Atacurile președintelui Traian Băsescu la adresa trustului Intact sunt mai dese şi mai violente în timpul campaniilor electorale. În campania electorală din 2009 şi în campania electorală pentru Referendumul de demitere a preşedintelui din 2012, atacurile preşedintelui la adresa trustului Intact, şi mai ales la adresa Antenei 3, sunt teme principale de campanie electorală a lui Traian Băsescu.
Atacurile preşedintelui Traian Băsescu la adresa trustului Intact se înteţesc în momentele în care apar dezvăluiri cu privire la scandalurile de corupţie în care sunt implicaţi el sau familia lui. Preşedintele Băsescu merge până acolo încât pune pe seama Antenei 3 reţinerea fratelui său de către procurori, arestarea acestuia de către judecători şi trimiterea acestuia în judecată pentru fapte de corupţie.
Preşedintele Traian Băsescu a acuzat trustul Intact în mai multe rânduri că reprezintă o ameninţare la adresa siguranţei naţionale. Când propune modificarea strategiei naţionale de apărare prin introducerea „campaniilor de presă” între vulnerabilităţile la adresa securităţii naţionale, preşedintele Traian Băsescu spune explicit că are în vedere campaniile de presă ale trustului Intact.
Consilierii prezidenţiali ai lui Traian Băsescu cu cerut public închiderea Antenei 3 şi arestarea jurnaliştilor acestei televiziuni.
Preşedintele Traian Băsescu le-a cerut public cetăţenilor români să nu se mai uite la Antena 3.
Preşedintele Traian Băsescu îi înjură pe jurnaliştii trustului Intact făcându-i „penibili”, „proşti”, „nesimţiţi”, „trompete”, „caraghioşi”, „securişti”, „slugi”, „lachei”, „ţigănci împuţite”.
Preşedintele Traian Băsescu este mitocan cu jurnalistele trustului Intact, pe care le numeşte „proaste”, „urâte”, „păsărici” şi cărora le face public avansuri sexuale.
Preşedintele Traian Băsescu calomniază jurnaliştii trustului Intact şi ziarele şi televiziunile la care aceştia lucrează, numindu-i „mijloace majore de intoxicare”, „apărători ai politicienilor, ziariştilor, procurorilor şi poliţiştilor corupţi”, „denigratori”, „instrumente de propagandă”, „deprofesionalizaţi”, „adepţi ai dezinformării”, „lipsiţi de etică şi profesionalism”, „mincinoşi”, „manipulatori”, „autori de mizerii, calomnii şi minciuni sfruntate”, „tonomate”, „otrăvitori ai sufletului şi minţilor românilor”, „autori de campanii mizerabile”, „salariaţi care recită pe bani”, „săditori de ură”, „propagandişti ticăloşi de tip bolşevic”, „propagandişti, manipulatori şi înşelători”.
În 22 decembrie 2004, în prima conferinţă de presă ţinută la Palatul Cotroceni în calitate de preşedinte al României, Traian Băsescu este întrebat de ziarista Antenei 1 despre negocierile cu UDMR pentru formarea coaliţiei de guvernare. Preşedintele Traian Băsescu răspunde: „Am o mică problemă cu dumneavoastră. Lăsaţi-mă să termin şi pe urmă puteţi să-mi spuneţi cât de multe poate face Antena 1 pentru binele României”.
În 13 aprilie 2005, referindu-se la Mile Cărpenişan, reporter Antena 1, Traian Băsescu vorbeşte despre „ziarişti penibili în raport cu realitatea”.
În 6 iunie 2005, preşedintele Traian Băsescu numeşte postul de televiziune Antena 1 „un mijloc major de intoxicare”.
În 14 iulie 2005, preşedintele Traian Băsescu declară că televiziunile Antena 1 şi Antena 3 au „un plan continuu de a sublinia în mod deosebit incompetenţa, incapacitatea autorităţilor. Şi asta o spun nişte domnişoare rujate, abia venite de la coafor care citesc o lecţie”.
În 16 iulie 2005, în timpul inundaţiilor din Buzău, Traian Băsescu le spune jurnaliştilor care îl însoţeau: „Mă lovesc mai mult de voi decât de muncitori. (…) Pentru mine nu munciţi. Pierdeţi vremea”.
În august 2005, ziarista Dana Grecu de la Antena 3 îl întreabă pe Traian Băsescu de ce a angajat-o la Cotroceni pe Elena Udrea. Băsescu răspunde: „Pentru că era blondă. Văd că şi dumneavoastră sunteţi, aşa că aţi putea fi consiliera mea”.
În februarie 2006, la bilanţul Ministerului de Interne, jurnalista Roxana Nica de la Antena 1 îl întreabă pe Traian Băsescu cum i se pare că arată Poliţia în acest moment. Preşedintele Traian Băsescu îi răspunde: „În orice caz mai bine decât dumneavoastră”.
În 19 mai 2007, ziua Referendumului pentru demiterea preşedintelui, Traian Băsescu i se adresează ziaristei Andreea Pană de la Antena 3, care îl filma cu telefonul mobil în faţa unui supermarket (unde chiar echipa lui Băsescu invitase presa), cu apelativul „păsărică” şi îi smulge telefonul. Băsescu pleacă cu telefonul ziaristei pornit pe înregistrare şi îi spune soţiei sale: „Cât era de agresivă ţiganca asta împuţită”. În 22 mai 2007, Federaţia Internaţională a Jurnaliştilor (IFJ – International Federation of Journalists) a condamnat comportamentul „abuziv şi ofensator” al preşedintelui României, Traian Băsescu, faţă de reporterul televiziunii Antena 1, Andreea Pană. În comunicatul IFJ se relatează episodul în care Băsescu a „înşfăcat telefonul mobil al reporterului şi a utilizat un limbaj sexist şi rasist ca răspuns la întrebările primite”. Aidan White, secretarul general al IFJ declară: „Un comportament atât de grosolan şi abuziv al unui şef de stat este intolerabil!. (…) Nu există scuze pentru asemenea acţiuni, care nu fac decât să reîntărească temerile în privinţa pericolelor la care se supun jurnaliştii atunci când îşi fac treaba. Iar acesta nu este un incident izolat. Ostilitatea preşedintelui României faţă de reporteri şi faţă de media în general este bine cunoscută. Comportamentul său dezgustător pune în pericol siguranţa oricui are ghinionul să-i ajungă prin preajmă”. În 23 mai 2007, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, autoritatea de stat autonomă care garantează respectarea şi aplicarea principiului nediscriminării în România, îl sancţionează pe preşedintele Traian Băsescu pentru discriminare rasială.
În iunie 2007, Administraţia Prezidenţială refuză accesul jurnaliştilor Antenei 3 în deplasările oficiale pe care preşedintele Traian Băsescu le face în Cehia, Azerbaidjan, Belgia, Croaţia şi Turcia.
În 16 iunie 2007, supărat pe ziariştii Antenei 3 care îl urmau în timp ce să plimba pe faleza de la Mamaia, Traian Băsescu le spune: „Sunteţi de o nesimţire incredibilă. Sunt în timpul meu liber”.
În 4 octombrie 2007, Traian Băsescu îi răspunde ziaristei Antena 3 acreditate la Preşedinţie care îl rugase să facă o declaraţie pe marginea respingerii moţiunii de cenzură depusă împotriva guvernului Tăriceanu: „Sigur. Vin direct in birou la tine să o facem”.
În 7 martie 2008, prezent la bilanţul Ministerului Public, Traian Băsescu le cere procurorilor „să nu cedeze presiunilor mass media” acuzându-i pe ziariştii trustului de presă Intact că sunt „trompete”.
În 14 martie 2008, după apariţia în cotidianul Jurnalul Naţional, aparţinând trustului de presă Intact, a unui articol referitor la ştergerea unor datorii pe care o firmă a familiei Băsescu le avea la o bancă de stat (Banca Agricolă), Traian Băsescu îşi pierde complet cumpătul. Întors de la Bruxelles, unde participase la Consiliul Europei, Băsescu ţine un discurs vehement la adresa trustului de presă Intact. Anunţând că vorbeşte în calitate de „cap de familie”,Băsescu acuză trustul Intact că „apără multitudinea de politicieni, ziarişti, procurori, poliţişti care au participat cu veselie la devalizarea Bancorexului şi Băncii Agricole fără să dea banii înapoi”. Băsescu anunţă că va replica la „toate mizeriile care vor fi spuse la adresa familiei mele”, şi că „tonomatele cu euro din presa românească vor primi zilnic replica. El anunță că „dictatura presei, dictatura tonomatelor şi a mogulilor de presă este inadmisibilă într-o democraţie, iar practicile pe care le au trebuie criticate”.
În 17 martie 2008, Administraţia Prezidenţială publică un comunicat de presă în care informează că „preşedintele României, Traian Băsescu, constată cu regret că ziarul Jurnalul Naţional, parte a trustului Intact, continuă politica de denigrare zilnică a şefului statului. Constatând abdicarea de la principiile jurnalismului exercitat cu bună credinţă, preşedintele României consideră că informaţiile fără acoperire în fapte sau datele distorsionate constituie doar un instrument de propagandă şi nu răspund nevoii de informare a publicului”.
Într-un comunicat din 19 martie 2008, „Administraţia Prezidenţială constată cu regret deprofesionalizarea unor jurnalişti ai trustului Intact, care au abdicat de la principiile jurnalismului exercitat cu bună credinţă şi de la obligaţia elementară de a verifica veridicitatea informaţiilor. Administraţia Prezidenţială ia notă de faptul că aceşti jurnalişti sunt adepţii unui standard propriu de jurnalism, partizan, care abundă în jigniri, dezinformare şi poziţii politice personale, fără ca acest lucru să le ridice probleme de ordin deontologic”.
În 25 martie 2008 preşedintele Traian Băsescu i s-a adresat lui Andrei Bădin, jurnalist Antena 3, cu apelativul „măi, caraghiosule”.
Într-un comunicat din 9 aprilie 2008, Administraţia Prezidenţială „condamnă acţiunea de dezinformare a opiniei publice desfăşurată de Jurnalul Naţional, parte a trustului de presă Intact. Administraţia Prezidenţială consideră că „autorul articolului dovedeşte nu doar grave deficienţe de ordin profesional şi etic, ci şi rea credinţă”.
În 11 aprilie 2008, într-un comunicat de presă, Administraţia Prezidenţială îi acuză pe ziariştii Jurnalului Naţional de „lipsă de profesionalism”.
Într-un comunicat din 14 iulie 2008, Administraţia Prezidenţială îl acuză pe Victor Ciutacu, jurnalist de la Jurnalul Naţional că „încearcă să acopere eventuale fraude comise de foştii săi şefi ierarhici sau de colegii patronului său”. Potrivit comunicatului, „Administraţia Prezidenţială constată cu regret că ziarul Jurnalul Naţional continuă politica de fabricare de articole mincinoase despre preşedintele României, Traian Băsescu”.
În 25 iulie 2008, „Administraţia Prezidenţială ia notă cu regret de noile încercări de manipulare a opiniei publice promovate de ziarul Jurnalul Naţional, angajat într-o campanie de atacuri la adresa şefului statului, cu o virulenţă specifică doar ziarelor de partid fără independenţă editorială”. De asemenea, „Administraţia Prezidenţială constată din nou abdicarea ziarului Jurnalului Naţional de la orice standarde morale şi profesionale”.
Într-un comunicat din 7 august 2008 „Administraţia Prezidenţială constată cu regret că ziarul Jurnalul Naţional continuă campania de denigrare a preşedintelui României, Traian Băsescu. Ziarul respectiv continuă să publice, fără a prezenta dovezi, intoxicări şi dezinformări despre preşedintele României”.
În 9 martie 2009, supărat pe comentariile din presă referitoare la candidatura fiicei sale Elena la Parlamentul European, Traian Băsescu declară că aceasta este „un copil încă prea timid şi care a fost supus unor analize de tip tonomat”. Preşedintele Traian Băsescu îi acuză pe jurnaliştii Antenei 3 Victor Ciutacu şi Andrei Bădin că sunt „tonomate cu euro în care bagi fisele şi spun ce vrea patronul”.
În 13 aprilie 2009, în urma dezvăluirilor legate de penthouse-ul de 1 milion de dolari intrat în proprietatea fiicei sale Ioana, Traian Băsescu declară, referindu-se la trustul de presă Intact, că „se încearcă şantajul preşedintelui cu ajutorul trusturilor media”.
În 25 iunie 2009, enervat de întrebările ziaristei Antena 3 acreditate la Preşedinţiecare îi cerea să comenteze acuzaţiile de corupţie formulate de procurori la adresa ministrului Monica Iacob Ridzi, Traian Băsescu îi spune unui ofiţer SPP care îl însoţea: „Ia-o pe fata asta şi du-o, că ăştia sunt mai răi ca fosta Securitate”. La replica ziaristei care îi spune că nu îşi face decât meseria, preşedintele Traian Băsescu răspunde: „Nu! Să stai cu microfonul când mă întrebi este meseria ta. Când stai cu microfonul între oameni, cum stăteau ăia dinainte, nu e meseria ta. Asta s-o ştii de la mine, că-s mai bătrân ca tine”.
În 5 iulie 2009, întrebat de un reporter al Antenei 3 despre legăturile sale cu Monica Iacob Ridzi, preşedintele Traian Băsescu răspunde: „Domnule, te rog să le transmiţi stăpânilor tăi de la Antena 3 că trafic de influenţă făcea patronul dumneavoastră când îşi lua terenuri în Bucureşti”.
În 30 iulie 2009, în cadrul unui interviu la postul Radio România Actualităţi, preşedintele Traian Băsescu declară că „trustul Intact manipulează opinia publică şi deciziile politice”.
Într-un comunicat din 11 octombrie 2009 „Administraţia Prezidenţială solicită public trustului Intact şi postului de televiziune Antena 3 să renunţe la propaganda tendenţioasă pe care o lansează în mod curent”.
Atacul la adresa Antena 3 a fost una dintre temele lui Traian Băsescu în campania pentru alegerile prezidenţiale din 2009. Traian Băsescu a realizat mai multe clipuri de campanie, în unele dintre ele apărând şi el, în care ataca postul Antena 3 şi pe jurnaliştii Mihai Gâdea, Micea Badea şi Valerian Stan.
În 11 noiembrie 2009, într-un discurs ţinut la Brăila în campania electorală pentru alegerile prezidenţiale, preşedintele Traian Băsescu spune că trustul Intact „a încurajat denigrarea mea, a încurajat şi dezinformarea populaţiei”.
Într-un interviu din 7 iulie 2010 acordat postului Radio România Actualităţi, preşedintele Traian Băsescu susţine includerea campaniilor de presă între vulnerabilităţile la adresa siguranţei naţionale. El dă ca exemplu în acest sens trustul Intact: „O campanie ca cea din timpul inundaţiilor de la trustul Intact a fost o campanie de decredibilizare a autorităţilor. Este o vulnerabilitate care există”.
În 31 august 2010, Sorin Blejnar, şeful Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) şi un apropiat al preşedintelui Traian Băsescu, îi cere unui subaltern informaţii despre controlul pe care ANAF îl realiza la Antena 3: „Cum stăm cu verificările la Antena 3? (…)Dă-mi şi mie o informare cu stadiul verificărilor, cam ce au constatat şi aşa mai departe. (…) Până mâine. Mâine pe la prânz să vii cu ea”. Discuţia, înregistrată de procurorii DIICOT avea să apară în presă doi ani mai târziu, în 22 octombrie 2012, când Blejnar avea să fie acuzat de DIICOT de aderare la grup infracţional organizat.
În 4 octombrie 2010, într-un interviu acordat postului TVR, preşedintele Traian Băsescu declară, referindu-se la trustul Intact, că „există trusturi de presă al căror obiectiv a fost descurajarea populaţiei”.
În 4 octombrie 2010, într-un interviu acordat postului TVR, preşedintele Traian Băsescu declară, referindu-se la trustul Intact, că „există trusturi de presă al căror obiectiv a fost descurajarea populaţiei”.
În 4 noiembrie 2010, în cadrul unui interviu la B1 TV, referindu-se la dezvăluirile de la Antena 3 despre implicarea sa în afacerea ALRO, preşedintele Traian Băsescu declară că nu vrea să intre „într-o mizerie a televiziunii Antena 3, pentru că e foarte greu să te bagi în mizeriile astea, mai ales ca preşedinte”.
Într-o conferinţă de presă din 24 ianuarie 2011, preşedintele Traian Băsescu declară că Antenele sunt „brave televiziuni specializate în intoxicare”.
În 17 iulie 2012, într-un interviu acordat postului România TV, preşedintele Traian Băsescu declară că unul dintre motivele pentru care susţine că presa reprezintă o vulnerabilitate la adresa securității naționale este legat de ceea ce face trustul Intact: „Uitați-vă câți lachei sunt acolo care de dimineața până seara mint. Unul dintre motivele pentru care am vorbit de vulnerabilități la adresa securității naționale a mass-media a fost legat de ceea ce face trustul Intact. Când ai o asemenea forţă mediatică îndreptată spre dezinformarea populației trebuie să ții cont că la un moment dat până la urma populația devine manipulabilă și ajunge să spună exact ce spune «Morsa competentă», Chireac, eu așa îi spun, Gâdea, popa ăla, … a fost pastor, Radu Tudor, aici spun numele corect. Oamenii ăștia de dimineața până seara plasează minciuni în capul oamenilor”.
În 23 iulie 2012, într-un interviu acordat postului B1 TV, preşedintele Traian Băsescu declară că „drama românilor pleacă şi din faptul că sunt intoxicaţi de dimineaţa până seara. Există trusturi de presa, şi aici vizez direct trustul Intact, care mint populaţia de dimineaţa până seara”.
În 29 iulie 2012, în prima declaraţie publică de după Referendumul pentru demiterea preşedintelui, Traian Băsescu cere cetăţenilor români: „Oameni buni, aveţi obligaţia să faceţi un exerciţiu, un exerciţiu pe care vi-l cere preşedintele ales al românilor: nu vă uitaţi timp de o săptămână la Antene”. În acelaşi discurs Traian Băsescu declară: „Uitaţi-vă câtă otravă a turnat Antenele în sufletul şi în mintea românilor. Au ajuns să genereze în mintea unui procent important dintre români ideea că preşedintele lor le-ar fi duşman”.
Tot în 29 iulie 2012, preşedintele Traian Băsescu apare în faţa presei purtând în mână o torţă şi începe să strige: „Antena 3 e aici? Unde e Antena 3? Vă dau vouă flacăra democraţiei, poate o aprindeţi şi la Antenă. Democraţia frige la mâini”.
În 28 august 2012, fostul consilierul prezidenţial Elena Udrea îi acuză, pe blogul personal, pe cei care îl critică pe preşedintele Traian Băsescu că „sunt intoxicaţi de virusul Antena 3”.
Purtătorului de cuvânt al preşedintelui României afirmă într-un comunicat din 8 septembrie 2012 că „postul de televiziune Antena 3 a ales să continue campania de dezinformare publică la adresa preşedintelui României, domnul Traian Băsescu.”
În 15 septembrie 2012, fostul consilierul prezidenţial Elena Udrea declară, pe blogul personal, că „de ani de zile şi, mai ales după alegerile prezidenţiale din 2009, am devenit principala ţintă a mizeriilor, calomniilor şi minciunilor sfruntate ale trustului Intact”.
În 25 iulie 2013, consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu, publică pe pagina sa de Facebook o imagina trucată cu jurnalista Mihaela Bârzilă de la Antena 3 după gratii. Imaginea este însoţită de comentariul „Noua grilăde programe”.
În 13 noiembrie 2013, în urma dezvăluirilor prezentate de Antena 3 referitoare la achiziţionarea unui teren de 291 de hectare de către fiica sa Ioana, preşedintele Traian Băsescu susţine o conferinţă de presă în care declară că întreaga anchetă este un fals „plecat, bineînţeles, tot de la o revistă de falsificare a adevărului de la Antena 3”.
În 14 noiembrie 2013, Traian Băsescu susţine o conferinţă de presă în care acuză Antena 3 de „manipulare publică” şi de faptul că este „postul de casă al primului ministru”.
În 16 ianuarie 2014, în timpul unei conferinţe de presă ţinută la Palatul Cotroceni, preşedintele Traian Băsescu este întrebat de reporterul Antena 3, Ionuţ Cristache, în legătură cu documentele prezentate tot de Antena 3 referitoare la afacerile fiicei sale Ioana cu Gazprom. Pierzându-şi cumpătul, Traian Băsescu se lansează într-o serie de injurii şi calomnii la adresa jurnalistului Antena 3: „Antena 3 este un post de propagandă, manipulare şi înşelare a românilor”. „Sunteţi un ziarist al postului de dezinformare Antena 3”. „Domnule ziarist, minţiţi ca şi postul dumneavoastră de propagandă”.
În 17 ianuarie 2014, Sebastian Lăzăroiu, consilier prezidenţial al lui Traian Băsescu, publică pe contul său de Facebook următoarele comentarii: „Acum Antena 3 se victimizează cu titlul «Băsescu jigneşte Antena 3». Acest post de şantajişti care organizează în fiecare seară linşaje mediatice la adresa jurnaliştilor, magistraţilor, oamenilor de cultură din această ţară. Nu vi se pare o mare neruşinare să spui că eşti jignit când ţi se spune adevărul?”
În 19 ianuarie 2014, fostul consilier prezidenţial Elena Udrea declară că „Antena 3 este un post de minciuni, calomnii şi intoxicări”. „Antena 3 realizează emisiuni de linşaj mediatic”. Potrivit Elenei Udrea, angajaţii postului nu sunt jurnalişti, ci „activişti”.
În 17 februarie 2014, într-un interviu acordat postului B1 TV, Traian Băsescu declară că „oamenii politici nu au curaj să înfrunte campaniile mizerabile ale salariaţilor de la Antena 3”.
În 26 martie 2014, Cristian Preda, fost consilier prezidenţial al lui Traian Băsescu, prezent în studioul postului România TV, declară, referindu-se la postul de televiziune Antena 3: „Eu l-aş închide”.
În 1 aprilie 2014, într-o declaraţie de presă făcută la Palatul Cotroceni, preşedintele Traian Băsescu declară că „noua taxă pe carburanţi este mult dorită de salariaţii de la Antena 3 şi de propagandişti, dar ea este o crimă pentru economie”.
În 14 aprilie 2014, într-un interviu la postul Realitatea TV, preşedintele Traian Băsescu a declarat că „salariaţii patronului Antena 3 recită pe bani. La Antena 3 sunt nişte salariaţi, dacă le-aţi spus ziarişti i-aţi înnobilat”.
În 25 aprilie 2014, într-o conferinţă de presă la Palatul Cotroceni, întrebat de Andreea Dumitrache, reporter Antena 3, despre problemele legale legate de achiziţionarea terenului de către fiica sa Ioana, preşedintele Traian Băsescu îi acuză pe jurnaliştii Antenei 3 că „sunt salariaţi care recită seara”.
În 8 mai 2014, preşedintele Traian Băsescu declară că „sădirea urii pe care o fac Antenele este făcută cu acordul Consiliului Naţional al Audiovizualului”.
Tot în 8 mai 2014, întrebat de reporterul Antena 3, Andreea Ţopan, cum comentează faptul că un om din echipa de campanie a Elenei Udrea a agresat fizic o femeie în vârstă, Traian Băsescu declară: „Eu cred că este provocat de PSD ca să fie preluat de Antena 3. Aşa cred eu”.
În 12 mai 2014, într-un interviu acordat postului Digi 24, preşedintele Traian Băsescu, declară că „Antena 3 înjură oameni politici, judecători şi are cea mai mare audienţă”.
În 17 mai 2014, într-un discurs ţinut la Fundaţia Mişcarea Populară, Traian Băsescu declară că „o vulnerabilitate la siguranţa naţională care pune sub semnul întrebării un stat de drept, şi eu am trecut-o în Strategia de apărare a ţării în 2010, o reprezintă campaniile mass media. Spre exemplu, grupul Intact duce campanii de dezbinare a naţiunii, de rupere a coeziunii naţiunii. (…) Mie mi se pare extrem de important să înţelegem că este o bătălie pentru slăbirea coeziunii naţiunii române pe care trustul Intact o duce de 10 ani. (…) Este o obligaţie care revine mass media să nu denigreze nejustificat instituţiile statului. Câte emisiuni – fluviu au fost cu atacurile trustului Intact la adresa justiţiei, la adresa altor instituţii ale statului?”
În 10 august 2014, fostul consilier prezidenţial Elena Udrea declară: „Condamnăm instigarea la anarhie şi la dezordine publică pe care a iniţiat-o Mihai Gâdea şi conducerea Antenelor. (…) Ceea ce se întâmplă acum în stradă este consecinţa unei manipulări majore care s-a făcut de la tribuna Antenelor”.
În 27 septembrie 2014, Traian Băsescu, prezent la Congresul PNŢCD, declară că postul Antena 3 face „propagandă de tip bolşevic”, o „propagandă ticăloasă” şi duce „o campanie furibundă de denigrare a tot ceea ce este democratic”.
Într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Cotroceni în 9 octombrie 2014, preşedintele Traian Băsescu susţine că „trustul Intact a dus campanii furibunde împotriva judecătorilor şi procurorilor”.
În 20 decembrie 2014, în ultima conferinţă sa de presă în calitate de preşedinte, întrebat despre faptele fratelui său Mircea, arestat pentru că a primit mită de la un cap al crimei organizate, preşedintele Traian Băsescu răspunde: „Fratele meu nu a luat bani şi Antena 3 a făcut o înscenare”.