
protocol de repartizare a navelor aparţinând IEFM Navrom Constanţa către cele 3 companii maritime, inclusiv CNM Petromin 186-191
certificate eliberate de RNR, rol de echipaj, diverse avize şi autorizaţii  pentru construcţia navei 192-342
ordinul ministrului Transporturilor Traian Băsescu nr.153/17.03.1999 prin care se retrage dreptul de arborare a pavilionului român navei Bârlad precum şi radierea acesteia din registrul matricol 343
ordinul INC către Căpitănia Portului Constanţa din 19.02.1999 prin care transcrierea dreptului de proprietate de la Petromin Overseas Inc. la CNM Petromin s-a făcut în baza unor documente 344-348
adresa CNM Petromin către Căpitănia Zonală Constanţa din 10.02.1999 prin care înaintează documente pentru a se face radierea navei de la Bârlad Inc. şi trecerea acesteia la CNM Petromin 349-363
adresa INC către Căpitănia Portului Constanţa din 9.03.1995 prin care înaintează certificatul de naţionalitate a navei Bârlad 364-365
notă întocmită de inspectorul şef pentru a se elibera un nou certificat de naţionalitate navei Bârlad ca urmare a recalculării valorilor TRN şi TRB 366
adresa Consulatului Republicii Liberia către Torvald Klaveness prin care îi comunică la 8.07.1992 că Bârlad Inc. a fost înmatriculată conform legii liberiene 367
ordinul ministrului Transporturilor Traian Băsescu nr.457/11.08.1999 prin acre se acordă dreptul de arbora pavilion român navei Bârlad proprietatea companiei POI 368
adresa Căpitănia Portului Constanţa către INC din 6.03.1995 prin care înaintează documentaţia tehnico-juridică în vederea preschimbării certificatului de naţionalitate 369-376
ordinul INC nrr.68.0/3885 din 2.11.1992 către Căpitănia Portului Constanţa prin care aprobă transferul de proprietate asupra navei Bârlad de la CNM Petromin la POI Liberia 377
acţiunile în fotocopie ale societăţii Bârlad Inc. şi POI 378-380
contractul de societate a lui POI Liberia 381-384
adresa Căpitănia Portului Constanţa M/13399 către ISNC prin care înaintează documentaţia juridică pentru a dispune transferul dreptului de proprietate asupra navei Bârlad de la Petromin la POI Liberia 385
act de vânzare al navei Bârlad 386
certificat de tonaj şi alte diverse certificate eliberate de Registrul Naval Român (RNR) precum şi autorizaţia de construcţie 387-403

 

Volumul 49 – Documente de vânzare nava Bârlad

raportul financiar al POI Liberia din 31.12.1994 prin care la pag.4 se specifică că nava Bârlad a fost relivrată la Petromin SA Constanţa la 22.02.1995 1-22
raport financiar din 31.12.1995 a lui Petromin Overseas In. (POI) unde la pag.33 se specifică că nava Bârlad a fost relivrată fără factură şi dedusă din contul acţiunilor premium la valoare de 2.929.760 USD 23-44
contractul de vânzare-cumpărare datat 1.11.1998 prin care POI Liberia vinde lui CNM Petromin nava Bârlad la preţul de un dolar 45-47
factura din 1.11.1998 prin care Bârlad Inc. vinde lui CNM Petromin vaporul Bârlad cu un dolar 48
declaraţie a lui POI Liberia prin care pe propria răspundere declară că nava s-a predat liberă de orice sarcină 49
certificat de înmatriculare a lui CNM Petromin 50
certificat fiscal 51
certificat de înregistrare fiscală a lui CNM Petromin 52
adresa CNM Petromin din 28.01.1999 către Căpitănia Zonală Constanţa prin care anexează o serie de documente pentru a se opera în registrul matricol menţiunea referitoare la revânzarea navei Bârlad de la POI la CNM Petromin 53-59
proces verbal nr.53/11.10.1993 încheiat de AGA 60-64
proces verbal nr.56/26.01.1994 a lui AGA 65-68
proces verbal nr.2/27.01.1994 a lui AGA 69-74
hotărârea nr.3/31.03.1998 a lui AGA privind vânzarea navei Bârlad 75
adresa FPS către Petromin prin care avizează documentaţia depusă în vederea vânzării navei Bârlad 76-79
procese verbale cu privire la vânzarea prin licitaţie a navei Bârlad şi ofertele depuse de participanţii la licitaţie 80-151
împuternicire acordată de Daglia Maritime din Panama lui Georgios Rallis pentru a participa la licitaţia privind vânzarea navei Bârlad 153-154
contractul de vânzare-cumpărare datat 25.11.1998 prin care CNM Petromin vinde lui Daglia Maritime din Grecia nava Bârlad la preţul de 663.200 USD, hotărârea lui AGA de vânzare a acestei nave, procese verbale de adjudecare a licitaţiei, Hotărârea Guvernului nr.19, contractul de vânzare-cumpărare în limba engleză 155-181
adresa CNM Petromin către Banca Bucureşti prin care înaintează exemplarul 3 al declaraţiilor de încasare valutară şi copii de pe declaraţiile vamale ale navei Bârlad 182-188
certificat fiscal 189
act de vânzare a navei Bârlad 190

 

Volumul 50 – Corporate Register (registrul societăţii) Callatis Inc.

Lista cu directorii şi ofiţerii precum şi specimenele de semnătură februarie 1995 şi august 1992 1-3
Contract de societate Callatis Inc. în conformitate cu Legea privind societăţile comerciale din Liberia 4-6
Numirea ca agent înregistrat pentru Callatis Inc. a firmei The International Trust Company din Liberia 7
Contract de societate în limba engleză 8-10
Numirea ca agent înregistrat pentru Callatis Inc. a firmei The International Trust Company din Liberia în limba engleză 11
duplicat după înregistrarea firmei la Ministerul Afacerilor externe Liberian 12
Transfer subscriere din 11.06.1992 13-14
Amendamente la contractul de societate al companiei Callatis Inc 15-17
Proces verbal al primei şedinţe a cesionarului subscripţiei la capitalul social al companiei Callatis data 30.06.1992 18-19
Declaraţie de renunţare la convocarea şedinţei Comitetului director al companiei Callatis Inc. din 30.06.1992 20-21
Proces verbal al primei şedinţe a Comitetului director a companiei Callatis Inc. data 30 iunie 1992 22-23
Statutul societăţii Callatis Inc. adoptat la 30 iunie 1992 24-44
Declaraţie de renunţare a acţionarilor la convocarea şedinţei Comitetului director al companiei Callatis Inc. din 16.07.1992 45-46
Proces verbal al AGA a companiei Callatis Inc. care a avut loc la Constanţa la 16 iulie 1992 47-48
Declaraţie de renunţare al convocarea şedinţei Comitetului Director al companiei Callatis Inc. 16.07.1992 49-50
Proces verbal a şedinţei Comitetului director al companiei Callatis Inc. ce a avut loc la Constanţa la 16.07.1992 51-54
Împuternicire acordată de Callatis Inc. d-lui Virgil Toanchină 55-56
Declaraţie de renunţare a acţionarilor companiei Callatis Inc. pentru a renunţa la notificare în vederea ţinerii şedinţei pe data de 20 octombrie 1992 57-58
Proces verbal al AGA companiei Callatis Inc. ce a avut loc la Constanţa la 20 octombrie1992 59-60
Declaraţie de renunţare la convocarea şedinţei Comitetului director al companiei Callatis Inc. 20 octombrie 1992 60-62
Proces verbal al şedinţei Comitetului director al companiei Callatis Inc. ce a avut loc la Constanţa la 20 octombrie 1992 63-66
Împuternicire acordată de Callatis Inc. lui Virgil Toanchină la 20 octombrie 1992 66-72
Acţiuni necompletate ale societăţii Callatis Inc. 125-148
Înregistrarea transferului acţiunilor 149-150

 

Volumul 51 – Dosar cazier Căpitănie nava Callatis

foaia matricolă a navei Callatis (Histria Star) în care apare menţiunea că nava se transferă de la Petromin la POI Liberia 1-7
proces verbal încheiat de Căpitănia Zonală Constanţa la 20.05.1998 prin care se anulează certificatul de naţionalitate a lui Histria Star 8-11
certificat emis de Căpitănia Zonală Constanţa la 27.05.1999 prin care se radiază nava Histria Star din Registrul matricol 12-16
rolul de echipaj 17-18
eliberarea diverselor certificate de clasă, certificate de tonaj, certificate emise de RNR 19-49
ordinul ministrului Transporturilor Traian Băsescu nr.240/11.05.1999 prin care se retrage dreptul de arborare a pavilionului român navei Histria Star şi radierea acesteia precum şi ordinul INC către Căpitănia Portului Constanţa pentru a scoate această navă din evidenţă 50-54
adresa TSM către INC privind vânzarea navei Histria Star din 15.04.1999 prin care înaintează împuternicirea din 2.04.1999, traducerea autentificată a împuternicirii şi declaraţia liber de sarcini 55-60
adresa TSM către INC din 14.04.1999 prin care-l informează că la 2.04.1999 a fost semnat contractul de vânzare al navei Histria Star către firma Les Canaux Navigation Monrovia iar pentru radierea acestuia a înaintat o serie de documente 61-89
certificat eliberat de Căpitănia Portului Constanţa din 5.04.1999 prin care certifică că Histria Star (ex Callatis) este proprietatea lui TSM 90
adresa TSM către Căpitănia Zonală Constanţa prin care solicită să i se elibereze un certificat de stare juridică  pentru nava Histria Star 91
proces verbal de predare-primire între TSM şi Serviciul înmatriculări nave prin care returnează pentru arhivare vechiul certificat de naţionalitate a navei Histria Star 92-93
rolul de echipaj al navei Histria Star 94-141
certificatul de naţionalitate al navei Histria Star eliberat în decembrie 1994 – anulat 142-144
proces verbal încheiat între Căpitănia Portului Constanţa şi TSM la 16.02.1999 145
adresa TSM către Căpitănia Zonală Constanţa prin care solicită să elibereze rol de echipaj pentru navele Histria Pearl, Histria Star şi Histria Sun 146
adresa INC către Căpitănia Portului Constanţa din 15.02.1999 prin acre transmite certificatul de naţionalitate 147-148
adresa Căpităniei către TSM din 10.02.1999 referitor la navele Histria Star (Callatis) şi Histria Pearl (Caracal) 149
diverse adrese ale INC către Căpitănia Zonală Constanţa şi vice-versa în legătură cu documentele care urmează să fie prezentate 150-161
foaia matricolă a navei Callatis (Histria Star) 162-263
adresa TSM către INC din 4.02.1999 referitor la Histria Star înscrierea noului proprietar 164
adresa CNM Petromin către TSM referitor la nava Histria Star 165
adresa CNM Petromin către Căpitănia Zonală Constanţa prin care transmite alăturat copiile legalizate după hotărârea AGA cu privire al vânzarea prin negociere directă a navelor Histria Star, Histria Sun şi Histria Pearl 166
hotărârea nr.3 din 22.12.1998 a lui AGA prin care se hotărăşte vânzarea cu plata integrală a 9 nave 167
proces verbal încheiat la 22.12.1998 de AGA 168
adresa TSM către ministrul Transporturilor Traian Băsescu, INC şi Petromin SA prin care consideră că refuzul eliberării certificatelor de naţionalitate pe numele noului proprietar de către Căpitănie este nejustificată şi aşteaptă rezolvarea situaţiei 169-170
adresa TSM către INC din 2.04.1999 în care menţionează că pentru înscrierea noului proprietar trimite în completare unele documente 171-183
factura fiscală prin care nava Histria Star este vândută de Petromin lui TSM la preţul de 150.000 USD 184
protocol de livrare şi acceptare din 9.01.1999 185
contract de vânzare cumpărare încheiat la 9.01.1999 între CNM Petromin şi TSM prin care nava este vândută la preţul de 150.000 USD 186-190
certificat de relivrare din contractul de bare-boat datat 31.12.1993 191
proces verbal încheiat la 22.12.1998 cu privire la vânzarea prin negociere directă a 4 nave proprietatea CNM Petromin către locatarul TSM 192
mandat special acordat de FPS CNM Petromin la 17.12.1990 prin care aprobă vânzarea cu plata integrală a 9 nave prin negociere directă cu actualii utilizatori 193-194
statutul societăţii TSM 195-216
certificat de înmatriculare a lui TSM SRL Constanţa 217
certificat de înregistrare fiscală a lui TSM SRL 218
certificat constatator eliberat de Camera de Comerţ Industrie, navigaţie şi Agricultură Constanţa la 21.09.1999 în urma cererii lui TSM 219
adresa CNM Petromin către Căpitănia Zonală constanţa din 5.02.1999 privind înaintarea declaraţiei de navă liberă de creanţe a lui Callatis Inc. din Liberia 220-223
contract de vânzare-cumpărare datat 5.01.1999 prin care Callatis Inc. Liberia vinde CNM Petromin nava Callatis cu preţul de un dolar 224-226
factura din 5.01.1999 prin care Callatis Inc. din Liberia vinde CNM Petromin nava Callatis cu un dolar 227
adresa CNM Petromin către Căpitănia Zonală Constanţa din 29.01.1999 prin acre solicită radierea gajului fără deposedare întrucât creditul a fost rambursat integral 228-230
adresa Căpitănia Portului Constanţa către CNM Petromin prin care indică ce documente să depună pentru a transfera nava de la POI Liberia la CNM Petromin 231
adresa CNM Petromin către Căpitănia Zonală Constanţa din 8.01.1999 prin care solicită să radieze nava de la firma Callatis Inc. şi a trece în proprietatea CNM Petromin înaintând şi o serie de documente 232-250
o serie de certificate eliberate de RNR 251-269

 

Volumul 52 – Dosar cazier Căpitănie nava Callatis

diverse certificate de clasă eliberate de RNR 1-33
adresa INC din 15.02.1994 către Căpitănia Portului Constanţa prin care înaintează certificatul de naţionalitate al navei Histria Star 34-40
adresa Căpitănia Portului Constanţa către INC prin care înaintează documentaţia tehnico-juridică preschimbării certificatului de naţionalitate al navei Histria Star 41
adresa CNM Petromin din 7.12.1994 către Căpitănia Portului Constanţa prin care solicită schimbarea certificatului de naţionalitate pentru nava Histria Star 42
lista cu date necesare completării certificatului de naţionalitate 43
certificat internaţional de tonaj al navelor eliberat de RNR 44-56
certificat eliberat de Căpitănia Portului Constanţa referitor la situaţia juridică a navei Histria Star (ex Callatis) 57
adresa TSM către Căpitănia Portului Constanţa din 10.11.1994 prin care solicită avizul necesar emiterii licenţei de transport naval 59
adresa Căpitănia Portului Constanţa către BRCE prin care face cunoscut că nava Callatis ce face obiectul contractului de gaj fără deposedare şi-a schimbat denumirea în Histria Star 60-67
adresa Căpitănia Portului Constanţa M/12042 din 20.09.1994 către INC prin care solicită schimbarea denumirii şi valorilor de tonaj al navei Callatis 68-71
certificat internaţional de tonaj al navelor eliberat de RNR 72-73
certificat emis de Căpitănia Portului Constanţa M/7429 din 2.06.1994 prin care certifică că nava Callatis este constituită în gaj fără deposedare în favoarea BRCE Sucursala Constanţa pentru garantarea împrumutului de 2,8 mil. lei 74
adresa CNM Petromin către Căpitănia Portului Constanţa din 31.05.1994 prin acre solicită eliberarea unu certificat în limba română şi limba engleză din care să reiasă că navele rubricate sunt libere de orice ipotecă 75
diverse adrese legate de ipoteca pusă pe navă 76-78
contractele de bare-boat încheiate între Callatis Inc. Monrovia şi TSM SRL Constanţa 79-97
adresa Căpităniei către TSM prin care solicită să expedieze câte o copie integrală din contract pentru adnotarea acesteia în foaia matricolă 98-99
hotărârea nr.35 a CIMS prin care se propune transformarea contractului de management în contract de bare-boat 100-101
diverse adrese legat de împrumutul bancar acordat precum şi contractul de gaj fără deposedare 102-109
ordinul ISNC nr.68.0/3892 din 2.11.1992 către Căpitănia Portului Constanţa prin care aprobă transferul de proprietate asupra navei Callatis de la Petromin către POI Liberia 110-111
adresa Căpitănia Portului Constanţa M/16693 din 21.10.1993 către ISNC prin care solicită transferul de proprietate asupra navei Callatis de la Petromin către Callatis Inc. Liberia şi înaintarea unor documente 112
acţiune în fotocopie a lui Callatis Inc. şi POI Liberia 113-114
contractul de societate a lui POI Liberia 115-118
protocol de predare-primire din 25.08.1992 între Petromin SA şi POI Liberia în legătură cu nava Callatis 119
adresa Căpitănia Portului Constanţa M/15969 din 5.09.1992 către CNM Petromin prin care solicită completarea documentaţiei cu referire la transferul de proprietate efectuat asupra navei Callatis 120
adresa Căpitănia Portului Constanţa M/15560 din 25.09.1992 către ISNC prin care solicită emiterea ordinului de transfer de proprietate cu data de 12.08.1992 121-123
adresa ministrului Justiţiei către Traian Băsescu ministrul Transporturilor prin care îi comunică că pentru a participa la constituirea unei societăţi comerciale în străinătate nu este necesară o aprobare a Guvernului 124
certificat M/13996 din 25.08.1992 privitor la statutul juridic al navelor care şi-au schimbat armatorul Petromin 125
adresa CNM Petromin către Căpitănia Portului Constanţa din 21.09.1992 prin care roagă să refacă certificatul emis la 25.08.1992 prin rescrierea numelui navei rubricate şi a noii companii posesoare 126-127
certificat de naţionalitate al navei Callatis 128
adresa Căpitănia Portului Constanţa M/13998 din 25.08.1992 către INC prin care dispune transferul de proprietate asupra navei Callatis de la CNM Petromin la POI înaintând şi o serie de documente 129-133
protocolul de repartizare a navelor IEFM Navrom Constanţa către cele 3 companii de navigaţie inclusiv CNM Petromin 134-142
certificat de naţionalitate a navei Callatis eliberat la 25.07.1978 143-145
rolul de echipaj al navei Callatis 146-269

 

Volumul 53 – Dosar cazier Căpitănie nava Callatis

rol de echipaj, act inspecţie înainte de lansare eliberat de RNR, certificat de siguranţă a construcţiei, certificat de tonaj, autorizaţie de construcţie şi alte documente legate de navă 1-41
certificat de naţionalitate al navei Histria Star eliberat în februarie 1999 42-44
certificat de naţionalitate RNR 45-46
ordinul INC către Căpitănia Portului Constanţa din 10.02.1999 prin care îi comunică că transcrierea transferului dreptului de proprietate a navei Callatis s-a făcut pe baza unor documente 47-48
adresa Căpitănia Portului Constanţa către INC din 5.02.1999 legat de radierea navei Callatis 49-54
foaia matricolă a navei Callatis (Histria Star) 55-56
adresa CNM Petromin către Căpitănia Zonală Constanţa prin care solicită radierea navei Callatis de la firma Callatis Inc. şi trecerea în proprietatea CNM Petromin Constanţa anexând şi o serie de documente 57-78
adresa CNM Petromin către Căpitănia Zonală Constanţa prin care solicită radierea gajului fără deposedare constituit la 20.08.1993 pe numele CNM Petromin a navei Histria Star 79
adresa Bancorex către Căpitănia Portului Constanţa prin care este de acord cu radierea gajului fără deposedare 80-81
adresa CNM Petromin către Căpitănia Zonală Constanţa din 4.05.1999 prin care solicită radierea navei din proprietatea lui Callatis Inc. Liberia în proprietatea lui CN Petromin înaintând şi o serie de documente 82-89
adresa TSM către INC prin care informează că această firmă a cumpărat nava şi transmite documentele solicitate pentru eliberarea certificatului de naţionalitate 90-147
diverse certificate de clasă eliberate de RNR, certificat de tonaj, autorizaţie de construcţie pentru nava Callatis 148-211

 

Volumul 54 – Documente vânzare nava Callatis

raportul anual al directorilor Petromin Overseas Inc. din 1.03.1993 din care rezultă că nava Callatis Inc. nu a fost livrată în contractul cu Torvald Klaveness, iar la pag.11 valoarea navei Callatis ca activ a lui Petromin Overseas Inc. apare cu suma de 6 mil. USD 1-26
contractul de bare-boat încheiat la 29.12.1993 între Callatis Inc. Monrovia Liberia ca armator şi TSM ca navlositor 27-43
notificare a Tribunalului Constanţa către CNM Petromin prin care îl obligă pe acesta să achite până la 15.05.1998 o sumă de 270.799,22 USD către Histria Ship Management SRL 44
sentinţa din 13.01.1998 a Tribunalului Constanţa – Secţia Comercială prin care admite cererea formulată de reclamanta TSM în contradictoriu cu pârâta CNM Petromin, dispune investirea cu formulă executorie a hotărârii nr.7/11.12.1997 pronunţată de comisia de arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ, Industrie şi Navigaţie Constanţa 46-47
adresa TSM către CNM Petromin Constanţa din 26.06.1998 prin care înaintează hotărârea arbitrală nr.7/11.12.1997 şi factura fiscală 48-49
hotărârea Comisiei de arbitraj nr.7/11.12.1997 prin care obligă pe Callatis Inc. din Liberia şi CNM Petromin să plătească suma de 651.419, 09 USD sau echivalentul în lei 50-64
protocol încheiat la 25.04.1998 65-66
act de vânzare a navei Callatis de la Callatis Inc. către CNM Petromin cu un dolar la data de 5.01.1999 68-69
contract de vânzare-cumpărare datat 5.01.1999 între Callatis Inc. ca vânzător şi CNM Petromin cumpărător privind cumpărarea navei cu un dolar, factură din 5.01.1999, protocolul de relivrare şi acceptare, declaraţie că nava Callatis s-a predat liberă de orice fel de creanţe, procesul verbal al acţionarilor lui Callatis Inc. ţinut la Constanţa la 5.11.1998, notificarea de renunţare, proces verbal al şedinţei acţionarului unic a companiei Callatis Inc. ţinut la 4.01.1999 70-81
declaraţie de renunţare la convocarea şedinţei Comitetului Director al companiei Callatis Inc. 82-83
proces verbal al Consiliului de Administraţie al CNM Petromin ţinut la 4.01.1999 84-85
proces verbal al şedinţei Comitetului director al companiei Callatis Inc. 86-89
împuternicire acordată de Callatis Inc. lui Bardaş Marcel pentru a duce la îndeplinire vânzarea navei Callatis către CNM Petromin 90-93
mandat special acordat de FPS lui CNM Petromin la 17.12.1998 pentru vânzarea navei Histria Star şi Histria Sun către TSM 94-95
proces verbal încheiat la 22.12.1998 cu privire la vânzarea prin negociere directă a 4 nave proprietate CNM Petromin către locatarul TSM 96
contract de vânzare-cumpărare datat 9.01.1999 prin care CNM Petromin vinde lui TSM nava Histria Sun cu preţul de 150.000 USD 97-99
factură fiscală întocmită de CNM Petromin către TSM referitor la vânzarea navei Histria Star cu preţul de 150.000 USD 100
protocol de livrare şi acceptare a navei Histria Star ex Callatis la 9.01.1999 101

 

Volumul 55 – Corporate Register (registrul societăţii) Baia de Criş Inc.

Lista cu directorii şi ofiţerii precum şi specimenele de semnătură februarie 1995 şi august 1992 1-5
Contract de societate Baia de Criş Inc. în conformitate cu Legea privind societăţile comerciale din Liberia 6-8
Numirea ca agent înregistrat pentru Baia de Criş Inc. a firmei The International Trust Company din Liberia 9
duplicat după înregistrarea firmei la Ministerul Afacerilor externe Liberian 10
Numirea ca agent înregistrat pentru Baia de Criş Inc. a firmei The International Trust Company din Liberia în limba engleză 11-13
Contract de societate în limba engleză 14
Transfer subscriere din 11.06.1992 15-16
Amendamente la contractul de societate al companiei Baia de Criş Inc 17-19
Proces verbal al primei şedinţe a cesionarului subscripţiei la capitalul social al companiei Baia de Criş data 30.06.1992 20-21
Declaraţie de renunţare la convocarea şedinţei Comitetului director al companiei Baia de Criş Inc. din 30.06.1992 22-23
Proces verbal al primei şedinţe a Comitetului director a companiei Baia de Criş Inc. data 30 iunie 1992 24-25
Statutul societăţii Baia de Criş Inc. adoptat la 30 iunie 1992 26-46
Declaraţie de renunţare a acţionarilor la convocarea şedinţei Comitetului director al companiei Baia de Criş Inc. din 16.07.1992 47-48
Proces verbal al AGA a companiei Baia de Criş Inc. care a avut loc la Constanţa la 16 iulie 1992 49-50
Declaraţie de renunţare al convocarea şedinţei Comitetului Director al companiei Baia de Criş Inc. 16.07.1992 51-52
Proces verbal a şedinţei Comitetului director al companiei Baia de Criş Inc. ce a avut loc la Constanţa la 16.07.1992 53-56
Împuternicire acordată de Baia de Criş Inc. d-lui Virgil Toanchină 57-60
Declaraţie de renunţare a acţionarilor companiei Baia de Criş Inc. pentru a renunţa la notificare în vederea ţinerii şedinţei pe data de 20 octombrie 1992 61-62
Proces verbal al AGA companiei Baia de Criş Inc. ce a avut loc la Constanţa la 20 octombrie1992 63-64
Declaraţie de renunţare la convocarea şedinţei Comitetului director al companiei Baia de Criş Inc. 20 octombrie 1992 65-66
Proces verbal al şedinţei Comitetului director al companiei Baia de Criş Inc. ce a avut loc la Constanţa la 20 octombrie 1992 67-70
Împuternicire acordată de Baia de Criş Inc. lui Virgil Toanchină la 20 octombrie 1992 71-76
Acţiuni necompletate ale societăţii Baia de Criş Inc. 128-150
Înregistrarea transferului acţiunilor 151-152

 

Volumul 56 – Dosar cazier Căpitănie nava Baia de Criş

adresa Căpităniei Zonale Constanţa din 22.10.2001 către IGP prin care înaintează copiile dosarelor de cazier la navele Baia de Criş, Histria Star, Bicaz, Cărbuneşti, Baia de Aramă, Histria Sun, Barboşi, Bujoreni, Balota, Bobâlna, Băceşti, Fortune 22, Borzeşti, Băneasa, Comăneşti şi Bârlad 0
certificat eliberat de Căpitănia Zonală Constanţa la 13.01.2000 prin care certifică că nava Baia de Criş arborează pavilion românesc şi este proprietatea Baia de Criş Inc. Liberia 1
adresa Baia de Criş Inc. Liberia către Căpitănia Zonală Constanţa din 11.01.2000 referitor la Baia de Criş certificat de radiere în limba engleză 2-4
certificat Căpităniei Zonale Constanţa din 5.01.2000 prin care certifică că nava este sub pavilion  român şi se află în proprietatea Baia de Criş Inc. Liberia 5
adresa CNM Petromin către Căpitănia Zonală Constanţa din 5.01.2000 prin care înaintează certificatele de naţionalitate pentru nava Baia de Criş şi rolul de echipaj 6
adresa CNM Petromin către Căpitănia Zonală Constanţa din 5.01.2000 prin care solicită eliberarea certificatului de radiere din registrul matricol 7
adresa INC către Căpitănia Zonală Constanţa din 4.01.2000 prin care solicită retragerea dreptului de arborare a pavilionului român navei Baia de Criş 8
ordinul ministrului Transporturilor Traian Băsescu nr.3 din 3.01.2000 prin care se retrage dreptul de arborare a pavilionului român şi se scoate din evidenţă nava Baia de Criş 9-10
adresa CNM Petromin către Căpitănia Zonală Constanţa din 17.12.1999 prin care solicită radierea navei din registrul matricol 12
adresa Căpitănia Zonală Constanţa către INC privind informarea cu scoaterea din evidenţă a navei şi retragerea dreptului de arborare a pavilionului român 13-15
retragerea CNM Petromin către Căpitănia Zonală Constanţa din 17.11.1999 prin care solicită radierea din Registrul matricol a navei Baia de Criş Inc. şi înaintarea unor documente 16-86
foaia matricolă a navei Baia de Criş Inc. 40-42
adresa lui Germanischer Lloyd’s din 27.10.1999 prin care-l informează pe INC că a radiat din registru nava Baia de Criş 87
certificat emis de Căpitănia Zonală Constanţa din 30-07.1999 prin care certifică că nava Baia de Criş arborează pavilion român şi este proprietatea Baia de Criş Inc. Liberia din 12.08.1992 88
adresa CNM Petromin către Căpitănia Zonală Constanţa din 29.07.1999 referitor la certificat situaţie juridică nava Baia de Criş 89
adresele Poliţiei municipiului Constanţa şi IPJ Constanţa către Căpitănie prin care solicită să i se pună la dispoziţie diverse documente 90-95
adresa CNM Petromin din 26.07.1995 către Căpitănia Zonală Constanţa prin care solicită a i se elibera o listă cu navele aflate în proprietatea CNM Petromin 96-101
certificat eliberat la 1.03.1995 prin care certifică că nava Baia de Criş se află în proprietatea exclusivă a companiei Petromin Overseas Inc. Liberia 102
adresa CNM Petromin către Căpitănia Portului Constanţa din 1.03.1995 prin care solicită radierea înscrisului din foaia matricolă a navei Baia de Criş conform căreia nava este ipotecată în favoarea unei firme germane 103
adresa Petromin către Motoren Werke Manheinm din 16.03.1995 referitor la procesul verbal al întâlnirii datat 2.02.1995 104
proces verbal al întâlnirii Petromin din 2.02.1995 105-113
adresa CNM Petromin către Căpitănia Port Constanţa din 30.01.1995 prin care solicită eliberare a 4 certificate non-encumberance şi renunţarea la certificatul pentru Baia de Criş 114
certificat eliberat de Căpitănia Portului Constanţa din 26.01.1995 prin care certifică că nava Baia de Criş proprietatea lui Petromin Overseas Inc. este constituită în gaj fără deposedare drept creanţă în favoarea unei firme germane 115-116
solicitarea CNM Petromin către Căpitănia Port Constanţa din 25.01.1995 prin care solicită eliberarea unui certificat non-encumberance 107
eliberarea unui certificat de minimă siguranţă 108-110
ordinul ISNC nr.68.0/3890 di 2.11.1992 către Căpitănia Portului Constanţa prin care aprobă transferul de proprietate al navei Baia de Criş de la Petromin la POI Liberia 111
adresa Căpităniei Portului Constanţa M/16690 din 21.10.1992 către ISNC prin care solicită transferul de proprietate asupra navei Baia de Criş de la Petromin la POI Liberia înaintând şi documentaţia juridică 112
acţiunile în fotocopie a navei Baia de Criş Inc. şi POI 113-114
contractul de societate a lui POI 115-118
protocol de predare-primire din 12.08.1992 între Petromin şi POI Liberia 119
adresa Căpităniei Portului Constanţa M/15969 din 5.10.1992 către CNM Petromin prin care solicită completarea documentaţiei cu privire la transferul de proprietate efectuat asupra navei Baia de Criş 120
adresa Căpităniei Portului Constanţa M/15560 din 25.09.1992 către ISNC prin care solicită aprobarea emiterii ordinului de transfer de proprietate cu data de 12.08.1992 121-123
adresa Min. Justiţiei către Traian Băsescu ministrul Transporturilor prin acre i se comunică că pentru a participa la constituirea unei soc.com. în străinătate nu este necesară aprobarea Guvernului 124
adresa Căpităniei Portului Constanţa M/13397 din 14.08.1992 către ISNC prin acre înaintează documentaţia juridică cu rugămintea de a analiza şi dispune transferul de proprietate asupra navei Baia de Criş la POI Liberia 125
ordinul ministrului transporturilor nr.457/11.08.1992 prin acre se acordă dreptul de arbora pavilion românesc navei Baia de Criş proprietate a POI Liberia 126
act de vânzare a navei Baia de Criş din iulie 1992 prin care CNM Petromin vinde cu un dolar nava către Baia de Criş Inc. 127
certificat M/13173 din 12.08.1992 emis de Căpităniei Portului Constanţa privitor la statutul juridic al navelor care şi-au schimbat armatorul Petromin 128-129
adresa CNM Petromin către INC din 2.07.1992 prin care solicită eliberarea unui certificat din care să reiasă că nava este liberă de orice datorii 130
certificat M/12020 din 23.07.1992 prin care se certifică că există un gaj fără deposedare în favoarea unei companii germane pentru un împrumut de 5 mil. lei 131
diverse adrese legate de acest gaj şi emiterea de certificat 132-137
protocol de repartizare a navelor aparţinând IEFM Navrom Constanţa către cele 3 companii maritime inclusiv Petromin SA 138-143
diverse roluri de echipaj, certificate de naţionalitate şi fotografia navei, precum şi avize şi autorizaţii pentru construcţia acesteia 144-333

 

Volumul 57 – Documente vânzare nava Baia de Criş

procură dată de Helmut Bogdan, director al companiei Baia de Criş Inc. Liberia prin care-l împuterniceşte pe Werner Kauntz pentru a participa la şedinţă în vederea aprobării vânzării navei Baia de Criş 3-4
declaraţie de renunţare la convocarea şedinţei Comitetului director al companiei Baia de Criş Inc. din Liberia 5-6
proces verbal al şedinţei Comitetului director al companiei baia de Criş Inc. din Liberia 7-10
împuternicire acordată de Kauntz Werner lui Laurenţiu Zamfir pentru a semna protocolul de predare a navei Baia de Criş 11-12
contract de vânzare-cumpărare datat 12.07.1999 între Baia de Criş Inc. Liberia şi Qinhuangdao Shipping prin care se vinde nava Baia de Criş la preţul de 3.450.000 USD 13-38
act de vânzare a navei Baia de Criş 39-41
factură prin care Baia de Criş Inc Liberia vinde firmei chinezeşti nava Baia de Criş la preţul de 3.450.000 USD 42-43
declaraţie POI Liberia prin care confirmă că nu are gajuri, ipoteci, debite sau sarcini fiscale 44-46
împuternicire acordată de Bai de Criş Inc. Liberia lui CNM Petromin pentru a îndeplini formalităţile de radiere a navei din registrele Căpităniei 47,50
adresa Baia de Criş Inc către firma chinezească referitor la invitaţie pentru membrii de echipaj de a se îmbarca pe nava sub pavilion românesc Baia de Criş 49
adresa lui Galbraight’s Limited către Petromin referitor la evaluare nava Baia de Criş, Băneasa 51-54
adresa brokerului Lorentzen către CNM Petromin referitor la evaluarea navei Baia de Criş 55-56
proces verbal al licitaţiei de oferte înregistrate pentru vânzarea navei Baia de Criş 57-58
proces verbal al licitaţiei organizate de BMMC în favoarea CNM Petromin pentru vânzarea navei Baia de Criş din 16.07.1999 59
proces verbal nr.34/1.06.1999 a AGA 60-62
proces verbal încheiat la 11.06.1999 a AGA 63-66
hotărârea nr.1/11.06.1999 a AGA prin care se aprobă vânzarea navei Baia de Criş 67
proces verbal nr.37/27.07.1999 al AGA 68-70
proces verbal din 8.07.1999 al AGA 71-72
hotărârea nr.1/8.07.1999 al AGA prin care aprobă vânzarea navei Baia de Criş cu preţul de pornire a licitaţiei de 4.500.000 USD 73
notă de fundamentare pentru vânzarea navelor Bai de Criş, Băneasa şi Tomis Future 1.07.1999 74-76
adresa FPS către Direcţia acţionariat referitor la solicitare vânzare nave CNM Petromin 77
Hotărârea FPS Comitetul de direcţie 58/CD/8.07.1999 prin care aprobă notele din anexă 78
anexă la hotărârea 58/CD/8.07.1999 în care la pct.53 se aprobă nota privind solicitarea CNM Petromin Constanţa pentru emiterea unui mandat special reprezentanţilor FPS în AGA în vederea vânzării cu plata integrală prin licitaţie a unei nave 79
notă privind solicitarea CNM Petromin pentru emiterea unui mandat special reprezentanţilor FPS în AGA în vederea vânzării prin licitaţi cu plata integrală a 2 nave 80-82
adresa FPS către CNM Petromin din 9.07.1999 prin care comunică că numele corect al celei de-a patra nave este Baia de Criş 83
mandat special acordat de FPS lui CNM Petromin pentru a vinde nava Baia de Criş cu plata integrală prin licitaţie din. 3.08.1999 84
factură fiscală prin care CNM Petromin vinde nava Baia de Criş firmei chinezeşti la 4.11.1999 la preţul de 3.450.000 USD 85
Ordinul ministrului Transporturilor nr.3/3.01.2000 prin care se retrage dreptul de arborare a pavilionului român şi scoaterea din evidenţa Căpităniei a navei Baia de Criş 86

 

 

Volumul 58 – Corporate Register (registrul societăţii) Breaza Inc.

Lista cu directorii şi ofiţerii precum şi specimenele de semnătură februarie 1995 şi august 1992 1-3
Contract de societate Breaza Inc. în conformitate cu Legea privind societăţile comerciale din Liberia 4-6
Numirea ca agent înregistrat pentru Breaza Inc. a firmei The International Trust Company din Liberia 7
duplicat după înregistrarea firmei la Ministerul Afacerilor Externe Liberian 8
Contract de societate a lui Breaza Inc. 9-11
Numirea ca agent înregistrat pentru Breaza Inc. a firmei The International Trust Company din Liberia în limba engleză 12
Transfer subscriere din 11.06.1992 13-14
Amendamente la contractul de societate al companiei Breaza Inc. 15
duplicat eliberat de Ministerul Afacerilor Externe Liberian 16
Amendament la contractul de societate al companiei Breaza Inc. 17
Proces verbal al primei şedinţe a Cesionarului subscripţiei la capitalul social al companiei Breaza Inc. din de data 30 iunie 1992 18-19
Declaraţie de renunţare la convocarea şedinţei Comitetului director al companiei Breaza Inc. din 30.06.1992 19 bis-20
Proces verbal al primei şedinţe a Comitetului director al companiei Breaza Inc. din de data 30 iunie 1992 21-22
Statutul societăţii Breaza Inc. adoptat la 30 iunie 1992. 23-43
Declaraţie de renunţare a acţionarilor la convocarea şedinţei Comitetului director al companiei Breaza Inc. din 16.07.1992 44-45
Proces verbal al AGA a companiei Breaza Inc. care a avut loc la Constanţa la 16 iulie 1992. 46-47
Declaraţie de renunţare al convocarea şedinţei Comitetului Director al companiei Breaza Inc. 16.07.1992 48-49
Proces verbal a şedinţei Comitetului director al companiei Breaza Inc. ce a avut loc la Constanţa la 16.07.1992. 50-52
Împuternicire acordată de Breaza Inc. d-lui Virgil Toanchină . 53-57
Declaraţie de renunţare a acţionarilor companiei Breaza Inc. pentru a renunţa la notificare în vederea ţinerii şedinţei pe data de 20 octombrie 1992. 58-59
Proces verbal al AGA companiei Breaza Inc. ce a avut loc la Constanţa la 20 octombrie1992. 60-61
Declaraţie de renunţare la convocarea şedinţei Comitetului director al companiei Breaza Inc. 20 octombrie 1992 62-63
Proces verbal al şedinţei Comitetului director al companiei Breaza Inc. ce a avut loc la Constanţa la 20 octombrie 1992. 64-67
Împuternicire acordată de Breaza Inc. lui Virgil Toanchină la 20 octombrie 1992 68-73

 

Acţiuni necompletate ale societăţii Breaz Inc. 126-149
Înregistrarea transferului acţiunilor 151-152

 

Volumul 59 – Dosar cazier Căpitănie nava Breaza

Foaia matricolă a navei Histria Sun ex. Breaza 1-4
Certificat de naţionalitate al navei Histria Sun emis la data de 19.05.1994 de INC unde armator apare Breaza Inc. din Liberia 5
Certificat emis de Căpitănia zonală Constanţa la 27.04.2001 prin care certifică că nava se află în proprietatea lui TSM SRL Constanţa 6-7
Adresa Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei către TSM prin care se radiază gajul 8-9
Adresa TSM către Căpitănia Zonală Constanţa referitor la nava Histria Sun radiere gaj 10
Adresa Oficiului pentru recuperarea creanţelor bancare către Căpitănia Zonală Constanţa prin care solicită radiere contractului de gaj înscris în registrul matricol asupra navei Histria Sun. 11
Contract de cesiune de creanţă nr.127105 din 07.07.1999 încheiat între Bancorex şi Agenţia de valorificare a activelor bancare împreună cu anexe şi act adiţional 12-21
Certificat emis de Căpitănia Zonală Constanţa din 24.04.2001 prin care certifică că nava Histria Sun are pavilion român şi se află în proprietatea lui TSM 22-23
Adresa TSM către Căpitănia Zonală Constanţa din 24.04.2001 referitor nava Histria Sun înregistrare contract de garanţie reală mobiliară. 24
Căpitănia Zonală Constanţa la data de 24.04.2002 emite o menţiune prin care TSM se obligă să constituie în favoarea creditorului o garanţie reală mobiliară de 850.917 USD. 25-28
Contract de garanţie reală mobiliară încheiat la 20.04.2001 între TSM şi oficiul pt. recuperarea creanţelor bancare. 29-38
Certificat eliberat de Căpitănia Zonală Constanţa la 13.02.2001 prin care certifică că în foaia matricolă a navei sunt transcrise menţiuni cu privire la contractul de gaj fără deposedare. 39-40
Adresa TSM către Căpitănia Zonală Constanţa din 12.04.2001 referitor nava Histria Sun – certificat de sarcini 41-43
Adresa TSM către Căpitănia Portului Constanţa din 15.04.1999 prin care depune certificatul de naţionalitate în original. 44
Adresa TSM către Căpitănia Portului Constanţa din 14.04.1999 prin care solicită eliberarea unui certificat de stare juridică 45
Proces verbal de predare-primire încheiat la 16.02.1999 între TSM şi Căpitănie 46-47
Adresa TSM către Căpitănia Zonală Constanţa din 16.02.1999 prin care solicită eliberarea rolului de echipaj pt. nava Histria Sun. 48
Menţiunea de constituire a gajului fără deposedare pe nava Histria Sun în favoarea BRCE pentru acoperirea creditului de 700.000 USD. 49
Certificat de naţionalitate al navei Histria Sun 50
Ordinul INC din 15.02.1999 către Căpitănia Portului Constanţa prin care îi transmite două certificate de naţionalitate 51
Adresa TSM către Căpitănia Zonală Constanţa din 12.09.1999 prin care solicită eliberarea unui certificat de stare juridică pentru nava Breaza. 52-54
Ordinul inspectorului şef la INC din 10.02.1999 în care precizează  ce documente sunt necesare pentru transferul dreptului de proprietate şi preschimbarea certificatului de naţionalitate în cazul navei Histria Sun ex Breaza 55-56
Adresa Bancorex  către Petromin din 08.02.1999 prin care îl invită pe directorul societăţii să semneze un act adiţional la contractul de gaj. 57
Adresa Căpităniei Portului Constanţa din 08.02.1999 către INC prin care justifică întârzierea înaintării documentelor 58
Adresa CNM Petromin către Căpitănia Portului Constanţa din 05.02.1999 cu privire la scrisoarea de preluare sarcini 59-66
Adresa Petromin către Căpitănia Zonală Constanţa din 05.02.1999 prin care aceasta informează că a semnat scrisoarea de preluare de către CNM Petromin a contractului de gaj fără deposedare pt. nava Breaza. 67-68
Adresa TSM către INC din 04.02.1999 referitor la Histria Sun înscrierea noului proprietar. 69
Adresa Petromin către TSM prin care declară pe propria răspundere că nava sus-menţionată este liber de sarcini 70
Adresa CNM Petromin din04.09.1999 către Căpitănia Zonală Constanţa prin care transmite copiile legalizate după Hotărârea Aga cu privire la vânzarea prin negociere directă a navei Histria Sun 71-75
Certificatul de naţionalitate al navei Histria Sun emis la 19.05.1994 de ISNC unde armator apare Breaza Inc. Liberia 76
Adresa TSM din 04.02.1999 către Histria Sun referitor la înscrierea noului proprietar în certificatul de naţionalitate al navei Breaza trimiţând spre completare la dosar o serie de documente. 77-85
Adresa TSM către INC din 04.02.1999 prin care îl informează că în urma semnării contractului de vânzare-cumpărare prin care nava Histria Sun a fost cumpărată trimite o serie de documente în vederea eliberării certificatului de naţionalitate. 86-124
Adresa CNM Petromin din 05.02.1999 către Căpitănia Zonală Constanţa prin care înaintează declaraţia de navă liberă de creanţe 125-126
Adresa CNM Petromin din 04.02.1999 către Căpitănia Zonală Constanţa prin care solicită radierea de la rubrica de proprietar a firmei Breaza Inc. din Liberia şi trecerea acesteia în proprietatea Petromin înaintând şi o serie de documente. 127-155
O serie de adrese către Căpitănie a Poliţiei municipiului  Constanţa ,  IPJ Constanţa cu privire la înaintarea unor documente , adresele Bancorex prin care solicită punerea de gaj fără deposedare pe nava Breaza 156-179
Adresa INC din 08.02.1997 către Căpitănia Portului Constanţa referitoare la preschimbarea certificatului de naţionalitate a navei Histria Sun 180
Diverse certificate de clasă eliberare de RNR, rol de echipaj, certificat de naţionalitate al navei Breaza eliberat la 25.08.1992 181-248
Contract de b/b încheiat în decembrie 1993 între Breaza Inc. Liberia şi TSM 249-268
Adresa Căpităniei Portului Constanţa către TSM prin care solicită o copie de pe contractul de b/b 269
Adresa TSM către Căpitănia Port Constanţa  cu referire la nava Breaza care a fost dată în b/b 270
Hotărârea 35 a CIMS prin care dispune preluarea în contract de b/b a navei Breaza 271-272
Certificat de clasă eliberat de RNR şi rol de echipaj 273-289
Certificat de naţionalitate al navei Breaza 290
Ordinul nr.68.0/3884 din 02.11.1992 către Căpitănia Portului Constanţa prin care îi face cunoscut că a aprobat transferul de proprietate asupra navei Breaza de la Petromin la Petromin Overseas Inc. Liberia 291
Raportul Căpităniei Portului Constanţa M/16691 din 21.10.1992 către ISNC prin care solicită transferul de proprietate asupra navei Breaza de la Petromin către Petromin Overseas Inc. Liberia înaintând şi o serie de documente 292
Acţiunile în fotocopie ale lui Breaza Inc şi Petromin Overseas Inc. 293-294
Contractul de societate a lui Petromin Overseas Inc. 295-298
Protocol de predare-primire între Petromin şi Petromin Overseas Inc. Liberia a navei Breaza la 25.08.1992 299
Raportul Căpităniei Portului Constanţa M/15969 din 05.10.1992 către CNM prin care solicită completarea documentaţiei cu referire la transferul de proprietate efectuat asupra navei Breaza 300
Raportul Căpităniei Portului Constanţa M/15560 din 25.09.1992 către ISNC prin care solicită să se emită ordinul de transfer de proprietate cu data de 12.08.1992 301-303
Adresa Ministerului Justiţiei către Traian Băsescu – ministrul transporturilor prin care îi comunică că pentru a participa la constituirea unei societăţi comerciale în străinătate nu este necesară o aprobare a guvernului 304
Raportul Căpităniei Portului Constanţa 13999 din 25.08.1992 către ISNC prin care înaintează documentaţie juridică cu rugămintea de a analiza şi dispune transferul dreptului de proprietate de la Petromin la Petromin Overseas Inc. 305
Certificat emis de Căpitănia Portului Constanţa M/13996 din 25.08.1992 privitor la situaţia juridică a navelor care şi-au schimbat armatorul Petromin 306
Adresa CNM Petromin din 24.08.1992 , fără număr, către Căpitănia Portului Constanţa prin care solicită eliberarea unui certificat pt. nava Breaza. 307
Ordinul ministrului transporturilor Traian Băsescu nr.457 din 11.08.1992 prin care se acordă dreptul de a arbora pavilion românesc navei Breaza proprietatea  lui POI 308
Actul  de vânzare a navei Breaza de la Petromin la Breaza Inc. Liberia  cu suma de 1 USD 309
Adresa CNM Petromin din 22.07.1992 către ISNC prin care solicită eliberarea unui certificat din care să reiasă că nava Breaza proprietatea Petromin este liberă de orice datorii. 310
Certificat emis de Căpitănia Portului Constanţa M/12023 din 23.07.1992 prin care certifică că aceasta este proprietatea exclusivă a lui Petromin din 06.08.1990 311-312
Adresa CNM Petromin către Căpitănia Portului Constanţa din 25.10.1991  prin care roagă se certifice că armatorul este CNM Petromin 313
Certificat de naţionalitate al navei Breaza emis la 04.06.1979 314
Protocol privind repartizarea navelor IEFM Navrom Constanţa către cele trei companii inclusiv CNM Petromin 315-322
Rol de echipaj 323-359
Diverse acte şi documente privind construcţia navei 360-380

 

Volumul 60 – Documente vânzare nava Breaza

Raportul anual al  directorilor POI din 01.03.1993 în care se menţionează că nava Breaza nu a fost livrată holding-ului. 1- 25
Proces verbal al şedinţei acţionarului unic al companiei Breaza Inc care a avut loc la Constanţa pe data de 04.01.1999 27-30
Declaraţie de renunţare la convocarea şedinţei comitetului director al Companiei Breaza Inc. 31-32
Proces verbal al şedinţei Comitetului Director al Companiei Breaza Inc. 33-36
Fax dat de avocaţii Flora Lemonis către Petromin prin care ataşează procesul verbal al şedinţei comitetului director al CNM Petromin 37-40
Împuternicire dată de Breaza Inc. lui Marcel Bardaş pentru negocierea în vederea vânzării a navei Breaza 41-44
Contractul de b/b între Breaza Inc din Liberia şi TSM din decembrie 1993 45-62
Act de vânzare a navei  Breaza  prin care breaza Inc Liberia vinde cu un dolar nava lui CNM Petromin 63
Contract de vânzare – cumpărare data 05.01.1999 prin care Breaza Inc. din Liberia vinde lui CNM Petromin nava cu un dolar. 64-65
Factură emisă la 05.01.1999 prin care nava se vinde din Liberia către CNM Petromin cu un dolar. 66
Protocol de relivrare şi acceptare 67-69
Declaraţie a lui POI către CNM Petromin prin care certifică că este liberă de orice creanţă 70
Mandat special emis de FPS către CNM Petromin din 17.12.1998 prin care se aprobă vânzarea cu plata integrală a navei prin negociere directă cu actualii utilizatori 72
Proces verbal încheiat la 22.12.1998 cu privire la vânzarea prin negociere directă a patru nave proprietate a CNM Petromin Constanţa către locatarul TSM 73
Contract de vânzare cumpărare datat 09.01.1999 prin care CNM Petromin vinde lui TSM nava Histria Sun ex Breaza cu suma de 214.0000 USD 74-76
Factură fiscală privind vinderea acestei nave. 77
Certificat de relivrare 78-79
Protocol de livrare şi acceptare 80

 

Volumul 61 – Corporate Register (registrul societăţii) Băceşti  Inc.

 Lista cu directorii şi ofiţerii precum şi specimenele de semnătură februarie 1995 şi august 1992 191-195
Contract de societate Băceşti  Inc. în conformitate cu Legea privind societăţile comerciale din Liberia 2-7
Numirea ca agent înregistrat pentru Băceşti Inc. a firmei The International Trust Company din Liberia 8-9
Duplicat după înregistrarea firmei la Ministerul Afacerilor Externe Liberian 11
Transfer de subscripţie 14.09.1992 11-12
Acordul fondatorului şi a asociatului Băceşti inc. 12-13
Declaraţie de renunţare la convocarea primei şedinţe a comitetului director al companiei Băceşti Inc. 08.10.1992 15-16
Proces verbal al primei şedinţe a comitetului director a Companiei Băceşti Inc. 17-20
Hotărâri ale consiliului director adoptate în conformitate cu Secţiunea 6.8.2. a Legii liberiene de înmatriculare a societăţilor pe acţiuni (model) 21-22
Statutul societăţii Băceşti Inc. din 08.10.1992 24-44
Anulare de convocare  20.10.1992 45-47
Proces verbal al şedinţei acţionarilor companiei Băceşti Inc. ţinută la Constanţa în 20.10.1992 48-50
Anulare de convocare pentru şedinţa Comitetului de direcţie al Băceşti Inc. 51-53
Proces verbal al şedinţei comitetului de direcţie Băceşti Inc. ţinută la Constanţa la 20.10.1992 54-59
Împuternicire acordată de Băceşti inc. lui Toanchină Virgil din 20.10.1992 60-68
Adresa CNM Petromin către Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie din 15.05.2002 prin care trimite în original certificatul de acţiuni prin care se arată că POI este deţinătoare a 100 acţiuni ale firmei Băceşti Inc. din Liberia. 159-162
Acţiuni originale necompletate ale lui Băceşti inc. 163-186
 Registru transferări 188-190

 

Volumul  62 – Dosar cazier Căpitănie nava Băceşti

Foaia matricolă a navei Băceşti în care apare menţionat că aceasta se radiază la 22.08.1991 1-2
Adrese ale Poliţiei Municipiului Constanţa, IPJ Constanţa prin care se solicită diverse documente. 3-6
Ordinul ISNC 68.0/2485/22.08.1991 către Căpitănia Portului Constanţa prin care se aprobă radierea navei Băceşti din registrul matricol prin pierderea naţionalităţii române. 7
Certificat emis de Căpitănia Portului Constanţa M/15825 din 23.08.1991 prin care aceasta a fost radiată din Registrul Căpităniei 8
Adresa CNM Petromin din 21.02.1991 către Căpitănia Portului Constanţa prin care solicită eliberarea unui certificat din care să rezulte că nava este înregistrată în Portul Constanţa. 9
Raportul Căpităniei Portului Constanţa M/15647 din 21.08.1991 către ISNC prin care se solicită radierea navei Băceşti şi retragerea dreptului de arborare a pavilionului român. 10
Certificat eliberat de Căpitănia Portului Constanţa M/4027   din 20.02.1991 pentru a fi transcris în registru 11
Adresa CNM Petromin , fără număr, din 19.08.1991 către Căpitănia Portului Constanţa prin care solicită radierea navei Băceşti şi anexează aprobarea secretarului de stat pt. transporturi navale şi certificatul de înregistrare provizorie în Bahamas 12
Notă întocmită de directorul CNM Petromin prin care solicită schimbarea pavilionului navei Băceşti 13
Certificat provizoriu de naţionalitate emis de Bahamas 14-15
Declaraţie de proprietate pe numele unei persoane juridice 15-16
Desemnare ofiţer autorizat 17-18
Numirea unui ofiţer autorizat 19-20
Adresa Petromin din 20.02.1991 către Registrul din Bahamas 21-23
Certificat eliberat de Registrul Naval Român în 27.07.1990 24
Certificat de naţionalitate al navei Băceşti emis la 26.11.1990 25-26
Adresa Căpităniei Portului Constanţa M/13303 din 03.07.1990 către Petromin – Serviciul Litigii Maritime 27-32
Certificat emis de Căpitănia Portului Constanţa M/13102 din 03.07.1990 prin care se certifică că acesta se află în proprietatea exclusivă a IEFM Navrom Constanţa 33-34
Adresa Navrom către Căpitănia Portului Constanţa din 21.06.1990 în  care  se menţionează aprobarea ministrului transporturilor pentru înregistrarea sub pavilion Bahamas 35
Rol de echipaj 37-54
Diverse autorizaţii de construcţie , act de expertiză şi diverse certificate eliberate de RNR  şi certificatul de naţionalitate din 1985 55-92

 

Volumul  63 – Documente vânzare nava Băceşti

Proces verbal din 14.03.2002 încheiat de IGP prin care se ridică de la CNM Petromin două facturi şi un contract de b/b 1
Fax Sinclair Roche  and Temperley din 13.03.2000 prin care înaintează copia contractului de b/b între Navrom şi Borom Shipping Ltd. 2-3
Adresa Primăriei Municipiului Constanţa către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa din care rezultă că la data de 31.01.1990 dl. Călin Marinescu era primar al municipiului Constanţa funcţie deţinută până la data de 09.08.1990 şi documentele anexate. 4-11
Contract de b/b încheiat la 10.05.1990 între Navrom Constanţa  şi Borom Shipping Ltd. din Londra 12-51
Adresa Sinclair Roche and Temperley din 25.03.2002 din care informează că a verificat dosarele din arhivă şi se pare că cele din 1990 şi 1992 au fost distruse pt. că au mai multe de 10 ani. 52-53
 Adresa CNM Petromin către Sinclaire Roche and Temperley prin care îl roagă să trimită contractul de b/b 54
Adresa Sinclair Roche and Temperley din 26.10.1992 către Klaveness Chartering  prin care îl informează că Bolton Maritime Management Ltd. deţine 49.999 de acţiuni iar J.N. Chrissoveloni o acţiune în cadrul societăţii Borom Shipping 55
Raportul financiar din 31.12.1990 a lui Borom Shipping Ltd. 56-64
Fax  CNM Petromin către Sinclair Roche and Temperley din Londra din 17.05.1993 prin care îi înaintează împuternicire (încheiere de lichidare) 73-76
Foaia matricolă a navei Băceşti 77-78
Adresa Navrom din 21.06.1990 către Căpitănia Portului Constanţa prin care îl informează că în urma aprobării ministrului transporturilor nava Băceşti urmează să fie înregistrată sub pavilion Bahamas 79
Certificat eliberat de Căpitănia Portului Constanţa M/13102 din 03.07.1990 prin care certifică că nava se află în proprietatea exclusivă a IEFM Navrom Constanţa 80-81
Certificat provizoriu de naţionalitate emis de autorităţile din Bahamas la 20.02.1991 82
Fax Petromin către Mr. Campbell 83
Fax Petromin către Sinclair Roche and Temperley referitor la contractul de b/b – Oceanic Financial Ltd. 84-85
Adresa Oceanic către Petromin prin care propune ca împrumutul de 2.500.000 USD conform contractului datat 1991 luat de  United Dutch Group care l-a făcut disponibil lui Borom Shipping Ltd. 86
Fax Bolton Maritime Management către Petromin din 16.08.1991 prin care solicită expedierea unor documente în legătură cu transferul navei  Băceşti în Bahamas 87-99
Hotărârea nr.6/1991 , Hotărârea nr.15/1991, Hotărârea 20/1991 , Decretul 591/1996 , Hotărârea 426/1991 100-111
Adresa CNM Petromin, fără număr, din 19.08.1991 către Căpitănia Portului Constanţa prin care solicită radierea navei Băceşti 112
Notă a directorului CNM Petromin referitor la nava Băceşti prin care solicită schimbarea pavilionului 113
Raportul căpitanului Portului Constanţa M/15647 din 21.08.1991 către ISNC prin care solicită radierea navei Băceşti 114
Certificat emis de Căpitănia Portului Constanţa M/15825 din 23.08.1991 prin care certifică că nava Băceşti a fost radiată din Registrul Căpităniei Portului Constanţa 115
Ordinul ISNC 68.0/2485 din 22.08.1991 către Căpitănia Portului Constanţa prin care se radiază din registrul prin pierderea naţionalităţii române nava Băceşti 116
Factura nr.9694 emisă de Şantierul din Malta referitor reparaţii nava Băceşti 117-125
Proces verbal nr.2 din 27.02.1991 a  AGA  prin care ia în consideraţie propunerea CA de a participa la o companie mixtă împreună cu firma United Dutch  în baza Decretului 52/1975 126-137
Formularul 395 – detalii referitoare la ipoteci sau gajuri conform legii engleze. 138-174
Informarea directorului comercial  CNM Petromin în care s-a pus problema înlocuirii finanţării de către Oceanic Financial Service cu suma de 2,5 mil. USD cu ipotecă asupra navei fapt pt. care acesta o respinge ca nerezonabilă 175 175
Ordinea de zi a CIOS din 02.08.1991 176
Proces verbal nr.5 din 02.08.1991 177-181
Situaţia cooperărilor  Petromin de la data de 01.01.1991 182-184
Adresa  Bolton Maritime Management către Petromin referitor nava Băceşti 185-186
Decont privind deplasarea la Londra în perioada 21.08.1991 – 25.08.1991 a lui Constantinescu Mihail din 27.08.1991 187
Raport privind deplasarea la Londra în perioada 21.08.199125.08.1991 188-190
Bar Bulk Carriers Ltd. 191-222
Ordinea de zi a CIS din 06.09.1991 223-224
Raport privind deplasarea la Londra în perioada 21.08.1991-25.08.1991 225-228
Proces verbal nr.6 a CIS din 06.09.1991 229-233
Adresa directorului Petromin către CIS prin care supune spre aprobare proiectul de înfiinţare a companiei mixte Petromin United Dutch 234-253
Hotărârea din 18.07.1992 privind numirea directorului general al Petromin 254
Informarea preşedintelui CA către CIS privind rezilierea contractului de b/b a navei Băceşti 255-256
Fax Petromin către Klaveness Group din 30.06.1992 257-258
Acord între Petromin şi United Dutch Shipping Borom N.V. Willemstadt UDSB din 18.07.1992 259-264
Ordinea de zi a CIS din 07.081992 265
Proces verbal nr.18 a AGA din 07.08.1992 266-270
Adresa CIS către Serv. Comercial prin care a fost analizată situaţia navei Băceşti şi condiţiile unui împrumut 271-278
Hotărârea nr.10 a CA al Petromin 279-280
Proces verbal nr.33 din 26.09.1992 281-294
Acord încheiat între Petromin şi United Dutch Shipping Borom N.V. Willemstadt UDSB din 28.09.1992 295-303
Contract de management încheiat între Petromin şi Petroclav Management Inc. 304-314
Contract de management între Borom Shipping Ltd. şi Petroclav Management Inc. din 28.09.1992 referitor nava Băceşti – clauze adiţionale 315-320
Informare a directorului grup Dan Ionescu din 20.09.1992 către CIS prin care solicită aprobarea încorporării în Liberia a unei companii armatoare Băceşti Inc. 321
Hotărârea nr.20 a CIS 322-323
Adresa Oficiului registrului Constanţa către Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie din 28.02.2000 în care comunică că hotărârea CIS din 08.10.1992 nu a fost depusă la Registrul Comerţului. 324
Proces  verbal nr.20 din 08.10.1992 325-327
Hotărârea nr.20 a CIS 328
Proces verbal nr.20 din 08.10.1992 329-331
Proces verbal din 08.10.1992 încheiat între CIS şi CIMS 332-333
Fişa cont a Borom Shipping 334-337
Diversă corespondenţă purtată privind încasarea chiriei legat de nava Băceşti precum şi facturi 338- 362
Ordinea de zi a CIS din 08.10.1992 363
Certificat de proprietate şi sarcini emis de autorităţile liberiene pt. nava Băceşti 364-367
Certificat de radiere din Registrul naval Bahamas 368-369
Notă de vânzare a navei Băceşti de către Petromin către Băceşti Inc. din Liberia cu un dolar în octombrie 1992 370-371
Informare a directorului grup către mai multe servicii din cadrul Petromin la 01.10.1992 cu referire la Băceşti 372-373
Investigaţiile efectuate de firma MRC în legătură cu United Dutch Shipping şi companiile asociate pregătit pentru Petroklav management Inc. prin Klaveness Chartering 374-393
Notă de tragere din împrumutul de 4 mil. USD acordat POI la 24.09.1992 de Christiania Bank Oslo 394-397
Cea de a doua tragere din creditul respectiv din 29.02.1992 398-399
Notă prin care se solicită a se remite copii de pe extrasele de cont persoana care a fost autorizată de Petroklav Inc. din Bahamas să deschidă contul şi să opereze plăţile de mai sus la Citibank din Londra 401-402
Proces verbal încheiat la 10.06.2002 de IGP prin care s-a ridicat mai multe documente 403
Fax CNM Petromin către Klaveness Chartering din 25.09.1992 prin care îl autorizează să remită împrumutul de 4 mil. USD 405-407
Adresa Petroklav management Inc. către Traian Băsescu 408-409
Adresa CNM Petromin către IPJ Constanţa 410-411
Rapoartele  financiar a Petroclav Inc. pe 1991 , 1992, 1993, 1994, 1995, 1996, precum şi unele extrase de cont 412-458
Fax  Torvald Klaveness către Christiania Bank din 28.09.1992 prin care îl roagă să efectueze trei plăţi din contul POI de la Christiania Bank din Londra referitor Băceşti 459-460
Adresa CNM către PNA din 01.07.2003 prin care înaintează o serie de documente. 461-468
Adresa CNM Petromin către IGP în care informează că soc. Petroclav Inc. Bahamas are contul nr.3057631 deschis la Citibank Londra 469
Fax Klaveness Chartering către Petromin în care îl informează printre alte aspecte şi de suma totală remisă către United Dutch 470-473
Raport de stare asupra activităţii Petroclav 474-480
Fax de la Peter Smart către Petromin referitor la remiterea către UK Club 481
Fax de la Peter Smart către Petromin referitor la remiterea sumei de 500.000 USD 482
Adresa CNM Petromin către PNA din 28.07.2000 prin care informează că nu există documente primare de plată privitor la cei 500.000 USD respectiv 300.000 USD 483
Adresa CNM Petromin către PNA din 01.07.2003 prin care înaintează unele documente 484-501
Scrisoare referitoare la facilităţile de împrumut garantat de 45 mil. USD 502-506
Amendament nr.1 la acordul de împrumut din 30.10.1992 507-529

 

Volumul  64 – Documente vânzare nava Băceşti

Cerere de înscriere de menţiuni din 03.10.1997 pt. CNM Petromin în care hotărârea nu se înregistrează 1-8
Hotărârea din 11.11.1997 a AGA prin care Băcilă Nicolae se numeşte administrator unic interimar începând cu data 01.10.1997 9-10
Contractul de vânzare cumpărare datat 25.07.1997 prin care Băceşti inc. Liberia vinde lui Business and Transportation Ltd. Isle of Man nava Băceşti cu suma de 7.108.000 USD 12-47
Protocolul de livrare şi acceptare din 25.12.1997 48
Adresa Căpităniei Portului Constanţa din 18.09.1997 către CNM Petromin în care comunică că nava Băceşti a fost scoasă din evidenţa navelor 49
Act de vânzare a navei Băceşti 50-51
Adresa  Petroclav Management Inc. către Petromin SA referitor la documentaţie contabilă 52-59
Adresa Petroclav Management către Petromin SA din 20.10.1997 prin care comunică că nava Băceşti urmează să fie vândută documentaţia fiind gata urmând a fi semnată 60
Adresa CNM Petromin către Torvald Klaveness din 13.11.1997 prin care informează că sunt de acord cu reducerea de 250.000 USD la preţul de achiziţie cu condiţia ca nava să fie livrată noului armator imediat. 61-62
Adresa Petroclav management către Petromin SA referitor la vânzarea Băceşti Balota. 63
Împuternicire dată de Cristina Romanescu lui Marin Lupu pentru a da aprobare vânzării navei Băceşti către o firmă din Bahamas 64-65
Adresa CNM Petromin către Torvald Klaveness referitor la vânzarea Băceşti – procură 66-67
Adresa CNM Petromin către Torvald Klaveness Group din 20.11.1997 în trimite procura specială referitoare la Băceşti Inc. 68-69
Adresa lui CNM Petromin către Petroclav Management Inc. din 21.11.1997 prin care informează că Marin Lupu , Helmut Bogdan şi  Matei au fost numiţi ca persoane de legătură a armatorului cu managerii în legătură cu vânzarea navei Băceşti 70-71
Aviz de credit emis de Christiania Bank la 25.11.1997 pentru POI 72-75
Adresa POI către Christiania Bank referitor la plata în avans a împrumutului la termen conform unui acord de facilitare de împrumut data 8.02.1995 76-77
Adresa Petroclav Management către Petromin în legătură cu vânzarea navei Băceşti din 28.11.1997 78-79
Adresa Petroclav Management către Christiania Bank din 02.12.1997 referitor la plata în numerar excedentar către Petromin 80-81
Adresa  Christiania Bank către Petroclav Management referitor la POI facilitate multipurpose de 64 mil.USD 82-83
Adresa Petromin către Petroclav Management Inc. din 06.02.1998 – solicită să elibereze certificatul de acţiuni pentru a fi depus la o bancă din România 84-85
Adresa Serv. Decontări valutare către biroul marketing referitor la nava Băceşti 86
Adresa Petromin către Biroul facturări din 27.02.1998 prin care roagă să întocmească factura de vânzare a navei Băceşti. 87
Adresa Biroului Marketing către Biroul Facturări din 17.02.1999 referitor factură suplimentară pt. nava MN Băceşti 88
Adresa APAPS către IGP prin care informează în legătură cu vânzarea prin diverse metode în perioada 1991-2000 a unui număr de 12 nave. 90-94
Hotărârea Comitetului de direcţie din 05.12.1998 prin care s-au aprobat notele din anexă 95
Pct.96 din nota privind solicitarea CNM Petromin Constanţa pt. emiterea unui mandat special reprezentanţilor FPS în AGA în vederea vânzării cu plata integrală a 9 nave prin negociere directă cu actualii utilizatori. 96
Factură fiscală emisă de Petromin către Business and Transportation Ltd.  referitor la vânzarea navei Băceşti la 17.03.1999 la preţul de 400,.000 USD reprezentând c/v diferenţă preţ de vânzare a navei Băceşti 97
Factură fiscală întocmită de CNM Petromin către Business and Transportation Ltd.   reprezentând c/v navei Băceşti în sumă de 6.313.000 USD. 98

 

 Volumul 66 – Corporate Register (Registrul Societăţi) Petromin Overseas Inc.

Adresa CNM Petromin din 21.11.2002 către PNA prin care comunică că în baza hotărârii Consiliului de Administraţie din 12.06.1999 s-a procedat la acordarea unui spor de 20% din salariul tarifar de încadrare pentru fiecare persoană din companie care îndeplineşte funcţia de director în companiile subsidiare aparţinând 100% CNM Petromin 1-3
Lista cu directorii şi ofiţerii precum şi specimenele de semnătură datat februarie 1995 şi 23.07.1992 4-8
Contractul de societate a POI 10-12
Agentul înregistrat al The International Trust Company of Liberia 13
Duplicat de pe înmatricularea POI emis de autorităţile liberiene 14
Dovada emisă de Torvald Klaveness şi POI prin care acţiunile la purtător ale POI au fost distruse 15-16
Contractul de societate în L. Engleză 17-19
Agentul înregistrat a POI în Liberia The International Trust Company 20
Transfer subscripţie 22-23
Amendamente la contractul de societate POI 24
Duplicat de pe înmatricularea companiei emis de autorităţile liberiene 25
Modificări aduse articolelor de încorporare a POI 26-27
Acordul directorilor POI din 11.06.1992 30-31
Statutul societăţii POI 32-52
Acord al fondatorului şi asociatului companiei POI 53-54
Demisiile din funcţie ale directorilor liberieni 55-64
Declaraţie de renunţare la convocarea primei şedinţe a comitetului director al POI din 30.06.1992 65-66
Proces verbal al primei şedinţe a Comitetului director al POI 67-69
Declaraţie de renunţare 16.07.1992 70-71
Proces verbal al AGA companiei POI care a avut loc la Constanţa în 16.07.1992 72-73
Declaraţie de renunţare la convocarea şedinţei comitetului director al POI 74-75
Proces verbal al şedinţei Comitetului director al companiei POI care a avut loc la constanţa la 16.07.1992 76-79
Împuternicire acordată de POI lui Toanchină Virgil 80-85
Declaraţie de renunţare la convocarea şedinţei comitetului director al POI din 18.08.1992 86-87
Proces verbal al şedinţei comitetului director al companiei POI care a avut loc la Constanţa în data de 18.08.1992 88-89
Declaraţie de renunţare din 20.08.1992 90-91
Declaraţie de renunţare la convocarea şedinţei comitetului director al POI din 20.08.1992 92-93
Proces verbal al AGA al POI care avut loc la Constanţa în 20.08.1992 94-98
Proces verbal al Şedinţei comitetului director al companiei POI care a avut loc la Constanţa în 20.08.1992 99-103
Adendum încheiat la 20.08.1992 de către POI 104-107
Declaraţie de renunţare din 20.10.1992 108-109
Declaraţie de renunţare la convocare şedinţei comitetului director al POI din 20.10.1992 110-111
Proces verbal al AGA al POI care a avut loc la Constanţa la 20.10.1992 112-113
Proces verbal al şedinţei comitetului director al companiei POI care a avut loc la Constanţa la 20.10.1992 114-119
Împuternicire acordată de POI lui Virgil Toanchină din 20.10.1992 120-124
Acţiuni originale necompletate a POI 169-192
Registru cu transferuri de acţiuni 194-195

 

 Volumul  67 – Corporate Register (Registrul Societăţi) Petroklav Management Inc.

Lista cu directorii şi ofiţerii precum şi specimenele de semnătură din februarie 1995 şi 23 iulie 1992 190-194
Contract de societate Petroklav Management Inc. 2-4
Agentul înregistrat pt. PMI  care este The International Trust Company of Liberia 5
Duplicat de pe înmatricularea companiei eliberat de autorităţile liberiene 6
Transfer subscripţie 7
Contract de societate a PMI în L. Engleză 8-10
Agentul înregistrat pentru PMI care este The International Trust Company of Liberia din 11.06.1992 în L. Engleză 11
Transfer de subscripţie 13
Acordul directorilor PMI 15-16
Statutul societăţii PMI din 11.06.1992 17-37
Acord al fondatorului şi asociatului companiei PMI 38-39
Demisiile  din funcţii ale directorilor liberieni 40-49
Declaraţia de renunţare la convocarea primei şedinţei a comitetului director al PMI 50-51
Proces verbal al primei şedinţe a Comitetului director al PMI 52-54
Declaraţie de renunţare din 16.07.1992 55-56
Proces verbal al AGA companiei PMI care a avut loc la Constanţa la 16.06.1992 57-58
Declaraţie de renunţare la convocarea şedinţei comitetului director al PMI 59-60
Proces verbal al şedinţei comitetului director al companiei PMI care a avut loc la Constanţa la 16.07.1992 61-64
Împuternicire acordată de PMI lui Virgil Toanchină la 16.07.1992 65-72
Declaraţie de renunţare 20.08.1992 73-74
Proces verbal al AGA al companiei PMI care a avut loc la Constanţa la 20.08.1992 75-79
Declaraţie de renunţare la convocarea şedinţei comitetului director al PMI din 20.08.1992 80-81
Proces verbal al şedinţei comitetului director al companiei PMI care a avut loc la Constanţa în 20.08.1992 82-86
Adendum încheiat la 20.08.1992 de PMI 87-99
Declaraţie de renunţare 20.10.1992 95-96
Proces verbal al AGA companiei PMI care a avut loc la Constanţa la 20.10.1992 97-98
Declaraţie de renunţare la convocarea şedinţei comitetului director al PMI 99-100
Proces verbal al şedinţei comitetului director al companiei PMI care a avut loc la Constanţa în 20.10.1992 101-104
Împuternicire acordată de PMI lui Virgil Toanchină din 20.10.1992 105-109
Acţiunile în original necompletate a PMI 163-186
Registrul privind transferurile de acţiuni 188-189

 

Volumul  80 -Corporate Register (Registrul Societăţi) Băneasa Inc.

Lista directorilor şi ofiţerilor cu specimenele de semnătură datată februarie 1995, 23.07.1992 1-5
Contract de societate Băneasa Inc. (lb. română şi engleză) 7-14
Agentul înregistrat pt. Băneasa Inc. firma The International Trust Company of Liberia 15
Transfer subscripţie (lb. engleză şi traducere în lb. română) 17-18
Amendamente la contractul de societate al companiei Băneasa Inc. 19-22
Proces verbal al primei şedinţe a cesionarului subscripţiei la capitalul social al companiei Băneasa Inc. din 30.06.1992 23-26
Declaraţie de renunţare la convocarea primei şedinţe a comitetului director al companiei Băneasa Inc. 27-28
Proces verbal al primei şedinţe a comitetului director al companiei Băneasa Inc. 29-30
Statutul societăţii Băneasa Inc. din 30.06.1992 31-51
Proces verbal al AGA al companiei Băneasa Inc. care a avut loc la Constanţa la 16.06.1992 52-53
Declaraţie de renunţare la convocarea şedinţei comitetului director al companiei Băneasa Inc. 54-58
Proces verbal al şedinţei comitetului director al companiei Băneasa Ins care a avut loc la Constanţa la 8.06.1992 59-66
Împuternicire acordată de Băneasa Inc. lui Virgil Toanchină din 08.07.1992 67-74
Declaraţie de renunţare la 20.08.1992 75-76
Proces verbal al AGA al companiei Băneasa Inc. care a avut loc la Constanţa la 20.08.1992 77-81
Declaraţie de renunţare la convocarea şedinţei comitetului director al companiei Băneasa Inc. 82-83
Proces verbal al şedinţei comitetului director al companiei Băneasa Inc. care a avut loc la Constanţa la 20.08.1992 84-89
Adendum încheiat la 20.08.1992  de către Băneasa Inc. 90-97
Declaraţie de renunţare 20.10.1992 98-99
Proces verbal al AGA al companiei Băneasa Inc. care a avut loc la Constanţa în 20.10.1992 100-101
Declaraţie de renunţare la convocarea şedinţei comitetului director al companiei Băneasa Inc. 102-103
Proces verbal al şedinţei comitetului director al companiei Băneasa Inc. care a avut loc la  Constanţa la 20.10.1992 104-107
Împuternicire acordată de Băneasa Inc. lui Toanchină Virgil 20.10.1991 108-114
File albe la Registrul companiei 115-162
Acţiuni originale necompletate ale Băneasa Inc. 163-187
Registrul privind transferul de acţiuni 188-190

 

Volumul  81 – Dosar cazier Căpitănie  nava Băneasa

Adresa Căpităniei zonale din 01.11.2001 către IGP prin care comunică că nu poate pune la dispoziţie contractele de b/b ale navelor Cărbuneşti, Barboşi, Borzeşti, Băneasa, Comăneşti întrucât nu există asemenea contracte în dosare 1-5
Foaia matricolă a navei Băneasa în care se menţionează că aceasta se radiază din registrul matricol la 20.07.1992 6-7
Adresa Căpităniei către Poliţia municipiului Constanţa din 09.01.1998 prin care îi înaintează foile matricole ale navelor care au intrat în management cu Torvald Klaveness 8-9
Adresa Căpităniei portului Constanţa către IPJ prin care transmite dosarele cazier la 18 nave. 10-11
Acţiunile în fotocopie ale navelor Băneasa Inc şi POI 12-13
Protocol de predare primire între Petromin şi POI 14-15
Contract de societate al POI 16-23
Ordinul ISNC din 27.07.1992 către Căpitănia Portului Constanţa prin care se aprobă scoaterea din evidenţă a navei Băneasa 24
Adresa Torvald Klaveness către Petromin din 11.08.1992 prin care Toanchină îi cere proba că navele de mai sus au fost înregistrate în Registrul Liberian 25
Certificat M/11783 eliberat de Căpitănia Portului Constanţa prin care confirmă că nava Băneasa a fost radiată din registru la 20.07.1992 26
Adresa Liberian Services Inc. către Torvald Klaveness din 10.08.1992 prin care îi comunică că nava a fost înregistrată în registrul liberian 27
Certificat M/11782 din 20.07.1992 al Căpităniei Portului constanţa prin care certifică că nava este proprietatea exclusivă a Petromin din 6.08.1990 28
Raportul Căpităniei Portului Constanţa M/11785 din 20.07.1992 către ISNC prin care îi înaintează documentaţia juridică pentru retragerea dreptului de arborare a pavilionului român navei Băneasa incluzând şi contractul de b/b care nu există 29
Ordinul ministrului transporturilor Traian Băsescu 418 din 20.08.1992 prin care se aprobă dreptul de a arbora pavilion liberian navei Băneasa 30
Adresa CNM Petromin către ISNC din 20.07.1992 prin care solicită se să elibereze un certificat de radiere al navei 31-32
Contractul de management încheiat la 16.07.1992 între Băneasa Inc. şi POI 33-40
Protocolul de repartizare a navelor IEFM Navrom Constanţa către cele 3 companii maritime inclusiv Petromin din 07.12.1990 41-46
Certificatul de naţionalitate al navei Băneasa eliberat la 26.01.1984 47-48
Diverse certificate de clasă eliberate de RNR, rol de echipaj,  şi alte documente în legătură cu construcţia navei 49-101

 

Volumul  82 – Documente vânzare nava Băneasa

Împuternicire dată de CNM Petromin lui Mitică Rusen să semneze contractul de vânzare cumpărare al navei Băneasa 2-3
Împuternicire dată de Helmut Bogdan lui Radu Titus ca să semneze protocoalele de livrare şi acceptare al navei 4-5
Procură dată de Helmut Bogdan lui Werner Kauntz de a participa la o şedinţă a comitetului director 6-7
Proces verbal a AGA compania Băneasa Inc din 24.09.1999 8-14
Declaraţie de renunţare la convocarea adunării acţionarilor 15-16
Declaraţie de renunţare la convocarea şedinţei comitetului director al companiei Băneasa Inc. din Liberia 17-18
Împuternicire acordată de Băneasa Inc lui Werner Kaunz , Mitică Rusen, Speranţa Clisieru pt. a vinde nava Băneasa. 19-22
Adresa Galbrathi’s către Petromin din 25.05.1999 referitor evaluare nava Băneasa 23-26
Adresa Lorentzen and Stemoco din 26.05.1999 către CNM Petromin referitor la evaluarea navei Băneasa 27-28
Contract de vânzare cumpărare din 13 septembrie 1999 între Băneasa Inc. Liberia şi Great Zhejiang Shipping din Panama prin care se vinde nava Băneasa la preţul de 3.200.000 USD 29-52
Adresa  Petromin către Flora Lemonis din 27.09.1999 prin care se indică nr. de cont nominat în favoarea POI pentru plata preţului navei Băneasa 53-54
Adresa CNM Petromin către Bongard Shipbrokers în care i se comunică unde trebuie transferaţi banii pt. nava Băneasa 55-56
Diverse adrese legat de transferul banilor şi expedierea unor documente 57-65
Certificat de naţionalitate permanent al navei Băneasa în care apare că nava a fost cumpărată în iulie 1992 şi înregistrată la 20.07.1992 locul de cumpărare fiind Rotterdam – Olanda 66-68
Act de vânzare şi acceptare a vânzării navei Băneasa 69-70
Certificat de naţionalitate şi sarcini a unei nave înmatriculate sub pavilion liberian 71-73
Scrisoare de angajament date de Băneasa Inc. 74-75
Permis de transfer pt. o navă liberiană 76-79
Scrisoare de angajament emisă de Băneasa Inc. 80-82
Factura nr.63 din 13.09.1999 prin care nava Băneasa este vândută de Băneasa Inc. la o firmă  panameză cu suma de 3.200.000 USD 83-84
Protocol livrare fizică şi acceptare 85-88
Adresa CNM Petromin din 13.11.2002 către PNA prin care înaintează certificatul emis de Biroul afacerilor maritime din Liberia 89-92
Documente emise de Bursa Maritimă şi de Mărfuri privind vânzarea prin licitaţie a navei Băneasa 94-125
Proces verbal nr.34 din 01.06.1999 a AGA 126-130
Proces verbal din 11.06.1999 a AGA 131-134
Hotărârea nr.1 din 11.06.1999 a AGA prin care se aprobă vânzarea navei Băneasa 135
Proces verbal nr.37 din 27.07.1999 a AGA 136-138
Adresa CNM Petromin din 15.06.1999 către FPS prin care înaintează documentaţie pt. aprobarea vânzării navei  Băneasa 139-146
Hotărârea FPS Comitet de direcţie din 08.07.1999 prin care aprobă notele anexate şi cu referire la pct.61 147-148
Notă privind solicitarea CNM Petromin pt. emiterea unui mandat special reprezentanţilor FPS în AGA în vederea vânzării prin licitaţie cu plata integrală a 2 nave 149-151
Proces verbal din 08.07.1999 a lui AGA 152-153
Hotărârea nr.1 din 08.07.1999 a lui AGA prin care se aprobă vânzarea navei Băneasa cu preţul de pornire a licitaţiei de la 4.500.000 USD 154
Mandat special acordat de FPS lui CNM Petromin la 09.07.1999 pentru a vinde 4 nave cu plata integrală prin licitaţie 155
Factura fiscală întocmită de CNM Petromin către firma Panama prin care vinde nava la preţul de 3.200.000 156
Adresa directorului Petromin către firma panameză privind notificarea că nava e gata de livrare 157
Adresa CNM Petromin către Bongard din Grecia prin care i se expediază contractul de vânzare cumpărare în original în legătură cu nava Băneasa semnate de vânzător şi un martor pt. a fi semnate de cumpărător 158

 

Volumul  78Documente privind sigiliile celor 16 companii subsidiare

Adresa CNM Petromin către PNA din 18.10.2002  prin care se înaintează acţiunile celor 16 societăţi subsidiare din Liberia în original 1-2
Adresa Torvald Klaveness către CNM  Petromin prin care îi comunică că registrul liberian a anulat firmele Bujoreni Inc. şi Baia de Aramă Inc. Băceşti inc, Bârlad Inc. Borzeşti Inc,. Balota Inc. Bicaz Inc. înaintând şi copii de pe declararea acesteia 3-15
Adresa CNM Petromin către  Banca  Bucureşti SA Constanţa din 11.06.1997 prin care înaintează unele documente pentru ale păstra în depozit ale firmei POI, Bobâlna Inc. Borzeşti Inc, şi Băneasa 16-18
Proces verbal încheiat la 4.09.2001 privind restituirea documentelor depozitate la bancă conf. contract nr.1 din 1996 19-21
Fax Flora Lemonis către CNM Petromin din 22.11.2000 referitor la companiile subsidiare a Petromin 22-23
Informarea consiliului de administraţie către directorul financiar din 21.05.2001 referitor la companiile subsidiare a CNM Petromin 24-29
Acţiunile în original ale companiilor  Bicaz Inc, Callatis Inc, Breaza Inc., Bujoreni Inc., Borzeşti Inc. Baia de Aramă inc, Barboşi inc. Băneasa Inc, Baia de Criş inc. Balota Inc. Bârlad Inc. 30-40
Specimene ale sigilului fiecărei companii subsidiare 41-57

 

Volumul  71 – Documente Petromin contract b/b navele Breaza şi Callatis

Adresa CNM Petromin către IGP din 29.07.2000 prin care înaintează documente privind navele Breaza şi Bârlad 1
Contract de vânzare cumpărare din 25.11.1998 prin care Petromin vinde lui Daglia Maritime din Piure nava Bârlad la preţul de 663.200 USD 2-9
Protocolul de relivrare cu anexele de combustibil 10-16
Contract de vânzare cumpărare din 09.01.1999 între CNM Petromin şi TSM privind vânzarea navei Histria Sun cu 214.000 USD 17-21
Contract de vânzare cumpărare din 09.01.1999 între CNM Petromin şi TSM privind vânzarea navei Histria Star la preţul de 150.000 USD 22-26
Diverse situaţii de vânzare nave, ordine de plată privind cumpărarea navelor , facturi  şi documente bancare 27-40
Declaraţia POI prin care confirmă că nava Callatis s-a predat cumpărătorilor liberă de orice fel de creanţe 41
Adresa CNM Petromin către Căpitănia Zonală Constanţa prin care solicită radierea navei Callatis din subsidiară şi trecerea acesteia la Petromin înaintând o serie de documente 42-64
Procesul verbal al întâlnirii acţionarilor Breaza Inc. ţinut la Constanţa la 04.01.1999 , proces verbal al întâlnirii Consiliului de Administraţie a lui Breaza Inc. 65-71
Împuternicire acordată de Breaza Inc. lui Bardaş Marcel pentru a vinde şi transfera nava Breaza 72-75
Renunţarea la Notificare la întâlnirea directorilor lui Breaza Inc. 76-77
Fax Flora Lemonis către Petromin referitor la Callatis şi Breaza 78-79
Act de vânzare a navei Callatis 80-82
Act de vânzare a navei Breaza 83
Act de vânzare a navei Bârlad 84
Factura din 01.11.1998 prin care Bârlad Inc. din Liberia vinde cu un dolar lui Petromin 85
Contract de vânzare cumpărare din 01.11.1998 prin care POI vinde lui Petromin nava Bârlad la preţul de un dolar 86-88
Situaţia navelor liberiene din contractele încheiate cu TSM 89-100
Notificare a Histria către Tribunalul Constanţa şi către Petromin pentru a-i plăti suma de 1.691.871.897 lei care nu a fost achitată la scadenţă. 101
Sentinţa din 13.01.1998 a Tribunalului Constanţa 102-104
Adresa TSM către Petromin prin care îi trimite în original factura, hotărârea arbitrară din 7/11.12.1997 , problema decontării, protocolul 105-124
Diverse facturi emise de Petromin către TSM privind navele Callatis, Breaza, 125-150
Hotărârea nr.2 a Camerei de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa – Trib. Arbitrar şi hotărârea nr.1 151-157
Contractele de b/b încheiate între Callatis Inc. Liberia şi TSM în decembrie 1993 privind nava Callatis , Bârlad Inc. şi adendum-uri 158-203
Contract de asociere între CNM Petromin şi TSM din 20.08.1992 cu clauzele adiţionale 204-227
Protocol final de stingere a obligaţiilor reciproce ce decurg din rezilierea contractului de asociere pentru navele Breaza, Callatis ş.a. 228-239
Contract de b/b încheiat în decembrie 1993 între Breaza Inc. şi TSM 240-255

 

Volumul 94 – Materiale studiate pentru întocmirea procesului verbal al Ministerului Finanţelor 1997, documente înfiinţare firme Liberia

Extras din contractul de societate al Petroklav Management INC 1-3
Consimţământul fondatorilor şi celor care au subscris la Petroklav Management INC 4
Demisia directorilor lui PETROKLAV Management INC 5-10
Renunţarea la notificarea acţionarilor lui Petromin Overseas INC din 20.08.1992 11,12
Procesul verbal al întâlnirii acţionarilor a lui POI ţinut la Constanţa la 20.08.1992 13-15
Certificat eliberat de autorităţile liberiene  în care confirmă că Petroklav Management INC este o societate în bună regulă 16
Contractul de societate a lui Petroklav Management INC 17-19
Numirea agentului înregistrat în Liberia pentru Petroklav Management INC firma The International Trust Company 20
Cesiunea acţiunilor de la Petroklav Management INC la Petromin 21
Consimţământul directorilor lui Petroklav Management prin care aprobă statutul societăţii 22
Statutul lui Petroklav Management Inc adoptat la 11 iunie 1992 23-33
Un scurt rezumat al documentelor la creditul acordat de 45 milioane lui Petromin Overseas INC de către Cristiania Bank 34-47
Procesul verbal al întâlnirii comitetului director a lui POI ţinut la Constanţa la 16 iulie 1992 48,49
Notificare de renunţare a acţionarilor lui POI din 16 iulie 1992 50
Procesul verbal al întâlnirii acţionarilor Petromin Overseas INNC ţinut la Constanţa la 16.06.1992 51
Împuternicire acordată lui Virgil Toanchină, Marin Lupu, Cristina Romanescu, Mariana Muşat, Dan Ionescu, Bobeş Constantin în legătură cu împrumutul de 45 mil. dolari 52-57
Notificare de renunţare la întâlnirea comitetului director a lui Petromin Overseas INC 58
Proces verbal al întâlnirii comitetului director a lui POI ţinut la Constanţa la 18 august 1992 59
Copie duplicat după amendamentul la contractul de societate a lui Petromin Overseas INC eliberat de Ministerul Afacerilor Externe Liberian 60
Amendamente la contractul de societate a lui POI 61-64
Notificare de renunţare la întâlnirea comitetului director a lui POI din 20 august 1992 65
Proces verbal al  întâlnirii comitetului director a lui POI ţinut la Constanţa la 20 august 1992 66-68
Adendum întocmit la 20 august 1992 de POI pentru autorizarea executării unor documente în numele acestei companii în legătură cu un împrumut de 45 milioane dolari 69-71
Împuternicire acordară de Petromin Overseas INC lui Virgil Toanchină, Marin Lupu, Cristina Romanescu. Mariana Muşat, Dan Ionescu şi Constantin Bobeş în legătură cu împrumutul de 45 milioane dolari 72
Procesul verbal al întâlniri acţionarilor Petroklav Management INC ţinut la Constanţa la 20 august 1992 73-75
Anexa întocmită în august 1992 de Petroklav Management INC 76-80
Certificat eliberat de autorităţile liberiene prin care confirmă că societatea Băneasa INC este în bună regulă 81
Contactul de societate, agentul înregistrat al companiei Băneasa INC transferul acţiunilor de la Băneasa INC la Petromin Overseas INC, Statutul societăţii Băneasa INC aprobat la 30 iunie 1992, Adendumul la 20 august1  1992 dat de Băneasa INC pentru întocmirea documentelor în legătură cu creditul de 45 milioane dolari, împuternicirea acordată de Băneasa INC lui Virgil Toanchină, Cristina Romanescu, Luminiţa Iosif, Vasile Matei şi Constantin Bobeş în legătură cu împrumutul de 45 milioane 82-105
Demisia directorilor din Petroklav Management INC la 11 iunie 1992 106
Renunţarea la notificarea întâlnirii comitetului de direcţie a lui Petroklav Management 107
Procesul verbal al întâlnirii comitetului director a lui Petroklav Management Inc ţinut la Constanţa la 16 iunie 1992 108, 109
Notificarea de renunţare a convocării acţionarilor lui Petroklav Management INC 110
Procesul verbal al întâlnirii acţionarilor lui Petroklav Management INC ţinut la Constanţa la 16 iunie 1992 111
Împuternicire acordată de Petroklav Management INC lui Virgil Toanchină, Cristina Romanescu, Luminiţa Iosif, Vasile Matei şi Constantin Bobeş în legătură cu împrumutul de 45 milioane dolari 112-117
Notificare de renunţare la întâlnirea comitetului director a lui Petroklav management INC din 20 august 1992 118
Procesul verbal al întâlnirii comitetului director a lui Petroklav Management INCV ţinut la Constanţa la 20 august 1992 119-121
Adendumul din 20 august 1992 prin care Petroklav Management împuterniceşte să se execute anumite documente în legătură cu împrumutul de 45 milioane dolari 122-124
Împuternicire acordată de Petroklav Management INC lui Virgil Toanchină, Cristina Romanescu, Luminiţa Iosif, Vasile Matei şi Constantin Bobeş în legătură cu împrumutul de 45 milioane dolari 125-127
Notificare de renunţare la convocarea acţionarilor lui Petroklav Management INC din 20 august 1992 128
Extras din statutul lui Petroklav Management INC 129-132
Notificarea de renunţare a întâlnirii comitetului director a lui Băneasa INC 133-136
Procesul verbal al întâlnirii comitetului director a lui Băneasa INC ţinut la Constanţa la 8 iulie 1992 137-142
Notificarea de renunţare la convocarea acţionarilor lui Băneasa INC din 16 iunie 1992 143
Procesul verbal al întâlnirii acţionarilor Băneasa INC ţinut la Constanţa la 16 iulie 1992 144-147
Împuternicire acordată de Băneasa INC lui Virgil Toanchină, Cristina Romanescu, Luminiţa Iosif, Vasile Matei şi Constantin Bobeş în legătură cu un credit de 45 milioane de dolari 147-150
Amendament la contractul de societate a lui Băneasa INC 151,152
Copie duplicat după amendamentul la contractul de societate a lui Băneasa INC eliberat de Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Liberia 153
Notificarea de renunţare  la întâlnirea comitetului director a lui Băneasa INC din 20 august 1992 154
Procesul verbal al întâlnirii comitetului director a lui Băneasa INC ţinut la Constanţa la 20 august 1992 155
Procesul verbal al întâlnirii comitetului director a lui Balota INC ţinut la Constanţa la 16 iulie 1992 156-159
Notificarea de renunţare la convocarea acţionarilor  companiei Băneasa INC 160
Procesul verbal al întâlnirii acţionarilor a lui Băneasa INC ţinut la Constanţa la 20 august 1992 161-164
Certificat eliberat de autorităţile liberiene prin care atestă că Balota INC la 11 iunie 1992 este în bună regulă 165
Contractul de societate a lui Balota INC, agentul înregistrat a lui Balota INC compania The International Trust Company , transferul acţiunilor de la Balota INC la Petromin Overseas INC din 11 iunie 1992, statutul lui Balota INC adoptat la 30 iunie 1992, Notificarea de renunţare la întâlnirea comitetului director a lui Balota INC 166-184
Un certificat eliberat de Registrul Naval Român la 10.07.1992 prin care certifică un număr de 10 nave care sunt clasificate de Registrul naval român 185
Confirmarea clasei navei Băneasa de către Lloyd΄s Registrer la data de 20 iulie 1929 186
Certificat de clasificare eliberat navei Balota, eliberat de RNR 187,188
Hotărârea de Guvern nr. 19  din 10 ianuarie 1991 în limba engleză 189-190
Autentificarea la notariat a faptului că Compania Petromin a fost înregistrată la Direcţia Judeţeană a Finanţelor Publice din Constanţa 191,192
Anexa la Hotărârea Guvernului nr. 19/1991 tradusă în limba engleză 193
Decizia nr. 1 din 11 februarie 1991 a subsecretarului de stat pentru transporturi navale Băsescu Traian prin care numeşte consiliul de împuterniciţi ai statului din 1 februarie 1991 194,195
Numirea consiliului de administraţie a CNM Petromin în limba engleză de către subsecretarul de sta pentru transporturi navele 196,197
Traducerea în limba engleză a unui certificat prin care Petromin conform Hotărârii 19/1991 a Guvernului României a fost înregistrată ca membru al Camerei de Comerţ Industrie şi Navigaţie Constanţa 198
Certificat de înmatriculare din care rezultă că Petromin a fost înregistrată în Registrele Comerţului din Constanţa 199
Adresa Direcţiei judeţene a Finanţelor Publice din Constanţa din 4 octombrie 1991 către CNM Petromin prin care confirmă că această societate funcţionează în Constanţa – incinta port 200
Adresa Camerei de Comerţ Industrie şi Navigaţie Constanţa din 8.02.1991 prin care certifică că Petromin a fost înregistrată ca membru al Camerei de Comerţ şi Industrie 201
Certificatul de înmatriculare al CNM Petromin Constanţa din 13.02.1991 202
Hotărârea nr. 19/10.01.1991 privind înfiinţarea unor administraţii cu statut de Regii autonome şi societăţi comerciale pe acţiuni din domeniul transporturilor navale plus anexa 203-205
Hotărârea nr. 1 din 1 februarie 1991 prin care subsecretarul de stat pentru Transporturi Navale – Băsescu Traian numeşte consiliul de administraţie al CNM PETROMIN 206, 207
Adresa Căpităniei Portului Constanţa M13173/12.08.1992 cu privire la statutul juridic al navelor care şi-au schimbat armatorul CNM Petromin 208,209
Certificat eliberat de Căpitănia Portului Constanţa  la 25 august 1992 privind statutul juridic al unor nave care şi-au schimbat armatorul Petromin 210,211
Retehnologizarea nanelor aparţinând lui Petromin Overseas INC în număr de 15 212-225
Deschiderea balanţei la 20.07.1992 la societăţile Bujoreni INC, 22 Decembrie INC 226,227
Adresa lui Torvald Klaveness Grup din 11.08.1992 prin care comunică că a inspectat cele trei grupuri de nave şi a emis un raport împreună cu un buget de retehnologizare 228
Adresa Kleinwort Benson Limited din 5 august 1992 către CNM în legătură cu contractul încheiat de Petromin cu Sovereign Navigation Corăporation Limited 229,230
Referitor la nava Bicaz privind contractul de management 231,232
Adresa Liberian Corporation Services INC către Torvald Klaveness prin care confirmă că subsidiarele înfiinţate sunt în bună regulă şi au plătit taxele 233
Adresa Liberian Corporation Services către Torvald Klaveness referitor la Petroklav Management INC care confirmă că aceasta este în bună regulă şi a plătit taxele din Liberia 234
Adresa Petromin Overseas INC către Cristiania Bank din 14 august 1992 referitor la împrumutul de 45 milioane de dolari 235-237
Referitor nava Băneasa privitor la aranjarea asigurărilor de către Torvald Klaveness şi documentele anexate 238-250
Evaluările făcute la navele care au intrat în afacerea Klaveness de Fearnsale la data de 3.08.1992, şi comunicate băncii Cristiania Bank astfel: Cărbuneşti – valoare 33-36 mil. USD, Comăneşti 31-34 mil. USD, Barboşi 16-17 mil. USD, Balota 9-10 mil. USD, Breaza 5-5,5 mil. USD, Callatis 4,5-5 mil. USD, Bicaz 3-54, mil. Bârlad 4-45, mil. USD, Bârlad 4-4,5 mil. USD, Băneasa 11 – 12 mil. USD, Baia de Aramă 10-11 mil. USD, Baia de Criş 11-12 mil. USD, Bobâlna 9-10 mil. USD, Borzeşti 9-10 mil. USD, Bujoreni 9-10 mil. USD  

251

Adresa lui Simson Spence & Young  Shpbroker Limited către Klaveness din 31.07.1992 în care comunică preţurile de piaţă ale următoarelor nave: Cărbuneşti 38 mil. USD, Comăneşti 36 mil. USD, Barboşi 19 mil. USD, Balota 11.000.000 USD, Breaza 5.750.000 USD, Callatis 6.250.000. USD, Bicaz 5.750.000 USD, Bârlad 4.750.000 USD, Băneasa 13 000.000 USD, Baia de Aramă 11.500.000. USD, Baia de Criş 12.250.000 USD, Bobâlna 10.700.000 USD, Borzeşti  10.700.000 USD, Bujoreni 10.700.000 USD  

253-255

Adresa Hjalmar Bjorge Ks către Klaveness Chartering privind evaluarea navelor la urătoarele preţuri Cărbuneşti 33 milioane USD, Comăneşti 30 mil. USD, Barboşi 17 milioane USD, Balota 11 milioane USD,  Breza – 6 milioane USD, Callatis 7 milioane USD, Bicaz 6 mil. USD , Bârlad 5 mil. USD, Băneasa 12 mil. USD, Baia de Aramă 11 mil. USD, Baia de Criş 12 Mil. USD, Bobâlna 10 mil. USD, Borzeşti 10 mil. USD, Bujoreni 9 mil. USD,  la data de 31.07.1992  

256,257

Tabel cu cinci nave în care se indică angajarea acestor în unele contracte de navlosire 258
Deschiderea balanţei la 20.07.1992, la Petromin Overseas INC, Bobâlna INC, Comăneşti INC, Barboşi INC, Băneasa INC, Cărbuneşti INC, Borzeşti INC, Balota INC, Breza INC, Callatis INC, Bicaz INC, Bârlad INC, Baia de Aramă Inc, Baia de Criş INC, 259-273
Notificarea de renunţare la convocarea acţionarilor lui Balota INC 274
Procesul verbal al întâlnirii acţionarilor lui Balota INC primită la Constanţa la 16 iulie 1992 275
Împuternicire acordată de Balota INC lui Virgil Toanchină, Cristina Romanescu,. Luminiţa Iosif, Vasile Matei şi Constantin Bobeş în legătură cu împrumutul de 45 milioane USD 276,277
Amendament la contractul de societate a lui Balota INC 278,279
Copie duplicat după înregistrarea amendamentelor la contractul de societate a lui Balota INC eliberat de Ministerul Afacerilor Externe 280
Certificat de proprietate şi liber de obligaţii pentru nava Băneasa eliberat de autorităţile liberiene 281,282
Lista directorilor şi funcţiilor cu specimen de semnătură 283-289
Opinia legală întocmită de avocatul Petru Buzescu la solicitarea Băncii Cristiania în legătură cu acordarea creditului de 45 milioane USD  la 12.08.1992 290-293
Wikborg Rein & către _Cristiania Bank în legătură cu creditul de 45 milioane USD 294-301
Adresa lui Sincler Services Limited din 13 august 1992 către Petromin în legătură cu creditul de 45 miliarde USD 302,303
Adresa Registrului englez,  către Băneasa INC, Balota INC, CNM Petromin Overseas INC, Băneasa INC, Petroklav Management INC, prin care comunică că nu poate să înregistreze ipotecile sau obligaţiile sau debitele în legătură cu creditul de 45 milioane USD deoarece companiile nu şi-au înfiinţat un sediu în Anglia sau Ţara Galilor 304-364

 

  1. Alte documente:

 

Volumul  65 – Documente privind corespondenţa CNM Petromin

Proces verbal de predare primire încheiat la 19.03.2002 1-4
Evaluarea pentru societatea mixtă română din 28.08.1991 5
Notă de debitare nr.3026 din 28,.08.1991 în legătură cu H. Clarkson and Company Limited în legătură cu evaluarea unor nave. 6
Evaluare făcută la nava Băceşti la 28.08.1991 preţul fiind de 13 mil.USD 7
Evaluare făcută  la nava Balota preţul fiind de 9.200.000 USD 8,9
Adresa Hjalmar din 28.08.1991 prin care solicită remiterea sumei  de 1000 USD în legătură cu evaluarea navelor. 10,11
Certificat de evaluare din 27.08.1991 a navei Băceşti la preţul de 13 mil.USD 12
Certificat de evaluare din 27.08.1991 a navei Balota la preţul de 11 mil.USD 13,14
Adresa lui United Dutch Shipping din Anglia către Petromin prin care expediază mai multe documente. 15-24
Fax de la Gipson Shipbrokers către Petromin referitor la evaluarea navelor Baia de Arieş , Băceşti, Bechet, Balota ş.a. 25,26
Fax de la Bolton din 09.08.1991 către  CNM Petromin 27-29
Adresa United Dutch Shipping către Petromin prin care expediază mai multe documente în legătură cu evaluarea navelor printre care şi Băceşti 28-50
Legea investiţiilor străine nr.35 din 03.04.1991 51,52
Pavilionul, înmatricularea şi taxele în Antilele Olandeze – scurte consideraţii 53,54
Pavilionul, înmatriculare şi taxele în Malta – scurte consideraţii 55,56
Pavilionul, înmatriculare şi taxele în Bahamas – scurte consideraţii 57
Adresa Petromin către Clarkson referitor la evaluările pt. societatea mixtă constituită în România 57,59
Fax Petromin către United Dutch Shippping referitor la evaluarea navelor Balota, Bechet ş.a. 60
Adresa Petromin către Hjalmar din 27.08.1991 referitor la certificatele de evaluare 61-69
Fax Petromin către Mr. Campbell prin care îi comunică că societatea mixtă Bar Bulk Carriers Ltd. va fi înmatriculată în România 71
Decont privind deplasarea la Londra în perioada 21.08.1991 – 25.08.1991 a lui Constantinescu Mihail director comercial 70
Raport privind deplasarea la Londra în perioada 21.08.- 25.08.1991 a lui Constantinescu Mihail 72-74
Adresa CNM Petromin din 19.08.1991 către Căpitănia Portului Constanţa prin care solicită radierea navei Băceşti din evidenţele Căpităniei 75
Adresa lui Călin Marinescu către registrul din Bahamas prin care îi comunică că este necesar radierea navei din registrul român 76
Notificarea numelui propus pentru o navă sub pavilion Bahamas 77
Declaraţia  proprietarului în numele persoanei persoanei juridice 78
Numirea ofiţerului autorizat 79,80
Adresa Bolton Maritime Management Ltd. din Anglia din 16.08.1991 către Petromin prin care îi solicită expedierea  unor documente în legătură cu transferul navei Băceşti sub pavilion Bahamas şi certificatul de radiere 81-93
Adresa Petromin către Bolton Maritime Management prin care se obligă să aranjeze radiere navei din registrul navelor. 94-102
Fax Petromin către Bolton Maritime Management prin care îl informează că regretă faptul că Bod a refuzat să accepte punerea ipotecii pe nava Băceşti

 

103
Informarea directorului comercial a CNM Petromin prin care propune să nu se modifice contractul  în legătură cu înlocuirea finanţării de către Oceanic Finacial Services 104,1-106
Diverse documente în legătură cu nava Băceşti privind evaluarea şi refuzul companiei de a pune ipotecă pe această navă 107-179

 

Volumul  68 – Documente privind şedinţele AGA ridicate de la SIF

Adresa SIF Transilvania din 09.07.2002 către Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie prin care informează că a convocat AGA în scopul analizării notei de constatare întocmită de Ministerul Finanţelor şi adoptarea de măsuri în vederea recuperării prejudiciului 1-3
Proces verbal încheiat la 20.09.2002 de Aga Petromin 4
Adresa Direcţiei Management Protocol SIF Transilvania către CNM Petromin referitor la convocarea AGA din 27.08.2002 5
Împuternicire acordată de SIF Transilvania lui Popa Ramona ca să reprezinte interesele  AGA în Petromin care va avea loc la 19.09.2002 6
Adresa SIF către IGP din 24.10.2000 în care comunică unele probleme legate de vânzarea celor 16 nave împreună cu anexe 7-12
Mandat special acordat la 19.04.2001 de SIF Transilvania lui Ramona Popa 13
Instrucţiuni speciale date de SIF Transilvania lui Popa Ramona 14-15
Adresa CNM Petromin către SIF referitor AGA 16
Raport asupra rezultatelor economico-financiare înregistrate la CNM Petromin la 30.10.2000 17-27
Fax CNM Petromin către SIF Transilvania referitor la aprobarea raportului de gestiune pe anul 2000 şi descărcarea de gestiune a administratorului unic pe anul 2000 28-30
Proces verbal încheiat de AGA la 19-04-2001 31-34
Adresa CNM Petromin către SIF Transilvania referitor modul de derulare a contractului de b/b cu Corona Shipping SRL 35-38
Adresa SIF Transilvania Către CNM Petromin din 06.02.2001 referitor la modul de derulare a contractului de b/b cu Corona Shipping 39-40
Adresa CNM Petromin din 18.01.2001 către SIF Transilvania referitor şedinţa AGA programată pe data de 18.01.2000 41-42
Adresa SIF Transilvania către CNM Petromin din 17.01.2002 prin care solicită un scurt istoric al fiecărei companii subsidiare de la înfiinţare până în prezent 43-48
Mandat special acordat de SIF lui Sorin Solomon din 07.12.2000 49
Articolul din ziar „Lovitura secolului, o inginerie cu 4 nave de mare tonaj” 50
Adresa CNM Petromin către SIF Transilvania din 30.11.2000 referitor la AGA 51-52
Proces verbal din 20.08.2000  a AGA Petromin 53-56
Adresa CNM Petromin din 10.08.2000 către SIF Transilvania referitor la AGA 57
Proces verbal a AGA din 29.08.2000 58-59
Mandat special al FPS din 17.08.2000 către Petromin în legătură cu vânzarea prin licitaţie a unui sediu reprezentanţă 60-62
Proces verbal din 21.07.2000 a AGA 63-64
Mandat special din 30.06.2000 a SIF privind împuternicirea lui Sorin Solomon 65
Monitorul oficial nr.2004 din 14.06.2000 66
Mandat special acordat lui Solomon Nicolae Sorin din 07.07.1999 67
Adresa CNM Petromin către SIF Transilvania din 21.06.1999 referitor la AGA 68
Proces verbal din 08.07.1999 a AGA 69-72
Mandat special al FPS către CNM Petromin din 09.07.1999 acordat pt. vânzarea a 4 nave. 73
Adresa CNM Petromin către SIF Transilvania referitor AGA ordinea de zi fiind aprobare vânzarea nava Barboşi 74
Informarea directorului general către AGA din 02.06.1999 referitor nava Barboşi 75
Proces verbal din 04.06.1999 76-77
Adresa CNM Petromin către SIF Transilvania referitor la AGA 78
Împuternicire acordată de SIF lui Solomon Nicolae Sorin 79
Adresa SIF către CNM Petromin din 16.02.1999 în care comentează unele puncte înscrise pe ordinea de zi a şedinţei AGA 80
Proces verbal din 20.09.1999 81-87
Adresa  SIF Transilvania către Petromin referitor la ordinea de zi a şedinţei AGA de la Petromin din 28.01.1999 88
Adresa SIF Transilvania către CNM Petromin referitor la solicitarea de vânzare a 10 nave 89
Adresa SIF Transilvania către CNM Petromin referitor la vânzarea navei Petrostar 90
Împuternicire acordată de SIF Transilvania lui Babău Ioan 91
Adresa CNM Petromin către SIF Transilvania din 08.12.1998 referitor AGA 92
Proces verbal din 22.12.1998 a  AGA Petromin 93-98
Adresa Petromin către SIF referitor la nave scoase la vânzare de către operatori privaţi români TSM şi Cosena 99
Declaraţie a directorului Petromin din 20.11.1998 în care confirmă realitatea datelor din documentaţie înaintată către SIF Transilvania pt.obţinerea vânzării unor active. 100-101
Proces verbal din 7.11.1998 102
Notă de fundamentare pt. nava Histria Sun ex Breaza 103-104
Raport de evaluare pentru nava Histria Sun ex Breaza 105-128
Notă de fundamentare pt. nava Histria Star  ex Callatis 129-150
Hotărârea nr.2 din 17.10.1998 a AGA Petromin publicată în MO referitor la Balota Inc. Liberia 151
Mandat special acordat de SIF Transilvania lui Solomon Nicolae Sorin la 16.10.1998 152
Adresa CNM Petromin către SIF Transilvania din 30.09.1998 prin care se convoacă AGA 153
Proces verbal din 17.10.1998 154-157
Mandat special al SIF prin care împuterniceşte pe Babău Ioan să participe la AGA CNM Petromin 158
Adresa CNM Petromin către SIF Transilvania din 20.05.1992 referitor AGA 159
Proces verbal din 07.06.1998 a AGA Petromin 160-162
Monitorul oficial din 26.06.1998 163
Adresa SIF din 31.03.1998 către SIF  reprezentanţa Constanţa prin care înaintează mandatul special de reprezentare în AGA la CNM Petromin 164-165
Adresa SIF Transilvania către CNM Petromin din 02.02.1998 referitor la vânzarea a 20 nave. 166
Adresa CNM Petromin din09.03 1998 către SIF Transilvania referitor la AGA 167
Proces verbal din 31.03.1998 a AGA Petromin 168-172
Adresa Petromin din 09,.06.1998 către SIF Transilvania  referitor la avizare spre vânzare a navelor Barboşi, Bujoreni, Baia de Aramă 173-256

 

Volumul  69 – Documente ridicare de la Bursa Maritimă şi de Mărfuri Constanţa

Proces verbal din 02.10.2001 de către IGP privind ridicarea unor documente 1-2
Legea nr.24 din 06.03.1991 pentru aderarea României la Convenţia Naţiunilor Unite asupra contractelor de vânzare internaţională de mărfuri 3-4
Ordonanţa 69 din 28.08.1997 privind bursele de mărfuri 5
Sfera de aplicare şi prevederile generale la Convenţia Naţiunilor Unite asupra contractelor de vânzare internaţională de mărfuri în care se menţionează că Convenţia nu se aplică vânzărilor de nave şi avioane (acest sub-paragraf exclude vânzarea de nave şi avioane. În unele sisteme legale de vânzare a navelor şi avioanelor acestea sunt considerate mărfuri în timp ce în alte sisteme vânzarea navelor şi avioanelor sunt asimilate vânzării de imobile. Mai mult, în majoritatea sistemelor legale navele şi avioanele fac obiectul unor înregistrări speciale. Regulile specifice în care trebuie să fie înmatriculate diferă pentru a nu ridica probleme de interpretare în care navele şi avioanele fac obiectul acestei convenţii în special având în vedere faptul că locul de înregistrare şi astfel legea care guvernează înmatricularea nu poate fi cunoscută în timpul vânzării , vânzarea navelor şi avioanelor sunt excluse de la aplicarea acestei Convenţii). 6-12
Contract de prestări servicii încheiat între BMM Constanţa şi CNM Petromin 13-17
Cuprins –  materiale predate procurorului 18
Proces verbal al şedinţei AGA a BMMC din 25.03.1998 19-23
Acţionarii BMMC prezenţi la AGA din 25.03.1998 24-32
Proces verbal încheiat la 25.03.1998 în şedinţa AGA a BMMC 33-42
Regulament pentru licitaţii şi oferte înregistrate 43-47
Extras din procesul verbal al AGA a BMMC din 25.03.1998 48
Regulament pentru licitaţii de oferte înregistrate 49-50
Extrase din procesul verbal al AGA a BMMC din 25.03.1998 şi regulament pentru licitaţii de oferte înregistrate. 51-59
Părţile contractante la Convenţia Internaţională privind vânzarea de mărfuri 60-62
Comentarii făcute în legătură cu această convenţie 63-71

 

Volumul  73 – Raport Comisia de Cenzori

Adresa CNM Petromin către Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie din 04.06.2002 prin care înaintează rapoarte ale cenzorilor şi rapoarte de gestiune a administratorilor 1-2
Inventarierea patrimoniului 3-7
Precizări ale Ministerului Economiei şi Finanţelor în perioada 1992-1997 8-41
Legea contabilităţii nr.82/1991 42-48
Ordonanţa 22/1996 privind actualizarea şi completarea regimului general al contabilităţii şi Legea 245/1998 pt. aprobarea acestei ordonanţe 49-53
Legea contabilităţii – republicată. 54-61
Legea 31/1990 privind societăţile comerciale 62-99
Proces verbal AGA de aprobare a bilanţului contabil data depunerii bilanţului contabil, decizia de inventariere anuală, proces verbal de inventariere anuală, raportul cenzorilor cu anexele sale, raportul administratorilor 1992 100-131
Proces verbal AGA de aprobare a bilanţului contabil data depunerii bilanţului contabil, decizia de inventariere anuală, proces verbal de inventariere anuală, raportul cenzorilor cu anexele sale, raportul administratorilor 1993 132-153
Proces verbal AGA de aprobare a bilanţului contabil data depunerii bilanţului contabil, decizia de inventariere anuală, proces verbal de inventariere anuală, raportul cenzorilor cu anexele sale, raportul administratorilor 1994 154-169
Proces verbal AGA de aprobare a bilanţului contabil data depunerii bilanţului contabil, decizia de inventariere anuală, proces verbal de inventariere anuală, raportul cenzorilor cu anexele sale, raportul administratorilor 1995 159-191
Proces verbal AGA de aprobare a bilanţului contabil data depunerii bilanţului contabil, decizia de inventariere anuală, proces verbal de inventariere anuală, raportul cenzorilor cu anexele sale, raportul administratorilor 1996 192-223
Proces verbal AGA de aprobare a bilanţului contabil data depunerii bilanţului contabil, decizia de inventariere anuală, proces verbal de inventariere anuală, raportul cenzorilor cu anexele sale, raportul administratorilor 1997 224-375
Proces verbal AGA de aprobare a bilanţului contabil data depunerii bilanţului contabil, decizia de inventariere anuală, proces verbal de inventariere anuală, raportul cenzorilor cu anexele sale, raportul administratorilor 1998 376-445
Proces verbal AGA de aprobare a bilanţului contabil data depunerii bilanţului contabil, decizia de inventariere anuală, proces verbal de inventariere anuală, raportul cenzorilor cu anexele sale, raportul administratorilor 1999 446-497
Proces verbal AGA de aprobare a bilanţului contabil data depunerii bilanţului contabil, decizia de inventariere anuală, proces verbal de inventariere anuală, raportul cenzorilor cu anexele sale, raportul administratorilor  2000 498-557

 

 

Volumul  72Documente şedinţe Petromin Klaveness Formarea unei noi societăţi mixte

Proces verbal din 21.05.2002 încheiat de IGP cu privire la ridicare a unor documente 1
Adresa Torvald Klaveness Group către Petromin din 06.03.1998  în care menţionează că în conformitate cu art.3 Secţiunea 6 din Statutul POI subsemnatul, director al companiei prin prezenta cer o întâlnire extraordinară a Consiliului Director al companiei care se va ţine la Oslo la 17.03.1998. Scopul acestei adunări extraordinare este de a discuta poziţia critică financiară a companiei descrisă în scrisoarea datată 05.03.1998 de la Torvald Klaveness către CNM Petromin 2
Adresa Torvald Klaveness din 05.03.1998 referitor la poziţia financiară a POI. Scopul acestei scrisori este de a alerta poziţia critică financiară a lui POI şi de urgenţă trebuie o acţiune coercitivă. 3-4
Anexele la această adresă 5-14
Planul de achiziţie şi vânzări (anexa 3) (se propune înfiinţarea unei companii mixte 50/50 Petromin – Klaveness ; se propune vânzarea a 8 nave şi achiziţionarea a 4 nave noi + Fortune 22) 9
Agenda adunării extraordinare a Consiliului director al POI din 6-03.1997 ţinută  la Oslo 15-16
Adresa Petroklav Management Inc către Petromin având ca obiect adunarea extraordinară a Consiliului director 17
O schemă pentru îmbunătăţirea activităţii lui POI având ca obiectiv pct.5 de la pag.9 18-33
Acelaşi documente menţionate mai sus 34-56
Acord adiţional nr.1 la contractul de credit din 27.04.1998 între POI în calitate de împrumutat şi un nr. de 8 companii subsidiare în calitate de garanţi şi instituţiile financiare 57-76
Proces verbal încheiat la 7.06.1998 în AGA Petromin 77-78
Adresa Petromin către Christiania Bank referitor la vânzarea navelor Baia de Aramă, Bujoreni şi Barboşi 79
Memoriu adresat de CNM Petromin Ministrului transporturilor Traian Băsescu referitor certificate de radiere Baia de Aramă şi Bujoreni 80-83
Adresa CNM Petromin către FPS din 10.09.1998 referitor Christiania Bank 84-86
Adresa CNM Petromin către Consiliul de administraţie referitor Barboşi şi grup nave Petroklav 87-99

 

Volumul  75 – Bilanţuri Petromin Overseas Inc.

Raport financiar din 31.12.1992 al POI 1-14
Raport financiar din 31.12.1992  al Cărbuneşti Inc. 15-21
Raport financiar din 31.12.1992  al Comăneşti Inc. 22-28
Raport financiar din 31.12.1992 al 22 Decembrie Inc. 29-32
Raport financiar din 31.12.1992 al Balota Inc. 33-38
Raport financiar din 31.12.1992 al Breaza Inc. 39-42
Raport financiar din 31.12.1992 al Callatis Inc. 43-46
Raport financiar din 31.12.1992 al Bicaz Inc. 47-52
Raport financiar din 31.12.1992 al Barboşi Inc. 53-58
Raport financiar din 31.12.1992 al Băneasa Inc 59-64
Raport financiar din 31.12.1992 al Bobâlna Inc. 65-70
Raport financiar din 31.12.1992 al Baia de Criş 71-77
Raport financiar din 31.12.1992 al Băceşti inc. 78-84
Raport financiar din 31.12.1992 al Bârlad Inc. 85-90
Raport financiar din 31.12.1992 al Bujoreni Inc. 91-94
Raport financiar din 31.12.1992 al Baia de Aramă 95-100
Raport financiar din 31.12.1993 al POI 101-114
Raport financiar din 31.12.1994 al POI 115-158
Raport financiar din 31.12.1995  al POI 159-202
Raport financiar din 31.12.1996  al POI 203-224
Raport financiar din 31.12.1997  al POI 225-245
Conturi de profit şi pierdere la 31.12.1998 246-261
Raport financiar din 31.12.1999 al POI 262-280
Raport financiar din 31.10.2000  al POI 281-296
Nota contabilă 50/30.06.1998 titlu de participare 297-306

 

 Volumul 76 – Documente FPS –  Navele Breaza şi Callatis

Adresa APAPS către IGP din 31.01.2002 prin care comunică aspecte în legătură cu vânzarea prin diverse metode a 12 nave în perioada 1991-2000 1-14
Hotărârea FPS a comitetului de direcţie din 15.12.1998 prin care aprobă nota din anexă 1 bis-2
Adresa FPS către Direcţia acţionariat din 13.11.1998 referitor la vânzarea active CNM Petromin 3
Adresa FPS din 17.12.1998 către CNM Petromin prin care acordă mandat special de vânzare cu plata integrală a 9 nave prin negociere directă cu actualii utilizatori. 4-5
Nota FPS – Direcţia acţionariat privind solicitarea  CNM Petromin pt. emiterea unui mandat special reprezentanţilor FPS în AGA în vederea vânzării cu plata integrală a 9 nave prin negociere directă cu actualii utilizatori 6-9
Adresa FPS către CNM Petromin din 26.11.1998 prin care solicită acordul de principiu a reprezentanţilor în AGA cu privire la valorile investiţiilor utilizatorilor care urmează a fi deduse din valoarea de circulaţie a navelor. 10
Adresa CNM Petromin către FPS din 20.11.1998 prin care depune alăturat tabelele modificate conform algoritmului corect. 11-35
Adresa CNM Petromin către FPS din 10.12.1998 referitor vânzare nava Borsec către Firma Corona Shipping Ltd. 36
Adresa CNM Petromin către FPS din 07.12.1998 prin care înaintează preţurile de vânzare aprobate de AGA 37-38
Proces verbal nr.22 din 02.12.1998 prin care consiliul de administraţie aprobă preţurile de vânzare ale navelor Callatis şi Breaza. 39-40
Adresa CNM Petromin din 04.12.1998 către FPS Bucureşti prin care înaintează preţurile de vânzare corectate către TSM a navelor Histria Sun şi Histria Pearl aprobate de AGA 41-42
Proces verbal din 02.12.1999 prin care reprezentanţii FPS în AGA aprobă preţurile de vânzare la navele Histria Star şi Histria Sun 43-44
Adresa CNM Petromin din 12.11.1998 către FPS prin care trimite dosarele cu documentaţia completă a navelor  Histria Star, Histria Sun ş.a. care au obţinut aprobarea de vânzare în şedinţa AGA din 7.11.1998 45-128
Formulare de raportare contabilă la 30.06.1998 129-168
Raport de gestiune privind activitatea economico-financiară a CNM Petromin pe Semestrul I 2000 169-209
Fişa postului expert Timotin Mariana 210-212
Fişa postului Sergiu Şerbotei 213-217
Licenţa de transport naval pentru Corona Shipping International 218
Declaraţie Ţipa Felicia – administrator al Corona Shipping International declară pe propria răspundere că societatea nu a desfăşurat activitate de la înfiinţare până la 31.12.1999 219
Certificat constatator eliberat de Oficiul Registrului Comerţului pt. Corona Shipping International 220
Adeverinţă eliberată de Camera de muncă pt. Corona Shipping International 221

 

Volumul  77 -Dosar IGP sesizare Siromascenco  Afacere CNM Petromin – Klaveness

Adresa IPJ Constanţa din 07.05.1999 către Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie prin care înaintează reclamaţia lui Siromascenco Ştefan prin care sesizează ilegalităţi săvârşite de Băsescu Traian cu ocazia încheierii şi derulării contractului dintre Petromin şi Klaveness Chartering Norvegia 1-26
Adresa Procuraturii Generale din 17 iulie 1992 către Federaţia Sindicatelor Libere Feroviare din ramura Mişcare comercială prin care îi face cunoscut că urmărirea penală împotriva lui Traian Băsescu  numai Preşedintele României, Camera Deputaţilor şi Senatul au dreptul să ceară aceasta. 27-28
Adresa Petroklav Inc. către Petromin referitor la realizarea împrumutului de la Christiania Bank 29-32
Proces verbal nr.2 al CIS Petromin din 27.02.1991 33-38
Proces verbal nr.34 din 02.09.1993 a CIMS Petromin 39-45
Renunţarea la notificare a întâlnirii CA al CNM Petromin şi procesul verbal al adunării consiliului de administraţia al Petromin din 26.08.1993 46-48
Adresa director grup cooperare II din Petromin către directorul general din 31.08.1993 referitor verificare reparaţii nave conf. contractului de management Oslo precum şi diversă corespondenţă purtată pe această problemă 49-65
Adresa Şantierului Naval Constanţa din 04.10.1994 către Grupul de control al primului ministru prin care trimite o serie de documente legat de nava 22 Decembrie 1989 66
Raport cu privire la fisurile din cordoanele longitudinale ale punţii principale ale navei 22 Decembrie 1989 67-68
Declaraţie de protest la 23.09.1993 depusă de comandantul navei 22 Decembrie 1989 69-70
Diverse deconturi de cheltuieli, documente de livrare şi acceptare în legătură cu nava 22 Decembrie 71-93
Adresa Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa din 02.10.2000 prin care înaintează memoriul lui Ştefănescu Gabriel prin care sesizează unele fapte penale comise de Traian Băsescu şi alte persoane din conducerea Ministerului şi CNM Petromin 94-100
Sentinţa civilă nr.17407 din 3.12.1998  prin care admite contestaţia formulată de Ştefănescu Gabriel Marian împotriva Ministerului Transporturilor şi dispune reintegrarea acestuia în funcţia de director general. 101-102
Expunerea de motive în legătură cu societatea mixtă Minerva şi documentele anexate 103-107
Un articol de ziar intitulat „Pierderile din contractul Minerva ţinute secrete” 108
Notă cu concluzii privind controlul flotei 109-123
Proces verbal al întâlnirii consiliului director al Petromin 124-125
Act de vânzare al navei Borcea 126-127
Aducerea la cunoştinţă de către Serv. Contabilitate că unele nave au fost vândute în urma verificărilor făcute de comisia de control a guvernului 128
Articol de ziar intitulat „Afacerea Petromin Forum Maritime” 129

 

Volumul  79 – Cereri avocaţi privind inc. Rusen Mitică

Cerere avocaţi Francheti, Popescu şi Grigore către Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie  făcute în numele lui Rusen Mitică, inculpat în dos.167/P/1999 susţinute de documente însoţite de 66 de anexe 1-66 1-197

 

VOLUMUL 83 a – Procese-verbale ale Consiliului de Administraţie CNM Petromin SA – Constanţa

perioada 01.02.1991 – 16.06.1993

Proces verbal din 01.10.2002 privind predarea-primirea a trei registre de procese verbale ale Consiliului de Administraţie în original pt. perioada 01.02.1991 – 31.12.2000 0
Proces verbal nr.1 din 01.02.1991 1
Proces verbal nr.2 din 06.02.1991 2-4
Proces verbal nr.3 din 09.03.1991 5-8
Proces verbal nr.4 din 20.04.1991 9-11
Proces verbal nr.5 din 18.05.1991 12-13
Proces verbal nr.6 din 08.06.1991 14-15
Proces verbal nr.7 din 28.06.1991 16-18
Proces verbal nr.8 din 08.07.1991 19-20
Proces verbal nr.9 din 20.07.1991 21-23
Proces verbal nr.10 din 29.07.1991 24-26
Proces verbal nr.11 din 09.08.1991 27-28
Proces verbal nr.12 din 30.08.1991 29-31
Proces verbal nr.13 din 23.09.1991 32-35
Proces verbal nr.14 din 11.10.1991 36-38
Proces verbal nr.15 din 25.10.1991 39-41
Proces verbal nr.16 din 09.11.1991 42-46
Proces verbal nr.17 din 26.12.1991 47
Proces verbal nr.18 din 11.01.1992 48-52
Proces verbal nr.19 din 14.02.1992 53-56
Proces verbal nr.20 din 29.02.1992 57-58
Proces verbal nr.21 din 07.03.1992 59-60
Proces verbal nr.22 din 04.04.1992 61-64
Proces verbal nr.23 din 09.05.1992 65-69
Proces verbal nr.24 din 23.05.1992 70-73
Proces verbal nr.25 din 19.06.1992 74-75
Proces verbal nr.26 din 27.06.1992 76-79
Proces verbal nr.27 din 06.07.1992 80
Proces verbal nr.28 din 13.07.1992 81-82
Proces verbal nr.29 din 22.07.1992 83-86
Proces verbal nr.30 din 07.08.1992 87
Proces verbal nr.31 din 14.08.1992 88-89
Proces verbal nr.32 din 03.09.1992 90-94
Proces verbal nr.33 din 26.09.1992 95-98
Proces verbal nr.34 din 08.10.1992 99-101
Proces verbal nr.35 din 07.11.1992 102-105
Proces verbal nr.36 din 12.12.1992 106-108
Proces verbal nr.37 din 21.01.1993 109-112
Proces verbal nr.38 din 09.02.1993 113
Proces verbal nr.39 din 19.02.1993 114-118
Proces verbal nr.40 din 10.03.1993 119-124
Proces verbal nr.41 din 31.03.1993 125-126
Proces verbal nr.42 din 08.04.1993 127-128
Proces verbal nr.43 din 08.04.1993 129-132
Proces verbal nr.44 din 22.04.1993 133-136
Proces verbal nr.45 din 30.04.1993 137-138
Proces verbal nr.46 din 17.05.1993 139-141
Proces verbal nr.47 din 27.05.1993 142-145
Proces verbal nr.48 din 16.06.1993 146-149

 

VOLUMUL 83 b – Procese-verbale ale Consiliului de Administraţie CNM Petromin SA – Constanţa  – Perioada 27.01.1992- 09.12.1992

Proces verbal din 31.10.2002  privind predarea primirea unui registru de procese verbale ale Comitetului de Direcţie  pentru perioada 27.01.1992- 09.12.1992 1
Proces verbal nr.20 din  27.01.1992 2
Proces verbal nr.21 din 11.02.1992 3
Proces verbal nr.22 din 24.02.1992 4-5
Proces verbal nr.23 din 02.03.1992 6-7
Proces verbal nr.24 din 16.03.1992 8-9
Proces verbal nr.25 din 24.03.1992 10
Proces verbal nr.26 din 26.03.1992 11
Proces verbal nr.27 din 03.04.1992 12-13
Proces verbal nr.28 din 14.04.1992 14-16
Proces verbal nr.29 din 18.04.1992 17
Proces verbal nr.30 din 08.05.1992 18-19
Proces verbal nr.31 din 20.05.1992 20-21
Proces verbal nr.32 din 29.05.1992 22-25
Proces verbal nr.33 din 16.06.1992 26-28
Proces verbal nr.34 din 26.06.1992 29-31
Proces verbal nr.35 din 09.07.1992 32-33
Proces verbal nr.36 din 20.07.1992 34-36
Proces verbal nr.37 din 03.08.1992 37-39
Proces verbal nr.38 din 11.08.1992 40-41
Proces verbal nr.39 din 01.09.1992 42-43
Proces verbal nr.40 din 10.09.1992 44
Proces verbal nr.41 din 18.09.1992 45-46
Proces verbal nr.42 din 25.09.1992 47-49
Proces verbal nr.43 din 29.09.1992 50-51
Proces verbal nr.44 din 05.10.1992 52-53
Proces verbal nr.45 din 12.10.1992 54
Proces verbal nr.46 din 27.10.1992 55-57
Proces verbal nr.47 din 04.11.1992 58-59
Proces verbal nr.48 din 16.11.1992 60
Proces verbal nr.49 din 30.11.1992 61-62
Proces verbal nr.50 din 09.12.1992 63

 

VOLUMUL  84 – Procese-verbale ale Consiliului de Administraţie CNM Petromin SA – Constanţa Perioada 05.07.1993- 31.08.1994

Proces verbal nr.49 din 07.07.1993 1-4
Proces verbal nr.50 din 15.07.1993 5-6
Proces verbal nr.51 din 22.07.1993 7-8
Proces verbal nr.52 din 26.08.1993 9-11
Proces verbal nr.53 din 11.10.1993 12-15
Proces verbal nr.54 din 18.11.1993 16-17
Proces verbal nr.55 din 15.12.1993 18-19
Proces verbal nr.56 din 26.01.1994 20-23
Proces verbal nr.57 din 29..03.1994 24-26
Proces verbal nr.58 din 12.04.1994 2728
Proces verbal nr.59 din 24.05.1994 29-31
Proces verbal nr.60 din 29.07.1994 32-34
Proces verbal nr.61 din 31.08.2004 35-36

 

VOLUMUL  85 – Procese-verbale ale Consiliului de Administraţie CNM Petromin SA – Constanţa Perioada 14.02.1998- 12.09.2002

Adresa PNA nr.20/P/2002 din 27.09.2002 către CNM Petromin SA de înaintare a proceselor verbale ale Consiliului de Administraţie din perioada 01.02.1991-31.12.2000 1
Proces verbal nr.1 din 14.02.1998 2-4
Proces verbal nr. 2 din 28.02.1998 5-8
Proces verbal nr 3 din 12.03.1998 9-11
Proces verbal nr. 4 din 10.04.1998 10-14
Proces verbal nr.5 din 03.05.1998 15-16
Proces verbal nr.6 din 23.05.1998 17-18
Proces verbal nr. 7 din 13.06.1998 19
Proces verbal nr.8 din 17.06.1998 20
Proces verbal nr.9 din 27.06.1998 20 verso-22
Proces verbal nr.10 din 02.07.1998 22 verso-23
Proces verbal nr.11 din 27.07.1998 23 verso-24
Proces verbal nr.12 din 30.07.1998 25-26
Proces verbal nr.13 din 07.08.1998 26 verso-28
Proces verbal nr.14 din 14.08.1998 28 verso-29
Proces verbal nr.15 din 01.09.1998 30-31
Proces verbal nr.16 din 10.09.1998 31 verso-32
Proces verbal nr.17 din 26.09.1998 33-34
Proces verbal nr.18 din 17.10.1998 35-36
Proces verbal nr.19 din 02.11.1998 36 verso -38
Proces verbal nr.20 din 07.11.1998 38 verso-39
Proces verbal nr.21 din 15.11.1998 39 verso-40
Proces verbal nr. 22 din 06.12.1998 40 verso-42
Proces verbal nr. 23 din 19.12.1998 42 verso-44
Proces verbal nr.24 din 11.01.1999 45-46
Proces verbal nr.25 din 22.01.1999 46 verso-47
Proces verbal nr.26 din 11.02.1999 48-50
Proces verbal nr.27 din 18.02.1999 50 verso
Proces verbal nr.28 din 06.03.1999 51-52
Proces verbal nr. 29 din 26.03.1999 52 verso-54
Proces verbal nr.30 din 03.04.1999 55-56
Proces verbal nr.31 din 24.04.1999 57-59
Proces verbal nr.32 din 01.05.1999 59 verso-62
Proces verbal nr.33 din 08.05.1999 62 verso-63
Proces verbal nr.34 din 01.06.1999 64-66
Proces verbal nr.35 din 12.06.1999 66 verso-68
Proces verbal nr.36 din 08.07.1999 69-70
Proces verbal nr.37 din 27.07.1999 70 verso-72
Proces verbal nr.38 din 14.08.1999 73-74
Proces verbal nr. 39 din 01.10.1999 76-78
Proces verbal nr.1 din 21.04.2001 79
Proces verbal nr.2 din 18.05.2001 80-81
Proces verbal nr.3 din 15.06.2001 81 verso-83
Proces verbal nr.4 din 03.07.2001 83 verso-84
Proces verbal nr.5 din 27.07.2001 84 verso-86
Proces verbal nr.6 din 07.08.2001 87-88
Proces verbal nr.7 din 28.08.2001 89-
Proces verbal nr.8 din 21.09.2001 90-91
Proces verbal nr.9 din 12.10.2001 92-93
Proces verbal nr.10 din 16.10.2001 94-
Proces verbal nr.11 din 01.11.2001 95
Proces verbal nr.12 din 07.12.2001 96-97
Proces verbal nr.13 din 13.12.2001 97 verso-98
Proces verbal nr.14 din 18.01.2002 98 verso-100
Proces verbal nr.15 din 01.02.2002 101
Proces verbal nr.16 din 15.02.2002 102-103
Proces verbal nr.17 din 15.03.2002 104105
Proces verbal nr.18 din 19.04.2002 106-108
Proces verbal nr.19 din 17.05.2002 108 verso-110
Proces verbal nr.20 din 06.06.2002 110 verso-112
Proces verbal nr.21 din 20.06.2002 112 verso-114
Proces verbal nr.22 din 04.907.2002 114 verso-115
Proces verbal nr.23 din 26.07.2002 116-117
Proces verbal nr.24 din 03.08.2002 118-119
Proces verbal nr.25 din 14.08.2002 120
Proces verbal nr.26 din 12.09.2002 121-122

 

DOCUMENTE PRIVIND  REPARAŢIA  NAVELOR „HISTRIA STAR” şi  „HISTRIA SUN”

 

 HISTRIA STAR Adresă  GERMANISCHER LLOYD nr.25.432/03-GG/ gp din 19.03.2002 Filele 1-2
Certificat  interim  de clasificare Filele 3-4
Raport de inspecţie „S1” din 24.12.1994 Filele

5 – 19

Raport de inspecţie „ M1” din 24.12.1994 Fila 20
Centralizator ale elementelor din structura tancurilor superioare nr. 1-7 Filele

21- 102

Raport de inspecţie „S9”, raport de inspecţie „M5” din 06.11.1996 şi raport de inspecţie „S12” din 18.02.1999 Filele

103 –129

HISTRIA SUN certificat interim de clasificare  din 26.05.1994 Fila 130
Raport de inspecţie „S1” din 26.05.1994 Filele

133-134

Raport de inspecţie „M1” din 26.05.1994 Filele

131-132

135-141

Caiet de schiţe cu înlocuire elementelor de structuri Filele

142-165

Raport de inspecţie „S9” din 15.02.1997 Filele

165-178

Raport de inspecţie „M7” din 15.02.1997 Filele

179-183

 

Volumul 127 – procese verbale companiile din Liberia, perioada 1996-1999

Adresa C.N.M. PETROMIN S.A. Constanţa  nr. 1737 din 11.11.2002 Fila  1
 Opis documente originale – Şedinţe acţionari, şedinţe comitet director, şedinţe directe armatori manageri Filele 2- 5
Tabel nominal cu persoanele care au deţinut funcţia de director în companii subsidiare aparţinând 100%  PETROMIN Fila 6
 Opis şedinţe acţionari PETROMIN  – OVERSEAS INC. şi     PETROKLAV Fila 7
 Şedinţele  acţionari PETROMIN – OVERSEAS INC. şi PETROKLAV Filele 8- 27
Opis şedinţe acţionari  companii subsidiare  PETROMIN – OVERSEAS INC. Filele 28-29
Şedinţe acţionari  companii subsidiare  PETROMIN – OVERSEAS INC Filele 30-65
Opis şedinţe comitet director companii subsidiare PETROMIN  OVERSEAS INC. Fila 66
Şedinţe comitet director companii subsidiare PETROMIN  OVERSEAS INC Filele 67-68
Opis şedinţe comitet director PETROMIN  OVERSEAS INC. şi PETROKLAV Fila 69
Şedinţe comitet director PETROMIN  OVERSEAS INC. şi PETROKLAV Filele

70-147

Opis şedinţe directe armatori manageri Fila 148
Şedinţe directe armatori manageri Filele

149-232

Adresa C.N.M. PETROMIN S.A. Constanţa  nr. 1820 din 02.12.2002 Fila 233
Contract  şi statut  de societate, certificat de încorporare, procese verbale PETROKLAV INC. BAHAMAS Filele

234-280

 

Volumul 128 – dosar Tribunal arbitral, Petromin – Corona, nr.29/1998

Adresă PETROMIN SA  către CAMERA DE CORMERŢ – TRIBUNALUL ARBITRAL  – nr. 2307/22.03.1999

 

 Fila 2
Adresă TRIBUNALUL ARBITRAL  către PETROMIN şi CORONA – din 20.11.1998  Fila 3
Adresă înaintare dosar  TRIBUNALUL CONSTANŢA către TRIBUNALUL ARBITRAL – nr. 278/1998  Fila 4
.Dosarul  PETROMIN SA nr. 278/COM/1998 – împotriva SC CORONA SRL şi sentinţa civilă nr. 427/COM/din 10.04.1998 şi declinarea cauzei în favoarea TRIBUNALULUI ARBITRAL CONSTANŢA  Filele

5 – 210

 

Volumul 130 – raport manageri, privind situaţia financiară POI, perioada 1997-1998

    Rapoarte cu situaţia financiară în perioada 1997- 1998 Filele

2 – 41

    Adresa CNM PETROMIN SA  către MINISTERUL PUBLIC PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE nr. 6122 din 28.07.1999 Fila 42
   Adresa  PETROMIN S.A  nr. 9298 /26.07.1999 cu situaţia evenimentelor maritime  în perioada 1992 – 1999 Filele

43 – 64

  Situaţia „FREIGHT EXPENSES” pentru anii 1992, 1993, 1997 Filele

65 – 69

   Adresa  PETROMIN S.A  nr. 5192 din 22.06.1999 către PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CSJ Filele

70 – 71

   Adresă PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CSJ  către PETROMIN S.A nr. 6875 din 07.06.1999  Fila 72
   Situaţia centralizatoare a voiajelor efectuate în anii 1994 – 1995 – 1996 – 1998 şi  Freight expenses Filele

73 – 93

   Adresa PETROMIN SA nr. 4973 din 14.06.1999 către PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CSJ Fila 94
   Adresa PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CSJ nr. 7034 din 09.06.1999 către  PETROMIN S.A Fila 95
   Tabel  cu propunere preţuri  nave pentru vânzare  operat de Grupul PETROMIN OVERSEAS INC. /PETROKLAV Fila 96
   Hotărâri ale A.G.A.  din 10.02.1997  şi  31.03.1998  Filele

97 – 98

   Materialul Serviciului Marketing şi decontări valutare  al PETROMIN S.A  Filele

99 – 139

    Adresa CNM PETROMIN S.A nr. 6011 din 21.07.1999 către PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CSJ  Fila 140
    Adresa  PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CSJ către CNM PETROMIN S.A din 20.07.1999  Filele 141 – 142
    Contract comision  între CNM PETROMIN SA  şi firma HJALMAR BJORGE  din 11.12.1991  Fila 143
 

Înţelegere  referitoare la comisionul de asigurare  al navelor aflate sub management Torvald Klaveness

 

Fila 144

 

 Proces verbal nr. 2 al şedinţei CIS din 27.02.1991  Filele

145 – 154

 Telex nr. 8100 din 10.06.1993  Fila 155
Mesaj nr. 5122 din 20.06.1993 al CNM PETROMIN S.A – SERV. TEHNIC  Fila 156
Mesaj din  18.01.1993 al CNM PETROMIN S.A – SERV. TEHNIC  Fila 157
    Raport din  05.10.1993 privind  „NAVA  22 DECEMBRIE  1989”   Filele

158-165

Protest de mare  din 23.09.1993 înaintat de MORARU MIHAIL  Fila 166
Protocol de predare – primire  nr. 9980 din 30.08.1993  Fila 167
Bunker report nr. 9981 din 30.08.1993  Fila 168
Listă de inventar nr. 9982 din 30.08.1993  Filele

169 – 170

Mesaj al SNC CONSTANŢA din 06.11.1993 către PETROMIN SA  referitor la „NAVA DECEMBRIE 1989”  Fila 171
Mesaj PETROMIN SA nr. 4730 din 27.10.1993  Fila 172
Mesaj PETROMIN SA nr. 5103 din 11.11.1993  Fila 173
Mesaj SNC CONSTANŢA din 23.11.1993  Fila 174
Mesaj PETROMIN SA nr. 5056 din 09.11.1993  Fila 175
Mesaj Torvald Klaveness din 25.10.1993  Filele

176–178

Consultancy Agreement  din 11.12.1991  Filele

179- 209

Copii documente decont reparaţii  Filele

210-336

 

            Volumul 131 – documente în legătură cu CS Corona Shipping International

Adresa Inspectoratului de Poliţie pentru Transporturi Constanţa nr. 464057 din 21.04.2000 Fila nr. 1
Adresa Companiei de Navigaţie Maritimă PETROMIN S.A, nr. 2971/08.05.2000 Filele nr. 2, 3
Adresa Fondului Proprietăţii de Stat nr. 151/458 din 20.04.2000 Fila nr. 4
Proces verbal din 07.06.1999 Fila nr. 5
Adresa S.C. COSENA S.R.L.  nr. 4666/28.05.1999 Filele 6, 7
Adresa S.C. HISTRIA SHIPMANAGEMENT S.R.L. nr. 2346 din 27.05.1999 Filele nr. 8, 9
Adresa S.C CORONA SHIPPING LTD  nr. 729 din 27.05.1999 Filele nr. 10 – 13
Adresa S.C CORONA SHIPPNG INTERNATIONAL S.R.L. nr. 4643 din 28.05.1999 Fila nr.  14
Adresa S.C CORONA SHIPPNG INTERNATIONAL S.R.L. nr. 4356 19.05.1999 Fila nr.  15
Adresa Companiei de Navigaţie Maritimă PETROMIN S.A. din 19.05.1999 Fila nr. 16
Adresa Companiei de Navigaţie Maritimă PETROMIN S.A. din 19.05.1999 Fila nr. 17
Adresa Companiei de Navigaţie Maritimă PETROMIN S.A. din 19.05.1999 Fila nr. 18
Lista cu membrii comisiei de licitaţie a C.N.M. PETROMIN S.A.  din 07.06.1999 Fila nr. 19
Adresa Fondului Proprietăţii de Stat nr. 224 /3919 din 07.06.1999 Fila nr. 20
Anunţul  de licitaţie publicate în Cotidianele Observator şi Ziua Filele nr. 21 – 22
Adresa Fondului Proprietăţii de Stat nr. 104/1767 din 16.04.1999 Filele 23 – 24
Proiect de Contract însoţit de traducerea din limba engleză privind INCE & CO şi S.C. PETROMIN S.A. Filele nr. 25 – 32
Fax  nr. 1175 din 26.02.1999 Filele nr. 33 – 35
Fax nr. 1789/25.02.1999 Fila nr. 36
Fax nr. 1085 din 24.02.1999 Fila nr. 37
Comentariu referitor la Contractul BAREBOAT cu CORONA SHIPPING însoţit de traducerea din limba engleză Filele nr. 38 – 43
Comentariu al SINCLAIR ROCHE AND TEMPERLEY  însoţit de traducerea din limba engleză Filele nr. 44 – 53
Proces verbal din 11.06.1999 Filele nr. 54, 55
Proces verbal  nr. 34 din 01.06.1999 Filele nr. 56 – 58
Proces verbal nr. 32 din 01.05.1999 Filele nr. 59 – 61
Proces verbal din 23.03.1999 Filele nr. 62, 63
Proces verbal nr. 28 din 06.03.1999 Filele nr. 64, 65
Proces verbal din 20.02.1999 Filele nr. 66 – 72
Proces verbal nr. 25 din 22.01.1999 Filele nr. 73 – 74
Proces verbal din 22.12.1998 Filele  nr. 75 – 77
Proces verbal din 02.12.1998 Filele nr. 78 – 80
Proces verbal nr. 20 din 07.11.1998 Fila nr. 81
Proces verbal din 07.11.1998 Filele nr. 82 – 84
Proces verbal nr. 19 din 02.11.1998 Filele nr. 85, 86
Proces verbal nr. 18 din 17.10.1998 Filele nr. 87, 88
Proces verbal din 17.10.1998 Filele nr. 89, 90
Contract  nr. 12633 din 17.12.1996 Filele nr. 91 – 100
Adresa Companiei de Navigaţie Maritimă  PETROMIN S.A. nr. 3009 din 10.05.2000 Fila nr. 101
Adresa Companiei de Navigaţie Maritimă PETROMIN S.A. nr. 785 din 03.02.1999 Filele nr. 102 – 107
Adresa Companiei de Navigaţie Maritimă PETROMIN S.A. nr. 4727 din 25.02.1999 Filele nr. 108 – 111
Adresa Inspectoratului de Poliţie pentru Transporturi Constanţa nr. 468296 din 27.06.2000 Fila nr. 112
Adresa Companiei de Navigaţie Maritimă PETROMIN S.A. nr. 4488 din 27.06.2000 Fila nr. 113
Contract nr. 5048 din 15.06.1999 Filele nr. 114 – 118
Contract nr. 5049 din 15.06.1999 Filele nr. 119 – 128
Contract nr. 5050 din 15.06.1999 Filele nr. 129 – 143
Adresa Inspectoratului de Poliţie pentru Transporturi Constanţa nr. 468296 din 03.07.2000 Fila nr. 144
Adresa S.C. HISTRIA SHIPMANAGEMENT S.R.L. nr. 2351 din 12.07.2000 Fila nr. 145
Adresa S.C. HISTRIA SHIPMANAGEMENT S.R.L. din 03.03.2000

 

Filele  nr. 146 – 148
Adresa Companiei de Navigaţie Maritimă PETROMIN S.A. din 19.05.1999 Fila nr. 149
Adresa S.C. HISTRIA SHIPMANAGEMENT S.R.L. nr. 2346 din 27.05.1999 Filele nr. 150 – 151
Adresa nr. S.C. HISTRIA SHIPMANAGEMENT S.R.L.  nr. 3752 din 25.10.1999 Filele nr. 152 – 155
Adresa Companiei de Navigaţie Maritimă PETROMIN S.A. din 04.11.1999 Fila nr. 156
Adresa S.C. HISTRIA SHIPMANAGEMENT S.R.L. din 15.11.1999 Fila nr. 157
Adresa Fondului Proprietăţii de Stat nr. 151/1589/19.11.1999 Fila nr. 158
Adresa S.C. HISTRIA SHIPMANAGEMENT S.R.L. din 19.11.1999 Filele nr. 159, 160
Adresa Companiei de Navigaţie Maritimă PETROMIN S.A. din 29.11.1999 Fila nr. 161
Adresa Inspectoratului de Poliţie pentru Transporturi Constanţa nr. 468296 din 12.06.2000 Fila nr. 162
Adresa  Căpităniei Zonale Constanţa nr. 4052 din 15.06.2000 Filele nr. 163, 164
Adresa  Companiei de Navigaţie Maritimă PETROMIN S.A. nr.985 din 24.02.1994 Fila nr. 165
Certificatul de Naţionalitate nr. 8306 din 23.12.1993 Fila nr. 166
Adresa Companiei de Navigaţie Maritimă PETROMIN S.A. Constanţa  nr. M/11862/21.07.1992 Fila nr. 167
Certificatul de Naţionalitate nr. 7989 din 26.11.1990 Fila nr. 168
Adresa Companiei  de Navigaţie  PETROMIN S.A. CONSTANŢA din 06.10.1992 Fila nr. 169
Adresa Companiei de Navigaţie PETROMIN S.A. CONSTANŢA din 09.10.1992 Fila nr. 170
Certificatul de Naţionalitate nr. 4241 din 12.08.1992 Fila nr. 171
Adresa Inspectoratului de Poliţie pentru Transporturi Constanţa nr. 468296 din 12.06.2000 Fila nr. 172
Adresa Companiei de Navigaţie Maritimă PETROMIN S.A. nr. 4145 din 21.06.2000 Fila nr. 173
Adresa Companiei de Navigaţie Maritimă PETROMIN S.A. CONSTANŢA  din 19.02.1999 Fila nr. 174
Fondul Proprietăţii de Stat – Contract de Reprezentare Filele nr. nr. 175 – 178
Tabel cu situaţia acţionarilor al Companiei de Navigaţie Maritimă PETROMIN S.A. Fila nr. 179
Proces verbal din 23.03.1999 Filele nr. 180 – 183
Adresa Fondului Proprietăţii de Stat nr. 224/966 din 19.02.1999 Fila nr. 184
Adresa Fondului Proprietăţii de Stat nr. 224/967 din 29.02.1999 Fila nr. 185
Proces verbal din 20.02.1999 Filele nr. 186 – 192
A.G.A. PETROMIN – Ordinea de zi Fila nr. 193
Adresa C.N.M. PETROMIN S.A. CONSTANŢA Fila nr. 194
Adresele C.N.M. PETROMIN S.A. CONSTANŢA Filele nr. 195, 196
Nota de Fundamentare – C.N.M. PETROMIN S.A. CONSTANŢA Fila nr. 197
Proiect act constitutiv S.C. PETROMEN AGENCY S.A. Filele nr. 198 – 202
S.C. MAESTRO S.R.L – RAPORT DE EVALUARE ianuarie 1999 Filele nr. 203 – 214
Adresele C.N.M. PETROMIN S.A. CONSTANŢA  din 15.03.1999 Filele nr. 215,216
Adresa C.N.M. PETROMIN S.A. CONSTANŢA din 17.03.1999 Fila nr. 217
Tabel privind S.C. CORONA  SHIPPING S.R.L –   flux financiar în perioada anilor 1999 – 2002 Filele nr. 218, 219
Adresa C.N.M. PETROMIN S.A. CONSTANŢA Fila nr. 220
Adresa C.N.M PETROMIN S.A. CONSTANŢA Filele nr. 221, 223
Adresa C.N.M. PETROMIN S.A. CONSTANŢA Fila nr. 224
Faxuri transmise de T KLAVENESS GRP privind situaţia financiară Filele nr. 225 – 240
Adresa C.N.M PETROMIN S.A.CONSTANŢA Fila nr. 241
Traducerea din limba engleză  privind comentarea proiectului de contract b/b ce urma a fi încheiat cu CORONA SHIPPING INTERNATIONAL Filele nr. 242 – 245
Adresa C.N.M. PETROMIN S.A. CONSTANŢA din 15.03.1999 Fila nr. 246
Adresa C.N.M. PETROMIN S.A. Fila nr. 247
Contract  de BAREBOAT încheiat între S.C. CORONA SHIPPING INTERNATIONAL S.R.L. şi BĂNEASA INC. Filele nr. 248 – 263
Proces verbal din 07.11.1998 Fila nr. 264
Adresa C.N.M. PETROMIN S.A. CONSTANŢA din 18.03.1999 Fila nr. 265
Traducerea din limba engleză a Contractului BAREBOAT Filele nr. 266  – 268
Traducerea din limba engleză  a comentariului privind proiectul de contract b/b ce urma a fi încheiat cu CORONA SHIPPING INTERNATIONAL Filele nr. 269 – 272
Traducerea din limba engleză a contractului BAREBOAT Filele nr. 273 – 275
Adresa Fondului Proprietăţii de Stat nr. 3265 din 16.03.1999 Fila nr. 276
Nota privind verificarea aspectelor sesizate de reprezentanţii F.P.S. în A.G.A. la S.C. PETROMIN S.A. Constanţa Filele nr. 277 – 292
Adresa C.N.M PETROMIN S.A.Constanţa din 16.03.1999 Fila nr. 293
Adresa C.N.M. PETROMIN S.A.Constanţa Fila nr. 294
Proiectul calcul de returnare credit Fila nr. 295
Adresa Fondului Proprietăţii de Stat nr. 2746/26.03.1999 Filele nr. 296 – 297
Adresa Fondului Proprietăţii de Stat nr. 1260 din 10.02.1999 Fila nr. 298
Adresa Fondului Proprietăţii de Stat nr. 3402 din 16.04.1999 Filele nr. 299, 300
Proces verbal din 23.03.1999 Filele nr. 301, 302
Adresa C.N.M. PETROMIN S.A. Constanţa din 16.03.1999 Fila nr. 303
Proiectul calcul de returnare credit Fila nr. 304
Contract standard BAREBOAT Filele nr. 305 – 312
Adresa C.N.M. PETROMIN S.A. CONSTANŢA Fila nr. 313
Adresa C.N.. PETROMIN S.A. Constanţa din 18.03.1999 Fila nr. 314
FAX nr. 2016 din 04.03.1999 Filele nr. 315 – 316
FAX nr. 1369 din 12.0.1999. Filele nr. 317, 318
Proces verbal din 01.06.1999 Filele nr. 319 -321
Adresa C.N.M. PETROMIN S.A. nr. 5950 din 18.05.1999 Filele nr. 322 – 328
Contract standard BAREBOAT încheiat la 14.06.1999 între CĂRBUNEŞTI INC. şi CORONA SHIPPING INTERNATION S.R.L. Filele nr. 329 – 350
Adresa Camerei de Comerţ Industrie Navigaţie şi Agricultură Constanţa nr. 6462 din 04.05.2000 Fila nr. 351
Adresa Inspectoratului de Poliţie pentru Transporturi Constanţa Fila nr. 352

 

Volumul 129 – documente privitoare la Petroklav Inc. Bahamas

Adresa PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CSJ către CNM PETROMIN SA nr.167/P/1999 din 24 august 1999 Filele 1 – 2
Adresă C.N.M PETROMIN SA CONSTANŢA către PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CSJ nr. 8244 din 21.09.1999 Filele 3 – 4
Rapoarte financiare ale COMPANIEI PETROKLAV INC. BAHAMAS pentru anii 1991/1996 Filele

5 – 51

Copie proces verbal  al şedinţei Consiliului de Administraţie din data de 28.06.1991 Filele

52 – 54

Adresa C.N.M. PETROMIN S.A.CONSTANŢA către PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CSJ  nr. 8736 din 28.09.1999 Fila 55
Corespondenţa de solicitare  a comisionului – să fie achitat  din veniturile  navelor Filele

56 – 58

Calculul comisionului în perioada 1992 – 1994 şi anexa calculului Filele

59 – 69

Rapoarte financiare 1991 – 1998 Filele

70 – 92

 Înţelegere  între  PETROMIN SA , PETROMIN OVERSEAS INC.  şi PETROKLAV  MANAGEMENT – şi  copii documente referitoare la transferul sumei de 5.000.000 USD Filele

93 – 100

 Fişa postului Filele

101- 125

  Copii facturi Filele 126 – 339

 

 

  1. Declaraţii martori vol.146, care cuprinde:

 

          Volumul 146 – Declaraţii martori

Proces verbal de îndeplinire a procedurii de citare din 8 iunie 2004 privind pe martor Mitu Maria 1
Declaraţie olografă Mitu Maria din 9.06.2004 2-4
Proces verbal din 3.06.2004,  întocmit de agent şef Gunache Mihai 5-15
Împuternicire avocaţială nr. 90 din 21 aprilie 2003, pentru avocat Zamfir Valerica 16
Declaraţie olografă Bosânceanu Gheorghe din 26.04.2003 17,18
Adresă avocat Zamfir Valerica către PNA – Serviciul Constanţa 19
Declaraţia martorului Lungu Ioan Dinu  din 11.12.2003 20,21
Declaraţie olografă Lungu Ioan Dinu din 25.11.2003 împreună cu situaţii de investiţii şi cheltuieli la nava Histria Star 22-31
Adresa CNM Petromin 1718  din 12.11.2003 către PNA  împreună cu înscrisurile anexate  respectiv:

–          adresa nr. 15206/5.11.1998 a Serviciului tehnic către Serviciul Contabilitate;

–          protocolul încheiat la 25.04.1998 între CNM Petromin, Histria SHIPMANAGEMENT  şi SC. TEHNICAL SHIPREPAIRES ;

–          hotărârea nr. 7/11.12.1997, a Comisiei de arbitraj din cadrul CCINC

 

 

 

32- 54

Declaraţie martor  seria C nr. 073963 13.05.2004 Herghelegiu  Radu din 55
Declaraţie martor  seria C nr. 073962  din 12.05.2004 Craiu Nicolae 56
Declaraţie martor seria C nr. 073765 din 31.03.2004 Seni Iacob Olimpiu Radu 57
Declaraţie olografă Axinte George din 23.04.2004 58,59
Proces verbal de îndeplinire a procedurii de citare din 22.04.2004 privind pe Axinte George 60
declaraţie  martor Dan Minerva Elena din 28.06.2002, 61
Declaraţie olografă Dan Minerva Elena 62, 63
Împuternicire avocaţială nr. 92 din 28.06.2002 pentru avocat Armeanu Apostol 64
Declaraţie martor Ioanei Dobriţa din 18.03.2003 65
Declaraţie olografă Ioanei Dobriţa din 12.06.2002 66,67
Declaraţie olografă Ioanei Dobriţa  din 8.10.2002 68-70
Declaraţie martor Manole Gabriela Constanţa din 25.02.200 71
Declaraţie olografă din 2.09.2002 – Manole Gabriela Constanţa 72
Declaraţie martor Fiacescu Victor Gheorghe din 25.02.2003 73
Declaraţie olografă din 24.08.2002 Fiacescu Victor Gheorghe 74, 75
Declaraţie martor Panait Viorel din 18.11.2002 împreună cu înscrisurile anexate în copie 76-87
Declaraţie  martor  Gheorghe Eugen din 25.10.2002 88-90
Declaraţie olografă din 28.06.2002 – Gheorghe Eugen 91-99
Declaraţie martor Cordoneanu Dan – din 21.10.2002 100
Declaraţie olografă Cordoneanu Dan 101,102
Declaraţie martor Stoian Mihaela din 10.09.2002 103, 104
Declaraţie olografă din 12.03.2002 – Stoian Mihaela 105,106
Declaraţie olografă  din 15.08.2002 Defta Răzvan Garibardi 107, 108
 Declaraţie martor Bogdan Rodica  din 1.08.2002 109
Proces verbal din 1.08.2002, încheiat cu Bogdan Rodica 110
Declaraţie martor Ştefănescu Gabriel Marian din 28.03.2002 111
Declaraţie olografă din 17.07.2002 Burducea Marin 112, 113
Împuternicire avocaţială nr. 41 pentru avocaţi Sorin Calafus 114
Declaraţie martor  Mocanu Mircea din 3.10.2002 115, 116
Declaraţie olografă din 3.10.2002 – Mocanu Mircea împreună cu înscrisurile anexate în copie xerox respectiv:

– contract de reprezentare nr. CT 71/2 din 28.01.1999 ;

– cerere Mocanu Mircea de reziliere a contractului de reprezentare din 17.02.1999 ;

– comunicare FPS nr. 202/605/1/19.02.1999 privind rezilierea contractului de reprezentare;

– dare de seamă către FPS – preşedinte Sârbu Radu înregistrată la FPS sub nr. 2481/1.02.1999;

– proces verbal al AGA Petromin din 29.01.1999;

– convocator AGA /28.01.1999;

– referat privitor la continuarea contractului de Bareboat cu Corona Shipping;

– adresa FPS nr.16/247/11.03.1999 către SC. Petromin Sa împreună cu nota privind verificarea aspectelor sesizate de reprezentanţii FPS în AGA la SC PETROMIN SA;

 

 

 

 

 

 

117-159

Declaraţie olografă  Morariu Emilia Georgeta 160
Declaraţie olografă  din 26.07.2002 Ciolacu Mădălina 161-162
Declaraţi olografă Bădăluţă Gheorghe Nicolae 163-166
Declaraţie martor Pană Doru din 20.04.2002 167-169
Declaraţie martor Berescu Şerban din 3.07.2002 170
Declaraţie martor Ungureanu Viorica din 10.12.2002 171, 172
Declaraţie martor Fildan Nicolae din 25.02.2003 173
Declaraţie olografă din 3.07.2002 – Fildan Nicolae 174,175
Declaraţie martor Stângu Florin din 26.12.2003 176
Declaraţie olografă din 3.07.2002 Stângu Florin 177
Declaraţie martor Stancu Adrian Constantin din 26.02.2003 178
Declaraţie olografă din 22.07.2002 Stancu Adrian 179, 180
Declaraţie martor Tasie Iuliana din 28.02.2003 181
Declaraţie olografă din 26.07.2002 Oglindă Iuliana 182-184
Declaraţie martor Groza Teodor din 9.09.2003 185, 186
Declaraţie martor Popa Ramona Zena din 26.08.2002 187
Declaraţie olografă Popa Ramona Zena 188
Declaraţie olografă din 13.07.2002 Târşoagă Ionuţ 189-190
Declaraţie martor Târşoagă Ionuţ din 21.02.2003 191
Declaraţii olografe din 21.08.2002 , 27.04.2002, 15.07.2002; Târşoagă Ionuţ împreună cu înscrisurile anexate în copie xerox 192-199
Declaraţie martor Oancea Mirela din 17.02.2003 200, 201
Declaraţii olografe din 27.04.2002; 22.07.2002 şi 25.07.2002  Oancea Mirela 202-204
Declaraţie martor Antohe Gheorghe din 11.02.2003 205
Declaraţie martor Marinescu Gheorghe din 11.02.2003 206
Declaraţie martor Teodorescu Dan Victor din 22.01.2003 207
Declaraţie olografă din 22.08.2002  Teodorescu Dan Victor 208-211
Împuternicire avocaţială pentru avocaţii Apostol Dan şi Vasiliu Eugen din 21.08.2002 212
Declaraţie martor Dragu Silviu din 28.01.2003 213
Declaraţie olografă din 21.08.2002 Dragu  Silviu 214-217
Declaraţie martor Ruse Nicolae din 19.11.2002 218
Declaraţie olografă din 19.11.2002 Ruse Nicolae 219, 220
Declaraţie martor Barde Tănase din 8.11.2002 221, 222
Împuternicire avocaţială nr. 885 din 16.08.2002 pentru avocat Grigore Gabriel 223
Declaraţie olografă Barde Tănase 224
Declaraţie martor Miron Adriana din 4.11.2002 225
Declaraţie martor Bălan Corneliu din 25.10.2002 226
Declaraţie martor Furnică Ovidiu Valeriu  din 23.09.2002 împreună cu înscrisuri anexate în copie xerox 227-229
Declaraţie martor Bolat Maria din 1.08.2002 230
Declaraţie olografă din 7.08.2002 Anghel Panait 231,232
Declaraţie martor Solomon Nicolae Sorin  din 26.08.2002 233
Declaraţii olografe din 22.07.2002 şi 6.07.2000 Solomon Nicolae Sorin 234-240
Declaraţie martor Băbău Ion din 26.08.2002 241
Declaraţie olografă Băbău Ion 242
Declaraţie martor Luca Liviu din 25.05.2002 243
Declaraţie olografă  din 22.04.2002 Luca Liviu 244-246
Declaraţie olografă din 2.07.2003 Galea Mihail Mişu  împreună cu înscrisurile anexate în copie xerox 247-253
Declaraţie martor Mihai Mariana din 18.03.2003 254
Declaraţie olografă din 12.06.2002  Mihai Mariana 255-257
Declaraţi martor Popovici Alexandru Cristinel din 25.02.2003 258
Declaraţie olografă din 5.07.2002 Popovici Alexandru 259
Declaraţie martor Dumitru Denisa din 26.02.2003 260
Declaraţii olografe din 8.10.2002 şi 14.06.2002 Dumitru Denisa 261-266
Declaraţie martor Tinca Ion Adrian din 26.02.2003 267
Declaraţii olografe Tinca Ion Adrian 268-275
Declaraţie martor Ghiţă Adrian din 27.01.2003 276
Declaraţie olografă din 14.06.2002 Mâncă  Camelia 277
Declaraţii olografe Macarovski Marcel Alexandru 278-279
Declaraţie martor Popescu Cornel din 29.11.2002 280
Declaraţii olografe Popescu Cornel 281-284
Declaraţie martor Ştefan Ionel din 5.11.2002 285
Declaraţie olografă din 11.06.2002 Crişan Maria 286
Declaraţie olografă din 11.06.2002 Munteanu Augustina 287, 288
Declaraţie olografă din 4.07.2000 Nicodimescu Isabela 289-309
Declaraţie martor Ţipa Felicia Aurora din 20.04.2001 310,311
Declaraţie olografă din 13.11.2002 Ţipa Felicia 312,313
Declaraţie martor Ţipa Felicia Aurora din 28.03.2003, împreună cu înscrisurile anexate în copie xerox 314-323
Declaraţie martor seria C nr. 073980 şi seria C nr. 073981 din 14.05.2004 Andrei  Mihai 324, 325

 

  1. Declaraţii învinuiţi şi procese verbale de prezentare a materialului de urmărire penală, volumele 134-145

 

Volumul 134- Declaraţii învinuiţi şi mijloace de probă în apărare, în cauza CNM Petromin – T. Klaveness

Declaraţii olografe învinuit Pistolea Vasile 1-4
adresa Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Constanţa către MAST Co privind deplasările în străinătate 1991-1992 5
Împuternicire avocaţială 6
declaraţie învinuit 27.09.2002 – formular – Pistolea Vasile 7-8
cazier judiciar învinuit Pistolea Vasile 9
declaraţie învinuit formular Pistolea Vasile 20.04.2004 10
notă referitor Raport de expertiză tehnică judiciară 25.11.2002 11
proces verbal nr.1/1.02.1991 al CIS privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a CIS 12-13
hotărârea nr.17 a CIS privind formarea unei companii holding cu sediul în Monrovia- Liberia şi 15 companii proprietate de unică navă 14
proces verbal nr.14/24.05.1992 în care d-ul Toanchină prezintă crearea unei companii holding în Liberia cu 15 companii subsidiare 15
două înscrisuri din Nota de constatare a Ministerului Finanţelor 16-17
Circulară privind modul de palicare a prev. Art.213 din Lg.31/1990 18-20
hotărâre privind înfiinţarea unor administraţii cu statutul de regii autonome şi societăţi comerciale pe acţiuni din domeniul transporturilor navale 21-35
Legea nr.15/7.08.1990 privind reorganizarea unităţilor ec. de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale 36-44
Carte de muncă a lui Drăgan Ghe. 45-64
Ordinul nr.148/20.07.1992 al ministrului Transporturilor Traian Băsescu privind aprobarea dreptului de arbora pavilion liberian navelor Comăneşti, Cărbuneşti, Băneasa, Barboşi, Bobîlna şi Borzeşti 65
Ordinul 457/11.08.1992 al ministrului Transporturilor Traian Băsescu prin care se acordă dreptul de a arbora pavilion românesc unui număr de 12 nave proprietatea Petromin Overseas Inc. 66
adresa CNM Petromin către SIF Transilvania referitor la vânzarea navei Baia de Aramă 67-68
proces verbal încheiat la 25.07.2000 cu privire la negocierea directă cu Corona Shipping International pentru vânzarea a 4 nave aparţinând unor companii subsidiare a lui Petromin SA 69-71
declaraţie olografă din 8.04.2000 a învinuitului Pistolea Vasile prin care ia la cunoştinţă de Raportul de expertiză tehnico-maritimă şi financiar-contabilă 72
adresa PNA către Pistolea Vasile în care îi face cunoscut că prin Ordonanţa din 29.04.2000 s-a dispus respingerea obiecţiunilor la expertiza efectuată în cauză 73
ordonanţa de luare a măsurilor asiguratorii din 29.04.2004 împotriva învinuitului Pistolea Vasile 74-75
Obiecţiuni la raportul de expertiză tehnico-maritimă şi financiar-contabilă încheiat de experţii oficiali 76-77
adresa companiei naţionale Administraţia Porturilor maritime Constanţa către MAST Co în legătură cu deplasări în străinătate 1991-1992 78
proces verbal prin care învinuitul Pistolea Vasile a luat la cunoştinţă de materialul de UP de la dosar şi de încadrarea juridică a faptelor săvârşite 79
declaraţie olografă a învinuitului Ivaşcu Constantin 81-83
Declaraţie pe formular de învinuit luată lui Ivaşcu Constantin 84-85
Cazierul judiciar a lui Ivaşcu Constantin 86
faxul Ministerului de Interne Serviciul străin Constanţa prin care comunică că Ivaşcu Constantin a decedat 87-89
Declaraţie olografă a învinuitei Sufragiu Mariana 91-93
Împuternicire avocaţială 94-95
declaraţie de învinuit pe formular tipizat Sufragiu Mariana 96-98
cazier judiciar Sufragiu Mariana 99
declaraţie de învinuit pe formular tipizat luată lui Sufragiu Mariana la 20.05.2004 100-101
declaraţie olografă a lui Sufragiu Mariana din 10.07.2002 prin care a luat la cunoştinţă de expertiza tehnico-judiciară şi nota de constatare a finanţelor efectuată în cauză 102
cerere adresată PNA prin care depune obiecţiunile cu privire la nota de constatare întocmită de Direcţia generală de Îndrumare şi control fiscal din Min. Finanţelor Publice din 14.05.2002 103
Obiecţiuni cu privire la nota de constatare întocmită de Direcţia generală de îndrumare şi control fiscal de Ministerul Finanţelor Publice din 14.05.2002 104-110
declaraţie olografă din 8.04.2000 a lui Sufragiu Mariana prin care ia la cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză tehnico maritimă şi financiar-contabilă întocmit de experţi 111
adresa PNA către Sufragiu Mariana prin care îi face cunoscut că în memoriul în care a inserat obiecţiunile la modul de rezolvare a obiectivelor expertizei a fost înglobat în dosarul cauzei 112
cererea Sufragiu M. către PNA referitor la obiecţiunile cu privire la expertiza încheiată în luna martie de experţii desemnaţi 113-115
proces verbal prin care învinuita a luat la cunoştinţă de materialul de UP de la dosar şi i s-a arătat încadrarea juridică a faptelor săvârşite 116
declaraţie olografă a învinuitului Bunea Alexandru 118-122
declaraţie învinuit pe formular tipizat luat lui Bunea Alexandru 123-126
cazierul judiciar a învinuitului Bunea Alexandru 127
solicitarea avocatului lui Bunea Alexandru către procurorul general prin care solicită să i se aprobe să asiste la audierea lui Băsescu Traian şi Marinescu Călin 128-129
declaraţie de învinuit din 20.05.2004 luat pe formular tipizat lui Bunea Alexandru 130
declaraţie olografă 4.07.2002 a lui Bunea Alex. Prin care ia la cunoştinţă de expertiza tehnică-judiciară şi nota de constatare financiară efectuată în cauză 131
obiecţiuni la nota de constatare încheiată la 14.05.2002 de către reprezentanţii Min. Finanţelor la CNM Petromin SA Constanţa 132-151
situaţia evaluării şi a preţurilor de vânzare a navelor SC Petromin SA (Anexa 1) 152
Legea nr.15/1990 (Anexa 2) 153
ce înseamnă filială, societate afiliată, societate fiică (Anexa 3) 154
hotărârea de Guvern 1343/1990 privind unele măsuri pentru conducerea activităţii soc. Comerciale înfiinţate prin reorganizarea unităţilor economice de stat conform Lg. 15/1990 (Anexa 4) 155-156
ce înseamnă asociaţie – anexa 5 157
circulară privind modul de aplicare a prev. art.212 din lg.31/1990 – anexa 6 158-160
hotărârea din 10.02.1997 a AGA prin care se aprobă vânzarea navelor Balota, Băceşti şi Borzeşti anexa 7 161
proces verbal încheiat la 25.07.2000 cu privire la negocierea directă cu Corona Shipping International pentru vânzarea cu plata în frate a 4 nave aparţinând unor companii subsidiare a lui Petromin SA anexa 8 162-164
se explică ce înseamnă societate mixtă – anexa 9 165
decretul 52/1975 privind participarea unit. Ec. române la societăţi mixte în străinătate anexa 10 166-170
statutul societăţii com. pe acţiuni Petromin SA – anexa 11 171-184
un extras din Lg.31/1990 185
notă cu privire la modul de desfăşurare a activităţii Consiliului Împuterniciţii Statului cuprinzând 27 de anexe 186-265
declaraţie olografă a lui Bunea Alexandru prin care ia la cunoştinţă despre conţinutul raportului de expertiză tehnico-maritimă şi financiar-contabilă efectuală în dosarul penal nr.20/P/2002 266
adresa PNA către Bunea Alexandru prin care îl informează că obiecţiunile la modul de rezolvare a obiectivelor expertizei a fost înglobat în dosarul cauzei 267
obiecţiuni la raportul de expertiză tehnico-maritimă şi financiar-contabilă 268-354
proces verbal prin care învinuitul Bunea Alexandru a luat la cunoştinţă de materialul de UP de la dosar şi i s-a arătat încadrarea juridică a faptelor săvârşite 355
cererea lui Bunea Alexandru către PNA prin care solicită clarificarea unor aspecte în legătură cu avizul BNR pentru efectuarea transferului de capital la cele 15 companii subsidiare 356
cererea lui Bunea Alex. Către PNA prin care solicită a cere clarificări de la Min. Finanţelor dacă era necesar avizul pentru luarea uni credit de la o bancă din Norvegia 357

 

Volumul 135 – Declaraţii învinuiţi

declaraţie olografă a învinuitului Lucaciu Constantin 1-8
împuternicire avocaţială 9
declaraţie învinuit formular tipizat Lucaciu Constantin 10-11
hotărâre din 10.02.1997 a AGA prin care se aprobă vânzarea navelor Balota, Băceşti şi Borzeşti 12
informarea CNM Petromin către AGA referitor la vânzarea navei Borzeşti 13
factura de vindere a navei Borzeşti cu suma de 5,1 mil. USD de CNM Petromin către Telmar Shipping Panama 14
document intitulat Credit Advice prin care se suplimentează contul cu 2.040.000 USD 15
declaraţie de încredere dată de directorul general al Petromin SA 16
declaraţie olografă dată de învinuitul Lucaciu Constantin 17-22
Opis cu documentele anexate la declaraţia învinuitului Lucaciu Constantin 23-166
obiecţiunile învinuitului Lucaciu Constantin adresate PNA la raportul de expertiză întocmit de experţii desemnaţi la 05.2004 167-173
proces verbal prin care învinuitul Lucaciu Constantin a luat la cunoştinţă de materialul de UP din dosar şi i s-a arătat încadrarea juridică a faptelor săvârşite 174
declaraţie olografă a învinuitului Rusen Radu Cătălin 175-176
împuternicire avocaţială nr.65 177
declaraţie de învinuit pe formular tipizat lua lui Rusen Radu Cătălin la 17.03.2003 178
adresa PNA din 16.04.2000 către Rusen Radu Cătălin prin care i se face cunoscut că prin ordonanţa din 16.04.2004 s-a dispus respingerea de multiplicare şi comunicare la domiciliu a raportului şi lucrărilor de expertiză judiciare Cătălin 179
cazierul judiciar a învinuitului Rusen Radu 180
cerere către PNA prin care cere să fie informat în detaliu asupra acuzaţiilor ce i se aduc în cauză şi să i se comunice raportul de expertiză şi notele de observaţii ale experţilor parte 181
proces verbal prin care învinuitul Rusen Radu Cătălin a luat cunoştinţă de materialul de urmărire penală de la dosar şi i s-a arătat încadrarea juridică a faptelor săvârşite 182
declaraţia olografă a învinuitului Stănilă Viorel 184
declaraţia olografă a lui Stănilă Viorel din 27.04.2001 185-186
declaraţia de învinuit pe formular tipizat a lui Stănilă Viorel 187-188
declaraţia olografă a lui Stănilă Viorel prin care nu doreşte să ia la cunoştinţă de conţinutul expertizei contabile din 7.04.2004 189
proces verbal a învinuitului Stănilă Viorel prin care ia la cunoştinţă de materialul de UP de la dosar şi i s-a arătat încadrarea juridică a faptelor săvârşite 190
proces verbal de începere a UP din 24.01.2001 împotriva lui Bărdaş Marcel Dumitru pentru abuz în serviciu n formă calificată 192
declaraţie olografă a lui Bărdaş Marcel la 2.06.2000 193-206
declaraţie olografă dată de Bărdaş Marcel din 23.01.2001 207-229
Declaraţie olografă a învinuitului Bărdaş Marcel din 21.01.2003 230-244
declaraţie de învinuit pe formular tipizat Bărdaş Marcel Dumitru 4.04.2001 245
împuternicire avocaţială 246
declaraţie de învinuit Bardaş Marcel 21.01.2003 pe formular tipizat 247-254
contract de administrare semnat între CNM Petromin şi Marcel Dumitru Bardaş din 1.11.1999 255-257
Fişa postului Director general 258
adresa Petromin către IGP prin care comunică date despre Bardaş Marcel Dumitru 259-262
declaraţie olografă dată de Bardaş Marcel 7.08.2002 263
declaraţie dată de învinuitul Bardaş Marcel prin care i s-a pus la dispoziţie la 5.04.2004 raportul de expertiză efectuat în cauză 264
cerere adresată prin avocaţi către procurorul general prin care solicită o copie după expertiza tehnico-maritimă şi financiar-contabilă efectuată în cauză 265-266
adresa procurorului general către Bardaş Marcel Dumitru prin care i se face cunoscut că prin ordonanţa 20/P/2002 din 6.04.2004 a PNA cererea prin care solicită comunicarea în scris în copie a raportului de expertiză tehnico-maritimă şi financiar-contabilă a fost respinsă ca neîntemeiată 267-268
Adresa PNA către Bardaş Marcel din 4.05.2004 prin care i se face cunoscut că prin ordonanţa din 4.05.2004 s-a respins cererea de constatare a nulităţii expertizei efectuate 269
ordonanţă de respingere a cererii de înlăturare ca lovită de nulitate absolută a expertizei şi a obiecţiilor privind modul de efectuare şi rezolvare a obiectivelor acesteia din 4.05.2004 270-271
cerere prin avocaţi către procurorul general PNA prin care invocă sancţiunea nulităţii absolute a expertizei tehnico-maritimă şi financiar-contabilă judiciară 272
Obiecţiuni la raportul de expertiză tehnico-maritimă şi financiar-contabilă datat 15.03.2004 273-279
proces verbal prin care învinuitul Bardaş Marcel i s-a adus la cunoştinţă materialul de UP de la dosar şi i s-a arătat încadrarea juridică a faptelor săvârşite 280
împuternicire avocaţială 281
declaraţie olografă a învinuitului Codarcea Ghe. Din 26.07.2002 282
declaraţie olografă a lui Codarcea Ghe. Din 11.12.2002 284
împuternicire avocaţială 285
declaraţie a învinuitului Codarcea Ghe. Din 11.12.2002 pe formular tipizat 286-287
cazier judiciar a lui Codarcea Ghe. 288
ordinul nr.96/12.12.1994 privind aprobarea unei deplasări în străinătate 289
declaraţie prin care Codarcea Ghe. A luat la cunoştinţă de nota de constatare a Min. Fin Publice şi de expertiza efectuată la 11.12.2002 290
declaraţie a lui Codarcea Ghe. Prin care ia la cunoştinţă de raportul de expertiză tehnico-maritimă şi financiar-contabilă din 6.04.2000 291
proces verbal prin care învinuitul Codarcea Ghe. Ia la cunoştinţă de materialul de UP de la dosar şi i se arată încadrarea juridică a faptelor săvârşite 292-293
declaraţia olografă a învinuitului Ionescu Aurel 294-295
împuternicire avocaţială 296
declaraţie de învinuit a lui Ionescu Aurel la 20.11.2002 pe formulat tipizat 297-298
cazierul judiciar al lui Ionescu Aurel 299
cererea din 16.04.2004 adresată procurorului şef prin care solicită eliberarea unui exemplar din expertiză 300
cerere adresată de Constantinescu Mihail, Culeţu Dănuţ, Ionescu Aurel către procurorul şef prin care solicită efectuarea unei noi expertize întrucât cea efectuată este lovită de nulitate absolută 301-306
ordonanţă din 14.04.2004 prin care se respinge cererea formulată de avocaţi şi învinuiţi 307-308
adresa PNA din 15.04.2004 către Ionescu Aurel prin care i se comunică că prin ordonanţa 14.04.2004 a fost respinsă cererea 309-310
proces verbal prin care învinuitul Ionescu Aurel a luat la cunoştinţă de materialul de UP de la dosar şi i s-a arătat încadrarea juridică a faptelor săvârşite 312-313
declaraţie olografă a învinuitului Marinescu Călin din 6.04.2002 314-317
declaraţie olografă a lui Marinescu Călin din 19.04.2001 318-320
cererea lui Marinescu Călin către procurorul general  prin care cere suspendarea urmăririi pe caz de boală gravă 321-323
împuternicire avocaţională 324-325
declaraţie de învinuit din 22.06.2002 pe formular tipizat Marinescu Călin Dragomir 326-327
cazier judiciar Marinescu Călin Dragomir 328-329
declaraţie de învinuit Marinescu Călin din 28.10.2002 pe formular tipizat 330-332
declaraţie de învinuit din 22.05.2004 a lui Marinescu Călin pe formular tipizat 333
adresa PNA către Marinescu Călin prin care îi face cunoscut că prin ordonanţa din 24.05.2004 s-a dispus respingerea ca neîntemeiată a cererii de efectuare a unei noi expertize financiar-contabilă şi tehnico-maritimă 334
ordonanţă de respingere a cererii de administrare de probe din 24.05.2004 335-336
obiecţiuni ale învinuitului Marinescu Călin la raportul de expertiză tehnico-economică 337
proces verbal prin care învinuitul Marinescu Călin a luat cunoştinţă de materialul de urmărire penală de la dosar şi i s-a arătat încadrarea faptelor săvârşite 338

 

Volumul 136 – Declaraţii învinuiţi

declaraţie olografă luată învinuitului Pandele Florentin la 8.07.2002 1-2
declaraţie olografă luată lui Pandele Florentin Costel la 8.07.2000 3-5
declaraţie olografă luată lui Pandele Florentin Costel la 13.07.2002 6-7
declaraţie olografă dată de Pandele Florentin Costel la 19.11.2002 prin care ia la cunoştinţă de conţinutul notei de constatare întocmită de Min. Finanţelor şi expertiza tehnică judiciară 8
împuternicire avocaţială 9
împuternicire avocaţială 10
declaraţie luată învinuitului Pandele Florentin Costel din 189.11.2002 pe formular tipizat 11-12
cazier judiciar Pandele Florentin Costel 13
adresa PNA către Pandele Florentin din 20.04.2004 prin care îi face cunoscut că prin ordonanţă s-a respins ca inadmisibilă cererea de multiplicare şi transmitere la domiciliu a raportului şi lucrărilor expertizei financiar-contabile şi tehnico-maritime 14
ordonanţă din 20.04.2004 a PNA prin care dispune respingerea cererilor învinuitului Pandele Florentin de multiplicare şi transmitere la domiciliu a raportului lucrărilor expertizei efectuate şi aflate la dosarul cauzei 15-16
cerere către procurorul şef a lui Pandele Florentin din 14.04.2004 prin care solicită înmânarea unui exemplar după expertiză 17
adresa PNA din 4.05.2004 către Pandele Florentin prin care îi face cunoscut că memoriul în care a inserat obiecţiile la modul de rezolvare a obiectivelor expertizei a fost înglobat în dosarul cauzei 18
memoriul lui Pandele Florentin adresat PNA cu privire la obiecţiunile la raportul de expertiză tehnico-maritimă şi financiar-contabilă întocmit de experţi 19-25
declaraţie scrisă la calculator a învinuitului Ungureanu Ghe. 28-29
împuternicire avocaţială 30-31
declaraţie luată învinuitului Ungureanu Ghe. La 13-11.2002 pe formular tipizat 32
cazier judiciar a lui Ungureanu Ghe. 33
declaraţie prin care Ungureanu Ghe. Ia la cunoştinţă de nota de constatare financiar-contabilă şi raportul de expertiză tehnică judiciară la 13.11.2002 34
declaraţie a lui Ungureanu Ghe. Din 5.04.2004 prin care ia la cunoştinţă de raportul de expertiză tehnică depus la dosarul cauzei 35
cerere adresată procurorului şef prin avocaţi prin care nu acceptă să se considere învinuit şi nici responsabil pe plan civil 36-37
fişa postului lui Ungureanu Ghe. 38-39
proces verbal prin care învinuitul Ungureanu Ghe. Ia la cunoştinţă de materialul de UP de la dosar şi i s-a arătat încadrarea juridică 40
declaraţie olografă dată de învinuitul Uzum Ghe. La 18.09.2002 42-47
declaraţie olografă dată de Uzum Ghe. La 17.06.2002 48-50
declaraţie olografă dată de Uzum Ghe. 24.12.2002 51
obiecţiuni la nota de constatare întocmită de Min. Finanţelor Publice 52-57
anexele la obiecţiuni de la 1-6 58-64
împuternicire avocaţială 65
declaraţia învinuitului Uzum Ghe. La 18.09.2002 pe formular tipizat 66-68
cazier judiciar a lui Uzum Ghe. 69
Adresa APAPS către CNM Petromin din 14.01.2001 70
mandat acordat de APAPS lui Uzum Ghe. Să reprezinte interesele APAPS în AGA la SC Petromin din 19.01.2001 71
declaraţie olografă 14.04.2004 dată de Uzum Ghe. Prin care declară că a luat la cunoştinţă de raportul de expertiză tehnică contabilă 72
adresa PNA 4.05.2004 către Uzum Ghe. Prin care i se comunică că la memoriul împreună cu obiecţiile vor fi înglobate în dosarul cauzei 73
obiecţiuni la raportul de expertiză judiciară tehnico-maritimă şi financiar-contabilă efectuată de experţi 74-95
fişa postului lui Uzum Ghe. 96-98
proces verbal prin care învinuitul Uzum Ghe. Ia la cunoştinţă de materialul de UP şi i se arată încadrarea juridică a faptelor săvârşite 99
declaraţie olografă a lui Uzum Ghe. Prin care declară că renunţă la avocatul său 100
declaraţie olografă dată de învinuitul Gozia Dan Corneliu la 6.09.2002 102-105
împuternicire avocaţială 106
declaraţia dată de învinuitul Gozia Dan Corneliu la 6.09.2002 pe formular tipizat 107-108
cazierul judiciar a lui Gozia Dan Corneliu 109
declaraţie olografă din 14.04.2004 dată de Gozia Dan Corneliu prin care ia la cunoştinţă de raportul de expertiză tehnică maritimă şi financiar-contabilă 110
adresa PNA din 4.05.2004 către Gozia Dan Corneliu prin care îi face cunoscut că memoriul în care a inserat obiecţiile la modul de rezolvare a obiectivelor expertizei a fost înglobat în dosarul cauzei 111
cererea lui Gozia Dan din 21.04.2004 către PNA prin care solicită scoaterea de sub urmărire penală şi ridicarea oricăror măsuri asiguratorii 112
obiecţiunile lui Gozia Dan Corneliu la raportul de expertiză tehnico-maritimă şi financiar-contabilă 113-118
fişa postului lui Gozia Dan Corneliu din 6.07.1998 119-121
fişa postului lui Gozia Dan din februarie 1999 122-124
proces verbal prin care învinuitul Gozia Dan ia la cunoştinţă de materialul de UP şi i se arată încadrarea juridică a faptelor săvârşite 125
declaraţie olografă dată de învinuitul Eros Victor 127
împuternicire avocaţială 128
declaraţie de învinuit luată lui Eros Victor la 4.09.2002 pe formular tipizat 129-130
cazier judiciar Eros Victor 131
declaraţie olografă dată de Eros Victor la 7.04.2004 prin care a luat la cunoştinţă de expertiză 132
cererea avocatei prin care solicită aprobarea consultării documentelor aflate la dosarul cauzei 133
împuternicire avocaţială 134-135
cerere de administrare probe solicitată de Eros Victor la 20.04.2004 136
obiecţiunile formulate de Eros Victor la expertiza tehnico financiară întocmită de experţi 137-140
adresa PNA din 4.05.2004 către Eros Victor prin care îi face cunoscut că prin ordonanţa din 4.05.2004 s-a respins cererea de administrare ca mijloace de probă în apărare a hotărârii Consiliului de admin. a FPS din 7.03.200 141
ordonanţă de respingere a cererii de administrare de probe din 4.05.2004 142
proces verbal prin care învinuitul Eros Victor a luat la cunoştinţă de materialul de UP de la dosar arătându-i-se şi încadrarea juridică a faptelor 143
declaraţia olografă dată de învinuitul Mândrescu Corneliu la 22.08.2000 145-146
cererea din 30.08.2002 a lui Mândrescu Corneliu prin care formulează obiecţiuni cu privire la nota de constatare întocmită de Min. Fin. Publice 147
împuternicire avocaţială 148-149
declaraţie dată de învinuitul Mândrescu Corneliu la 30.08.2002 pe formular tipizat 150-151
cazier judiciar a lui Mândrescu Corneliu 152
declaraţie olografă dată de Mândrescu Corneliu prin care declară că a luat la cunoştinţă de raportul de expertiză tehnico-maritimă şi financiar-contabilă 153
adresa PNA din 4.05.2004 către Mândrescu Corneliu prin care îi face cunoscut că n memoriul în care a inserat obiecţiunile la modul de rezolvare a obiectivelor expertizei a fost înglobat în dosarul cauzei 154
obiecţiuni formulate de Mândrescu Corneliu la raportul de expertiză tehnico-maritimă şi financiar-contabilă 155
fişa postului lui Mândrescu Corneliu 156
proces verbal prin care învinuitul Mândrescu Corneliu ia la cunoştinţă de materialul de UP de la dosar arătându-i-se şi încadrarea juridică a faptelor 157-158
declaraţia olografă a învinuitului Oprea Ghe. 8.02.2002 160-161
declaraţie olografă dată de Oprea Ghe. 19.11.2002 162-163
declaraţie dată de înv. Oprea Ghe la 29.08.2002 pe formular tipizat 164-165
cerere adresată parchetului a înv. Oprea Ghe. Referitor la nota de constatare încheiată de Min. Fin. Publice şi raportul de expertiză în care ataşează li o serie de documente 166-183
Cerere adresată procurorului şef de Oprea Ghe. Prin care contestă procesul verbal de punere sub sechestru 184-191
declaraţie olografă 15.04.2004 a lui Oprea Ghe. Prin care ia la cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză 192
Adresa PNA către Oprea Ghe. Din 4.05.2004 prin care îi face cunoscut că în memoriul în care a inserat obiecţiunile la modul de rezolvare a obiectivelor expertizei au fost înglobate în dosarul cauzei 193
cerere adresată procurorului şef de Oprea Ghe- prin care formulează obiecţiuni la raportul de expertiză şi ataşează o serie de documente 194-214
fişa postului lui Oprea Ghe. 215-217
proces verbal prin care înv. Oprea Ghe. ia la cunoştinţă de materialul de UP de la dosar arătându-i-se şi încadrarea juridică a faptelor 218
declaraţie olografă a învinuitului Zdru Mihai 220-221
declaraţie olografă a lui Zdru Mihai din 20.06.2000 precum şi unele documente anexate la declaraţii 222-233
declaraţie luată înv. Zdru Mihai la 28.08.2002 pe formular tipizat 234-235
cazier judiciar a lui Zdru Mihai 236
declaraţie olografă a lui Zdru Mihai prin care ia la cunoştinţă de nota de constatare a Min. Fin. Publice şi raportul de expertiză 237
adresa FPS către Petromin în care se stabileşte ordinea de zi a adunării acţionarilor din 21-22.07.2000 238
mandat special acordat de FPS către Petromin prin care aprobă vânzarea în rate a 4 nave prin negociere directă cu actualul utilizator 239
declaraţie olografă a lui Zdru Mihai prin care ia la cunoştinţă raportul de expertiză tehnico-maritimă şi ec.-fin din 6.04.2004 240
declaraţie scrisă la calculator a lui Zdru Mihai din 14.04.2004 la care anexează o serie de documente 241-254
proces verbal prin care înv. Zdru Mihai ia la cunoştinţă de materialul de UP de la dosar arătându-i-se şi încadrarea juridică a faptelor 255
declaraţie olografă dată de înv. Bănică Octavian la 13.08.2002 256-258
împuternicire avocaţială 259
declaraţie dată de înv. Bănică Octavian la 15.08.2002 pe formular tipizat 260-261
cazier judiciar a lui Bănică Octavian 262
declaraţie olografă din 14.04.2004 dată de Bănică Octavian prin care ia la cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză 263
adresa PNA către Bănică O. din 4.05.2004 prin care îi face cunoscut că memoriul în care s-au inserat obiecţiile la modul de rezolvare a expertizei a fost înglobat la dosarul cauzei 264
obiecţiuni făcute de Bănică O. la raportul de expertiză 265-267
fişa postului lui Bănică O. 268-269
proces verbal prin care Bănică O. ia la cunoştinţă de materialul de UP de la dosar arătându-i-se şi încadrarea juridică a faptelor 270-271
declaraţie olografă luată înv. Baroncea Ion 273
împuternicire avocaţială 274
declaraţie dată de Baroncea Ion la 5.08.2002 pe formular tipizat 275-276
cazier judiciar a lui Baroncea Ion 277
declaraţie olografă dată de Baroncea Ion prin care ia la cunoştinţă de nota de constatare a Min. Fin Publice şi raportul de expertiză 18.11.2002 278
declaraţie olografă dată de Baroncea Ion la 5.04.2004 prin care ia la cunoştinţă de raportul de expertiză tehnică 279
adresa PNA din 19.05.2004 către Baroncea Ion prin care îi face cunoscut că memoriile depuse au fost înglobate în dosarul cauzei 280
obiecţiuni privind expertiza tehnico-judiciară efectuată asupra derulării asocierii Petromin-Klaveness 281
fişa postului lui Ion Baroncea 282-284
proces verbal prin care Baroncea Ion ia la cunoştinţă de materialul de UP de la dosar arătându-i-se şi încadrarea juridică a faptelor 285
împuternicire avocaţială 286-288
declaraţie olografă dată de înv. Popa Ion la 3.07.2002 289-290
declaraţie dată de înv. popa Ion la 3.06.2002 pe formular tipizat 291-292
cazier judiciar al lui Popa Ion 293
declaraţie olografă dată de Popa Ion prin care ia la cunoştinţă de expertiza tehnic judiciară şi nota de constatare 29.08.2002 294
declaraţie olografă dată de Popa Ion prin care ia la cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză din 21.04.2004 295
adresa PNA din 18.05.2004 către Popa Ion prin care îi face cunoscut că prin ordonanţa din 18.05.2004 s-a dispus respingerea ca neîntemeiată a plângerii formulată împotriva măsurilor asiguratorii 296
ordonanţă de respingere a plângerii înv. Popa Ion împotriva ordonanţei de luare a măsurilor asiguratorii din 18.05.2004 297-298
cererea soţiei lui Popa Ion adresată PNA prin care solicită confirmarea dacă a ajuns o plângere a soţului 299
plângere adresată de înv. Popa Ion către procurorul general al PNA 300-301
proces verbal prin care Popa Ion ia la cunoştinţă de materialul de UP de la dosar arătându-i-se şi încadrarea juridică a faptelor 302
declaraţie olografă a lui Popa Ion prin care renunţă la serviciile avocatului său 303
declaraţie olografă a înv. Radu Sârbu 305-306
declaraţie dată de Radu Ovidiu Sârbu în 23.05.2002 pe formular tipizat 307-309
cazier judiciar Radu Ovidiu Sârbu 310
declaraţie olografă a lui Radu Sârbu prin care ia la cunoştinţă de expertiza tehnică judiciară şi nota de constatare financiară din 6.07.2002 311
declaraţie olografă a lui Radu Sârbu prin care ia la cunoştinţă de conţinutul expertizei din 14.04.2004 312
adresa PNA din 4.05.2004 către Sârbu Ovidiu prin care îi face cunoscut că memoriul depus a fost înglobat în dosarul cauzei 313
obiecţiunile făcute de Sârbu Radu la expertiza tehnico financiară întocmită de experţi 314-317
adresa APAPS către PNA prin care transmite anexat ROF al FPS aprobat prin HG 1055/1998, HG 361/1998, HG 788/1999, HG 1284/2000 şi alte documente 318-376
proces verbal prin care înv. Radu Ovidiu Sârbu ia la cunoştinţă de materialul de UP de la dosar arătându-i-se şi încadrarea juridică a faptelor 377
declaraţie olografă a înv. Paşca Ghe. 379-381
declaraţia dată de înv. Paşca Ghe la 8.05.2002 pe formular tipizat 382-383
cazier judiciar Paşca Ghe. 384
declaraţie olografă dată de Paşca Ghe prin care a luat la cunoştinţă de expertiza judiciară şi nota de constatare din 9.07.2002 385
fişa postului Paşca Ghe 386-389
proces verbal prin care Paşca Ghe a luat la cunoştinţă de materialul de UP de la dosar arătându-i-se şi încadrarea juridică a faptelor 390
declaraţie olografă dată de înv. Amalia Oana Stoica 392-395
declaraţie dată de Stoica Amalia din 20.04.2002 pe formular tipizat 396-397
cazierul judiciar Stoica Amalia Oana 398
declaraţie olografă dată de Stoica Amalia la 17.07.2002 prin care a luat la cunoştinţă de expertiza jud. şi nota de constatare 399
declaraţie olografă dată de Stoica Amalia prin care de raportul de expertiză tehnico-maritimă şi fin-contabilă din 15.04.2004 400
adresa PNA din 4.05.2004 către Stoica Amalia prin care se face cunoscut că memoriul a fost înglobat în dosarul cauzei 401
obiecţiunile formulate de Stoica Amalia la expertiza tehnico financiară 402-409
fişa postului lui Amalia Stoica 412-414
proces verbal prin care înv. Stoica Amalia ia la cunoştinţă de materialul de UP de la dosar arătându-i-se şi încadrarea juridică a faptelor 415
contract de reprezentare pentru Pandele Florentin 416-419

 

            Volumul 137 – Declaraţii învinuiţi

declaraţie olografă a înv. Fodoreanu Sorin 18.04.2002 1-2
împuternicire avocaţială 3
declaraţie Fodoreanu Sorin pe formular tipizat din 18.04.2002 4-5
cerere eliberare cazier judiciar Fodoreanu Sorin 6
declaraţie olografă Fodoreanu Sorin din 24.07.2002 prin care a luat la cunoştinţă de expertiza tehnică jud. şi nota de constatare 7
cererea avocatei către PCA Constanţa prin care solicită amânarea audierii acestuia 8-9
Aprobare notă vânzare semnată de înv. Fodoreanu Sorin 10-11
declaraţie olografă dată de Fodoreanu Sorin prin care a luat la cunoştinţă de raportul de expertiză din 7.04.2004 12
împuternicire avocaţială 13
adresa PNA din 4.05.2004 către Fodoreanu Sorin în care îi face cunoscut că memoriul depus a fost înglobat în dosarul cauzei 14
obiecţiuni depuse de înv. Fodoreanu Sorin la expertiza tehnico-fin. întocmită de experţi 15-19
adresa PNA din 19.05.2004 către Fodoreanu Sorin prin care îi face cunoscut că memoriul a fost înglobat în dosarul cauzei 20
plângere adresată de Fodoreanu Sorin procurorului general PNA prin care comunică că nu se consideră vinovat şi solicită SUP şi ridicarea sechestrului asigurator asupra bunurilor 21-28
proces verbal prin care Fodoreanu Sorin ia la cunoştinţă de materialul de UP de la dosar arătându-i-se şi încadrarea juridică a faptelor 29
declaraţie olografă a înv. Rădulescu Nelu 31-34
împuternicire avocaţială 35
declaraţie dată de Rădulescu Nelu luată pe formular tipizat din 13.04.2002 36-37
cazierul judiciar a lui Rădulescu Nelu 38
declaraţie olografă dată de Rădulescu Nelu prin care ia la cunoştinţă de raportul de expertiză şi nota de constatare 11.07.2002 39
declaraţie olografă Rădulescu Nelu prin care ia la cunoştinţă de raportul de expertiză tehnico-maritimă şi fin.-contabilă 14.04.2004 40
adresa PNA din 4.05.2004 către Rădulescu Nelu în care i se comunică că memoriul a fost înglobat în dosarul cauzei 41-42
cerere adresată de Rădulescu Nelu către PNA în care depune obiecţiunile la raportul de expertiză 23.04.2004 43
obiecţiunile depuse de Rădulescu Nelu la raportul experţilor numiţi de PNA precum şi anexele 44-49
fişa postului lui Nelu Rădulescu 50-51
proces verbal prin care Rădulescu Nelu ia la cunoştinţă de materialul de UP de la dosar arătându-i-se şi încadrarea juridică a faptelor 52
declaraţie olografă a înv. Homoş Ion 29.03.2002 54-55
declaraţie dată de înv. Homoş Ion la 29.05.2002 pe formular tipizat 56-57
cazierul judiciar a lui Homoş Ion 58
declaraţie olografă dată de Homoş Ion prin care a luat la cunoştinţă de expertiza tehnico-judiciară şi nota de constatare 59
proces verbal prin care Homoş Ion ia la cunoştinţă de materialul de UP de la dosar arătându-i-se şi încadrarea juridică a faptelor 60
declaraţia olografă a înv. Giurgiu Emil Alin 62-64
împuternicire avocaţială 65
declaraţie dată de înv. Giurgiu Alin Emil la 13.04.2002 pe formular tipizat 66
cazier judiciar a lui Giurgiu Emil 67
declaraţie a lui Giurgiu Emil prin care ia la cunoştinţă de expertiza tehnică judiciară şi nota de constatare 10.07.2002 68
cerere adresată prin avocat către procuror prin care acesta solicită ca la expertiza ce se va efectua să numească un expert 69-76
declaraţie olografă prin care Giurgiu Emil a luat la cunoştinţă de expertiza tehnico judiciară 7.04.2004 77
adresa PNA din 4.05.2004 către Giurgiu Emil prin care face cunoscut că memoriul a fost înglobat în dosarul cauzei 78
obiecţiunile formulate de Giurgiu Emil prin avocat prin care solicită refacerea raportului de către alţi experţi 79-88
proces verbal prin care Giurgiu Emil Alin a luat la cunoştinţă de materialul de UP de la dosar arătându-i-se şi încadrarea juridică a faptelor 89
declaraţie olografă a înv. Laurenţiu Tăchiciu 91-92
împuternicire avocaţială 93
declaraţie dată de înv. Tăchiciu Laurenţiu la 10.04.2002 pe formular tipizat 94-95
cazierul judiciar a lui Tăchiciu Laurenţiu 97
declaraţie olografă dată de Tăchiciu Laurenţiu prin care ia la cunoştinţă de raportul de expertiză tehnică din 6.04.2004 98
declaraţie scrisă la calculator a lui Tăchiciu Laurenţiu prin care formulează unele opinii faţă de expertiza prezentată 99-100
proces verbal prin care Tăchiciu Laurenţiu ia cunoştinţă de materialul de UP de la dosar arătându-i-se şi încadrarea juridică a faptelor 101
declaraţie olografă a înv. Morariu Gică 103-105
declaraţie dată de înv. Morariu Gică pe formular tipizat din 16.04.2002 106-107
cazier judiciar Morariu Gică 108
declaraţie olografă prin care Morariu Gică a luat la cunoştinţă de expertiza tehnică judiciară şi nota de constatare financiară 17.07.2002 109
obiecţiunile pe care acesta le face la raportul de expertiză financiară 18.07.2002 110-112
declaraţie olografă a lui Morariu Gică prin care ia la cunoştinţă de conţinutul raportul de expertiză 14.04.2004 113
adresa PNA din 4.05.2004 către Morariu Gică prin care îi face cunoscut că memoriul a fost înglobat în dosarul cauzei 114
obiecţiuni a lui Morariu Gică la raportul de expertiză tehnică 115-121
adresa PNA din 17.06.2004 către Morariu Gică prin care îi face cunoscut că memoriul a fost ataşat la dosarul cauzei 122
memoriul adresat procurorului general al PNA 10.06.2004 123-128
proces verbal prin care Morariu Gică ia la cunoştinţă de materialul de UP de la dosar arătându-i-se şi încadrarea juridică a faptelor 129
declaraţia olografă a  lui Morariu Gică prin care declară că a renunţat la serviciile avocatei angajate 130
declaraţia olografă a înv. Timotim Mariana la 8.04.2002 132-136
împuternicire avocaţială 137
declaraţie dată de înv. Timotim Marian la 19.04.2002 pe formular tipizat 138-140
declaraţie de învinuit dată de Timotim Mariana la 26.05.2004 pe formular tipizat 141
adresa CNM Petromin  din 8.12.1999 către Direcţia restructurare pregătire privatizare prin care prezintă situaţia CNM Petromin şi cea în legătură cu Torvald Klaveness 142-145
cazier judiciar Timotim Mariana 146
declaraţia olografă a lui Timotim Mariana prin care ia la cunoştinţă de expertiza judiciară şi nota de constatare financiară 3.07.2002 147
declaraţie olografă prin care Timotim Marian declară că a luat cunoştinţă de conţinutul raportul de expertiză din 14.04.2004 148
declaraţie dată de Timotim Mariana scrisă la calculator prin care se referă la nota privind măsurile necesare pentru restructurarea şi privatizarea CNM Petromin 149-152
fişa postului Timotim Mariana 152-154
proces verbal prin care Timotim Mariana ia la cunoştinţă de materialul de UP de la dosar arătându-i-se şi încadrarea juridică a faptelor 155
împuternicire avocaţială 156
declaraţie olografă a înv. Marinescu Ghe. Adrian 27.03.2002 158-160
împuternicire avocaţială 161
declaraţie dată de înv. Marinescu Ghe. Adrian pe formular tipizat din 16.04.2002 162-164
cazierul judiciar a lui Marinescu Ghe. Adrian 165
declaraţie olografă dată de Marinescu Adrian prin care ia la cunoştinţă de raportul de expertiză tehnică din 10.07.2002 166
declaraţie olografă a lui Marinescu Adrian în care ia la cunoştinţă de raportul de expertiză 6.05.2004 167
Adresa PNA din 21.05.2004 către Marinescu Adrian prin care îi face cunoscut că prin Ordonanţa din 21.05.2004 s-a dispus respingerea cererii de înlăturare ca mijloace de probă a raportului de expertiză 168
Ordonanţă de respingerea cererii de administrare de probe 21.05.2004 169
 Punct de vedere şi obiecţiuni a lui Marinescu Adrian la raportul de expertiză 170-173
proces verbal prin care Marinescu Adrian ia cunoştinţă de materialul de UP de la dosar arătându-i-se şi încadrarea juridică a faptelor 174
declaraţie olografă a înv. Anastasiu Nicolae din 8.03.2002 176-177
declaraţie olografă dată de înv. Anastasiu Nicolae din 9.04.2002 pe formular tipizat 178-179
declaraţie olografă dată de Nicolae Anastasiu prin care a luat la cunoştinţă de raportul de expertiză şi nota de constatare 5.07.2002 96
cazier judiciar Anastasiu Nicolae 180
declaraţie olografă dată de Anastasiu Nicolae prin care ia la cunoştinţă de raportul de expertiză judiciară din 7.04.2004 181
 împuternicire avocaţială 182
adresa PNA 4.05.2004 către Anastasiu Nicolae prin care îi face cunoscut că memoriul a fost înglobat în dosarul cauzei 183
obiecţiuni depuse de Anastasiu Nicolae la expertiza tehnico financiară 184-187
proces verbal prin care Anastasiu Nicolae ia cunoştinţă de materialul de UP de la dosar arătându-i-se şi încadrarea juridică a faptelor 188
declaraţie olografă a înv. Şerbotei Sergiu Constantin 190-192
declaraţie dată de înv. Şerbotei Sergiu la 20.03.2002 pe formular tipizat 193-194
împuternicire avocaţială 195
cazier judiciar a lui Şerbotei Sergiu Constantin 196
declaraţia olografă dată de Şerbotei Sergiu prin care ia la cunoştinţă de raportul de expertiză judiciară şi nota de constatare din 22.07.2004 197
declaraţie olografă dată de Şerbotei Sergiu prin care a luat la cunoştinţă de prin care ia la cunoştinţă de raportul de expertiză judiciară din 5.04.2004 198
adresa PNA către Şerbotei Sergiu din 4.05.2004 prin care îi face cunoscut că prin ordonanţa din 4.05.2004 prin care s-a respins cererea de administrare ca mijloace de probă in apărare a rapoartelor firmelor specializare de evaluare a 4 nave vândute firmei Corona Shipping International 199
ordonanţă de respingere a cererii de administrare de probe formulate de Şerbotei Sergiu la 4.05.2004 200
cerere de administrare probe în faza de urmărire penală 201
observaţii cu privire la expertiza tehnico financiară 202-209
fişa postului lui Şerbotei Sergiu 210-213
împuternicire avocaţială 214
proces verbal prin care Şerbotei Sergiu ia cunoştinţă de materialul de UP de la dosar arătându-i-se şi încadrarea juridică a faptelor 215
declaraţie olografă dată de Ştefan Pelinel Mihai 20.03-2002 217-219
împuternicire avocaţială 220
declaraţie dată de Ştefan Pelinel Mihai la 20.03.-2002 pe formular tipizat 221-222
cazier judiciar Ştefan Pelinel Mihai 223
declaraţie olografă a lui Ştefan Pelinel Mihai prin care a luat la cunoştinţă de expertiza tehnico judiciară şi nota de constatare judiciară 11.07.2002 224
declaraţie olografă a lui Ştefan Pelinel Mihai prin care a luat la cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză 14.04.2004 225
adresa PNA din 4.05.2004 către Ştefan Pelinel Mihai prin care îi face cunoscut că memoriul a fost înglobat în dosarul cauzei 226
obiecţiunile formulate de Ştefan Pelinel Mihai faţă de expertiza tehnico judiciară 22.04.2004 şi anexele ataşate 227-229
proces verbal prin care Ştefan Pelinel Mihai ia cunoştinţă de materialul de UP de la dosar arătându-i-se şi încadrarea juridică a faptelor 230
împuternicire avocaţială 231
declaraţie olografă dată de Dimonie Mihail Nicolae 232-235
cerere către prim-procuror prin care acesta solicită constituirea unei comisii rogatorii datorită stării sănătăţii şi cheltuielilor de transport legate de deplasarea la Constanţa 2.09.2002 236-237
împuternicire avocaţială 238
declaraţie de învinuit dată de Dimonie Nicolae la 10.06.2004 dată pe formular tipizat 239-240
cazier judiciar Dimonie Mihail Nicolae 241
declaraţie de înv. dată de Dimonie Mihail Nicolae la 26.05.2004 pe formular tipizat 242
declaraţie olografă dată de Dimonie Mihail prin care a luat la cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză tehnică din 14.04.2004 243
cerere către prim-procuror prin care Dimonie Mihail solicită eliberarea unei copii după expertiza tehnică 244
cerere a înv. Dimonie Mihail către PNA prin care solicită eliberarea unei copii de pe raportul de expertiză 245
adresa PNA către Dimonie Mihail din 19.05.2004 în care îi face cunoscut că memoriul a fost înglobat în dosarul cauzei 246
cererea înv. Dimonie Mihail din 22.04.2004 către PNA prin care solicită SUP 247-248
decizia 62/1.07.1999 a preşedintelui Consiliului de administraţia a FOPS prin care decide că începând cu 1.07.1999 d-nul Mihail Dimonie se eliberează din funcţia de director departament la Departamentul management- restructurare şi i se oferă funcţia de consilier al directorului general executiv 249
decizia nr.74 din 14.12.1998 a preşedintelui Consiliului de administraţie a FPS care decide că începând cu 15.12.1998 Dimonie Mihail se numeşte în funcţia de director departament la Departamentul restructurare-management 250
decizia nr.14 din 7.04.1998 a preşedintelui Consiliului de administraţie a FPS care decide că începând cu 08.04.1998 Dimonie Mihail se eliberează din funcţia de director departament la Direcţia restructurare selectivă şi se numeşte în funcţia de director departament la Departamentul restructurare 251
Adresa PNA din 27.05.2004 către Dimonie Mihail prin care îi face cunoscut că prin ordonanţa din 27.05.2004 s-a respins cererea de a extrage din dosar şi a comunica raportul de expertiză judiciară şi 6 file din  propriile declaraţii 252-253
ordonanţă de respingere a cererii din 27.05.2004 254
proces verbal de aducere la cunoştinţă a învinuirii şi dreptul de a fi asistat de apărător 26.05.2004 255-256
împuternicire avocaţială 257
proces verbal de aducere la cunoştinţă a învinuirii şi dreptul de a fi asistat de apărător 26.05.2004 258
proces verbal din 10.06.2004 prin care Dimonie Nicolae ia cunoştinţă de materialul de UP de la dosar arătându-i-se şi încadrarea juridică a faptelor 259

 

            Volumul 138 – Declaraţii învinuiţi

Declaraţii  învinuită NEAMŢU LUMINIŢA MARIA Fil. nr. 1 – 4
Parchetul Naţional Anticorupţie – Comunicare învinuitei NEAMŢU LUMINIŢA MARIA Fila nr. 5
Obiecţiuni la raportul de expertiză formulate de învinuita NEAMŢU LUMINIŢA MARIA Filele  nr. 6 – 8
Adresa Autorităţii Navale Române Fila nr. 9
Proces verbal de prezentare a materialului de urmărire penală – seria B nr. 0096066 – NEAMŢU LUMINIŢA MARIA Fila nr. 10
Împuternicirea avocaţială, avocat GABRIELA FILIU  pentru învinuit NEAMŢU LUMINIŢA MARIA Fila nr. 11
Declaraţii învinuit IONESCU DRAGOŞ Filele nr. 6 – 18
Parchetul Naţional Anticorupţie – Comunicare învinuitului IONESCU DRAGOŞ Fila nr. 19
Extras din Expertiză Fila nr. 20
Obiecţiuni la raportul de expertiză  formulate de învinuitul DRAGOŞ IONESCU Filele nr. 21, 23
Adresa Autorităţii Navale Române nr. 5236 din 27.05.2004 Fila nr. 24
Proces verbal de prezentarea materialului de urmărire penală seria B nr. 0096022 – învinuit IONESCU DRAGOŞ Fila nr. 25
Declaraţii  învinuit CUCU ALEXANDRU

 

Filele 27 – 30, 33, 34, 36
Împuterniciri avocaţiale – avocat ZAMFIR VALERICA şi avocat BOTNARIU ZAMFIR DANIELA  pentru învinuit CUCU ŞERBAN Filele 31, 32
Fişă cazier învinuit CUCU ALEXANDRU Fila nr. 35
Parchetul Naţional Anticorupţie  – Comunicare învinuitului CUCU ALEXANDRU Fila nr. 37
Obiecţiuni la raportul de expertiză formulate de învinuitul CUCU ALEXANDRU ŞERBAN Filele nr. 38 – 42
Adresa Autorităţii Navale Române nr. 5236 din 27.05.2004 Fila nr. 43
Proces verbal de prezentare a materialului de urmărire penală seria B nr. 0096051 – învinuit CUCU ALEXANDRU Fila nr. 44
Declaraţii TEODORESCU CONSTANTIN  Filele nr. 46 – 51, 53, 61
Fişă cazier învinuit TEODORESCU CONSTANTIN Fila nr. 52
Adresele Autorităţii  Navale Române nr. 5236 din 27.05.2004 Filele nr. 54, 55
Fişa postului învinuitului CONSTANTIN TEODORESCU Filele nr.  56. 57
Proces verbal de prezentare a materialului de urmărire penală seria B nr. 0096023 – învinuit TEODORESCU CONSTANTIN Fila nr. 58
Declaraţii învinuit NISTOR ION Filele nr. 60, 62 – 64, 66, 67
Fişă cazier învinuit NISTOR ION Fila nr. 65
Adresa Autorităţii Navale Române nr. 5236 din 27.05.2004 Fila nr. 68
Fişa postului învinuitului NISTOR ION Filele nr. 69 – 71
Proces verbal de prezentarea materialului de urmărire penală seria B nr. 0096080 – învinuit NISTOR ION Fila nr. 72
Declaraţii învinuit ŞUTEU CONSTANTIN Filele nr. 74 – 79, 81, 82
Fişă cazier învinuit ŞUTEU CONSTANTIN  Fila nr. 80
Adresa Autorităţii Navale Române nr. 5236 din 27.05.2004 Fila nr. 83
Proces verbal de prezentarea materialului de urmărire penală seria B nr. 0096024 – învinuit ŞUTEU CONSTANTIN Fila nr. 84
Declaraţii învinuit  BEZIRIS ANTON Filele nr. 86 – 89, 92, 93, 97
Declaraţie învinuit BEZIRIS ANTON  – seria A nr. 073730 Fila nr. 95
Cereri învinuit BEZIRIS ANTON Filele nr. 90, 96
Împuternicire avocaţială – avocat ROMEO  VIZANTE pentru învinuit BEZIRIS ANTON Fila nr. 91
Fişă cazier judiciar învinuit BEZIRIS ANTON Fila nr. 94
Adresa Autorităţii Navale Române nr. 5236 din 27.05.2004 Fila nr. 98
Proces verbal de prezentarea materialului de urmărire penală seria B nr. 0096025 – învinuit BEZIRIS ANTON Fila nr. 99
Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie – Rezoluţie prin care s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de TAUS IOAN Fila nr. 101
Declaraţii învinuit TAUS IOAN Filele nr. 102  – 108
Fişă cazier învinuit TAUS IOAN Fila nr. 109
Cerere învinuit TAUS IOAN Fila nr. 110
Adresa Autorităţii Navale Române nr. 5236 din 27.05.2004 Fila nr. 111
Proces verbal de prezentare a materialului de urmărire penală seria B nr. 0096021 – învinuit TAUS IOAN Fila nr. 112
Declaraţii învinuit CĂRBUNARU ION Filele 114 – 121, 123 – 126, 163
Declaraţie învinuit CĂRBUNARU ION seria A nr. 073611 Fila nr. 128
Împuternicire avocaţială, avocat VIOREL NICOLAE SPÂNU pentru învinuit CĂRBUNARU ION Fila nr. 122
Fişă cazier învinuit CĂRBUNARU ION Fila nr. 127
Notă referitoare la colaborarea S.C. PETROMIN  S.A. cu unele societăţi de tip S.R.L. Filele nr. 129- 133
Condiţii generale  pentru contractarea navelor PETROMIN  în contracte de tip management la persoane juridice române Fila nr. 134
Punctaj privind criteriile minime orientative pentru închirierea unor nave în contracte de tip management la persoane juridice române Fila nr. 135
Notă referitoare la eliberarea licenţei şi autorizaţiei de transport maritim internaţional pentru compania CORONA SHIPPING INTERNATIONAL Filele nr. 136, 137
Obiecţiuni la nota de constatare încheiată de Ministerul Finanţelor Publice  la data de 17.05.2002 formulate de învinuitul CĂRBUNARU ION Filele nr. 138 – 140
Obiecţiuni la raportul de expertiză formulate de învinuitul CĂRBUNARU ION Fila nr. 141
Notă privind activitatea în cadrul Consiliului Împuterniciţilor Statului la PETROMIN S.A. Constanţa Filele nr. 142 – 148
Ministerul Lucrărilor Publice Transporturilor şi Amenajării Teritoriului  – Proces verbal nr. 1 încheiat la 07.02.1991 Filele nr. 149 – 152
Ministerul Lucrărilor Publice Transporturilor şi Amenajării Teritoriului – Proces verbal încheiat la 06.02.1991 Filele nr. 153 – 160
Hotărârea nr. 18 din 19.06.1992 Fila nr. 161
Dispoziţia de plată din 22.08.1992 , copie Fila nr. 162
Parchetul Naţional Anticorupţie – comunicare învinuitului CĂRBUNARU ION Fila nr. 164
Obiecţiuni la raportul de expertiză tehnico-maritimă şi financiar contabilă  formulate de învinuitul CĂRBUNARU ION Filele nr. 165 – 172
Adresa Curţii de Conturi a României nr. 31294 /57D/04.07.2003 Filele nr. 173 – 176
Adresa Ministerului Lucrărilor Publice Transporturilor şi Locuinţei nr. 1731/IŞ din 15.07.2002 Filele nr. 177 – 184
Adresa Guvernului României  însoţită de Raportul (sinteză)  Comisiei de Anchetă constituită de Camera Deputaţilor  privind situaţia Flotei Maritime Comerciale Române în perioada 1990 – 1993 Filele nr. 185 – 188
Proces verbal de prezentare a materialului de urmărire penală seria B nr. 0096003 – învinuit CĂRBUNARU ION Fila nr. 189
Declaraţii învinuit DRĂGAN GHEORGHE Filele nr. 191, 192, 194, 195 198, 308
Declaraţie învinuit DRĂGAN GHEORGHE seria A nr. 073723 Fila nr. 197
Împuternicire avocaţială, avocat HAHUI AURELIAN pentru învinuit DRĂGAN GHEORGHE Fila nr. 193
Fişă cazier învinuit DRĂGAN GHEORGHE Fila nr. 196
Precizări suplimentare şi documente în apărare aduse de învinuitul DRĂGAN GHEORGHE Filele nr. 199 – 206
Regulamentul de organizare şi funcţionare al Consiliului Împuterniciţilor Statului numit  pentru S.C. PETROMIN S.A. CONSTANŢA Filele nr. 207 – 211
Ministerul Transporturilor – proces verbal încheiat la 01.02.1991 Filele nr. 212 – 216
Ministerul Lucrărilor Publice Transporturilor şi Amenajării Teritoriului – proces verbal din 01.02.1991 Filele nr. 217 – 220
Obiecţiuni la nota de constatare încheiată de Ministerul Finanţelor Publice formulate de învinuit GHEORGHE DRĂGAN Filele nr. 221 – 224
Precizări suplimentare şi documente în apărare  aduse de învinuitul DRĂGAN GHEORGHE Filele nr. 225 – 232
Regulament de organizare şi funcţionare al Consiliului Împuterniciţilor Statului numit pentru S.C. PETROMIN S.A. CONSTANŢA Filele nr. 233 – 237
Ministerul Transporturilor – proces verbal din 01.02.1991 Filele nr. 238 – 242
Ministerul Lucrărilor Publice Transporturilor şi Amenajării Teritoriului  – proces verbal din 01.02.1991 Filele nr. 243 – 246
Proces verbal nr. 1 din 01.02.1991 încheiat în şedinţa Consiliului Împuterniciţilor Statului Filele nr. 247, 248
Hotărârea nr. 17 a Consiliului Împuterniciţilor Statului C.N.M. PETROMIN S.A. Constanţa Fila nr.  249
Proces verbal nr. 14 din 24.05.1992 Fila nr. 250
Propunere  de înfiinţare a unei Companii Holding Filele nr. 251, 252
Guvernul României – Circulara privind modul de aplicare a prevederilor art. 212 din Legea nr. 31 /1990 Filele nr. 253 – 255
Hotărârea Guvernului României  privind înfiinţarea unor administraţii cu statut de Regie Autonomă şi societăţi comerciale pe acţiuni din domeniul transporturilor navale Filele nr. 256 – 257
Statutul Societăţii Comerciale pe Acţiuni Filele nr. 258 – 266
Monitorul Oficial al României  Partea I nr. 126, 127  cu privire la adunările generale şi administraţia societăţii Filele nr. 267 – 270
Legea nr. 15 din 07.08.1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale Filele nr. 271 – 279
Copie carnet de muncă  pe numele DRĂGAN GHEORGHE Filele nr. 280 – 299
Ordinul nr. 418 din 20.07.1992 al Ministerului Transporturilor Fila nr. 300
Ordinul nr. 457 din 11.08.1992 al Ministerului Transporturilor Fila nr. 301
Adresa C.N.M. PETROMIN S.A. din 30.01.1999  Filele nr. 302 – 303
Procesul verbal din 25.07.2000 cu privire la negocierea directă  cu CORONA SHIPPING INTERNATIONAL S.R.L pentru vânzarea cu plata în rate a patru nave aparţinând unor companii subsidiare ale PETROMIN S.A. Filele nr. 304 – 307
Parchetul Naţional Anticorupţie – comunicare învinuit DRĂGAN GHEORGHE Fila nr. 309
Cerere învinuit DRĂGAN GHEORGHE adresată procurorului general al P.N.A Filele nr. 310, 311
Obiecţiuni la Raportul de expertiză tehnico-maritimă  şi financiar-contabilă formulate de învinuitul DRĂGAN GHEORGHE Filele nr. 312 – 334
Proces verbal nr. 1 din 01.02.1991 încheiat în cadrul şedinţei Consiliului Împuterniciţilor Statului Filele nr. 335, 336
Ministerul Lucrărilor Publice Transporturilor şi Amenajării Teritoriului – proces verbal din 01.02.1991 Filele nr. 337 – 340
Ministerul Transporturilor  – proces verbal din 01.02.1991 Filele 341 – 345
Hotărârea nr. 17 a Consiliului Împuterniciţilor Statului C.N.M. PETROMIN S.A. CONSTANŢA Fila nr. 346
Procesul verbal nr. 14 din 24.05.1992 Fila nr. 347
Propunere de înfiinţare a unei Companii Holding Fila nr. 348
Proces verbal de prezentare a materialului de urmărire penală seria B nr. 0096004 – învinuit DRĂGAN GHEORGHE Fila nr. 349

 

Volumul 139 – Declaraţii învinuiţi

Declaraţii învinuit CATRINESCU GHEORGHE Filele nr. 1 -7, 16
Adresa Companiei de Navigaţie Maritimă PETROMIN S.A din 09.11.1991 Fila nr. 8
Contractul nr. 75201 din 09.09.1998 Filele nr. 9 – 11
Copie factura fiscală nr. 0503483 Fila nr. 12
Copie ordin de plată nr. 338 şi  extras 74 din 28.06.2000 Fila nr. 13
Copie factura nr. 945867 din 06.02.1995 Fila nr. 14
Copie după dispoziţia de plată nr. 370  din 08.02.1995 Fila nr. 15
 Fişă cazier învinuit CATRINESCU GHEORGHE Fila nr. 17
Împuternicirea avocaţială, avocat GRIGORE GABRIEL pentru învinuit CATRINESCU GHEORGHE Fila nr. 18
Note scrise de avocatul învinuitului CATRINESCU GHEORGHE Filele nr. 19, 20
Proces verbal de prezentare a materialului de urmărire penală seria B nr. 0096069 – învinuit CATRINESCU GHEORGHE Fila nr. 21
Declaraţii învinuit ROŞIORU ION Filele nr. 23 – 30, 33, 35, 36, 38
Adresa C.N.M. PETROMIN S.A.  nr. 2401 din 08.12.1999 Fila nr. 31
Adresa Companiei de Navigaţie Maritimă PETROMIN S.A.  din 06.12.1999 Fila nr. 32
Împuternicirea avocaţială, avocat DAN MARIAN  pentru învinuit ROŞIORU ION Fila nr. 34
Fişă cazier judiciar învinuit ROŞIORU ION Fila nr. 37
Împuternicire avocaţială, avocat GRIGORE GABRIEL pentru învinuit ROŞIORU ION Fila nr. 39
Adresa C.N.M. PETROMIN S.A  CONSTANŢA nr. 8196 din 18.12.2000 Fila nr. 40
Adeverinţa eliberată de Compania de Navigaţie Maritimă PETROMIN S.A.  nr. 455 din 13.04.2004 Fila nr. 41
Decizia nr. XIX – 18 din 31.07.2000  a C.N.M. PETROMIN S.A CONSTANŢA Fila nr. 42
Nota privind punctele de vedere solicitate în scris şi trecute pe ordinea de zi pentru şedinţa C.A. din 20.06.2002 Filele nr. 43, 44
Obiecţiuni formulate de învinuitul ROŞIORU ION Filele nr. 45, 46
Parchetul Naţional Anticorupţie – Comunicare învinuitului ROŞIORU ION Fila nr. 47
Obiecţiuni formulate de învinuitul ROŞIORU ION Filele nr. 48, 49
Adeverinţa eliberată de Compania de Navigaţie Maritimă PETROMIN S.A. Constanţa nr. 455 din 13.04.2004 Fila nr. 50
Nota de constatare încheiată la 28.03.2002 Filele  nr. 51, 52
Nota privind punctele de vedere solicitate în scris şi trecute pe ordinea de zi pentru şedinţa C.A. din 20.06.2002 Fila nr. 53
Adresa C.N.M PETROMIN S.A.  nr. 8196 din 18.12.2000 Fila nr. 54
 Nota de Fundamentare pentru Nave a C.N.M. PETROMIN S.A. Filele nr. 55 – 58
 Decretul Prezidiumului  Marii Adunări Naţionale nr. 143 din 30.04.1955 privitor la organizarea şi funcţionarea Oficiilor Juridice Filele nr. 59 – 61
Fişa postului învinuitului ROŞIORU ION Filele nr. 62 – 63
Proces verbal de prezentare a materialului de urmărire penală seria B nr. 0096037 – învinuit ROŞIORU ION Fila nr. 64
Declaraţii învinuită CLISERU SPERANŢA Filele nr. 66 – 85, 93
Fişă cazier învinuită CLISERU SPERANŢA Fila nr. 86
Împuternicire Filele nr. 87 – 92
Parchetul Naţional Anticorupţie – Comunicare învinuit CLISERU SPERANŢA Filele  nr. 94, 96
Cerere învinuită CLISERU SPERANŢA Fila nr. 95
Obiecţiuni la Raportul de expertiză tehnico-maritimă şi financiar-contabilă formulate de învinuita CLISERU SPERANŢA Filele nr. 97 – 113
Adresa Companiei de Navigaţie Maritimă PETROMIN S.A. din 25.03.1999 Fila nr. 114
Adresa Companiei de Navigaţie Maritimă PETROMIN S.A. din 19.03.1999 Fila nr. 115
Lista bunurilor grevate de garanţii prezentată de C.N.M. PETROMIN S.A. Filele nr. 115, 116
Adresa Fondului Proprietăţii de Stat nr. 224 /5087 din 22.09.1998 Fila nr. 117
Adresa Fondului proprietăţii de –Stat  nr. 300/6385 din 1.10.1998 Fila nr. 118
Adresa Fondului Proprietăţii de Stat nr. 300/6385/30.12.1998 Fila nr. 119
Adresa Fondului Proprietăţii de Stat nr. 104/332/18.01.1999 Fila nr. 120
Adresa Fondului Proprietăţii de Stat nr. 1 /6806/24.11.1997 Fila nr. 121
Lista bunurilor grevate de garanţii prezentată de C.N.M PETROMIN S.A. Fila nr. 122
Situaţia rezultatului exerciţiului financiar şi a datoriilor în perioada 1990 – 1998  a C.N.M. PETROMIN S.A. Constanţa Filele nr. 123 – 157
Fişa postului învinuitei CLISERU SPERANŢA Fila nr. 158
Proces verbal de prezentare a materialului de urmărire penală  seria B nr. 0096045 – învinuită CLISERU SPERANŢA Fila nr. 159
Declaraţii învinuit GACHE MIHAI Filele nr. 161 – 163, 165
Fişă cazier judiciar învinuit GACHE MIHAI Fila nr. 164
Parchetul Naţional Anticorupţie – Comunicare învinuit GACHE MIHAI Fila nr. 166
Obiecţiuni formulate de învinuitul GACHE MIHAI Filele nr. 167 – 170
Ordinea de zi a Consiliului de Administraţie al C.N.M. PETROMIN S.A. Constanţa din 07.08.1998 Fila nr. 171
Vânzare de active – mod de evaluare licitaţie şi adjudecare Filele nr. 172 – 174
Proces verbal nr. 13 din 07.08.1998 Filele nr. 175, 176
Adresa Consiliului de Administraţie al C.N.M. PETROMIN S.A. Constanţa Fila nr. 177
Proces verbal de prezentarea materialului de urmărire penală seria B nr. 0096063 – învinuit GACHE MIHAI Fila nr. 178
Declaraţii învinuit ZEICU ILIE VALENTIN Filele nr. 180, 181, 183 – 185, 187
Împuternicire avocaţială, avocat GHEORGHE NEAGU ANCA  VALENTINA  pentru învinuit ZEICU VALENTIN Fila nr. 182
Fişă cazier judiciar învinuit ZEICU ILIE VALENTIN Fila nr. 186
Fişa postului învinuitului ZEICU ILIE VALENTIN Fila nr. 188
Proces verbal de prezentare a materialului de urmărire penală seria B nr.0096057 – învinuit ZEICU ILIE VALENTIN Fila nr. 189
Declaraţii învinuită ROMANESCU CRISTINA NICOLETA Filele nr. 192 – 201, 205 – 207, 274
Împuternicire avocaţială, avocat GRIGORE GABRIEL pentru învinuita ROMANESCU CRISTINA NICOLETA Fila nr. 202
Cererea avocatului GRIGORE GABRIEL Fila nr. 203
Împuternicire avocaţială, avocat GHEORGHE ADRIAN  pentru învinuita ROMANESCU CRISTINA NICOLETA Fila nr. 204
Fişă cazier judiciar învinuita ROMANESCU CRISTINA NICOLETA Fila nr. 208
Nota scrisă şi cererea de probatorii formulată de învinuita ROMANESCU CRISTINA prin apărătorul ales  împreună cu documentele anexate în acest sens Filele nr. 209 – 273
Parchetul Naţional Anticorupţie – Comunicare învinuită ROMANESCU CRISTINA NICOLETA Fila nr. 275
Obiecţiuni la Raportul de expertiză tehnico-maritimă şi financiar-contabilă formulate de învinuita ROMANESCU CRISTINA NICOLETA  însoţite de documentele anexate în  acest sens Filele nr. 276 – 410
Fişa postului învinuitei ROMANESCU CRISTINA NICOLETA Fila nr. 411
Proces verbal de prezentare a materialului de urmărire penală seria B nr. 0096039 –  învinuită ROMANESCU CRISTINA NICOLETA Fila nr. 412

 

Volumul 140 – Declaraţii învinuiţi

declaraţie olografă a înv. Ştefănescu Mariana din 30.07.2002 1
împuternicire avocaţială 2
declaraţia dată de înv. Ştefănescu Mariana din 20.08.2002 luată pe formular tipizat 3
cazier judiciar Ştefănescu Mariana 4
proces verbal din 5.08.2002 încheiat de Direcţia control fiscal Constanţa 5-10
declaraţie olografă  a lui Ştefănescu Mariana prin care a luat la cunoştinţă de expertiza tehnico judiciară şi nota de constatare judiciară 14.11.2002 11
declaraţie olografă a lui Ştefănescu Mariana prin care a luat la cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză din 14.04.2004 12
fişa postului a lui Ştefănescu Mariana 13
proces verbal prin care Ştefănescu Mariana ia cunoştinţă de materialul de UP de la dosar arătându-i-se şi încadrarea juridică a faptelor 14
declaraţie olografă  a lui Ştefănescu Mariana prin care renunţă la serviciile avocatului 15
declaraţie olografă  a înv. Muşat Mariana 24.05.2002 17
declaraţie olografă  a lui Muşat Mariana din 27.06.2002 18
declaraţie olografă  a lui Muşat Mariana prin care a luat la cunoştinţă de expertiza tehnico judiciară şi nota de constatare judiciară 21.11.2002 19
declaraţie olografă a lui Muşat Mariana prin care a luat la cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză din 27.11.2003 20-21
declaraţie martor din 16.03.2001 Muşat Mariana 22
împuternicire avocaţială 23
declaraţia dată de înv. Muşat Mariana din 7.08.2002 luată pe formular tipizat 24-27
cazier judiciar Muşat Mariana 28
declaraţie olografă a lui Muşat Mariana prin care a luat la cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză din 04.2004 29
fişa postului Muşat Mariana 30-31
proces verbal prin care Muşat Mariana ia cunoştinţă de materialul de UP de la dosar arătându-i-se şi încadrarea juridică a faptelor 32
obiecţiunile depuse de Muşat Mariana la raportul de expertiză din 15.03.2004 33-43
declaraţie olografă  a înv. Bobeş Constantin 44
declaraţie olografă a lui Bobeş Constantin din 17.05.2002 45
împuternicire avocaţială 46
cazier judiciar Bobeş Constantin 47
declaraţie dată de înv. Bobeş C. la 1.08.2002 pe formular tipizat 48-49
adresa PNA din 16.04.2004 către Bobeş C. în care i face cunoscut că prin ordonanţa 16.04.2004 s-a dispus respingerea ca inadmisibilă a cererii de multiplicare şi comunicare la domiciliu a lucrărilor de expertiză judiciară 50
declaraţie olografă  Bobeş Constantin din 14.04.2004 51
adresa PNA din 21.04.2004 către Bobeş C. prin care i se resping obiecţiile formulate 52-53
cererea formulată de Bobeş C. către procuror şef secţie prin care reclamă că nu a avut condiţii să citească expertiza 54-55
fişa postului lui Bobeş C 57-59
proces verbal prin care Bobeş C. ia cunoştinţă de materialul de UP de la dosar arătându-i-se şi încadrarea juridică a faptelor 60
declaraţie olografă a lui Bobeş C. prin care renunţă la serviciile avocatului ales 61-62
declaraţie olografă  a înv. Răgălie Ion 64-65
declaraţie olografă   a lui Răgălie Ion prin care ia la cunoştinţă de nota de constatare financiară şi raportul de expertiză 21.04.2002 66
împuternicire avocaţială 67
declaraţie dată de înv. Răgălie Ion la 5.08.2002 pe formular tipizat 68-69
cazier judiciar Răgălie Ion 70
Declaraţie Răgălie Georgeta prin care confirmă faptul că acesta este plecat în voiaj în calitate de comandant de navă 18.04.2004 71
citaţie 29.03.2004 pe numele lui Răgălie Ion 72
declaraţie Răgălie Georgeta în care confirmă faptul că soţul nu s-a putut prezenta fiind în voiaj 73
declaraţie olografă  dată de înv. Werner Kauntz 75-76
declaraţie olografă   Werner Kauntz prin care ia la cunoştinţă de expertiza tehnică judiciară şi nota de constatare 23.07.2002 77
declaraţie olografă   a lui Werner Kauntz 11.07.2000 78-83
împuternicire avocaţială 84
declaraţie dată de înv. Kauntz Werner la 27.06.2002 pe formular tipizat 85-88
cazier judiciar Werner Kauntz 89
declaraţie dată de înv. Werner Kauntz 24.07.2002 pe formular tipizat 90-91
ordonanţă din 24.07.2002 dispune punerea în mişcare a acţiunii penale împ. Lui Kauntz Werner 92
declaraţie olografă  Kauntz Werner prin care ia la cunoştinţă raportul de expertiză judiciară 14.04.2004 93
adresa PNA din 4.05.2004 către Kauntz Werner prin care îi face cunoscut că memoriul depus a fost înglobat în dosarul cauzei 94
depunerea obiecţiunilor cu privire la raportul de expertiză tehnică 95-99
fişa postului lui Kauntz Werner 100-101
proces verbal prin care înv. Kauntz Werner ia cunoştinţă de materialul de UP de la dosar arătându-i-se şi încadrarea juridică a faptelor 102
împuternicire avocaţială 103
declaraţie olografă dată de înv. Constantinescu Mihail 24.04.2002 105
împuternicire avocaţială 106
declaraţie dată de înv. Constantinescu Mihail pe formular tipizat 20.06.2002 107-108
cazier judiciar Constantinescu Mihail 109
declaraţie olografă prin care acesta ia la cunoştinţă de raportul de expertiză tehnică contestându-l şi-l declară nul de drept 14.04.2004 110
adresa PNA din 15.04.2004 către Constantinescu Mihail în care îi face cunoscut că prin ordonanţa din 14.04.2004 a fost respinsă cererea sa neputând să-i comunice raportul de expertiză financiar-contabilă şi tehnico-maritimă 111
cererile formulate de avocaţi către PNA prin care reclamă faptul că nu au fost soluţionate toate cererile şi excepţiile invocate 112-114
fişa postului lui Constantinescu Mihail 115-116
proces verbal prin care înv. Constantinescu Mihail ia cunoştinţă de materialul de UP de la dosar arătându-i-se şi încadrarea juridică a faptelor 117
declaraţie olografă a înv. Ionescu Andrei Dan 120-123
împuternicire avocaţională 124
declaraţie dată de înv. Ionescu Andrei pe formular tipizat 125-127
cazier judiciar Ionescu Andrei Dan 128
declaraţie olografă Ionescu Andrei Dan prin care ia la cunoştinţă de raportul de expertiză tehnico-maritimă şi fin-contabilă 7.04.2004 129
adresa PNA către Ionescu Andrei 4.05.2004 în care îi face cunoscut că memoriul depus a fost înglobat în dosarul cauzei 130
obiecţiuni la raportul de expertiză 131-133
proces verbal prin care înv. Ionescu Andrei ia cunoştinţă de materialul de UP de la dosar arătându-i-se şi încadrarea juridică a faptelor 134
declaraţie olografă a înv. Petrescu Doina 21.03.2002 136-137
declaraţie olografă Petrescu Doina prin care ia la cunoştinţă de expertiza tehnică judiciară şi nota de constatare financiară 5.07.2002 138
împuternicire avocaţială 139
declaraţie dată de înv. Petrescu Doina la 3.04.2002 pe formular tipizat 140-141
cazier judiciar Petrescu Doina 142
declaraţie olografă Petrescu doina prin care ia la cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză tehnico-maritimă şi financiar contabilă 6.04.2004 143
adresa PNA din 4-05-2004 către Petrescu Doina prin care îi face cunoscut că memoriul depus a fost înglobat în dosarul cauzei 144
memoriul lui Petrescu Doina către PNA prin care declară că nu poate avea calitatea de învinuit în acest proces nefiind vinovată 145
fişa postului Petrescu Doina 146
proces verbal prin care înv. Petrescu Doina ia la cunoştinţă de expertiza tehnică judiciară şi nota de constatare financiară 5.07.2002 147
declaraţie olografă a înv. Leonte Ludovica din 28.03.2002 150-151
declaraţie olografă a înv. Leonte Ludovica prin care ia la cunoştinţă de expertiza judiciară şi de nota de constatare 152
declaraţie a lui Leonte Ludovica din 25.04.2002 luată pe formular tipizat 153-154
cazier judiciar Leonte Ludovica 155
declaraţie olografă a înv. Leonte Ludovica prin care ia la cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză tehnico-maritimă şi financiar contabilă 7.04.2004 156
obiecţiuni făcute de Leonte Ludovica la raportul de expertiză tehnico-maritimă 15.04.2004 157
fişa postului lui Leonte Ludovica 158
proces verbal prin care înv. Leonte Ludovica ia la cunoştinţă de expertiza judiciară şi de nota de constatare 159
sesizarea procurorului general financiar către Camera de Conturi Constanţa colegiul Jurisdicţional din 4.07.2003 privind procesul verbal de constatare din 12.06.2003 în urma controlului efectuat la CNM Petromin Constanţa 160-163
declaraţie olografă a înv. Posedaru Romanuel Nicolae 165-166
proces verbal întocmit de procuror 20.02.2002 privind citarea lui Posedaru Romanule pentru a fi audiat 167
împuternicire avocaţială 168
declaraţia înv. Posedaru Romanuel la 5.03.2002 pe formular tipizat 169-173
cazier judiciar Posedaru Romanuel 174
proces verbal  de confruntare din 5.06.2002 încheiat de procuror 175
adresa PNA către Posedaru Romanuel Nicolae prin care i se face cunoscut că prin ordonanţa din 16.04.2004 s-a dispus respingerea ca inadmisibilă a cererii de multiplicare a raportului de expertiză 176
cerere formulată de Posedaru Romanuel către procurorul şef prin care solicită un exemplar spre studiu din expertiză întrucât nu are condiţii la PNA 177
adresa CNM Petromin către PNA din 28.05.2004 prin care înaintează fişele posturilor printre care şi a lui Posedaru Romanuel Nicolae 178-179
proces verbal prin care înv. Posedaru Romanuel ia cunoştinţă de materialul de UP de la dosar arătându-i-se şi încadrarea juridică a faptelor 180
împuternicire avocaţială 181
declaraţie olografă a înv. Băcilă Nicolae 183-184
declaraţie olografă a lui Băcilă Nicolae prin care a luat la cunoştinţă de expertiza tehnico-judiciară şi nota de constatare financiară din 4.07.2002 185
împuternicire avocaţială 186
declaraţia lui Băcilă Nicolae la 2.03.2002 pe formular tipizat 187-190
cazier judiciar Băcilă Nicolae 191
dovada de îndeplinire a procedurii de citare 20.06.2004 192
proces verbal din 2.06.2004 de poliţia judiciară a municipiului Mangalia pentru îndeplinirea procedurii de citare 193-198
 împuternicire avocaţială 199
declaraţie olografă a lui Băcilă Irinel în care menţionează că soţul său este plecat în Malaiezia cu contract de muncă 200
informare de către Băcilă Nicolae a Consiliului de admin. prin care-şi înaintează demisia din unele off-shore-uri 28.07.1998 201
proces verbal nr.-.5/9.05.1998 în care consiliul de administraţie a luat la cunoştinţă de demisia acestuia din off-shore-uri 202
declaraţie olografă a înv. Mirea Constantin 204-205
declaraţie olografă prin care Mirea Constantin ia la cunoştinţă de expertiza tehnică judiciară şi nota de constatare financiară 206
împuternicire avocaţială 207-208
declaraţie dată de înv. Mirea Constantin la 19.03.2002 pe formular tipizat 209-210
cazier judiciar Mirea Constantin 211
declaraţie olografă Mirea Constantin prin care a luat la cunoştinţă de raportul de expertiză tehnico-maritimă 6.04.2004 212
adresa PNA din 4.05.2004 către Mirea C. prin care îi face cunoscut că memoriul cunoscut a fost înglobat în dosarul cauzei 213
obiecţiuni ale lui Mirea C. la raportul de expertiză judiciară 214
împuternicire prin care Mirea Constantin a fost nominat să semneze documentele necesare pentru închiderea acţiunii de vânzare a navei Corona Light 215-218
fişa postului lui Mirea Constantin 219
proces verbal prin care înv. Mirea Constantin ia cunoştinţă de materialul de UP de la dosar arătându-i-se şi încadrarea juridică a faptelor 220-221
declaraţie olografă a înv. Rusen Mitică 19.03.2002 223-224
notă explicativă în leg. Cu activitatea de director de societate subsidiară deţinătoare de nave 225-227
informarea directorul comercial către Consiliul de administraţie referitor la poziţia de director în companii subsidiare 228-236
proces verbal nr.36/8.06.1999 al AGA prin care Consiliul de administraţie aprobă lista directorilor la companiile subsidiare 237-239
avocaţii Sinclair Roche solicită copii după documentele corporative pentru vânzarea navelor Cărbuneşti, Comăneşti, 22 decembrie şi Bobâlna 240-241
împuternicire acordată de Marcel Bardaş lui Rusen Mitică să semneze documente corporative în legătură cu Cărbuneşti Inc, Comăneşti Inc., 22 decembrie şi Bobâlna 242-243
adresă CNM Petromin către firma de avocaţi Vgepoulos prin care i se trimit documentele corporative ale celor 4 companii subsidiare 245
declaraţie olografă a lui Rusen Mitică 5.07.2002 prin care a luat la cunoştinţă expertiza tehnică judiciară şi nota de constatare financiară 246
împuternicire avocaţială 247
declaraţie dată de înv. Rusen Mitică la 23.03.2002 pe formular tipizat 248-249
declaraţie dată de înv. Rusen Mitică la 26.07.2002 pe formulat tipizat 250-255
cazier judiciar Rusen Mitică 256
adresa Căpităniei Portului Constanţa către INC din 23.11.1994 în care înaintează documentaţia juridică pentru retragerea dreptului de arborare a pavilionului român şi de radiere a navei Bicaz 257
adresa CNM Petromin către Căpitănia Zonală Constanţa 23.12.1994 prin care înaintează certificatul de naţionalitate şi actele navei Bicaz 258
ordonanţă din 26.07.2002 de punere în mişcare a acţiunii penale împ. Lui Rusen Mitică 259
declaraţie dată de înv. Rusen Mitică pe formular tipizat 260
diverse documente depuse în legătură cu numărul contului nominat pentru vânzarea navei Băneasa 261-263
MOA – contract vânzare-cumpărare nava Băneasa – semnat de înv. Rusen Mitică 264-265
adresa PNA din 15.06.2004 către Rusen Mitică prin care îi face cunoscut că prin ordonanţa din 15.06.2004 s-a dispus respingerea cererii de dispunere a efectuării unei contraexpertize 266
ordonanţă de respingere a cererii de efectuare a unui contraexpertize 15.06.2004 267-268
cererea lui Rusen Mitică la 11.06.2004 prin avocaţi prin care îşi motivează cererea de efectuare a unei contraexpertize deoarece expertiza efectuată în cauză o consideră afectată de nulitate absolută 269-274
cerere adresată de Rusen Mitică prin avocaţi la 3.05.2004 către PNA prin care comunică că Rusen Mitică a sosit în ţară pe 22.04.2004 275
adresa PNA către Rusen Mitică din 20.04.2004 prin care îi face cunoscut că prin ordonanţa din 20.04.2004 s-a respins ca inadmisibilă cererea de multiplicare a raportului de expertiză 276-277
adresa PNA 29.04.2004 către Rusen Mitică prin care i se comunică să se prezinte la sediul PNA pentru a studia raportul de expertiză 278-280
cerere adresată de avocaţii lui Rusen Mitică prin care solicită comunicarea unui exemplar după raportul de expertiză efectuat în cauză 281-282
citaţie 19.04.2004 pentru Rusen Mitică 283
copie paşaport Rusen Mitică 284-286
cerere adresată de avocaţi prin care solicită comunicarea unui exemplar după raportul de expertiză 287
adresa PNA 20.04.2004 către Rusen Mitică prin care îi face cunoscut că prin ordonanţa din 20.04.2004 s-a respins ca inadmisibilă cererea de multiplicare a raportului de expertiză 288-289
fişa postului lui Rusen Mitică 290
proces verbal prin care lui Rusen Mitică i se aduce la cunoştinţă materialul de UP de la dosar arătându-i-se şi încadrarea juridică a faptelor 291
declaraţie olografă a înv. Stănăgui Claudiu 26.07.2002 293-294
declaraţie olografă dată de Stănăgui Claudiu 295
declaraţie dată de Stănăgui C la 16.09.1992 pe formular tipizat 296-297
cazier judiciar Stănăgui Claudiu 298
cerere adresată de Stănăgui Claudiu la 14.04.2004 către procurorul şef şi o anexă 299-300
proces verbal prin care lui Stănăgui Claudiu i se aduce la cunoştinţă materialul de UP de la dosar arătându-i-se şi încadrarea juridică a faptelor 301

 

Volumul 141 – Declaraţii învinuiţi

Declaraţii olografe Iosif Luminiţa 1-3
Declaraţii olografe Iosif Luminiţa 4-5
Declaraţii olografe Iosif Luminiţa 6-7
Declaraţii olografe Iosif Luminiţa 8
Împuternicire avocaţială pt. Iosif Luminiţa 9
Declaraţie învinuit Iosif Luminiţa 10-14
Fişe cazier Iosif Luminiţa 15
Declaraţii învinuit Iosif Luminiţa 16-17
Fax Petroklav către Petromin 18
Fax Klaveness către Creditkassen 19
Fax Christiania Bank către Petromin 20
Fax Petroklav către Christiania Bank 21
Fax Christiania Bank către Petromin 21 bis
Declaraţie învinuit Iosif Luminiţa 22-24
Telex de la Peter Smart Associates către Petromin 25-26
Fax de la Coleman Dominic către Caare Franseth 27
Obiecţiuni notă constatare nr.730 28-37
Obiecţiuni la raportul de expertiză tehnică judiciară nr.1009 38-45
Declaraţie învinuit Iosif Luminiţa 46-47
Memo forum Touche Ross către Iosif Luminiţa (traducere din L. engleză) 48-49
Memo forum Touche Ross către Iosif Luminiţa (în l. engleză) 50-51
Adresă minutes of board of directors meeting către Petromin (l. engleză) 52
Adresă BNR către Petromin 53
Fax de la Laurenţiu Streaja – dir. Ger. Petromin către BNR 54
Adresă  de la Ministerul Finanţelor către Ministerul Transporturilor 55
Adresă Ministerul Transporturilor către Ministerul Finanţelor 56
Notă Ministerul Transporturilor către Ministerul Finanţelor 57-59
Hotărâre CIS şi Ministerul Transporturilor- Dep. Transporturi Navale 60
Proces verbal nr. 14 din 24.05.1992 al  încheiat de Cărbunaru I. ş.a. 61-63
Decizia CIS pentru CNM Petromin 64-65
Hotărârea nr.20 din 8.10.1992  a CIS – CN Petromin 66-67
Proces-verbal al şedinţei care a avut loc la Bucureşti la 20.10.1994 (traducere din L. engleză) 68-69
Hotărârea din 29.10.1994 AGA Petromin 70
Proces-verbal al şedinţei care a avut loc la Bucureşti la 20.10.1994 (L. engleză) 71-72
Declaraţie olografă Iosif Luminiţa 73
CNM Petromin – fişa postului Şef serviciu decontări valutare (2 exemplare) 74-75
Adresă PNA către Iosif Luminiţa 76
Memoriu adresat PNA de Iosif Luminiţa + anexe (copii xerox ale diverselor documente) 77-373
Proces-verbal prezentare material de urmărire penală seria B nr.0096062-Iosif Luminiţa 374
Declaraţie învinuit Iosif Luminiţa 375-392
Proces verbal nr.5 din 02.08.1991 încheiat Cărbunaru I. ş.a. 393-395
Fax  Klaveness Group către CNM Petromin (în L. engleză) nr.103 din 4.02.2003 396-397
Fax din 4.08.1992 – anexa 3 (în L. engleză) 398-399
Fax din 03.08.1992 către Christiania Bank de la Einar Straume 400
Fax 31.07.1992 către Klaveness de la firma SS&Y  (în L. engleză) 401-404
Fax  din 31.07.1992 de la firma HB către Klaveness Chartering (L. engleză) 405-406
Desfăşurător curs valutar 407
Desfăşurător deprecieri curs valutar între 1993 – 2011 408
Fax către Klaveness Chartering de la Morten  Andvig (L. engleză) 409
Certificat valutar (L. engleză) din 31.12.1993 410-411
Memo  din 28.07.1994 către Petromin de la Forum Touche Ross 412-413
Împrumut POI – Christiania Bank 414-416
Fleet Manager`s Report – M V Fortune (L. engleză) 417-418
Evaluare navă Fortune ex 22 Decembrie 1989 (L. engleză) 419-420
Minută întâlnire la Petromin SA Constanţa – 22 mai 1991 421-422
Raport concediu de odihnă Iosif Luminiţa + 2 anexe (file calendar) 423-425
Adresă către Ionescu Dan  din 19.04.1991 de la Firma Bolton Maritime Management Ltd. L. engleză) 426-430
CIS – ordine de zi 13.07.1992 431
Proces verbal nr.16 din 13.07.1992 întocmit de Cărbunaru I.  ş.a. 432-434
Fax din 01.10.1992 către Petromin de la firma Peter Smart Associates 435-436
Notă contabilă nr.50 din 30.06.1998 a CNM Petromin 437-446
Fleet Manager`s Report din 31.12.1992 447-505
Minută întâlnire Board of directors in POI – Oslo 6 mai 1998 + copie xerox 506-512
Minută întâlnire extraordinară Board of directors in POI – Oslo din 16 martie 1998 513-515
Regulament de organizare şi funcţionare serv. Decontări valutare-semnat Iosif Luminiţa 516-518
Adresă CNM Petromin către Iosif Luminiţa 519
Adresă CNM Petromin Serv. Decontări valutare către CA al CNM 520
Adrese CNM Petromin  CA către conducerea CNM Petromin 521
Adresă Petromin SA – Serv. Decontări valutare către Petromin CA şi adresă CNM Petromin  CD către Iosif Luminiţa 522
Adresă Petromin SA – Serv. Decontări valutare către Petromin CA 523
Proces-verbal  încheiat la 10.04.1998 al CD Petromin 524
 

Volumul 142 – Declaraţii învinuiţi

 

Declaraţie olografă Verioti Gheorghe 1-13
Declaraţie olografă Verioti Gheorghe 14-30
Certificat constatator  CCINA Constanţa Of. Registrul Comerţului 31
Adresă Corona Shipping International SRL către CNM Petromin SA 32-33
Fax către Corona Shipping Ltd. de la Europe Finances Services (L. engleză) 34-38
Adresă către CNM Petromin Sa de la Corona Shipping 39-41
Declaraţie olografă Pădurariu Corneliu 42-44
Împuternicire avocaţială nr.85 pt. Verioti Gheorghe 45
Declaraţie învinuit Verioti Gheorghe 46-48
Fişe cazier Verioti Gheorghe 49
Împuternicire avocaţială pentru Verioti Gheorghe 50
Continuare declaraţie Verioti Gheorghe 51-52
Declaraţie olografă Verioti Gheorghe 53-61
Declaraţie învinuit  Seria A nr.073582- 84 a lui Verioti Gheorghe 62-64
Împuternicire avocaţială pt. Verioti Gheorghe 65
Adresă către CNM Petromin de la Corona Shipping International  – fax 66
Fax din 07.02.2003 în L. Engleză. 67-69
Decizia CSJ –Secţia CA nr.253 din 27.01.2000 – dos. 2150/1999 70-73
Fax către Petromin Sa de la Corona Shipping Ltd din 01.06.1998 74
Fax către Corona Shipping de la Petromin 75
Adresă către CNM Petromin de Proiect SA din 31.10.1998 76
Adresă către Petromin de la Corona Shipping 31.10.1998 77-79
Informare a Credit Agricole Indosuez  – London din 19.05.1998 80
Informare First National Bank 22.10.1998 (L. Engleză) 81
Fax Corona Shipping Ltd. către Petromin 82-83
Fax către Corona Shipping către Petromin 04.11.1998 84
Fax către Corona Shipping către Petromin 18.02.2000 85
Fax de la Petromin către FPS  – 26.01.2000 86-87
Adresă către Tribunalul Constanţa de la Petromin 88-91
Încheierea nr.1000 din 24.04.2001 Trib. Constanţa – Secţia com. 92
Hotărârea nr.3 – dos.10/2001 a Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Constanţa – Tribunalul Arbitrar – 27.03.2001 93-97
Decizia nr.253 – dos. 2150 a CSJ – SCA – 27.01.2000 98-101
Încheiere din 29.05.2002 a Trib. Constanţa – SMF 102-103
Sentinţa civilă nr.277 din 14.6.2002 a Trib. Constanţa – SMF 104-109
Document L. Engleze – Baltic Exchange 110
Document L. Engleză – 17.10.2003 – referitor nava Cărbuneşti 111-112
Document L. Engleză – 17.10.2003 – referitor 22 Decembrie 113-115
Scrisoare în L. Engleză de la Euro Finance Service către G. Verioti  25.01.2000 + traduceri în L. Română 116- 122
Fax de la Corona Shipping către CNM Petromin din 26.01.2000 123-125
Fax de la Sinclair Roche &Temperley către Petromin din 16.06.2000 126
Adresă Petromin nr.5050 din 15.06.1999 127
Document în L. Engleză din 28.03.2000 128
Document L. Engleză a Corona Shipping International privind navele 22 Decembrie, Comăneşti, Cărbuneşti şi Bobâlna 129-141
Fax către Petromin de la Nordea Shipping 27.08.2003 (L. Engleză) 142
Fax către Petromin de la Christiania Bank 27.08.2003 (L. Engleză) 143-146
Proces Verbal de negociere între Petromin şi Corona Shipping din 25.07.2000 147-149
Fax 11.08.2003 către Corona Shipping de la Petromin 150
Fax din 09.06.2000 de la Christiania Bank către Petromin (L. Engleză) 151
Fax Christiania Bank către Petromin 25.04.2000 (L. Engleză) 152
Fax Petromin către Corona Shipping (L. Engleză) 11.08.2003 153
Fax Christiania Bank către Petromin (L. Engleză) 09.06.2000 154
Adresă nr.4727/25.02.1999 de la Petromin către FPS 155-158
Hotărârea nr.1 din 21.07.2000 a AGA Petromin 159
Adresă Corona Shipping către Petromin  nr.4977 din 15.07.2000 160-162
Document L. Engleză 163
E-mail-uri  în L. Engleză 164-170
Tabel referitor la pierderile pecuniare a  navelor Fortune 22, Bobâlna şi Cărbuneşti 171
Documente în L. Engleză Baltic Exchange din 13 şi 6.07.2000 172-173
Extrase Market Monitor 174-176
Documente în L. Engleză Baltic Exchange din 4 şi 19.07.2000 177-178
Document L. Engleză ref. la nava Corona Fortune 179
Document L. Engleză ref. la nava Corona Light 180
Document L. Engleză ref. la nava Corona Fury 181
Fax-uri  din 20.07.2000 al Livanos Maritime către Corona Shipping (L. Engleză) 182-189
Documente referitoare navă Corona Fury 190-224
Documente referitoare navă Cărbuneşti 225-226
Adresă PNA către Verioti Gheorghe din 16.04.2004 227
Declaraţie olografă Verioti Gheorghe 228
Ordonanţă din 16.04.2004 a PNA – SCC 229-231
Adresă PNA către Verioti Gheorghe din 04.05.2004 232
Ordonanţă PNA – SCC din 04.05.2004 233-234
Memoriu  Verioti Gheorghe din 23.04.2004 către PNA 235-236
Obiecţiuni la raportul de expertiză tehnico-maritimă şi financiar contabilă datat 15.03.2004  a lui Verioti Gheorghe 237-243
Decizia nr.253- dos.2150/1999 a CSJ – SCA din 27.01.2000 244-247
Convenţii civile de prestări servicii 248-251
Certificat constatator nr.82924 din 05.07.2000 a CCINA Constanţa 252
Răspuns E-mail al MIMMC către administratorul  SC Corona Shipping 253
Fax din 27.08.2003 al Nordea Shipping către Petromin 254-257
Fax din 09.06.2000 a lui Christiania Bank către Petromin 258-259
Adresă PNA – Cabinet PG din 22.03.2004 către Verioti Gheorghe 260
Memoriu Verioti Gheorghe 15.03.2004 261-262
Încheierea nr.1000 din dos.1772/COM/2001 din 24.04.2001 a Trib. Constanţa – SCA 263
Hotărârea nr.3 – dos. 10/2001 a CCINAC – Trib. Arbitrar 264-269
Încheiere din 29 mai 2002 – dos.107/MF/2002 a Trib. Cţa. – SMF 270-272
Sentinţa civilă 277 dos.107/MF/2002 din 14.06.2002 a Trib,. Cţa. – SMF 273-277
Cerere de recurs la sentinţa civilă 277/14.06.2002 a Petromin 278-282
Cerere constatare  nulitate a facturilor ce au ca obiect navele Fortuna, Corona , Corona Luck, Corona Fury şi Corona Light din 11.03.2002 283-286
Decizia 253 – dos. 2150/1999  din 27.01.2000 a CSJ – SCA 287290
Adresa 8920 din 18.09.1997 a Căpităniei Portului Constanţa către Petromin 291
Certificat nr.M/16217 din 12.10.1992 (L. Engleză) + traducere 292-293
Certificat nr. M/12419 din 13.07.1992 (L. Engleză) + traducere 294-295
Certificat nr. M/12418 din 12.10.1992 (L. Engleză) 296
Memorandum  din 03.08.2000 în L. Engleză 297
Proces-verbal prezentare material de urmărire penală seria B nr.0096084 – Verioti Gheorghe 298
Împuternicire avocaţială pt. Verioti Gheorghe 299

 

Volumul 143 -Anexă la declaraţiile de învinuire a lui Verioti Gheorghe pag. 22

Fotografii nava Comăneşti 11-28
Fotografii nava Corona Fury 30-74
Fotografii nava Cărbuneşti 76-120
Fotografii nava MV Fortune 22 122-49
Fotografii nava MV Fortune 22 151-84
 

Volumul 144 – Declaraţii învinuiţi

Declaraţie olografă Chiforeanu Florentin 1-2
Împuternicire avocaţială pt. Chiforeanu Florentin 3
Declaraţie învinuit Chiforeanu  Florentin 4-5
Adresă PNA către Chiforeanu Florentin 6
Fişe cazier judiciar Chiforeanu Florentin 7
Petiţie Chiforeanu Florentin – către PNA 8
Adresă PNA către Chiforeanu Florentin 9
Obiecţiuni la raportul de expertiză tehnico-maritimă şi financiar contabilă – Chiforeanu Florentin 10-30
Declaraţii de încredere din 29.12.1993 – Caraiani Andrei 31-32
Addendum-uri  nr.3 la contractul de b/b  din 29.12.1993 privind navele Histria Sun şi Histria Star 33-34
Proces verbal prezentare material de urmărire penală seria B nr.0096052 privind pe Chiforeanu Florentin 35
Declaraţie olografă Bâclea Adolf 37
Declaraţie martor Bâclea Adolf 38
Împuternicire avocaţială Bâclea Adolf 39
Declaraţie învinuit Bâclea Adolf 40-41
Fişe cazier Bâclea Adolf 42
Adresă PNA către Bâclea Adolf 43
Memoriu Bâclea Adolf adresat PNA 44
Solicitări Bâclea Adolf către PNA 45
Adresă PNA către Bâclea Adolf 46
Solicitare Bâclea Adolf către PNA 47
Proces-verbal prezentare material de urmărire penală seria B nr.0096077 – 0096078 privind Bâclea Adolf 48-49
Pagină albă 50
Declaraţie de martor Oancea Viorel 51
Declaraţie olografă Oancea Viorel 52-53
Declaraţie învinuit Oancea Viorel seria A nr.073675 54
Fişe cazier Oancea Viorel 55
Proces verbal începerea  urmăririi penale din 06.04.2004 privind pe Oancea Viorel 56-57
Proces verbal de aducere la cunoştinţă a învinuirii din 06.04.2004 privind pe Oancea Viorel 58
Declaraţie olografă Oancea Viorel 59
Proces verbal prezentare material de U.p. seria B nr.0096094 privind pe Oancea Viorel 60
Declaraţie olografă Oancea Viorel 61
Pagină albă 61 bis 1
Adresă PNA către Preşedinţia României 61 bis 2 – 61 bis 14
Adresă Adm. Prezidenţială – DCLAPJ către M.J. 62
Adresă Preşedinţia României către Ministrul Justiţiei 63-64
Adresă M.J. către PNA – Cabinet PG – 480/C/2003 65
Proces verbal de începere a u.p. 01.08.2003 privind pe Băsescu Traian 66 69
Proces verbal de aducere la cunoştinţă a învinuirii  01.08.2003 – Băsescu Traian 70-72
Declaraţie olografă – Băsescu Traian 73-81
Împuterniciri avocaţiale – Băsescu Traian 82-84
Declaraţie învinuit Băsescu Traian 85
Adresă cazier  judiciar – privind pe Băsescu Traian 86
Adresă CSJ către PNA 87
Adresă PNA  către CSJ 88
Cerere recuzare procurori de către Băsescu Traian 89-93
Adresă PCSJ nr.2772/C/2003 către PNA de înaintare a ordonanţei de respingere a cererii de recuzare 94-105
Adresă PNA Cabinet PG către PCSJ 106-107
Solicitare Cab. Avocatură către PNA 108-109
Adresă PNA către Cab. Avocatură 110-111
Adresă PNA către Cab. Avocatură 112
Adresă PNA către Cab. Avocatură 113
Solicitare Băsescu Traian către CSJ 114-117
Plângere Băsescu Traian către PCSJ 118-122
Proces verbal din 10.09.2003 încheiat de PNA 123
Proces verbal din 06.-08.2003 încheiat de PNA 124
Adresă PNA către Cab. Avocatură 125
Confirmare fax 126
Proces-verbal din 28.07.2003 încheiat de PNA 127
Citaţie PNA către Băsescu Traian 128
Proces-verbal de înmânare a citaţiei 129
Comunicare PNA către Cab. Avocatură 130-131
Confirmare fax 132
Proces-verbal din 15.08.2003 al PNA 133
Adresă PNA către Băsescu Traian 134
Confirmare fax 135
Ordonanţă de admitere plângere împotriva măsurii de fixare a termenului pt. prezentarea materialului u.p. şi a cererii de prelungire a acestuia 25.05.2004 privind pe Băsescu Traian 136-137
Plângere Băsescu Traian împotriva ordonanţei 20/P/2002 din 18.05.2004 138
Solicitare amânare prezentare u.p. Traian Băsescu 139
Proces verbal din 20.05.2004 a PNA 140
Ordonanţă de admitere parţială a cererii de amânare a prezentării mat. de u.p. privind pe Băsescu Traian – 18 mai 2004 141-142
Comunicare PNA către T. Băsescu 143
Confirmare fax 144
Proces-verbal  din 10 mai 2004 încheiat de PNA 145-146
Proces verbal din 10 mai 2004 încheiat de PNA 147
Proces verbal din 10 mai 2004 încheiat de PNA 148
Proces verbal din 5 mai 2004 încheiat de PNA 149
Ordonanţă PNA cabinet PG 16.04.2004 privind pe Băsescu Traian 150-151
Plângere Băsescu Traian adresată PNA nr.2798 din 15.04.2004 152-154
Comunicări PNA către Traian Băsescu 155-156
Ordonanţă din 06.04.2004 încheiată de PNA Cab.P.G. Adj. 157-158
Plângere Traian Băsescu împotriva raportului de expertiză 159
Sentinţa nr.125 – dos.3990/2003 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie din 12.12.2003 privind examinarea plângerilor formulate de Traian Băsescu împotriva u.p. 160-165
Rezoluţie din 13.08.2003 a PCSJ privind plângere formulată de T. Băsescu la u.p. 166-169
Adresă PCSJ către Cab. avocatură 170
Solicitare Traian Băsescu adresată CSJ de anulare a actelor procedurale privind începerea u.p. 171-174
Plângere Traian Băsescu adresată PCSJ privitor la Procesul verbal de începere a urmăririi penale din 01.08.2003 175-179
Rezoluţie din 13.08.2003 a PCSJ Cabinet  de soluţionare a plângerii lui Traian Băsescu împ. începerii u.p. 180-183
Notă din 8 mai 2003 a PNA – SCC privind existenţa săvârşirii unor infracţiuni ce intră în competenţa specială a PNA în derularea afacerii Petromin 184-186
Proces-verbal din 5.05.2004 încheiat de PNA – SCC 187
Comunicare PNA către Traian Băsescu din 04.05.2004 188-191
Ordonanţă de admitere a cererii de probe şi respingerea obiecţiilor la expertiză din 04.05.2004 192-193
Plângere Traian Băsescu  împotriva raportului de expertiză 194-209
Adresă nr.383/11.05.2004 a PMB către PNA prin care Traian Băsescu aduce la cunoştinţă PNA că nu are timpul necesar studierii dosarului în care este învinuit argumentând că este cuprins în activităţile primăriei ataşând documentaţia doveditoare. 210- 304
Pagină albă 306
Declaraţie olografă Achimescu Georgeta 307-308
Declaraţie învinuit Achimescu Georgeta 309-310
Cazier judiciar Achimescu Georgeta 311
Declaraţii olografe Achimescu Georgeta 312-314
Convenţii civile prestări servicii – Corona Shipping 315-318
Adeverinţă Corona Shipping 319
Ordinul nr.455 din 29.06.2000 al MMPS 320
Regulament propriu de organizare şi funcţionare al ITM 321-338
Proces verbal de prezentare material de u.p,. seria B nr.0096072 privind pe Achimescu Georgeta 339
Pagină albă 340
Declaraţie olografă Toma Petru 341
Declaraţie învinuit Toma Petru 342-343
Fişă cazier judiciar Toma Petru 344
Adresă a IPJ Constanţa către PNA de înaintare a raportului de constatare tehnico-ştiinţific grafic privind pe Toma Petre 345-357
Fişa postului consilier juridic principal Toma Petru 358-359
Proces verbal prezentare material u.p. seria B nr.0096082 – 0096083 Toma Petru 360-361
Pagină albă 362
Declaraţii olografe Dan Ion 363-366
Declaraţie învinuit Dan Ion 367
Cazier  Judiciar Dan Ion 368
Declaraţii olografe Dan Ion 369-370
Proces verbal de prezentare material u.p.  seria B nr.0096043 – Dan Ion 371
Pagină albă 372
Declaraţii olografe Culeţu Dănuţ 373-384
Împuternicire avocaţial pt. Culeţu Dănuţ 385
Declaraţie de învinuit Culeţu Dănuţ 386-387
Fişă cazier Culeţu Dănuţ 388
Solicitare Cab. Avocatură  către  PNA 389
Adresă PNA către Cab. Avocatură  + 2 anexe estras Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului 390-392
Declaraţie olografă Culeţu Dănuţ 393
Comunicare PNA către Culeţu Dănuţ 05.04.2004 394
Adresă Cab. Avocatură către PNA referitor la înv. Constantinescu Mihail, Culeţu Dănuţ şi Ionescu Aurel 395-400
Cerere eliberare copii documente Culeţu Dănuţ 401
Proces-verbal de prezentare material u.p. seria B nr.0096026 privind Culeţu Dănuţ 402
Pagină albă 403
Declaraţii olografe Concegulian Ervant Ilie 404-407
Împuternicire avocaţială ptr. Concegulian Ervant Ilie 408
Declaraţie învinuit Concegulian Ervant Ilie 409-410
Cazier judiciar  Concegulian Ervant Ilie 411
Declaraţie olografă Concegulian Ervant Ilie 412
Comunicare PNA către Concegulian Ervant Ilie 413
Memoriu adresat PNA de către Concegulian Ervant Ilie 414
Proces-verbal de prezentare material u.p. seria B nr.0096061 – Concegulian Ervant Ilie 415
Declaraţie olografă Concegulian Ervant Ilie 416
 

Volumul 145 – Declaraţii învinuiţi

 

Declaraţii olografe Caraiani  Andrei 1-10
Declaraţie învinuit  Caraiani Andrei seria A nr.001144 11-12
Fax către PNA transmis de Caraiani Andrei ce cuprinde diferite aspecte legate de cauză 13
Fax declaraţie Caraiani Andrei + diverse documente în L. Engleză privind cauza 14-31
Declaraţie olografă Caraiani Andrei 32
Comunicare PNA către Caraiani Andrei 33
Obiecţiuni Caraiani Andrei privitor la cauză 34-44
Proces-verbal de prezentare material u.p. seria B nr.0096054  Caraiani Andrei 45
Pagină albă 46
Adresă PNA către Preşedinţia României privind pe Novac Aurel 47-47 bis 4
Adresă Preşedinţie către MJ privind declanşarea procedurilor legale pt. angajarea răspunderii numiţilor Băsescu, Teodoru şi Novac. + Informare 48-50
Adresă M.J. către PNA Cabinet PG 50 bis
Declaraţie olografă Novac Aurel 51-53
Proces verbal de începerea u.p. din 5.08.2003 privind pe Novac Aurel 54-55
Proces verbal de aducere la cunoştinţă a învinuirii pt. Novac Aurel 56-57
Declaraţie învinuit Novac Aurel 58-59
Solicitare cazier judiciar Novac Aurel 60
Fax adresat de Aurel Novac Căpităniei Portului Constanţa 61
Hotărâre AGA din 29.09.1994 a Petromin 62
Comunicare Petromin  AGA către Novac Aurel 63
Adresă FPS către Petromin 64
Adresă FPS către Petromin 65
Declaraţie angajament Caraiani Andrei înreg. La Căpitănia Portului Constanţa nr.5751/22.11.1994 66
Solicitare Caraiani Andrei Căpităniei Zonale Constanţa înreg. La Căpitănia Portului Constanţa sub nr.5750 din 22.11.1994 67
Informare Andrei Caraiani  înreg. La Căpitănia Portului Constanţa nr.5777/C/ 29.11.1994 68
Adresă Autoritatea Navală Română  către Aurel Novac de înaintare a xerocopiilor documentelor solicitate de acesta 69-79
Declaraţie olografă Novac aurel 80
Adresă PNA către Novac Aurel 81
Memoriu Novac adresat PNA 82-84
Adresă AGA Petromin către S. Nave în Conservare 85
Adresă FPS către Petromin de informare că s-a aprobat vânzarea activului navei Bicaz 86
Adresă FPS către Petromin de informare că s-a aprobat vânzarea activului navelor  Bicaz, Banat şi Crişana 87
Hotărâre AGA Petromin din 29.09.1994 88
Memorandum of Agrement încheiat la 18.11.1994 între Petromin şi Shipping Company (L. Engleză) 89-93
Awarding protocol  (L. Engleză) 94
Adresă Petromin către Căpitănia Zonală Constanţa de informare că s-a aprobat vânzarea navei Bicaz 95
Adresă Petromin către Căpitănia Zonală Constanţa de retragere a pavilionului şi radierea navei Bicaz 96
Declaraţie angajament a Petromin semnată de Caraiani Andrei 97
Informare către Inspectoratul navigaţiei civile înreg. La Căpitănia Portului Constanţa sub nr.5778/C/23.11.1994 98-99
Ordinul nr.429 din 29.11.1994 al Ministrului Transporturilor 100
Adresă Insp. Navigaţiei Civilă către Căpitănia Portului Constanţa 101
Proces verbal prezentare material u.p. seria B nr.0096042 Novac Aurel 102
Împuternicire avocaţială pt. Novac Aurel 103
Pagină albă 104
Adresă PNA Cabinet pG către Preşedinţia României privind pe Teodor Paul 105-105 bis 4
Adresă Preşedinţie către M.J. 106-108
Proces verbal de începere a urmăririi penale 05.08.2003 privind pe Teodoru Paul 109-110
Proces verbal de aducere la cunoştinţă a învinuirii 08092003 privind pe Teodoru Paul 111-112
Adresă M.J. către PNA Cab.PG privind pe Băsescu, Novac şi Teodoru 112 bis
Declaraţie olografă Teodoru Paul 112-114
Declaraţie învinuit Teodoru Paul 115-116
Solicitare cazier judiciar pt. Teodoru Paul 117
Declaraţie olografă Teodoru Paul 118
Comunicare PNA către Teodoru Paul 119
Declaraţie olografă Teodoru Paul 120-123
Proces verbal prezentare material u.p. seria B nr.0096029 privind pe Teodoru Paul 124
Pagină albă 125
Declaraţie olografă Dobre Sergiu 126-133
Împuternicire avocaţială pt. Dobre Sergiu 134
Declaraţie învinuit Dobre Sergiu seria A nr.073745- A 073748 135-136
Proces verbal din 10.06.2004 de punere sub învinuire a lui Dobre Sergiu 137
Declaraţie olografă Dobre Sergiu 138
Comunicare PNA către Dobre Sergiu 139
Ordonanţă de respingere a cererii de efectuare a expertizei grafoscopice 17.06.2004 privind Dobre Sergiu 140-141
Proces-verbal de prezentare a materialului de u.p. seria B nr.0096089-seria B 0096093 privind Dobre Sergiu 142-143
Pagină albă 144
Proces verbal de începere a u.p. din 20.04.2004 privind Cucu Zoia şi Dobre Sergiu 145-146
Proces verbal de aducere la cunoştinţă a învinuirii 20.05.2004 pt. Cucu Zoe 147
Declaraţii olografe Cucu Zoe 148-152
Împuternicire avocaţială pt. Cucu Zoe 153
Declaraţie învinuit  seria A nr.073732 – seria A 073733 Cucu Zoe 154-155
Notă de probatoriu şi obiecţiuni la raportul de expertiză  formulate de Cucu Zoe 156-157
Comunicare PNA către Cucu Zoe 158
Ordonanţă de respingere a cererii de efectuare a expertizei grafoscopice solicitate de Cucu Zoe 159-160
Proces verbal de prezentare a materialului de u.p. seria B nr.0096075 Cucu Zoe 161
Pagină albă 162
Declaraţie olografă Rasica Mihai 163-166
Pagină albă 167
Completare declaraţie olografă  Rasica Mihai 168-171
Declaraţie învinuit Rasica Mihai 172-174
Declaraţie olografă Rasica Aurelia 175
Declaraţie  olografă Răşică Mihai 176
Petiţie Răşică Mihai 177-178
Adrese de înaintare a scrisorilor   numitului Mihai Răşică , de către ambasador Costin Georgescu,  ministrului de externe Mircea Gioană. 179-185
Comunicare a Ministerului afacerilor Externe  la memoriul lui Răşică Mihai 186
Memorandum Interior  MAE – DAD 187
Înscrisuri olografe (copii xerox) 188-195
Informare MAE – Direcţia Arhive Diplomatice către consilier Răşică Mihai 196
Adresă a Ambasadei României în Cipru către MAE 197-198
Proces verbal prezentare material de u.p. seria B nr.0096067 a Răşică Mihai 199

 

  1. Mijloace materiale de probă:

– 4 casete audio-video (3 Panasonic tip HD Master, respectiv Extra EC – 60, cu seriile constructive 81139CA1, 80N2ACA1 şi 81139CA1; şi casetă marca TDK tip MP position cu seria constructivă ALAB315 P5 90HMPP), reprezentând audieri ale învinuitului Băsescu Traian şi cereri formulate de acesta;

– o casetă audio-video marca Maxell tip M180 cu seria constructivă 05053D13 E-180 reprezentând înregistrarea conferinţei de presă a învinuitului Băsescu Traian, din anul 1992; toţi suporţii magnetici sunt sigilaţi cu sigiliul „Ministerul Public PNA nr.169” pe suport de ceară.

 

  1. Comentarii la apărările formulate de învinuiţi şi inculpaţi

Referitor la apărările inculpaţilor şi învinuiţilor, constatăm că acestea sunt neîntemeiate, formulate doar cu scopul ca aceştia să scape de răspunderea penală pentru săvârşirea faptelor care le-au comis; de asemenea, opiniile formulate de experţii parte pentru unii dintre învinuiţi cu prilejul efectuării expertizei tehnico-maritime şi financiar-contabile, sunt făcute doar cu scopul de a-i apăra pe învinuiţi, pe baza unor interpretări subiective, fără corespondent în actele şi documentele care există la dosarul cauzei.

  1. Astfel, în ceea ce priveşte susţinerile învinuiţilor şi alte experţilor parte, referitoare la fazele premergătoare asocierii cu firma Klaveness şi semnificaţia scrisorilor de intenţie, în sensul că s-au purtat lungi negocieri pentru a se ajunge la acest moment, se observă în mod concret că în volumul nr.9, fila 4 de la dosarul cauzei se menţionează că începerea negocierilor între Torvald Klaveness şi Petromin au avut loc la data de 8 aprilie 1991, unde conform programului întocmit de norvegieni, la început, urma să se prezinte între orele 10-11 la sediul Klaveness, prezentarea grupului, între orele 1230 şi 14 00 au luat prânzul , între orele 14 – 16 au continuat discuţiile legate de proiectul de cooperare, s-au odihnit, iar la 1830 -1900 delegaţia a fost preluată de la Grand Hotel, iar la orele 1930 au luat cina la hotel Continental. După ce au semnat cele 2 scrisori de intenţie, d-nii Băsescu Traian, Bunea Alexandru şi Marinescu Călin Dragomir au revenit în ţară  cu materiale de prezentare a grupului Torvald Klaveness, model (draft) al scrisorii de intenţie, model al contractului JV, toate între Petromin Shipping Company şi Klaveness Chartering Oslo. În concluzie rezultă că pe data de 8 aprilie 1991 s-au demarat negocierile pentru constituirea unei companii mixte de cooperare între un departament din grupul Torvald Klaveness şi CNM Petromin SA.

Studiind programul întocmit pentru delegaţie şi nota de cazare de la hotelul Grand Hotel Oslo (vol.8 fil.305), rezultă că învinuitul Băsescu Traian a stat la hotel în perioada 7-12 aprilie 1991, iar ziua de 8 aprilie 1991 i s-a întocmit un program special complet de Torvald Klaveness. Se poate concluziona că învinuitul Băsescu Traian nu a fost prezent pe data de 8 aprilie la deschiderea sesiunii de comunicări IMO.

Experţii parte în raportul întocmit de aceştia analizează situaţia celor 227 de nave aparţinând fostei întreprinderi IEFM Navrom Constanţa, care ulterior, s-a împărţit în trei societăţi , respectiv CNM Navrom Constanţa cu 90 de nave, CNM Romline cu 73 de nave şi CNM Petromin SA cu 64 de nave, precum şi datoriile acestora. În realitate expertiza s-a efectuat asupra a 16 nave şi nu a întregii flote maritime româneşti. Analiza pe care aceştia o fac nu cuprinde navele 22 Decembrie, Cărbuneşti, Barboşi şi Bujoreni, care au fost construite după anul 1990, aceste fiind nave noi. Mai mult, înainte de a fi “vândute” către subsidiare, din cele 15 nave 4  nave (Breza, Callatis, Bicaz şi Bârlad) au fost refuzate că nu îndeplineau standardele internaţionale.

În raportul anual întocmit la 31.12.1992 de directorii Petromin Overseas Inc. (vol.75 fil.2 verso) se precizează că înfiinţarea  acestei societăţii a avut drept scop retehnologizarea navelor la standarde internaţionale, introducerea navelor pe piaţa shipping-ului internaţional şi acordarea unei clase superioare pentru navlositori. Trebuie menţionat faptul că, în anul 1996 cu ocazia încheierii contractului de management între Petroklav Management Inc. cu sediul în Liberia şi Torvald Klaveness A/S Oslo, în anexa la acesta navele  22 Decembrie (Fortune 22), Cărbuneşti, Comăneşti, Bobâlna, Borzeşti, Băneasa, Barboşi , Băceşti aveau clasa Lloyd’s , iar navele Balota, Baia de Aramă, Baia de Criş şi Bujoreni aveau clasa dublă RNR şi Germanischer Lloyd (vol.121 filele127-128).

Vom explica ce semnificaţie au actele eliberate de Lloyd’s Register , Germanischer Lloyd. şi Registrul Naval Român .

Cazuri de nave maritime care nu posedă acte de clasă eliberate de o societate de clasificare recunoscută mai există încă, dar ele  sunt foarte rare şi se referă la un număr restrâns de nave vechi care navigă în bazine închise. Ele sunt de regulă în stare tehnică atât de precară încât nici o societate de clasificare nu le-ar elibera certificate de clasă  fără să-şi compromită numele. Aceste nave navigă fără asigurări de corp, maşini şi răspundere civilă şi se află la un pas de piraterie. Certificatele de clasă se eliberează de societăţile de clasificare în urma unor inspecţii deosebit de exigente. În ce priveşte navele noi, societăţile de clasificare alese şi mandatate de armatori supraveghează şi verifică calitatea tuturor elementelor constructive ale navei, inclusiv maşini şi aparatura de navigaţie din momentul punerii chilei (prima foaie de tablă de la fundul navei) şi până la ultimul test de bună funcţionare a ultimului agregat .

Importanţa actelor eliberate de societăţile de clasificare este deosebită, fără acte de clasificare asiguratorii CASCO şi P&I  refuză să asigure nave fără a mai vorbi de faptul că majoritatea covârşitoare a  navlositorilor refuză să angajeze nave neclasificate şi neasigurate pentru transportul mărfurilor. Foarte mulţi navlositori impun chiar limite de vârstă a navelor, în ceea mai mare parte 15 ani pornind de la realitatea că navele mai vechi au de regulă probleme tehnice care se agravează odată cu înaintarea în vârstă (ca  şi omul). Cu ocazia fiecărei inspecţii, inspectorii societăţilor de clasificare, impun efectuarea  tuturor reparaţiilor considerate de ei necesare ca o condiţie categorică înainte de eliberarea sau prelungirea valabilităţii certificatelor de clasă. Cum Registrul Naval Român nu era o societate recunoscută de marile companii de asigurare ca o societate de clasificare de prim rang cum este  Lloyd’s Register , banca a acceptat ca şi celelalte 4 nave să aibă şi clasa Germanischer Lloyd. Cum Registrul Naval Român avea contract de cooperare şi suplinire reciprocă, certificatele eliberate de RNR  au fost recunoscute fără probleme de Germanischer Lloyd care au eliberat pe baza lor noile certificate cu antetul societăţii Germanischer Lloyd. În ceea ce priveşte Lloyd’s Register of Shipping aceasta este o societate britanică fiind înfiinţată iniţial , ca o asociaţie a asiguratorilor englezi din Londra profilată în principal pe asigurării maritime, activând deja din secolul al XVII. Lloyd’s este o asociaţie foarte puternică şi astăzi. Pe lângă asiguratorii Lloyd’s s-au format şi societăţi legate de transportul maritim şi în speţă Lloyd’s Register of Shipping ceea mai veche societate de clasificare a navelor. În afară de efectuarea de inspecţii şi eliberarea de certificate de clasă, Lloyd’s Register of Shipping are o imensă bancă de date ce conţine ample informaţii despre flota mondială. Datorită unui sistem informaţional vast, Lloyd’s urmăreşte fiecare navă din momentul începerii construcţiei, pe întreaga perioadă de exploatare şi până când nava este dezarmată (vândută ca fier vechi) sau încetează să existe din alte motive. Lloyd’s Register of Shipping publică o mare parte din informaţiile ce le deţine, în banca sa de date, în diferite publicaţii, care se adresează unor  grupuri de cititori cu interese diferite, ceea mai utilizată fiind Registrul de Nave “Register Books”.

În nota de fundamentare întocmită de ministerul transporturilor (vol.8 fil.263) se arată că scopul principal al creării holdingului Petromin Overseas Inc este creşterea veniturilor Petromin prin exploatarea normală a navelor, retehnologizarea acestora şi clasificarea de către societatea engleză Lloyd’s  . Totodată împreună cu Torvald Klaveness Group se va realiza un management eficient iar salariaţii vor fi specializaţi la standarde internaţionale privind modul de exploatare al navelor, obţinând un beneficiu la 30.06.1998 de 23,5 mil. USD. Toate aceste obiective menţionate mai sus au fost realizate mai puţin veniturile, beneficiile  şi păstrarea   proprietăţii navelor.

Experţii parte desemnaţi de învinuitul Băsescu Traian, în opinia lor separată, apreciază că:

O dată cu descentralizarea comerţului exterior din 1990, prin desfiinţarea ICE-urilor, care aveau exclusivitatea încheierii contractelor externe, diminuarea drastică a exporturilor şi modificarea condiţiei CIF în FOB cu consecinţa încetării monopolului navelor, cu pavilion român ca şi sistarea oricăror subvenţii de la stat a lăsat flota română într-o piaţă liberă şi concurenţială cu şanse minime de supravieţuire. Menţionăm că flota română a fost construită şi concepută ca o flotă de casă aservită necesităţilor centralizate româneşti.”

La întâlnirea Board of Directors Petroklav Inc. Bahamas ţinută la Bucureşti în 29.01.1992 la ambasada Norvegiei unde aceştia au servit cina şi la care a participat şi ministrul transporturilor înv. Băsescu Traian, în partea finală a hotărârii în ceea ce priveşte exploatarea flotei se precizează:

(9) Constanţa port de transfer către Dunăre.

Ca urmare a schimbărilor din ţările Europei de Est unele ţări nu se por baza pe Uniunea Sovietică pentru furnizarea de materii prime şi vor importa mai mult cărbune şi minereu de fier din străinătate. Ne aşteptăm ca foarte mari cantităţi de materii prime să fie transportate pe mare către Constanţa şi apoi cu barje pe Dunăre către Austria, Ungaria, Cehoslovacia şi Germania. Vom localiza industria în această zonă şi îi vom influenţa să folosească Dunărea unde Petroklav ne-ar putea asista în transportul pe mare”.

Experţii nu au avut în vedere acest ultim punct care îi lămurea foarte bine asupra perspectivelor industriei româneşti şi exploatarea vrachierelor aflate în dotarea CNM Petromin.

În ceea ce priveşte motivaţia experţilor parte privind starea generală precară a flotei exprimată de raportul Dăscălescu din octombrie 1989 facem următoarele precizări:

  • Raportul se referă la navele tip petrolier din componenţa flotei şi parţial la mineraliere, obiectul  afacerii Klaveness , unde la capitolul piese de schimb “import vest „ fiind nominate numai 5 mineraliere (Balota- 50.000USD, Băceşti – 39.000USD, Băneasa – 64.000 USD, Bobâlna -74.900 USD, Bujoreni -71.500 USD – valoare piese schimb import totalizând 299.300 USD faţă de necesarul pentru nave mineraliere de 1.415.280 USD) în timp ce alte 7 mineraliere angajate nu necesitau nici un fel de reparaţii ( Borzeşti şi Bujoreni construite în 1982, Baia de Criş construită în 1984, Comăneşti 1989, Cărbuneşti – 1990 şi cu atât mai puţin 22 Decembrie construită şi dată în exploatare în 1993)

 

Scrisoarea de intenţie semnată de învinuitul Băsescu Traian şi reprezentanţii CNM Petromin şi Klaveness Chartering Oslo conform practicii internaţionale şi a standardului întocmit de International Trade Center UNCTAD, este specifică pentru crearea de societăţi mixte Joint Venture, (între două societăţi comerciale). Astfel în preambulul acestei scrisori se face precizarea:  Departamentul Marinei Civile de pe lângă MLPTAT a Republicii România, Petromin Shipping Company şi Klaveness Chartering,  ultimele două vor înfiinţa o companie mixtă care se va numi Petroklav. Celelalte puncte sunt subsidiare sau puse în plus cum recunosc experţii parte,  nerealizându-se în viitor. Cum am mai menţionat, această scrisoare de intenţie constituie cadrul, iar cealaltă semnată de Petromin este o detaliere a colaborării.

Se invocă Legea 15/1990 art.35 în care se specifică faptul că  CNM Petromin  poate înfiinţa pe baza acestui act normativ societăţi comerciale în străinătate fără a fi necesară aprobarea Guvernului. Studiind Legea 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale  în art. 35 se prevede :” regiile autonome şi societăţile comerciale cu capital parţial şi total de stat se pot asocia între ele sau cu terţe persoane juridice sau fizice, române sau străine în scopul înfiinţării de noi societăţi comerciale”

Decretul nr. 52/1975 privind participarea unităţilor economice române la societăţi mixte în străinătate ,la art. 4 şi 5 prevede următoarele:” unităţile economice române vor participa la constituirea de societăţi mixte în străinătate în ţările în care legislaţia asigură condiţii reciproc avantajoase,în vederea desfăşurării unei activităţi economice eficiente. Condiţiile privind constituirea, organizarea, durata şi funcţionarea societăţilor mixte, drepturile şi obligaţiile părţilor, modalităţile de formare a capitalului social, precum şi criteriile de repartizare a beneficiului şi alte clauze specifice, se prevăd în documentele încheiate de părţi – contract de societate, statut şi documentaţii de fundamentare tehnico – economică, – cu respectarea dispoziţiilor legislaţiei ţării pe teritoriul căreia societatea îşi are sediul şi dispoziţiilor prezentului decret”

Din cele prezentate mai sus, rezultă că Legea 15/1990, are aplicabilitate numai pe teritoriul României, iar persoanele juridice străine, se pot asocia cu terţe persoane juridice sau fizice romane, numai pe teritoriul României. Decretul nr. 52/1975 face referire la  participarea unităţilor economice româneşti la societăţile mixte în străinătate, cu respectarea dispoziţiilor legislaţiei  pe teritoriul căreia societatea îşi are sediul , în speţă Liberia.

De altfel studiind Corporate Register, vol.13, al societăţii Comăneşti Inc. Liberia, se observă că aceasta s-a înfiinţat în baza legii Liberian Business Corporation Act , Section 1.4 şi nu a Legii nr. 15/1990 cum afirmă experţii parte.  În consecinţă, rezultă că se aplica Decretul nr. 52/1975 şi că era necesară aprobarea de guvern.

Experţii parte afirmă în raportul întocmit, că  la vol.138, se află un material intitulat descrierea grupului Torvald Klaveness, pe care delegaţia română, reprezentând ministerul transporturilor, le-a primit în perioada 19-22 martie 1991, cu ocazia semnării protocolului celei de-a XV sesiuni a Comisiei Mixte  româno – norvegiene de cooperare economică industrială, tehnologică şi ştiinţifică.

Precizăm că, vol.138 reprezintă “urma” la dosarul penal al PNA,  acestea fiind  unele fotocopii, efectuate din documentele existente la vol. 9, intitulat structura companiei Torvald Klaveness. În acest dosar există un opis întocmit de partea norvegiană numerotat de la 1 la 10, în care se menţionează  programul vizitei din 8 aprilie 1991 a delegaţiei române precum şi proiectele de documente, necesare constituirii societăţii mixte. În acest volum este ataşat şi documentul, descrierea grupului Torvald Klaveness în original. În concluzie, rezultă că aceste documente au fost luate cu ocazia vizitei din 8 aprilie 1991, a delegaţiei române la sediul Torvald Klaveness şi nu în perioada 19-22 martie 1991 cu ocazia semnării Protocolului de cooperare mixtă româno-norvegiană.

În perioada 19-22 martie 1991 la Bucureşti s-a semnat Protocolul celei de-a XV sesiuni a Comisiei interguvernamentale româno-norvegiene  de cooperare economică , industrială, tehnologică şi ştiinţifică.

La punctul II al protocolului intitulat “Examinarea stadiului actual şi perspectivele cooperării economice , industriale, tehnologice şi ştiinţifice dintre România şi Norvegia” la alin. 3 se stipulează „ cele două părţi au luat notă  de potenţialul economic existent în cele două ţări , precum şi dorinţa lor de a adânci cooperarea  economică bilaterală în domenii ca:  construcţia de nave, transportul maritim, exploatarea portuară, industria îngrăşămintelor, activităţi offshore de explorare şi exploatarea zăcămintelor marine de ţiţei, electrotehnică, energie, agricultură şi industrie alimentară, mediu înconjurător; o listă a propunerilor de cooperare este anexată (anexa IV)”

În anexa IV,este cuprinsă lista proiectelor de cooperare, propusă de partea română astfel:

Ministerul Resurselor şi Industriilor

Regia Autonomă RENEL

Cooperarea dintre regia autonomă RENEL şi firme norvegiene pentru executarea pe terţe pieţe, de linii electrice aeriene, staţii de transformare, centrale termice şi hidroelectrice, precum şi executarea de studii şi proiecte în domeniul energetic.

Departamentul Industriei Construcţiilor de Maşini

  1. Cooperarea dintre şantierele  româneşti din  Constanţa, Mangalia, şi Olteniţa şi  firme norvegiene  pentru  achiziţionarea  de  tehnologie  şi  echipamente  pentru  construcţiile  navale.
  2. Modernizarea  producţiei  de  echipamente  navale (grupuri diesel, compresoare,  pompe,

  ventilatoare, instalaţii  frigorifice,radare) din  întreprinderile româneşti : ICM  REŞIŢA  FAUR  BUCUREŞTI, TIMPURI  NOI  BUCUREŞTI; Uzinele  mecanice  din  Galaţi şi Constanţa, şi  Tehnofrig  Cluj.

În continuare în protocolul încheiat se mai menţionează “că delegaţia română solicită sprijinul Norvegiei pentru formarea cadrelor prin acordarea de burse de studii, schimburi de specialişti, organizarea de cursuri de instruire pe termen scurt, în special în domeniile construcţiilor navale, operării portuare, industriei îngrăşămintelor, mediului înconjurător, industriei alimentare şi în alte sectoare de interes reciproc.”

Mai există la protocolul respectiv anexa III cuprinzând lista proiectelor de cooperare în curs de negociere unde sunt menţionate 4 puncte:

  1. Modernizarea instalaţiilor româneşti de producere a îngrăşămintelor, în cooperare cu firma NORSK HYDRO
  2. Cooperarea dintre ROMPETROL SA şi firma norvegiană Selmer Anlegg A.S. privind construirea , în Mozambic a, unui terminal pentru încărcarea şi descărcarea ţiţeiului
  3. Cooperarea dintre Uzinexport SA şi firma KOPAAS pentru construirea în România a 4 tancuri petroliere de 40.000 TDW
  4. Cooperarea dintre Uzinxport SA şi firma TREADE pentru construirea în România a 2 cargouri de 15.000 TDW.

Din cele menţionate mai sus rezultă că CNM Petromin SA nu a fost inclusă în listele anexe privind cooperarea cu Torvald Klaveness în sensul de înfiinţare de societate mixtă.

În ceea ce priveşte holdingul creat în Liberia cu cele 16 subsidiare şi “vânzarea” navelor către acestea unde CNM Petromin deţinea 100% acţiunile apreciem că acestea nu au făcut obiectul protocolului respectiv fiind „problemă  românească”.

În  dosarul depus de experţii parte există o notă unde cu cerneală albastră a fost numită anexa 4 (NOTA) , care nu face parte din protocol , unde se stabilesc problemele ce interesează ministerul transporturilor din cuprinsul protocolului comisiei mixte.

În partea finală a acestui document de face menţiunea că în proiectul de hotărâre pentru aprobarea protocolului se menţionează printre domeniile de cooperare şi modernizarea instalaţiilor portuare şi utilizarea flotei maritime româneşti. Deşi în anexele la protocol se precizează clar firmele româneşti şi norvegiene care vor coopera  ministerul transporturilor nu este cuprins concret cu vreo activitate. Mai trebuie menţionat faptul că HG nr.363 din 20 mai 1991 aprobă protocolul celei de XV Sesiuni a Comisiei mixte fiind publicat în M.O. nr. 132 din 16.06.1992, iar invocarea ca temei legal pentru semnarea scrisorilor de intenţie nu are justificare deoarece acestea au fost semnate pe 11.04.1991, iar  contractul de societatea mixtă în Bahamas a fost semnat la 14.05.1991, anterior emiterii hotărârii. Mai mult, această hotărâre a intrat în  vigoare la 16 iunie 1992 când aceasta a fost publicată în M.O. (deşi aceasta nu poate fi luată în calcul deoarece în anexele sale nu prevede o astfel de cooperare a CNM Petromin).

Faptul că în delegaţie guvernamentală au fost incluşi reprezentanţi de la firmele Torvald Klaveness şi Hjalmar  Bjorge AS aceasta nu are nici o relevanţă, mai mult ministerul transporturilor şi-a desemnat un consilier, iar învinuitul Băsescu Traian  nu a participat la această sesiune pentru a preciza o eventuală colaborare.

Invocarea acestui protocol nu-l absolvă pe înv. Băsescu Traian de respectarea legislaţiei române în crearea de societăţi mixte în străinătate, adică obţinerea avizelor de la  ministerele implicate care aveau în competenţă acest domeniu, hotărâre de guvern, autorizarea BNR.

În concluzie, la acest punct precizăm că expertiza nu tratează politica generală a ministerului respectiv şi nu-si propune acest lucru, nici în privinţa întregii flote maritime a României. Dacă s-ar fi avut în vedere acest aspect, problemele ar fi mult mai grave pentru economia naţională şi statul român.

  1. În ceea ce priveşte explicaţia experţilor parte că pentru funcţia de charmain experţii nu au găsit alt echivalent decât preşedinte de şedinţă, în sensul de conducător de şedinţă, aceştia explicând că preşedintele de şedinţă are atribuţii de administrare a şedinţei, fiind ales de fiecare din cei prezenţi la şedinţa respectivă, astfel că această „funcţie „ nu are un caracter permanent şi nu are nici o putere de decizie, observăm că această apreciere este fără suport şi făcută doar cu scopul de a nu fi antamată ulterior, o eventuală răspundere pentru această funcţie. Dacă s-ar fi studiat mai bine dosarul cauzei s-ar fi observat că fiecare companie are un preşedinte, un secretar şi un trezorier şi aceştia sunt menţionaţi în statut şi nu sunt desemnaţi la fiecare şedinţă. Ofiţerii companiei pot fi persoane fizice cu excepţia secretarului care poate fi şi o societate comercială. Astfel în contractul de societate al lui Petroklav Inc. Bahamas aflat în vol.7 fil.133 la pct.87 privind ofiţerii se specifică următoarele: „Prin hotărârea directorilor, compania poate numii ofiţerii companiei la odată ce va fi necesară sau adecvată. Aceşti ofiţeri vor fi Charmain  of the Bord of Directors (preşedinte al Comitetului Director care va fi nominat de Petromin Shipping Company), Deputy Charmain of the Bord Of Directors (vicepreşedinte al comitetului director), President (preşedinte) care va fi răspunzător pentru operarea zilnică a afacerilor companiei care va fi nominat de A/S Klaveness Chartering  şi unul sau mai mulţi vicepreşedinţi. Secretarii şi trezorierii şi alţi membrii ce vor fi consideraţi necesari la un moment dat. Un ofiţer poate avea mai multe funcţii.”

În concluzie rezultă că aceştia sunt permanenţi şi nu sunt numiţi de fiecare dată când au loc şedinţele. Acelaşi lucru rezultă şi din companiile  create în Liberia, unde în statutul societăţilor la art. 5 Ofiţerii  Secţiunea I se precizează „Comitetul director va numii un preşedinte, un secretar, un trezorier şi alţi ofiţeri după cum este necesar. Aceşti pot fi de orice naţionalitate şi nu trebuie să fie rezidenţi în Liberia. Ofiţerii vor fi aleşi în fiecare an de către comitetul director la prima întâlnire după alegerea anuală a directorilor, dar în cazul în care comitetul nu reuşeşte să numească un ofiţer acesta va fi ales la o altă întâlnire ulterioară a comitetului director. Salariile ofiţerilor şi alte indemnizaţii plătite către ei  se vor stabilii din când în când de către comitetul director.”

O altă afirmaţie nefundamentată a experţilor parte, este aceea că: „menţionăm că, aprobarea guvernului nu a fost cerută deoarece guvernul se pronunţase anterior prin ministerul de justiţie cu ocazia înfiinţării societăţii Minerva în sensul că pentru înfiinţarea unor astfel de societăţi nu e necesară hotărâre guvernamentală. Această adresă este ignorată complet de experţii numiţi de PNA”

Societatea mixtă Petroklav Inc Bahamas a fost înfiinţată la data de 14.05.1991, unde în partea finală a contractului de asociere se face menţiunea că este necesară aprobarea de guvern aceasta nefiind obţinută, şi nici nu s-au făcut demersurile pentru obţinerea ei. În cazul societăţii mixte Minerva solicitarea pentru aprobarea  guvernului de înfiinţare a societăţii mixte între CNM Petromin şi Ermis Maritime din Liberia este datată 4 iunie 1991, invocarea acesteia nu are semnificaţie deoarece această adresă trebuia făcută înainte de 14.05.1990, dar credem că experţii parte nu au observat  aceste mici amânunte din documentul respectiv, fapt pentru care le indicăm dosarul nr. 7 fila  52 şi 388.

Experţii parte subliniază că începând cu anul 1991 nu au cunoştinţă de emiterea de către guvern a vreunei HG de aprobare a constituirii unei societăţi mixte cu participare româno-străine. Deşi s-au invocat 2 hotărâri de guvern de înfiinţare a unor societăţi mixte în străinătate cu capital românesc, acestea au fost emise deoarece încă nu intrase în vigoare Legea nr15 şi 31 din 1990. Atât HG725/1990 şi  HG 1276/1990 au fost publicate în M.O. nr.280/9.11.1992 şi ceea de a 2-a în M.O. nr. 111/28.05.1992, deci după data intrării în vigoare a celor 2 legi.

Studiind procesul verbal din data de 29.01.1992 întocmit de BOD of Directors al Petroklav Inc. Bahamas, la ambasada Norvegiei din Bucureşti unde învinuitul Băsescu Traian a servit cina se poate observa faptul că acesta a propus ca Petroklav/Klaveness să încheie un contract de management cu CNM Petromin şi ca acesta să îl semneze înainte de luna mai 1992 când au loc alegeri în România.

Răspunderea CIS a CNM Petromin s-a stabilit în baza funcţionării ilegale a acestuia pe baza unui regulament aprobat, în care sunt preluate atribuţiile CIS din statutul adoptat prin HG19/1991 cu modificări ale textului de la lit. i) şi o). Prin adăugirea unor atribuţii suplimentare, în mod artificial s-a lărgit competenţa CIS deşi în realitate statutul nu prevedea aceste atribuţii, producând drept efect aprobarea înfiinţării de societăţi mixte sau proprii în străinătate numai de CIS fără a se supune avizării ministerelor de resort şi ulterior aprobării guvernului.

Experţii nu au ţinut cont de prevederile HG nr.1343/21.12.1990 deoarece acest act normativ nu are cap. II având numai 3 articole iar citatul dat „în orice caz Consiliul Împuterniciţilor Statului nu se implică în administrarea curentă a  activităţii societăţii” nu se regăseşte în textul legal invocat.

Din contractul de societate a lui Petroklav Inc. Bahamas,  rezultă că agentul înregistrat al companiei este  Bowe & Mackay  , cu sediul în Bahamas având ca adresă căsuţa poştală P.O. Box N-4839 Nassau Bahamas. Conform legislaţiilor offshore rezultă că fiecare societate înmatriculată în această jurisdicţie, agentul înregistrat, îi va  îndeplinii notificările sau cererile permise de lege în numele acesteia.

Agentul înregistrat pentru societatea respectivă trebuie să aibă sediul în Bahamas, sau poate fi persoană fizică având rezidenţa în ţara menţionată mai sus. Dacă nu se reuşeşte a se menţine un agent înregistrat conform legii , compania va fi dizolvată, împuternicirea de a face business , sau înmatricularea va fi revocată.

Orice agent înregistrat al unei societăţi poate să demisioneze din această calitate după completarea unei notificări scrise către registrul comerţului şi totodată acesta va notifica şi societatea cu 30 de zile înainte de completarea acestei demisii.

Aceasta este o prezentare cadru a agentului înregistrat în jurisdicţia offshore Bahamas.

Conform dreptului englez la formarea unei societăţi, sunt necesare următoarele:

  1. Promotors ( fondatorii)
  2. Contractele de pre-încorporare

Fondatorii în dreptul englez nu sunt definiţi în legea societăţii. Măsuri de a defini acest termen au fost luate de către instanţele de judecată. Conform dreptului comun (speţă de caz), fondatorul este definit ca o persoană care se obligă să formeze o societate cu înaintarea unui proiect dat şi care va lua toate măsurile necesare pentru a realiza acest scop.

Având la bază această definiţie termenul de Promotors are echivalenţa în legislaţia română cu termenul de fondator . Când cineva acţionează ca fondator al unei companii, acesta este o chestiune de fapt mai mult decât o chestiune de drept.  Instanţele la început au impus o obligaţie de încredere fondatorilor similară, ca ceea impusă agenţilor. Un fondator trebuie să îşi declare profitul sau un potenţial conflict de interese cu BOD  sau acţionarii. O societate nu poate intra într-un contract înaintea înmatriculării aşa că fondatorii nu au nici o acţiune legală  contra companiei pentru onorarii sau cheltuieli.

În ceea ce priveşte contractele încheiate înainte de înmatriculare o societate nu are capacitatea contractuală înainte de înmatriculare, aşa că contractele nu por fi făcute în numele societăţii.

Deci în concluzie rezultă că, pe lângă calitatea de agent înregistrat al lui  Bowe & Mackay , acesta a îndeplinit şi funcţia de promotors – fondator în sensul că a transferat acţiunile către CNM Petromin şi Torvald Klaveness.

  1. De asemenea, şi opinia experţilor parte în sensul că în Liberia nu s-a înfiinţat o companie holding, întrucât chiar CNM Petromin era compania holding, este fără suport juridic şi probator, deoarece:

În dreptul englez, conform modificării Secţiunii 736 (1) a Legii companiilor din anul 1985 definirea Holdingului şi a companiei subsidiare este:

  • O companie este subsidiară a unei alte companii, adică un “holding” dacă aceasta îndeplineşte următoarele condiţii
  • deţine o majoritate din drepturile de vot în aceasta,
  • sau este acţionar în aceasta şi are dreptul de a numii sau demite majoritatea Board of Directors ,
  • sau este acţionar şi controlează conform unei înţelegeri cu alţi acţionari o majoritate din dreptul de vot sau este subsidiara unei companii care la rândul sau este subsidiara altei companii.

 

Pe scurt „holding company” este o companie mamă care controlează o altă companie de obicei prin deţinerea majorităţii dreptului de vot .

Prin companie subsidiară  se înţelege o companie care este controlată de altă companie mamă sau holding company ,care de obicei  prin numărul de acţiuni deţinute îi conferă majoritatea dreptului de vot.

În lucrarea intitulată „The Financing of Ship Acquisitions” autor  Francis Paine publicată în 1989 la pag. 58 se menţionează următoarele:

Când un grup este structurat pe o companie holding conform schemei 2 este normal ca tranzacţia să  fie garantată de o companie holding. Aceasta nu numai că îi dă împrumutătorului garanţii suplimentare, dar de asemenea, în parte, compensează împrumutătorul pentru riscul când compania împrumutată va  avea lipsă disponibilităţi băneşti , urmând ca acestea să fie suporte de alte companii alte grupului.

Din cele expuse mai sus rezultă că Petromin Overseas Inc. este compania holding, acesta fiind şi beneficiara a creditului de 49 mil. USD luat de la Christiania Bank . În România la data când s-au înfiinţat acest holding şi companiile subsidiare nu exista act normativ care să reglementeze aceste aspecte. Prin Ordinul nr.772/02.06.2000 de aprobare a normelor privind consolidarea conturilor s-a reglementat această situaţie aplicându-se cu începere din anul 2000.

Începând cu anul 1993  rapoartele de audit sunt întocmite în numele lui Petromin Overseas Inc realizându-se conturi unice pentru cele 16 subsidiare care sunt independente ca personalitate juridică şi care depind din punct de vedere financiar de acest holding. În aceste conturi consolidate ale POI se prezintă activele, datoriile, poziţia financiară şi rezultatele acestui holding ca şi cum acesta ar forma o singură entitate.

 

 

 

Schema 2

 

Faptul că experţii parte caută ca printr-o definiţie de dicţionar să lămurească aceste noţiuni, denotă modul simplist de abordare a acestei probleme şi neînţelegerea semnificaţiei ei, context în care, evident, experţii formulează concluzii la fel de simpliste şi nefondate.

În statutul CNM Petromin se precizează că societatea poate crea filiale în străinătate, dar la cazul în speţă nu reglementează situaţia holdingului care este o situaţie specială, iar aceste societăţi create în străinătate trebuie să îndeplinească şi condiţiile impuse de BNR, hotărâre de guvern şi alte avize de la diverse ministere pe care CNM Petromin nu le-a cerut şi nici obţinut.

De altfel prin Hotărârea CIS – CNM Petromin nr. 17/24.05.1992 aceştia au aprobat înfiinţarea unei companii holding cu 15 companii subsidiare proprietate de unică navă.

Definiţia holdingului şi a subsidiarelor este dată de legea engleză sub a cărei reglementări funcţionau şi nu cu o definiţie dată într-un dicţionar. Afirmaţia experţilor că în România nu ar exista un cadru legislativ cu privire la modul de constituire şi de definire a holdingului nu este adevărată deoarece există Ordinul nr. 772/02.06.2000 de aprobare a normelor privind consolidarea conturilor.

Împrejurarea că experţii parte au consultat numai dicţionarul şi că în acesta nu au găsit în acesta legislaţia română privind companiile holding, denotă necunoaşterea dispoziţiilor legale în materie, întrucât ordinul la care ne-am referit se află în Monitorul Oficial partea I nr.374 din 11 august 2000.

Prin ingineriile create în off-shore-uri s-au deturnat mecanismele normale de funcţionare a unei societăţi mixte româno-norvegiene, dând aparenţa unei singure societăţi care „chipurile” nu mai avea nevoia de aprobări guvernamentale şi avizele ministerelor de resort. Rolul principal în deturnarea acestui mecanism a fost utilizarea acţiunii la purtător în cadrul societăţii Petroklav Management Inc. Liberia. Această situaţie de fapt se probează prin acea că toate cele 16 subsidiare au avut acţiuni la purtător care ulterior au fost schimbate în acţiuni nominative singura excepţie fiind Petroklav Management Inc. cu acţiuni la purtător.

Acest procedeu este redat  în lucrarea de specialitate „SHIP SALE AND PURCHASE – SECOND EDITION” editată de LLOYD’S OF LONDON PRESS LTD 1993 Capitolul 6 Impozitarea, pavilioanele şi clasificarea,  la pag. 228 punctul 8 intitulat structuri  armatoriale „Cei mai importanţi factori includ confidenţialitatea, flexibilitatea structurilor companiei  şi sofisticarea serviciilor locale de sprijin.

  1. Grupurile de navigaţie offshore – structuri comune

Grupurile de navigaţie offshore adoptă frecvent o structură care presupune exploatarea navelor ca o flotă prin intermediul unui grup de societăţi armatoare , cu o singură navă. În mod tipic, fiecare navă  va fi proprietatea unei societăţi separate, înmatriculată (în registrul deschis al ţării pavilionului navei, sau într-o ţară similară cu impozite reduse) pentru singurul scop de a avea în proprietate acea navă şi nu a avea alte active ce ar putea fi urmărite cu excepţia navei (programul tipic de încasări al grupului va da posibilitatea ca surplusurile de fonduri să migreze din conturile fiecărei societăţi de unică navă în mâinile investitorilor  care stau în spatele grupului). Acţiunile fiecărei societăţi armatoare din grup sunt deţinute de o companie tip holding (înmatriculată şi ea într-o ţară cu impozite mici) ale cărei active sunt numai acţiunile fiecărei companii armatoare. Acţiunile din holding  (care poate fi un vehicul tip societate mixtă sau pur şi simplu o subsidiară din străinătate a unei firme de armatorie domiciliată în altă ţară) constituie proprietatea proprietarilor grupului. Fiecare firmă armatoare este în mod obişnuit administrată de acelaşi vehicul de administraţie care este de obicei o altă companie domiciliată într-o zonă cu impozite reduse şi care face parte din acelaşi grup deşi poate aceasta nu trebuie a fi aplicată în speţă. Proprietatea reală asupra companiilor armatoare de management şi de holding este adesea ocultă (ascunsă) cu ajutorul mecanismului acţiunilor la purtător. Localizarea  controlului executiv poate fi şi ea deghizată sau ascunsă fie pentru că ţara respectivă nu cere ca numele directorilor şi funcţionarilor să fie făcute publice, sau dacă există o asemenea reglementare prin angajarea unor directori şi acţionari de formă.

Deşi experţii parte fac referire la acelaşi capitol 6 din lucrarea respectivă, aceştia nu au redat textul în întregime ci l-a fragmentat dând explicaţii puerile, când în realitate aceasta dovedeşte ascunderea societăţii mixte prin crearea aparenţei de societate cu unic acţionar CNM Petromin SA Constanţa.

În volumul 8 fil.287-291 se face referire în nota întocmită de directorul general al CNM Petromin către ministrul transporturilor Paul Teodoru în care se specifică următoarele: „În acest sens prin hotărârea  Consiliului de Administraţie din data de 20.04.1991, precum şi a hotărârii CIS – CNM Petromin s-a decis ca nava rubricată (22 Decembrie 1989) să facă parte din grupul de nave aflate în contract de management cu firma Klaveness, Oslo (cu aceasta firma Petromin a încheiat un contract de companie mixtă Petroklav Management Inc. înregistrată în Liberia, având ca obiect de activitate managementul în comun al unui număr de 16 nave Petromin şi perfecţionarea personalului Petromin conform standardelor occidentale în domeniul shipping-ului ).

Contractul de management este un contract foarte des uzitat de armatorii din întreaga lume aprobat de toate forurile internaţionale ale armatorilor şi recomandat de BIMCO (Organizaţia Internaţională a Consiliului Armatorilor), la care Petromin SA este afiliat. În cadrul acestui contract nava este trecută pentru o perioadă de timp determinată, în exploatarea managerului. Pentru o mai bună exploatare a navelor şi pentru perfecţionarea personalului Petromin s-a constituit compania mixtă de management Petroklav Management Inc. înregistrată în Liberia . De asemenea conform cerinţelor băncii creditoare s-a înregistrat tot în Liberia o companie subsidiară a Petromin Constanţa  proprietară 100% a Petromin SA –  lucru dovedit cu documente de încorporare şi cu acţiunile  aflate în totalitate în proprietatea noastră – numită Petromin Overseas Inc. La „această companie s-au transferat cele 16 nave compania devenind un “holding”……………………”.

Repetăm, această practică este foarte mult răspândită pe plan internaţional, majoritatea navelor comerciale existente navigând sub pavilioane de complezenţă. Taxele pentru înregistrarea companiilor subsidiare sunt foarte mici, oscilând între 500 -3000 USD la înfiinţare şi aproximativ 250 USD/an în timpul funcţionării, companiile respective neavând nici un angajat sau sediu în străinătate, fiind numai “companii de hârtie”

În volumul nr.26 fil.48 în Nota  întocmită de FPS privind măsurile de restructurare necesare în vederea privatizării SC CNM Petromin SA  se prevede:” Aceste societăţi sunt deţinute 100% de Petromin Overseas Inc. Liberia subsidiară 100% CNM Petromin. Societăţile de unică navă au încheiat  contracte de management pentru fiecare din navele din dotate contracte de management cu Petroklav Management Inc. Liberia care este deţinută 50% de Klaveness Chartering  şi 50% de CNM Petromin. Petroklav Management Inc. a subcontractat activitatea de management  firmei Torvald Klaveness  & Co.”

În concluzie aceasta a fost intenţia directorilor generali ai CNM Petromin de înfiinţare a societăţilor mixte şi modalitatea de funcţionare a acestora la acea dată.

Totodată s-a specificat  conform practicii din off-shore–uri modul  de constituire a vehiculului tip societate mixtă pentru a evita aprobările şi hotărârile de guvern.

În legătură cu înfiinţarea de societăţi proprietare de unică navă  în Liberia, având la bază dreptul englez şi american redăm lucrările care prezintă caracteristicile acestei societăţii:

GOWER’S – PRICIPLES OF MODERN COMPANY LAW FIFTH EDITION – Cap. 5 Avantajele şi dezavantajele înmatriculării

Compania este o entitate legală distinctă de acţionari

Are răspundere limitată; faptul că compania este o persoană distinctă de acţionari face posibilă răspunderea limitată.

Proprietatea companiei; La înmatriculare proprietatea companiei este a companiei şi acţionarii nu au direct dreptul de proprietate ci numai a acţiunilor.

Dreptul de a da în judecată şi de a fi dată în judecată

Succesiune continuă. Având personalitatea separată, înseamnă că existenţă unei companii nu depinde de existenţa acţionarilor. Moartea unui acţionar nu afectează compania, acţionarii pot veni şi pleca dar compania este eternă. Poate să contracteze împrumuturi. Poate să-şi transfere acţiunile.

Deci aceasta nu este o pură teorie avansată de experţi ci lucruri exprimate în lucrările de specialitate şi pe care cei care au constituit aceste societăţi trebuiau să le cunoască foarte bine.

 Experţii parte precizează la fil.73, din vol.154, în Opinia lor separată următoarele, (referindu-se la Legea 31/1990 publicată în M.O. nr.126-127 din 17.11.1990):

„Conform art.12 din această legeLa societăţile pe acţiuni şi cele cu răspundere limitată, cu capital integral de stat, atribuţiile adunării generale a acţionarilor vor fi exercitate de către Consiliu al Împuterniciţilor Statului, alcătuit şi numit în condiţiile prevăzute de lege pentru consiliul de administraţie al regiilor autonome.

Consiliul Împuterniciţilor Statului îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu dispoziţiile specifice prevăzute în statutul (regulamentul n.n.) aprobat la înfiinţare”.

În fapt, art. 12 din lege are următorul conţinut : „La societăţile pe acţiuni şi cele cu răspundere limitată, cu capital integral de stat, atribuţiile adunării generale a acţionarilor vor fi exercitate de către Consiliu al Împuterniciţilor Statului, alcătuit şi numit în condiţiile prevăzute de lege pentru consiliul de administraţie al regiilor autonome.

Consiliul Împuterniciţilor Statului îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu dispoziţiile specifice prevăzute în statutul aprobat la înfiinţare”.

Faptul că experţii parte, în interpretarea lor, adaugă în textul de lege şi cuvântul „regulamentul”, denotă modul de interpretare subiectiv al experţilor parte cu privire la o dispoziţie legală, expresă şi clară. Mai mult se face referire la HG. 1343/1990 care nu conţine capitolul 2 , iar actul normativ menţionat nu  conţine citatul dat de experţii parte.

Regulamentul CIS – PREVEDE RAPORTAREA tuturor deciziilor luate subsecretarului de stat în transporturi navale care la acea dată era învinuitul Băsescu Traian.

Afirmaţia experţilor parte că se confundă contractul de navlosire cu contractul de bare-boat demonstrează faptul că aceştia nu cunosc OG 116/27.08.1998 unde iniţiator este învinuitul Traian Băsescu, care contrasemnează în calitate de ministrul transporturilor, unde domnia sa în art. 4 defineşte contractul de bare –boat, astfel:

„ Art.4

  • Prin navlosirea unei nave ca navă nudă, se înţelege închirierea unei nave în baza unui contract specific de bare-boat încheiat între proprietarul navei şi un navlositor denumit în continuare operator în scopul folosirii navei pentru o perioadă determinată de timp.
  • În baza contractului de navlosire prevăzut la alin 1, operatorul primeşte dreptul de posesie şi de folosinţă completă în exploatarea maritimă comercială a navei, inclusiv dreptul de a angaja comandantul şi echipajul navei pe durata contractului.”

Acum redăm ce am scris noi având ca suport OG învinuitului ministru Băsescu Traian, specialist în acest domeniu şi care la rândul său s-a inspirat din Convenţia naţiunilor unite privind condiţiile de înmatriculare a navelor adoptată la 7.02.1986 la Geneva.

Contractul de bare-boat (b/b) încheiat între proprietarul navei (CNM Petromin)  şi un navlositor denumit în continuare operator în scopul folosirii navei pe o perioadă determinată de timp.

În baza contractului de navlosire (bare – boat) operatorul primeşte dreptul de posesie şi de folosinţă completă în exploatarea maritimă comercială a navei, inclusiv dreptul de a angaja comandantul şi echipajul pe durata contractului

Revăzând atât baza legală, cât şi comentariul, rezultă  că învinuitul Băsescu Traian când a propus şi semnat OG. a confundat aceste noţiuni aşa cum precizează experţii parte ai dânsului.  Pentru a stabilii care este definiţia corectă a contractului de bare-boat  am apelat la textul Convenţiei naţiunilor unite privind condiţiile de înmatriculare a navelor adoptată la 7.02.1986 la Geneva, normă cadru,   unde la art.2 defineşte contractul de bare – boat astfel : „ un  contract de închiriere a navei pentru o perioadă anumită de timp, în virtutea căruia operatorul are posesia completă şi controlul navei incluzând dreptul de a numii comandantul şi echipajul navei pe durata contractului”

În concluzie nu s-a făcut nici o confuzie ci s-a argumentat pe bază legală cea ce trebuia să facă persoanele care s-au ocupat de afacerea Klaveness.

În standard Bare-boat Charter nume de cod BARECOM 1989 întocmit de BIMCO în partea a 5-a cuprinde prevederi care se aplică pentru navele înregistrate într-un registru de bare-boat charter. Astfel la definiţii :

Bare-boat Charter Registry înseamnă registrul statului al cărui pavilion nava îl arborează şi în care navlositorii sunt înregistraţi ca navlositori de bare-boat în perioada de bare-boat charter

The underlying Registry – înseamnă registru al statului în care armatorii navei sunt înregistraţi ca proprietari sub a cărei jurisdicţie şi control a navei va reveni după terminarea  înregistrării bare-boat charter.

  1. Referitor la afirmaţia experţilor parte că la dispunerea expertizei de către organelor de urmărire penală, în cadrul obiectivului nr.8 s-ar fi făcut o confuzie între noţiunile de „societate” şi „Bill of Sale”, se observă că experţii sunt subiectivi şi nu au înţeles exprimarea obiectivului nr.8.

Astfel, Confuzie nu se poate face între societate şi Bill of Sale deoarece există 2 acte normative care reglementează separat aceste aspecte; „Bill of Sale” este reglementat în legea maritimă liberiană, iar înfiinţarea unei societăţi în această ţară este reglementată de Business Corporation Act 1976 (legea afacerilor şi societăţilor)

Conform lui  Business Corporation Act 1976  „ o corporaţie (o societate) “ este o entitate legală creată în baza legii jurisdicţiei în care este înmatriculată.  Legea consideră societatea ca o persoană legală separată de proprietari (acţionari)  şi prin aceasta este distinctă  şi separată de persoanele care deţin acţiunile.

Legea protejează acţionarii societăţii prin acordarea unei răspunderi limitate, rezultă că  răspunderea lor este limitată la capitalul social al companiei.

Conform legii liberiene nu există obligativitatea ca numele ofiţerilor societăţii, directorilor sau acţionarilor să fie înregistraţi într-un registru public.

Asemenea informaţii rămânând strict confidenţiale.

Certificatul acţiunilor la purtător nu indică numele proprietarului. Certificatul este andosat în alb, aşa că persoana care are posesia fizică a documentului este proprietar. Acţiunile la purtător asigură confidenţialitatea şi transferul activelor deoarece transferul certificatului îndeplineşte transferul proprietăţii.

Un agent înregistrat este cerut în Liberia pentru a garanta societatea  având un reprezentant desemnat la o adresă cunoscută pentru a primii toate notificările legale în numele companiei. Agentul înregistrat expediază documentele primite la adresa de înmatriculare a  societăţii. În Liberia,  THE INTERNATIONAL TRUST COMPANY OF LIBERIA este agentul înregistrat exclusiv pentru societăţile non rezidente în Liberia.

La cerere în timpul încorporării THE INTERNATIONAL TRUST COMPANY OF LIBERIA  va prevede şi nomina  iniţial directorii pentru a adopta statutul (BY-LAWS) şi să numească ofiţerii şi /sau directorii societăţii. Directorii numiţi de ITCL vor demisiona ulterior.

Eliberarea  unui certificat de naţionalitate permanent al unei nave este prevăzut în secţiunea 56 a legii maritime liberiene fiind un document  de navigaţie emis de Deputy  Commissioner of Maritime Affairs of the Republic of Liberia, la o navă care anterior a primit certificat de naţionalitate provizoriu  şi care acum îndeplineşte toate condiţiile suplimentare cerute  de secţiunea 56 din lege.

Ca şi certificatul provizoriu de naţionalitate un certificat de naţionalitate permanent, valabil constituie la prima vedere autoritatea că nava este înregistrată sub jurisdicţia legilor liberiene.

O navă poate fi înregistrată numai dacă este proprietate unui rezident  persoană fizică sau juridică liberiană. Societăţile (corporation)  sunt persoane juridice dacă sunt înmatriculate în Liberia.

Pentru înregistrarea  provizorie a unei nave se cere:

  • Cererea pentru numărul oficial
  • Procură (sau hotărâre a societăţii certificată)
  • Bill of Sale sau Builder’s Certificate (dacă nava este nou construită, actul fiind eliberat de şantierul naval constructor) sau altă dovadă de proprietate a navei
  • Certificatul de clasă confirmat de Societatea de clasificare
  • Dovada radierii sau consimţământul  radierii din registrul matricol anterior unde nava a fost înregistrată
  • Dovada că nava este liberă de sarcini
  • Acte care să ateste plata taxelor de înregistrate şi a taxelor de tonaj
  • Dovada plaţii asigurării P&I

În termen de 30 de zile trebuie depuse următoarele acte:

  • Raportul inspecţiilor de siguranţă (Certificatele emise de societatea de clasificare privind respectarea Convenţiilor Internaţionale)
  • Licenţa radio
  • Dovada radierii navei din registrul anterior

Liberia, Panama şi Insulele Marshall foste teritorii ale SUA în Pacific au devenit „casă” la o flotă uriaşă de nave, dar acum un proces între guvernul liberian împotriva International Registries  Inc. of Reston , Virginia  a dat uniunii mai multă siguranţă în lupta lor . IRI operează atât pentru registrul maritim liberian cât şi pentru Marshall Inslands şi reclamele cu serviciile pe care le oferea pe internet.

Liberia’s Bureau of Maritime Affairs câştiga mai mult de 17 mil. USD pe an venit din registrul pavilionului de complezenţă, făcându-l cel mai mare registru din lume. El a început să piardă afacerea din 1990 când războiul civil a izbucnit în Liberia, un conflict în care au murit 10 milioane de oameni şi mai mult capitala Monrovia era în ruine. Când pacea s-a restabilit ,noul guvern, a lui Charles Taylor a încercat să reconstruiască ţara şi să recâştige controlul activelor pierdute în timpul războiului.

În proces, guvernul liberian, a reclamat că IRI  a folosit războiul civil pentru a convinge armatorii să-şi înmatriculeze navele în Insulele Marshall.  În timpul războiului civil Liberia pretinde că numărul navelor înregistrate în Insulele Marshall a crescut de la 29 la 130 în timp ce suma tonajului brut a crescut de la 1,5 mil. la 4,8 mil., o creştere de 315%.

Insulele Marshall, de fapt au devenit un loc important pentru înregistrarea navelor de către armatorii americani în 1990.

În apărare,  atât IRI cât şi ITC of Liberia care sunt controlate de oameni de afaceri proprietari şi operatori ai lui IRI au declarat şi argumentat că războiul civil din Liberia au forţat mulţi armatori să schimbe registrul liberian. Anii de anarhie şi violenţele oribile din Liberia au determinat în mod natural  armatorii să  privească înregistrarea navelor cu scepticism şi să continue înmatricularea navelor într-o jurisdicţie  identificată cu o naţiune în haos.

În  practică  maritimă internaţională  (a se vedea SHIP SALE AND PURCHASE editată de LLOYD’S OF LONDON 1993), vânzarea unei nave se face pe baza unui contract de vânzare cumpărare numit Memorandum of Agreement (MOA)  formă standard , întocmit de Norvegian Shipbrokers’ Association  şi aprobat de The Baltic and International Maritime Council (BIMCO) nume de cod SALEFORM 1987 şi ulterior SALEFORM 1993 unde la punctul 8 numit documente este menţionat şi Bill of Sale.

Deci acest document este inclus în contractul de vânzare cumpărare (Memorandum of Agreement), astfel că singular  nu-şi produce efectele. Clauza 8 din contractul respectiv intitulată documente prevede pentru vânzarea unei nave următoarele înscrisuri conform dreptului englez:

  • Bill of Sale autentificat la notariat, iar pentru statele care nu au aderat la Convenţia de la Haga 1961, cum era România, trebuiau supralegalizate.
  • Protocolul de livrare
  • Certificatul de sarcini
  • Radierea navei
  • Alte documente suplimentare ca: Rezoluţia directorilor şi acţionarilor cu privire la acceptul vânzării navei în schimbul preţului convenit prin contract., numirea ofiţerului sau împuternicitului legal al vânzătorului care este însărcinat de vânzător în legătură cu contractul.
  • Invoice – factură comercială în original
  • Certificat original emis de societăţile de clasificare care să ateste că nava în timpul livrării are clasă.
  • Consimţământul original, licenţele sau aprobările autorităţilor guvernamentale şi agenţiilor necesare  de a da drept vânzătorului în mod legal, în executarea obligaţiilor  prevăzute în contractul de vânzare.

Revenind la legislaţia română, la vânzarea navelor se cerea Declaraţia Vamală  şi Declaraţia de încasare valutară.

Datorită faptului că Liberia  era o ţară instabilă, bântuită de războaie civile, neavând nici guvern, a fost posibilă înmatricularea navelor în baza Bill of Sale cu valoare de 1USD şi acordarea de pavilion românesc cu proprietar liberian.

Vom prezenta, pe scurt, înfiinţarea C.N.M. „Petromin” S.A. Constanţa, precum şi organizarea, funcţionarea şi atribuţiile Consiliului Împuterniciţilor Statului constituit în cadrul acestei companii.

Astfel, în art. 212 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale se prevede:

„La societăţile pe acţiuni şi cele cu răspundere limitată cu capital integral de stat, atribuţiile adunării generale a acţionarilor vor fi exercitate de către un consiliu al împuterniciţilor statului, alcătuit şi numit în condiţiile prevăzute de lege pentru consiliul de administraţie al regiilor autonome.

Consiliul împuterniciţilor Statului îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu dispoziţiile specifice prevăzute în statutul aprobat la înfiinţare.

Consiliul de administraţie al societăţii în care statul este unic acţionar se numeşte în condiţiile prezentei legi, cu acordul ministrului de resort”.

Prin Hotărârea Guvernului nr. 19/1991 se înfiinţează C.N.M „Petromin” S.A Constanţa,  unde se stipulează că această societate va funcţiona în conformitate cu dispoziţiile legale şi cu statutul societăţii.

În statutul societăţii Petromin S.A Constanţa, în art. 17 se prevede:

„În perioada în care statul este acţionar unic, atribuţiile adunării generale a acţionarilor vor fi exercitate de Consiliul Împuterniciţilor Statului, alcătuit şi numit potrivit legii.

Consiliul Împuterniciţilor Statului îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu statutul societăţii.

Consiliul Împuterniciţilor Statului se va desfiinţa de drept, la data la care se va ţine şedinţa de constituire a adunării generale a acţionarilor.

În art. 13 din aceeaşi statut de prevede atribuţiile adunării generale a acţionarilor ( Consiliul Împuterniciţilor Statului), acestea fiind:

  1. a) aprobată structura organizatorică a societăţii şi numărul de posturi, precum şi normativul de constituire a compartimentelor funcţionale şi de producţie;
  2. b) alege membrii consiliului de administraţie şi al comisiei de cenzori, inclusiv cenzorii supleanţi, le stabileşte remunerarea, îi descarcă de activitate şi îi revocă;
  3. c) alege directorul (directorul general) şi adjuncţii acestuia, le stabileşte remunerarea, îi descarcă de activitate şi îi revocă , directorul (directorul general) şi adjuncţii acestuia pot fi aleşi şi dintre membrii consiliului de administraţie;
  4. d) stabileşte competenţele şi răspunderile consiliului de administraţie şi comisiei de cenzori;
  5. e) stabileşte nivelul de salarizare al personalului angajat la societate în funcţie de studii şi munca efectiv prestată, cu respectarea limitei minime de salarizare prevăzute de lege;
  6. f) aprobă şi modifică programele de activitate şi bugetul societăţii;
  7. g) hotărăşte cu privire la constatarea de împrumuturi bancare şi la acordarea de garanţii;
  8. h) examinează, aprobă sau modifică bilanţul şi contul de profit şi pierderi după analizarea rapoartelor consiliului de administraţie, al comisiei de cenzori sau al expertului de gestiune, după caz, aprobă repartizarea beneficiilor între acţionari;
  9. i) hotărăşte cu privire la înfiinţarea de sucursale, filiale, birouri, agenţii, reprezentanţe;
  10. j) hotărăşte cu privire la mărirea sau reducerea capitalului social, la modificarea numărului de acţiuni, sau valorii nominale a acestora, precum şi la cesiunea acţiunilor;
  11. k) hotărăşte cu privire la adoptarea sau modificarea statutului, precum şi la transformarea acestei forme juridice a societăţii;
  12. m) hotărăşte cu privire la executarea de reparaţii capitale şi realizarea de investiţii noi;
  13. n) hotărăşte cu privire la acţionarea în justiţie a membrilor consiliului de administraţie, directorului general, directorului, adjuncţilor acestuia şi a cenzorilor; pentru paguba pricinuită societăţii;
  14. o) hotărăşte în orice alte probleme privind societatea;

Hotărârile prevăzute la literele k şi l vor putea fi aduse la îndeplinire numai după aprobarea lor de către organul care a aprobat constituirea societăţii, în perioada în care statul este acţionar unic.

În ceea ce priveşte componenţa consiliilor împuterniciţii statului, aşa cum prevede art. 212 din Legea nr. 15/1990.

Rezultă din acest din urmă text de lege că din consiliu trebuie să facă parte şi directorul general sau directorul societăţii, care potrivit art. 98 alin. 2 din Legea nr. 31/1990 este şi preşedintele consiliului de administraţie, precum şi conducătorul comitetului de direcţie.

De asemenea, după cum prevede art. 12 din Legea 15/1990 din Consiliul Împuterniciţilor Statului mai fac parte şi câte un reprezentant al Ministerului Comerţului şi Turismului, Ministerul Finanţelor, Ministerul Economiei şi Resurselor, precum şi ingineri, tehnicieni, economişti, jurişti şi alţi specialişti din domeniul de activitate al societăţii.

Numirea Consiliului Împuterniciţilor Statului se face prin ordin al ministrului.

Observăm că, potrivit art. 212 din Legea nr. 31/1990, în perioada în care statul este acţionar unic la C.N.M Petromin S.A Constanţa, adunarea generală a acţionarilor neputându-se constitui, atribuţiile acesteia sunt îndeplinite de Consiliul Împuterniciţilor Statului.

Rezultă că acest consiliu va funcţiona numai până la crearea condiţiilor pentru constituirea adunării generale a acţionarilor şi are rolul şi atribuţiile acestei adunări, aşa cum sunt ele prevăzute, în art. 73 şi 75 din Legea nr. 31/1990, precum şi de statutul societăţii.

În H.G. nr.250/1991 privind modificarea statutelor unor societăţi comerciale cu capital integral de stat în comentariul existent la sfârşitul acestei hotărâri se prevede:

„Organizarea şi funcţionarea şi atribuţiile Consiliului Împuterniciţilor Statului  au fost stabilite prin Regulament.

Regulamentul transmis cu circulara nr. 69/1991 a Secretarului General al Guvernului este redat în îndrumătorul legislativ 1991, II ianuarie.

Revenind la ordinul nr. 1349 din 31.01.1991, al Subsecretarului de Stat pentru transporturi navale, emis de învinuitul Băsescu Traian, la punctul 2 se stipulează: „Activitatea Consiliului Împuterniciţilor Statului se va desfăşura, cu respectarea prevederilor legale, în baza atribuţiilor din regulament.

Facem precizarea că pct.1 din ordinul menţionat mai sus este în conformitate cu  actele normative menţionate mai sus, în sensul că începând cu data de 31.01.1991 se numeşte Consiliul Împuterniciţilor Statului la Societatea Comercială C.N.M Petromin S.A Constanţa.

Însă, în ceea ce priveşte pct. 2 din ordinul respectiv, atribuţiile C.I.S. se exercită în baza statutului societăţii şi nu în baza unui regulament.

Această clauză a fost introdusă  tocmai ca prin regulament respectiv să se modifice art. 13 din statutul societăţii, la lit. I adăugându-se cuvintele „situate în ţară şi străinătate”, iar la litera „o” s-a  menţionat în plus, o atribuţie faţă de statut: „hotărăşte cu privire la asocierea cu alte persoane juridice sau fizice din ţară sau străinătate”.

Scopul pentru care s-a aprobat acest regulament a fost modificarea unor atribuţii sau adăugarea unora în plus, faţă de statut, pentru a se evita obţinerea Hotărârii Guvernului prevăzută de Decizia nr. 52/1975 privind constituirea societăţilor mixte.

  1. În ceea ce priveşte opinia experţilor parte că Petroklav Inc. Bahamas ar fi înregistrat profit pe perioada derulării activităţii sale, observăm că aceştia sunt inconsecvenţi în exprimare, şi după formularea afirmaţiei că s-ar fi realizat profit (aspect total nereal, infirmat de probaţiunea administrată în cauză), folosesc argumente, care demonstrează necunoaşterea activităţii acestei societăţi, precum şi a derulării fondurilor financiare, pe perioada derulării activităţii. Inconsecvenţa experţilor parte, este demonstrată şi de cifre total diferite pe care aceştia le folosesc atunci când înţeleg să explice acest profit, aspect care demonstrează că nu aceasta este realitate, ci că experţii parte fac doar o apreciere subiectivă, fără nici un fel de suport în materialul probator.
  • Astfel, la fila 39 din volumul 154- din „Opinie separată” expert Ştefan Nicolae se stabileşte că “ în perioada amintită mai sus PIB a realizat un profit de 355.843 USD”;
  • Fila 40 – din aceiaşi „Opinie separată” se stabileşte că PIB a realizat un profit de 793.875 USD;
  • 44 – din aceiaşi „Opinie separată” se stabileşte că PIB a realizat un profit de 2.007.961 USD.
  • 41-42 din aceiaşi „Opinie separată” , experţii parte revin asupra concluziilor referitoare la rezultatele nete obţinute de PIB în perioada de funcţionare şi stabilesc venit net realizat zero, cu toate acestea la pag. 58 din aceiaşi opinie, se face menţiunea „Reamintim că Klaveness a renunţat la partea sa de profit în favoarea CNM Petromin din taxa de management “

Din cele prezentate rezultă că experţii au formulat opinii inconsecvente şi nefondate referitoare la rezultatele financiare obţinute de Petroklav Inc. Bahamas, iar afirmaţia potrivit căreia Klaveness  a  renunţat la partea sa de profit în favoarea CNM Petromin, în afara faptului că nu corespunde realităţii, nici nu poate fi argumentată în vreun fel, întrucât nu există documente primare justificative care să ateste acest lucru în cadrul societăţii mixte create. Orice contabilitate din lume pentru înregistrarea unei operaţii cere să existe un document justificativ.

Realitatea stă cu totul altfel, întrucât în perioada de activitate, Petroklav Inc. Bahamas a înregistrat un profit net zero, conform rapoartelor de audit ale Forum Touch Ross şi a situaţiilor financiare centralizate, întocmite de partenerul norvegian, aflate la dosarul cauzei vol.7 filele 358-386.

Experţii numiţi constată că veniturile obţinute de CNM Petromin de la Petroklav Inc. Bahamas nu au fost acoperitoare pentru cheltuielile efectuate aferente activităţii din Bahamas, şi anume amortizare nave, salarii echipaj, cheltuieli de administraţie şi un minim de profit. Experţii numiţi au procedat la calculul amortizării aferente navelor ce fac obiectul contractelor de management între CNM Petromin şi Petroklav Inc. Bahamas, pornind de la valoarea de inventar reevaluată conform HG 945/1990 şi HG 26/1992.

În funcţie de valorile de inventar a navelor corespunzătoare reevaluării, a fost dimensionată valoarea amortizării lunare, la cursurile de schimb lei/dolar corespunzătoare normelor legale sus menţionate, la data aplicării acestora.

Valorile de inventar şi reevaluarea navelor conform HG 945/1990 şi HG26/1992 se regăsesc la dosarul cauzei vol.70 filele 56-61.

Opinia experţilor parte conform căreia valoarea amortizărilor trebuia actualizată lunar la cursul leu/dolar nu se justifică din următoarele considerente:

  • Conform art.2 din HG945/1990 „inventarierea şi reevaluarea unităţilor economice de stat se aprobă de către Ministerul de finanţe şi Agenţia Naţională de Privatizare
  • 2 pct.3 din normele metodologice privind inventarierea şi reevaluarea prevede că valoarea rămasă actualizată a unui fond fix se stabileşte avându-se în vedere valoarea de inventar a fondului fix, valoarea de înlocuire şi gradul de uzură estimat
  • Activitatea de inventariere şi reevaluare a patrimoniului unităţilor economice a fost o acţiune complexă şi amplă, coordonată de o comisie centrală de inventariere şi reevaluare şi care are în vedere indici medii de actualizare elaboraţi de ministere, departamente şi comisia de statistică
  • Experţii numiţi precizează că navele angajate în contract de management cu PIB erau proprietatea CNM Petromin şi trebuiau tratate conform legislaţiei române. Valoarea de inventar şi amortizarea acestora se exprimă în lei şi cuantumul lor poate fi reconsiderat doar în urma unor reevaluări dispuse prin lege, nicidecum prin aplicarea lunară a cursului leu/dolar aşa cum prezintă în opinia lor experţii parte.
  • Menţionăm de asemenea că CNM Petromin SA nu a înregistrat în evidenţa contabilă proprie şi la Camera de Comerţ şi Industrie a judeţului Constanţa valoarea navelor reevaluate şi a capitalului social determinat în urma acţiunii de reevaluare conform HG945/1990.
  • Conform documentelor aflate la dosarul cauzei vol. 70 rezultă că în aplicarea celor 2 hotărâri privind reevaluarea s-a constatat că CNM Petromin SA a subdimensionat amortizarea corespunzătoare navelor. Rezultă deci că valoarea corectă de inventar a navelor ce poate fi luată în calculul amortizării nu este cea corespunzătoare evidenţei Petromin care nu a aplicat corect HG.945/1990 şi HG26/1992, ci valoarea rezultată urmare efectuării calculelor corecte, calcule aflate la dosarul cauzei şi avute în vedere de experţii numiţi.
  • Experţii numiţi au avut în vedere cursurile medii aferente anului 1990 de 25,55 lei/$ şi cursul de 180 lei/$ aferent anului 1991, care de altfel este menţionat la art. 1 din HG26/1992.

Experţii parte procedează la calculul amortizărilor ce fac obiectul contractului de management Petromin – Petroklav Inc. Bahamas aplicând cursuri leu/$ până la 365 leu/$ şi stabilind astfel o valoare mai mică a amortizărilor exprimate în dolari.

Referitor la veniturile din chirii realizate de CNM Petromin  din exploatarea navelor în managementul PIB, experţii parte manifestă inconsecvenţă în constatări. Astfel la pag. 40 din Opinia separată expertul Ştefan Nicolae face menţiunea „din datele de mai sus rezultă că s-a facturat amortizare în valoare de 1.214.086 USD ”, iar la pagina 45 “venituri din chirii PIB 2.007.961 USD”. Valoarea amortizării astfel calculate de experţii parte respectiv 1.074.197 USD  nu se ridică nici la nivelul facturilor emise de CNM Petromin cu titlu de chirie.

Referitor la prejudiciul înregistrat în dauna CNM Petromin în sumă de 383.768 USD, experţii parte fac menţiunea că acest prejudiciu astfel calculat nu prezintă un calcul detaliat. Aceste calcule se regăsesc însă, şi le-am detaliat în expunerea situaţiei de fapt, astfel:

  • 091 USD reprezintă cheltuieli cu comisioanele broker peste nivelul valorilor prevăzute în “înţelegerea” cu firma BJORGE pentru care nu s-au regăsit contractele de angajare a navelor şi documente justificative la dosarul cauzei

În vol.9 fila 13 este prezentat modulul de societate mixtă creat în Bahamas în care este trecut partenerul român, adică CNM Petromin şi Grupul Torvald Klaveness, părţile contractante care participă la această asociere. În partea stângă a schiţei se detaliază aportul partenerului român constând în nave, contracte de navlosire şi echipaje, iar în partea dreaptă obligaţiile holding-ului (grup) Torvald Klaveness care constau în  retehnologizarea navelor româneşti din veniturile obţinute din operarea navelor, expertiza tehnică şi financiară, managementul tehnic şi comercial, educarea şi pregătirea personalului român. Faptul că au încheiat contract de management cu o subsidiară a grupului Torvald Klaveness,  Torvald Klaveness Co. A/S specializată în management din acest holding şi pentru navele cu pavilion străin vezi fil.33 vol. 9. Faptul că a introdus în contractele de management o subsidiară a holdingului nu-i dădea dreptul a fi plătit. Afirmaţia de mai sus este întărită cu clauza nr.29 din contractele de management dintre CNM Petromin şi Petroklav Inc. Bahamas unde se menţionează că managerii au dreptul să subcontracteze această activitate unei companii din grupul Torvald Klaveness.

  • În principiu taxele de management ce urmau a fi reţinute de PIB din veniturile navelor operate proprietatea CNM Petromin ar fi trebuit să reprezinte venituri proprii, prin  subcontractarea abuzivă a managementului către Torvald Klaveness, acestea  practic au reprezentat cheltuieli deduse asupra veniturilor realizate de navele operate. Plata mai departe a acestora către firma norvegiană a determinat realizarea de venituri numai de către acesta. Aceste taxe au reprezentat valori anuale (taxe aferente unui an întreg), deşi navele au fost exploatate aşa cum arătam mai puţine luni, iar acestea trebuiau plătite proporţional cu timpul de operare, deci suma de 93.898 USD reprezintă  diferenţe de cheltuieli de management înscrise în valoarea cheltuielilor Petroklav  Bahamas perioada 1991-1992 peste valorile prevăzute în contractele de management.

Referitor la suma de 40.000 USD constituită drept prejudiciu în dauna Petromin de către experţii numiţi se face precizarea că această sumă  nu trebuia plătită  ca taxă de management comercial deoarece era un venit al societăţii mixte şi care repatriat devenea dividend al CNM Petromin  în calitatea sa de acţionar al PIB.

În acelaşi timp, experţii parte consideră că pierderea înregistrată de POI în sumă de 161.861.917,24 USD nu constituie prejudiciu şi că aceasta reprezintă doar o pierdere comercială din activitatea desfăşurată.

Studiind statutul societăţii ,normele de ţinere a evidenţei contabile în conformitate cu standardele internaţionale care reglementează şi întocmirea bilanţurilor , rapoartele anuale, precum şi managementul societăţilor offshore, create de acţionarul 100% CNM Petromin se observă, că suma de 161.861.917,24 USD nu poate fi considerată o pierdere comercială ci un prejudiciu produs ca urmare a unor grave încălcări, cu intenţie, a acestor norme de către factori de conducere care au fost numiţi în aceste societăţi pe perioada 1992 – 2000. Astfel:

  • Conform statutelor celor 18 societăţi liberiene la 2 Acţionarii secţiunea a-I a Adunările anuale se precizează: “Adunările anuale a acţionarilor corporaţiei vor fi ţinute în aceiaşi zi, ora şi locul în/sau în afara teritoriului Republicii Liberia, după cum va stabili  Comitetul Director, în scopul alegerii de directori şi tranzacţionării altor afaceri care vor fi puse în discuţie.
  • Secţiunea 2 „ Cu excepţia cazului când se prevede altfel de lege sau Secţiunea 4 din Statut directorii companiei ( exceptând primul comitet director dacă este numit în contractul de societate s-au desemnat de către fondatori) se vor alege la adunarea generală anuală a acţionarilor . Fiecare director va fi ales până la următoarea adunare generală anuală a acţionarilor şi până când succesorul său  va fi ales şi numit în bună regulă exceptând cazul decesului, demisiei, demiterii sau terminării premature a perioadei pe care a fost numit în funcţie”.
  • 9 Anul fiscal – Secţiunea 1 „ Anul fiscal al companiei va fi acea perioadă de 12 luni consecutive stabilită de către comitetul director prin hotărâre.”

 

În conformitate cu statutul (BY-LAW) menţionat mai sus, trebuia  ca la sfârşitul anului să aibă loc atât adunarea anuală a BOD, materializată într-o  hotărâre, cât şi adunarea anuală a acţionarilor şi aceasta materializată într-o hotărâre. BOD în mod reprezentativ se întâlneşte cel puţin de două ori pe an înainte şi după întâlnirea anuală a acţionarilor. La prima întâlnire directorii studiază rapoartele care trebuie înaintate la acţionari şi avizează bilanţul contabil pe care îl va prezenta acţionarilor. La această întâlnire o hotărâre este adoptată, autorizând directorii să semneze bilanţul în numele BOD. Directorii apoi stabilesc întâlnirea anuală a acţionarilor. Următoarea întâlnire de obicei are loc după închiderea adunării acţionarilor, directorii noi aleşi sau reconfirmaţi se întâlnesc pentru a alege ofiţerii, pentru anul viitor şi dacă acţionarii nu aleg un auditor, un contabil va fi numit de BOD. Deşi aceste întâlniri în mod tehnic sunt ţinute la două date diferite, hotărârea poate fi semnată  la aceiaşi dată. În timpul adunării anuale a acţionarilor, acţionarii au următoarele obligaţii:

  • Primesc, studiază şi aprobă bilanţul şi documentele finale de sinteză prezentate de BOD, precum şi raportul auditorilor; aprobă hotărârile adoptate de directori în timpul anului, aleg directorii pentru anul care vine, decide numirea auditorilor şi ratifică toate actele făcute de directori şi ofiţeri în timpul anului care a trecut.

În vol.133, fila 214, este prezentat un model de hotărâre a adunării generale a acţionarilor, pe scurt având următoarele puncte:

  • Numele companiei
  • Locul de ţinere a şedinţei şi data
  • Hotărârea ultimei adunări
  • Raportul preşedintelui
  • Raportul auditorilor
  • Declararea dividendelor
  • Alegerea noilor directori sau reconfirmarea celor existenţi
  • Numirea auditorilor
  • Remunerarea auditorilor

După prezentarea acestui cadru legal,  revenind la cele 18 societăţi liberiene se constată că de regulă directorii în aceste off-shore-uri au fost numiţi în anul 1992, iar ulterior  numiţi când s-a luat hotărârile de a vinde navele fiind obligaţi mai mult de registrul din ţara unde cumpărătorul îşi avea sediul. Deci procedura de numire anuală a directorilor nu a fost respectată. Datorită acestui fapt nu a avut nici cine să avizeze bilanţurile şi documentele contabile de sinteză. Deşi firma de audit Forum Touche Ross în fiecare an a expediat pe adresa acţionarilor companiilor liberiene rapoartele de audit acestea au rămas simple hârtii fiind îndosariate fără a se analiza cu răspundere pierderile mari înregistrate anual şi a dispune măsuri pentru remedierea acestora în scopul eficientizării acestor corporaţii. Există bilanţuri contabile pe fiecare an dar acestea nu sunt semnate de către directori şi nici aprobate prin  hotărâri anuale de către acţionari. Hotărârile anuale ale BOD şi acţionarilor nu există în Registrul companiilor unde acestea conform legii trebuiau ţinute. Nerespectarea statutului şi a normelor contabile au dus la înregistrarea unui astfel de prejudiciu care putea fi diminuat sau exclus prin decizii manageriale ferme şi profesioniste cum de altfel în obiecţiunile făcute  la expertiză persoanele responsabile  lasă să se înţeleagă că stăpânesc bine domeniul shippingului. În concluzie prejudiciul de 161.861.917,24 USD nu are o cauză comercială ci lipsa de răspundere şi nerespectarea prevederilor legale a celor care au condus şi administrat aceste societăţi off-shore liberiene.

  1. Referitor la susţinerile experţilor parte şi a unora dintre învinuiţi, că nu există o legătură între prejudiciul produs ca urmare a exploatării navei Băceşti şi pierderile financiare înregistrate pe parcursul funcţionării societăţilor liberiene, am explicat acest lucru în situaţia de fapt, şi am arătat într-adevăr situaţia distinctă a navei Băceşti, precum şi sursele de prejudiciere, astfel că, în ceea ce priveşte această navă, prejudiciul cauzat CNM Petromin nu este inclus în cei 161.861.917,24 USD, deoarece s-a avut în vedere că acest prejudiciu în sumă de 4.517.600,26USD, provine din nerespectarea clauzelor din contractul de bare-boat încheiat încă din anul 1990 între BOROM SHIPPING LTD şi CNM Petromin SA.

În concluzie, apărările învinuiţilor şi susţinerile experţilor parte, în sensul că sumele înregistrate cu titlul de pierderi de către CNM Petromin SA din activităţile desfăşurate în Liberia şi Bahamas, pe fondul comiterii unor fapte de către persoanele participante la aceste activităţi, ar avea natura juridică de pierderi comerciale, sunt nereale şi nefundamentate, fără corespondenţă în suportul probator existent la dosarul cauzei şi vin în contradicţie flagrantă cu realitatea exprimată în documentele pe care le-am prezentat şi care demonstrează, dimpotrivă, că CNM Petromin a fost prejudiciată şi că acest prejudiciu este rezultatul direct a săvârşirii unor fapte penale de către inculpaţi şi învinuiţi.

          În explicarea situaţiei de fapt, precum şi a cazurilor concrete de nerespectare a unor dispoziţii legale, de interpretare a unor acte normative, corelaţii care există între legislaţia română şi convenţii internaţionale, legi ale unor state străine, a fost folosită o bogată documentare juridică şi practică judiciară, care se regăseşte cuprinsă în volumele 161-167 şi 172-188, aflate la dosarul cauzei.

 

VII. RESPECTAREA DREPTURILOR ŞI GARANŢIILOR PROCESUALE

 

Pe perioada desfăşurării urmăririi penale în această cauză, o preocupare permanentă şi constantă a organelor de urmărire penală a fost aceea ca la efectuarea fiecărui act de urmărire penală, inculpaţilor, învinuiţilor şi făptuitorilor, să le fie respectate drepturile şi garanţiile procesuale, pentru a li se da posibilitatea să-şi exercite în mod complet şi continuu apărarea faţă de învinuirile care li s-au adus.

Astfel, la data de 30.04.1999, prin ordonanţa cu nr.167/P/1999 a Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, s-a dispus „in rem” începerea urmăririi penale în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu în formă calificată, pentru ca, ulterior, faţă de învinuiţi şi inculpaţi să se dispună începerea urmăririi penale „in persona”, prilej cu care, acestora li s-au adus la cunoştinţă învinuirile, precum şi drepturile şi garanţiile procesuale de care beneficiază pentru a-şi putea exercita apărarea în mod corespunzător.

De asemenea, cu prilejul audierilor, învinuiţilor şi inculpaţilor li s-a adus la cunoştinţă că în cauză s-a efectuat o expertiză judiciară complexă, finalizată la data de 14.09.1999, precum şi rapoartele Curţii de Conturi, notele de constatare financiare, întocmite de specialişti ai Ministerului Finanţelor, iar unii dintre aceştia au formulat obiecţii şi cereri în raport de concluziile expertului Oprea Nicolae.

Având în vedere această situaţi, precum şi cererea părţii civile, CNM Petromin SA Constanţa, prin ordonanţa cu numărul 20/P/2002, din data de 27.01.2004, a PNA Bucureşti, s-a dispus efectuarea unei expertize tehnico-maritime şi financiar-contabile în cauză.

Anterior (începutul lunii decembrie 2003) administrării mijlocului de probă substanţial, efectuarea expertizei complexe tehnico-maritimă şi financiar contabilă, ţinându-se seama de drepturile de participare a inculpaţilor, învinuiţilor, făptuitorilor şi părţii civile, implicaţi în dosar, cu invocarea situaţiilor considerate de către fiecare în parte pertinente şi concludente apărării sale, pentru îndeplinirea cerinţelor art.120 din C.pr.pen., s-a recurs, înainte de începerea lucrărilor de efectuare a expertizei, la încunoştinţarea în scris  despre dispunerea administrării acestui mijloc de probă.

Totodată, în comunicările către fiecare învinuit, s-au precizat drepturile de:

– examinare personală şi cu asistenţă juridică şi în prezenţa experţilor numiţi de organul de urmărire penală,  a obiectivelor fixate de către organele de urmărire penală;

– propuneri de reformulare a acelor obiective şi de introducere a obiectivelor proprii considerate concludente apărării sale;

–  numire a unor experţi parte şi de participare, împreună cu aceştia şi a avocatului ales, dacă consideră necesar, la lucrările de efectuare a expertizei, cu deplin acces la toate mijloacele de probă aflate în dosarul cauzei până la acel moment, inclusiv solicitarea  de administrare şi a altor probe pe care le consideră necesare spre a fi avute în vedere şi analizate de expertiză;

S-a rezervat, fiecăruia dintre inculpaţi şi învinuiţi, perioada de timp suficientă  studierii obiectivelor de expertiză fixate de către organul de urmărire penală şi a totalităţii mijloacelor de probă aferente efectuării temeinice a acesteia.

În aceste condiţii, nu s-a  considerat a fi întemeiată critica unora dintre inculpaţi şi învinuiţi, în sensul  nerespectării art.120 C.pr.pen., prin aceea că nu a fost realizată convocarea tuturor învinuiţilor şi inculpaţilor, împreună cu experţii la acelaşi termen –  situaţie care ar fi fost vădit lipsită de eficienţă în privinţa realizării dreptului de apărare, chiar dacă s-ar fi găsit fizic un spaţiu încăpător pentru cele peste 120 persoane implicate în administrarea acestui  mijloc de probă.

Toţi inculpaţii, învinuiţii şi partea civilă care au considerat necesară intervenţia personală la clarificarea obiectivelor fixate de organul de urmărire penală şi propuneri de obiective suplimentare cât şi de numire a unor experţi parte,  au formulat în scris cereri în acest sens.

Au fost admise de către organul de urmărire penală şi incluse la efectuarea expertizei, şi unele dintre obiectivele pertinent solicitate de către unii învinuiţi, inculpaţi şi partea civilă, cât şi, în totalitate, experţii parte nominaţi de aceştia care au fost introduşi în cauză alături de experţii numiţi iniţial de către organul de urmărire penală, depunând în final o laborioasă şi voluminoasă „opinie separată”.

După depunerea la dosar a lucrărilor expertizei, la data de 26.03.2004, s-a rezervat din nou o perioadă însemnată de timp pentru studierea raportului de expertiză şi a lucrărilor de efectuare a acesteia de către fiecare dintre învinuiţi şi inculpaţi.

Această fază  s-a materializat prin depunerea de către inculpaţi şi învinuiţi,  în scris, a obiecţiilor personale la care unii au ataşat şi  documente considerate a exprima punctele de vedere proprii în apărare.

Obiecţiile şi cererile formulate de către fiecare învinuit şi inculpat, au fost soluţionate  de către organul de urmărire penală, cu comunicarea în scris a modului de rezolvare, în toate cazurile dispunându-se ataşarea la dosar a memoriilor formulate şi a documentelor ataşate personal, chiar şi în situaţia în care documentele respective se regăseau deja în dosarul cauzei spre a fi avute în  vedere ca atare – apărări ale inculpatului sau învinuitului respectiv – la soluţionarea cauzei de către organul judiciar competent.

S-au rezervat apoi, perioade de timp suficiente pentru aprecierea personală, împreună şi cu avocaţii aleşi, a tuturor mijloacelor de probă aflate la dosar pentru realizarea în mod temeinic şi legal a prezentării materialului de urmărire penală cu rezolvarea şi a cererilor de administrare de noi probe.

Pe parcursul efectuării urmăririi penale în cauză, inculpaţii şi învinuiţii au luat la cunoştinţă de întreg materialul de urmărire penală aflat la dosar, au formulat cereri, memorii, au solicitat administrarea unor probe, au ridicat obiecţii, toate acestea fiind soluţionate de organul de urmărire penală, în mod temeinic şi legal.

După finalizarea urmăririi penale, în dosar, în perioada 20 mai – 31 iulie 2004, inculpaţilor şi învinuiţilor li s-a prezentat materialul de urmărire penală efectuat în cauză, aceştia luând la cunoştinţă şi cu acest prilej, de actele, documentele, materialele, mijloacele de probă administrate în dosar, context în care li s-au rezolvat cererile, memoriile şi obiecţiile formulate.

De altfel, la dosar există o corespondenţă bogată, care dovedeşte cele arătate mai sus şi care ne îndreptăţeşte să tragem concluzia că inculpaţilor şi învinuiţilor li s-au respectat drepturile şi garanţiile procesuale.

 

 

 

 

VIII. ALTE SOLUŢII

 

  1. Având în vedere că dosarul 20/P/2002 este complex şi a necesitat perioadă îndelungată de timp pentru efectuarea urmăririi penale, că au fost ridicate numeroase documente şi administrat un volum mare de mijloace de probă, faţă de un număr foarte mare de persoane implicate în comiterea faptelor ce formează obiectul acestui dosar, în cauză, din motive obiective nu s-a putut finaliza urmărirea penală pentru unele dintre aceste persoane, participante la săvârşirea infracţiunilor şi nu s-a putut stabili faţă de ele cu certitudine, gradul de participaţie sau natura acestei participaţii, existând şi situaţii în care unele dintre ele nu şi-au putut exercita drepturile procesuale.

De asemenea, unele dintre persoanele participante la comiterea faptelor nu au putut fi identificate. Evident că faţă de aceste persoane, ale căror fapte sunt conexe, potrivit disp. art.34 cu infracţiunile săvârşite de inculpaţii şi învinuiţii pentru care se va dispune trimiterea în judecată în acest dosar, este necesară continuarea urmăririi penale faţă de acestea după disjungerea cauzei în ceea ce le priveşte.

Astfel, faţă de învinuiţii Băcilă Nicolae, Răgălie Ion, nu s-a putut îndeplini legal procedura de prezentare a materialului de urmărire penală, întrucât aceştia, în cursul urmăririi penale, au fost delegaţi în străinătate, cu probleme de serviciu, urmând să revină în ţară la o dată nedeterminată.

De asemenea, faţă de învinuiţii Toanchină Virgil, Helmut Bogdan şi Lupu Marin nu s-a putut realiza procedura de aducere la cunoştinţă a învinuirii şi efectuarea urmăririi penale cu participarea acestora, întrucât învinuiţii au părăsit ţara înainte de începerea urmăririi penale „in rem” în cauză, iar cu prilejul chemării lor în faţa organelor de urmărire penală, s-au sustras de la efectuarea urmăririi penale.

Faţă de învinuitul Pandele Florentin urmează a se continua efectuarea urmăririi penale, întrucât acesta, cu prilejul prezentării materialului de urmărire penală, raportat ala forma şi gradul de participaţie la săvârşirea infracţiunilor care i se reţin în sarcină,  a depus mai multe documente la dosar, din care, cel puţin aparent, rezultă că în perioada în care se reţine că a comis infracţiunile pentru care este învinuit, ar fi demisionat din funcţia de reprezentant al FPS în AGA – CNM Petromin SA. În mod necesar urmează a se verifica temeinicia acestor apărări şi a se efectua şi alte acte de urmărire penală, pentru a se stabili în mod obiectiv şi cu certitudine participaţia penală a învinuitului la săvârşirea faptelor.

În ceea ce-l priveşte pe învinuitul Barde Tănase, faţă de care s-au efectuat acte premergătoare începerii urmăririi penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă prev. de art.257 C.p., se constată că până în prezent nu s-a putut stabili vinovăţia acestuia în raport de faptă şi cp nu s-au administrat toate probele care să conducă la stabilirea situaţiei de fapt concrete în ceea ce-l priveşte, astfel că în mod firesc, se vor continua cercetările faţă de acesta.

O altă situaţie este cea a numitului Bosânceanu Gheorghe, faţă de care s-au efectuat verificări în legătură cu participarea lui la vânzarea-cumpărarea ilegală a navelor Balota, Breaza şi Callatis, iar pentru stabilirea participaţiei sale la faptele penale ce au ca obiect material aceste nave şi natura acestei participaţii, au fost necesare (cum de altfel şi experţii au solicitat cu prilejul efectuării expertizei tehnico-maritime şi financiar-contabilă în cauză), efectuarea unor comisii rogatorii în Italia şi Irlanda, care au fost dispuse dar ale căror rezultate nu au parvenit încă, la organul de urmărire penală. Şi în această situaţie, în mod necesar se vor continua verificările şi se vor efectua şi alte cercetări pentru a se putea stabili situaţia de fapte în ceea ce o priveşte pe această persoană.

Faţă de numiţii Macarovski Marcel şi Atanasiu Theodor, care au făcut parte din Consiliul de Administraţie al fostului FPS şi este posibil să fi participat la luarea hotărârii de vânzare ilegală a navelor Comăneşti, Cărbuneşti, Bobîlna şi 22 Decembrie, nu s-a putut finaliza urmărirea penală, întrucât aceştia au fost în situaţii medicale deosebite, neputând astfel participa la efectuarea actelor de urmărire penală, iar pe de altă parte, au invocat în apărarea lor împrejurarea că deşi ar fi semnat hotărârea respectivă, nu au participat în mod fizic la luarea acesteia, context în care urmează ca şi faţă de ei să se continue efectuarea urmăririi penale, până la stabilirea completă a situaţiei de fapt şi finalizarea cercetărilor în ceea ce-i priveşte.

În fine, o altă situaţie constată cu prilejul efectuării urmăririi penale a fost aceea că şi alte persoane, faţă de care nu s-a dispus începerea urmăririi penale „in persona”, au avut legătură cu săvârşirea infracţiunilor, ce formează obiectul acestei cauze, dar nu s-a stabilit încă natura participaţiei lor, aspect care urmează a se verifica în continuare.

În aceste împrejurări, se constată că faptele învinuiţilor, persoanelor implicate, precum şi a făptuitorilor neidentificaţi încă, sunt conexe cu infracţiunile săvârşite de inculpaţii şi învinuiţii pentru care urmează a se dispune trimiterea în judecată, aflându-ne astfel în situaţia prev. de art.34 lit.d C.p.p. Având în vedere însă motivele arătate mai sus, pentru respectarea celerităţii efectuării urmăririi penale, în interesul respectării drepturilor şi garanţiilor procesuale, pentru stabilirea situaţiei de fapt complete şi obiective, a participaţiei penale sau a naturii acestei participaţii, la săvârşirea infracţiunilor, urmează ca în temeiul disp. art.38 comb. cu art.45 alin.1 rap. la art.34 lit.d C.p.p. să se dispună disjungerea cauzei în ceea ce-i priveşte pe învinuiţii:

– Toanchină Virgil, Helmut Bogdan, Lupu Marin, Serescu Mihail, Băcilă Nicolae, Răgălie Ion, Pandele Florentin, Serescu Mihail, numiţii:

– Mitu Constantin, Bosânceanu Gheorghe, Gheorghe Eugen, Târşoagă Ionuţ, Oancea Mirela, Cordoneanu Dan, Petrescu Traian, Burducea Marin, Ciolacu Mădălina, Morariu Emilia, Bădăluţă Nicolae, Berescu Şerban, Stângu Florin Constantin, Antohe Gheorghe Gabriel, Marinescu Gheorghe, Teodorescu Dan Victor, Dragu Silviu Octavian, Rusen Nicolae, Barde Tănase, Bălan Corneliu, Bolat Maria, Ghiţă Adrian, Popescu Cornel, Ştefan Ionel, Ţipa Felicia, Ivănescu Panait, Ranga Dragoş, Pădurariu Corneliu, Macarovski Marcel, Anastasiu Theodor, Mihai Andrei, Bodnăraş Gheorghe, Ionescu Gheorghe, Bălan Aurel, Defta Răzvan, Oprea Florin, Fiacescu Gheorghe, Stoian Mihaela, Oglindă Iuliana, Popa Ramona Zena, Furnică Ovidiu Valeriu, Anghel Panait, Mâcă Cornelia, Nicodimescu Isabela şi alte persoane, încă neidentificate, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art.257 C.p., 248 comb cu art.2481, art.289, art.291 C.p., art.10 lit.a din Legea 78/2000, bancrută frauduloasă şi spălare de bani.

 

  1. a). Cu prilejul finalizării urmăririi penale în cauză, s-a constatat că pentru infracţiunile de luare de mită şi înşelăciune prev de art.254 alin.1, art.215 alin.1 C.p. cu aplic.13 în referire la art.215 alin.1 C.p. modificat, prin efectual aplicării legii penale mai favorabile, respectiv a textelor incriminatoare din legea penală în vigoare la momentul săvârşirii faptelor (12 aprilie 1991), termenul prescripţiei speciale pentru antamarea răspunderii penale a învinuitului Băsescu Traian, care a comis aceste fapte, s-a împlinit, astfel că, existând impedimentul de începere a urmăririi şi punere în mişcare a acţiunii penale în cauză, prev. de art.10 lit.g C.p.p., urmează a se dispune faţă de învinuitul Băsescu Traian, neînceperea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii acestor infracţiuni.
  2. b) O altă situaţie, este cea a învinuiţilor Ivaşcu Constantin, Creţu Mircea, Zamfir Nicolae, Matei Vasile şi Ursache M., care în cursul urmăririi penale au decedat, astfel că există impedimentul de punere în mişcare a acţiunii penale de la art.10 lit.g C.p.p., urmând a se dispune în consecinţă, încetarea urmăririi penale faţă de aceştia.
  3. c) Faţă de învinuiţii Bănică Octavian şi Cliseru Speranţa, se va dispune scoaterea de sub urmărirea penală pentru săv. infr. prev. de art.10 lit.a din Legea 78/2000, întrucât la data comiterii, fapta nu era prevăzută de legea penală ca infracţiune în forma prev şi ped de art.10 lit.a Legea 78/2000.
  4. d) În ceea ce-i priveşte pe învinuiţii Răşică Mihai, Novac Aurel, Mirea Constantin, Posedaru Romanuel, Codarcea Gheorghe, Neamţu Luminiţa Maria, Ionescu Dragoş, Beziris Anton şi Taus Ioan, urmează ca şi faţă de aceştia, să se dispună încetarea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infr. prev de art.289 C.p., 291 C.p., întrucât termenul special de prescripţie al răspunderii penale, în raport de data comiterii acestor fapte s-a împlinit şi există impedimentul prev. de art.10 lit.g C.p.p.

Faţă de cele expuse mai sus, în temeiul disp art.262 pct.1 lit.a şi b, art.11 pct.1 lit.b şi c, art.10 lit.d şi g, art.45 în referire la art.38 şi 34 lit.d C.p.p.

 

 

D I S P U N E M :

 

 

  1. Trimiterea în judecată a inculpaţilor:
  2. RUSEN MITICĂ – născut la data de 23.10.1938 în comuna Viziru, judeţul Brăila, fiul lui Ştefan şi Ştefana, domiciliat în Constanţa, Aleea Mălinului nr.11, bl.D, sc.A, et.2, ap.12, judeţul Constanţa, posesor CI seria KT nr.392988, CNP 1381023131275, eliberată de Poliţia Constanţa, cetăţenia română, studii superioare, stagiul militar satisfăcut, căsătorit, 2 copii majori, pensionar, fără antecedente penale, pentru săvâşirea infracţiunilor:

– prev. de art.248 combinat cu art.2481 C.p. cu aplic art.41 alin.2 C.p.

– prev. de art.289 cu aplic art.41 alin.2 C.p.

– prev de art.291 cu aplic art.41 alin.2 C.p.

– prev. de art.276 lit.a din Legea 31/1990 (modificată prin Legea nr.195/1997) cu aplic art.13 în referire la art.208 lit.a din Legea 31/1990, nemodificată.

– prevăzute de art.23 lit.a şi b din Legea 21/1999, cu aplic art.13 rap. la art.23 din Legea 656/2002 art.23 lit.a şi b.

– cu aplicarea art.33 lit.a C.p.

Faptele au fost descrise la pct.IV B – 1, din rechizitoriu.

 

  1. KAUNTZ WERNER – născut la data de 28.10.1942 în Sibiu, judeţul Sibiu, fiul lui Walter şi Grete, domiciliat în oraşul Tălmaciu, str.George Coşbuc nr.12, judeţul Sibiu, posesor CI seria SB nr.112738 eliberat de Poliţia Tălmaciu, cetăţenia română, studii superioare, stagiul militar satisfăcut, căsătorit, 3 copii majori, pensionar, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunilor:

– prev. de art.248 combinat cu art.2481 C.p. cu aplic art.41 alin.2 C.p.

– prev. de art.289 cu aplic art.41 alin.2 C.p.

– prev de art.291 cu aplic art.41 alin.2 C.p.

– prev. de art.276 lit.a din Legea 31/1990 (modificată prin Legea nr.195/1997) cu aplic art.13 în referire la art.208 lit.a din Legea 31/1990, nemodificată.

– prevăzute de art.23 lit.a şi b din Legea 21/1999, cu aplic art.13 rap. la art.23 din Legea 656/2002 art.23 lit.a şi b.

– cu aplicarea art.33 lit.a C.p.

Faptele au fost descrise la pct.IV B – 2, din rechizitoriu.

 

  1. Punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpaţilor:
  2. BĂRDAŞ MARCEL DUMITRU – născut la 20.02.1954, în Alba Iulia, judeţul Alba, fiul lui Petru şi Elisabeta, domiciliat în Constanţa, str. Pictor N. Grigorescu nr.7, judeţul Constanţa, posesor BI seria KT nr. 077004, eliberat de Poliţia Constanţa, cetăţenie română, studii superioare, căsătorit, 1 copil minor, pensionar pe caz de boală, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunilor:

– prev. de art.248 combinat cu art.2481 cu aplic art.41 alin.2 C.p.

– prev. de art.289 cu aplic art.41 alin.2 C.p.

– prev de art.291 cu aplic art.41 alin.2 C.p.

– prev. de art.10 lit.a din Legea nr.78/2000.

– cu aplicarea art.33 lit.a C.p.

Faptele au fost descrise la pct.IV B – 3, din rechizitoriu.

 

  1. TIMOTIN MARIANA ( fostă Sîrbu) – născută la 11.08.1947, în Craiova, judeţul Dolj, fiica lui Valentin şi Laurenţia, domiciliată în Bucureşti, str. Berindei nr. 11, bl. A.2, sc. B, et. 6, apt. 51, sect. 2, posesoarea BI seria GV nr. 872887 CNP 2470811400504, eliberat de Secţia 7 Poliţie, cetăţenie română, studii superioare, căsătorită, şef serviciu în AVAS, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunilor:

– prev. de art.248 combinat cu art.2481 cu aplic. art.41 alin.2 C.p.

– prev. de art.10 lit.a din Legea nr.78/2000.

– cu aplicarea art.33 lit.a C.p.

Faptele au fost descrise la pct.IV B – 4, din rechizitoriu.

 

  1. ŞERBOTEI SERGIU CONSTANTIN – născut la 14.01.1938, în Călăraşi, judeţul Călăraşi, fiul lui Vasile şi Florica, domiciliat în Bucureşti, şoseaua Ştefan cel Mare nr. 5, bl. 6, sc. C, et. 4, apt. 79, sectorul 2, posesor al BI seria RT nr. 177400, eliberat de Secţia 6 Poliţie, cetăţenie română, studii superioare, căsătorit, pensionar, inapt stagiul militar, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunilor:

– prev. de art.248 combinat cu art.2481 cu aplic. art.41 alin.2 C.p.

– prev. de art.10 lit.a din Legea nr.78/2000.

– cu aplicarea art.33 lit.a C.p.

Faptele au fost descrise la pct.IV B – 5, din rechizitoriu.

 

  1. STOICA AMALIA OANAnăscută la 06.05.1969, în Bucureşti, fiica lui Ion şi Marieta, domiciliată în Bucureşti, str. Academiei nr. 35-37, sectorul 1,  posesor al BI seria GV nr. 860083, eliberat de Secţia 1 Poliţie, cetăţenie română, studii superioare, necăsătorită, 1 copil minor, şef serviciu juridic la Autoritatea pentru Privatizare, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunilor:

– prev. de art.26 rap. la art.248 combinat cu art.2481 cu aplic. art.41 alin.2 C.p.

– prev. de art.10 lit.a din Legea nr.78/2000.

– cu aplicarea art.33 lit.a C.p.

Faptele au fost descrise la pct.IV B – 6, din rechizitoriu.

 

  1. PELINEL ŞTEFAN MIHAI născut la 27.08.1942, în comuna Ileana, judeţul Ialomiţa, fiul lui Costică şi Manda, domiciliat în Bucureşti, str. Jean Steriadi nr. 20, bl. I.21, sc. G., et. 3, apt. 100, sectorul 3, posesor al BI  seria BG nr. 045560, eliberat de Secţia 13 Poliţie, cetăţenie română, studii superioare, căsătorit, pensionar, stagiul militar satisfăcut, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunilor:

– prev. de art.248 combinat cu art.2481 cu aplic. art.41 alin.2 C.p.

– prev. de art.10 lit.a din Legea nr.78/2000.

– cu aplicarea art.33 lit.a C.p.

Faptele au fost descrise la pct.IV B – 7, din rechizitoriu.

 

  1. BĂNICĂ OCTAVIAN – născut la 30.03.1965, în Bucureşti, fiul lui Ştefan şi Lucia, domiciliat în Bucureşti, str. Theodor  D. Speranţia nr. 98, bl. S. 28, sc. 2, et. 8, apt. 63, sectorul 3, posesor al BI seria DP nr. 025003, eliberat de IGP,  cetăţenie română, căsătorit, 1 copil minor, studii superioare, director la SC „Management Sistem”SA Bucureşti, stagiul militar satisfăcut, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii:

– prev. de art.248 combinat cu art.2481 cu aplic. art.41 alin.2 C.p.

Fapta a fost descrisă la pct.IV B – 8, din rechizitoriu.

 

  1. RĂDULESCU NELU – născut la 20.09. 1952, în comuna Berbeşti, judeţul Vrancea, fiul lui ion şi Maria, domiciliat în Bucureşti, str. Şoltuzului nr. 32 A, sector 2, posesor al CI seria RR nr. 193986, eliberat de Secţia 6 Poliţie, cetăţenie română, studii superioare, căsătorit, economist la BCR Bucureşti, stagiul militar satisfăcut, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunilor:

– prev. de art.248 combinat cu art.2481 cu aplic. art.41 alin.2 C.p.

– prev. de art.10 lit.a din Legea nr.78/2000.

– cu aplicarea art.33 lit.a C.p.

Faptele au fost descrise la pct.IV B – 9, din rechizitoriu.

 

  1. UZUM GHEORGHE – născut la 13.02.1941, în sat. Panduru, comuna Baia, judeţul Tulcea, fiul lui Dumitru şi Elena, domiciliat în Constanţa, B-dul 1 Decembrie 1918 nr. 2 A, bl. I 2,  ap. 1, şi reşedinţa în Constanţa, B-dul 1 Decembrie 1918 nr. 4, bl. L. 64, sc. B, et. 3, apt. 35, judeţul Constanţa, posesor al BI seria KT nr. 117191 eliberat de poliţia Constanţa,cetăţenie română, studii superioare, căsătorit, revizor contabil la SC „Agroexport” SA  Constanţa, stagiul militar satisfăcut, fără antecedente penale, pentru săvâşirea infracţiunilor:

– prev. de art.248 combinat cu art.2481 C.p.

– prev. de art.10 lit.a din Legea nr.78/2000

– cu aplicarea art.33 lit.a C.p.

Faptele au fost descrise la pct.IV B – 10, din rechizitoriu.

 

  1. ZDRU MIHAI – născut la 31.03.1950, în comuna Besenova Nouă, judeţul Timiş, fiul lui Atanasie şi Maria, domiciliat în Constanţa, B-dul Alexandru Lăpuşneanu nr. 79, bl. L.V. 7, sc. B, apt. 30, judeţul Constanţa, posesor al BI seria BX nr. 489034, eliberat de Poliţia Constanţa, cetăţenie română, căsătorit, studii superioare, inginer la SC „Argenta” SRL Constanţa, stagiul militar satisfăcut, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunilor:

– prev. de art.248 combinat cu art.2481 C.p.

– prev. de art.248 combinat cu art.2481 C.p.

– prev. de art.276 lit.a din Legea 31/1990 (modificată prin Legea nr.195/1997) cu aplic art.13 în referire la art.208 lit.a din Legea 31/1990, nemodificată.

– prev. de art.10 lit.a din Legea nr.78/2000.

– cu aplicarea art.33 lit.a C.p.

Faptele au fost descrise la pct.IV B – 11, din rechizitoriu.

 

 

  1. ROŞIORU ION – născut la data de 08.08.1942 în localitatea Pantelimonul de Jos, judeţul Constanţa, fiul lui Ştefan şi Eugenia, domiciliat în Constanţa, str. Merişor nr.41 bis, judeţul Constanţa, cetăţenie română, studii superioare , stagiul militar satisfăcut, căsătorit, copii majori, consilier juridic la CNM Petromin, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunilor:

– prev. de art.248 combinat cu art.2481 C.p.

– prev. de art.10 lit.a din Legea nr.78/2000

– cu aplicarea art.33 lit.a C.p.

Faptele au fost descrise la pct.IV B – 12, din rechizitoriu.

  1. GACHE MIHAI – născut la data de 29.06.1973 în Constanţa, judeţul Constanţa, fiul lui Dumitru şi Georgeta, domiciliat în Constanţa, str.Avram Iancu nr.45, bl. L102, sc.B, ap.16, judeţul Constanţa, posesor BI seria GX nr.136712 eliberat de Poliţia Municipiului Constanţa, cetăţenie română, studii superioare, stagiul militar satisfăcut, necăsătorit, fără copii, economist la CNM Petromin SA, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii:

– prev. de art.10 lit.a din Legea nr.78/2000

Fapta a fost descrisă la pct.IV B – 13, din rechizitoriu.

  1. CATRINESCU GHEORGHE – născut la data de 28.10.1930 în Ploieşti, judeţul Prahova, fiul lui Petre şi Elena, domiciliat în Galaţi, str.Lăpuşneanu nr.41, bl.B2, sc.7, ap.64, judeţul Galaţi, posesor BI seria AO nr.509878 eliberat de Poliţia Municipiului Galaţi, cetăţenia română, studii superioare, stagiul militar satisfăcut, căsătorit, 2 copii majori, director tehnic la SC Nave Sim SA Galaţi, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunilor:

– prev de art.289 cu aplic. art.41 alin.2 C.p.

– prev. de art.10 lit.a din Legea nr.78/2000

– cu aplicarea art.33 lit.a C.p.

Faptele au fost descrise la pct.IV B – 14, din rechizitoriu.

  1. VERIOTI GHEORGHE – născut la data de 12.12.1953 în Constanţa, fiul lui Constantin şi Chirata, domiciliat în Constanţa, str. Sabinelor nr.12, judeţul Constanţa, posesor CI seria KT nr.015625 CNP1531212131241, eliberat de Poliţia Municipiului Constanţa, cetăţenie română, studii superioare, stagiul militar satisfăcut, căsătorit, administrator la SC Corona Shipping  Internaţional Constanţa, fără antecedente penale, pentru săvâşirea infracţiunilor:

– prev. de art.26 rap. la art.248 combinat cu art.2481 cu aplic art.41 alin.2 C.p.

– prev. de art.26 rap. la art.289 cu aplic. art.41 alin.2 C.p.

– prev. de art.26 rap. la art.291 C.p. cu aplic. art.41 alin.2 C.p.

– prev. de art.26 rap. la art.276 lit.a din Legea 31/1990 (modificată prin Legea nr.195/1997) cu aplic art.13 în referire la art.208 lit.a din Legea 31/1990, nemodificată

– prevăzute de art.26 rap. la art.23 lit.a şi b din Legea 21/1999, cu aplic art.13 rap. la art.23 din Legea 656/2002 art.23 lit.a şi b.

– cu aplicarea art.33 lit.a C.p.

Faptele au fost descrise la pct.IV B – 15, din rechizitoriu.

  1. GIURGIU EMIL ALIN – născut la 13.10.1951, în Sighişoara, judeţul Mureş, fiul lui Emil şi Veturia, domiciliat în Bucureşti, B-dul Unirii nr. 37, bl. A.3, sc. 3, et. 4, apt. 63, sectorul 3, posesor al BI seria DB nr. 175747, eliberat de poliţia Cluj, cetăţenie română, studii superioare, căsătorit, un copil minor, director la Fondul Româno American de Investiţii, stagiul militar satisfăcut, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunilor:

– prev. de art.248 combinat cu art.2481 cu aplic. art.41 alin.2 C.p.

– prev. de art.10 lit.a din Legea nr.78/2000

– cu aplicarea art.33 lit.a C.p.

Faptele au fost descrise la pct.IV B – 16, din rechizitoriu.

  1. PAŞCA GHEORGHE – născut la 22.04.1944, în comuna Lăpuş, judeţul Maramureş, domiciliat în Bucureşti, Aleea Câmpul Moşilor nr. 2 A, bl. 5, sc. A, et. 8, apt. 28, sectorul 2, posesor al CI seria RD nr.042289, eliberat de Secţia 8 Poliţie, cetăţenie română, studii superioare, consilier ministru la APAPS, căsătorit, stagiul militar satisfăcut, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii:

– prev. de art.248 combinat cu art.2481 cu aplic. art.41 alin.2 C.p.

Fapta a fost descrisă la pct.IV B – 17, din rechizitoriu.

  1. SÂRBU OVIDIU RADU – născut la 22.01.1952, în  Cluj, judeţul Cluj, fiul lui Mircea şi Rodica, domiciliat în Cluj, str. Andrei Mureşan nr. 29, judeţul Cluj, posesor al BI seria KX nr. 193907, eliberat de poliţia Cluj, cetăţenie română,  căsătorit, studii superioare, consultant la SC „Tehnic Glass” SRL Cluj, serviciul militar satisfăcut, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii:

– prev. de art.248 combinat cu art.2481 C.p.

Fapta a fost descrisă la pct.IV B – 18, din rechizitoriu.

  1. EROS VICTOR – născut la 26.12.1938, în Sibiu, judeţul Sibiu, fiul lui Ştefan şi Carolina, domiciliat în Târgu Mureş str. Frantz Liszt nr. 12, judeţul Mureş, posesor al paşaportului nr. 06368  eliberat de Ministerul Afacerilor Externe, cetăţenie română, studii superioare, căsătorit,  comisar la Comisia Naţională a Valorilor Imobiliare, stagiul militar satisfăcut, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii:

– prev. de art.248 combinat cu art.2481 C.p.

Fapta a fost descrisă la pct.IV B – 19, din rechizitoriu.

  1. POPA IOANnăscut la 06.01.1950, în localitatea Ocna Mureş, judeţul Alba, fiul lui Ioan şi Silvia, domiciliat în Bucureşti, şoseaua Ştefan cel Mare nr. 14, bl. 19, sc. B, apt. 41, sectorul 2, posesor al BI seria BX nr. 034047 eliberat de Secţia 6 Poliţie, cetăţenie română, studii superioare, căsătorit, profesor universitar la ASE Bucureşti, stagiul militar satisfăcut, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii:

– prev. de art.248 combinat cu art.2481 C.p.

Fapta a fost descrisă la pct.IV B – 20, din rechizitoriu.

  1. MARINESCU GHEORGHE ADRIAN născut la 23.04.1946, în comuna Ludeşti, judeţul Dâmboviţa, fiul lui Mihai şi Elisabeta, domiciliată în Bucureşti, str. Bihor nr. 42, sectorul 1, posesor al CI seria RD nr. 109986, eliberat de Secţia 7 Poliţie, cetăţenie română, studii superioare, căsătorit, inginer la Compania de Transport Feroviar Bucureşti, stagiul militar satisfăcut, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii:

– prev. de art.248 combinat cu art.2481 C.p.

Fapta a fost descrisă la pct.IV B – 21, din rechizitoriu.

  1. ANASTASIU NICOLAE – născut la 15.01.1940, în Bucureşti, fiul lui Anastase şi Elena, domiciliat în Bucureşti, str. Veronica Micle nr. 17, sectorul 1, posesor al BI seria BN nr. 080994, eliberat de IGP, cetăţenie română, studii superioare, căsătorit, profesor universitar la Facultatea de geologie Bucureşti, inapt stagiul militar, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii:

– prev. de art.248 combinat cu art.2481 C.p.

Fapta a fost descrisă la pct.IV B – 22, din rechizitoriu.

  1. FODOREANU SORIN născut la 14.01.1950, în Drobeta Turnu Severin, judeţul Mehedinţi, fiul lui Radu Aurel şi Ileana, domiciliat în Bucureşti, str. Cruceru Udreanu nr. 13, bl. 106 A, sc. A, et. 5, apt. 15, sectorul 3, posesor al BI seria BX nr. 426025, eliberat de Secţia 16 poliţie, cetăţenie română, studii superioare, căsătorit, director general la SC „Cosmo Plan Proiect Consult” SRL, stagiul militar satisfăcut, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii:

– prev. de art.248 combinat cu art.2481 C.p.

Fapta a fost descrisă la pct.IV B – 23, din rechizitoriu.

  1. TĂCHICIU LAURENŢIU – născut la 12.09.1958, în Bucureşti, fiul lui Costel şi Maria, domiciliat în Bucureşti, str. Băltiţa nr. 4, bl. B. 26, sc. 1, apt. 2, sectorul 4, posesor al BI seria RT nr. 174735, eliberat de Secţia 15 Poliţie, cetăţenie română, studii superioare, căsătorit, un copil minor, lector universitar la ASE Bucureşti, stagiul militar satisfăcut, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii:

– prev. de art.248 combinat cu art.2481 C.p.

Fapta a fost descrisă la pct.IV B – 24, din rechizitoriu.

  1. HOMOŞ ION – născut la 18.10.1949, în Bucureşti, fiul lui Paul şi Elena, domiciliat în Bucureşti, şoseaua Pantelimon nr. 115, bl. 400 A, sc. B, apt. 83, sectorul 2, posesor al BI seria RT nr. 123153, eliberat de Secţia 9 Poliţie, cetăţenie română, studii superioare, căsătorit, secretar general CNS „Cartel Alfa”, stagiul militar satisfăcut, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii:

– prev. de art.248 combinat cu art.2481 C.p.

Fapta a fost descrisă la pct.IV B – 25, din rechizitoriu.

  1. GOZIA DAN CORNELIU – născut la 05.09.1943, în Câmpulung, judeţul Argeş, fiul lui Traian şi Aritina, domiciliat în Bucureşti, str. Horia Măcelariu nr. 1-3, bl. 13/4, sc. A, et. 3, apt. 12, sectorul 1, posesor al BI seria RX nr. 028604, eliberat de Secţia 2 Poliţie, cetăţenie română, studii superioare, căsătorit, inginer la SC „Sodeta” SA, stagiul militar satisfăcut, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii:

– prev. de art.248 combinat cu art.2481 C.p. cu aplic art.41 alin.2 C.p.

Fapta a fost descrisă la pct.IV B – 26, din rechizitoriu.

  1. UNGUREANU GHEORGHE – născut la 01.04.1945, în Bucureşti, fiul lui Vasile şi Elena,  domiciliat în Bucureşti, Aleea Botorani nr. 19, bl. V.51, sc. 1, et. 7, Ap. 23, sectorul 3, posesor al BI seria RD nr. 173685 eliberat de Secţia 19 Poliţie, cetăţenie română, studii superioare, căsătorit,  economist la APAPS Bucureşti, stagiul militar satisfăcut, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii:

– prev. de art.248 combinat cu art.2481 C.p.

Fapta a fost descrisă la pct.IV B – 27, din rechizitoriu.

  1. MÂNDRESCU CORNELIU – născut la 22.07.1948 în Bucureşti, fiul lui Ioan şi Cornelia, domiciliat în Bucureşti, str. Aurel Botea nr. 8, bl. B.6, sc. 1, et. 3, apt. 21, sectorul 3, posesor al BI seria BK nr. 624512, eliberat de Secţia 11 Poliţie, cetăţenie română, studii superioare, căsătorit, director marketing SC „Textila Unirea” Bucureşti, stagiul militar satisfăcut, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii:

– prev. de art.248 combinat cu art.2481 C.p. cu aplic art.41 alin.2 C.p.

Fapta a fost descrisă la pct.IV B – 28, din rechizitoriu.

  1. DIMONIE MIHAIL NICOLAE – născut la 22.08.1936, în Bazargic, Bulgaria, fiul lui Tuliu şi Afrodita, domiciliat în Bucureşti, şos. Ştefan cel Mare nr. 38, bl. 30 A, sc. B, et. 4, apt. 50, sectorul 2, posesor al BI seria GV nr. 859586, CNP 1360822400645, eliberat de Secţia 6 Poliţie, cetăţenie română, studii superioare, căsătorit, pensionar, stagiul militar satisfăcut, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii:

– prev. de art.248 combinat cu art.2481 C.p. cu aplic art.41 alin.2 C.p.

Fapta a fost descrisă la pct.IV B – 29, din rechizitoriu.

  1. OPREA GHEORGHE – născut la 09.12.1942, în comuna Borcea, judeţul Călăraşi, fiul lui Bică şi Florica, domiciliat în Constanţa, Aleea Orhideelor nr. 2, bl. D.4, sc. A, et. 2, apt. 8, judeţul Constanţa, posesor al BI seria KT nr. 131159, eliberat de Poliţia Constanţa, cetăţenie română, studii superioare, căsătorit, pensionar, stagiul militar satisfăcut, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii:

– prev. de art.248 combinat cu art.2481 C.p.

Fapta a fost descrisă la pct.IV B – 30, din rechizitoriu.

  1. BARONCEA ION FLORIN – născut la 03.04.1949, în Bucureşti, fiul lui Virgil şi Ana, domiciliat în Bucureşti, Calea Griviţei nr. 216, bl. J., sc. A, et. 7, apt. 28, sectorul 1, posesor al BI seria BD nr. 846192 eliberat de Secţia 4 Poliţie, cetăţenie română, divorţat, studii superioare, consilier la „IPTANA” SA Bucureşti, inapt serviciul militar, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii:

– prev. de art.248 combinat cu art.2481 C.p. cu aplic. art.41 alin.2 C.p.

Fapta a fost descrisă la pct.IV B – 31, din rechizitoriu.

  1. MORARIU GICĂ născut la 01.10.1953, în Constanţa, judeţul Constanţa, fiul lui Vasile şi Aglaia, domiciliat în Constanţa, str. Ion Lahovari nr. 16, bl. M. 12, sc. A, et. 4, apt. 17, judeţul Constanţa, posesor al BI seria DG nr. 114421, eliberat de Poliţia Constanţa, cetăţenie română, studii superioare, căsătorit, economist la SC ”Ecoplast” SRL Constanţa, stagiul militar satisfăcut, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunilor:

– prev. de art.276 lit.a din Legea 31/1990 (modificată prin Legea nr.195/1997) cu aplic art.13 în referire la art.208 lit.a din Legea 31/1990, nemodificată.

– prevăzute de art.23 lit.a şi b din Legea 21/1999, cu aplic art.13 rap. la art.23 din Legea 656/2002 art.23 lit.a şi b.

– cu aplic. art.33 lit.a C.p.

Faptele au fost descrise la pct.IV B – 32, din rechizitoriu.

  1. BĂSESCU TRAIAN, născut la data de 4.11.1951, în oraşul Basarabi, judeţul Constanţa, fiul lui Dumitru şi Elena, domiciliat în Bucureşti, str. Ştefan Mihăileanu nr. 2, apt.2, sector 2, posesor al CI seria RD nr. 287000, eliberat de Poliţia Bucureşti, cetăţenie română, studii superioare, căsătorit, fără copii minori, primar general la Primăria Municipiului Bucureşti, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunilor:

– prev. de art.248 combinat cu art.2481 cu aplic art.13 în referire la art.248 alin.2 C.p., cu aplic. art.41 alin.2.

– prev. de art.289 cu aplic. art.41 alin.2 C.p.

– prev. de art.2151 alin.2 C.p. modificat cu aplic. art.13 în referire la art.223 alin.3 C.p.

– cu aplicarea art.33 lit.a C.p.

Faptele au fost descrise la pct.IV B – 33, din rechizitoriu.

  1. MARINESCU CĂLIN DRAGOMIR – născut la 26.04.1949, în Bucureşti, fiul lui Laurenţiu şi Maria, domiciliat în Constanţa, B-dul Tomis nr. 275, bl. 75, sc. C, et. 1, apt. 40, judeţul Constanţa, posesor al CI seria KT nr. 423944 CNP 1490426131271, eliberat de Poliţia Constanţa, cetăţenie română, studii superioare, divorţat, pensionar, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii:

– prev. de art.248 combinat cu art.2481 C.p. modificat, cu aplic art.13 în referire la art.248 alin.2 C.p. cu aplic art.41 alin.2 C.p.

Fapta a fost descrisă la pct.IV B – 34, din rechizitoriu.

  1. TEODORU PAUL – născut la data de 19.09.1934, în Chişinău, Republica Moldova, fiul lui Pavel şi Sofia, domiciliat în Bucureşti, Sector 2, Str. Despot Vodă nr.51, posesor CI seria RD nr.020804, studii superioare, cetăţenie română, căsătorit, pensionar, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii:

– prev. de art.248 combinat cu art.2481 C.p. modificat, cu aplic. art.13 în referire la art.248 alin.2 C.p.

Fapta a fost descrisă la pct.IV B – 35, din rechizitoriu.

 

  1. NOVAC AUREL – născut la data de 05.09.1939, în localitatea Căpreşti, judeţ Soroca Republica Moldova, fiul lui Ilarion şi Liuba, domiciliat în Bucureşti, sos.N.Titulescu nr.18, bl.23, sc.B, ap.93, posesor BI seria BG nr.561909 , cetăţenie română, studii superioare, căsătorit, fără copii minori, consilier manager la Casa socială a Constructorului Bucureşti, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii:

– prev. de art.248 combinat cu art.2481 C.p. modificat cu aplic art.13 în referire la art.248 alin.2 C.p.

Fapta a fost descrisă la pct.IV B – 36, din rechizitoriu.

  1. RĂŞICĂ MIHAI – născut la data de 15.03.1946, în Constanţa, judeţul Constanţa, fiul lui Stan şi Ana, domiciliat în Bucureşti, Sector 3, Str. Mămulari, nr.2, Bl. C1, Sc.2, ap.31, studii superioare, cetăţenie română, căsătorit, un copil major, consilier diplomatic, Ambasada României din Cipru, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii:

– prev. de art.248 combinat cu art.2481 cu aplic. art.13 rap. la art.248 alin.2 C.p.

Fapta a fost descrisă la pct.IV B – 37, din rechizitoriu.

  1. RUSEN RADU CĂTĂLIN născut la 11.05.1966, în Constanţa, judeţul Constanţa, fiul lui Mitică şi Veronica,domiciliat în Constanţa, str. Pescarilor nr. 1, bl. PA 8, sc. A, et. 1, apt. 2, judeţul Constanţa, posesor al BI seria KT nr. 091007, eliberat de Poliţia Constanţa, cetăţenie română, studii superioare, căsătorit, inginer la Şantierul naval Constanţa, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii:

– prev. de art.26 combinat cu art.248 rap. la art.2481 C.p.

Fapta a fost descrisă la pct.IV B – 38, din rechizitoriu.

  1. CHIFOREANU FLORENTIN, născut la data de 29.04.1966, în municipiul Constanţa, fiul lui ion şi Ileana, domiciliat în constanţa, str. Pescarilor nr. 7, bl. MZ3, sc. A, apt. 34, judeţul Constanţa, posesor al CI seria KT, nr. 207667 eliberat de Poliţia Constanţa, cetăţenie română, studii superioare, căsătorit, fără copii minori, inginer la SC MARITIMA SA, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii:

– prev. de art.26 rap. la art.248 combinat cu art.2481 C.p. cu aplic.art.41 alin.2 C.p.

Fapta a fost descrisă la pct.IV B – 39, din rechizitoriu.

  1. BÂCLEA ADOLF, născut la 6.11.1951, în municipiul Ploieşti, judeţul Prahova, fiul lui Ioan şi Lucia, domiciliat în Constanţa, str. Vasile Pârvan nr. 2, cetăţenie română, studii superioare, căsătorit, fără copii minori, fără ocupaţie, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii:

– prev. de art.26 rap. la art.248 combinat cu art.2481 C.p.

Fapta a fost descrisă la pct.IV B – 40, din rechizitoriu.

  1. ACHIMESCU GEORGETA, născută la 16.03.1954, în municipiul Constanţa, fiica lui Dumitru şi Maria, domiciliată în Constanţa, B-dul Tomis nr. 257, bl. L5, sc. A, apt. 20, posesoare a CI seria KT nr. 321853, eliberat de Poliţia Constanţa, cetăţenie română, studii superioare, stagiu militar satisfăcut, căsătorită, fără copii minori, lector universitar la Universitatea Spiru Haret Constanţa, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunilor:

– prev. de art.289

– prev. de art. 291 C.p.

– cu aplic. art.33 lit.a C.p.

Faptele au fost descrise la pct.IV B – 41, din rechizitoriu.

  1. ŞTEFĂNESCU MARIANA – născută la data de 11.11.1955 în comuna Vădeni, judeţul Brăila, fiica lui Vasile şi Despa, domiciliată în Constanţa, str.Unirii nr.114, bl.U4, sc.B, et.2, ap.29, judeţul Constanţa, posesoare CI seria KT nr.031899 eliberată de Poliţia Municipiului Constanţa, cetăţenie română, studii superioare, căsătorită, 2 copii majori, director economic la CNM Petromin SA, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii:

– prev. de art.26 rap. la art.289 cu aplic art.41 lit.2 C.p.

Fapta a fost descrisă la pct.IV B – 42, din rechizitoriu.

  1. PETRESCU (BRATOSIN) DOINA – născută la data de 11.05.1953 în Constanţa, judeţul Constanţa, fiica lui Stan şi Ştefana, domiciliată în Constanţa, Bd.1 Decembrie 1918 nr. 43, bl.L24, sc.A, et.5, ap.20, judeţul Constanţa, posesoare BI seria GV nr.249227 eliberat de Poliţia Municipiului Constanţa, cetăţenie română, studii superioare, căsătorită, fără copii minori, economist la AJOFM Constanţa, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii:

– prev. de art.289 cu aplic. art.41 alin.2 C.p.

Fapta a fost descrisă la pct.IV B – 43, din rechizitoriu.

  1. LEONTE LUDOVICA – născută la data de 07.05.1948 în comuna Jac, judeţul Sălaj, fiica lui Augustin şi Sofia, domiciliată în Constanţa, str.Cpt.Dobrilă Eugeniu nr.19, Bl.G7, sc.A, ap.37, judeţul Constanţa, posesoare BI seria GT nr.891900 eliberat de Poliţia Municipiului Constanţa, cetăţenie română, studii superioare, văduvă, 2 copii majori, şef serviciu contabilitate la CNM Petromin, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii:

– prev. de art.289 cu aplic. art.41 alin.2 C.p.

Fapta a fost descrisă la pct.IV B – 44, din rechizitoriu.

  1. MIREA CONSTANTIN – născut la data de 02.12.1951 în Constanţa, judeţul Constanţa, fiul lui Traian şi Elena, domiciliat în Constanţa, Bd. Tomis nr.338, Bl.C1, sc.A, et.3, ap.16, judeţul Constanţa, posesor al CI seria KT nr.156575 eliberată de Poliţia Constanţa, cetăţenia română, studii superioare, stagiul militar satisfăcut, căsătorit, un copil minor, şef birou operare la CNM Petromin SA, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunilor:

– prev. de art. 248 comb. cu art. 2481 C.p. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.

– prev. de art. 289 C.p.

– cu aplic. art.33 lit.a C.p.

Faptele au fost descrise la pct.IV B – 45, din rechizitoriu.

  1. DAN ION, născut la data de 9.04.1956, în Municipiul Constanţa, fiul lui Constantin şi Rada, domiciliat în Municipiul Constanţa, B-dul Tomis nr. 334, bl. ST6, sc. D, apt. 71, judeţul Constanţa, posesor BI seria GV nr. 778498 eliberat de Poliţia Constanţa, cetăţenie română, studii superioare, stagiul militar satisfăcut, necăsătorit, cu un copil minor, director la Banca Românească – Sucursala Constanţa, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii:

– prev. de art. 248 comb. cu art. 2481 C.p. cu aplic. art.41 alin.2 C.p.

Fapta a fost descrisă la pct.IV B – 46, din rechizitoriu.

  1. ZEICU ILIE VALENTIN – născut la data de 29.09.1956 în Constanţa, judeţul Constanţa, fiul lui Ştefan şi Dumitra, domiciliat în Constanţa, str.Ion Vodă nr.25, judeţul Constanţa, posesor CI seria KT nr.252124 eliberată de Poliţia Municipiului Constanţa, cetăţenia română, studii superioare, stagiul militar satisfăcut, căsătorit, un copil minor, director SC Seven Mates SA Constanţa, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii:

– prev. de art. 248 rap. la art. 2481 cu aplic. art. 13 comb. cu art. 248 alin. 2 C.p.

Fapta a fost descrisă la pct.IV B – 47, din rechizitoriu.

  1. MUŞAT MARIANA – născută la data de 17.12.1951 în municipiul Buzău, judeţul Buzău, fiica lui Neculai şi Ileana, domiciliată în Constanţa, str.Pescarilor nr.96, bl.FZ15, sc.A, et.1, ap.4, judeţul Constanţa, posesoare BI seria BZ nr.228819 eliberat de Poliţia Municipiului Constanţa, cetăţenia română, studii superioare, căsătorită, fără copii minori, economist la Inspectoratul navigaţiei Civile Constanţa, cu antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii:

– prev. de art. 248 comb. cu art. 2481 cu aplic. art. 13 comb. cu art. 248 alin. 2 C.p. cu aplic. art.41 alin.2 C.p.

Fapta a fost descrisă la pct.IV B – 48, din rechizitoriu.

  1. IOSIF LUMINIŢA, (fostă ŞTEFAN), născută la data de 26.03.1961, în municipiul Constanţa, fiica lui Ion şi Stanca, domiciliată în Constanţa, str. Dezrobirii nr. 123, bl. IS 3, sc. A, et. 7, apt. 25, judeţul Constanţa, posesoare a CI seria KT nr. 045024, eliberată de Poliţie municipiului Constanţa, cetăţenia română, studii superioare, căsătorită, un copil minor, economist la CNM Petromin SA, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii:

– prev. de art. 248 comb. cu art. 2481 cu aplic. art. 13 comb. cu art. 248 alin. 2 C.p. cu aplic. art.41 alin.2 C.p.

Fapta a fost descrisă la pct.IV B – 49, din rechizitoriu.

  1. TOMA PETRU, născut la data de 21.01.1935, în municipiul roman, judeţul Neamţ, fiul lui Grigore şi Eugenia, domiciliat în constanţa, str. Cuza Vodă, nr. 28, apt. 5, judeţul Constanţa, posesor la BI seria DE nr. 733620, eliberat de Poliţia Constanţa, cetăţenie română, studii superioare, stagiul militar satisfăcut, căsătorit, pensionar, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii:

– prev. de art. 248 comb. cu art. 2481 cu aplic. art. 13 comb. cu art. 248 alin. 2 C.p. cu aplic. art.41 alin.2 C.p.

Fapta a fost descrisă la pct.IV B – 50, din rechizitoriu.

  1. CULEŢU DĂNUŢ, născut la 16.09.1955, în Municipiul Constanţa, fiul lui Ştefan şi Cornelia, domiciliat în Constanţa, str. Dumbrava Roşie nr. 9,  posesor al CI seria KT nr. 208383 eliberată de Poliţia Constanţa, cetăţenie română, studii superioare, stagiul militar satisfăcut, căsătorit, un copil minor, director de agenţie ING Bank Constanţa, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii:

– prev. de art. 248 comb. cu art. 2481 cu aplic. art.41 alin.2 C.p.

Fapta a fost descrisă la pct.IV B – 51, din rechizitoriu.

  1. CONCEGULIAN ERVANT ILIE, născut la 13.08.1943, în Municipiul Târgu Jiu, judeţul Gorj, fiul lui Ovanes şi Elena, domiciliat în Municipiul Constanţa, B-dul Alexandru Lăpuşneanu, nr. 98, bl. AL3, sc. B, apt. 34, posesor al CI seria KT nr. 162559 eliberată de Poliţia Municipiului Constanţa, cetăţenie română, studii superioare. Stagiu militar satisfăcut, căsătorit, fără copii minori, referent la SIF Transilvania, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii:

– prev. de art. 248 comb. cu art. 2481 cu aplic. art.41 alin.2 C.p.

Fapta a fost descrisă la pct.IV B – 52, din rechizitoriu.

  1. CLISERU SPERANTA – născută 09.04.1962 în Constanţa, judeţul Constanţa, fiica lui Vasile şi Ştefania, domiciliată în Constanţa, str.Decebal nr.74, judeţul Constanţa, posesoare CI seria KT nr.163714 eliberată de Poliţia Municipiului Constanţa, cetăţenie română, studii superioare, căsătorită, un copil minor, casnică, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii:

– prev. de art. 248 comb. cu art. 2481 cu aplic. art.41 alin.2 C.p.

Fapta a fost descrisă la pct.IV B – 53, din rechizitoriu.

  1. ROMANESCU CRISTINA NICOLETA – născută la 29.09.1959 în Constanţa, judeţul Constanţa, fiica lui Mihai şi Elena, domiciliată în Constanţa, Bd.1 Decembrie 1918 nr.31, bl.L28, sc.A, ap.5, judeţul Constanţa, posesoare CI seria KT nr.200814 eliberată de Poliţia Municipiului Constanţa, cetăţenie română, studii superioare, divorţată, un copil minor, navlositor la CNM Petromin SA, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii:

– prev. de art. 248 comb. cu art. 2481 cu aplic. art. 13 comb. cu art. 248 alin. 2 C.p. cu aplic. art.41 alin.2 C.p.

Fapta a fost descrisă la pct.IV B – 54, din rechizitoriu.

  1. BOBEŞ CONSTANTIN – născut la data de 24.03.1955 în Constanţa, judeţul Constanţa, fiul lui Gheorghe şi Lidia, domiciliat în Constanţa, str.Traian nr.32, bl.C2, sc.C. ap.40, judeţul Constanţa, cetăţenia română, studii superioare, stagiul militar satisfăcut, căsătorit, un copil minor, fără loc de muncă, cu antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii:

– prev. de art. 248 comb. cu art. 2481 cu aplic. art. 13 comb. cu art. 248 alin. 2 C.p. cu aplic. art.41 alin.2 C.p.

Fapta a fost descrisă la pct.IV B – 55, din rechizitoriu.

  1. POSEDARU ROMANUEL NICOLAE – născut la data de 05.12.1948 în Constanţa, judeţul Constanţa, fiul lui Gheorghe şi Petrica, domiciliat în Constanţa, str.Bucureşti nr.8, bl.L18, sc.A, ap.32, judeţul Constanţa, posesor BI seria BE nr.375355 eliberat de Poliţia Municipiului Constanţa, cetăţenie română, studii superioare, stagiul militar satisfăcut, căsătorit, un copil major, inginer la SC Tomrad Comunications, cu antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii:

– prev. de art. 248 comb. cu art. 2481 cu aplic. art. 13 comb. cu art. 248 alin. 2 C.p. cu aplic. art.41 alin.2 C.p.

Fapta a fost descrisă la pct.IV B – 56, din rechizitoriu.

  1. IONESCU ANDREI DAN – născut la data de 01.12.1951 în Constanţa, judeţul Constanţa, fiul lui Ion Călin şi Eliana, domiciliat în Constanţa, str.Ghiocei nr.15, judeţul Constanţa, posesor CI seria KT nr.185041 eliberată de Poliţia Municipiului Constanţa, cetăţenia română, studii superioare, stagiul militar satisfăcut, căsătorit, un copil minor, director SC Rolinav Constanţa, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii:

– prev. de art. 248 comb. cu art. 2481 cu aplic. art. 13 comb. cu art. 248 alin. 2 C.p. cu aplic. art.41 alin.2 C.p.

Fapta a fost descrisă la pct.IV B – 57, din rechizitoriu.

  1. CONSTANTINESCU MIHAIL – născut la data de 06.04.1949 în localitatea Bentu, judeţul Buzău, fiul lui Nicolae şi Maria, domiciliat în Constanţa, str. Badea Cârţan nr.2, bl. BC9, sc.B, ap.36, judeţul Constanţa, posesor BI seria GR nr.259200 eliberat de Poliţia Municipiului Constanţa, cetăţenia română, studii superioare, stagiul militar satisfăcut, căsătorit, fără loc de muncă, cu antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii:

– prev. de art. 248 comb. cu art. 2481 cu aplic. art. 13 comb. cu art. 248 alin. 2 C.p. cu aplic. art.41 alin.2 C.p.

Fapta a fost descrisă la pct.IV B – 58, din rechizitoriu.

  1. STĂNĂGUI CLAUDIU – născut la data de 15.11.1954 în Tulcea, judeţul Tulcea, fiul lui Constantin şi Claudia, domiciliat în Constanţa, Aleea Orhideelor nr.1, bl.ST2, sc.A, et.3, ap.10, judeţul Constanţa, posesor CI seria KT nr.159403 eliberată de Poliţia Constanţa, cetăţenia română, studii superioare, stagiul militar satisfăcut, căsătorit, fără copii minori, şomer, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii:

– prev. de art. 248 comb. cu art. 2481 cu aplic. art.41 alin.2 C.p.

Fapta a fost descrisă la pct.IV B – 59, din rechizitoriu.

  1. CARAIANI ANDREI – născut la data de 29.03.1949 în Bucureşti, fiul lui Ioan şi Coralia, domiciliat în Constanţa, str.Mihai Eminescu nr.45-47, judeţul Constanţa, posesor CI seria KT nr.282952, CNP 1490329131268, eliberat de Poliţia Municipiului Constanţa, cetăţenie română, studii superioare, stagiul militar satisfăcut, căsătorit, inginer la SNP Petrom, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii:

– prev. de art. 248 comb. cu art. 2481 cu aplic. art. 13 comb. cu art. 248 alin. 2 C.p. cu aplic. art.41 alin.2 C.p.

Fapta a fost descrisă la pct.IV B – 60, din rechizitoriu.

  1. LUCACIU CONSTANTINnăscut la 20.05.1943, în localitatea Siret, judeţul Suceava, fiul lui Gheorghe şi Floarea, domiciliat în Bucureşti, str. Mocăncuţei nr. 1, apt. 1, sectorul 4, posesor al BI seria RD nr. 099030, eliberat de Poliţia Bucureşti, cetăţenie română, studii superioare, căsătorit, fără copii minori, director aprovizionare la SC  „Excelent” SA Bucureşti, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii:

– prev. de art. 248 comb. cu art. 2481 cu aplic. art. 13 comb. cu art. 248 alin. 2 C.p. cu aplic. art.41 alin.2 C.p.

Fapta a fost descrisă la pct.IV B – 61, din rechizitoriu.

  1. STĂNILĂ VIOREL – născut la 03.03.1956 în localitatea Gheorghieni, judeţul Harghita, fiul lui Grigore şi Ileana, domiciliat în Constanţa, str. Dobrogeanu Gherea nr. 45, judeţul Constanţa, posesor al BI seria KT nr. 168987, eliberat de Poliţia Constanţa, cetăţenie română, studii superioare, căsătorit, fără loc de muncă, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii:

– prev. de art. 248 comb. cu art. 2481 cu aplic. art. 13 comb. cu art. 248 alin. 2 C.p. cu aplic. art.41 alin.2 C.p.

Fapta a fost descrisă la pct.IV B – 62, din rechizitoriu.

  1. CODARCEA GHEORGHE – născut la 24.05.1950, în comuna Band, judeţul Mureş, fiul lui Gheorghe şi Ana, domiciliat în Constanţa, B-dul 1 Decembrie 1918 nr. 27, bl. L. 30, sc. B, apt. 17, judeţul Constanţa, posesor BI seria GR nr. 615212, eliberat de poliţia Constanţa, cetăţenie română, studii superioare, căsătorit, fără ocupaţie, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii:

– prev. de art. 248 comb. cu art. 2481 cu aplic. art. 13 comb. cu art. 248 alin. 2 C.p.

Fapta a fost descrisă la pct.IV B – 63, din rechizitoriu.

  1. IONESCU AUREL – născut la 11.11.1948, în Constanţa, judeţul Constanţa, fiul lui Alexandru şi Anica, domiciliat în Constanţa, B-dul Alexandru Lăpuşneanu  nr. 185 A, bl. L.P. 4, et. 7, apt. 28, judeţul Constanţa, posesor al BI seria KT nr. 070604, eliberat de Poliţia Constanţa, cetăţenie română, studii superioare, căsătorit, director la Fairway Maritime Services Constanţa, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii:

– prev. de art. 248 comb. cu art. 2481 cu aplic. art. 13 comb. cu art. 248 alin. 2 C.p.

Fapta a fost descrisă la pct.IV B – 64, din rechizitoriu.

  1. OANCEA VIOREL, născut la 8.12.1944, în municipiul Braşov, fiul lui Nicolae şi Florica, domiciliat în municipiul Timişoara str. Leonte Filipescu, nr. 4, apt. 2, judeţul Timiş, posesor al CI seria TM, nr. 097581 eliberat de Poliţia municipiului Timişoara, CNP 1441208354753, cetăţenie română, studii superioare, căsătorit, fără copii minori, pensionar, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii:

– prev. de art. 248 comb. cu art. 2481 C.p.

Fapta a fost descrisă la pct.IV B – 65, din rechizitoriu.

  1. NEAMŢU LUMINIŢA MARIA (fostă PLAZZOTA) – născută la 20.10.1961, în Ploieşti, judeţul Prahova, fiica lui Stelian şi Maria, domiciliată în Bucurşeti, Şos. Olteniţei nr. 254, bloc 151, sc. 2, apt. 51, sector 4, posesoare a BI seria RD nr. 200241, eliberat de Poliţia Municipiului Bucureşti, cetăţenie română, studii superioare, fără copii, căpitan de port la Oficiul de Căpitănie Snagov, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii:

– prev. de art.26 rap. la art. 248 comb. cu art. 2481 cu aplic. art. 13 comb. cu art. 248 alin. 2 C.p.

Fapta a fost descrisă la pct.IV B – 66, din rechizitoriu.

  1. IONESCU DRAGOŞ, născut la 3.02.1943, în Bucureşti fiul lui Constantin şi Elena, domiciliat în Bucureşti, str. Doamna Ghica nr. 1, bl. L1, apt. 41, sector 2, posesor al BI seria DH, nr. 378167, eliberat de Poliţie municipiului Constanţa, cetăţenie română, studii superioare, stagiul militar satisfăcut, căsătorit, fără copii minori, şef birou asigurări la SC. OMNIASIG SA, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii:

– prev. de art.26 rap. la art. 248 comb. cu art. 2481 cu aplic. art. 13 comb. cu art. 248 alin. 2 C.p.

Fapta a fost descrisă la pct.IV B – 67, din rechizitoriu.

  1. CUCU ALEXANDRU născut la 18.07.1952, în Bucureşti, fiul lui Aureliu şi Mona Cecilia, domiciliat în Bucureşti, str. Rădiţei nr. 43 A, sectorul 5, cetăţenie română, studii superioare, stagiu militar satisfăcut, fără copii minori, director general  la DGTMDCN Bucureşti, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii:

– prev. de art. 248 comb. cu art. 2481 C.p. modificat cu aplic. art. 13 comb. cu art. 248 alin. 2 C.p., cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.

Fapta a fost descrisă la pct.IV B – 68, din rechizitoriu.

  1. TEODORESCU CONSTANTIN, născut la 18.03.1956 în municipiul Brăila domiciliat în Constanţa, B-dul Mamaia nr. 58, bl. LD 4A, scara C, apt. 24, judeţul Constanţa, posesor BI seria GR nr. 619000, eliberat de Poliţie Municipiului Constanţa, cetăţenie română, studii superioare, stagiu militar satisfăcut, căsătorit, cu doi copii minori, administrator al SC A & D MULTIMOB SRL Constanţa, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii:

– prev. de art. 248 comb. cu art. 2481 C.p. modificat, cu aplic. art. 13 comb. cu art. 248 alin. 2 C.p., cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.

Fapta a fost descrisă la pct.IV B – 69, din rechizitoriu.

  1. NISTOR ION, născut la 25.06.1943, în municipiul Constanţa, fiul lui Gheorghe şi Biţa, domiciliat în municipiul Constanţa, str. Dimitrie Bolintineanu nr. 28, posesor la CI seria KT nr. 038895, eliberată de Poliţia Municipiului Constanţa, cetăţenie română, studii superioare, stagiul militar satisfăcut, necăsătorit, fără copii minori, căpitan specialist la Căpitănia Portului Constanţa, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii:

– prev. de art. 248 comb. cu art. 2481 C.p. modificat cu aplic. art. 13 comb. cu art. 248 alin. 2 C.p., cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.

Fapta a fost descrisă la pct.IV B – 70, din rechizitoriu.

  1. ŞUTEU CONSTANTIN, născut la 9.09.1953, în municipiul Tulcea, fiul lui Valentin şi Elena, domiciliat în Constanţa, str. Olteniei nr. 32, judeţul Constanţa, posesor CI, seria KT nr. 361643, CNP 1530929131267, cetăţenie română, studii superioare, stagiul militar satisfăcut, căsătorit, fără copii minori, şef de agenţie la Agenţia ROMTRANS MOL I Agigea, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii:

– prev. de art. 248 comb. cu art. 2481 C.p. modificat cu aplic. art. 13 comb. cu art. 248 alin. 2 C.p.

Fapta a fost descrisă la pct.IV B – 71, din rechizitoriu.

  1. BEZIRIS ANTON, născut la 2.03.1941, în municipiul Constanţa, fiul lui Tănase şi Claudia, domiciliat în Constanţa, B-dul 1 Decembrie 1918, nr. 8, bl. L 54, sc. A, et. 2, judeţul Constanţa, posesor CI, seria KT nr. 281537, eliberat de Poliţie municipiului Constanţa, CNP 1410302131221, cetăţenie română, studii superioare, stagiu militar satisfăcut, căsătorit, fără copii minori, profesor la Universitatea Maritimă Constanţa, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii:

– prev. de art. 248 comb. cu art. 2481 C.p. modificat cu aplic. art. 13 comb. cu art. 248 alin. 2 C.p. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.

Fapta a fost descrisă la pct.IV B – 72, din rechizitoriu.

  1. TAUS IOAN, născut la 23.03.1959, în municipiul Braşov, fiul lui Ioan şi Elena, domiciliat în Constanţa, str. Suceava nr. 12, bl. V4, apt. 32, judeţul Constanţa, posesor al CI seria KT nr. 295565, eliberată de Poliţia Municipiului Constanţa, cetăţenie română, studii superioare, stagiu militar satisfăcut, căsătorit cu 2 copii minori, manager la SC. ROMPETROL LOGISTIC SA, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii:

– prev. de art. 248 comb. cu art. 2481 C.p. modificat cu aplic. art. 13 comb. cu art. 248 alin. 2 C.p., cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.

Fapta a fost descrisă la pct.IV B – 73, din rechizitoriu.

  1. CĂRBUNARU ION, născut la 14.12.1946, în comuna Golăşei judeţul Brăila, fiul lui Stan şi Stana, domiciliat în Constanţa, str. I.L.Caragiale, bl. 126, sc. 1, et. 4, apt. 19, judeţul Constanţa, posesor al BI seria GV nr. 788100 eliberat de Poliţia Municipiului Constanţa, CNP 1461214400229, cetăţenie română, studii superioare, stagiu militar satisfăcut, căsătorit, fără copii minori, consilier la Autoritatea Navală Română, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii:

– prev. de art. 248 comb. cu art. 2481 C.p. modificat cu aplic. art. 13 comb. cu art. 248 alin. 2 C.p., cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.

Fapta a fost descrisă la pct.IV B – 74, din rechizitoriu.

  1. DRĂGAN GHEORGHE, născut la 1.03.1947, în Cluj Napoca, fiul lui Vasile şi Tudoriţa, domiciliat în Bucureşti, Şos. Alexandria nr. 17, bl. 26, sc.D, apt. 50, sector 5, posesor al CI seria RT nr. 179176 eliberat de Secţia 19 Poliţie, CNP 1470301400146, cetăţenie română, studii superioare, stagiul militar satisfăcut, căsătorit, fără copii minori, director la CFR Marfă, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii:

– prev. de art. 248 comb. cu art. 2481 C.p. modificat cu aplic. art. 13 comb. cu art. 248 alin. 2 C.p., cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.

Fapta a fost descrisă la pct.IV B – 75, din rechizitoriu.

  1. PISTOLEA VASILE – născut la data de 20.12. 1942, în oraşul Roman, judeţul Neamţ, fiul lui Gheorghe şi Magdalena, domiciliat în Constanţa, B-dul Tomis nr. 234, bl. T.D. 15, sc. D, apt. 59, judeţul Constanţa, posesor al BI – seria DB nr. 327230 CNP 1421220131239, eliberat de Poliţia municipiului Constanţa, cetăţenie română, studii superioare, stagiul militar satisfăcut, căsătorit, fără copii minori, consilier la  TTS  SA Bucureşti, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii:

– prev. de art. 248 comb. cu art. 2481 C.p. modificat cu aplic. art. 13 comb. cu art. 248 alin. 2 C.p., cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.

Fapta a fost descrisă la pct.IV B – 76, din rechizitoriu.

  1. SUFRAGIU MARIANA (fostă STAN) – născută la 04.01.1957, în oraşul Basarabi, judeţul Constanţa, fiica lui Ion şi Maria, domiciliată în Constanţa, str. Ştefan cel Mare nr. 44, bl. M. 16, sc. C, apt. 72, judeţul Constanţa, posesor al CI seria KT nr. 199786 CNP 2570104131268, eliberat de Poliţia municipiului Constanţa, cetăţenie română, studii superioare, căsătorită, 1 copil minor, asociat la SC. „GIOBAL DETA”, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii:

– prev. de art. 248 comb. cu art. 2481 C.p. modificat cu aplic. art. 13 comb. cu art. 248 alin. 2 C.p., cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.

Fapta a fost descrisă la pct.IV B – 77, din rechizitoriu.

  1. BUNEA ALEXANDRU – născut la data de 02.02.1948, în comuna Poieniţa, judeţul Dâmboviţa, fiul lui Vasile şi Maria, domiciliat în Bucureşti, str. Tătuleşti nr. 1, bl. 103, sc. B, et. 2, apt. 16, sectorul 4, posesor al CI seria RD nr. 066993  CNP 1480202400012, eliberat de Secţia 16  Poliţie,  cetăţenie română, studii superioare,  stagiul militar satisfăcut, căsătorit, fără copii minori, director la SC „AUDIT CONSULT”, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii:

– prev. de art. 248 comb. cu art. 2481 C.p. modificat cu aplic. art. 13 comb. cu art. 248 alin. 2 C.p., cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p..

Fapta a fost descrisă la pct.IV B – 78, din rechizitoriu.

  1. CUCU ZOE – născută la data de 21.02.1946, în Bucureşti, fiica lui Carol şi Irina, domiciliată în Bucureşti, Aleea Viilor nr.2, Bl.A53, SC.B, et.3, ap.27, Sector 6, studii superioare, cetăţenie română, căsătorită, pensionară, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii:

– prev. de art. 248 comb. cu art. 2481 C.p. modificat cu aplic. art. 13 comb. cu art. 248 alin. 2 C.p., cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p..

Fapta a fost descrisă la pct.IV B – 79, din rechizitoriu.

  1. DOBRE SERGIUnăscut la data de 13.12.1943, localitatea Buşteni, judeţul Prahova, fiul lui Gheorghe şi Ana, domiciliat în Bucureşti, str. N. Constantinescu, nr.6, Sector 1, studii superioare, cetăţenie română, căsătorit, economist la SC Transfer International Expedition SRL, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii:

prev. de art. 248 comb. cu art. 2481 C.p. modificat cu aplic. art. 13 comb. cu art. 248 alin. 2 C.p., cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.

Fapta a fost descrisă la pct.IV B – 80, din rechizitoriu.

C 1. Neînceperea urmăririi penale, faţă de inculpatul Băsescu Traian, sub aspectul comiterii infracţiunilor:

–  prev. de art.254 alin.1 C.p. nemodificat

– prev. de art.215 alin.1 Cod penal nemodificat 

  1. Scoaterea de sub urmărire penală a inculpaţilor:

– Bănică Octavian şi Cliseru Speranţa, pentru săv. infr. prev. de art.10 lit.a din Legea 78/2000.

  1. Încetarea urmăririi penale faţă de inculpaţii:
  2. a) Răşică Mihai sub aspectul comiterii inf. prev. de art.289 şi 291 C.p.;
  3. b) Novac Aurel, Mirea Constantin, Posedaru Romanuel, Codarcea Gheorghe, Neamţu Luminiţa, Ionescu Dragoş, Beziris Anton şi Taus Ioan sub aspectul comiterii infracţiunii prev. de art.289 C.p.
  1. Încetarea urmăririi penale faţă de numiţii:

Ivaşcu Constantin, Creţu Mircea, Zamfir Nicolae, Matei Vasile şi Ursache M., sub aspectul comiterii inf. prev. de art.248 alin.2 cu aplic. art.13 rap. la art.248 comb. cu art.2481 C.p. şi art.289 C.p.

 Disjungerea dosarului nr.20/P/2002, sub aspectul săvârşirii inf. prev. de art.26 rap. la art.248 comb cu art.2481 C.p., art.289, art.291 C.p., art.10 lit.a din Legea nr.78/2000, art.276 lit.a din Legea 31/1990 (modificată prin Legea nr.195/1997) cu aplic art.13 în referire la art.208 lit.a din Legea 31/1990, nemodificată; art.23 lit.a şi b din Legea 21/1999, cu aplic art.13 rap. la art.23 din Legea 656/2002 art.23 lit.a şi b, faţă de învinuiţii:

– Băcilă Nicolae, Pandele Florentin, Răgălie Ion, Helmut Bogdan, Toanchină Virgil, Lupu Marin, Serescu Mihail şi numiţii:

– Mitu Constantin, Bosânceanu Gheorghe, Gheorghe Eugen, Târşoagă Ionuţ, Oancea Mirela, Cordoneanu Dan, Petrescu Traian, Burducea Marin, Ciolacu Mădălina, Morariu Emilia, Bădăluţă Nicolae, Berescu Şerban, Stângu Florin Constantin, Antohe Gheorghe Gabriel, Marinescu Gheorghe, Teodorescu Dan Victor, Dragu Silviu Octavian, Rusen Nicolae, Barde Tănase, Bălan Corneliu, Bolat Maria, Ghiţă Adrian, Popescu Cornel, Ştefan Ionel, Ţipa Felicia, Ivănescu Panait, Ranga Dragoş, Pădurariu Corneliu, Macarovski Marcel, Anastasiu Theodor, Mihai Andrei, Bodnăraş Gheorghe, Ionescu Gheorghe, Bălan Aurel, Defta Răzvan, Oprea Florin, Fiacescu Gheorghe, Stoian Mihaela, Oglindă Iuliana, Popa Ramona Zena, Furnică Ovidiu Valeriu, Anghel Panait, Mâcă Cornelia, Nicodimescu Isabela,  precum şi faţă de alte persoane ce vor fi identificate în cauza disjunsă.

În temeiul disp. art.264 C.p.p., în referire la art.29 pct.1 lit.b C.p.p., dosarul se înaintează, spre competentă judecare a cauzei la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, urmând a fi citaţi:

 

INCULPAŢI :                                                   DOMICILIUL :

1.       RUSEN MITICĂ  Constanţa, Aleea Mălinului nr.11, bl.D, sc.A, et.2, ap.12, judeţul Constanţa,

 

2.       KAUNTZ WERNER Tălmaciu, str.George Coşbuc nr.12, judeţul Sibiu

 

3.       BĂRDAŞ MARCEL DUMITRU domiciliat în Constanţa, str. Pictor N. Grigorescu nr.7, judeţul Constanţa

 

4.       TIMOTIN MARIANA Bucureşti, str. Berindei nr. 11, bl. A.2, sc. B, et. 6, apt. 51, sect. 2

 

5.       ŞERBOTEI SERGIU CONSTANTIN Bucureşti, şoseaua Ştefan cel Mare nr. 5, bl. 6, sc. C, et. 4, apt. 79, sectorul 2

 

6.       STOICA AMALIA OANA Bucureşti, str. Academiei nr. 35-37, sectorul 1

 

7.       PELINEL ŞTEFAN MIHAI Bucureşti, str. Jean Steriadi nr. 20, bl. I.21, sc. G., et. 3, apt. 100, sectorul 3

 

8.       BĂNICĂ OCTAVIAN Bucureşti, str. Theodor  D. Speranţia nr. 98, bl. S. 28, sc. 2, et. 8, apt. 63, sectorul 3

 

9.       RĂDULESCU NELU Bucureşti, str. Şoltuzului nr. 32 A, sector 2

 

10.                          UZUM GHEORGHE domiciliat în Constanţa, B-dul 1 Decembrie 1918 nr. 2 A, bl. I 2,  ap. 1,

şi reşedinţa în Constanţa, B-dul 1 Decembrie 1918 nr. 4, bl. L. 64, sc. B, et. 3, apt. 35, judeţul Constanţa

 

11.                          ZDRU MIHAI Constanţa, B-dul Alexandru Lăpuşneanu nr. 79, bl. L.V. 7, sc. B, apt. 30, judeţul Constanţa

 

12.                          ROŞIORU ION Constanţa, str. Merişor nr.41 bis, judeţul Constanţa

 

13.                          GACHE MIHAI Constanţa, str.Avram Iancu nr.45, bl. L102, sc.B, ap.16, judeţul Constanţa

 

14.                          CATRINESCU GHEORGHE Galaţi, str.Lăpuşneanu nr.41, bl.B2, sc.7, ap.64, judeţul Galaţi

 

15.                          VERIOTI GHEORGHE Constanţa, str. Sabinelor nr.12, judeţul Constanţa

 

16.                          GIURGIU EMIL ALIN Bucureşti, B-dul Unirii nr. 37, bl. A.3, sc. 3, et. 4, apt. 63, sectorul 3

 

17.                          PAŞCA GHEORGHE  Bucureşti, Aleea Câmpul Moşilor nr. 2 A, bl. 5, sc. A, et. 8, apt. 28, sectorul 2
18.                          SÂRBU  OVIDIU  RADU Cluj, str. Andrei Mureşan nr. 29, judeţul Cluj

 

19.                          EROS VICTOR Târgu Mureş str. Frantz Liszt nr. 12, judeţul  Mureş

 

20.                          POPA IOAN Bucureşti, şoseaua Ştefan cel Mare nr. 14, bl. 19, sc. B, apt. 41, sectorul 2

 

21.                          MARINESCU GHEORGHE ADRIAN Bucureşti, str. Bihor nr. 42, sectorul 1

 

22.                          ANASTASIU NICOLAE Bucureşti, str. Veronica Micle nr. 17, sectorul 1

 

23.                          FODOREANU SORIN Bucureşti, str. Cruceru Udreanu nr. 13, bl. 106 A, sc. A, et. 5, apt. 15, sectorul 3

 

24.                          TĂCHICIU LAURENŢIU Bucureşti, str. Băltiţa nr. 4, bl. B. 26, sc. 1, apt. 2, sectorul 4

 

25.                          HOMOŞ ION Bucureşti, şoseaua Pantelimon nr. 115, bl. 400 A, sc. B, apt. 83, sectorul 2

 

26.                          GOZIA DAN CORNELIU Bucureşti, str. Horia Măcelariu nr. 1-3, bl. 13/4, sc. A, et. 3, apt. 12, sectorul 1

 

27.                          UNGUREANU GHEORGHE Bucureşti, Aleea Botorani nr. 19, bl. V.51, sc. 1, et. 7, Ap. 23, sectorul 3

 

28.                          MÂNDRESCU CORNELIU Bucureşti, str. Aurel Botea nr. 8, bl. B.6, sc. 1, et. 3, apt. 21, sectorul 3

 

29.                          DIMONIE MIHAIL NICOLAE Bucureşti, şos. Ştefan cel Mare nr. 38, bl. 30 A, sc. B, et. 4, apt. 50, sectorul 2

 

30.                          OPREA GHEORGHE Constanţa, Aleea Orhideelor nr. 2, bl. D.4, sc. A, et. 2, apt. 8, judeţul Constanţa

 

31.                          BARONCEA ION FLORIN Bucureşti, Calea Griviţei nr. 216, bl. J., sc. A, et. 7, apt. 28, sectorul 1

 

32.                          MORARIU GICĂ   Constanţa, str. Ion Lahovari nr. 16, bl. M. 12, sc. A, et. 4, apt. 17, judeţul Constanţa

 

33.                          BĂSESCU TRAIAN Bucureşti, str. Ştefan Mihăileanu nr. 2, apt.2, sector 2

 

34.                          MARINESCU CĂLIN DRAGOMIR Constanţa, B-dul Tomis nr. 275, bl. 75, sc. C, et. 1, apt. 40, judeţul Constanţa

 

35.                          TEODORU PAUL Bucureşti, Sector 2, Str. Despot Vodă nr.51

 

36.                          NOVAC AUREL Bucureşti, Şos.N.Titulescu nr.18, bl.23, sc.B, ap.93, sector 1

 

37.                          RĂŞICĂ MIHAI Bucureşti, Sector 3, Str. Mămulari, nr.2, Bl. C1, Sc.2, ap.31

 

38.                          RUSEN RADU CĂTĂLIN Constanţa, str. Pescarilor nr. 1, bl. PA 8, sc. A, et. 1, apt. 2, judeţul Constanţa

 

39.                          CHIFOREANU FLORENTIN Constanţa, str. Pescarilor nr. 7, bl. MZ3, sc. A, apt. 34, judeţul Constanţa

 

40.                          BÂCLEA ADOLF Constanţa, str. Vasile Pârvan nr. 2, judeţul Constanţa

 

41.                          ACHIMESCU GEORGETA Constanţa,  B-dul Tomis nr. 257, bl. L5, sc. A, apt. 20, judeţul Constanţa

 

42.                          ŞTEFĂNESCU MARIANA  Constanţa, str.Unirii nr.114, bl.U4, sc.B, et.2, ap.29, judeţul Constanţa

 

43.                          PETRESCU (BRATOSIN) DOINA  Constanţa, Bd.1 Decembrie 1918 nr. 43, bl.L24, sc.A, et.5, ap.20, judeţul Constanţa

 

44.                          LEONTE LUDOVICA  domiciliată în Constanţa, str.Cpt.Dobrilă Eugeniu nr.19, Bl.G7, sc.A, ap.37, judeţul Constanţa

 

45.                          MIREA CONSTANTIN  Constanţa, Bd. Tomis nr.338, Bl.C1, sc.A, et.3, ap.16, judeţul Constanţa

 

46.                          DAN ION Municipiul Constanţa, B-dul Tomis nr. 334,  bl. ST6, sc. D, apt. 71, judeţul Constanţa

 

47.                          ZEICU ILIE VALENTIN Constanţa, str.Ion Vodă nr.25, judeţul Constanţa
48.                          MUŞAT MARIANA Constanţa, str.Pescarilor nr.96, bl.FZ15, sc.A, et.1, ap.4, judeţul Constanţa

 

49.                          IOSIF LUMINIŢA Constanţa, str. Dezrobirii nr. 123, bl. IS 3, sc. A, et. 7, apt. 25, judeţul Constanţa

 

50.                          TOMA PETRU Constanţa, str. Cuza Vodă, nr. 28, apt. 5, judeţul Constanţa

 

51.                          CULEŢU DĂNUŢ Constanţa, str. Dumbrava Roşie nr. 9, judeţul Constanţa

 

52.                          CONCEGULIAN ERVANT ILIE Constanţa, B-dul Alexandru Lăpuşneanu, nr. 98, bl. AL3, sc. B, apt. 34, judeţul Constanţa

 

53.                          CLISERU SPERANŢA Constanţa, str.Decebal nr.74, judeţul Constanţa

 

54.                          ROMANESCU CRISTINA NICOLETA Constanţa, Bd.1 Decembrie 1918 nr.31, bl.L28, sc.A, ap.5, judeţul Constanţa

 

55.                          BOBEŞ CONSTANTIN Constanţa, str.Traian nr.32, bl.C2, sc.C. ap.40, judeţul Constanţa

 

56.                          POSEDARU ROMANUEL NICOLAE  Constanţa, str.Bucureşti nr.8, bl.L18, sc.A, ap.32, judeţul Constanţa

 

57.                          IONESCU ANDREI DAN  Constanţa, str.Ghiocei nr.15, judeţul Constanţa

 

58.                          CONSTANTINESCU MIHAIL Constanţa, str. Badea Cârţan nr.2, bl. BC9, sc.B, ap.36, judeţul Constanţa

 

59.                          STĂNĂGUI CLAUDIU   Constanţa, Aleea Orhideelor nr.1, bl.ST2, sc.A, et.3, ap.10, judeţul Constanţa

 

60.                          CARAIANI ANDREI Constanţa, str.Mihai Eminescu nr.45-47, judeţul Constanţa
61.                          LUCACIU CONSTANTIN Bucureşti, str. Mocăncuţei nr. 1, apt. 1, sectorul 4

 

62.                          STĂNILĂ VIOREL Constanţa, str. Dobrogeanu Gherea nr. 45, judeţul Constanţa

 

63.                          CODARCEA GHEORGHE Constanţa, B-dul 1 Decembrie 1918 nr. 27,  bl. L. 30, sc. B, apt. 17, judeţul Constanţa

 

64.                          IONESCU AUREL Constanţa, B-dul Alexandru Lăpuşneanu  nr. 185 A, bl. L.P. 4, et. 7, apt. 28, judeţul Constanţa

 

65.                          OANCEA VIOREL Timişoara str. Leonte Filipescu, nr. 4, apt. 2, judeţul Timiş

 

66.                          NEAMŢU LUMINIŢA  MARIA  Bucureşti, Şos. Olteniţei nr. 254, bloc 151, sc. 2, apt. 51, sector 4

 

67.                          IONESCU DRAGOŞ Bucureşti, str. Doamna Ghica nr. 1, bl. L1, apt. 41, sector 2

 

68.                          CUCU ALEXANDRU  Bucureşti, str. Rădiţei nr. 43 A, sectorul 5

 

69.                          TEODORESCU CONSTANTIN Constanţa, B-dul Mamaia nr. 58, bl. LD 4A, scara C, apt. 24, judeţul Constanţa

 

70.                          NISTOR ION Constanţa, str. Dimitrie Bolintineanu nr. 28, judeţul Constanţa
71.                          ŞUTEU CONSTANTIN Constanţa, str. Olteniei nr. 32, judeţul Constanţa

 

72.                          BEZIRIS ANTON Constanţa, B-dul 1 Decembrie 1918, nr. 8, bl. L 54, sc. A, et. 2, judeţul Constanţa

 

73.                          TAUS IOAN Constanţa, str. Suceava nr. 12, bl. V4, apt. 32, judeţul Constanţa

 

74.                          CĂRBUNARU ION Constanţa, str. I.L.Caragiale, bl. 126, sc. 1, et. 4, apt. 19, judeţul Constanţa

 

75.                          DRĂGAN GHEORGHE Bucureşti, Şos. Alexandria nr. 17, bl. 26, sc.D, apt. 50, sector 5

 

76.                          PISTOLEA VASILE Constanţa, B-dul Tomis nr. 234, bl. T.D. 15, sc. D, apt. 59, judeţul Constanţa

 

77.                          SUFRAGIU MARIANA Constanţa, str. Ştefan cel Mare nr. 44, bl. M. 16, sc. C, apt. 72, judeţul Constanţa

 

78.                          BUNEA ALEXANDRU Bucureşti, str. Tătuleşti nr. 1, bl. 103, sc. B, et. 2, apt. 16, sectorul 4

 

79.                          CUCU ZOE Bucureşti, Aleea Viilor nr.2, Bl.A53, SC.B, et.3, ap.27, Sector 6

 

80.                          DOBRE SERGIU Bucureşti, str. N. Constantinescu, nr.6, Sector 1

 

 

 

PARTE CIVILĂ:                                            Sediul:

C.N.M. PETROMIN S.A. Constanţa, Incinta Port, Poarta nr.2, judeţul Constanţa

 

 

MARTORI:                                                       DOMICILIUL :

Lungu Ioan Dinu Constanţa, bd. 1 Decembrie 1918 nr.2 C, bl.I, ap.35, judeţul Constanţa

 

Herghelegiu Radu Bucureşti, sos. Pantelimon nr.253, bl.44, et.9, ap.33, sector 2

 

Seni Iacob Olimpiu Radu Bucureşti, sos. Ştefan cel mare nr.31, bl.29, et.5, ap.54, sector 2

 

Axinte George Bucureşti, str. Crişul Alb nr.37, bl.5, sc.D, ap.35, sector 4

 

Dan Minerva Elena Constanţa, Bd. Tomis nr.67, bl.S2, sc.A, ap.4, judeţ Constanţa

 

Ioanei Dobriţa Constanţa, str. I.C.Brătianu nr.88, bl.SR8B sc.B, et.2, ap.27, judeţ Constanţa

 

Manole Gabriela Constanţa Constanţa, Bd. Tomis nr.307, bl.7B, sc.A, et.6, ap.25, judeţ Constanţa
Fiacescu Victor Gheorghe Constanţa, Bd. Tomis nr.226, bl.TD10, et.2, ap.11, judeţ Constanţa

 

Panait Viorel Constanţa, str. Mircea nr.145, bl.MS2, sc.A, et.3, ap.6, judeţ Constanţa
Stoian Mihaela Constanţa, str. 9 Mai nr.2, bl.L12, sc.C, ap.19, judeţ Constanţa

 

Defta Răzvan Garibaldi Constanţa, Aleea Cameliei nr.2, bl.L3, sc.A, ap.13, judeţ Constanţa

 

Ştefănescu Gabriel Marian Bucureşti, str. Huşi nr.11, bl.B36,sc.3, et.2, ap.35, sector 4

 

Mocanu Mircea Bucureşti, str. Ritmului nr.4, bl.438, sc.1, parter, ap.3, sector 2

 

Pană Doru Bucureşti, str. Av.Mircea Zorileanu nr.81, sector 1

 

Ungureanu Viorica Constanţa, bd. Tomis nr.251 A, bl.L1B, ac.A, ap.2, judeţ Constanţa

 

Fildan Nicolae Constanţa, str. Topraisar nr.5, judeţ Constanţa

 

Stancu Adrian Constantin Constanţa, bd. Mamaia nr.83, bl.LS5, ac.A, et.8, ap.34, judeţ Constanţa

 

Tasie Iulian Constanţa, str. Costache Stamati nr.32, judeţ Constanţa

 

Oglindă Iuliana Constanţa, bd. A.Lăpuşenau nr.111, bl.AL 1, sc.C, ap.59, judeţ Constanţa

 

Groza Teodor Cluj-Napoca str. Ady Endre nr.22, judeţ Cluj

 

Popa Ramona Zena Constanţa, Aleea Nalbei nr.15, bl.L109, sc.A, et.4, ap.18, judeţ Constanţa

 

Miron Adriana Bucureşti, str. Toma Caragiu nr.3, et.3, ap.12, sector

 

Furnică Ovidiu Valeriu Constanţa, Aleea Garofiţei nr.13, bl.L76, sc.B, ap.32, judeţ Constanţa

 

Anghel Panait Constanţa, bd. Tomis nr.348, bl.TAV 2, et.2, ap.11, judeţ Constanţa

 

Solomon Nicolae Sorin Constanţa, Aleea Capidava nr.2, bl.T4, et.10, ap.61, judeţ Constanţa

 

Mihai Mariana Constanţa, str. Decebal nr.8, judeţ Constanţa

 

Popovici Alexandru Cristinel Mangalia, bd. 1 Decembrie 1918 nr.2, bl.M4, sc.A, ap.7, judeţ Constanţa

 

Dumitru Denisa Constanţa, bd. Tomis nr.146, bl.TD3A, sc.A, et.1, ap.3, judeţ Constanţa

 

Tinca Ion Adrian Constanţa, bd. Mamaia nr.62, bl.LD4C, sc.C, et.3, ap.38, judeţ Constanţa

 

Mâcă Cornelia Constanţa, bd. Tomis nr.251 A, bl.L1B, Sc.A, ap.16, judeţ Constanţa

 

Nicodimescu Isabella Constanţa, str. Alexandru Puskin nr.1, judeţ Constanţa

 

Andrei Mihai Comuna Agigea, str. Petru Rareş nr.8, judeţ Constanţa

 

 

În temeiul disp. art.191 C.p.p., se stabilesc cheltuieli judiciare în cuantum de 1.100.000.000 lei, care vor fi suportate de inculpaţi.

 

 

PROCUROR ŞEF SECŢIE

VASILE DRĂGHICI

 

 

 

PROCUROR

IOAN OŢEL