Cerere adresată CNSAS cu privire la activitatea de colaborator al Securităţii a lui Traian Băsescu

În baza articolului 2, litera e) din Legea nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar si deconspirarea Securitatii ca politie politica, am solicitat, prin cererea înregistrata la CNSAS cu nr. P521/04 din 16.02.2004, informatii referitoare la activitatea de colaborator al organelor securitatii a Primarului General al Municipiului Bucuresti, Traian Basescu.

Raspunzînd cererii noastre, domnul Gheorghe Onisoru, Presedintele Colegiului CNSAS, ne-a solicitat public, în 17 februarie 2004, sa îi indicam mai exact ce să cerceteze.

Ca urmare, va cerem sa analizati activitatea de colaborator al Securitatii a lui Traian Basescu, asa cum reiese din urmatoarele acte:

1. Adresele si documentele Biroului de Securitate al Portului Constanta în perioada 1978-1987.
REGISTRUL CU PERSOANELE DIN RÎNDUL MEMBRILOR P.C.R. PENTRU CARE S-A DAT APROBAREA SA SPRIJINE MUNCA de SECURITATE, confirma ca, începînd din 9 septembrie 1978, Traian Basescu a fost folosit ca sursa de Biroul de Securitate al Portului Constanta.

2. Dosarul de supraveghere informativa a întreprinderii de Exploatare a Flotei Maritime (IEFM) Navrom Constanta în perioada 1978-1989. Asa cum reiese din Registru, în momentul racolarii sale de catre Securitate, Traian Basescu era ofiter II în cadrul IEFM Constanta. Potrivit CV-ului sau, Traian Basescu a activat în aceasta întreprindere pîna în 1989.

3. Dosarele de supraveghere informativa ale tuturor navelor pe care a activat Traian Basescu în perioada 1978-1987.

4. Dosarul de supraveghere informativa a Agentiei Navrom din Anvers, în perioada 1987-1989. în aceasta perioada, Agentia din Anvers a fost condusa de Traian Basescu.

De asemenea, în completarea cererii noastre din 16 februarie 2004, va solicitam să ne informati daca, în perioada 1978-1989, Traian Basescu a fost agent (ofiter) sub acoperire al Securitatii. Mai precis, va cerem sa cercetati daca:

1.Traian Basescu, folosit ca sursa a Securitatii începînd din 9 septembrie 1978, a fost promovat ofiter sub acoperire al Departamentului Securitatii Statului (DSS) în anul 1981, functionînd în aceasta calitate pîna în 1987;

2. În 1987, anul numirii sale în calitate de sef al Agentiei Navrom din Anvers, ofiterul sub acoperire Traian Basescu a fost transferat de la Departamentul intern al Securitatii la Centrul de Informatii Externe (CIE) din cadrul Departamentul Securitatii Statului;

3. În perioada în care a functionat ca ofiter sub acoperire al CIE, Traian Basescu l-a avut ca ofiter de legatura pe Silvian Ionescu.

Pentru a veni în sprijinul cercetarilor dumneavoastra, va informam ca, în perioada 1987-1989, Silvian Ionescu lucra ca ofiter de Securitate în cadrul Biroului Europa al Centrului de Informatii Externe (CIE). în cadrul Biroului Europa al Securitatii, Silvian Ionescu se ocupa direct de Agentia Navrom din Anvers.

Pentru a-l putea identifica pe fostul securist Silvian Ionescu, va informam ca, în prezent, acesta ocupa functia de Secretar Executiv cu probleme organizatorice al Partidului Democrat (PD), fiind, în acelasi timp, si Presedinte al Organizatiei PD Sector 3.

În vederea elaborarii unui raspuns cît mai exact la cererea noastra, va solicitam sa analizati:

1. Dosarele de cadre ale urmatorilor securisti:
– M. Avramidis, locotenentul major de Securitate care l-a racolat pe Traian Basescu ca sursa în 1978;
– Silvian Ionescu, ofiterul de Securitate care, în perioada 1987-1989 raspundea de Agentia Navrom din Anvers.

2. Registrul cu ofiterii acoperiti ai Securitatii din judetul Constanta, din perioada 1981-1987.

3. Registrul cu ofiterii acoperiti ai Centrului de Informatii Externe din perioada 1987-1989.