DNA al PRM

Principalele acuzaţii din rechizitoriul întocmit de procurorul DNA Emilian Eva în Dosarul ICA în 2008 sunt copiate din România Mare. Trei articole (apărute în 29 august 2003, în 11 iunie 2004 şi în 6 august 2004), semnate Departamentul Anticorupţie al PRM, reprezintă fundamentul pe care procurorul Eva a clădit întregul rechizitoriu din Dosarul ICA. Articolele nu se deosebesc prin nimic de restul materialelor publicate în mod obişnuit în România Mare: sunt pline de înjurături, ameninţări, atacuri la persoană şi acuzaţii fanteziste.

Însăilările lui Corneliu Vadim Tudor din 2003 şi 2004 aveau să se regăsească aproape identic în rechizitoriul procurorilor DNA din 3 decembrie 2008. Iată doar câteva exemple:

  • Corneliu Vadim Tudor susţine că Dan Voiculescu vrea să cumpere ICA pentru că „are un patrimoniu de invidiat printre care şi nişte terenuri la Băneasa” . Cinci ani mai târziu, procurorii DNA aveau să scrie în rechizitoriu: „Datorită în special activelor sale valoroase – amplasate în zona rezidenţială a lacului Băneasa şi având toate utilităţile în apropiere – Institutul de Chimie Alimentară a atras atenţia învinuitului Dan Voiculescu.”
  • Corneliu Vadim Tudor susţine că nu s-a făcut o evaluare a patrimoniului Institutului de Cercetări Alimentare, acesta „fiind achiziţionat la un preţ modic.” Potrivit rechizitoriului, „toată această documentaţie (…) a fost întocmită cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale art. 7 din HG 834/1991 – ce obligau reprezentanţii societăţii să facă reevaluarea administrativă a întregului patrimoniu.” „Învinuitul Voiculescu Dan” a fost „interesat în stabilirea unei valori cât mai reduse a pachetului de acţiuni.”
  • Corneliu Vadim Tudor susţine că privatizarea s-a făcut „cu ajutorul neprecupețit al pionului său plasat strategic la conducerea Direcției Juridice a Agenției Domeniului Statului, membru de încredere al cupolei PUR – Voiculescu tânărul șpagasin Cătălin Sandu” . Vadim reia această acuzație şi în articolul din 6 august 2004: „Cu sprijinul directorului Direcţiei Juridice a ADS, Cătălin Jean Sandu (membru de conducere al im-PUR) a preluat societatea.” Potrivit rechizitoriului DNA, „prin manopere ce nu au putut fi devoalate datorită lipsei de cooperare a celor implicaţi, învinuitul Voiculescu Dan a reuşit desemnarea de către ADS ca unic reprezentant în AGA la societatea în cauză (…) a învinuitului Sandu Jean Cătălin – membru PUR şi director al Direcţiei Juridice a ADS” .
    Corneliu Vadim Tudor susţine că Dan Voiculescu „a preluat societatea, deşi la data publicării anunţului de privatizarea (…) această societate NU fusese publicată în Monitorul Oficial, conform legii, şi nu putea fi privatizată” . Potrivit rechizitoriului DNA, „membrii Consiliului de Administraţie al ADS (…) nu s-au conformat nici dispoziţiilor imperative ce impuneau publicarea în Monitorul Oficial partea a IV-a a unui anunţ privind intenţia de vânzare a pachetului de acţiuni deţinut la societatea în cauză, declanşând procesul de privatizare a acesteia în condiţii lipsite de transparenţă – previzibile dacă avem în vedere persoanele implicate şi interesele obscure urmărite de acestea” .